Au fost alegeri. Cea mai urâtă campanie electorală din câte am trăit. Sentimente, furii, dispute, admonestări, injurii, jigniri…totul într-o cavalcadă nebănuită. Încercând să-mi dau seama ce s-a întâmplat – asta nu schimbă cu nimic opţiunea mea de a-l vota, dacă va trebui, încă odată pe Victor Ponta – mi-am dat seama către dimineaţă, după ce am ridicat şi analizat mai multe hărţii că de fapt astrele îmi semnalau CEVA. Ce îmi pare rău este că nu mi-am dat seama mai devreme, dar niciodată nu este prea târziu să recunoşti nu că ai învins sau ai câştigat, ci că Universul şi Creatorul în lucrarea lui măreaţă, ne dă semne la fiecare pas, nu trebuie decât să ştim să le citim. Rază de lumină una din numeroasele mele întâlniri pe Facebook mi-a spus, cu un soi de reproş, şi abia acum îi dau dreptate, să nu uit că astrele predispun şi omul dispune, iar eu îi dădeam înainte că cel care trebuie să câştige este un om tânăr. Sărăcan de mine!! Vedeam în Victor Ponta tânărul care trebuia să fie preşedinte, nicio clipă nu mi-a trecut prin minte că mesajul astrelor era ALTUL! A trebuit ca o femeie care nu ştiu cât habar are de astrologie şi pe care nici măcar nu o cunosc să-mi deschidă ochii şi pentru asta Rază de lumină nu pot decât să-ţi mulţumesc! Astrele predispun, omul dispune, hmm…senzaţia mea însă era că altceva se ascundea în spatele acestei sintagme.
Când vorbim despre destin în astrologie, vorbim despre Nodurile Lunare, Nodul Nord şi Nodul Sud. Un ciclu al Nodurilor Lunare durează 18 ani. Anul acesta, Nodurile Lunare sunt pe axa Berbec – Balanţă cu Nodul Nord în Balanţă şi Nodul Sud în Berbec. Şi semnificaţia este interesantă. România are Nodurile Lunare pe axa Gemeni – Săgetător, Casele 4 -10. În plan personal, vorbim despre nevoia de a învăţa să fim atenţi atât la propriile noastre sentimente cât şi la sentimentele celorlalţi dar şi despre faptul că trebuie să ne controlăm emoţiile şi să acţionăm cu discernământ în condiţii de stres sau de suprasolicitare, să învăţăm să ne asumăm şi să ne îndeplineim responsabilităţile asumate, să ducem la bun sfârşit tot ceea ce începem iar pentru asta trebuie să dăm dovedă de disciplină şi cumpătare în toate actele nostre, precum şi capacitatea de a ne administra corect resursele vitale atunci când este vorba despre un efort de lungă durată. În plan mundan vorbim despre sănătate, serviciile în sănătate, serviciile naționale - armata, marina, funcţia publică, în calitate de angajaţi ai statului dar şi despre muncitori şi angajaţi, în general şi Sindicatele. Tot pe această axă se regăsesc Preşedintele, Guvernul, oamenii cu autoritate, reputaţia naţională, Puterea ş.a.
La algerile din acest an Nodul Nord este în Balanţă iar Nodul Sud conjunct cu Uranus, cel care răstoarnă situaţii dintre cele mai sigure, este în Berbec, pe Casele 2 – 8: În plan personal vorbim despre cum am învăţat să acţionăm şi să muncim pentru bunurile noastre de orice fel, despre faptul că trebuie să ne cizelăm ca fiinţe şi să ne hrănin spiritul tot aşa cum ne hrănim trupul, despre cum învăţăm să nse transformăm permanent, să conştientizăm care sunt dorinţele nostre cele mai ascunse şi să depăşinm orice ataşament posesiv faţă de obiecte, să ne controleăm sexualitatea pasională şi frica faţă de moarte. În plan mundan, vorbim despre bogăția națională, veniturile la bugetul statului precum și toate locurile și activitățile care au legătură cu modalitatea de a face bani aşa cum fac băncile, Bursa de Valori, instituțiile financiare, piața monetară și de comerț ş.a. dar şi despre relațiile financiare cu alte ţări şi cu organismele financiare internaţionale.
Nodurile Lunare au mai fost pe această axă, în aceeaşi poziţie, în 1996. Ce se petrecea atunci? Păi, pe 3 noiembrie câştiga alegerile prezindeţiale Emil Constantinescu şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat iar marele perdant era Ion Iliescu şi PDSR. Anul acesta, în 2014, pe 16 noiembrie a câştigat alegerile Klaus Werner Johannis şi Partidul Naţional Liberal iar marele perdant este Victor Ponta şi iar PDSR transformat în PSD. Până aici nimic neobişnuit şi totuşi…priviţi temele astrale cu zilele alegerilor!
Pe 3 noiembrie 1996, Nodul Sud era în Berbec, la 6 gr 08, în decanul lui Marte, conjunct cu Saturn aflat la 1 gr 22 şi retrograd. Toate în Casa Puterii, a 10-a – casă care stăpâneşte guvernul, conducerea sau partidul de guvernământ. De asemenea, reputația și prestigiul, felul cum sunt văzute de oameni precum și idealurile pe care societatea încearcă să le atingă. Era un semn că România se afla la o mare răscruce, urma să dea un test, să îşi însuşească o lecţie de viaţă, mai mult, trebuia să decidă drumul pe care îl va avea de urmat. Uranus era în Vărsător, la 00 gr 54, în decanul stăpânit de el, în semnul revoluţiilor şi a convulsiilor de orice fel, de la cutremure de pământ la cutremure sociale, conjunct cu Neptun semn că multe idei intrau rapid în fază de disoluţie. Jupiter era în Capricorn în gradul în care acum se află Pluto, 13 gr 15, în decanul lui Venus, (Jupiter – bogăţie şi bunăstare, Pluto –bogăţii neştiute, tezaur, Venus-cash-ul, lichidităţile) deci exista şi instrumentarul pentru a realiza o schimbare adevărată, poziţia sugera existenţa unor instrumente economico-financiare la-ndemână, iar Pluto se afla în Săgetător, semn stăpânit de Jupiter, la 2 gr 10, în decanul lui Jupiter, creea cadrul pentru o nouă legislaţie în domensiu investiţiilor financiare. Lilith era în Leu la 14 gr 56, decanul lui Jupiter, în Casă a 2-a, casă financiară, a pieței monetare, a băncilor și instituțiilor financiare, a investițiilor, a bogăției și valorilor naționale, a Produsuui Intern Brut (PNB), a trezoreriei, a datoriei naţionale precum şi felul în care oamenii percep siguranţa materială de pe urma resurselor materiale proprii, a valorii sociale ş.a. Împrumuturile care s-au făcut au fost o iluzorie gură de aer. Consumul urca iar producţia cobora vertiginos. Planetele lente, cele care marchează generaţii, împreună cu nodurile lunare, au creat cadrul schimbării. După jumătate de veac de comunism revenea la cârma ţării un partid istoric. Va fi oare el capabil să schimbe 50 de ani de îndoctrinare, mentalităţi, obiceiuri şi năpaste? Ştim cu toţi ce s-a întâmplat. Saturn prin poziţia sa indica partea conservatoare a societății și drepturile cetăţenilor, justiția, ordinea, sistemul de securitate şi nici PNT-cd şi nici Emil Constantinescu nu au fost capabili să schimbe decât forma instaurând spoiala unei democraţii de faţadă şi nu fondul problemei. Seniorul Corneliu Coposu, sufletul PNTcd, trecuse de aproape un an în nefiinţă.
Pe 16 noiembrie 2014, Nodul Sud este în Berbec, la 17 gr 19, decanul lui Jupiter – bunăstarea şi bogăţia, conjunct cu Uranus de astă dată, aflat la 13 gr 04 Berbec, în aceaşi decan al lui Jupiter, ceea ce s-ar putea traduce prin răstunări neaşteptate de situaţie deoarece la nivel naţional Uranus indică bazele ideologice ale unui guvern, gradul de libertate care există într-o țară și este semnul tendințelor progresiste, precum și modul în care individul este acceptat în statul-națiune. Saturn este în Scorpion, 25 gr 44, în decanul Lunii semn că blochează sentimentalismele de orice fel în ce priveşte opţiunile. Pluto la 11 gr 44 Capricorn, conjunct cu Marte afla la 16 gr 00 Capricorn, în decanul lui Venus. Ori Marte este puternic, fiind exaltat aduce agresivitate, curaj, militantism şi agitaţie, dovadă marşurilor ieşirea masivă în stradă în ultimele 2 săptămâni. Casa a 6-a în care se află cei doi este casa sindicatelor, a muncitorilor, a mişcărilor de mase. Lilith este tot în Leu, la 28 gr 25, în decanul lui Marte – poate sugera teama faţă de noi taxe şi impozite. Vom vedea ce va fi. Romania se află la aceeaşi răscruce la care se afla acum 18 ani. Vom fi capabili să ne găsim drumul? Vom vedea.
Să mergem mai departe cu coincidenţele. Atât Klaus Johannis cât şi Emil Constantinescu, au Nodurile Lunare pe axa Berbec – Balanţă cu Nodul Nord în Balanţă şi Nodul Sud în Berbec. Emil Constantinescu are Nodurile Lunare în Casele 2 – 8 deci ar fi putut să-şi lase amprenta de conducător asupra a tot ce înseamnă venituri, impozite, amortizări financiare, să se implice în piaţa financiară internaţională, să urmărească şi să limiteze acţiunile companiilor multinaţionale pentru a asigura securitatea socială a populaţiei. Klaus Johannis are axa Nodurilor Lunare în Casele 3- transporturi și comunicații, drumuri, căi ferate, servicii de telefoanie, educaţie, libertate de exprimare, tratatele semnate de ţara noastră cu națiunile vecine, mesajele diplomatice şi afacerile externe – şi 9 - relațiile externe și călătoriile pe distanțe lungi, relaţia cu instanțele judecătoreşti, cu biserica și clerul, universități și profesori ş.a.
Atât Emil Constantinescu cât şi Klaus Johannis au cifra de destin 7 şi au ajuns preşedinţi în ani de 7, ani karmici, (1+9+9+6 = 25 = 2 + 5 = 7; 2+0+1+4 = 7). Procentul cu care a câştigat Emil Constantinescu în faţa lui Ion Iliescu este aproximativ acelaşi, 54,41% la 45,59%,cu al tandemului Klaus Johannis 54,50 % şi Victor Ponta 45,49 %.
Pentru mine este cert că România se află din nou la o răscruce de drumuri. De noi depinde încotro vom merge!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu