Un atac occidental este iminent, însă preşedintele Bashar al-Assad preferă să-şi ţină toţi aşii ascunşi – şi are destui, mai ales după întăririle promise de Rusia şi Iran.
În ultima săptămână, ameninţările Vestului la adresa regimului condus de familia Assad s-au acutizat de la o zi la alta. În Mediterană are loc o mobilizare impresionantă de trupe americane, britanice şi franceze, escadrilele fiind deja mobilizate în poziţie de atac. În tot acest timp, Damascul a răspuns retoricii tot mai agresive fără a face referire la forţele proprii. Replicile de acest fel au fost lăsate de Assad pe seama celor mai vehemenţi aliaţi ai săi: Iranul a ameninţat că va ataca imediat Israelul dacă SUA vor conduce o ofensivă în Siria, în timp ce Moscova a ameninţat cu „consecinţe catastrofale” şi a început să trimită la rândul ei întăriri în Mediterană. Astfel că, deja, conflictul sirian a fost externalizat şi transformat într-o luptă prin interpuşi a marilor puteri. Însă adevărata forţă a armatei controlate de preşedintele sirian s-ar putea dovedi a fi problema reală pentru vestici, după cum a subliniat până acum în nenumărate rânduri senatorul american John McCain. Cât de puternică este armata siriană? Trupele lui Assad ar putea fi mult mai puternice decât credem – în primul rând pentru că ştim foarte puţine despre ele. La sfârşitul lunii martie, se estima că armata siriană numără peste 170.000 de trupe terestre, potrivit Institutului Internaţional pentru Studii Strategice. Dintre acestea, în jur de 50.000 sunt soldaţi de elită, din comandouri instruite şi sprijinite de luptători iranieni, libanezi, din Hezbollah şi de ofiţeri nord-coreeni. Suficient pentru a reprezenta o provocare serioasă, în contextul în care americanii cel mai probabil nu vor trimite deloc astfel de trupe din cauza nemulţumirii populaţiei faţă de implicarea SUA în războiul din Irak. Armament rusesc, mânuit de luptători înrăiţi Artileria din acestă armate este, în cea mai mare parte, de provenienţă rusească sau bazată pe tehnologia Moscovei. Potrivit Institutului, Assad are 5.000 de tancuri multirol, echipate cu sisteme de peenetrare, explorare şi sprijinite de infanterie. Pe lângă acestea, 3.000 de tunuri Howitzer, mortiere şi alte lansatoare de proiectile de dimensiuni mari stau la dispoziţia preşedintelui. 350 de avioane de luptă stau şi ele pregătite, atât aparate menite să se lupte în aer, cât şi aeronave proiectate pentru atacarea ţintelor de la sol. Acestora li se adaugă 100 de elicoptere despre care nu se ştiu prea multe detalii, însă ale căror capabilităţi generale includ transportul de trupe, misiuni de recunoaştere şi atacuri aer-sol. Flota include două nave de luptă care se pot lansa în atacuri asupra submarinelor. Însă cea mai temută piesă din arsenalul lui Assad este arm chimică, pe care ar fi folosit-o de mai multe ori din martie 2011, de când izbucnit războiul civil dintre forţele controlate de el şi rebelii sirieni. Regimul sirian ar avea astfel tehnologia necesară pentru folosirea iperitei, un agent chimic cunoscut şi ca „gaz muştar”, foarte persistent, al cărui efect durează mai multe zile, şi a gazului sarin, un alt agent letal, care pătrunde în organism prin piele sau prin inhalare. Iperita lasă urme după folosire, gazul sarin se evaporă la mai puţin de două minute de la elibarea sa în aer. Cei până la 1.300 de oameni care au murit săptămâna trecută într-un cartier din Damasc ar fi fost atacaţi cu gaz sarin. ONU a confirmat că s-au folosit „substanţe chimice”, însă concluziile finale ale anchetei asupra acestui atac încă nu au fost prezentate. De ce îşi ascunde Assad puterea? Un alt as important din mâneca lui Assad este fragmentarea excesivă a opoziţiei siriene. În momentul de faţă, războiul civil din Siria s-a extins pe atât de multe planuri încât rebelii nu mai luptă doar cu regimul, ci se luptă între ei. Situaţia poate fi observată cel mai bine în nordul ţării, în oraşul Ras al-Ayn, unde forţele kurde se confruntă cu islamiştii radicali. Pe lângă faptul că aici are loc o ciocnire constantă între kurzi, arabi şi facţiunile jihadiste, oraşul este despărţit doar printr-o poartă de oţel de trupele Turciei – un inamic implacabil al oricărei forme de separatism kurd. Vălul de mister în care este însă învăluită armata siriană este pus de analişti pe seama dorinţei lui Assad de a-şi proteja obiectivele strategice, dar şi a încercării sale de a nu-şi divulga furnizorii de armament, riscând astfel să-şi piardă aliaţii. CITEŞTE MAI MULT
Citeste mai mult: adev.ro/msc8rr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu