Cine ne distruge istoria?

"Istoria și mostenirea culturală ce aparțin unui popor nu se distrug neapărat cu buldozerul sau din pricina furiei naturii. La fel de bine și eficient oamenii pot face asta, simplu, perseverent, cu fondurile necesare la dispoziție și dintr-o simplă semnătură pe un act.

Cu atât mai grav este atunci când acești oameni sunt șefii unor instituții ale statului, care, legal și moral, ar trebui să aibă tocmai rolul de a proteja obiectele de patrimoniu, pe toate, fără criterii etnice, căci toți cei ce trăim în România, indiferent de etnie, contribuim la fondurile publice destinate protejării patrimoniului cultural.

Un exemplu de acțiune mai mult decât suspect este modul în care Kelemen Hunor, fostul ministru al culturii din partea UDMR, consiliat de Iosef Kovacs, director general al Institutului Național al Patrimoniului, a ales să împartă fondurile publice destinate reabilitării, prezervării sau consolidării monumentelor istorice din țara noastră.

Discriminarea este clară, iar la o simplă privire asupra documentului numit “Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice 2012″, aprobat de Kelemen Hunor la 06.02.2012, se poate observa că cele mai multe fonduri au mers către Harghita și Covasna, fiind direcționate, în mare parte, către reabilitarea unor biserici catolice, reformat sau unitariene.

Nu contestă nimeni că și aceste obiective aparțin patrimoniului național, că trebuie întreținute și protejate, dar, în contextul în care cetățile dacice din munții Orăștiei sau curțile domnești din Suceava și Curtea de Argeș nu au primit niciun leu, criteriile selecției sunt cel putțin discutabile, dacă nu chiar suspecte de rea-intenție.

Mare parte dintre obiectivele ce au primit fonduri importante nu sunt încadrate în clasa celor de importanță națională, în timp ce vestigiile de clasa A, unele chiar aflate și în patrimoniul UNESCO, zac în paragină.

În același timp, se poate oberva lesne studiind documentul de care noi amintim, fondurile alocate bisericilor de orice alt cult în afară de cel ortodox, din listă. Ele au primit, în medie, fonduri de peste 150.000-200.000 de lei. Prin comparație, bisericile ortodoxe din listă au primit fonduri, în medie, de câteva zeci de mii de lei. Suntem curioși care au fost criteriile ce au stat la baza deciziei de a aloca fonduri mai mari către bisericile unitariene, catolice reformate, evanghelice etc și fonduri mai puțin însemnate celor ortodoxe.

De asemenea, suntem curioși să aflăm cum de un județ întreg, cum ar fi Bacău, primește doar 100.000 lei pentru protejarea patrimoniului său, în timp ce Castelul Miko (actualmente Muzeul Secuiesc al Ciucului), de pildă, a primit, de la stat, peste 3.000.000 lei!!!, iar fostul Sediu al Scaunelor, azi Biblioteca Județeană Covasna, municipiul Sfântul Gheorghe, a primit 1.015.000 lei!!! Asta în contextul în care Sarmizegetusa Regia a primit 405.000 lei în șapte ani…

Împărțirea fondurilor pe județe este mai mult decât relevantă în ceea ce privește discriminarea pe care domnul Kelemen Hunor a manifestat-o în legătură cu patrimoniul național. Mai amintim, în acest sens că, în timp ce curțile domnești ale lui Ștefan și Basarab I au primit fonduri 0, conacele grofilor maghiari, precum cele ale familiilor Apafy și Bolyai, au primit bani publici pentru reabilitare. Și nu puțini.

Mai amintim și faptul că, în județul Sălaj, cei aproximativ 1.660.000 lei alocați au fost împărțiți între trei biserici reformate. Mai amintim și că, în timp ce vestigiile antice dacice sau romane zac în paragină, reședința Episcopului Unitarian din Cluj Napoca a primit 507.500 lei pentru reabilitare.

Pentru a vă contura o imagine de ansamblu asupra modului în care Ministerul Culturii, sub conducerea lui Kelemen Hunor, a selectat direcțiile prioritate de acțiune, va vom prezenta mai jos câteva exemple de obiective culturalo-istorice alese de instituția amintită pe lista celor ce necesitau investiții urgente (termen discutabil), precum și situația investițiilor pe județe.

Covasna:

Biserica unitariană din satul Sancrai (CV-II-a-A-13263.01) – 355.000 lei – reabilitare

Biserica reformată din satul Ghidfalau (CV-II-a-A-13218) – 355.000 lei – reabilitare

Biserica reformată din satul Dobolii de Sus (CV-II-m-A-13209) – 355.000 lei – reabilitare

Ansamblul bisericii unitariane,sat / com. Chichis (CV-II-a-A-13188) – 355.000 lei – reabilitare

Ansamblul bisericii reformate, sat Calnic, com. Valea Crisului (CV-II-a-A-13159) – 355.000 lei – reabilitare

Ansamblul bisericii reformate, sat / com. Zăbala (CV-II-a-A-13328) -393.000 lei – reabilitare

Biserica reformata Bătanii Mari (CV-II-m-A-13134) -393.000 lei- reabilitare

Conac Mikes-Szentkereszty, sat / com. Zagon, (CV-II-m-A-13326.01) – 253.750 lei- refacere acoperis

Fostul Sediu al Scaunelor, azi Biblioteca Județeană Covasna, Municipiul Sfântul Gheorghe (CV-II-m-A-13094) – 1.015.000 lei- reabilitare

Ansamblul conacului Ferenczy-Boda, sat Filia (CV-II-a-A-13215) – 50.000 lei

Cetatea Ika sat / com. Cernat (CV-II-a-A-13163) – 410.000 lei – setaurare si consolidare

Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf Mihail, sat/com. Lemnia (CV-II-a-A-13234) – 400.000 lei- reabilitare.

total județ Covasna : 5.521.644,69 lei

Harghita:

Biserica reformată DAIA,com. Ulies (HR-II-m-A-12811) – 251.500 lei – conservare,restaurare componente artistice

CASTELUL MIKO, Muzeul Secuiesc al Ciucului (HR-II-a-A-12726) – 3.061.180 lei!!!! – consolidare, restaurare

Ansamblul Bisericii unitariane Darjiu, com. Darjiu (HR-II-m-A-12813.01) – 1.015.000 lei – consolidare, restaurare

Ruinele Cetății Szekely Tamadt, municipiul Odorheiu Secuiesc (HR-II-m-A-12918) – 566.000 lei – consolidare,restaurare

Scoala generală Zold Peter, Siculeni, 1885 (HR-II-m-B-12977) – 304.500 lei – reabilitare

Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf. Nicolae, municipiul Gheorghieni (HR-II-a-A-12836) – 151.500 lei – consolidare,restaurare

Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf. Treime, municipiul Miercurea Ciuc (HR-II-a-a-12738) – 100.000 lei.

total judet Harghita: 5.649.668,00 lei

Mureș:

Biserica evanghelică fortificată, Saschiz (MS-II-a-A-15782) – 304.500 lei – consolidare restaurare turn clopotni_ă si instala_ii electrice ansamblu

Castelul Rhedey, Sângiorgiu de Pădure (MS-II-m-A-15792) – 304.500 lei – consolidare,restaurare

Ansamblul Bisericii Evanghelice sat Măgherus, com. Nades (MS-II-a-A-15718) – 100.000 lei

Castelul Mariaffi, sat / com. Sângeorzu de Mures (MS-II-m-B-15789) – 100.000 lei.

total judet Mures: 1.593.000,00 lei

Cluj:

Biserica romano-catolică 1498-1504, municipiul Turda (CJ-II-m-A-07800) – 355.250 lei – restaurare biserică – intervenții la subansamblurile de închidere și structurile acestora

Biserica Reformată sat / com. Mănăstireni (CJ-II-m-A-07706) – 355.250 lei – reabilitare

Biserica Reformată sat Văleni, com. Călătele (CJ-II-m-B-07807) – 253.750 lei – reabilitare

Biserica Reformată “Turda Veche”, str. Hasdeu Petriceicu Bogdan 1, Municipiul Turda (CJ-II-m-A-07793) – 355.250 lei – reabilitare

Biserica Reformată 1821-1859, Bd. 21 Decembrie 1989 41, Cluj-Napoca (CJ-II-m-B-07264) – 369.000 lei – restaurare

Resedinta Episcopului Unitarian bd. 21 Decembrie 1989 nr. 14, Cluj Napoca (CJ-II-m-B-07254) – 507.500 lei!!! – reabilitare

total județ Cluj : 2.706.617,45 lei

Situația pe județe:

Alba – 1.516.345,89 lei; Argeș – 704.479,84 lei; Arad – 555.250,00 lei; București – 1.236.298,93 lei; Bacău – 100.000,00 lei; Bihor- 706.750,00 lei; Bistrița – 1.022.858,68 lei; Brăila- 101.500,00 lei; Botoșani- 715.250,00 lei; Brașov – 2.028.021,76 lei; Buzău – 697.084,34 lei; Cluj – 2.706.617,45 lei; Călărași – 300.000,00 lei; Caraș-Severin – 591.056,00 lei; Constanța – 301.500,00 lei; Covasna : 5.521.644,69 lei; Dâmbovița – 1.346.806,51 lei; Dolj – 203.000,00 lei; Gorj - 931.930,89 lei; Giurgiu – 1.028.196,71 lei; Hunedoara – 738.525,00 lei; Harghita – 5.649.668,00 lei; Ilfov – 1.307.733,18 lei; Ialomița – 309.575,00 lei; Iași - 5.213.235,42 lei (Palatul Culturii Iași, Piața Palat 1, IS-II-m-A-03957.01 -3.160.000 lei); Mehedinți – 378.000,00 lei; Maramureș – 2.554.809,52 lei; Mureș: 1.593.000,00 lei; Neamț – 476.867,20 lei; Olt – 640.025,00 lei; Prahova – 1.540.552,47 lei; Sibiu – 1.515.457,07 lei – (10 biserici evanghelice și două castele ale grofilor maghiari, familiile Apafy și Bolyai ); Sălaj – 1.660.075,78 lei (toată suma a fost alocată pentru doar trei obiective, anume trei biserici reformate); Satu Mare – 761.250,00 lei; Suceava – 2.990.299,02 lei; Tulcea- 406.000,00 lei; Timiș – 1.471.125,85 lei; Teleorman - 201.500,00 lei; Vâlcea – 1.846.562,59 lei; Vrancea- 351.500,00 lei; Vaslui – 812.000,00 lei.

Monumente de categoria A ignorate total:

Dintre monumentele de importanță maximă care, pe anul 2012, nu au primit niciun ban pentru reabilitare sau restaurare, amintim: Ansamblul Curții Domnești cu Biserica Domnească, Sf. Nicolae, sec. XIV – XVI Curtea de Argeș AG-II-a-A-13647; Conac Rosetti Balș, sec XVII, Pribești, VS-II-a-A-06870; cetățile antice Halmyris, Argamum, Dinogeția; Cetățile Dacice din Munții Orăștiei: Sarmizegetusa Regia, sec I a.Chr-sec II p.Chr, LPM – UNESCO, HD-I-m-A-03190.05 RPSEE; Forum Sarmizegetusa Ulpia Traiana, sec II, HD-I-s-A-03205; Biserica AMD și Sf. Gheorghe a fostei Mânăstiri Humor, LPM – UNESCO, SV-II-a-A-05570; Curțile Domnești, sec. XIV – XVI, Suceava, SV-II-a-A-05471.

Sarmizegetusa Regia, invesțiii de doar 405.000 lei în șapte ani

În intervalul 2004-2011, capitala Daciei lui Decebal a primit, de la stat, numai 405.000 lei, adică aproximativ suma primită de multe biserici reformate, unitariene sau catolice din Harghita și Covasna într-un singur an. Distribuția pe ani a fondurilor alocate capitalei dacilor s-a făcut după cum urmează: 2004 – 30.000 lei; 2005 – 40.000 lei; 2006 – 120.000 lei; 2007 – 70.000 lei; 2008 – 45.000 lei; 2009 – 20.000 lei; 2010 – 30.000 lei; 2011 – 50.000 lei.

Dupa cum am precizat mai sus, pentru anul în curs, Sarmizegetusa Regia nu a primit niciun ban din fondurile publice. Vă atașăm, în acest sens, la finalul articolului, un document pe care ni l-a pus la dispoziție domnul Dan Tănasă.

Considerații de final

Este mai mult decât evident că obiectele de patrimoniu ce aparțin antichității și evului mediu, creații ale dacilor, grecilor, romanilor sau românilor, sunt ignorate aproape complet, cu mici excepții, excepții care includ obiective de importanță secundară.

În acest ritm, ne putem aștepta ca, în câteva zeci de ani, tot ce înseamnă urme antice lăsate de strămoșii noștri să dispară. Același pericol există și în cazul bisericilor ortodoxe vechi, neimportante, se pare, pentru Ministerul Culturii.

Cine are interes să distrugă, sistematic și perseverent, trecutul antic și medieval al acestui popor? Cine oare are interes să submineze, atent și la fel de sistematic, spiritualitatea acestui popor? Ce ar trebui să facem noi, românii, când realizăm clar discriminarea manifestată de unii oficiali și ignoranța acestora vis-a-vis de obiecte de patrimoniu unice în lume, care nu primesc bani dintr-un singur motiv, anume că aparțin românilor și nu sunt creații ale celor ce s-au propășit pe aici de-a lungul timpului?

Ne mai întrebăm, mai mult decât pertinent, de ce nu s-au alocat fonduri substanțiale și obiectelor de patrimoniu ce aparțin culturilor altor minorități din România, în afară de cea maghiară? Milităm pentru protejarea tuturor obiectelor de patrimoniu, indiferent că ele sunt create de români, maghiari, slavi, turci, armeni, lipoveni, sași etc, atât timp cât ele sunt pe teritoriul nostru național. Moștenirea unei țări trebuie să aibă caracter multicultural, astfel încât fiecare componentă etnică a unui popor să se simtă respectată și susținută în a-și proteja monumentele.

Însă atunci când tocmai majoritatea este discriminată, în contextul în care această majoritate este cea mai veche pe aici, cu o continuitate de peste 2.000 de ani, lucrurile sunt îngrijorătoare."

Un articol de Valentin Roman

Sursa: Adevaruldespredaci

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Cine fraudează omenia?

Se falsifică tot: de la alimente la noţiuni elementare despre viaţă, virtute, credinţă şi salvarea sinelui. Cu bună ştiinţă sau din neştiinţă, din infatuare sau din interese meschine - după principiul în vogă “fiecare pentru sine şi pe orice cale” - se fraudează esenţa termenilor care definesc prietenia, dragostea de oameni, cinstea, fidelitatea, corectitudinea, omenia. Se râde monstruos despre ideea de patriotism şi se comentează aiurea în tramvai despre “libertatea individuală”, despre democraţie şi “politica locală”. Se încearcă topirea platoşei care adăposteşte “buna aşezare a lucrurilor”.

Se deformează, în tranşe, adevărul şi se ridică, la rang împărătesc, minciuna. Se bravează vorbindu-se, la rece, despre înţelesul vetust al sintagmelor “iubire de ţară” şi “iubire de neam”. Se mărşăluieşte prin ţesăturile diforme ale verbiajului adormitor despre orice şi despre nimic - un fel de a vedea realitatea zilei cu ochii perfizi ai falsificării - metodă la care fac apel unii politicieni sau unii reprezentanţi ai instituţiilor fundamentale, deveniţi, ad-hoc, actori jalnici ai unei comedii… dramatice. Se scoate foc pe nări, în discursuri populiste, patriotarde, chipurile din dragoste de oameni. Şi se ucid conştiinţe, după acelaşi calapod.

Sunt oameni care şi-au pierdut de mult omenia, adică bunătatea, cumsecădenia, onestitatea, cinstea, pe motiv că “nu se mai poartă”; că ar fi “o haină veche care te face de râs”; “un balast al naivităţii”; “un fleac de îmbrăcăminte ciuruită de molii”… Aşa să fie ?! În mintea acestor specimene - până mai ieri, semenii dragi ai noştri, văzuţi sau nevăzuţi, dar bine hrăniţi, unii dintre ei, din miliardele ţării - îşi face loc, de ani buni, lichelismul triumfător; puşlamalâcul. Demnitatea şi corectitudinea răsturnate; mergând în cap, atât pe cărări dosnice cât şi în văzul lumii. Triumfalismul deşucheat al decăderii morale!

Sunt crucificate speranţele; se mizează pe învrăjbirea între oameni; pe împărţirea lumii în partide politice - care se dovedesc, în cele din urmă, o apă şi-un pământ. Semenii se urăsc de moarte pentru că îşi permit, fiecare în parte, să aibă alte opţiuni politice. Lumea românească este fracturată în două. După principii şi criterii care îi deconspiră fie fragilitatea în faţa încercărilor de manipulare, fie naivitatea şi lipsa de informare sau, mai rău, interesul de moment. Este ucisă speranţa celor mulţi într-o viaţă mai bună, tradusă astfel, în cuvinte: bani pentru acoperirea cheltuielilor primare - hrană, facturi … şi atât. În rest, totul se reglează din pâine, ajunsă din ce în ce mai scumpă… Ca şi omenia; o calitate care, în exces, devine factor perturbator într-o societate rânduită să existe şi să reziste îngenuncheată puterii banului. Averilor nelimitate. Crăiţarii sunt pentru nevoiaşi; pentru mulţimile jucate la lozul cel mare al votului electoral.

Cine, în lumea noastră, proclamă, necreştineşte, revolta împotriva onestităţii? Cine falsifică noţiunea de patriotism? Cine este responsabil de retorica patriotardă a ultimilor 22 de ani?

Cine se face vinovat nu numai de criza economică, politică, socială, ci şi a conştiinţei? Cine a greşit că s-a născut printre indivizi lacomi, angajaţi, umăr la umăr, în războiul pentru profit? Cine sunt aceia care joacă pe marea scenă a lumii noastre, în roluri minore, de măscărici tragici? Cine poceşte, cu ostilitate, limba democraţiei?

Cine a jurat şi jură, cu mâna pe Biblie, fidelitate faţă de ţară, loialitate veşnică? Funcţionând, apoi, nestingherit, prin lovitura dată omeniei …

Veronica Marinescu
sursa: curierulnational.ro

Sursa: gandeste.org

“Pentru ce” sau “pentru cine”!

Cele mai utile cuvinte dintre toate limbile sunt, dupa parerea mea, cuvintele pentru ce? (A. de Vigny)

Revin periodic pe aceleasi teme cu argumente noi.

Exista multe lucruri care ar trebui facute in Romania, despre care nu se discuta nici in mass-media si nici in partidele politice.
Concurenta neloiala a statului se manifesta ca in socialism
- Daca nu-ti platesti taxele suporti dobanzi de penalizare, dar statul nu suporta dobanzi pentru sumele pe care le are de platit.
- Daca vrei sa construiesti o casa la sosea trebuie sa respecti o anumita distanta minima pana la carosabil, dar daca se modernizeaza soseaua, compania de drumuri nu mai are obigatia sa pastreze distanta si vine pana in casa cu carosabilul.
- In transpoturi nu primesti daune daca intarzie trenurile si a trebuit sa impuna UE statului sa acorde despagubiri, masura care a fost amanta la cererea Romaniei.

Daca s-a deteriorat un pod de cale ferata peste Olt, in portiunea Fagaras-Sibiu. Ca sa ajungi de la Fagaras la Sibiu cu trenul, pe langa ca faci de sase ori mai mult (peste 6 ore) mai platesti si bilet majorat conform cu lungimea noului traseu Fagaras-Brasov-Sighisoara-Medias-Sibiu, cand normal ar fi trebuit sa mergi gratuit ca o compensatie pentru timpul pierdut. O firma privata ar fi facut sacrificii ca sa-si mentina clientela. O companie de aviatie iti plateste hotelul daca nu te poate duce la destinatie in ziua respectiva. Sigur ca autoritatile si CFR-ul nu sunt motivati sa remedieze defectiunea penrtru ca incasarile lor cresc.
- Daca regia de termoficare are facturi de incasat si opreste apa calda sau caldura, nu plateste daune pentru disconfortul provocat celor care au achitat factura la timp. Daca ar plati daune nu si-ar mai permite sa apeleze la santaj cu oprirea utilitatilor si ar fi obligati sa-si obtina sumele datorate in instanta.

Din domeniul medicinei si al asistentei sociale.
Problema cabinetelor medicale particulare a fost solutionata prost.
Pot sa-si deschida cabinete medicale doar medicii, pentru ca parlamentarii nu au fost capabili sa faca distinctia intre investitor si cel/cei care profeseaza.
Imperfectiunea legii a facut imposibile investitile in domeniul medical ale investitorilor care nu profesau.
S-au facut investitii in cabinete medicale particulare din domniul dentar, laborator si mai putin in domeniul maternitatii.

S-a investit foarte putin in stabilimente in care sa fie institutionalizate persoane bolnave sau batrani, semn ca activitatea nu este incurajata, reglementata sau ca este chiar interzisa, statul pastrand monopolul.
O familie care are membrii cu probleme medicale grave primeste o indemnizatie de stat, dar daca doreste sa institutionalizeze persoana nu are posibilitatea sa o faca in conditii umane.
Sunt institutionalizate persoane fara familie, copii ai strazii sau batrani singuri sau bolnavi grav cu care nu se poate convietui.
Spitalele de stat sunt ca lagarele de exterminare.
Daca ar fi fost liberalizata activitatea, statul sa acorde o suma sociala si familia sa contribuie cu sume proprii, s-ar fi putut infinta institutii cu un nivel de viata decent, unde asistentii medicali ar fi avut locuri de munca, medicii ar fi putut fi platiti mai bine, pacientii tratati corespunzator si membrii familiei degrevati de obligatii ar fi putut sa se dedice unor activitati solicitante.

In tarile occidentale dezvoltate ocrotirea minorilor prevede sanctiuni pentru tutori daca ei sunt lasati nesupravegheati.
Acolo s-a dezvoltata o economie a asistentilor paternali. Firmele de specialitate asigura servici de calitate si garantii.
Ai obligatii, dar ai si posibilitatea sa le respecti.

Sunt cateva probleme, dar as mai avea o duzina de domenii, si cred ca ar fi mai multe decat amendametele la legea bugetului.

De ce nu se pun asemenea probleme in Parlamentul Romaniei sau in campania electorala?
Sunt parlamentarii “sterili” la idei? Sunt rupti de lumea pe care o reprezinta?
Daca la toate problemele de mai sus ar exista propuneri din partea politicienilor, ei ar putea sa se prezinta in fata electoratului si sa spuna:
“asta vrem sa facem pentru voi daca ne dati votul”, si cetatenii ar sti“pentru ce” voteaza.

Alegatorii, acum “stiu pentru cine” au votat, dar “nu stiu pentru ce” au acordat votul si considera ca politicienii “cersesc” votul ca sa ajunga la putere si sa profite de ea.
Ati auzit expesia ca “politicienii cersec puterea”. Din opina asta provine, ca puterea este utilizata doar in interesul politicienilor, opinie intarita de lipsa solutilor pentru problemele oamenilor.
Alegatorii nu se mai prezinta la vot si mai sunt urniti cand sunt speriati cu riscuri de “mogulizare”, de dictatura, sau alte pericole mai multa sau mai putin reale.

Asemenea probleme pot avea solutii, dar pentru ca propunerile sa fie solide sa nu poata fi demolate de adversarii politici, ele trebuie discutate si argumentate in partidele politice.
Parlamentarii nu au timpt sa analizeze si sa sustina proiectele din Parlament, sa se ocupe si de solutii la problemele din partide. Ei ar trebui sa fie “alimentati” continuu cu solutii la probleme, eventual chiar formulate ca proiecte de legi.
Aici intervine rolul partidului si asa se poate argumenta de ce sunt partidele importante pentru viata politica.
Din pacate nu poti argumenta pentru ca parlamentarii partidelor nu se deosebesc de cei fara partid, sunt pe cont propriu.

De ce nu exista inspiratie?
Pentru ca in partide nu exista activitate intre alegeri.
De ce nu exista activitate?
Probabil politicienii cu functii in partide nu au incredere, pentru ca le este teama de eventuale conspiratii sau persoane care s-ar impune, si ar putea sa-si piarda pozitia, si decat sa aiba surprize mai bine sa paralizeze activitatea politica.

Mesajul politic este superficial, fara consistenta, la nivel de promisiuni populiste si acuze la adresa adversarilor politici.
Partidele neancorate in problemele societatii se erodeaza si isi fac mai mult rau decat detractorii lor.
Acestia nu fac decat sa valorifice incapacitatea partidelor si sa propuna cetatenilor un regim de mana forte, si in disperare de cauza cetatenii vor accepta singura oferta ce pare ca-i va scoate din criza de sistem.

ATENTIE:
Daca partidele nu vor avea raspunsuri la intrebarea “pentru ce”, raspunsul la intrebarea “pentru cine” poate aduce surprize neplacute.

sursa: decantare.wordpress.com

Sursa: gandeste.org

Cine este sufletul tau pereche?

Nivelul 1 ( imaginea ta reflectata)

 - Sufletele pereche de acest tip pot veni de-a lungul existentei tale intr-un mod neasteptat, ciudat, rapid si rascolitor. Situatiile, evenimentele si intamplarile din viata noastra incep sa se schimbe pentru a inlesni momentul intalnirii celor doua suflete pereche. Acest nivel este unul dintre cele mai puternice si intense nivele ale sufletelor pereche. Dorintele, interesele si asteptarile pe care cele doua persoane le au in viata sunt de multe ori identice sau foarte asemanatoare.

La acest nivel, cele doua persoane vor observa ca simt si gandesc la fel, in multe dintre cazuri una dintre acestea fiind capabila chiar sa continue o fraza din punctul in care cealalta a intrerupt-o. Fiecare din cele doua suflete este o oglinda, o oglinda in care fiecare, isi vede propria reflexie. Cei doi se afla pe aceeasi lungime de unda si isi accepta firesc, cu iubire, cu vulnerabilitatile si punctele lor forte.

Nivelul 2 (sufletul pereche sustinator)

- Daca te vei uita cu atentie in jurul tau, vei observa ca astfel de suflete pereche sunt peste tot. Uita-te bine la oamenii care te inconjoara, uita-te la acele persoane care ti-au fost alaturi in momentele grele, cruciale, la acele persoane care te-au calauzit in situatiile “de viata si de moarte”, la acele persoane care te-au ajutat chiar atunci cand a fost nevoie, care ti-au luat din povara de pe umeri sau din suflet.

Poate ca la acest nivel, gestul sufletelor pereche poate parea infim si deloc spectaculos, insa este gestul menit sa-ti asigure suportul moral, spiritual sau chiar fizic de care ai nevoie in momentul respectiv. Chiar daca constientizam sau nu pe moment, aceste suflete pereche aduc linistea, confortul in viata noastra, aduc un strop de bine, frumos sau speranta intr-un moment in care paream pierduti, intr-un moment in care aveam o nevoie astringenta de sustinere si ocrotire.

Sprijinul poate veni din partea unor persoane la care nu ne-am fi asteptat. Ajutorul acestui suflet pereche, chiar daca concret, este total dezinteresat. Afectiunea sa este una neconditionata.

Nivelul 3 (sufletul pereche pazitor)

– Intalnim astfel de suflete pereche de mai multe ori in viata, in situatii care pot parea ciudate, in locuri la care nu ne-am fi asteptat sau in momente in care ne-am fi asteptat mai putin. Le-am putea la fel de bine numi “ingerii nostri pazitori”.

Aceste suflete pereche nu stau un timp indelungat in viata noastra, iar intalnirile cu ele sunt temporare sau de scurta durata. Scopul lor este sa ne ajute, sa ne ghideze sau sa ne indrume pe drumul nostru si sa paseasca in continuare pe drumul lor. Intalnirea cu un astfel de suflet pereche poate avea loc oriunde, in timp ce stai pierdut in ganduri pe o banca, in timp ce meditezi la lucrurile care s-au intamplat in viata ta, in timp ce te afli in cautarea unui nou loc de munca, in timp ce mergi in drum spre serviciu, etc.

Astfel de intalniri nu au intensitatea primului nivel al sufletelor pereche, insa sunt revelatorii, mai ales din punct de vedere spiritual. Intersectarea drumurilor voastre are loc pe neasteptate, iar senzatia pe care o ai fata de aceasta persoana este de recunostinta si gratitudine. Sufletul tau pazitor iti influenteaza destinul, chiar daca nu neaparat intr-un mod concret, palpabil. Iti poate schimba insa perceptia asupra vietii, te poate ajuta sa te refaci dupa ce te-ai confruntat cu pericolul…

Joseph Ghabi

Sursa: astrologykom.blogspot.ro

Este timpul sa fim transformati în cine suntem noi cu adevarat

Postat Maria

A fost greu de imaginat ca acesti 10 ani si ceva de purificare spirituala, mentala, emotionala si fizica ar putea conduce, în cele din urma, la o noua experienta (umana) … insa exact acest lucru sustin pleiadienii ca se produce, în timp ce scriu aceste randuri. Momentul de mijloc al portalului eclipsei de Luna este azi (4 iunie), iar noi tocmai am incheiat primul nivel de integrare a infuziei de fotoni proveniti din recenta eclipsa de Soare… care a fost un eveniment de mare importanta. Multe reziduuri karmice au iesit la suprafata în ultimele doua saptamani, astfel incat e posibil sa fi observat o multime de eliberari, în timp ce v-ati luat ramas bun si/sau ati facut pace cu multe conflicte din trecut, în timpul „trecerii finale în revista a vietii” noastre – cum au numit-o Surorile. În acelasi timp, a fost incarcat noul nostru sistem de functionare, iar din 20 mai scanam si verificam daca mai exista virusi si erori, în setul initial de instructiuni, necesar pentru a trai o viata 5D, intr-o lume 3D. În repetate randuri, ni s-au prezentat ocazii de a crede intr-o realitate falsa, despre care candva am crezut a fi adevarata, dar daca ati continuat sa fiti detasati si doar ati observat aceste creatii din trecut, atunci, cel mai probabil ca acele vechi forme gand au zburat pe langa voi, fiind putin sau deloc tentati sa va agatati de ele sau sa le faceti sa fie din nou reale. Daca ati muscat momeala, sa speram ca ati remarcat imediat capcana si ca v-ati intors în spatiul inimii voastre. Daca va dati seama de asta, abia acum, tot e bine. Vorba ceea, toate drumurile duc la Roma … iar ideea este ca acum ajungem si ramanem aici, fiind dezlegati si eliberati de trecut, astfel incat sa putem accepta, în totalitate, prezentul si sa incepem sa ne co-cream viitorul. În sfarsit, liberi In dimineata de dupa eclipsa solara, atunci cand m-am trezit, am fost salutata cu un mesaj de intampinare, din partea Celor Sapte Surori … ceva de genul „în mod oficial, aceasta e prima zi din noua ta viata!”. Am fost tentata sa nu tin cont de el si sa ma concentrez mai degraba pe durerea mea paralizanta, din zona lombara – dar mi-am amintit imediat de un vis foarte viu si relevant, pe care-l avusesem cu cateva clipe inainte … Pluteam pe un lac mic si linistit, cu o veche prietena din copilarie, pe care nu o vazusem sau cu care nu vorbisem de aproape douazeci de ani, cand, pe neasteptate, a aparut din senin un curent care se misca rapid si care m-a luat cu el. În timp ce eram dusa cu repeziciune la vale, am vazut sute de alti oameni pe care nu ii cunosteam, incercand disperati sa se mentina la suprafata apei, în timp ce eram azvarliti în meandrele si vartejurile cataractelor. Cel mai interesant a fost ca, atunci cand m-am uitat în spate, mi-am dat seama ca, intr-un fel, prietena meu din „trecut” nu a venit cu noi – continuand sa pluteasca pe suprafata calma a apei, de parca nimic nu se schimbase … dupa care m-am trezit. Acela a fost momentul în care am inteles ca, în mod oficial, fusesem inghesuiti în ceea ce Surorile au numit în primul raport 5D, ca fiind canalul mortii/nasterii … ca prindeam viteza cu repeziciune si ne-am avantat, cu inima inainte, în viata noastra nou-nouta. Eclipsa rara din 20 mai, impreuna cu toata energia pleiadiana provenita din alinierea cu Soarele nostru central, Alcyone, a contribuit la indepartarea – în sens literal si figurativ – a lanturilor din trecutul nostru, în timp ce eclipsa lunara de azi incheie ciclul de desavarsire, astfel incat maine, cand are loc eclipsa/tranzitul lui Venus peste discul Soarelui, sa putem incepe o noua calatorie a inimii.
Toate acestea vin la timp, pentru apropiatul Solstitiu, care promite sa-i azvarle pe o parte din noi, afara din cuiburile lor. Chiar daca majoritatea oamenilor sunt obsedati de data solstitiului din 21 decembrie 2012, din perspectiva pleiadienilor, solstitiul din iunie este cel care reprezinta decolarea oficiala si care vesteste faza a II-a de inaltare, pentru deschizatorii de drumuri … acesta fiind momentul de cumpana, ce inaugureaza co-crearea noii lumi. Oricum se va manifesta, iunie este în general o luna plina de evenimente celeste, pe care mintea mea abia le poate intelege … asta intamplandu-se, probabil, din motive juste … iar Surorile spun ca, în urmatoarele trei saptamani, vom avea de castigat de pe urma concentrarii asupra procesului nostru de intrupare – mai exact, asupra nasterii noului nostru model uman (Christic). Vremea reinnoirii Pentru unii, purificarile în plan fizic si mutatia celulara au fost neintrerupte, de cand a inceput anul 2012. Eu una am observat ca provocarile fizice s-au inmultit imediat dupa portalul 11:11:11, cand Marte (toate lucrurile din plan fizic) a intrat în Fecioara (puritate/vindecare) si mi s-a parut ca acele provocari s-au intensificat cu adevarat, în momentul în care Marte a devenit retrograd, la sfarsitul lui ianuarie. Pentru cei care se chinuie cu acest proces de aliniere, a fost necesara o hotarare ferma, ca sa ramana conectati cu scopul si chemarea noastra mai inalta – si, din nefericire, procesul inca nu s-a incheiat de tot. Marte este acum în miscare directa, dar se afla inca în perioada sa de umbra, astfel ca, în cea mai mare parte, continuam sa avem de-a face cu elementele indaratnice din viata si din corpul nostru (a se citi: inaintand cu greu prin noroi). Surorile spun totusi ca ritmul se va inteti semnificativ, spre sfarsitul lunii, cand Marte iese în sfarsit din umbra. Si inca cum. [Acest fragment este protejat] Ca intotdeauna, nu este deloc vorba despre a face ceva, ci despre a FI. E timpul sa fim receptivi la fluxul acestei intense luni de transformare, lasand trecutul în spate, iubindu-ne total pe noi insine, pastrandu-ne mintea/inima deschise si limpezi si eliberandu-ne de orice asteptari ferme, cu privire la ce ne va aduce aceasta tranzitie, astfel incat ea sa se poata dezvalui pe deplin si complet. Chiar nu stim ce se afla de partea cealalta a acestui portal extraordinar, care schimba viata – iar acesta e cel mai emotionant lucru! Daca putem anticipa ce urmeaza sa vina, avand sentimentul de uimire al unui copil, lasand ca restul acestei tranzitii nemaintalnite sa ne surprinda, fara indoiala ca aceasta atitudine ne va conduce dincolo de toate limitarile percepute – pe care le-am respectat în trecut – la crearea completa a celor mai grozave vise ale noastre. Este timpul sa fim transformati în cine suntem noi cu adevarat si în mod autentic. 

sursa

Multumim Ana 

Sursa: http://eulinterior.blogspot.ro

CINE SUNTEM, DE UNDE VENIM SI INCOTRO…

Acest articol apartine blogului Romania-Dacia 

Constat că noi, românii, avem în continuare o problemă de raportare la celelalte naţii, care fie se face de pe o poziţie de inferioritate, fie de superioritate.

Cert este că nici una, nici alta nu ne ajută să ne apreciem în mod real calităţile şi defectele noastre ca popor şi civilizaţie. Dacă ar fi să aleg, cred că cea mai dăunătoare atitudine este cea de inferioritate.

De nenumărate ori putem vedea compatrioţi dispuşi să dea dreptate din start acţiunilor politice ale gazdelor, chiar dacă acestea ne afectează direct sau indirect. De pildă, ultima acţiune a guvernului spaniol de a anunţa restrângerea dreptului la medic pentru străini este “înţeleasă” de mulţi dintre noi ca fiind coerentă şi justificată. “Nu se mai putea aşa” sau “Era de aşteptat” sunt expresii pe care noi, unii români din Spania, le folosim mereu din dorinţa de a fi pe plac spaniolilor. Nu vrem să fim în dezacord cu societatea sau cu o parte a ei, de teamă să nu fim marginalizaţi. Pe deasupra, în toţi aceşti ani de convieţuire ne-am alimentat convingerea că în “Spania este mai bine”, ca să fim liniştiţi că am luat decizia corectă atunci când am emigrat.

Este o atitudine normală a unui om care doreşte să se integreze într-o nouă societate. Problema apare însă atunci când începem să ne minţim singuri şi să negăm evidenţa că ceea ce fac unii şi alţii ne afectează.

Când guvernul socialist al lui Zapatero a impus restricţiile de muncă au fost voci care aprobau decizia, motivând că “într-adevăr suntem prea mulţi în Spania”. Chiar şi anul trecut, când au fost reactivate acele restricţii într-o formulă mult mai perversă, prin care se ştirbeau unele drepturi europene, se auzeau unele voci aprobatoare. Capacitatea noastră de a ierta tot ceea ce ni se face rău este uneori surprinzătoare. Aceeaşi autocritică “patologică” am văzut-o, şi era destul de răspândită printre românii din Spania, atunci guvernul lui Rajoy a limitat accesul străinilor la asistenţa medicală gratuită. Din dorinţa de a nu supăra şi de a continua să credem mai mult în valoarea străinilor, unii cred si grozăvia spusă de ministrul regional de Sănătate din Castilla La Mancha, care susţine în toată presa spaniolă că “mii de români” trag ţepe Spaniei, după ce se tratează în spitalele din România, prezentând cardul european de sănătate. Cu siguranţă, oficialul cu pricina nu a ajuns încă să se trateze într-un spital din România.

Pe de altă parte, dacă suntem oricând dispuşi să ne autoînvinuim în avans în faţa străinilor, atunci când luăm contactul cu Statul Român ne tranformăm în nişte rebeli de necontrolat. Tot ce e românesc ni se pare prost, greşit sau rău-intenţionat. Adesea avem şi motive evidente să credem asta, însă tot ceea ce desconsiderăm şi anulăm plecând de la această prejudecată ne afectează şi ne reprezintă până la urmă tot pe noi. Un spaniol care aude lucruri urâte despre români de la un român nu poate decât să generalizeze.

După ani de zile de pribegie în care mulţi români şi-au atins scopul economic al emigrării, poate că ar trebui să vedem cât de mult cântăresc acum sacrificiile şi umilinţele îndurate printre străini şi să ne pregătim să facem o autocritică, dar sănătoasă. De ce am emigrat? A meritat? Unde am greşit? De ce greşim? Ce facem acum?

Toate complexele noastre faţă de celelalte naţii sunt nişte iluzii imprimate prin clişee culturale care ne-au modificat percepţia. Pe scurt, am văzut prea multe filme de propagandă, pe vremea când noi aveam doar două ore de televiziune pe zi! De aceea credem că noi, românii, nu putem construi nimic fără să copiem un model văzut afară, iar criza în care se află acum şi Vestul ne demostrează însă că treaba nu e ca în filme. De aceea, ar fi cazul să ne trezim şi să ne comportăm la fel de bine printre români, aşa cum am făcut-o atâta vreme printre străini şi să ne străduim să ne apărăm interesele şi demnitatea.

Felix Damian

Sursa: ROMANIA-DACIA

Cine a declansat si la ce au folosit razboaiele mondiale?

Discurs ţinut de Benjamin H. Freedman, consilierul preşedintelui W. Wilson, în 1961

Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări.
Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a persecute in tamp ce no dream.

Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.

În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-1 iubeau pe Ţar. Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă”. Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.

În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus: „Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri”. La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: „Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie”.

Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: „Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia”. Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.

Şi, la puţin timp după acest moment – şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-1 va distruge pe Ţar. Evreii nu-1 iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.

Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.

După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i. „Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. No obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite”.
Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război.

După ce no, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: „Ei bine, no ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război”. Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă „o chitanţă”. Iar „chitanţa” a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.
Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o.

De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După care au scos în public, în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele reparaţii de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace.

Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la no. Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime – North German Lloyd’s şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: „Iată, într-adevăr, trădare!”.

A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că no învingem. Şi că le spunem ruşilor: „Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la no ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi…
Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu”.

Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru.
Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.

Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune „Shema’Israel” în loc de „Tatăl Nostru”. Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.

Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck, au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.
Şi care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiraţie între Anglia, Franţa şi Rusia, pentru a o demola. Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic.

Să revenim la situaţia de după primul război mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în Germania, ca să inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale.

Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria, pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht şi alţi evrei au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum păţise Ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda.

Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era deci o luptă cu pistoale.
Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populaţia Germaniei era evreiască. Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane (acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).

Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor sociale, aşa cum no americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.

După o vreme, evreii lumii au organizat o conferinţă la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei: „Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. No, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!” Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii…
Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte: „Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de export”. Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export două treimi din germani ar fi pierit de foame.

În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration”. Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.

Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat Made in Germany. Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau, la rândul, lor boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria „Hitleriştii!” sau „Asasinii!” – aşa cum se face uneori în Sud.

Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste.
În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.
Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!”. Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.
Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem.

Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul «antisemitism» (pe care-1 consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul şi resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului război mondial şi boicotarea mondială a Germaniei. Şi, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate şi era absolut necesar ca germanii şi evreii să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri.

În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea.
În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că, „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”.
Aşa cum azi, în America, spunem „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”. Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obţinut comanda în atâtea ţări ale lumii.

Ce putem face nu, azi, în pragul celui de-al treilea război mondial? Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea fi ale fiilor noştri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi sub arme şi dvs. nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în 1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd ca toate războaiele. Dar cine a ştiut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni.
Nimănui în SUA nu i se permitea să ştie asta. Dar cine a ştiut sigur? Preşedintele Wilson a ştiut. Colonelul House a ştiut. Alţi oameni din interior au ştiut. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut? Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul.
Deci am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de lipiţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson, când venise la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un nou-născut.

Aşa am fost noi, americanii, atraşi în primul război mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriţi! Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.

În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare.

Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.
Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi motive.

Benjamin H. Freedman

Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City, fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite. De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor evreieşti şi maşinaţiunilor acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane.

Discursul pe care l-am redat cititorilor noştri a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC, şi publicat la acea vreme de Commori Sense. Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă convingem. E suficient să parcurgeţi cu atenţie discursul său.

Prelucrare de Karen Miller

Sursa: piatza.net

Ordonanţa privind noile ajutoare de încălzire, adoptată de Senat. Cine poate beneficia de ele

Senatorii au adoptat, miercuri, cu 51 de voturi "pentru" şi 49 de voturi "împotrivă", OUG privind noile ajutoare pentru încălzirea locuinţei, textul urmând să fie trimis Camerei Deputaţilor în forma Guvernului.

Ordonanţa stabileşte noile cuantumuri ale ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, după decizia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind eliminarea subvenţiei de la bugetul de stat la preţul gigacaloriei.

Textul Guvernului prevede acordarea de ajutoare de la bugetul de stat pentru familiile cu venituri pe membru între 155 lei/lună (90% din contravaloarea energiei termice consumate lunar) până la 786 lei/lună (10%).

În cazul persoanelor singure care realizează venituri între 155 şi 786 lei lunar, compensarea creşte cu câte 10 procente pentru fiecare treaptă.

De asemenea, persoanele singure cu venituri lunare între 786 şi 1.082 de lei beneficiază de un ajutor de la stat de 10% pentru plata facturii energiei termice.

Ordonanţa prevede că şi Consiliile Locale acordă ajutoare de încălzire, între 7% din factura la energie termică pentru familiile cu venituri lunare pe membru de până la 155 lei şi, pe trepte, de până la 61% din factura la energia termică pentru venituri lunare pe membru cuprinse între 615 şi 786 lei.

Sursa: Mediafax