duminică, 8 septembrie 2013

Cutremur de 4.8 în Transilvania. L-aţi simţit?


Mai multe cutremure cu magnitudine peste 4 au fost înregistrate în Transilvania. 


Un cutremur de 4,7 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la 16.22, în judeţul Hunedoara, acesta fiind cel seismul cu cea mai mare magnitudine dintre cele produse anul acesta în România. Cutremurul a avut loc la o adâncime de trei kilometri, se precizează pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt Haţeg (cinci kilometri), Hunedoara (16 kilometri), Simeria (30 kilometri), Deva (32 kilometri) şi Uricani (35 kilometri).



Anul acesta, în zona Vrancea s-au produs şase cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).

Mărmureanu: În acest an vor fi foarte multe cutremure, dar de intensitate mică, sub 7 grade

Anul 2013 va avea o activitate seismică intensă, însă vor fi cutremure de mică intensitate, care nu vor provoca victime sau pagube materiale, declara în luna ianuarie directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu. Potrivit lui Mărmureanu, în acest an vor fi foarte multe cutremure, dar de mică intensitate, respectiv sub 7grade pe scara Richter.
"Cutremure vor fi multe, chiar foarte multe, dar asta şi pentru că avem o aparatură extraordinară care monitorizează cutremure foarte mici. Dar cutremure în care să moară cineva nu vom avea deocamdată. Un cutremur care să producă victime omeneşti şi pagube materiale trebuie să aibă peste 7 grade pe scara Richter. Nu este cazul încă să discutăm despre un asemenea cutremur. Cutremure de 6 grade pot fi oricând, dar acestea nu ne interesează pentru că nu pot produce pierderi de vieţi şi pagube. Ele sunt cam la 10 ani. Pot fi oricând, anul acesta sau la anul, dar nu au niciun fel de relevanţă asupra României. Am făcut cercetări pe bază de analiză istorică, ştiinţifică, a ceeea ce s-a întâmplat în ultimii 600 de ani în România. Nu poate fi un cutremur catastrofal, de 7 grade, în următoarea perioadă. În medie, sunt circa 350-400 de cutremure pe an", a declarat, joi, pentru Mediafax, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului.


Pe de altă parte, George Purcaru, profesor dr. la Institutul de Ştiinţe Geologice, Universitatea "J.W. Goethe", din Frankfurt, Germania, susţine că România va fi lovită în 2013 de un cutremur puternic, cu magnitudine de 6,7 până în 7,1  grade pe scara Richter, scrie viata-libera.ro.
"Iniţial, pe baza celor trei legi descoperite de mine, în urma cercetării a peste 1.100 de cutremure, am prognozat că seismul puternic din Vrancea va avea loc în 2012 sau în 2013. Cercetări recente, alte trei cutremure stabilite de seismologii ruşi, m-au determinat să modific data predicţiei pentru 2013", a spus profesorul.
Nici directorul ştiinţific al institutului  Naţional de Fizică a Pământului, Mircea Radulian nu exclude această ipoteză. "Cutremurele mari nu pot fi prezise. Acestea apar destul de rar. Statistic vorbind, o dată la doi ani, în această zonă seismică apar şi cutremure mai mari de 5 grade pe scara Richter. Astfel că, în 2013, ne-am putea aştepta la un asemenea cutremur, dar el se poate produce la fel de bine şi în 2014 sau în 2020. Nu putem prezice cu exactitate când se va produce un cutremur mai mare de 5 grade pe scara Richter", a punctat Radulian pentru Mediafax.
2013 - 15 CUTREMURE PE LUNĂ
Anul 2013 va fi unul bogat în activitate seismică, susţin reprezentanţii Institutului Naţional de Fizică a Pământului. "Prognoza noastră pentru 2013 arată că, la anul, vom avea o medie de aproximativ 15 cutremure pe lună. S-ar putea să avem luni în care în Vrancea se vor produce 10 cutremure, dar şi luni în care se vor produce 20 de cutremure", a declarat directorul ştiinţific al institutului, Mircea Radulian.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu