Nu învăţăm nimic, din nici o dramă...

DEMISIA!
Nu învăţăm nimic, din nici o dramă Ne indignăm, aprindem lumînări Facem orice să fim băgaţi în seamă Toţi acuzăm şi punem întrebări.		Încrengături de rude şi amante Sufocă-ntregul Aparat de Stat Blindaţi cu grade şi hîrtii savante Toţi impostorii au un doctorat.
Epidemie grea, de neamuri proaste Ca drojdia pe fundul de pahar Ne bucurăm în taină de năpaste Ca la cutremur Domnii din Fanar.		La prima criză, au căzut grămadă Ca şobolanii fug, sînt panicaţi O fată degerată în zăpadă I-a ruşinat pe cei mai mari bărbaţi
A mai căzut un avion? Ce bine! Prilej de certuri la televizor Iar defilează clovni şi paţachine Ţin predici, vai, unui întreg popor!		Azi, Dumnezeu le-a pus oglinda-n faţă Ei nu sînt nimeni, doar nişte yes-meni Acum se rupe pojghiţa de ghiaţă Ei au murit, de fapt, în Apuseni!
Ni se deşartă tone de palavre În casele cu frigider pustiu Ne zgîrie pe creier nişte javre Chiar morţii îşi fac cruce în sicriu.		ROMATSA, SMURDUL, STS şi ISU Ventuze de bani publici, scoşi din bir Ce faliment! Le-a înghiţit abisu’! S-au dus, în marş forţat, la cimitir!
Dar ce e oare ţara noastră dragă Decît un avion, căzut în munţi? Nu îi mai căutaţi cutia neagră – Au luat-o hoţii şi o vînd la nunţi.		A trebuit să cadă o rugină În locul unde Horea a fost prins Şi-n putregaiul ăsta, o lumină Fulgerător, în ţară s-a aprins.
Nu e de vină, nimeni, niciodată Arareori, cîte-un Acar Păun. Batista pe ţambal s-a pus îndată Şi plîngem cu baloane de săpun.		Aceste 7 ore blestemate I-au deşteptat, în fine, pe români În gardă, toţi! Aşa nu se mai poate! La puşcărie cu aceşti păgîni!
Avem un nou Drapel: e Muşamaua Ce-nlocuieşte steagul Tricolor. Ni s-a schimbat şi Imnul: e Maneaua Şi uite-aşa dispare un popor…		Demisia! Căraţi-vă, cu toţii! Demisia! Cît mai puteţi s-o daţi! Un simplu pădurar a dat cu hoţii De toţi pereţii Munţilor Carpaţi.
Această ţară zilnic pică Bac-ul Harababură! Haos! Aaoleu! De-un sfert de veac dăm îndărăt ca racul Şi nu ne mai suportă Dumnezeu.		Nişte netrebnici, puşi pe jaf şi chefuri Minţind că-s „frecventabili”, „democraţi” Ne-au amputat din pensii şi din lefuri Dar ei trăiau ca nişte îmbuibaţi.
Pe cei plătiţi să-şi facă datoria Îi doare-n cot, sînt nesimţiţi şi proşti Nu-i poţi schimba – îi apără Mafia După maşini şi vile-i recunoşti.		Teroarea nepăsării şi-a prostiei A luat sfîrşit, nu mai putem răbda. Începe primăvara României Şi-a răsărit, pe locul tragediei Un ghiocel, sub mantia de nea.
CORNELIU VADIM TUDOR 23 ianuarie 2014, orele 5-8 dimineaţă Sursa: Primit pe mail, Multumiri LL