SFANTA MARIA MICA, cea mai mare sărbătoare a toamnei. TRADIŢII, OBICEIURI ŞI SUPERSTIŢII

Naşterea Maicii Domnului este una dintre cele patru sărbători dedicate Fecioarei Maria. Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Potrivit statisticii, în România, peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.

SFANTA MARIA MICA. În fiecare an, la data de 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

SFANTA MARIA MICA: Tradiţii şi obiceiuri

Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

În credinta populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi, scrie garbo.ro.

Este ziua în care unele pasari precum randunelele isi pregatesc calatoria spre tarile calde, iar gazele si reptilele se retrag in pamant. Este ziua in care plantele nu mai sunt bune de leac si îşi pierd puterile tamaduitoare. Este ziua in care vremea incepe sa se strice, devenind capricioasa si mai racoroasa, cum se intampla in fiecare toamna lasata de la Dumnezeu.

Este ziua in care se da drumul culesului de vii, se bat nucii pentru a avea rod bogat si anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor si se da startul targuilor si iarmaroacelor de toamna. 

Aceasta zi a Nasterii Maicii Domnului trebuie cinstita cu bucurie si tinuta de toata lumea. Nu se cade sa lucrezi sau sa faci treburi gospodaresti tocmai in aceasta zi sfanta. 

 

Mai exista si o alta superstitie romaneasca conform careia cei care mananca gatit la foc in aceste zile au sansa de a atrage asupra lor boli care ii pocesc. Se aprinde in schimb candela in dreptul icoanei Maicii Domnului si se lasa sa arda pe tot parcursul sarbatorii.

SFANTA MARIA MICA: istoricul sărbătorii

Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, duminică, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, aşa cum este numită în popor, prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.

Sfânta Scriptură nu relatează acest eveniment, dar scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea. 

Părinţii Fecioarei Maria sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel, avea să se împlinească proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă - împărătească şi preoţească.

Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana erau ironizaţi şi batjocoriţi de oameni, lipsa urmaşilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuşi, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa. Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i "blestemaţi".

Întristaţi, cei doi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare în post şi rugăciune. Ioachim i-a spus soţiei sale, Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil". Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale. 

Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales lui Dumnezeu" (Luca 1, 4-23).

Astfel, potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 14 sau 15 ani. 

Naşterea Maicii Domnului este sărbătorită şi de copţii egipteni şi de iacobiţii sirieni, separaţi de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic. Având în vedere că ei n-au împrumutat aproape nimic de la ortodocşi după despărţirea lor de Biserica Ecumenică, înseamnă că sărbătoarea era cunoscută şi înainte de această despărţire. Începutul ei trebuie pus deci între Sinodul III ecumenic (431) şi Sinodul IV ecumenic (451). 

În Apus, sărbătoarea este adoptată în timpul papei Serghie I (687-701). Data de 8 septembrie, aleasă pentru prăznuire, reprezintă ziua sfinţirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea. 

SFANTA MARIA MICA: hotarul dintre vară şi toamnă

În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrânii spun că în această zi, rândunelele pleacă spre ţările calde, insectele încep să se ascundă în pământ iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici şi proverbul: "O trecut Sântămaria, leapădă şi pălăria!". Este vremea în care au loc târguri şi iarmaroace. 

Din această zi începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă

Sursa: www.realitatea.net