În condițiile în care această lege de exploatare a minereurilor de la Roșia Montană este una abuzivă, care încalcă alte legi, în condițiile în care redevența de 6% arată o trădare uriașă a interesului economic național, în condițiile în care consecințele ecologice sunt incalculabile și pot afecta acea zonă (dar nu numai!!!) pentru generații, a lansa ideea unui referendum este o ticăloșie! De ce? Pentru că, în realitate, prin acest referendum vom fi întrebați dacă suntem de acord cu încălcarea legii, cu trădarea națională, cu dezastrul ecologic. Cum adică?! Chiar ne cred atât de proști? Ei bine,da!
Faptul că ne vorbesc despre referendum nu arată că sunt democrați ci că mizează pe forța lor de manipulare media. Vor căuta să manipuleze masele cu scene lacrimogene, cu argumente pseudo-științifice și au șanse să obțină, prin referendum, UN AVIZ PENTRU TRĂDARE.
Prin urmare, ideea unui referendum trebuie respinsă categoric, iar lupta în stradă, pentru interesul național, trebuie continuată până la VICTORIE. Putem câștiga, cu toată opoziția presei centrale vândute!
Daniel Roxin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu