marți, 2 decembrie 2014

Horoscop lunar DECEMBRIE 2014


Berbec
În prima parte a lunii ești preocupat de călătorii, relații cu străinătatea sau dezvoltarea personală și profesională prin participarea activă la cursuri și programe diverse. Sunt momente favorabile lărgirii orizontului cunoașterii, relaționării cu persoanele erudite și implicării în activități culturale. Relațiile sentimentale vor cunoaște răsturnări de situație începând cu 9 decembrie. Fie că este vorba despre copii, fie despre persoana iubită ar fi bine să ții amintești cele discutate sau promise mai demult și nu te-ai ținut de cuvânt. A doua parte a lunii îți aduce multă forfotă în domeniul socio-profesional. Sunt posibile întâlniri, dialoguri cu persoane cu funcții de conducere sau chiar ți se pot oferi responsabilități noi la locul de muncă. Selectează prioritățile și evită implicarea în prea multe activități. Se recomandă prudență în relațiile cu prietenii și protectorii, deoarece izul conflictului va predomina pe toată durata lunii.

Taur
Capitolul financiar aduce multe surprize plăcute, în special până în preajma datei de 18 decembrie. Pe de o parte ți se rotunjesc veniturile din colaborări. Partenerul de viață sau o rudă îți vor face favoruri și oferi sume consistente de bani sau diverse bunuri de valoare. Însă pe de altă parte se încheie o etapă importantă de câștig din segmentul profesional. De evitat investițiile și împrumuturile pe termen lung. Relațiile colegiale și cele cu șefii vor fi tensionate, iar dacă vor apărea conflicte, acestea vor avea efecte pe termen lung. Fii prudent când vine vorba de conducere, autorități, atât la serviciu, cât și acasă în familie. Călătoriile pe distanțe lungi sunt favorizate în a doua parte a lunii. Apropierea de domeniile artei, implicarea în activități culturale, întâlnirile cu persoane dragi aflate pe meleaguri străine vor fi frecvente. Este important să profiți de caruselul de evenimente, să participi activ la toate, pentru că te vei alege cu experiențe inedite.

Gemeni
Se pare că încă din primele zile ale acestei luni te vei hotărî să îți schimbi unele planuri, să renunți la relațiile care s-au dovedit împovărătoare, să adopți un alt stil de viață. Este bine ca mai întâi să te analizezi pe tine, să îți stabilești clar niscai obiective realiste, eventual și termene de realizarea a acestora și abia apoi să privești la ceilalți. La nevoie, sfătuiește-te cu un psiholog, un psihoterapeut sau cu un specialist în dezvoltare personală. Ai putea fi surpris cât de mult te pot ajuta aceste persoane și ce schimbări spectaculoase vor rezulta în viața ta, mai departe. Partenerul de viață și colaboratorii te susțin, mai ales în prima parte a lunii. După 24 decembrie este posibilă apariția unei tensiuni vizavi de ceilalți, greu de explicat în cuvinte. De fapt, contextele în care te vei afla îți vor pune la încercare gradul de responzabilizare pe care îl ai în diverse relații. Prietenii îți vor fi alături, surprinzător de plăcut și eficient. Financiar stai mai bine, începând cu 11 decembrie.


Rac
Ai mult de lucru la serviciu în primele două săptămâni ale lunii decembrie. Hărnicia de care dai dovadă, rezultatele obținute în urma felului în care abordezi munca îi vor provoca pe ceilalți să îți pună, din când în când, bețe în roate. Ferește-te de colegi și îndeplinește-ți numai sarcinile care îți revin la locul de muncă. Posibil să fii nemulțumit de banii câștigați, însă ai încredere că evenimentele se desfășoară în favoarea ta. Totul se plătește la momentul cuvenit. Acum pentru tine este o lună de încercări, mai ales în segmentul muncii și al sănătății. Asta deoarece implicarea în prea multe activități, neglijarea regimului alimentar și al odihnei îți poate obosi întregul organism. Consultațiile și analizele medicale pot fi frecvente. Relațiile parteneriale sunt foarte active în a doua parte a lunii. Ți se pot oferi contracte de colaborare noi și destul de avantajoase. Evită cheltuielile nefondate, pe toată durata lunii!

Leu
Prima parte a lunii are ca teme importante, relațiile amoroase, distracțiile, hobby-urile. Amalgamul de stări, senzații și întâmplări te pot necăji până la urmă, pentru că tu ai prea multe așteptări nerealiste, mai ales de la persoana iubită sau de la copii. Gusturile în materie de iubire ți se schimbă frecvent, iar ceilalți nu pot ține pasul cu tine. De aceea, fii înțelegător și deschis la propunerile celorlalți. Consumă-ți energia în activități sportive moderate sau în cele specifice unui hobby. După 11 decembrie se animă foarte mult sfera muncii. Cu toate că vine sezonul sărbătorilor de iarnă, puțin probabil să beneficiezi de toată vacanța aferentă. Se deschide o nouă etapă profesională și bine este să fii prudent și prezent încă de la începutul acesteia. Pe de altă parte și acasă vei fi solicitat de către membrii familiei. Datorită acestui tumult cotidian, sănătatea va deveni vulnerabilă, necesitând îngijiri deosebite.

Fecioara
Treburile gospodărești se pot realiza mai ușor în prima parte a lunii. Minunat este că ai sprijinul membrilor familiei în orice ai întreprinde vizavi de casă sau relații cu rudele. Totuși, nu forța nota și ține cont de sfaturile și opiniile celorlalți. Posibil să îți scadă încrederea în forțele proprii, să apară ca din senin, temeri, insomnii aducătoare de gânduri neplăcute. Controlează-ți stările și la nevoie apelează la dialogul cu cineva de încredere sau chiar la specialiști în domeniile care te frământă. Cu puțin efort, discernământ, informații corecte și relații cu oameni deosebiți vei depăși totul cu bine. A doua parte a lunii îți aduce zumzet în relațiile amoroase. Se întrezăresc petreceri, îmbunătățiri în relația cu persoana iubită sau copiii și chef de aventuri. Evită frivolitățile și excesele de orice fel! La orizont poate apărea o idilă nouă, care are șanse să dureze aprozimativ un an de zile de acum încolo.

Balanța
Călătoriile pe distanțe scurte, dialogurile și întâlnirile cu persoanele din anturajul apropiat, acestea sunt activitățile principale ale primei părți din luna decembrie. De asemenea ai șanse de a învăța, de a asimila cunoștințe noi, de a obține calificative sau note bune în urma unei evaluări, fie printr-un program oficial de instruire, fie pur și simplu din exeperiențele care se vor desfășura pe parcursul lunii. Pe de altă parte, ar fi bine să îți selectezi prioritățile și să acționezi numai în direcțiile care îți aduc beneficii clare. După 11 decembrie, centrul de interes se va muta pe segmentul familial și gospodăresc. Vei avea spor și succes, alături de membrii familiei, la desfășurarea treburilor gospodărești, la reuniunile de familie, la reamenajarea spațiului de locuit. Finalul lunii decembrie îți va aduce posibilitatea de a-ți schimba scara valorilor morale, abordând viața de pe cu totul alte baze. Se recomandă prudență în relațiile cu prietenii și protectorii.
Scorpion
Câștigurile financiare de care beneficiezi în primele două săptămâni ale lunii îți o vor aduce confort și liniște sufletească. Este vorba despre câștigurile obținute din activitatea profesională pe care o desfășori la un loc de muncă oficial. Totuși se anunță vremuri austere, de aceea pune bani deoparte. Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt bune abia în a doua jumătate a lunii. Se conturează călătorii pe distanțe scurte, vizite sau chiar excursii de agrement în locuri deosebite. Ți se vor accentua talentele oratorice, fapt pentru care, mulți cunoscuți îți vor cere sfatul în diverse chestiuni de viață. Însă, ferește-te de a te implica prea mult în treburile altora. Astfel există riscul să te încarci cu emoțiile și neplăcerile altora, rămânănd cu resurse puține sau deloc pentru tine. De asemenea este o perioadă bună pentru a asimila informații noi, pentru a învăța sau parcurge un program de activități educative.

Săgetător
Ești strălucitor în prima parte a lunii. Ai energie, poftă de viață, dorință sinceră de a antrena și pe ceilalți într-un carusel de evenimente interesante. Este bine să îți gestionezi atent stările de spirit și implicarea în prea multe treburi, pentru că riști să te pierzi în amănunte neimportante. Este o perioadă minunată pentru a-ți îmbunătăți stilul de viață, a renunța la obiceiurile dăunătoare și pentru a trasa noi planuri de viață. Călătoriile pe distanțe scurte vor fi frecvente pe toată durata lunii, dar fii prudent. Se pot petrece tot soiul de peripeții, chiar și pe un drum scurt de câțiva metri. De asemenea, controlează-ți timbrul vocal, pentru că, fără să îți dai seama, îl schimbi frecvent și ceilalți pot fi deranjați de asta. După 11 decembrie se întrezăresc creșteri substanțiale ale veniturilor obținute din munca proprie. Se deschide o etapă nouă de câștig din activități adiacente locului de muncă sau poate chiar de la un loc de muncă nou.

Capricorn
Ești greu observabil în peisajul cotidian, până pe 21 decembrie. Pe de o parte există afecțiuni vechi care îți creează neplăceri serioase, forțându-te să fii discret, izolat și preocupat mai mult de sănătatea ta. Pe de altă parte însă, în domeniul socio-profesional se preconizează schimbări majore. Există jocuri de culise pe care le simți bine, dar le vei desluși clar după 11 decembrie. Gândirea și comunicarea îți sunt umbrite, gândurile năvălesc haotic, fiindu-ți dificil să le ții în frâu. Relaxează-te, fii discret în vorbe și fapte. Este bine să asculți de sfatul unor persoane de încredere, în special de cele care sunt mai în vârstă decât tine. A doua parte a lunii îți va aduce energie, sănătatea se va îmbunătăți vizibil, chiar dacă pe fundal mai rămân unele afecțiuni. Pregătește sărbătorile de sezon alături de cei dragi și bucură-te de tot ce te înconjoară. Fii prudent la cheltuieli și evită împrumuturile!

Vărsător
Ești foarte energic, dornic de a te implica în mai multe treburi deodată, riscând să îți dispersezi forțele vitale în activități neimportante. Stabilește-ți un plan de acțiune, încă de la începutul lunii și urmează-l întocmai. Surplusul de energie, consumă-l în activități sportive moderate, potrivite nevoilor tale fiziologice și structurale. De asemenea, tendința de a combate totul, de a te împotrivi celorlalți sau chiar situației în care te afli va fi destul de mare. Fii prudent, controlează-ți stările interioare și reacțiile, deoarece riști să strici relații importante. Relațiile cu prietenii sunt bune în prima parte a lunii. Ți-ar prinde să le asculți părerile și să le urmezi sfaturile, chiar dacă pe alocuri, la prima vedere ești în total dezacord cu cele auzite. Dacă vei privi în profunzimea lucrurilor vei constata că evenimentele în care ești implicat și ceea ce îți spun ceilalți îți sunt de folos. Se mențin neplăcerile aferente sistemului osos și articular. Odihnește-te și adoptă un stil de viață sănătos.

Pești
Relațiile sociale, aparițiile publice, dialogurile cu persoanele cu funcție vor fi frecvente în prima parte a lunii. Este bine să profiți de aceste oportunității și să socializezi cât mai mult. Posibil să primești însărcinări noi la serviciu, poate chiar un post de conducere. Se recomandă prudență, deoarece tot ce ți se oferă în plan socio-profesional te va solicita mult și bine. Capitolul financiar se îmbunătățește, mai ales în ceea ce privește veniturile din munca proprie. Puțin probabil să primești sprijin material sau moral din partea altora. În urmbră vor mocni conflicte ascunse, mai ales între colegii de serviciu. Faptul că ești bine văzut și susținut de șefi, persoanele din anturajul profesional, colegi de lucru cu tine vor deveni reticenți și provocatori. Ferește-te de discuții frivole și de situații nesigure. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentul circulator. Ferește-te de discuții aprinse și de oameni care îți tot pun bețe în roate.

Sursa: sfatulparintilor.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu