Totul se naste, creste, traieste si moare, spune Buda. Omul sufera pentru ca se agata de visul lumii, de atractia simturilor, de iluzia ca poti sa pastrezi totul, uitand ca viata e un fluviu ce curge…
De fapt suferinta se naste din atasament. Ne agatam de pietre, temandu-ne de flux. Si totusi doar purtati de fluxul navalnic al vietii putem merge inainte… spre nou, spre altceva, spre ACASA.
CE ESTE ATASAMENTUL? Ce putem întelege prin acest cuvant?
Atasamentul înseamna o legatura puternica…, alaturare de…, atractie irezistibila fata de… Totul la nivel psihic, afectiv, sufletesc. Fapt ce se reflecta desigur, in lumea fizica. Legatura devine periculoasa cand nu te poti desprinde de obiectul/subiectul de care esti atasat. Periculoasa pentru ca… el apartine acestei lumi materiale, unicul atasament ce nu e periculos fiind cel fata de Dumnezeu.
Astfel atasamentul înseamna stagnare, frica de schimbare si de nou, frica de libertate, o legatura cu ceva sau cineva din LUME, o legatura a sufletului ce te tine pe loc. E o senzatie-sentiment ce apasa sufletul in mod neplacut, dureros.
E ca si cand ai avea o masea care desi doare, si stii ca nu se mai poate plomba, ti-e frica sa mergi la dentist sa faci o extractie. Te tine ceva. Ceva nenumit, misterios, enervant… E frica? Da, dar o frica amestecata cu altceva, cu obisnuinta, cu lipsa de vointa, cu nesiguranta de sine, cu umbre ce ti se par invulnerabile.
Altfel spus esti atasat de durerea ta!
Nu te poti desprinde, chiar daca stii ca zborul ti-ar fi de folos nu-ti poti întinde aripile, nu poti lasa în urma… o aminitire, o durere, o iubire, o atractie spre ceva ori cineva.
CARE E CAUZA, NATURA ATASAMENTULUI?
Atasamentul poate fi de natura:
- karmica – lectii de viata neînvatate ce se repeta dupa aceeasi schema pîna la învatarea lor, oameni la care ai datorii sufletesti, legaturi de iubire sau ura, sau… în unicul sens pozitiv, lectii de folos evolutiei spirituale ce le poti învata în compania unei persoane sau… de la ea.
- nevrotica – proiectii ale sufletului tau asupra altor persoane, calitati inexistente dar pe care tu le “vezi” totusi la el ori la ea, din simplul motiv ca simti nevoia de ceva, ceva ce ti se pare ca detine numai acea persoana “unica si de neînlocuit”, ceva ce tu crezi ca nu ai.
În esenta cauti iubire, în realitate cautarea e cauzata de o iluzie a sufletului.
Ai tot, doar ca nu ai constientizat. Iar problema porneste din copilarie, din greselile parintilor fata de sufletul copilului nevinovat, iar daca e sa ajungem la esente, aceste probleme reflecta tot neînvatate si vechi lectii karmice. Ale parintilor…, ale copilului…
Ambele situatii au zeci de variante, încat s-ar putea scrie un tratat cat arhiva Akasha ce contine vietile noastre, insa prefer sa fiu pragmatica si sa las enumerarea cauzelor karmice si nevrotice pe alta data si sa vorbesc despre ceva mai important…
CE ASCUNDE ATASAMENTUL?
Atasamentul ascunde O DORINTA de a obtine ceva. Acel ceva desi se poate ascunde sub mastile lumii fizice, luand forma obiectului ori subiectului la care nu poti renunta, tine de fapt de lumea nevazuta a psihicului.
Acel ceva dorit poate fi:
- un atribut al lucrului de care esti legat, o calitate pe care si tu o ai dar înca nu o poti exprima.
- un aspect al tau ce trebuie schimbat. Atunci obiectul/subiectul de care te-ai atasat e o oglinda… o lumina de atentionare, ceva cu care ai rezonat, materializarea unei umbre din inconstientul tau.
In ambele cazuri atasamentul ascunde… O TREBUINTA.
Deci o necesitate a sufletului. Atunci cand ceva îti e necesar, înseamna ca TU CREZI ca acel ceva îti lipseste. Ca nu esti constient de prezenta lui în persoana ta. Nu ai constientizat ca ai în tine totul. Nu e o problema… e timp pentru tot!
DUALUL îl formeaza pe UNICUL
Cand nu constinetizezi ca esti o particica din aceasta LUME DUALA, ce contine în ea totul, respectiv EXTREMELE bine si rau, aspecte ale aceluiasi atribut, situate ambele pe aceeasi axa, la diferite nivele si grade, atunci ai tendinta de a condamna frecventele aflate la anumite distante… de conceptia ta despre bine. In genere e bine sa te situezi la mijloc, dar sa cunoasti tot, pentru a alege liber ce vrei sa experimentezi.
Cand nu constientizezi ca ai ca si divinitatea, in sufletul tau TOT, atunci esti in conflict cu un aspect al intregului pe care tu crezi ca NU E BINE sa-l ai, sau pe care ti-l doresti desi el ESTE cu tine, în tine, în întreaga persoana a ta.
Atunci intri cu acea parte în CONFLICT, iar conflictul este alegerea ta, constienta sau nu, este starea opusa armoniei si pacii.
Deci atasamentul e un conflict, cu însusi PERSOANA TA altfel spus el este AGRESIVITATE!
Cand esti atasat de ceva, LUPTI pentru el, iar o lupta nu poate exista fara agresivitate. Uneori e necesara… in anumite limite, alteori… e distructiva. Atentie! Atasamentul fata de lumesc, e agresivitate fata de divin.
Iar agresivitatea nu e doar un emitator de energie de un anumit tip, ce va atrage acelasi tip de energie, ce vibreaza pe frecventa joasa a nemultumirii si conflictului, ci este si un consumator de energie psihica.
Pana la un anumit punct consumi energia pozitiva din suflet, apoi emiti energia, în acest caz o energie… “poluata”.
Înconjurat fiind de o astfel de energie si lipsidu-ti cea luminoasa, adica de frecventa înalte, apare indubitabil sentimentul tristetii, al golului, al necesitatii. Apar necesitati si întrebari inconstiente, al carui raspuns pare a-l detine tocmai acel cineva, sau ceva la care nu putem renunta. În fond raspunsul e tot in tine insuti.
Atasamentul este dorinta de a gasi un raspuns la o întrebare a sufletului. Întrebare izvorata dintr-o FALSA NEVOIE de ceva. Unica necesitate fiind cea a CONSTIENTIZARII.
A constientizarii divinitatii din noi care contine în ea TOTUL.
ATENTIONEZ ca orice relatie de prietenie sau iubire include in ea si atasament, si aceste relatii sunt necesare si utile sufletului. Nu întoarceti spatele unui prieten doar de teama ca sunteti atasat! Nu deveniti singuratici si reci, doar din dorinta de a fi independenti. Cat suntem pe Pamant, sufletul trebuie sa iubeasca, iar iubirea… include in ea si un anumit tip de atasament, e firesc.
O relatie întotdeauna ne poate învata într-un fel sau altul IUBIREA, iar iubirea ne apropie de Dumnezeu.
In fond singurul de care putem si trebuie sa fim atasati e DUMNEZEU CREATORUL, e singurul atasament recomandat si necesar sufletului.
Si iata cum întelegand ca de fapt atasamentul e O CAUTARE, de fapt o cautare spre reîntregirea propriului sine, sensul peiorativ se pierde, pentru ca raul e si el o iluzie în acelasta lume duala, dualul ajutandu-ne sa experimentam si tinzand sa se reuneasca in UNICUL prin iubire, este pe moment necesar.
Pentru ca dincolo de perdelele iluzorii ale lumii din dual se naste un sens pozitiv, atunci cand lucrurile tind spre unificare, si nu spre distantare, sensul unic ce ne îndreapta spre ACASA prin evolutie. Trebuie doar sa-l gasim.
ÎNTELEGAND ce CAUTAM prin sau în persoana, lucrul, ori idealul de care ne-am atasat, ajungem la cunoastere. La AUTOCUNOASTERE.
Cunoscand si mai ales tratand cu iubire propriul suflet, ajungem la divinitatea din noi si deci la ELIBERARE…
Autor-Carla von Vlad, Lumea Spirituala
Sursa: http://astrodeva.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu