“De legea creştină nu mă lepăd: în ea m-am născut şi în ea vreau să mor” - Sfântul Constantin Brâncoveanu

Sfântul Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache s-au învrednicit a lua de la Dumnezeu cununile neveştejite ale muceniciei, când lăcomia şi pizma turcilor care vânau tronul domnitorului s-au revărsat în urgie. 
Sfinţii au păşit pe calea martiriului în Săptămâna Mare a Sfintelor Paşti, când după ce au fost jefuiţi, din porunca sultanului Mustafa Aga au fost duşi la Ţarigrad, întemniţaţi în cea mai înfricoşătoare închisoare din cetate. Constantin, sluga credincioasă Ianache şi cei patru feciori au fost cu toţii supuşi la chinuri groaznice, strânşi în cătuşe de fier, tăiaţi şi arşi cu cleşti înroşiţi în foc, suferind toate pentru dragostea de credinţă, având privirea sus, la Soarele Dreptăţii, purtând în inimă mângâierea fericirii vieţii veşnice pe care Dumnezeu o dă celor ce-L iubesc şi-L mărturisesc pe El fără teamă. 

La toate întrebările şi torturile, Sfântul Constantin Brâncoveanu răspundea hotărâtor: 
„Averea toată câtă am avut, mi-aţi luat-o şi alta nu mai am. Iar de legea creştină nu mă lepăd, pentru că în ea m-am născut şi în ea doresc să mor.” 

Iar către copiii săi, sfântul grăia aşa: 
„Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le înfăţişăm curate înaintea Feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru”. 

Aceste cuvinte au aprins şi mai tare mânia sultanului, care a poruncit decapitarea sfinţilor. Începând de la cel mai mare, călăul a tăiat capetele băieţilor, pentru a-i frânge inima domnitorului. Când a fost rândul lui Matei, cel mai mic dintre toţi, acesta a început a se teme şi a plânge către mama sa. Dar tatăl său i-a poruncit să urmeze pe fraţii lui, şi atunci el şi-a aşezat capul cu supunere pe butuc. După aceasta a urmat sfetnicul Ianache, şi la urmă închinându-se Domnului, Sfântul Constantin a zis: Fie Doamne, voia Ta”, aplecându-şi capul cu deplină smerenie. 

Capurile martirilor Brâncoveni au fost înfipte în suliţe de turcii păgâni şi plimbate prin Ţarigrad, iar trupurile lor sfinte le-au aruncat în Bosfor. Pescarii din zonă, cu frică şi evlavie, au adunat sfintele moaşte din mare şi le-au pus într-o mănăstire din apropiere. 

În anul 1720, doamna Maria a adus moaştele Sfinţilor martiri Brâncoveni în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, îngropându-le acolo, aşezând peste mormânt o lespedită împodobită cu pajura ţării şi o inscripţie modestă cu numele sfinţilor 
După ce a fost uns domnitor, Constantin Brâncoveanu a ajutat la tipărirea Bibliei în limba românească, apoi a Psaltirii, a Sfintei Evanghelii, a Liturghierului, a Ceaslovului şi a multor altor cărţi deosebit de importante pe care şi astăzi le folosim. 

Cât timp a stat pe tron, 25 de ani, ţara a cunoscut o perioadă de pace şi sporire duhovnicească, construind numeroase lăcaşuri sfinte de închinare şi de cultură. Sfântul Constantin Brâncoveanu a zidit biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti şi Mânăstirea Hurezi din Vâlcea. Inima lui milostivă a ajutat şi mănăstiri din Grecia, Bulgaria, Serbia şi Albania, numele său ajungând până la Ierusalim. Frumuseţea cu care construia şi împodobea lăcaşurile divine poartă şi azi amprentă sa unică. Palatul de la Mogoşoaia este un astfel de loc minunat, ridicat în stilul brâncovenesc specific. 

Datorită evlaviei sale deosebite, a fost mereu ajutat în taină de pronia divină să păzească ţara şi credinţa, luptând contra tuturor vicisitudinilor.






sursa
http://lataifas.ro/religii-si-credinte/17361/sfintii-martiri-brancoveni-candele-luminoase-ale-romaniei/
http://adevarul2012.blogspot.ro/2013/09/de-legea-crestina-nu-ma-lepad-in-ea-m.html