“Mai devreme sau mai târziu, Ucraina va rămâne doar cu Kievul și cinci regiuni, iar restul teritoriului va fi împărțit între România, Polonia, Rusia și Turcia”, a declarat liderul partidului Marea Ucraina, Igor Bercut, într-un interviu acordat portalului de ştiri Bagnet, citat dejurnalul.md, care a precizat că România va dori şă-si recâştige Basarabia, Polonia – Lvovul și Galiția, Turcia – Crimeea, iar Rusia este oricând pregătită să anexeze zona de est.„În Istanbul, orice turist poate cumpăra o hartă unde Crimeea este vopsită în steagul turcesc, a amintit Igor Bercut. Iar în est, nu toți votează neapărat pentru Rusia, ci pentru faptul că în acolo salariile și pensiile sunt de trei ori mai mari”. Situația tensionată din interiorul țării, care creează contextul ideal pentru provorările venite din exterior, consideră Bercut.
Directorul Departamentului pentru relaţia cu media de la Ministerul Afacerilor Externe a Ucrainei, Oleg Voloşin, a declarat că Ucraina nu vrea să-și alipească Transnistria de teamă de a nu pierde Crimeea.
„Noi suntem pentru inviolabilitatea frontierelor din Europa, stabilite după al doilea război mondial, deoarece schimbările pot reprezenta o adevărată amenințare pentru noi. Astăzi vom lua Transnistria, iar mâine Rusia ne va cere Crimeea, apoi românii vor pretinde Bucovina, iar Ungaria – Transcarpatia.
Sursa :b1.ro
http://2blackjack1.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu