De aceea Va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. (Marcu 11, 24-25).
În timp ce alaiul corpurilor cerești continuă să opereze pe cerurile voastre, influența radicală a energiilor acestora continuă să influențeze tot ceea ce sălășluiește pe Gaia. Datorită influenței puterilor menționate mult mai multe suflete au început să se trezească la adevăratele lor principii de identificare, care sunt particulele codificate din structura lor ADN. ADN-ul acestor persoane derulează într-un mod miraculos o coardă lungă de componente structurale interioare, și aduce cu putere ecoul de odinioară, precum și tonurile apelului de ascensiune ale zilei de mâine, legând aceste energii de momentul ACUM din timp. Legând lumile vizibile și invizibile și unindu-le cu foarte mare grijă.
Pentru că pe măsură ce trezirea continuă, voi începeți să experimentați lucruri pe care nu v-ați crezut în stare să le experimentați până acum. Pentru că în timp ce are loc verificarea noilor decrete informaționale care sunt instituite în principiile sub-atomice ale trunchiului vostru ADN, conștiința voastră începe să se expansioneze din ce în ce mai mult. Ceea ce vă duce la descoperirea a ceea ce sunteți de fapt aici să faceți. Vă conduce la descoperirea unor modalități inovatoare și creative de a vă îndeplini direcțiile pe care vi le-ați ales în mediul actual de pe Gaia.
Încet frica, panica, furia și alte astfel de modalități sunt disipate din psihicul vostru și sunt înlocuite de lumina sinelor voastre DUMNEZEEȘTI. Lumina Sinelui vostru CREATOR și Lumina a tot ceea ce există. Pentru că particulele SURSEI așa cum voi o înțelegeți a fi în propria voastră realitate activează rapid modalitățile creative în vehiculele voastre de timp și spațiu. Și din această cauză mulți dintre voi au început să se simtă ca și cum v-ați trezi dintr-un somn profund și pășiți într-o nouă realitate CREATOARE a existenței voastre.
Pentru că fiecare dintre voi va experimenta cum creativitatea își face loc în activitățile voastre de zi cu zi. Și chiar și treburile cele mai banale vor începe să apeleze la conștiința voastră iar voi veți descoperi frumusețea și minunăția din fiecare moment. Pentru că într-adevăr momentul ACUM din realitatea voastră de timp este încorporat în înțelegerea voastră a SINELUI și a realității în care sălășluiți. Pentru că voi sunteți propulsați în mod conștient către înțelegerea de a găsi împlinirea în fiecare moment al existenței voastre pământești.
Și în cele din urmă, într-adevăr a sosit momentul în care voi să vă puneți jobenele voastre CREATOARE și să pășiți în aspectele voastre creatoare ale sinelui și să creați oportunitățile care ar trebui să vă conducă în direcția celor mai înalte aspirații ale voastre. Pentru că momentul este aproape, și este necesar ca voi să vă asumați un rol activ în schimbarea rutei și nu numai a propriilor voastre vieți de aici de pe pământ, ci a tuturor celor din jurul vostru. Pentru că într-adevăr voi deveniți jucători puri și puternici în acest joc pe care voi toți îl numiți VIAȚĂ.
În venerația a tot ceea ce voi sunteți, vă îndrumăm să vă dezlănțuiți forțele creatoare din adevărata voastră esență și vă spunem ”bine ați venit” în noua lume care ia naștere cu rapiditate în fața voastră. Pentru că puterile cerurilor au fost cu adevărat aduse în realitatea voastră prezentă și începând din acest moment voi ar trebui să experimentați schimbări uriașe în voi, care la rândul lor vor influența tot ceea ce se află în exterior.
Asta este tot ceea ce avem pentru voi acum. Vă iubim. Suntem cu voi. La revedere pentru acum.
Chiar este luna august? Nu ca mi-a mai ramas vreun etalon al timpului, dar jur ca aici, in New York, tocmai a fost primavara. Si ce primavara minunata a fost!
Vestea buna este ca, dupa 3 luni de stagnare mentala si de cand s-a deschis Portalul Leului, la sfarsitul lunii iulie, simt ca am avansat, i n s f a r s i t, la un nivel nou de informatii. A fost o calatorie cumplita, fara acces la concepte mai extinse, dar imi imaginez ca a trebuit sa aranjez cateva catene desprinse din ADN, ca sa fiu capabila sa receptionez informatii de nivel superior… si chiar daca, intr-un fel, astept mereu sa se intample ceva rau, sunt foarte sigura ca a meritat osteneala.
Din cate aflu, acest raport va fi partea I dintr-o serie de 2 parti… se pare ca scopul acestui prim articol e sa ne prezinte, pe plan mental, o intelegere mai larga, pe care desigur ca va trebui sa o asimilam si sa o integram in celulele noastre. Mi se spune ca dupa acest raport va veni un alt nivel de informatii, care va aduce mai multe detalii si o mai mare profunzime, pentru care vom avea o mai mare capacitate de a o decodifica, descifra si intelege la niveluri mai profunde.
Cu alte cuvinte, pleiadienii au multe de impartasit – si noi avem multe de inteles – dar ei imi precizeaza ca este important sa cream mai intai o fundatie pentru aceste informatii, ca sa nu ne distrugem sistemul. Dupa toate probabilitatile, urmatoarea descarcare de informatii va veni pe la sfarsitul lui august.
Acestea fiind spuse si inainte de a merge mai departe, Consiliul Suprem Pleiadian ne roaga sa incepem acest mesaj deosebit, cu o vizualizare:
„Iubiti frati si surori intru Lumina, aducem cu noi raza IUBIRII, pentru a ajuta la integrarea acestor informatii venite din cer. Va rugam sa va scaldati in raza roz a IUBIRII divine si in raza alba a puritatii, ca sa va ajute sa va adaptati la frecvente, protejand spatiul dintre locul in care va aflati acum si aceste concepte viitoare.”
Conexiunea bioenergetica
Mai intai de toate, CSP vrea ca eu sa mentionez faptul ca ne aflam in prezent atat in procesul de desprindere de biologia polaritatii, cat si de integrare concomitenta a unimii, IN corpul nostru fizic.
Intram in lumea unimii, intr-un ritm la care faptura noastra fizica poate face fata si in care ea poate mentine frecventele de Acasa. Aceste frecvente ne impamanteaza si ne reconecteaza sinele fizic, la intregul a cine suntem, in totalitate. Din aceasta cauza, Consiliul afirma ca este important sa incepem sa intelegem cateva notiuni de baza, referitoare la dinamica bioenergetica, cu privire la ceea ce se intampla practic, in celulele noastre.
Ei spun ca invierea este CEA mai impresionanta actiune pe care corpul fizic o poate intreprinde vreodata – si asta, deoarece exista realmente trilioane de celule ce lucreaza armonios, in vederea aceluiasi scop – un scop care necesita mai multa energie decat ne-am putea imagina. Este un proces care ne aduce corpul fizic la o stare de reaprovizionare deplina, prin intermediul mediului de comunicare universala din biologia noastra… sangele… care, potrivit Consiliului, esteforma cea mai sacra de apa biologica, al doilea dupa el fiind apa din celula.
Iar acum, apa inseamna totul:
Intr-un om Christic, sangele (care contine 90% apa, fiind un purtator bine cunoscut al vibratiei) devine transportatorul sacru si mediul de comunicare care ne hraneste, ne alimenteaza, ne revitalizeaza si ne intinereste celulele si corpul, cu frecventa de 528 Hz… energia datatoare si sustinatoare de viata, a IUBIRII universale.
Din cate inteleg, acest lucru este important, deoarece din 29 iulie, primul dintre cele 2 Mari Sextile… activarea „Stelei (portii stelare) cu sase varfuri (hexagrama) a lui David/Merkabei”, despre care am vorbit in recentul meu articol de pe blog*… mediul nostru sacru de comunicare (sangele) a fost modificat, re-structurat si intra in rezonanta/armonie (geometrica) cu IUBIREA universala… si exact datorita acestui lucru, corpul nostru fizic va deveni in sfarsit capabil de schimbari spectaculoase.
Iata locul in care toate astea incep sa fie, cu adevarat, grozave…
Daca termenul de apa structurata va este nou, aceasta forma de apa e numita uneori apa vie, apa sfanta, apa hexagonala sau apa cristalina lichida. In propriile cuvinte, este apa in forma ei (geometrica) desavarsita.
Multi au contribuit la descoperirea si importanta structurii apei, dar probabil ca Dr. Masaru Emoto a fost cel mai renumit, datorita cercetarii sale revolutionare asupra cristalelor de gheata. El a descoperit o metoda pentru a demonstra vizual structura apei, fotografiind-o in starea ei inghetata.
Observand numeroase molecule de apa, diferite, din diverse surse, el a descoperit ca apa, in forma ei pura – apa care detine un echilibru sanatos de substante minerale si care nu este poluata sau contaminata de substante toxice – tinde sa formeze un cristal avand o simetrie hexagonala, cu 6 varfuri, ceea ce inseamna ca moleculelor de apa pura, cristalizata, se dispun intr-un tipar geometric deosebit de organizat (ganditi-va la fulgii de nea, care au mereu 6 laturi).
Structura hexagonala este doar una dintre structurile pe care le poate lua apa, dar este o structura PUTERNICA, deosebit de importanta pentru biologia noastra. Ea este creata din sase molecule de apa, unite de legaturi obisnuite de hidrogen, intr-un model hexagonal, care produce o structura cristalina lichida, coerenta. Apa care are o legare hexagonala cu hidrogenul este numita adesea apa vie, deoarece realmente este plina de constiinta… structura ei rezoneaza cu energia vitala si o transmite (ganditi-va la geomantie). – Cell Speak™
Iar asta devine si mai grozav…
Studiile au demonstrat ca legatura moleculelor de apa din jurul celulelor si ADN-ului sanatos este… atentie… hexagonala!… in timp ce legatura moleculelor de apa din jurul celulelor si ADN-ului bolnav sau anormal nu este. Structura (geometrica) a apei joaca un rol atat de URIAS in biologie – in special cu privire la regenerarea si intinerirea celulara – incat ea schimba totul cu privire la felul in care ne raportam atat la apa, cat si la corpul nostru.
Surorile efectiv ma roaga sa repet ca structura (hexagonala) a apei – si nu compozitia ei – este cea care stimuleaza detoxifierea, regenerarea, intinerirea, rehidratarea celulara, care conduc, in final, la inviere. – Cell Speak™
S-ar putea sa ma insel, dar legand toate aceste puncte intre ele, simt puternic ca aceste Mari Sextile (formatiuni de hexagrame cu sase varfuri, de pe cer) intre care ne aflam in prezent ,reflecta sau activeaza (in functie de perspectiva voastra), formarea apei structurate (hexagonale), in sangele si in celulele noastre fizice… care, potrivit Celor Sapte Surori, initiaza invierea noastra.
Daca asta e adevarat, inseamna ca asupra noastra vin unele schimbari mai mari decat cele care schimba viata… in adevaratul sens al cuvantului.
Vindecare versus intregire
Din iulie, pleiadienii imi spun ca ne aflam in punctul de rascruce intre lumea nemanifestata si (noua) lume manifestata a (co)creatiei si ca o parte din acea „trecere” – intrucat are legatura cu desavarsirea noastra biologica – necesita sa lasam in urma conceptul 3D despre vindecare. De fapt, aflu ca aceia care in prezent se insufletesc, trebuie sa transceanda acum ideea de „vindecare”, intru totul si in totalitate.
Ceea ce voi numiti „vindecare” nu este cu adevarat posibil in 5D… intrucat in unitate totul e desavarsit in puritatea sa. Motivul pentru care vindecarea nu este calea inainte, e acela ca actul de vindecare isi are originea in imperfectiune. A admite ca cineva are nevoie de vindecare, inseamna a admite ca cineva se afla intr-o stare imperfecta… ceea ce e daunator, potrivit acestor standarde.
In acest caz, perfectiunea este starea de deplinatate, de intregire, in care persoana actioneaza din tiparul de perfectiune… nivelul de intelegere ca nimic nu este vreodata cu adevarat gresit sau lipseste, ci doar perceptia despre asa ceva, il face sa fie astfel. – CSP
Potrivit celor din Consiliu, paradigma vindecarii se bazeaza pe modelul 3D-4D al timpului liniar, pe care ei il numesc matricea de-generarii, in timp ce „intregirea” se bazeaza pe modelul ciclic 5D, pe care ei il numesc matricea re-generarii… prima avand la baza lipsa, a doua avand la baza abundenta.
A vindeca inseamna a ne reduce gandirea la un nivel temporal de liniaritate… de finit (mortalitate) versus infinit (imortalitate). Aceasta schimbare de paradigma este o cerinta pentruunitate, caci fara ea ne consolidam/mentinem legatura cu tiparul 3D si continuam sa ne cream realitatea, potrivit celor trei D [in engleza: dis-ease, decay si death. N.tr.]: boala, declin si, in final, moarte… care seamana atat de mult cu anul trecut. o:title=”" src = “file:///C:\DOCUME~1\MonicaV\LOCALS~1\Temp\msohtml11\clip_image003.png”>
Pe masura ce ne eliberam de legatura noastra cu acest model de vindecare liniara (3D), suntem totodata incurajati sa intelegem ca, la fel ca intreaga calatorie de a ajunge aici, cresterea progresiva a starii de sanatate nu inseamna automat procesul de inviere, care este ciclic… asa ca, nu fiti descurajati.
CSP spune ca procesul de intregire poate fi asemuit unei succesiuni de ameliorari, in care inaintam pas cu pas – mai exact, ne invartim in cerc, in sus, intr-o aparenta uniformitate… inaintand spre perfectiune… dar fara a avea niciun indiciu clar ca asa stau lucrurile. Din aceasta cauza, e posibil sa avem senzatia ca nu are loc nicio amelioare, pentru ca apoi, brusc si intr-o clipa, totul sa-si gaseasca locul potrivit la un nivel, iar apoi inapoi la munca, mergem la nivelul urmator.
Aflu ca acesta va fi cursul de actiune al lunii august, in cea mai mare parte… ca nu vom cunoaste neaparat o progesie liniara de schimbare pozitiva, ci ca ne putem astepta la un numar substantial de schimbari, cum s-ar spune. Asa lucreaza intregirea (ciclica). Ea nu inseamna sa te concentrezi pe repararea a ceea ce este stricat (asa cum se intampla in modelul de vindecare 3D), ci rezultatul de a ajunge Acasa la noi insine, de a aduce inapoi numeroasele parti disparate, a ajunge la intregul a cine suntem cu adevarat… in fragmente mari, dupa cate se pare.
Intrucat acest proces de intoarcere acasa este lateral si nu liniar, e posibil ca mintea inferioara sa lupte (cititi: va lupta) uneori impotriva intelegerii lui. Pentru aceasta, cei din CSP recomanda IUBIREA, ca pe un leac linistitor si lumina (intelegerea/claritatea), ca pe ghidul nostru.
Modelul de perfectiune
Asa cum am mentionat mai sus, conceptul de intregire se naste din intelegerea ca suntem din fire perfecti si intregi – totusi, Consiliul precizeaza ca in ADN-ul nostru sunt prezente si activari codificate temporal, care acum fac posibil acest lucru.
Pentru persoanele care incep procesul, la nivelul fizic devenim acum UNA cu energia universala, non-polara, a IUBIRII si, datorita acestei fuziuni de frecventa, incepem sa manifestam noi trasaturi, un nou nivel de intelegere si chiar cateva exceptii de la legile/regulile 3D.
De acum inainte, veti primi informatiile in bio-computerul vostru, sub forma descarcarilor de geometrie sacra si algoritmi, care va vor informa si instrui ADN-ul, harta incarnarii voastre fizice, sa revina la starea lui originala, de perfectiune. – CSP
Acest concept de fizicalitate, ce se alinieaza cu modelul nostru original de perfectiune, mi-a fost mentionat de curand, ca vindecare prin calatorie in timp (vezi cel mai recent articol de pe blog), pe care il inteleg acum drept intoarcere la starea de intregire… aceeasi stare la care cei din lumea nevazuta spun ca fiecare fiinta revine dupa moartea fizica.
Procesul mortii, desi e perceput in primul rand ca un eveniment mistic, este in foarte mare parte, un proces alchimic. Pleiadienii imi cer sa ma gandesc la el astfel: in fizica, atunci cand transpunem o substanta solida in lichida sau una lichida in solida, noi pur si simplu stabilim din nou ca moleculele de materie sa se formeze intr-o stare diferita – chiar daca din aceeasi esenta (ganditi-va la transformarea apei in gheata).
Acelasi lucru se intampla prin incarnarea fizica si experienta mortii… moleculele de materie din corpul fizic si corpul de Lumina sunt, pur si simplu, rearanjate ca sa formeze o stare diferita de existenta, chiar daca facand parte din aceeasi esenta… un proces pe care cei din Consiliu il numesc densificare si dez-densificare.
Aflu ca acest proces de rearanjare este exact ceea ce se intampla prin inaltarea noastra fizica si ca e foarte similar – daca nu identic – cu experienta de moarte fizica, doar ca el are loc intr-un ritm mai lent, mai redus, mai constient.
Acum ne dam seama ca acest lucru poate parea descurajant, avand in vedere ca majoritatea stiu prea putin – pana la nimic – despre ceea ce are loc de partea cealalta a voalului, insa intelegeti ca partea cealalta vine, in realitate, la voi, in aceasta situatie… ca voi va uniti cu cealalta parte, daca acest lucru este mai clar. – CSP
Procesul de dez-densificare are numeroase grade, niveluri si frecvente, iar cei din CSP spun ca fiecare nivel va fi diferit, pentru fiecare dintre noi. Pentru toti, el va fi un proces de a accepta mai multa IUBIRE in corp, o lepadare de incongruente, de tipare genetice miasmice si de integrare concomitenta a armoniei celulare.
Insa, pentru unii, el va fi un proces de incidente aparente, prin aceea ca noi frecvente se deblocheaza si se fac accesibile celor aflati in rezonanta deplina cu armonica IUBIRII. Pentru acest grup, aflu ca vor exista noi informatii de asimilat, aproape zilnic si ca va parea ca si cum intregul cosmos e depozitat in biblioteca celulelor noastre – ceea ce, in realitate, chiar este.
Pe masura ce ne conectam cu modelul nostru divin original si pe masura ce aceste coduri deblocheaza depozitul de informatii din genetica noastra… si, in final, din genomul uman… vom fi la curent cu informatiile despre mostenirea noastra stelara, cu inflitrarea tiparelor noastre genetice ereditare umane particulare si chiar cu cauzele din care organismul nostru se poate sa ne fi dezamagit, in maniere foarte specifice.
Atunci cand aceste informatii ne devin accesibile si dobandim acces la ceea ce CSP numeste momentele de inceput biologic ale bolii, se pare ca atunci avem capacitatea de acalatori inapoi in timp, pentru a corecta aceste mutatii genetice si a ne redobandi sentimentul de intregire, pe niveluri multiple.
Acum, ACESTA e genul de dar care pare sa fie proportional cu nivelul si volumul de munca investita. Iar aceia care rezoneaza cu acea afirmatie, nu ar trebui sa accepte nimic mai putin.
Genomul uman
Ca si cum toate aceste informatii nu ar fi fost suficient de captivante, Consiliul mai adauga ca primul val de fiinte iluminate, de pe aceasta planeta, urmeaza sa dobandeasa acces lagenomul uman:
Genomul uman adaposteste materialul genetic al biologiei noastre si este dispus in 12 aranjamente matematice dimensionale, fiecare dintre ele stabilind tiparul pentru o catena din ADN.
Exista 12 frecvente care corespund celor 12 chakre ale noastre, care comunica cu ADN-ul nostru cu 12 catene… si o a 13-a frecventa, care corespunde chakrei a 13-a, care comunica cu a 13-a catena din ADN. (A 13-a catena mi-a fost descrisa ca fiind un strat care ne acopera sistemul de 12 catene… un fel de energie guvernanta, care ne ghideaza in integrarea celor 12 niveluri de maiestrie, pe care fiecare dintre noi a ales sa le stapaneasca.)
Pleiadienii imi impartasesc ca aceasta reconectare (a catenei a 13-a din ADN) reprezinta faza de reformatare biologica, ce va avea in vedere focalizarea constiintei pentru a restructura corpul uman. Asta inseamna ca, incepand cu 2013, ajungem la capacitatea noastra dimensionala superioara de a ne modifica istoria [in engleza, joc de cuvinte, HIStory, insemnand istoria lui/aspectului masculin. N.tr] genetica si genomul uman.
… pana in prezent, accesul la informatiile noastre genetice a fost impiedicat de eoni de deformare a corpului emotional, astfel incat repararea genomului uman… mai exact, readucerea lui la modelul lui original… reclama mai intai integrarea celor 12 dimensiuni sau niveluri de maiestrie – un proces prin care multi au trecut in mod intens, in perioada 1999-2012.
Aceasta initiere/etapa de initiere de 12 ani e ceea ce activeaza al 13-lea an/nivel de inteligenta a IUBIRII, cel care face posibila modificarea genetica, necesara refacerii genomului uman, la perfectiunea lui originala. – Cele Sapte Surori via Cell Speak™
Prin urmare, aflu nu numai ca genomul uman (in starea sa desavarsita) poate fi modificat in conformitate cu constiinta, dar si ca acest portal de accesare se deschide acum. Drept rezultat, cei care au participat la reteaua unimii, de la inceputul ei pe Pamant (Lucratorii intru Lumina), vin acum in contact cu ceea ce CSP numeste „rana originala de incepere a separarii”, in corpul nostru fizic.
Ei spun ca acest lucru este influent, din doua motive:
1.Mergand inapoi in timp, inainte de rana originala, ii dam sistemului nostru bioenergetic posibilitatea sa se remodeleze, potrivit intentiei originale pentru omenire si…
2.Drept urmare, devenim UNA cu aspectul Christic al constiintei noastre, care ne va ingadui sa ne inviem corpul fizic, ca atare.
Ei imi mai cer sa precizez faptul ca depozitul de inteligenta si informatii, care il constituiecelulele noastre, se trezeste, la nivel cosmic – ceea ce inseamna ca devenim fiinte cosmice, ce detin in ele toate capacitatile.
Desi acest concept ar putea parea coplesitor, va asiguram ca aceasta este starea voastra naturala, cu care sunteti mai mult decat obisnuiti.
Cu siguranta ca, din punctul in care va aflati deocamandata, acest concept este mai degraba unul vast…. retineti totusi ca, pentru cei care cititi aceste randuri, conceptul despre locul in care va aflati in prezent este mai degraba limitat. Sau ar trebui sa spunem ca, pana in prezent, ati jucat rolul „unuia limitat”. – CSP
Eu cred ca ei incearca sa ne transmita ca nu devenim nimic nou, in sine… dimpotriva, revenim la ceva foarte vechi. De fapt, ei impartasesc ca aceasta tranzitie la starea Christica este la fel de naturala ca respiratia si, intrucat suntem atat de obisnuiti cu ea, vom descoperi ca fiecare pas din redescoperirea lui Acasa, e la fel cu faptul de a respira pentru prima oara.
Corpul cauzal
Pleiadienii mai mentioneaza ca vin numeroase schimbari, indeosebi la nivel cauzal, ce vor fi direct responsabile nu doar de capacitatea noastra de a ne modifica fizicalitatea, dar care ne vor face accesibile si numeroasele noi daruri, despre care am aflat de foarte mult timp. Ei spun ca asta va schimba multe – daca nu chiar totul – cu privire la modul in care existam pe aceasta planeta.
Urmatoarele doua saptamani sunt, in primul rand, pentru a ne cufunda in aceste informatii, la nivel mental, dupa care vom digerea si vom asimila din nou aceste informatii, in corpul nostru celular. Mi se spune ca asimilarea acestor informatii va constitui stagiul cu ajutorul caruia vom incepe sa ne aliniem cu corpul cauzal.
Motivul pentru care ei spun ca acest lucru de importanta capitala in aceasta perioada, este ca aceia aflati pe calea spre inaltare deplina vor accesa, in curand, unele informatii foarte valoroase.
Corpul cauzal este detinatorul tuturor darurilor de maiestrie pe care le-ati dobandit, inregistrat si mentinut in acest aspect al sufletului vostru. In zilele ce vin, veti dobandi acces la aceste informatii, in moduri in care nu ati facut-o pana acum. – CSP
Dupa cate inteleg eu, toata starea de maiestrie dobandita in cursul tuturor vietilor noastre din aceasta experienta universala, este depozitata in mintea noastra cauzala/corpul nostru cauzal. Atunci cand atingem un anumit nivel de frecventa, incepem sa avem acces la aceste informatii, talente, intelepciuni ce sunt depozitate in ea/el.
Asta inseamna, mai presus de toate, ca devenim UNA cu totalitatea noastra, fiind pe cale sa cunoastem intregul a cine suntem… si aflu ca vom dobandi totodata o intelegere despre intreaga anvergura si intregul scop al acestei incarnari – si a fiecarei alta incarnare.
In acest nou nivel de DEVENIRE, veti fi inzestrati cu multe aparente noi aptitudini care sunt, de fapt, numeroasele daruri de maiestrie, dobandite in aceasta incarnare si in altele.
Ceea ce am numit, in trecut daruri spirituale– care sunt, de fapt, daruri Umane – rezuma esenta acestui adevar, intrucat veti avea acces la abilitatile voastre desavarsite – si le veti utiliza de-a lungul numeroaselor experiente de incarnare, in aceasta viata. – CSP
Cel mai imediat dar dintre acestea va fi, desigur, aptitudinea noastra inerenta de a ne re-structura la nivel genetic – o trasatura care este cuprinsa drept o amintire originala, in genomul uman – trasatura pe care foarte multi dintre noi (realmente) mor de nerabdare sa o asalteze.
Ce mai urmeaza…
Si tocmai cand ma desfatam in fantezia tuturor acestor bunataturi ce urmeaza sa vina, am aflat ca:
Mai dorim sa va prevenim cu privire la unele energii care vin si va vor duce din nou catre limitele voastre. Nu va spunem asta ca sa va alarmam, ci ca sa va informam ca transformarile pe care le cautati sunt cuprinse in aceste energii si ca, desi in aparenta ar putea sa va faca sa deraiati, ele va ofera de fapt niste coduri foarte importante, necesare reformatarii voastre biologice.
Grozaaaav!
Presupun ca acesta va fi rezultatul final al acelui Mare Sextil/Steaua lui David, insa Consiliul imi spune ca, spre sfarsitul lunii, va avea loc o serie de descarcari responsabile de o crestere majora in constiinta.
Singura speranta pe care o simt in acest destin iminent, este ca mi s-a mai spus ca, desi e posibil sa fim provocati fizic la un nivel, vom deveni totodata mai capabili spiritual la un alt nivel –si ca, desi acest lucru se va echilibra in final, inertia provocata de acest eveniment deosebit vadeschide calea de a ne dezlipi din dualitate.
In acest lucru exista oportunitati importante de transformare permanenta. Va fi avantul necesar pentru a va catapulta spre noi culmi – dar el ii va oferi fiecaruia dintre voi si capacitatea de a face unele schimbari reale de viata. In loc sa va temeti sau sa va impotriviti acestor energii, va recomandam sa le anticipati ca pe ceva asteptat cu nerabdare, ca pe ceva necesar pentru a va duce la bun sfarsit calatoria spre Acasa. – CSP
Din fericire, suntem veterani experimentati acum. Si, ca de obicei, am inteles asta.
Comunicare cu Consiliul Angelic și Consiliul Pleiadian
(25 iulie 2013; by The Golden Light Channel)
Goldenlight: Puteți să-mi spuneți ceva despre distribuirea de fonduri de prosperitate către umanitate? Sunt foarte intrigată și curioasă în legătură cu acest zvon care circulă în lume. O mulțime de internauți discută on-line despre această chestiune care, pentru mine, pare neverosimilă și, oarecum, hazlie. Ce ar trebui să cred depre această chestiune? Consiliul: Nu vă faceți griji, lucrurile se schimbă și schimbarea pe Pământ decurge conform planului. Însă, ascensiunea voastră, care pur și simplu reprezintă o armonizare cu dimensiunile superioare, are loc lent, fără șocuri. Constituirea și distribuirea unui stoc mare de fonduri financiare către omenire a fost, într-adevăr, cuprinsă în programul divin cu mult înainte și ea trebuie să coincidă cu ridicarea conștiinței umanității (îți trimitem acum imagini mentale în legătură cu această acțiune). Da,este o escaladare de lumină care determină întoarcerea din întuneric chiar și a celor care aparțineau cândva cabalei, aflată acum departe de sistemul vostru planetar, ca urmare a creșterii frecvenței de vibrație a fiecărui individ recuperat. Există în formare, un larg colectiv de ființe umane care oferă asistență laridicareaomeniriișieliminareasistemului desclavie de pe planetă, ceea ce înseamnă și o redistribuire a bogățiilor ajunse pe mâna lungă a celor puțini, care și-au strâns averi prin metode frauduloase, de corupție, furt, intimidare și prin legi elaborate de ei pentru a-și apăra și ”legifera” metodele de fraudare. Aveți încredere că nu peste multă vreme, vor fi formate guverne cinstite, cu apetențe pentru apărarea intereselor celor mulți. De fapt, în viitor, ar trebui să considerați întreaga voastră umanitate ca fiind un singur popor.
În faza avansată a reformării conștiinței umane, se va produce reunificarea cu vecinii voștri galactici care au și vor avea mereu interesul de a vă pune la dispoziție înaltele lor tehnologii, printre care captarea și utilizarea energiei libere. Toate aceste tehnologii vă vor propulsa civilizațional la niveluri pe care nu le-ați atins până acum. Fiecare ființă va deveni cu adevărat liberă și aptă să călătoarească în univers. Toată energia necesară proceselor de orice fel va fi obținută și oferită gratuit fiecărui locuitor de pe planetă, care, și în acest mod, va deveni independent și necondiționat de impozite, obligațiuni sau cine știe ce alte îndatoriri, care vă fac astăzi viața atât de grea și stresantă.
Accesul la energia liberă va fi gratuit, așa cum este pentru fiecare dintre voi lumina soarelui. Tot lipsit de condiționări și costuri va fi accesul și dreptul vostru de a vă îmbrăca, hrăni și de a avea o locuință decentă și confortabilă. Grja voastră supremă va fi evoluția spirituală și ocrotirea mediului în care trăiți și unde călătoriți. Nimeni nu se va mai gândi să-și creeze depozite, să acumuleze bunuri, dincolo de necesarul cotidian, care va fi asigurat fără plată, fără stat la cozi și fără să existe discriminare. Veți uita cu desăvârțire că în trecutul vostru au existat persoane hrăpărețe, exploatatoare și dușmănoase.
Destui dintre voi vor spune că asemenea promisiuni și asigurări nu au nicio bază, sunt doar vorbe goale. Acestora le-am aminti că tot ceea ce există în univers și în cosmos este creat din energie și că această energie este infinită. Dacă fiecare dintre voi va avea capacitatea și dotarea necesară pentru a transforma această energie care umple universurile în tot ceea ce-și dorește, atunci, unde se va mai găsi dificultatea?
Nimeni nu-și va mai pune problema luptei pentru supraviețuire, mai ales că structura voastră umană, pe bază de cristal, va fi liberă de orice fel de boală iar durata vieții va putea fi nelimitată. Noi vă cerem să vă eliberați de teamă, de suspiciune, de orice fel de frică și să promovați încrederea că toate acestea vor apărea în viața voastră. Gândiți-vă cu iubire la viitorul vostru, la toate formene vieții care există în univers. Dragilor, voi vă aflați în perioada în care începeți să edificați o Nouă Lume, care va trăi în Epoca de Aur.
Goldenlight: Wow OK! Asta e minunat să aud!
Consiliul: Noi înțelegem grja voastră de a vă achita facturile și de a vă plăti impozitele. Ceea ce vă putem spune noi este că realizarea multora dintre visurile voastre se va produce chiar până la sfîrșitul acestui an calendaristic. Cu toate greutățile care mai grevează asupra familiilor voastre, veți constata că situația va începe să se îmbunătățească, chiar dacă multe dintre popoarele Pământului se confruntă în prezent cu mari și aparent insurmontabile dificultăți. Nu va fi meritul guvernanților voștri actuali, ale căror zile, la conducerea statelor, le sunt numărate. Când procesul de redresare va deveni observabil, mulți dintre acești conducători corupți vor încerca să-și aroge meritele redresării nivelului de trai al populației. Din fericire, lumea va înțelege repede adevărul și va cere acestor guvernanți să plece.
În ceea ce privește originile pământenilor, începe să vă fie din ce în ce mai clar, pentru tot mai mulți dintre voi, că voi sunteți semințe stelare ajunse deloc întâmplător pe această frumoasă, și plină de viitor, planetă. Voi proveniți din mai multe sisteme stelare.
Statele Unite sunt un amestec de culturi care se regăsesc pe multe meleaguri ale planetei voastre. Tot astfel, Pământul a fost populat cândva de ființe inteligente venite de pe Sirius, din Pleiade, de pe Arcturus, de pe Orion și din Andromeda.. Le-am enumerat doar pe cele mai importante dar au mai fost și altele. Când conștiința voastră va crește suficient (și nu mai este mult până atunci) vă veți aminti de originile voastre stelare. Cei care vă afalți în viața actuală pe Pământ, ați cunoscut la nivel de suflet din ce cauză ați făcut această alegere. Tranziția în care sunteți angrenați va fi încununarea eforturilor voastre îndelungate și năzuinței permanente, chiar dacă nu totdeauna la modul conștient, de a vă afla originile și de a vă vizita vechile familii de care v-ați despărțit cândva. Extinderea vieții pe alte meleaguri a fost un act de eroism, un act pentru care noi vă aducem laudele pe care le meritați. Voi ați contribuit într-o măsură importantă la extinderea cercului cunoașterii.
Revenind ”cu picioarele pe pământ” am vrea să vă spunem că sistemele voastre economice, sociale, de guvernare, de educație, de sănătate etc. vor suferi profunde modificări; mai degrabă am spune că vor fi aruncate la coș și înlocuite cu altele la baza cărora vor sta alte principii, alte legi, alte preferințe. În viitor se va da o foarte mare importanță artelor, deoarece ele sunt cele mai eficiente în creșterea nivelului de educație și de spiritualitate. Vor lua amploare: arta reprezentării holografice, deplasarea în astral, călătoriile înterplanetare, levitația, teleportarea, comunicarea telepatică etc., adică tot ceea ce ține de abilitățile și conștiința ființelor multidimensionale. De ex. teleportarea va deveni o banalitate a vieții voastre cotidiene.
Va dispărea cu desăvârșire noțiunea de război și apetitul unora de a subordona prin forță voința altora.
Într-adevăr, vor fi resetate toate programele care aveau ca scop degradarea vieții sau a mediului înconjurător. Toate programele vor fi elaborate plecând de la interesul general și nu vor fi lipsite de ingredientele principale, IUBIREA și PACEA.
Tranziția la aceste noi forme de viață și de gândire nu va necesita foarte mult timp, după ce toți cei aflați pe Noul Pământ vor avea un nivel vibrațional compatibil măcar cu dimensiunea de tranziție în care vă aflați. Oricum, această trecere va dura mai puțin decât puteți voi accepta în acest moment. Mare importanță se va acorda gândirii colective deoarece aceasta asigură emulația necesară în procesul de evoluție a ființelor.
În plus, în acest proces accelerat de ridicare, planeta și pământenii vor beneficia de un sprijin activ și frățesc din partea civilizațiilor înaintate ale universului. Este lesne de înțeles că, în primul rând, veți fi ajutați de acele civilizații de unde ați plecat cândva. În context, este potrivit să spunem și noi că ”sângele apă nu se face”. Puteți, de asemenea, conta pe srijinul și asistența ființelor angelice, a Maeștrilor Înălțați și a multor altor entități care sunt pregătite să vă accelereze evoluția la nivelul dorințelor voastre. Este de înțeles că nu vă veți putea prezenta în fața civilizațiilor înaintate ale universului, decât după ce veți avea un nivel de spiritualitate comparabil cu al lor. Ar fi și imposibil să fie altfel, deoarece condiția primordială va fi gradul de compatibilitate.
Ca ființe aflate în afara sistemului, putem spune că, cel puțin până acum, nu sunt motive care să ne creeze îngrijorări, în ceea ce privește viteza cu care voi vă străduiți să recuperați decalajele. De altfel, marea curiozitate stârnită de particularitatea ascensiunii voastre se dovedește a vă fi fost benefică, dat fiind faptul că multe din civilizațiile universului s-au angrenat în acțiuni pe care voi le-ați acceptat, în vederea realizării cât mai bune a prevederilor Programului Divin. Experiența care va fi acumulată la acest tip de ascensionare a sistemului vostru planetar, va servi ca ghid multor altor civilizații ale universului care așteaptă să demareze procese similare. Reușita voastră va crea un efect de domino în rândul acestor civilizații aspirante la accesul în dimensiuni superioare. Suntem siguri că veți deveni o civilizație importantă în grupul civilizațiilor avansate, dat fiind faptul că ați acumulat multă și valoroasă experiență de-a lungul vieților consumate în dimensiuni inferioare. Dragilor, la scară universală, civilizația voastră trece acum de la stadiul copilăriei la cel a maturității depline. Suntem siguri că veți trece cu brio acest examen dificil deși, uneori, epuizant. Noi, Consilui Angelic și Consiliul Pleiadian, vă urăm de pe acum, BUN VENIT ! ca membri cu drepturi depline și egale în rândul civilizațiilor acestui univers. Vă asigurăm de dragostea noastră frățească și vă încurajăm ca, în continuare, să năzuiți pentru devenirea voastră. Namaste!