O cercetare recentă a demonstrat că elevii care au prea multe teme de făcut acasă riscă să se îmbolnăvească cu adevărat.
Mulţi elevi au de făcut în fiecare seară, în medie, câte trei ore de teme acasă, iar asta nu este bine pentru sănătatea lor, spune Denise Pope, de la Stanford Graduate School of Education, unul din autorii studiului. Unii copii lucrau însă chiar mai mult, chiar şi câte 5 ore în fiecare seară, scrie descopera.ro.
La studiu au participat peste 4.300 de elevi de la 10 şcoli şi licee de renume din California.
Cercetătorii au vrut să vadă cum influenţează cantitatea mare de teme nivelul de stres şi sănătatea copiilor. 56% dintre elevii chestionaţi su spus că temele sunt principala lor sursă de stres.
Iar stresul are efecte serioase asupra sănătăţii lor: poate provoca migrene, ulcer, externuare, insomnie sau pierdere în greutate, spune Denise Pope.
Cercetarea s-a axat pe elevii care provin din clasa socială de mijloc, unde rezulatele şcolare sunt considerate de obicei foarte importante.
Uneori, părinţii sunt cei care cer mai multe teme pentru copii lor sau le cumpără culegeri şi îi pun să lucreze suplimentar, pentru a obţine rezultate cât mai bune.
Sursa: www.realitatea.netLa studiu au participat peste 4.300 de elevi de la 10 şcoli şi licee de renume din California.
Cercetătorii au vrut să vadă cum influenţează cantitatea mare de teme nivelul de stres şi sănătatea copiilor. 56% dintre elevii chestionaţi su spus că temele sunt principala lor sursă de stres.
Iar stresul are efecte serioase asupra sănătăţii lor: poate provoca migrene, ulcer, externuare, insomnie sau pierdere în greutate, spune Denise Pope.
Cercetarea s-a axat pe elevii care provin din clasa socială de mijloc, unde rezulatele şcolare sunt considerate de obicei foarte importante.
Uneori, părinţii sunt cei care cer mai multe teme pentru copii lor sau le cumpără culegeri şi îi pun să lucreze suplimentar, pentru a obţine rezultate cât mai bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu