marți, 4 februarie 2014

Uită de nuci, avocado sau broccoli! CARTOFUL le întrece pe toate

Cartoful, legumă cu un renume puţin măgulitor,  este o sursă extraordinară de nutrienţi, vitamine şi minerale şi este mult mai benefic pentru organism decât broccoli, sfecla, bananele, nucile şi avocado, recomandate de nutriţionişti, conform unui studiu al unor cercetători britanici.
Astfel, cartoful este, potrivit experţilor, cel mai ieftin şi dietetic produs. Mai mult, ei recomandă consumul acestei legume de două ori pe zi, ceea ce poate contribui la normalizarea tensiunii arteriale, asigurând că un consum frecvent al acestor tuberculi nu va duce la creşterea în greutate în cazul în care, la prepararea lor, nu se foloseşte grăsime în exces.
Un cartof mediu fiert în coajă conţine de cinci ori mai multe fibre decât o banană şi asigură un aport de vitamina C de trei ori mai mare decât un fruct de avocado. De asemenea, oamenii de ştiinţă au stabilit că acesta conţine şi o cantitate mai mare de seleniu decât seminţele de floarea soarelui şi nucile.
Cartoful surclasează în privinţa elementelor vitale pentru organism multe din legumele preferate de nutriţionişti şi care sunt la modă, precum broccoli, avocado.
Inclus în alimentaţia de zi cu zi, cartoful face inutil consumul de diferite suplimente de vitamine, deoarece asigură organismului cu o gamă largă de diverşi nutrienţi, susțin cercetătorii britanici.

Sursa: www.obiectiv.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu