Strategii ale minţii de evitare a Clipei de acum ( 1 )

Pierderea Clipei de acum: iluzia fundamentală

Chiar dacă accept în întregime că, în ultimă instanţă, timpul este o iluzie, ce importanţă va avea acest lucru în viaţa mea? Tot trebuie să trăiesc într-o lume complet dominată de timp.

Acceptarea intelectuală nu este decât o altă credinţă şi nu va conta prea mult în viaţa dvs. Pentru a înţelege acest adevăr, trebuie să îl trăiţi. Când fiecare celulă a corpului dvs. este atât de prezentă încât să simtă că vibrează de viaţă şi când puteţi simţi această viaţă în fiecare moment ca bucurie a Fiinţei, atunci se poate spune că v-aţi eliberat de timp.

    Dar mâine tot va trebui să-mi plătesc facturile şi tot voi îmbătrâni şi voi muri, ca toată lumea. Deci, cum aş putea spune vreodată că m-am eliberat de timp?

Nu facturile de mâine sunt adevărata problemă. Disoluţia corpului fizic nu este o problemă. PierdereaClipei de acum este problema, sau mai degrabă iluzia principală care transformă o simplă situaţie, un eveniment sau o emoţie într-o problemă personală şi în suferinţă. Pierderea Clipei de acum este pierderea Fiinţei.

A te elibera de timp înseamnă a te elibera de nevoia psihologică de trecut pentru a avea o identitate şi de viitor pentru a atinge satisfacţia. Reprezintă cea mai profundă transformare a conştiinţei pe care v-aţi putea-o imagina. În cazuri rare schimbarea se produce radical şi dramatic, odată pentru totdeauna. Aceasta se întâmplă de obicei printr-o abandonare totală în mijlocul unei suferinţe intense. Cei mai mulţi oameni trebuie să muncească pentru ea.

După ce aţi trăit de câteva ori această stare atemporală de conştiinţă, începeţi să oscilaţi între aceste dimensiuni ale timpului şi prezenţei. În primul rând, începeţi să conştientizaţi cât de rar atenţia dvs. este situată într-adevăr în prezent. Dar a şti că nu sunteţi prezent este deja un mare succes: această conştiinţă este prezenţă — chiar dacă iniţial nu ţine decât câteva secunde în timp cronologic înainte de a se pierde din nou. Apoi, din ce în ce mai des, alegeţi să vă concentraţi asupra prezentului mai degrabă decât asupra trecutului sau a viitorului şi, ori de câte ori realizaţi că aţi pierdut clipa de faţă, sunteţi capabil să vă opriţi la ea nu doar câteva secunde, ci perioade mai lungi de timp, din perspectiva timpului cronologic. Aşa că înainte de a vă fixa ferm în starea de prezenţă, adică înainte de a fi pe deplin conştient, veţi oscila un timp între conştiinţă şi neconştientizare, între starea de prezenţă şi starea de identificare cu mintea. Pierdeţi clipa prezentă, dar vă întoarceţi la ea de nenumărate ori. În final, prezenţa devine starea dvs. predominantă.

În cazul majorităţii oamenilor, prezenţa fie nu este experimentată niciodată, fie este trăită numai accidental şi pentru scurt timp, în rare ocazii, fără a fi recunoscută ca atare. Cei mai mulţi oameni oscilează nu între conştiinţă şi lipsa ei, ci între diferite niveluri de inconştienţă.

Starea obişnuită de inconştienţă şi inconştienţa profundă

La ce vă referiţi când vorbiţi despre diferite niveluri de inconştienţă?  

După cum ştiţi probabil, în timpul somnului oscilaţi între faza somnului fără vise şi cea a somnului cu vise. În mod similar, în starea de veghe, majoritatea oamenilor nu fac altceva decât să oscileze între nivelul obişnuit al inconştienţei şi o inconştienţă profundă. Când vorbesc despre starea obişnuită de inconştienţă, mă refer la identificarea cu gândurile şi cu emoţiile personale, cu reacţiile, cu dorinţele şi cu aversiunile dvs. Este starea normală a majorităţii oamenilor. În această stare, sunteţi condus de mintea dominată de sinele fals şi nu sunteţi conştient de Fiinţă. Nu este o stare de durere sau de nefericire acută, ci una în care există un nivel redus, aproape continuu, de disconfort, neplăcere, plictiseală sau nervozitate — un fel de stare de fundal. Poate că nu vă daţi seama de acest lucru pentru că face parte atât de mult din viaţa „normală”, tot aşa cum nu conştientizaţi niciun zgomot de fond continuu, de intensitate joasă, ca, de exemplu, bâzâitul unui aparat de aer condiţionat, până când acesta încetează. Când încetează brusc, apare o senzaţie de uşurare. Mulţi oameni folosesc alcoolul, drogurile, sexul, mâncarea, munca, televizorul sau chiar cumpărăturile ca anestezice, în încercarea inconştientă de a îndepărta această neplăcere de fond. Când se întâmplă astfel, o activitate care ar fi putut să fie foarte plăcută, dacă s-ar fi desfăşurat cu moderaţie, se poate transforma într-o dependenţă, şi tot ceea ce poate aduce ea în asemenea condiţii este o eliberare foarte scurtă.

Disconfortul stării de inconştienţă obişnuită se transformă în durerea inconştienţei profunde — o stare mai acută şi mai evidentă de suferinţă şi de nefericire — atunci când lucrurile „nu merg cum trebuie”, când sinele fals este ameninţat sau când există o provocare, o ameninţare, o pierdere, reală sau imaginară, majoră în situaţia dvs. de viaţă, sau un conflict într-o relaţie. Este o versiune intensificată de inconştienţă obişnuită, diferită de prima nu prin natura, ci prin intensitatea ei.

În inconştienţa obişnuită, rezistenţa habituală sau negarea a ceea ce există creează acea neplăcere şi acea nemulţumire pe care majoritatea oamenilor le acceptă ca viaţă obişnuită. 

Când această rezistenţă este intensificată de o provocare la adresa sinelui fals, apare un negativism intens, ca furia, frica profundă, agresiunea, depresia etc. Inconştienţa profundă înseamnă adesea activarea corpului-durere şi identificarea cu el. Violenţa fizică ar fi imposibilă fără inconştienţa profundă. Ea poate să apară foarte uşor în acele momente şi locuri în care o mulţime de oameni sau chiar o naţiune întreagă generează un câmp colectiv de energie negativă.

Cel mai bun indicator al nivelului dvs. de conştiinţă este modul în care procedaţi atunci când în calea vieţii dvs. se ivesc obstacole. În conformitate cu obstacolele, o persoană deja inconştientă tinde să devină şi mai inconştientă, iar una conştientă tinde să devină şi mai profund conştientă. Puteţi folosi un obstacol pentru a vă trezi sau îi puteţi permite să vă tragă într-un somn şi mai profund. Visul inconştienţei obişnuite se transformă atunci într-un coşmar.

Dacă nu puteţi fi prezent nici măcar în circumstanţe obişnuite, ca de exemplu atunci când vă aflaţi singur într-o cameră, când vă plimbaţi prin pădure sau ascultaţi pe cineva, atunci cu siguranţă nu veţi putea să rămâneţi conştient când un lucru „merge prost” sau când vă confruntaţi cu persoane sau situaţii dificile, cu pierderea sau cu ameninţarea pierderii. Veţi fi copleşit de o reacţie, care în final este întotdeauna o formă de frică, şi veţi fi tras înapoi într-o inconştienţă adâncă. Aceste greutăţi reprezintă testele. Numai felul în care le faceţi faţă vă va arăta, dvs. şi celorlalţi, cât de departe aţi ajuns în ceea ce priveşte starea dvs. de conştiinţă, şi nu cât de mult puteţi sta cu ochii închişi sau ce viziuni aveţi.

Aşa că este esenţial să aduceţi mai multă conştiinţă în viaţa dvs. În situaţiile obişnuite, când totul decurge relativ de la sine. În acest fel, puterea prezenţei dvs. va creşte. Ea generează un câmp energetic cu o frecvenţă de vibraţie foarte înaltă în interiorul şi în jurul dvs. În acest câmp nu poate pătrunde şi nu poate supravieţui nici măcar puţină inconştienţă, negativism, disonanţă sau violenţă, aşa cum întunericul nu poate supravieţui în prezenţa luminii.

Când învăţaţi să fiţi martorul propriilor gânduri şi emoţii, un aspect esenţial al stării de prezenţă, veţi fi surprins poate când veţi conştientiza pentru prima oară caracterul „static” al stării obişnuite de inconştienţă şi vă veţi da seama cât de rar aţi avut o stare de confort interior, dacă laţi simţit vreodată. La nivelul gândirii, veţi descoperi o mare rezistenţă sub forma criticilor, a nemulţumirilor şi a proiecţiilor mentale, care vă îndepărtează de clipa prezentă. La nivel emoţional, va exista un curent subteran de disconfort, tensiune, plictiseală sau nervozitate. Ambele sunt aspecte ale modului obişnuit de rezistenţă a minţii.

Ce caută ei?

Carl Jung ne relatează, într-una dintre cărţile sale, o conversaţie purtată cu un şef de trib indian din America de Nord, care i-a spus că, din perspectiva sa, cei mai mulţi oameni albi au expresii încordate, că ochii lor au o privire fixă şi că atitudinea lor emană cruzime sau violenţă. El a spus: „Ei par să caute mereu ceva. Ce anume caută? Albii vor întotdeauna ceva. Sunt mereu neliniştiţi şi agitaţi. Noi nu ştim ce vor. Credem că sunt nebuni”.

Curentul subtil de disconfort constant a apărut, desigur, cu mult timp înaintea civilizaţiei industriale a Vestului; dar în civilizaţia vestică, care acum acoperă aproape tot globul pământesc, inclusiv cea mai mare parte a Estului, el se manifestă sub o formă şi cu o intensitate fără precedent. Era deja prezent pe vremea lui Isus şi de asemenea cu 600 de ani înainte, pe vremea lui Buddha, şi cu siguranţă a existat cu mult timp înaintea sa. „De ce sunteţi mereu înfricoşaţi?”, i-a întrebat Isus pe discipolii săi. „Gândurile anxioase pot adăuga măcar o singură zi la viaţa voastră?”, iar Buddha ne-a învăţat că la baza suferinţei se află starea de dorinţă sau de poftă mistuitoare.

Rezistenţa faţă de clipa prezentă ca disfuncţie colectivă este intrinsec legată de pierderea conştiinţei Fiinţei şi stă la baza civilizaţiei noastre industriale dezumanizate. Freud a recunoscut şi el existenţa acestui curent subtil de disconfort şi a scris despre aceasta în cartea sa Disconfort în cultură, dar nu a recunoscut adevărata rădăcină a disconfortului şi nu a realizat că eliberarea de ea este posibilă. Această disfuncţie colectivă a creat o civilizaţie foarte nefericită şi extrem de violentă, care a devenit o ameninţare nu numai pentru ea însăşi, ci şi pentru viaţa de pe această planetă.

Dizolvarea stării de inconştienţă obişnuită

Deci, cum ne putem elibera de această boală?

Conştientizând-o. Observaţi modurile multiple în care disconfortul, nemulţumirea şi tensiunea apar în sinea dvs. În urma criticilor inutile, a rezistenţei faţă de ceea ce este şi a negării acestuia. Orice conţinut inconştient se dizolvă atunci când asupra sa se revarsă lumina conştiinţei. După ce aţi aflat cum să dizolvaţi starea de inconştienţă obişnuită, lumina prezenţei dvs. va străluci foarte tare şi va fi mult mai uşor să faceţi faţă inconştienţei profunde, ori de câte ori veţi simţi atracţia sa gravitaţională. Totuşi, inconştienţa obişnuită poate fi dificil de detectat iniţial, din cauza aspectului de normalitate pe care l-a căpătat.

Obişnuiţi-vă să vă urmăriţi starea mental-emoţională prin autoobservare. „Sunt relaxat în acest moment?”, aceasta este o întrebare bună pe care să v-o puneţi frecvent. Sau vă puteţi întreba: „Ce se întâmplă în interiorul meu în acest moment?”. Fiţi cel puţin la fel de interesat de ceea ce se întâmplă în interiorul dvs. pe cât sunteţi de ceea ce se întâmplă în afară. Dacă sesizaţi corect ce se întâmplă în interior, situaţia se va aranja de la sine în exterior. Realitatea cea mai importantă este cea interioară, cea exterioară având o importanţă secundară. Dar nu răspundeţi imediat la aceste întrebări. Îndreptaţi-vă atenţia spre interior. Aruncaţi o privire. Ce fel de gânduri produce mintea dvs.? Ce simţiţi? Îndreptaţi-vă atenţia spre corpul dvs. Există vreo tensiune? Când aţi descoperit că există un nivel scăzut de disconfort, un fundal static, încercaţi să aflaţi ce anume evitaţi, negaţi sau cărui lucru îi opuneţi rezistenţă — prin negarea clipei prezente. Există multe feluri în care oamenii manifestă o rezistenţă inconştientă faţă de momentul prezent. Am să vă dau câteva exemple. Exersând, puterea dvs. de a vă autoobserva, de a vă urmări starea interioară se va dezvolta.

Eliberarea de nefericire

Urâţi activitatea pe care o desfăşuraţi? Poate fi vorba de locul de muncă sau poate că aţi acceptat să întreprindeţi o anumită activitate şi o faceţi, dar o parte din dvs. urăşte situaţia şi i se opune. Aveţi unele resentimente faţă de o persoană apropiată, pe care însă nu le-aţi exprimat? Realizaţi că energia pe care o degajaţi în această stare produce efecte atât de dăunătoare, încât vă contaminaţi atât pe dvs., cât şi pe cei din jur? Priviţi cu atenţie în interior. Există aici o urmă cât de mică de resentiment sau de împotrivire? Dacă da, observaţi acest sentiment atât la nivel mental, cât şi la nivel emoţional. Ce gânduri generează mintea dvs. în jurul acestei situaţii? Examinaţi apoi emoţia, care este reacţia corpului dvs. faţă de aceste gânduri. Simţiţi emoţia. Este plăcută sau neplăcută? Este o energie pe care aţi ales să o aveţi în interior? Aveţi de ales?

Poate că o persoană profită de dvs., poate că activitatea în care v-aţi angajat este plictisitoare, poate că un apropiat al dvs. nu este sincer, este enervant sau inconştient, dar toate aceste aspecte sunt irelevante. Are prea puţină importanţă dacă emoţiile şi gândurile dvs. legate de această situaţie sunt justificate sau nu. Cert este că vă opuneţi unei situaţii existente. Transformaţi momentul prezent într-un duşman. Vă generaţi nefericirea, un conflict între interior şi exterior. Nefericirea poluează nu numai Fiinţa dvs. interioară şi pe cei din jur, dar şi psihicul uman colectiv, din care dvs. sunteţi o parte inseparabilă. Poluarea planetei este numai o reflectare externă a poluării psihice interioare: a milioane de indivizi inconştienţi, care nu-şi asumă responsabilitatea pentru spaţiul lor interior.

Fie încetaţi activitatea, vorbiţi cu persoana în cauză şi vă exprimaţi în totalitate sentimentele, fie renunţaţi la negativismul pe care mintea dvs. l-a creat în jurul situaţiei, pentru că acesta nu serveşte niciunui scop, cu excepţia faptului că întăreşte un fals sentiment de identitate. Recunoaşterea inutilităţii lui este importantă. Negativismul nu este niciodată modul optim de a rezolva o situaţie. De fapt, în cele mai multe cazuri, vă face prizonierul ei, blocând orice schimbare reală. Un lucru în realizarea căruia este investită o energie negativă se va contamina de aceasta şi, în timp, va da naştere la şi mai multă durere, la şi mai multă nefericire. Mai mult, orice stare interioară negativă este contagioasă: nefericirea se răspândeşte mai repede decât o boală. În virtutea legii rezonanţei, ea declanşează şi alimentează negativismul latent la alte persoane, cu excepţia celor imune — adică profund conştiente.

Dvs. poluaţi lumea sau contribuiţi la curăţarea mizeriei? Sunteţi responsabil pentru propriul spaţiu interior; nimeni altcineva decât dvs. nu este răspunzător, aşa cum sunteţi responsabil şi pentru starea planetei. Cum este în interior, aşa este şi în afară. Dacă oamenii se curăţă de poluarea interioară, atunci vor înceta să mai polueze exteriorul.

Cum putem renunţa la negativism? Ce ne recomandaţi?

Abandonându-l, pur şi simplu. Cum renunţaţi la o bucată de cărbune fierbinte, pe care o ţineţi în mână? Cum renunţaţi la un bagaj greu şi inutil, pe care îl purtaţi cu dvs.? Recunoscând că nu doriţi să mai trăiţi durerea sau să mai duceţi povara şi abandonând-o. 

Starea de inconştienţă profundă, ca şi corpul-durere sau o altă durere profundă, cum ar fi pierderea unei fiinţe iubite, necesită o transformare intermediată de combinare a acceptării cu lumina prezenţei — atenţia dvs. susţinută. Pe de altă parte, multe tipare de comportament ale inconştienţei obişnuite pot fi pur şi simplu abandonate după ce aţi stabilit că nu le mai doriţi şi după ce v-aţi dat seama că puteţi alege, că nu sunteţi numai un conglomerat de reflexe condiţionate. Din toate cele de mai sus rezultă că puteţi avea acces la puterea clipei prezente. Fără ea, nu aveţi nicio posibilitate de alegere.

Spunând că anumite emoţii sunt negative, nu se creează o polaritate mentală între bine şi rău, după cum aţi explicat dvs. mai devreme?

Nu. Polaritatea a fost creată într-un stadiu timpuriu, când mintea dvs. considera că

momentul prezent este rău; această judecată a dus apoi la o emoţie negativă.

Dar spunând că anumite emoţii sunt negative, nu spuneţi de fapt că ele nu ar trebui să existe, că nu este permis să avem aceste emoţii? După părerea mea, ar trebui să ne acordăm permisiunea de a simţi toate sentimentele care apar, în loc să le judecăm ca rele sau să spunem că nu ar trebui să le avem. Este în regulă să ai resentimente; este în regulă să fii furios, enervat, capricios sau oricum altfel — dacă nu, ajungem să ne reprimăm sentimentele, ajungem la conflict interior sau la negare. Totul are voie să existe ca atare.

Desigur. Când a apărut un tipar mental, o emoţie sau o reacţie, acceptaţi-o. Nu aţi fost suficient de conştient pentru a putea face o alegere în acest caz. Aceasta nu este o judecată, este un fapt. Dacă aţi fi putut alege sau aţi fi realizat că aveţi posibilitatea de a alege, aţi fi ales suferinţa sau bucuria, relaxarea sau disconfortul, pacea sau conflictul? Aţi alege un gând sau un sentiment care să vă izoleze de starea dvs. naturală de bine, de bucuria interioară de a trăi? Eu numesc orice sentiment de acest fel sentiment negativ, adică pur şi simplu rău. Nu în sensul că „nu ar fi trebuit să faceţi asta”, ci pur şi simplu rău, ca o durere de stomac.

Cum a fost posibil ca oamenii să omoare 100 de milioane dintre semenii lor numai în secolul XX? Oamenii şi-au făcut atât de mult rău unul altuia, încât răul depăşeşte orice imaginaţie! Şi asta fără să ţinem cont de violenţa mentală, emoţională şi fizică, de tortura, durerea, cruzimea pe care continuă să şi le aplice zilnic unii altora, precum şi altor fiinţe sensibile. Oare acţionează în acest fel pentru că sunt în contact cu starea lor naturală, cu bucuria interioară de a trăi? Sigur că nu. Numai cei atinşi de o stare profund negativă, care se simt foarte rău ar crea o asemenea realitate, care să reflecte felul în care se simt. Incredibil, dar adevărat. Oamenii sunt o specie periculos de nebună şi extrem de nesănătoasă. Aceasta nu este o judecată. Este un fapt. Şi tot fapt este că sănătatea mentală se află tot acolo, în spatele nebuniei. Vindecarea şi eliberarea sunt posibile chiar acum.

Revenind la ceea ce aţi spus — este categoric adevărat că, atunci când vă acceptaţi resentimentele, irascibilitatea, furia ş.a.m.d., nu mai sunteţi forţaţi să le investiţi orbeşte şi este mai puţin probabil să le proiectaţi asupra altora. Dar m-aş mira să nu vă înşelaţi şi pe dvs. înşivă. După ce aţi practicat acceptarea pentru un timp, vine un moment când trebuie să treceţi la stadiul următor, în care să nu mai creaţi aceste emoţii negative. Altfel, „acceptarea” dvs. devine doar o simplă etichetă mentală, ce-i permite sinelui fals să continue să se lase în voia suferinţei şi astfel să întărească sentimentul de separare faţă de ceilalţi oameni, de mediul dvs. înconjurător, de locul şi timpul în care vă aflaţi. După cum ştiţi, separarea stă la baza sentimentului de identitate al sinelui fals. Adevărata acceptare ar transforma aceste sentimente instantaneu. Dar dacă aţi şti foarte bine că totul este „în regulă”, atunci aţi mai avea oare aceste sentimente negative? Fără evaluări, fără rezistenţe faţă de ceea ce există, ele nu ar apărea. În mintea dvs. există ideea că „Totul este în regulă”, dar în adâncul sufletului nu credeţi cu adevărat acest lucru şi, astfel, vechile tipare mental-emoţionale de rezistenţă sunt încă active. Ele sunt cele care vă fac să vă simţiţi rău. 

Şi acest lucru este în regulă.

Vă apăraţi dreptul de a fi inconştient, dreptul de a suferi? Nu vă faceţi griji: nimeni nu vă va lua acest drept. După ce vă daţi seama că un anumit aliment vă face să vă simţiţi rău, mai continuaţi să-l ingeraţi şi să afirmaţi că este în regulă să te simţi rău?

Sursa : cartea Puterea Prezentului  de Eckhart Tolle

 Drum drept spre Lumina !

Sursa: http://burebista2012.blogspot.ro/