joi, 5 septembrie 2013

Armurariul, ciulinul laptelui

Armurariul (ciulinul laptelui, denumit in latina “Silybum marianum”, din familia Asteraceae) este considerat de multi ca o planta blestemata si urata, o buruiana invaziva care se raspandeste cu repeziciune in zone parasite, uscate. Armurariul este o planta spinoasa (maracinoasa), cu frunze largi, cu flori violete sau mov.
Avem referinte despre aceasta planta inca din trecutul vechilor greci. Dioscoride, in tratatul sau de medicina “De Materia Medica” recomanda laptele bulbilor de armurariu ca un remediu pentru muscaturile de sarpe.
Mai tarziu, spre sfarsitul secolului al XVII-lea, farmacistii francezi au sustinut cu tarie beneficiile armurariului in tratarea problemelor interne specifice splinei si ficatului, dar si pentru tratarea icterului.
In secolul al XIX-lea, fitoterapeutii au recomandat pacientilor lapte de armurariu pentru a trata problemele cauzate de menstruatie, venele varicoase, complicatiile care afecteaza rinichii, splina, ficatul.
In secolul XX, odata cu descoperirea si folosirea penicilinei, armurariul a fost uitat. Totusi, cercetatorii germani au documentat beneficiile armurariul, accentuand existenta silimarinei.
Silimarina
Silimarina este un complex de flavonoide cu actiune hepatoprotectoare. Fiind un agent hepatoprotector, silimarina actioneaza aproape exclusiv in rinichi si ficat, stimuland dezvoltarea celulelor hepatice, stimuland sinteza proteica si capacitatea de regenerare a celulelor, imbunatatind si inmultirea trombocitelor din sange.
Silimarina este o substanta unica, specifica doar armurariului, care trateaza si alte probleme de sanatate, de la inflamatii hepatice, hepatita, ciroza, pana la icter, toxicitate si daune ale ficatului (produse de droguri, alcool, alte substante chimice).
Armurariul: beneficii pentru sanatate
Flori de armurariuDatorita cercetarilor detaliate, ciulinul laptelui si silimarina continuta in aceasta planta nu sunt toxice pentru organismul uman, atat timp cat se respecta instructiunile de dozaj.
Ciulinul laptelui este recomandat pentru tratarea cirozei si hepatitei alcoolice, dar si a hepatitei virale C, insa rezultatele difera de la caz la caz.
Exista studii care sugereaza ca silimarina si alte substante active existente in semintele de armurariu pot avea efecte anticancerigene, stopand reproducerea si raspandirea celulelor canceroase, stopand si alimentarea cu sange a tumorilor canceroase.
O tinctura sau un concentrat sub forma de pulbere poate ajuta la tratarea discomfortului digestiv.
Extractul de armurariu (concentrat preparat prin uscarea si pisarea plantei uscate) imbunatateste functiile ficatului la pacientii care sufera de hepatita acuta si cronica A, B si C.
Aceste extract este bine tolerat de tractul gastrointestinal, avand uneori si efect de laxativ usor (deoarece creste secretia biliara), fara consecinte asupra organismului.
Efecte secundare si contra-indicatii
Armurariul este preparat si este vandut pe piata in diverse forme, de la ceai de armurariu, la pulbere de armurariutinctura de armurariu, infuzii si ulei de armurariu, chiar si cataplasma.
Totusi, se recomanda moderatie in consumul si folosirea acestor, atat pe plan intern cat si extern. Se recomanda consultarea unui medic specialist cu privire la folosirea acestor produse impreuna cu alte medicamente care trateaza boli specifice, deoarece pot aparea complicatii. Mai exact, este vorba de medicamente care micsoreaza nivelul de secretie al hormonilor (estrogen, etc), medicamente care scad nivelul de colesterol.
Efectul de laxativ al armurariului poate cauza complicatii, ca: diaree, indigestie, balonare, senzatii de greata, flatulatie, lipsa apetitului.
Desi nu exista studii confirmate, nu se recomanda consumul produselor acestei plante de catre femeile insarcinate, sau femeile care alapteaza.
De asemenea, ciulinii laptelui nu se recomanda pentru persoanele care sufera de complicatii si boli specifice care se pot inrautati datorita modificarii nivelului de estrogen din organism, mai exact: cancer uterin, cancer de san, cancer ovarian. Extractul de armurariu functioneaza asemanator estrogenului, dar semintele acestuia nu se comporta la fel.
Concluzie
Ignorand aspectul de buruiana maracinoasa al armurariului, aceasta planta ciudata prezinta diverse beneficii pentru sanatate, datorita silimarinei, o substanta unica si eficienta in tratarea si ameliorarea sanatatii ficatului si rinichilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu