Ca umanitatea se trezeste exponențial vis-à-vis de planurile elitei globale este un fenomen cert ( cu toate ca mass-media ne aduce in prim-plan contrariul prin personajele expuse public, de la cele politice la omul de rand ). Atunci când va deveni oficial cunoscut faptul că, da, suntem în necaz ca specie dacă nu implementam un alt sistem economico-social în locul celui existent care susține partide politice, guverne și corporații private corupte, fara tragerea lor la raspundere pentru acțiunile lor, probabil, se va declansa trezirea in masa. Acest nou nivel așteptat de responsabilitate, este trezirea în masă și trecerea oficială la noua paradigmă pe care multi dintre noi o asteptam și cred că suntem foarte aproape de acest punct din istorie.
Elita si structurile guvernamentale actuale continua cu indarjire sa lupte pentru implementarea, cu forta chiar, a agendei lor la nivel mondial pentru a creste opozitia in masa, dar cei de la varful piramidei sunt ingrijorati ca ,,timpul lor” a expirat. Ei stiu cum functioneaza umanitatea.
Umanitatea genereaza ganduri, emotii, trairi, pe care le avem in comun unii cu altii. Guvernele nu sunt nimic mai mult decat gandurile organizate si intelegerea unor oameni, care au controlul unor mijloace si logistica de a pune in aplicare acordurile lor ( legi si statut ).
,, Ce este in interior este si-n exterior” cum destainuia Hermes Trismegistos, sau cum afirma Mircea Eliade : ,, …fiecare popor are conducatorii pe care-i merita…”. Universul si legile lui sunt neutre. Ne pune la dispozitie totul, noi suntem cei ce punem totul in miscare, dam sens Creatiei.
Deci sa nu ne mire de ce sa intampla acum in Romania. Trebuie sa ne curatam noi interior si apoi asta se va reflecta inzecit in exterior. Dar pentru a ne purifica, tot ,,raul “ trebuie sa iasa la suprafata.
Din fericire, mișcările la nivel local, eforturile umanitare, și cei care afiseaza o constiinta umana morala, de asemenea, in viata lor, în cele din urmă s-au dovedit a avea efecte, de-a lungul istoriei umanitatii.
Realitatea este ca umanitatea stimeaza pe toti cei care au luptat pentru moralitate, dreptate sociala, pace mai mult decat pe tirani, comerciantii de razboi si moarte. Argumentul razboaielor, crimelor, torturii si asupririi omului a fost oferit umanitatii din perspectiva politica si a credintei fanatice religioase desprinse din ideologii incurajate de guvernul din umbra. Acum stim ca toate gruparile de tip religios din lume au fost finantate, instruite si motivate de catre guvernul secret din umbra. Cu alte cuvinte, știm acum că fundamentalismul musulman, care a condus la violență în întreaga lume în vremurile noastre a fost și este proiectat din punct de vedere politic.
Cu nici o justificare clară pentru atrocitățile Imperiului american, elita globala de sine stătătoare vrea sa introduca Noua Ordine Mondială, prin agenda ei, în speranța că omenirea pur și simplu nu se trezeste. Noi, căutătorii adevărului din aceste timpuri, suntem aici pentru a distruge aceasta speranța a lor, ca întâlnirile Bilderberg sa nu rămâna secrete, precum si structura lor de functionare. Elita mondială a trebuit, pentru a ține masele sub control, sa promoveze minciunile lor in mod constant prin mass-media aservita iar prin operațiunile lor de tip ,,steag fals” sa păstreze toată lumea în frică si teroare. Cu toate acestea umanitatea se trezeste.
Globalistii sperau ca miscarea 9/11 pentru adevar va fi ceva local si izolat, dar aceasta a devenit un fenomen mondial care a declansat incet, incet trezirea a tot mai multi oameni de pe intreaga planeta. Apoi, au tinut spionarea intregii planete prin NSA in secret pana cand a aparut Edward Snowden si a facut public tot programul elitei de a monitoriza si inregistra in baze de date toate comunicatiile de pe planeta.
Si sa nu-l uitam de asemenea pe Julian Assange care prin Wikileaks, de cativa ani buni publica pe internet sute de mii de pagini cu informatii tulburatoare si care i-au imbolnavit de nervi pe cabalisti.
Miscarea ,, Occupy Wall Street” care s-a declansat dupa instituirea voita a crizei financiare din 2008, alaturi de actiunile ,,Anonymous” sunt dovezi clare ca omenirea se trezeste in masa.
Suntem cu totii constienti acum de programul de supraveghere si ucidere cu drone al administratiei Obama, de ,,religia schimbarii climatice” cu care ni se spala creierele zilnic, drept pentru care s-a instituit ,,taxa pe carbon” in legile internationale de mediu, pentru a submina suveranitatea individuala, locala si nationala si militarizarea exagerata a politiilor statale si locale fara nici un motiv intemeiat.
Exista si constiinta nationala - video - politia care pactizeaza cu manifestantii in Thailanda ( cand o sa vedem si la noi in Romania ceva asemanator ? ) :
In SUA, activisti la nivel national cauta solutii pentru aceste probleme care au dus la excesul de putere al guvernului federal si intoarcerea puterii din nou la oameni. Aceasta tendinta se poate observa peste tot in lume. La noi in Romania, nu este evidenta aceasta ? Dupa alegeri, toti devin niste zbiri carora noi poporul trebuie sa ne supunem.
Eu refuz aceasta !
Eu refuz aceasta !
Stim din lectiile de istorie ale omenirii ca libertatea nu ne-o da nimeni, cu toate ca avem dreptul la ea din nastere ca fiinte suverane cu mandat din partea Creatorului, trebuie sa ne luptam pentru a o castiga. Si acum a sosit momentul mai mult ca oricand in istorie de a o castiga pentru totdeauna. Omenirea are dreptul sa traiasca in abundenta, fericire si sa aiba o evolutie fireasca alaturi de civilizatiile avansate ale galaxiei.
Cu totii am vazut apelurile de trezire nationala si mondiala….ce mai asteptam ?! Auzim voci care, poate cu pretul vietii sau al libertatii ne indeamna la trezire. Acum este timpul nostru, de-asta am venit aici si acum ! Ce mai asteptam ? Sunt sigur ca sunt oameni care ar vrea sa faca mai mult pentru ceilalti si pentru tara sa, dar nu stiu cum. Intrati in interior si acolo se afla raspunsul, acolo este misiunea pe care ne-am asumat-o cand am hotarat, la nivel de suflet, sa ne incarnam aici si acum.
Fuga de genul : ,, nu se mai poate trai aici, plec in Italia sau Spania, etc.” nu este o solutie. Aproape peste tot in lume, dar mai ales in Europa exista acelasi sistem sclavagist, acesta trebuie schimbat, iarNOI TREBUIE SA FACEM ASTA !
Cu totii asteptam ca lucrurile sa se inrautateasca, inainte de a fi mai bine si asta este, pentru ca si cei inca ,,adormiti” sa se trezeasca. Tot ,,raul” trebuie sa iasa la suprafata si sa se curete, atat la nivel individual cat si planetar. Vechiul ciclu s-a sfarsit, am intrat in noul ciclu, de aici incolo trebuie sa ne asumam evolutia lucrurilor inspre bine pe planeta. Acum, cu totii suntem, inca sub un total control social. Fiecare trebuie sa-si gaseasca calea de a se elibera, doar noi o putem face, individual si apoi in grupuri, cerand dreptatea sociala si actionand pentru libertatea noastra.
Cred că omenirea, fără îndoială, poate declara "șah-mat" elitei globaliste. Ei pierd și noi câștigam bătălia informaționala. Noi vom triumfa. Avem faptele istorice de partea noastră și, mai important, avem o sursă de energie umană și o formă naturală de progresie conștienta a umanitatii, care nu poate fi inversata. Dar sa nu uitam ca si galaxia si intregul Univers este de asemenea de partea noastra, chiar daca noi constientizam sau nu aceasta.
Privit holistic, această luptă între libertate și fascism, controlul autoritar al guvernelor asupra oamenilor, bine și rău, dragoste față de ură pare a fi povestea vieții noastre și, probabil, scopul central al călătoriei noastre pe pământ. Clasa conducătoare foloseste sclavia muncii, intimidarea, frica, constrângerea, și multã autoritate pentru a converti existența altor oameni în bogăție. Bogăția este apoi utilizată pentru a menține acest control. Restul omenirii pe de altă parte, vrea doar să fie libera de acest control. Simplificat la forma sa cea mai elementară nu va fi foarte dificil pentru majoritatea oamenilor de a vedea acest lucru rațional și de a coopera in vederea crearii unei soluții pentru rasa umană. Cine nu vrea asta? Din păcate, pentru elita la nivel mondial, ei sunt singurii pe această planetă care nu doresc acest lucru și din acest motiv ei nu vor renunta usor la căutarea lor pentru un control complet.
Privind înapoi peste mulți ani de acum, cred că mulți dintre noi vor fi onorati și recunoscători că au trăit în vremuri în care ne-am confruntat cu o luptă istorică și fără precedent în timp real pentru libertate.
Această căutare a libertatii, in toate planurile, va fi privita înapoi ca o forță motrice a generației noastre și pentru unii ca mine, ca o raza de lumina calauzitoare spre cunoasterea interioara, profunda si revelatoare.
ESTE TIMPUL SA PRELUAM STAFETA !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu