Recentele date privitoare la bossonul Higgs vin parcă să confirme denumirea populară a acestuia de “particula lui Dumnezeu”. Mai mult, el poate fi şi un factor de dialog între cei ce au sectarizat atât credinţa, cât şi ştiinţa, introducând o falsă dispută între evoluţionism şi creaţionism.
O ştire recentă reuşeşte să bulverseze lumea ştiinţifică a fizicii: noile date despre bosonul Higgs, aplicate în cadrul teoriilor despre Big-Bang arată că Universul ar fi trebuit să fi intrat deja în colaps, cu ceva miliarde de ani în urmă. Şi totuşi existăm. Asta înseamnă că parte dintre teoriile fizicii de până acum trebuiesc regândite. Chestiunea arată un lucru indubitabil: ipotezele ştiinţifice nu sunt infailibile. Doar legile firii (pe care ştiinţa le descoperă) şi Creatorul lor rămân aşa cum sunt. Dar pentru a ajunge la acestea, trebuiesc verificate aceste ipoteze. De bună seamă, ştiinţa şi religia se aseamănă cel puţin într-un punct. Ambele pot suferi de sectarism şi extremism. Aşa cum în creştinism (de pildă) există numeroase confesiuni care încă îşi mai dispută teorii teologice, tot aşa comunitatea ştiinţifică a lumii are parte de curente diverse de idei, discuţii, polemici, uneori duse până la extrem.
Dacă, în trecut, una dintre ispitele religiei a fost aceea de a nega ştiinţa fizică, astăzi asistăm la un revers: ştiinţa vrea neapărat să devină religie. În cazul creaţionism versus evoluţionism, avem de-a face, de fapt, cu opoziţia forţată a două viziuni asupra apariţiei lumii animale şi a omului. Creaţionismul susţine că totul a fost creat de către Dumnezeu, evoluţionismul afirmă că toate au apărut urmare a evoluţiei speciilor dintr-una într-alta. Într-o oarecare măsură, aceste două viziuni nu se contrazic deloc, deoarece creaţionismul arată cine a făcut, iar evoluţionismul spune cum. Există încercări de apropiere între ele, dar există şi încercări de separare artificială, prin răstălmăciri.
Deşi Darwin, devenind deist şi agnostic, a recunoscut totuşi existenţa unui plan al creaţiei şi a unui Creator, dra şi dificultăţi ale propriilor teorii, „ucenicii” săi au ajuns astăzi la grave răstălmăciri, precum provenienţa omului din cimpanzeu, teorii eugeniste sau campanii ateiste intense. Lucruri deloc noi, dacă ne gândim ca Sf. Pavel va sesiza că unii savanţi: „zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni”. (în limbaj biblic, „nebun” este cel ce neagă existenţa divinităţii, ateul). Iar Albert Einstein a cugetat şi el la un moment dat că: „Ştiinta fără religie este şchioapa, religia fără ştiinţă este oarbă.” Din păcate, aceste viziuni s-au infiltrat şi la nivel înalt juridic. De pildă, Curtea Supremă a USA a decis, în 1987, că creaţionismul este o credinţă religioasă, nu o teorie ştiinţifică, motiv pentru care nu poate fi predat în şcoala publică. Similar, nici Europa n-a scăpat, în 2007 Consiliul Europei cerând statelor membre să se opună predării creaţionismului ca disciplină ştiinţifică, el neputând fi pus pe picior de egalitate cu evoluţionismul. Prin aceasta s-a deschis o adevărată cutie a Pandorei: scientismul devine religie, limitând chiar libertatea religioasă şi de conştiinţă. Mai grav e că deciziile respective contrazic chiar şi evoluţionismul, care presupune religia ca fiind o achiziţie culturală a lui Homo erectus sau Homo sapiens.
Dacă Hristos n-a existat în realitate şi revelaţiile biblice sunt doar poveşti, de ce aş crede că au existat marile personalităţi ale lumii, sau de ce aş crede în teorii ştiinţifice care sunt încă în zona speculaţiilor şi a ipotezelor? Asta în timp ce alţi cercetători susţin că existenţa sufletului ar putea fi explicată ştiinţific. Dar pentru că tot suntem la ipoteze, îmi permit să lansez şi eu una. Dacă Dumnezeu a creat lumea animală şi vegetală după anumite principii observabile de către ştiinţă, atunci cât de greu i-ar fi fost să aplice aceste principii şi la crearea omului? Ce L-ar fi împiedicat să creeze trupul omului "din ţărână", luând ca model regnul animal (deja creat cu oase, muşchi, plămâni şi sânge) şi desăvârşindu-l, după care a insuflat în om chipul şi asemănarea Sa? Aşa s-ar explica şi lipsa unei legături de tranziţie între cimpanzeu şi om, care n-ar mai fi necesară. Căci e clar tuturor că omul este unic şi superior întregii lumi animale. Iar Dumnezeu ar putea fi „motorul” unui anume tip de evoluţie.
Sursa: http://adevarul.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu