În noaptea de 23 spre 24 octombrie are loc ultima eclipsă solară a anului 2014 şi este a noua eclipsă parţială de soare din secolul 21. Ea va dura mai mult de două ore şi va fi vizibilă pe continentul America de Nord şi în estul extrem al Rusiei.
„Cu o asemenea energie în Scorpion ne putem confrunta în următoarele luni cu aspecte grave ale vieții și lumii. Dar să nu vedem lucrurile atât de pesimist! Să încercam să fim constructivi pentru că eclipsa de soare ne va oferi în primul rând noi începuturi. Să privim în urmă, începând cu octombrie 1995 şi chiar în prima jumătate a lui 1996, şi să ne reamintim care din domeniile de viaţă s-au activat atunci, căci în acea perioadă s-a produs o altă eclipsă, la acelaşi grad. Acum vom trece la alt nivel al jocului de-atunci, cu alţi ochi şi cu un alt psihic, căci nu mai suntem aceeaşi”, a spus astrologul Lorina Corozan, de la Cabinetul Astro Skat din Oneşti.
Ne putem confrunta cu umbra noastră, cu partea întunecată, cu lucrurile pe care le-am ascuns de lume, dar care pot ieşi acum la suprafaţă, ele sau urmările lor. Eclipsa având loc pe gradul zero, karma îşi pune semnătura pe ceea ce se va petrece cu noi, dar ne şi oferă posibilitatea să aducem transformare în viețile noastre, să renaştem din cenușă, conştientizând că schimbarea va fi pentru totdeauna. Această lunaţie al cărei grad Sabian este „Un autobuz cu geamuri mari, plin cu turişti”, aduce cu ea energia scorpionică ce ne poate scufunda profund şi obsesiv în adâncurile lucrurilor şi informaţiilor ce trebuie acum instrumentate. Iar dacă ne vom simţi cumva parcă desprinşi de realitate, ne va fi amintit faptul că trebuie să găsim metoda de a obţine o perspectivă mai largă a situaţiei cu care ne confruntăm.
Vom explora lumea din jur, ne vom angaja în noi începuturi, poate în parteneriate, poate în strategii legate de finanţe care să transforme ceea ce am realizat până acum, alţii se pot implica în activități oculte, psihologice sau de investigații, căci ele sunt puternic energizate. Practic vom dori să ne extindem orizontul social şi să găsim noi moduri de viaţă în rezultatele unor realizări colective sociale, ori o astfel de perspectivă poate că are legatură cu Era Vărsătorului.
În general, în situaţii care implică semnul Scorpion, oamenii au tendinţa de a acţiona fără maturitate şi fără discernământ, de a se simţi îndemnaţi să rişte azi ca să câştige mâine, ori asta are legatură cu cât de siguri ne simţim noi în interior pe ceea ce vom face, căci în urmatoarele luni ne va fi testată vulnerabilitatea şi slabiciunea. Să nu uităm că alegerile sunt ale noastre şi nu va trebui să daă vina vreodată pe alţii!
Scorpionul, acest SRI al zodiacului, este guvernat de Pluto, stăpânul adâncurilor şi întunericului. El conduce casa a opta, sector de moarte și renaștere, mister, putere și control. Cu el stăpân de eclipsă este timpul să arătăm cine suntem cu adevărat, să îmbrățișăm şi părțile noastre negative, să ne recunoaştem şi să ne acceptăm atât în lumină, cât şi în întuneric, căci doar aceasta creează integritate și echilibru, doar aceasta va debloca orice energie blocată. Contrar, talentele ascunse, darurile și abilitățile noastre adormite rămân scufundate în întunecime. Avem acum mai multa energie să ne iertăm imperfecțiunile, dar şi pe ale altora, căci aceasta e metoda de a traversa fără urmări negative testele eclipsei.
Eclipsa de acum are conjuncții foarte strânse care evidențiază relația, creativitatea, asertivitatea feminin și strategia, iar Venus abia intrată în Scorpion, deşi în prima etapă dă dovada de slăbiciune, pe parcurs ea poate să înmoaie acest aspru semn zodiacal şi să ne ajute să ne putem conecta mai bine cu ceilalţi, să acceptăm forme de compromis și vorbe de pace, să lucram împreună, inclusiv cu cei din familie, în obligațiuni și interese comune.
Să nu ne fie teamă de evenimente, să le acceptăm, căci contrar, din părţile rele scorpionice ar putea ieşi la suprafaţă ranchiuna, după care și represaliile. Şi când eclipsa mai „cade”, pe lângă gradul zero Scorpion, şi pe sectorul cunoscut de astrologi ca „via combusta”, în termenele lui Marte, obscuritatea, neprevazutul şi efectele pot fi mult mai intense decât normal, căci sunt afectate 4 planete deodată: Soare-Lună-Venus-Mercur, cu tot ce reprezintă ele.
Să iubim profund, pentru că Scorpionul îi protejează pe cei pe care-i iubeşte, iar acum cu atât mai mult ni se cere o implicare până în miezul lucrurilor, ca să înțelegem semnificația lor. La urma urmei, nu există mister mai mare decât modul de a rezolva misterul real din noi, modul de a fi propriul detectiv.
Eclipsa poate aprinde temerile noastre, însă trebuie să ne amintim că suntem mai puternici decât orice problemă sau provocare care vine în drumul nostru, să ne folosim puterea interioară şi curajul de a merge mai departe, să nu gândim negativ căci ne-am putea crea mai multe probleme când permitem minţii să o ia razna, iar energia negativă trimisă în exterior, se va aduna în natură și se va întoarce la noi înzecită.
La nivel personal, Venus aduce reguli în dragoste, iar Scorpionul reguli în intimitate. În plus, o uşoară conexiune cu inspiraţia, cu creativitatea, cu spiritualitatea, compasiunea şi empatia ne vor veni dinspre trigonul Venus – Neptun ce va deveni perfect în câteva zile.
Nu-s excluse probleme de iubire, poate cu trădări la mijloc, cu mers pe sârmă într-o relaţie, poate la graniţa dintre lumina şi întuneric, iar reacţiile noastre nu vor face altceva decât să aducă la lumină părţile acelea ascunse din noi, abandonate şi încuiate în sertar până acum.
Faptul că suntem în faza de Lună Nouă în primul decan al Scorpionului anunţă un nou început care va cuprinde în primă fază dorinţa de a ascunde ceva, urmată de capacitatea de a reînvia ceea ce părea pierdut.
Şi pentru că Mercur revine la mers direct în următoarele zile, şi dacă vom învăţa ceva din experienţele de octombrie, avem cale deschisă şi îndrumare astrală să fim conduşi prin labirintul de stări ce ne aşteaptă în următoarea jumătate de an.
Mundan, Venus aduce norme legislative ce ţin de venituri, iar Scorpionul aduce reguli legate de banii altora, ce includ inclusiv cheltuieli. Iar dacă aceste posibile schimbări nu vor fi făcute cu iubire şi credinţă faţă de semeni, aşa cum o cere Venus „în inima Soarelui”, gradul zero din zodie poate aduce o cruce greu de purtat pentru unii. Deci aceasta este o eclipsă care ar permite sau obliga persoanele fizice și țările să se ocupe de
problemele financiare, căci, dacă nu iau măsuri corecte şi gândite, refuz să-mi trimit imaginaţia prea departe, ca să prevăd ce legi ar putea adopta pentru populatie. Aşadar vom avea de ales, şi poate că ar fi bine să o facem cum ne dictează sufletul, nu cum ne dictează alţii sau orgoliul, mândria şi alte dorinţe legate de ele. Cu astrograma momentului ridicată pe teritoriul nostru, eclipsa poate face referire la deţinătorii „sus-puşi” de proprietăţi imobiliare, la pământuri sau clădiri, la agricultură, la istoria noastră sau la
rezervele de apă şi gaz, aducând probleme de rezolvat guvernanţilor şi preşedintelui. Şi totuşi eclipsa are frumuseţea ei, deşi ne poate adânci o perioadă în întuneric, confuzie şi haos. Întâi ne dezechilibrează, pentru ca apoi să ne transmită informaţii proaspete care să clarifice, aşa încât să
privim lucrurile dintr-o nouă perspectivă.
Pentru cei din (sau cu Ascendent în):
Berbecilor li se pot accentua grijile financiare şi ce e legat de impozite, moșteniri, împrumuturi ori contracte ce țin de bani, apărând schimbări în acest sector;
Taurii se pot confrunta cu tensiuni în sfera parteneriatelor ori pot avea noi experiențe în relaționarea cu ceilalți;
Gemenilor li se poate modifica programul de muncă, inclusiv din cauza unor probleme de sănătate, ori pot apărea schimbări la locul de muncă;
Racii pot avea experiențe legate de iubire, de copii sau de exprimare a creativității, ori pot aduce la o altă etapă un hobby;
Leilor eclipsa le activează tot ce înseamnă familie, părinți, domiciliu sau schimburi de imobile;
Fecioarelor li se poate perturba un mod de comunicare, poate un drum scurt sau un nou curs le aduce schimbări în viață, ori poate că au greutăți in relația cu frații;
Balanțele să fie atente la bani, la salariu, la ce și cum câștigă, dar și la cum îi cheltuiesc pentru că, ori puteți găsi al doilea job, ori puteți face o achiziție importantă;
Scorpionilor eclipsa le aduce experiențe prin care au șansă de afirmare ori de defăimare, crize de identitate ori transformări de personalitate;
Săgetatorii iși pot concentra atenția pe un proiect care îi cam izolează de lume ori vor dori să îi ajute pe alții, ori vor avea parte de restricții care să-i indemne la meditație;
Capricornii vor fi forțați să rupă relații, prietenii ori se vor alipi la un grup social;
Vărsătorii pot schimba un loc de muncă ori pot avea experiențe majore legate de profesie, statut social sau reputație;
Peștii pot iniția sau rupe relație cu străinătatea, își pot modifica filozofii de viață, îi poate preocupa expansiunea culturală sau pot avea probleme juridice.

Sursa: http://www.ziarulevenimentul.ro/
Schimbarile radicale fac parte din limbajul karmic al unei Eclipse de Soare, acest lucru depinde foarte mult de harta natala a fiecaruia si de planetele natale energizate, in timp se va vedea ca aceasta schimbare are “in interiorul ei intelepciune”. A venit timpul pentru ceva nou, daca Eclipsa deschide o “cale noua “ pentru voi, este bine sa aveti curajul sa mergeti pe aceasta cale, cu siguranta este o cale pentru iluminare, auto-descoperire. Alegerea este a voastra, dar daca va opuneti acestei schimbari ramanand in situatiile obisnuite, dar de care sunteti nemultumiti, puteti avea probleme de sanatate si asta din cauza frustrarilor existente. In harta natala, casa astrologica energizata de eclipsa corespunde de multe ori cu ceva care se termina in partea aceasta a vietii, este un Memento Mori catre ceva nou.
Toate problemele care ne franeaza sau ne impiedica sa ne ducem la indeplinire destinul nostru sunt evidentiate si suntem ajutati sa le dam deoparte, se le eliminam, eu zic ca este de bine, o eclipsa chiar nu ne vrea raul, noi suntem cei care ne facem rau insistand asupra unor lucruri, oameni care ne frustreza, obosesc, uitand astfel de rolul nostru aici.
Adriana Tudosa
Felicitari ...
RăspundețiȘtergereMultumesc, dar meritele sunt ale autorului! Eu doar am transmis mai depart :)
Ștergere