Urmăresc pe reţele de socializare comportamentul semenilor noştri. Ţara este împărţită în două tabere distincte: băsişti şi antibăsişti. Indiferent ce spune un ins dintr-o tabără, cei din cealaltă tabără sunt gata să-l linşeze, de ce, m-am întrebat, parcă trăim într-o ţară liberă, unde fiecare poate avea o opinie chiar diferită de a vecinului de palier. Asta nu este o crimă. Voltaire îi spunea , din postura de Preşedinte al Parlamentului francez, lui Benjamin Franklin, care era trimis al Americi în Franţa, pentru ca Franţa să ajute America în lupta sa de eliberare de sub dominaţia engleză, îi spunea deci: „domnule Franklin nu sunt deacord cu cererea dvs., dar, voi lupta ca dvs. să vă puteţi expune şi susţine cererile ce le aveţi de transmis Parlamentului francez”.Au trecut de atunci mai mult de 200 de ani, în loc ca lucrurile să evolueze, asistăm la o abrutizare a societăţii româneşti în ansamblul ei. Această degradare a fost posibilă datorită falimentului clasei politice şi odată cu ea a economiei româneşti. România, nu se spune, dar este o ţară care trăieşte din împrumuturi, este un stat subordonat politico-economic structurilor europene şi bancare, mă refer la UE, FMI, BM. Nicio măsură nu poate fi luată în România până nu primim OK-ul acestor structuri. Orice măsură politică este discutată la Bruxelles chiar dacă nu este neapărat necesar, noii boieri ai Românieie imediat pleacă cu jalba-n proţap şi pârăşte la Înalta Poartă europeană ce se întâmplă în România. Adevărul este deformat de aceste capuchehăi moderne care slujesc stăpânii în funcţie de interese.
Toate acestea nu ar fi existat dacă am fi avut o clasă politică responsabilă, o clasă politică hotărâtă să ducă această ţară pe un drum bun.În ‘90 nu aveam datorii externe, aveam industrie, poate era nevoie de retehnologizare, de infuzie de capital, vindeam jumătate din această industrie şi modernizam cealaltă jumătate. Nu s-a vrut, s-a preferat distrugerea întregii industrii, a agriculturii, a băncilor, a României în ansamblul ei. Noi nu am avut guvernanţi, am avut nişte criminali care au pus pe butuci o ţară bogată şi cu potenţial de prosperitate. Când văd politicieni, din cei de la putere, ori din opoziţie spunând că ne mai putem împrumuta, îi întreb pentru ce ne împrumutăm, ce construim cu banii împrumutaţi, cum vom plăti datoria ? Sigur că îşi doresc ca ţara să contracteze noi datorii, pentru că numai aşa le pot intra mulţi, “maldăre” de bani în buzunare. Vin alegerile prezidenţiale, se perindă prin faţa televizorului, ori prin pieţele publice aceiaşi oameni care ne mint, ne fură, ne batjocoresc de 25 de ani. Chiar dacă, ici ,colo, a apărut vreunul mai tânăr mesajul este acelaşi. Partidele sunt aceleaşi de 25 de ani şi-au mai schimbat denumirea, rădăcina a rămas aceeaşi. S-au făcut tot felul de alianţe între partide toate terminate cu eşec, cert este că acest mod de a face politică şi-a spus ultimul cuvânt. Partidele actuale de pe eşichierul politic şi-au epuizat credibilitatea şi puterea de a face ceva. Dealtfel nici nu au dorit, au avut o politică de gaşcă, de bandă, de jefuire a ţării. Cine mă contrazice să îmi spună unde sunt băncile, unde este industria, unde este agricultura, unde ne sunt pădurile? Politicienii au trecut dintr-un partid în altul, ori pur şi simplu şi-au construit noi partide cu membrii proveniţi din vechile partide. De fapt, au încercat să-şi schimbe părul, să se ascundă sub o nouă pălărie. La o privire mai atentă descoperi în discursul lor aceleaşi vechi metehne, ceea ce înseamnă că îşi pot schimba părul, dar nu şi năravul, sub pălărie se văd aceleaşi Mării gata să jefuiască banul public după bunul plac. Trebuie gândit un nou mod de a conduce ţara, cu alte idei, cu alt tip de organizare. Trebuie găsită soluţia din care să reiasă grija faţă de cetăţean şi nu faţă de o gaşcă nemernică ce îşi spune pompos Partid Politic. Atunci pe cine vom vota la alegerile prezidenţiale? Aceste partide politice nici nu ar trebui să mai scoată capul în lume, dar să mai participe la alegeri. Într-o ţară normală, 90% din cei ce vin la televizor pentru a ne mai prosti odată, ar fi fost arestaţi şi condamnaţi la urgenţă. Cum să avem o asanare morală a societăţii, cand suntem conduşi de hoţi?. Până nu vom curăţa cangrena societăţii româneşti de tot puroiul infracţional cocoţat în cele mai înalte fotolii de reprezentare, nu vom putea vorbi de normalitate. Mă tem că o nouă mişcare socială va fi necesară, numai aşa se va putea doborî caracatiţa infracţională din conducerea statului nostru. De fiecare dată am înlocuit nişte hoţi cu alţi hoţi, până când vom face această prostie?
Autor: Ionel Carstea
sursa: carstea-ionel.blogspot.ro
sursa: carstea-ionel.blogspot.ro
http://gandeste.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu