Am citit recent, pe site-ul Comunitarism.ro, un articol care mi-a dat fiori. Articolul, publicat pe 6 noiembrie, era intitulat „Ce i-a spus Merkel lui Ponta” și se referea la întâlnirea din vara trecută a cancelarului german cu premierul României, la Berlin.
Întâlnirea s-a desfășurat în două runde: una care a durat 7 minute, în biroul cancelarului (întâlnire cu ușile închise) și a doua pe terasa cancelariei (în timpul dineului oferit de Angela Merkel) și care a durat aproximativ 30 de minute.
Dacă nu ar fi avut loc ieșirile la rampă ale lui Traian Băsescu, pe tema unirii Moldovei cu România, poate că aș fi ignorat acest articol, încadrându-l la categoria „Teoria conspirației”. Aceste ieșiri, suspecte prin insistența lor, și parcă făcute la comandă, m-au determinat să-mi regândesc poziția și să recitesc textul în altă cheie. Căci, mi se pare mie, ițele geopolitice încep să se țeasă după un model de care începuserăm să uităm. Așa că voi republica textul amintit pe CERTITUDINEA, fie și numai pentru a propune cititorilor un moment de reflecție o temă de gândire cât se poate de gravă.
Dar, înainte de asta, aș vrea să readuc în memoria publică un text mai vechi, „Harta Noii Ordini Europene”, publicat prin 2010, pe site-ul Agenția.org. Nu i-am acordat prea multă importanță la momentul acela, ba chiar l-am cam respins, întrucât site-ul avea, mi se părea mie (și mi se pare și acum), accente „excesive”. L-am reținut, însă, și l-am pus deoparte. Noile evenimente (geo)politice îl readuc în actualitate mai puțin ca o teorie a conspirației, cât, mai ales, ca o conspirație de-a dreptul. Fără a-l mai comenta, redau un fragment din acel material publicistic.
Harta Noii Ordini Europene
Oltenia se va transforma în țara țiganilor * Ardealul va ajunge la Ungaria * O parte din Basarabia se va uni cu ce va rămâne din România * Majoritatea evenimentelor descrise în ciudatul document s-au produs sau sunt pe cale să se producă * Spionul care a furnizat harta a murit în accidentul aviatic de la Balotești
La inceputul lunii decembrie 1989, presedintele Romaniei socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit din partea lui Iulian Vlad un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS. Raportul vorbeste despre ”un nou echilibru pe continentul european”, respectiv ”redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui. Ceea ce nu se stie, este faptul ca alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii romani care s-au ocupat de operatiunea ”Malta” au mai adus si o harta. Acest document a produs pe plan intern, in timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Romane (Generalul Mircea Chelaru) si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca.
Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o conferinta de presa ad-hoc, seara tarziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot incearca sa destabilizeze Romania si sa enclavizeze sudul Olteniei. Adica sa constituie o veritabila ”Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cateva ore, in replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca ”se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si cei implicati in fenomenul prostitutiei. Daca nu tinem sub control fenomenul, in timp, e posibil sa devina un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei.
Despre ce era vorba? In 1992, William B. Wood, geograf sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador SUA in Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, granite care ar fi trebuit modificate in virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist. Adica intelegerea de la Malta.
Pe scurt, se preconiza ca: Scotia devine independenta; o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franta; Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide in zona de nord si zona de sud; Belgia se divide in Flandra si Wallonia; Cehoslovacia se rupe in doua; Kaliningrad va fi o zona autonoma in cadrul Rusiei; Kosovo se alipeste Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judete Dolj, Caras-Severin si Timis se desprind de Romania si devin o tara a tiganilor; partea vestica a Basarabiei revine Romaniei; partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma ”Dniester” in cadrul Ucrainei.
Publicatia franceza ”L′evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, in octombrie 1992. Peste Romania de sud-vest scrie ”Tigani”. Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.
Ce spune harta si ce s-a intamplat
Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batranul continent, din 1990 pana astazi:
- In 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic.
- Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate incepand cu 1990, cand Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. In 1991 incepe razboiul dintre sarbi si croati, iar in 1992 cel dintre sarbi si bosniaci.
- In 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- In 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
- In februarie 2008 Kosovo isi declara independenta fata de Serbia, cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania in urmatoarea perioada.
- In noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv in 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei inainte de alegerile regionale din 2011.
- In noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scanteia scindarii – deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a intamplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, in 1830.
- In vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus in actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.
- "Eliberarea" bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub "opresiunea franceza" este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a inceput activitatea inca de la inceputul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.
- In anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum ”simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de guvernul de la Madrid.
- ”Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapanita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada intre clanurile mafiote din Banie in ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cand razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar in centrul orasului, langa Tribunalul Judetean, in plina zi.
Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de Romania in decembrie 2000”
Generalul Mircea Chelaru (foto): ”La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori. Tocmai in acest sens am convocat acea conferinta de presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real. Oltenia urma sa se desprinda oficial de Romania in decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cate stiu, nu s-a renuntat inca la acest plan. In Romania s-au facut si se fac greseli politice ce intra in categoria erorilor istorice care, tare ma tem, nu se vor putea spala decat cu sange”.
De ce a disparut dosarul Balotesti?
La 31 martie 1995, in jurul orei 9.00, in apropierea Aeroportului International Bucuresti Otopeni, o aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, dupa aproximativ doua minute de la decolare. In accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata in 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate Bucuresti - Bruxelles.
Din informatiile pe care le detinem, spionul roman care i-a adus lui Iulian Vlad si prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, in 1989, a decedat in catastrofa aeronautica de la Balotesti. Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informatiile de la Malta in 1989 se afla in Airbusul care s-a prabusit la Balotesti in 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata in actiunea romaneasca de spionaj de la Malta”. (Mihaela G.)
Acesta a fost un fragment din articolul apărut în 2010 pe Agenția.org. Materialul recent, publicat pe Comunitarism.ro și intitulat „Ce i-a spus Merkel lui Ponta” pare a marca startul proiectului de reîmpărțire a Europei și a României. Iată-l:
Ce i-a spus Merkel lui Ponta
De ce s-a dus Ponta la Berlin? Ce a avut să-i comunice Angela Merkel politicianului român? Surse din zona serviciilor secrete ne sugerează lucruri care ne fac pielea de găină. E foarte adevărat că majoritatea premierilor români din ultimii ani au fost chemaţi la Berlin, însă atunci pentru diverse afaceri "mărunte". Atât Boc, cât şi Tăriceanu de două ori, au fost chemaţi de către Merkel pentru a primi diverse instrucţiuni.
De astă dată, Ponta a stat la o întâlnire formală, în biroul cancelarului German în spatele uşilor închise doar 7 minute. 7 minute în care i s-a comunicat ceva. Conform relatărilor oficiale, discuţia lui Ponta cu Merkel a durat doar 4 minute, însă martorii oculari spun că 7 minute. Mai trebuie amintit că Ponta a fost primit neobişnuit de protocolar, cu gardă de onoare şi tot dichisul specific vizitelor la nivel înalt.
După întâlnirea formală, a urmat un dineu oferit de A ngela Merkel în contextul vizitei premierului român. Dineul a început aşa cum era programat la orele 19:30, urmând ca acesta să dureze până la 20:45, însă s-a prelungit cu aproape o oră. Premierul român şi cel german au discutat tête-à-tête pe terasă, între 4 ochi aproximativ 30 min. A poi, cei doi s-au întors în sala dineului şi au luat loc alături de consilieri.
Mai trebuie spus că dineul a fost de fapt un work diner, întrucât la el au participat şi consilierii ambelor părţi, iar în urma discuţiei de pe terasă, s-au semnat anumite acte.
"După discuţia de pe terasă (la care nu a avut nimeni acces), Ponta a fost terminat", spun martorii oculari. Din ceea ce a răzbătut din sala dineului, se pare că pe terasă Merkel ar fi spus ceva despre Roşia Montană. Discuţia pe această temă a continuat şi înăuntru, însă foarte voalat, cu referiri dese la Transilvania. De asemenea s-au făcut dese referi la autonomie.
Acum începe partea extrem de interesantă a poveştii. Şi îi spun poveste pe bună dreptate. Dacă până acum m-am menţinut în a relata fapte care pot fi verificate, de aici intrăm pe un teren pur speculativ, în care se încurcă informaţii contradictorii.
Vă rog aşadar - ca îndemn general - să nu credeţi nimic din ceea ce auziţi şi doar jumătate din ceea ce vedeţi cu proprii ochi.

Sursele noastre pretind că adevărata miză a întâlnirii din iunie de la Berlin ar fi Roşia Montană, cu implicaţii geopolitice ameţitoare.
Pe scurt, Merkel l-a anunţat pe tânărul politician român că personaje supra-statale şi supra-politice sunt interesate de resursele de la Roşia Montană şi că ele vor fi luate oricum. Dacă devine necesar - deşi cancelarul ar fi specificat că momentan nu se pune problema - Transilvania capătă în întregime calitatea de stat suveran, cu un guvern propriu instalat la Cluj. O altă variantă doar de pedepsire, ar fi declararea unei Regiuni A utonome Maghiare (RAM) cu un guvern propriu la Tg. Mureş, recunoscut rapid de ţările NATO şi în special de Statele Unite, dacă oficialii României nu găsesc căile potrivite pentru exploatarea zăcămintelor.
Partea bună e că nu interesează pe nimeni cine anume operează acele resurse, important e ca ele să ajungă acolo unde trebuie indiferent de costuri. A stfel s-a dat undă verde României să opereze zăcământul aurifer, dar mai ales pe cel de metale rare, inclusiv wolfram.
Ponta şi-ar fi exprimat îngrijorarea pentru cariera sa politică, dat fiind faptul că, în rândul cetăţenilor români, Roşia Montană a devenit un subiect extrem de delicat. Fără menajamente i s-a spus că dacă nu face ceea ce trebuie, chiar pe timpul mandatului său, România se va destrăma, iar cei interesaţi vor discuta problema direct cu noile oficialităţi ale Transilvaniei.
De asemenea s-a discutat problema politică a împingerii graniţei NATO (UE) pe Nistru, iar Ponta a primit asigurări că acest lucru e aprobat deja de către Kremlin. În mod firesc există o opoziţie puternică din partea Ucrainei, însă această opoziţie e neglijabilă din punctul de vedere al Berlinului şi Washingtonului.
S-a abordat în acest context şi noul proiect Nabuco - Nabuco West. A cesta ar urma să fie semnificativ mai mic şi să traverseze doar Bulgaria, România şi Ungaria, ajungând în Austria, Turcia şi Georgia fiind lăsate pe dinafară. În acest context Turcia s-a îndreptat spre alt proiect - TANAP (Conducta Trans-Anatoliană), care în viziunea Turciei ar putea fuziona mai târziu cu Nabuco Vest.
Germania are astfel un interes absolut pentru Nabuco, în orice context, astfel că l-a îndemnat pe premierul român să facă lobby pentru trecerea la realizarea proiectului.
Mai multe detalii despre acest proiect aici

În acest context Ponta a luat act de realităţile politice la nivel înalt şi de lupta fără scrupule pentru resurse. A promis că va susţine toate proiectele Germaniei în regiune şi a lăsat să se înţeleagă că Merkel poate transmite superiorilor domniei sale acordul său pentru ORICE PROIECT ÎN ORICE FORMULĂ, câtă vreme România e lăsată în graniţele sale.
Drept recompensă, Merkel l-a mângâiat uşor pe cap cu posibilitatea ca Dimler Benz să construiască o fabrică în România, unde să se producă cutii de viteze pentru Mercedes. Deja constructorul german are o filială la Cugir, unde a promis să investească 300 mil. euro. Ponta a discutat şi cu Deutsche Bank care doreşte să deschidă un serviciu financiar la Bucureşti, oferind astfel 700 de locuri de muncă.
Întrebat fiind la întoarcere, unde a afişat o mină macabră dacă o poate considera prietenă pe Angela Merkel, Ponta a spus "Sunt premieri în Europa pe care nu m-aş feri deloc să-i numesc prieteni: e prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, cancelarul A ustriei sau premierul Slovaciei, a răspuns Ponta. Nu pot să spun acelaşi lucru despre A ngela Merkel, însă ea este un om foarte pragmatic şi foarte raţional în ceea ce face şi nu ştiu dacă are prieteni sau neprieteni în România, dar în mod sigur vede relaţiile româno-germane într-un mod extrem de raţional. Faptul că am discutat în viitor, care va fi poziţia României sau care e poziţia Germaniei, înseamnă că m-a considerat un partener de discuţie" (sursă: DeCe News)
Rezumat: Ponta a fost anunţat că harta Europei de Est se poate modifica în orice moment, dacă România nu face ceea ce trebuie. Alipirea Moldovei la România, dar şi pierderea Transilvaniei întregi sau crearea unei enclave maghiare în interiorul Statului Român sunt raţiuni care depăşesc o Românie în metastază. O Românie fără armată, fără economie în general, fără agricultură sau elite intelectuale.
Se pare că, din raţiuni care nu au nici o legătură cu România sau Moldova, această unire formală se va face, întrucât UE şi SUA sunt interesate de împingerea spre Est a graniţei NATO. Ceea ce l-a "terminat" însă pe premier a fost exact posibilitatea ca odată cu unirea Moldovei cu România, să aibă loc desprinderea Transilvaniei.
În contextul în care cererile UE pentru crearea unui stat ţigănesc în Sudul României devin tot mai vocale, misiunea lui Ponta e extrem de complicată. El are de ţinut în frâu o Românie gata să se destrame prin ea însăşi.
Indiferenţa poporului român la valorile reale ale vieţii şi îmbuibarea sa cu cârnaţi, timp de peste două decenii, ne-au adus aici. Ca România să nu mai însemne absolut nimic în relaţiile internaţionale. Ea poate face acum doar politică şi răspunde cu "Da, să trăiţi, aşa vom face" celor interesaţi de resursele sale excepţionale.

NOTA ISPRAVNICULUI. Îmi place să cred că vizita premierului chinez în România are legătură cu întâlnirea lui Ponta cu Angela Merkel. Nu-l suspectez pe premierul României de atâta inteligență și curaj politic, dar îmi permit să sper la o mișcare geopolitică salvatoare, indiferent de unde și de cine e inspirată. Căci, la presiunile uriașe ale UE (recte Angela Merkel), FMI sau NATO asupra României, singura ieșire din clenci era reînnodarea relațiilor cu China, putere mondială de care se tem și Rusia, și NATO. Pe de altă parte, e plauzibil ca relațiile încordate dintre Washington și Moscova să-l fi determinat pe Vladimir Putin să schimbe paradigma istorică, acceptând (poate chiar încurajând) interpunerea Chinei între România și propriii ei aliați (UE și NATO). Scutul antirachetă de la Deveselu își pierde astfel din eficiență pentru că, chiar dacă americanii îi au pe ruși sub control, în spatele lor se află chinezii care, la rândul lor, îi controlează. Nu de dragul rușilor, evident, ci de dragul propriului interes. În acest caz, se schimbă toate scenariile economice UE-FMI-SUA care vizează resursele României, căci prezența Chinei aici impune alte abordări ale situației.
Dacă în guvernul României ar exista măcar un singur om cu un IQ peste medie, ar înțelege că această carte ar putea fi jucată inteligent, folosindu-se de chinezi atât împotriva exceselor UE-NATO, cât și împotriva politicii rusești. Pentru că și rușii îi au, în acest moment, pe chinezi, și în față, și în spate...

P.S. N-aș vrea să se creadă - Doamne ferește! - că sunt un dușman al revenirii Basarabiei în matca firească. Nu, nicidecum! Iubesc această țară și o vreau întreagă. Am vrut doar să atrag atenția asupra unor posibile planuri de reîmpărțire a lumii și de reconsiderare a granițelor teritoriale. Așadar, vreau Basarabia în granițele României, ceea ce este oportun pentru strategiile geopolitice, dar trebuie să avem inteligența de a nu pierde Transilvania, pierdere pentru care s-a creat deja cadrul necesar. Căci, dacă Transilvania n-a fost niciodată pașalâc turcesc - nici atunci când Ungaria a fost (adică din 1526, când Suleiman Magnificul i-a nimicit pe unguri în bătălia de la Mohacs, și până în 2 septembrie 1686, când coaliția antiotomană a recucerit Buda) - de ce am accepta să devină pașalâc maghiar? Acest lucru nu se poate realiza decât cu complicitatea structurilor puterii și cu consimțământul unei populații obosite. Asupra acestui context am vrut să atrag atenția...
Sursă: certitudinea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu