luni, 1 septembrie 2014

Sensul vieții – Omraam Aivanhov



A găsi sensul vieţii înseamnă a găsi un element care numai lumea divină îl poate oferi; dar nu îl dă decât acelora care, în lungul anilor, au făcut eforturi pentru a ajunge la el. Sensul vieţii nu e ceva ce se poate fabrica afectiv sau mental: nu omul e cel ce decide care va fi acesta pentru el.
      Sensul vieţii este recompensa unei munci interioare, răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asupra lui însuşi. Când a ajuns la o anumită stare de conştiinţă, primeşte din Cer un electron, ca o picătură de lumină care impregnează toată materia fiinţei lui. Din acel moment, viaţa sa primeşte o dimensiune şi o intensitate nouă, evenimentele îi vor apărea cu o nouă claritate, ca şi cum i s-ar fi dat cunoaşterea  sensurilor lucrurilor. Şi chiar moartea nu îl mai sperie, pentru că acest electron i-a descoperit imensitatea unei lumi eterne unde nu există pericole, nici tenebre, şi omul simte că deja merge în lumea nelimitată a luminii.
      Odată ce a descoperit sensul vieţii, totul păleşte în prejmă, iar necazurile existenţei cotidiene îşi pierd importanţa. Toţi acei care îşi pierd timpul plângând şi lamentându-se pentru că nu au bani, că nu au succesul sperat, că sunt abandonaţi sau trădaţi, arată, de fapt, că nu au descoperit adevăratul sens al vieţii. Dacă banii, ambiţia, posesiunea unui bărbat sau a unei femei reprezintă pentru ei acest sens, atunci, evident, nu vor lipsi ocaziile să fie dejamăgiţi şi supăraţi!
      A găsi sensul vieţii înseamnă a tinde la o stare de conştiinţă atât de elevată, care îmbrăţişează universul întreg, încât micile lucruri ale existenţei se pierd şi se dizolvă. Chiar când e confuz, persecutat, acel ce a găsit sensul vieţii se simte reconfortat şi el e cel care îi priveşte pe alţii cu milă, şi spune:”Săracii, nu văd că, orice ar spune, orice ar face, eu trăiesc în imensitate, în eternitate, particip la viaţa cosmică.
      Poate veţi găsi că tot ce v-am spus e dificil de înţeles. În realitate, aveţi nevoie să reţineţi doar aceasta: nu veţi găsi sensul vieţii dacă nu vă puneţi în slujba unui ideal sublim. Pentru că în spatele acestui ideal, există miliarde de creaturi luminoase care lucrează şi, cînd vor vedea că voi participaţi cu ele la construcţia unei noi lumi, vă vor da toate binefacerile şi atunci veţi fi aşa de plini că vă veţi revărsa. Chiar dacă nu cereţi nimic, chiar dacă nu aşteptaţi nimic, veţi simţi că aţi primit tot.

https://www.youtube.com/watch?v=nql9SJqEeFM
Sursa: filedelumina.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu