Citim în manualele şcolare sau vedem pe la televizor că lumea a apărut întâmplător conform teoriei big-bang. „Termenul de Big Bang, în general, se referă la ideea că Universul s-a extins de la o singularitate primordială fierbinte și densă acum aproximativ 13.3-13.9 miliarde de ani. "Teoria Big Bang" este modelul care explică apariția materiei, energiei, spațiului și timpului, altfel spus existența Universului.” (asta spun pe Wikipedia susţinătorii teoriei teoriei big-bang și implicit ai teoriei evoluționismului)
Mai simplu, adepții teoriei Big Bang susţin că universul a aparut dintr-un punct care a explodat şi apoi prin miliarde şi milarde de transformări întâmplătoare s-a ajuns la lumea extraordinară în care noi trăim. Teoria vine în mod clar să contra-argumenteze crearea lumii de către Dumnezeu din nimic, aşa cum este relatată de Moise în Sfânta Scriptură, în cartea Facerii.
Drept este că susţinătorii teoriei cosmogonice Big Bang, și ai teoriei evoluţiei, vin mereu cu argumentări tehnice, de multe ori greu de urmărit de către un om care nu are cunoştinţe prea bune despre fizică, matematică, biologie, chimie, şi alte ştiinţe complementare. Din acest motiv discursul acestor oameni pare “academic” şi convingător pentru că tu ca om simplu nu stăpânești termenii științifici și nu ştii să-i contrazici cu argumente tehnice. Dar totuşi în inima ta ştii că n-are dreptate. Aşa cum spunea cineva: „În naivitatea ei, inima omului nu poate fi niciodată înşelată.”
Dar totuşi să zicem că eşti la o masă şi discuţi cu câţiva prieteni, care ştiind că eşti apropiat de Dumnezeu încearcă să te ispitească şi să te umilească, demonstrându-ţi cât de falsă este ideea facerii lumii de către Dumnezeu. Atu-ul lor va fi că mai toţi marii oameni „de ştiinţă” ai lumii, mai toate universităţile susţin că lumea s-a autogenerat din nimic conform modelului Big-Bang. Ba poate te nimereşti la masă şi cu o persoană care începe să-ţi pună în faţă tot felul de teorii, stăpânind foarte bine limbajul tehnic.
Ce te faci atunci?
Să spunem că eşti o persoană foarte apropiată de Dumnezeu şi de Bisercă şi văzând discursul acelei persoane ţi-ai dori mult să le demonstrezi tuturor cât de minunat este Dumnezeu şi cât de frumoasă este lumea pe care a creat-o, dar nestăpânind limbajul tehnic, dai înapoi ruşinat şi discuţia se încheie brusc cu o umilință tacită.
Prima soluţie în astfel de discuţii este să fii atent la logica argumentelor și să nu te lași impresionat de termenii tehnici.Titlul acestui articol este un foarte bun început:
Dacă lumea în care trăim a apărut „chipurile” la întâmplare, cum de nimic nu este întâmplător în ea? Cum de totul este foarte organizat? Cum de nimic nu se face bine în mod aleator, ci doar cu idei, planificare, gândire, muncă şi disciplină?
Eu fac pagini de internet de aproximativ doi ani, pentru a-mi întreţine familia, şi să spunem că m-aş numi webdesigner. Mi-am dorit întotdeauna să creez design-uri de site-uri excepţionale şi clienţii să fie foarte încântaţi de munca mea, dar nu s-a întâmplat aşa. Ceea ce fac este „ok” spre mediocru şi văd că sunt webdesigneri mult mai taletanţi ca mine, care pot pune în practică orice idee.
Eu nu pot asta, n-am acest dar de la Dumnezeu. Totuși prin munca am reușit să mai evoluez puțin. Am fost de atâtea ori în situaţia de a face un design pentru un site şi n-aveam nicio idee, şi tot mă jucam încercând tot felul de combinaţii grafice, dar din întâmplare nu mi-a ieşit nimic bun.
Actul creator în orice domeniu nu este întâmplător ci cel mult imitativ. Creaţia este produsul inteligenţei şi a imaginaţiei unei persoane.
De ce oare nu se crează autostrăzile întâmplător şi de la sine? De ce nu apare din întâmplare un pod peste Dunăre la Galaţi? De ce prunii nu fac mere? De ce soarele apune şi răsare mereu după un calendar anual precis? De ce plouă doar cu apă? De ce, dacă temperatura globală pe Pământ ar scade cu un grad celsius atunci tot echilibrul s-ar strica? De ce avem condiţii de viaţă doar pe pământ? De ce avem 4 anotimpuri în fiecare an şi nu odată 7 şi alteori două? De ce mamele îşi iubesc copiii aşa de mult? De ce barbaţii sunt atraşi fizic de femei şi nu de maimuţe? De ce fără apă nu există viaţă la niciun nivel biologic pe Pământ? De ce lumea în care trăim este aşa de bine pliată pe nevoiele noastre, de parcă ar fi făcută special pentru noi? De ce putem crea aproape orice, doar viaţa nu?
De ce este floarea-soarelui aşa frumoasă? Faceţi un experiment şi încercaţi să creeaţi degradeurile acestei flori în Photoshop şi o să vedeţi câtă muncă şi inteligenţă îţi trebuie, şi veţi observa că nici cei mai buni designeri nu pot reuşi asta, decât punând rațiunea la lucru. Căci actul creator implică o ființă rațională.
Dacă lumea aceasta extraordinar de complexă şi de tainică în care trăim s-a auto-creat din întâmplare, atunci de ce lucruri de o complexitate mult mai mică nu apar la întâmplare?
Daţi o bucată de lemn unui sculptor şi daţi aceeaşi bucată de lemn unui avocat şi veţi vedea că din îmtâmplare avocatul nu va face niciodată ceva mai frumos decât sculptorul.
Teoria că totul a apărut întâmplător este la fel cu a spune: ”acest laptop de pe birou a apărut din întâmplare dar poţi face cu el lucruri extraordinare!”. Dacă acel laptop n-ar fi fost programat de cineva în mod inteligent pentru a putea face anumite operaţii, atunci nici tu n-ai putea face acele lucruri extraordinare cu el.
Marile companii ale lumii folosesc sisteme de management ale resurselor foarte inteligente, totul pentru a reduce costurile şi a creşte calitatea. Nimeni nu se bazează pe întâmplare pentru a face bani, ci pe oameni foarte pregătiţi şi pe o tehnologie de ultimă generație.
De ce firmele nu angajează oameni slabi pregătiţi, crezând că poate din întâmplare vor avea rezultate bune?
Ordinea excepţională la nivel macro-cosmic (universul) până la nivel micro-cosmic (atomul) trădează existenţa unui Mare Creator, care prin inteligenţa Sa a planificat şi realizat toate ale lumii. Complexitatea aproape de neînţeles a lumii este denumită „design inteligent”. Fiecare particulă a creaţiei are în ea materia „aranjată” în mod inteligent urmărind scopuri precise, şi intercondiţionându-se cu întregul.
Nu este nevoie de cunoştinţe tehnice penrtru a-ţi da seama că viaţa pe Pământ şi în Univers este organizată şi omul nu poate trăi în haos. Părintele Arsenie Boca spune: "A tăgădui o conducere supremă a cerului şi a pământului, e totuna cu a propovădui domnia întâmplării, a haosului sau a anarhiei universale. Dar lumea este în ordine. Aceasta dovedeşte că este o conducere mai presus de ea. Iar fără ordine este mintea care o vede fară Stăpân." Cineva spunea că: „omul nu poate trăi decât în rânduială”, adică în ordine, în frumos, într-o lume care să-l stimuleze să trăiască, să creeze şi să iubească.

Orice v-ar spune alţii despre lumea apărută din întâmplare în miliarde de ani, voi aveţi marea, munţii, câmpiile, florile, văzduhul şi tot ce ne înconjoară ca martori ai măreţiei lui Dumnezeu!
Oamenii de ştiinţă adevăraţi care deschid ochii şi văd în ce lume trăiesc l-au pomenit mereu pe Dumnezeu ca autor al vieții.
Este incomod să accepţi că Dumnezeu există, pentru că dacă faci asta atunci trebuie să recunşti că El pedepseşte răul şi răsplăteşte binele, şi astfel trebuie să te schimbi, să te lepezi de patimi şi plăceri. E mai comod să spui că totul a apărut la întâmplare şi nimeni nu veghează asupra noastră, şi să-ţi duci viaţa comodă în continuare, chiar aşa nefericită cum este. Căci cine poate fi fericit cu adevărat fără Dumnezeu?
Dar minciuna te ţine legat, îţi creează frustrări, şi doar Adevărul ne face liberi, aşa cum spune Domnul Hristos. Dragilor, lumea creeată este un mare dar de la Dumnezeu făcut omului.[...]

Concluzia naturaliștilor ar fi că omul nu creează nimic la întâmplare dar totuşi toată materia de care se foloseşte şi inclusiv el, au apărut întâmplător. Cam ciudat nu credeţi?
(Claudiu)
(Claudiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu