Apollonius din Tyana, un înţelept care a călătorit foarte mult, a răspândit în Occident cunoaşterea pe care a dobândit-o. El a văzut cartea adusă în India de pe Venus şi care din sec. XVIII s-a numit „Cartea lui Dzyan”. Ca orice carte blestemată, ea a adus o mulţime de neplăceri Elenei Blavatskaia, care a publicat fragmente în „Doctrina secretă”.
În timpul călătoriei prin Egipt, Elena Blavatskaia a făcut cunoştinţă cu un magician de origine coptă, el i-a povestit despre existenţa unei cărţi foarte periculoase, care se află într-o mănăstire din Tibet. Potrivit magicianului, Cartea lui Dzyan dezvăluie misterele structurii şi ordinii mondiale a Universului nostru. Înţelepţii tibetani au primit aceste cunoştinţe direct de pe planeta Venus, ori de la Raţiunea Supremă, ori de la extratereştri.
Elena Blavatskaia a călătorit mult, a trăit în America, în India, unde a reuşit să procure această carte blestemată. Ea a început să primească ameninţări: va avea mari neplăceri dacă nu o va returna. I s-a cerut să distrugă toate însemnările legate de carte şi să nu pomenească nicăieri despre ea. Autorul scrisorilor a ameninţat că Blavatskaia se va îmbolnăvi în cazul în care nu va îndeplini aceste cerinţe. Elena Blavatskaia nu a reacţionat nicicum la ameninţări şi s-a îmbolnăvit. Doar după trei ani, datorită unei călătorii pe care a efectuat-o în India, s-a vindecat, fiind ajutată de medicii locali. La scurt timp, în timpul unei călătorii în Egipt, vaporul la bordul căruia se afla Blavatskaia, Eunomia, a explodat. Au murit aproape toţi pasagerii. Elena Blavatskaia a scăpat printr-o minune.
După ce s-a întors la Londra, Blavatskaia a vrut să prezinte publicului Cartea lui Dzyan, crezând că în acest mod va scăpa de blestem. Însă în timpul prezentării un ins necunoscut a încercat să o ucidă, afirmând că este dirijat de la distanţă. După ce cartea a dispărut din seiful hotelului în care locuia, Blavatskaia s-a convins că împotriva ei există un complot.
După ani de zile, Elena Blavatskaia a reuşit să procure o copie a cărţii scrisă în limba Senzar. Ea a tradus cartea în limba engleză şi a publicat-o în 1915 în Hermetic Publishing Company la Saint Diego. Criticii şi comunitatea ştiinţifică au criticat cartea şi au organizat o campanie legată de demascarea ei, drept care reputaţia ei de ocultistă a suferit o lovitură ireparabilă, în urma căreia nu şi-a mai revenit.
Ediţia din 1915 se află în Biblioteca Congresului din Washington. Însă misterul a rămas nedezlegat: conţine această carte cunoştinţe secrete ale înţelepţilor indieni, cu ajutorul cărora cărţile pot fi citite de la distanţă, obiectele pot fi controlate şi poate fi obţinută cheia de la biblioteca Raţiunii Supreme? Sau totul este o mistificare?
Sursa: http://romanian.ruvr.ru/
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_04_02/Carti-blestemate-Cartea-lui-Dzyan-2787/
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_04_02/Carti-blestemate-Cartea-lui-Dzyan-2787/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu