MAREA TREZIRE LEMURIANĂ

(channeler: Anne Clemmer)

În această după-amiază am facut o investigaţie printre ghizii mei în legătură cu o experienţă pe care am avut-o cu ghidul meu principal în timpul meditaţiei în care am fost dus prin regresie, înapoi cu 80000 ani pe Pământ. Am vizualizat o cursa foarte specială la care participau mulţi oameni. 

Am împărtăşit această experienţă într-un blog post, timp în care am fost intrigat din nou de scene aparţinând acelei civilizaţii necunoscută mie. 

Ghizii mei mi-au canalizat cuvântul "Lemuria", despre care, la acea oră, nu stiam nimic. 

Ulterior, am făcut unele investigaţii sumare ca să mă edific asupra veridicităţii acelor secvenţe din viaţa de atunci a acelei civilizaţii. Trăiam cu simţământul vag că în profunzimile fiinţei mele existau depozitate informaţii legate de subiectul care acum începuse să mă preocupe. 

Iată dialogul cu ghizii mei:

Eu: Ghizilor mei, vă rog să-mi spuneţi ce este cu această Lemurie, şi ce experienţe din vieţile mele anterioare au legătură cu aceasta? Vă mulţumesc!

Ghidul meu principal: 

Nu a trecut chiar atât de mult timp de când tu trăiai în Lemuria.

Acum începi să-ţi aminteşti despre locuri şi experienţe pe care le-ai avut într-un trecut nu foarte îndepărtat. 

Este o manifestare firească în procesul de reamintire a unor existenţe aparţinând unei dimensiuni diferite de 3D. 

Lemuria a reprezentat un punct nodal al existenţelor voastre superioare, şi amintirea acelor vieţi vă este necesară acum pentru trezirea şi potenţializarea chakrelor voastre superioare. 

V-aţi tot preumblat înainte şi înapoi prin vieţile dimensiunii a treia, întărind legătura voastră cu Pământul. 

Întregul joc se realizează prin punctul critic de echilibrare, adică centrul inimii.

Walkerii oscilează acum într-o parte şi alta, între centrii de forţă inferiori şi cei superiori, ca pe o muchie de cuţit. Este un echilibru critic, şi natural, pe care trebuie să-l menţineţi în timp ce vă ridicaţi nuvelul de sensibilizare şi amplificare a energiilor fiinţei voastre.

Acum este perioada marii treziri lemuriene deoarece rădăcina şi chakrele inferioare au încheiat perioada de împământare şi înrădăcinare. 

Multă experienţă lemuriană este gata să se trezească. Unii nu vor conştientiza trecutul lor lemurian sau nu vor considera necesar să ia parte la procesul de trezire. Cu toate acestea, şi ei vor constata ca vor căpăta anumite abilităţi cu deosebire legate de energiile divine.

Pentru acest nivel energetic nou, care urmează să devină eficient, a fost important ca mai întâi să fie consolidate energiile mai joase, pentru ancorarea sigură în Pământ. Primordial este să se obţină echilibrul la nivelul chakrei inimii care va impune predominanţa energiei iubirii. Probabil că din acest motiv, prima caracteristică ce se va manifesta va fi legată de iubirea necondiţionată urmată de creşterea capacităţii în a avea o gândire foarte clară şi o amplificare a puterii de concentrare. Lucrul cu energia superioară va fi favorizat de capacitatea fiecăruia de a rămâne centrat în inimă. 

Creşterea enerigiei superioare vă va îmbunătăţi relaţia cu alte fiinţe umane, iar amplificarea vederii spirituale cu cel de al ‘’treilea ochi ’’ vă va permite ca, în cele din urmă, să reuşiţi adevărate călătorii în timpul meditaţiilor profunde, precum şi accesul la reţeaua infinită de cunoaştere (mult peste ceea ce vă poate oferi internetul). 

Veţi constata, de asemenea, că veţi putea influenţa şi întări relaţia voastră cu regnul vegetal, în sensul că veţi putea accelera prin voinţă, de ex., viteza de creştere a plantelor pe care le semănaţi. 

Acest principiu se va regăsi şi în priceperea mult mărită pe care o veţi dovedi la executarea diverselor lucrări sau obiecte care altădata nu ’’vă ieşau’’. În Lemuria, asemenea calităţi intrau în arsenalul vostru de cunoaştere şi măestrie în execuţie.

Prin revenirea memoriei voastre lemuriene, vă veţi aminti de experienţele pe care le făceaţi în acele vieţi, precum şi de legătura voastră strânsă pe care o aveaţi cu Mama Gaia. De data aceasta veţi şti să nu mai faceţi greşelile care au dus până la urmă la dispariţia acelei civilizaţii.

Pentru unii, conştientizarea a ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă şi contribuţia pe care au avut-o ei la acel dezastru, va fi destul de dureroasă, dar, înţelegând ceea ce au greşit atunci, vor depăşi această situaţie şi vor şti ce trebuie să facă pentru ca, de data aceasta, să nu se mai repete.

Mulţumesc!

Sursa: http://lightworkers.org

Sursa: trezirea-constiintei.blogspot.ro

COMPLEXUL REPTILIAN

Denumirea „Complexul reptilian” face trimitere la elemente cunoscute de noi, azi, privind literatura ezoterică legată de extratereştrii reptilieni, şi doar trecător – pentru explicaţie asociată cu vieţuitoarele cunoscute din mediul nostru de trai pământean – cu reptilele, surioarele noastre mai mici...

În alte condiţii, ceea ce face tema acestui studiu ar fi putut să fie numit altfel, în legătură cu necesitatea care a dat naştere formării sale, cu funcţionarea sa, dar mai ales cu rădăcina de rasă eterică omenească în cadrul căreia a fost dezvoltată în corporalitatea umană, cu precădere şi de la începutul existenţei omenirii pe Pământ: în cadrul rasei lemuriene.
Astfel, acest element ar putea fi numit – aşa cum doresc întotdeauna să numesc elementele pe care le percep – cât mai aproape de înţelegerea noastră: complexul fluidic lemurian, prescurtare de la elementul central al creativităţii lemuriene străvechi.
Dar îl voi numi şi eu în acelaşi fel, pentru a se percepe clar că mă refer la un element cunoscut sub forma unei confuzii – aceasta este părerea mea, pe care o voi expune în continuare. Este o confuzie de la care s-a răspândit încredinţarea conform căreia elementul reptilian ar fi un lucru rău, răspândire prin preluare mai mult sau mai puţin conştientă, însă de cele mai multe ori interesată: că omul ar putea fi influenţat – până la a putea fi acaparat, în anumite condiţii, de către alte vieţuitoare – mai puţin terestre şi mai mult extraterestre în speţa noastră, asemănătoare unui şarpe, care priveşte prin ochii noştri şi cunoaşte profunzimile lumii prin ceea ce se numeşte îndeosebi „al treilea ochi” – devenit astfel malefic în totalitatea sa. Ceea ce însă nu a împiedicat pe cei care au făurit o astfel de teorie să folosească ei înşişi asemenea forme de manifestare, în scopul întăririi sclaviei prin frică, necunoaştere, încurajarea agresivităţii, cruzimii şi oricăror perversităţi posibil a fi dezvoltate în imperiul fricii umane. Ni s-a incumbat această explicaţie, dar cei de la care s-a format confuzia au înţeles perfect la vremea lor despre ce este vorba – lăsând însă să circule confuzia în lume – în ura dintre popoarele antice care atunci era abia la începuturile sale.
De la bun început, preoţii templelor babiloniene au înţeles sensul corect şi echilibrat al cunoaşterii elementului reptilian: aşa era perceput, ca un element mai simplu, şi nu atât de complex cum poate fi perceput el azi de noi, în condiţiile energiilor noi, de mare vibraţie, care ne aduc şi o mai mare (din cee în ce mai mare) acuitate a percepţiilor, dar şi o pătrundere a sensurilor de înţelegere a celor legate de corporalitatea noastră, a întregului biosistem planetar, a planetei, a universului care ne înconjoară. Nu a fost de la bun început o pătrundere profundă în cunoaşterea sistemului corporal uman, astfel încât el a fost cunoscut doar la nivelul cel mai uşor de perceput – eteric-astral – de către clarvăzătorii acelor timpuri, de cea mai joasă vibraţie planetară.
Dar el a fost preluat de alte populaţii de la babilonienii corecţi, şi buni pătrunzători, ai primelor temple: o preluare în mod interesat, pentru folosire cu intenţie negativă, distructivă, de către preoţii templelor antice egiptene, aşadar pentru o folosire complet egoistă: de la aceştia din urmă a fost preluat de către iudei şi de religiile de sorginte abrahamică, ajungând la noi în acest fel – şi nu în felul iniţial, cunoscut şi folosit în mod pozitiv la începutul epocii contemporane (începând cu Babilonul cunoscut de noi). În secret dezvoltat şi venerat, Şarpele Capului, Ochiul Şarpelui – iubit în ascuns de aceiaşi preoţi, dar tot de ei blestemat în faţa popoarelor, elementul reptilian ajunge în cunoaşterea noastră de azi pe căi viciate religios – atunci când omenirea avea multă nevoie de explicaţii şi îndrumări: care la origine au fost cunoscute şi folosite echilibrat spre binele oamenilor, pe scară redusă.
O istorie a folosirii multor lucruri legate de aceste aspecte este bine să fie detaliată treptat, având în vedere toate cele care au condus la formarea şi întărirea folosirii acestui complex reptilian de-a lungul mileniilor din urmă. Studiile istorice se vor ocupa de aceste aspecte.

Ceea ce este de discutat de asemenea în mod detaliat este faptul că elementul sau mai corect: complexul reptilian nu este o structură moştenită de om de la reptile. Putem discuta mult despre felul în care noi, oamenii, am moşteni caractere reptiliene prin speciile lanţului evolutiv din care ne-am trage – conform informaţiilor oficiale. În studiile prezente aici am descris însă în detaliu faptul că nu suntem evoluanţi după trupurile noastre materiale, ci spirite care evoluează independent – dar în grupuri aflate pe diferite trepte de evoluţie, ajutate de marii noştri ajutători şi coordonatori ai evoluţiilor tuturor întrupaţilor din universurile create tot de ei. Ei ne crează condiţiile de trai planetar şi tot ei ne crează corpurile – şi corpurile fiind tot o condiţie planetară oferită de coordonatori. Corpurile  sunt create de ei, cu tot ceea ce este necesar pentru noi, spiritele creatoare conştiente, şi apoi oferite prin naştre, în calitatea noastră de urmaşi după trup: tot aşa cum şi noi le oferim la rândul nostru generaţiilor următoare (se va studia articolul „Etapele de creaţie a speciei umane prin transcendenţă inter-dimensională” la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/alte-studii/creatie-materiala/etapele-de-creatie-materiala-ale-omenirii-pe-pamant-2-etapa-de-creare-a-speciei-umane-prin-transcendenta-inter-dimensionala/ ).
Fiecare specie planetară beneficiază de fapt de acelaşi fel de ajutor. Corpurile tuturor vieţuitoarelor planetare au aceeaşi formă de constituire ca specie, şi astfel creaţia entităţilor atotcunoscătoare a fiecărei specii în parte cuprinde cel puţin:
– elemente specifice subzonei universice în care ne aflăm, care la rândul lor sunt cuprinse în nivelele zonei universice locale;
– alte elemente specifice galaxiei noastre,
– elemente specifice stelei care ne guvernează planeta, comune cu toate celelalte planete pe care steaua noastră le guvernează, cu particularităţi specifice pe grupuri de planete;
– şi nu în ultimul rând elemente specifice planetei de naştere, în funcţie de condiţiile ei proprii: de mediu, atmosferic, vibraţional şi energo-material, dar mai ales cu particularităţi care ţin cont de necesităţile de evoluţie le fiecărui grup spiritual în parte.
Astfel încât aceste feluri de elemente sunt înscrise în mod înţelept în sistemul nostru genetic: nu numai cel al corpului nostru fizic, ci şi acela al tuturor corpurilor noastre fluidice. Tuturor celor de mai sus li se adaugă elementele genetice specifice propriei sub-specii, iar pentru oameni – propriei rase, aşa cum numim noi: care particularităţi ţin cont de toate cele necesare grupurilor spirituale care se vor întrupa în cadrul fiecărei rase în parte.
În acest fel putem interacţiona între noi, ca indivizi ai aceleiaşi specii planetare, dar şi între diferite specii planetare, fără să fie nevoie să le moştenim caracterele genetice, transmise de la o specie la alta. Este foarte important de ştiut acest lucru.
Cele necesare împlinirii sarcinilor de destin ale fiecărei specii în parte, în calitate de grupuri spirituale întrupate pe planetă, se dezvoltă prin intermediul elementelor arhetipale ale corpurilor fluidice, care se dezvoltă la rândul lor în funcţie de vibraţia medie planetară şi de obişnuinţele de folosire a forţelor spirituale ale purtătorilor de corpuri: spiritele întrupate astfel. Prin dezvoltarea lor, spiritele învaţă în general:
– pe de o parte să-şi folosească forţele pe care şi le conştientizează după cum pot ele, fiecare grup dezvoltând subspecii în funcţie de înclinaţiile, obişnuinţele de trăire ale grupului spiritual;
– pe de altă parte învaţă unele de la altele, treptat, puţin câte puţin, pe fiecare planetă din liniile de evoluţie din univers, care au şi ele elemente comune, după acelaşi tipar de mai sus: cum să-şi cunoască şi să-şi folosească noile lor forţe interioare, energetice şi cum să le împletească cu celelalte pe care şi le cunosc deja.
Multe dintre cele care le învăţăm unii de la alţii, ori le dezvoltăm, ori le aprofundăm sunt elemente pe care le aflăm treptat, mai întâi din câmpul speciilor mai înaintate, apoi din ce în ce mai apropiate de puterile noastre, până când cei care ne ajută astfel ajung să se întrupeze ca ajutători chiar în mijlocul propriei specii. Ajutorul este primit astfel şi prin câmpul universal în care trăim cu toţii, şi prin învăţătura predată, şi prin aplicaţiile care sunt făcute împreună.
Acelaşi lucru îl putem spune, şi îl vom studia separat, în cazul reptilelor şi în cazul maimuţelor: tema noastră contemporană de înţelegere omenească conform căreia nu ne tragem din specia lor sau din specii comune cu ele:
– elementul reptilian nu este „moştenit” de la reptile, ci este comun tuturor speciilor, mai mult sau mai puţin sesizabil: el oferă o pregătire din timp spiritelor întrupate ca reptile, pentru captarea şi folosirea gradată a informaţiilor, în vederea formării intenţiilor şi manifestărilor necesare creaţiei materiale conştiente;
– aflate cu mult mai sus pe scara evoluţiilor comparativ cu reptilele, maimuţele au mai multe subsisteme în sistemele lor corporale, care le ajută să se adapteze şi să folosească toată viaţa lor mişcarea de apucare şi de coordonare complexă a folosirii lucrurilor apucate, pentru realizarea mai multor acţiuni decât cele de hrănire. Sunt mai multe trăiri care, laolaltă, le ajută să-şi formeze un anumit fel de intenţie care va fi folosită în creaţia materială: este vorba despre trăirea lor cu corp fizic, dotat cu patru membre care au un deget opozabil. Astfel de membre le ajută foarte mult la consolidarea manifestării de apucare şi manipulare a obiectelor. Mai mult, trăirea în câmpul mental omenesc, privind direct cele din faţa lor în acelaşi fel ca şi omul, le ajută se concentreze la ceea ce fac, cu intenţia de a aduce aproape de sine, de capul dotat cu astfel de vedere, obiectul manipulării: vor folosi această importantă lucrare în viitorul evoluţiilor lor, pentru studierea obiectului de prelucrat, care le va ajuta în manifestarea de creator conştient – pe care au început să o cunoască deja în alte evoluţii anterioare (lucru foarte greu de crezut pentru noi, astăzi...).

Asemenea modalităţi de folosire a forţelor spirituale, cum este complexul reptilian, vor oferi spiritelor nu numai manifestări pe care le cunoaştem azi pe Pământ, ci şi dezvoltări ale altor manifestări cu rădăcini comune: care pornesc din evoluţiile anterioare celor pământene, manifestările oferite de corporalitatea pământeană fiind dezvoltatoare a unora dintre ele, chiar dacă ele se manifestă prea puţin sau chiar de loc pe Pământ.

CE ESTE COMPLEXUL REPTILIAN
Concret: pentru Pământ, complexul reptilian dezvoltă posibilitatea de adaptare la mediul planetar, profundă şi lentă, a unor forţe interioare cunoscute şi folosite în alte feluri, înainte de evoluţiile spiritelor pe Pământ: fără acest element corporal în alte locuri, căci în acele alte locuri au avut alte facilităţi dezvoltatoare. Spiritele evoluante pe Pământ în corpuri de reptile, precum şi cele umane – ca şi alte grupuri de spirite care folosesc mai mult sau mai puţin o asemenea dezvoltare – vor trebui să se adapteze pe alte planete, în continuarea evoluţiilor lor: repede, singure, fără ajutorul de acest fel pământean, căci deja au devenit mult mai puternice efectuând evoluţiile pământene de acum. Sigur că alte condiţii planetare ale locurilor de întrupare le vor ajuta în felul lor, pentru învăţa încă mult mai multe aspecte, până la a ajunge precum oamenii, azi.

Aşadar complexul reptilian este o facilitate proprie planetei, proprie corpurilor specifice planetei noastre, chiar dacă asemenea elemente structurale sau doar părţi ale sale – căci el este de fapt un complex structural: complexul reptilian – se vor regăsi în alte complexuri structurale ale altor biosisteme din galaxia noastră şi din alte galaxii din această zonă a universului.
Se pot spune încă câteva lucruri referitoare la particularităţile complexului reptilian: el este aşadar un element planetar, şi să reţinem că se regăseşte numai aici, pe Pământ în asemenea structură încât să se poată face referire la el ca fiind „reptilian”. El nu se regăseşte în asemena fel pe altă planetă, chiar dacă părţi ale sale apar în structurile altor corpuri fizice din galaxie sau din alte galaxii ale subzonei universice în care ne aflăm, conform împletirilor prezentate mai sus. Şi nu se va regăsi cu atât mai mult nicăieri în univers, fiind creat pentru posibilităţile întrupaţilor care au nevoie de aşa ceva într-un anumit domeniu de pregătire, dezvoltare şi/sau consolidare a unui aspect legat de creaţia materială de orice fel – nu numai mentală, aşa cum a fost folosit de oameni pe Pământ, la începuturile evoluţiilor umane.

În continuare, este bine să înţelegem că nu numai biosistemul planetar are parte de aşa ceva, ci şi planeta însăşi, care nu creează conştient: dar care are un sistem de acest fel mult mai complex, din care sistemele corporale dezvoltate la oameni este o parte destul de mică: cu atât mai mult segmentele altor vieţuitoare – omul cuprinzând în ADN-ul său toate secvenţele celorlalte vieţuitoare planetare. Totuşi, chiar dacă această secvenţă umană este doar o parte a segmentului întreg planetar, ea este suficientă pentru a crea un câmp cu vibraţii având seturi cu proporţii interioare care ajută şi oamenii între ei, dar şi toate vieţuitoarele care se pregătesc, în proporţii diferite pentru evoluţia lor momentană, să ajungă cândva la creaţie materială conştientă.

Aşadar...
Complexul reptilian nu este un singur element de fapt, ci un ansamblu, un complex de structuri care lucrează simultan pentru a crea omului posibilitatea unei defazări a lucrărilor pe care în mod normal le are de făcut simultan. Astfel încât, în loc să fie efectuate simultan, parte din ele vor fi realizate după terminarea celei aflate deja în desfăşurare. Se păstrează în memorii speciale, părţi ale complexului reptilian, informaţiile provenite din mediul planetar, care pot ajuta la desfăşurarea acţiunilor amânate, până la momentul propice desfăşurării creaţiei necesare. La începuturile omenirii, nou-veniţii pe planetă – rezidenţii umani – nu pot face simultan toate lucrările pe care le au de făcut, ci doar o parte în mod simultan, o altă parte secvenţial: adică secvenţe de lucrare care au seturi cu desfăşurări mai puţin simultane şi mai mult consecutive. Astfel se creează timpul necesar terminării lucrărilor începute deja, dar şi cele necesare cunoaşterii mediului în care se va realiza următoarea creaţie: atmosferice, de biosistem (existenţa lor în regiune, mişcare, asociere cu alte structuri planetare în care se desfăşoară viaţa lor), apoi structurile pământoase, curgerea apelor, alte elemente existenţiale specifice acelor timpuri, pe care noi nu le cunoaştem în mod curent. Complexul reptilian păstrează în memoriile sale active toate informaţiile planetare de acest fel, care pot fi utile realizării lucrărilor. La momentul oportun, după terminarea acţiunilor aflate în curs de derulare, se accesează aceste memorii, în vederea studierii lor şi folosirii după caz.
În acest fel, complexul reptilian este un element ajutător pentru spiritele umane care au nevoie să cerceteze şi să-şi adapteze treptat manifestările la realităţile şi la modificările planetare care ar putea determina schimbări în creaţia materială şi astfel ar putea prejudicia calitatea ei.
După perioada de folosire intensivă a începuturilor, atunci când adaptarea la realităţile momentului planetar s-a finalizat, iar omul poate să realizeze totul fără să mai apeleze în mod curent la memoriile complexului reptilian, el nu mai este folosit pe o perioadă de timp. Dar odată cu nefolosirea lui, el nu-şi încetează complet funcţionarea, ci rămâne în stare latentă, putând reîncepe funcţionarea la parametri mai puternic marcaţi, atunci când necesităţile devin iar pregnate în mediul de trai planetar.

Structurile complexului reptilian sunt proprii tuturor felurilor de corpuri umane, indiferent de rasă sau locul de desfăşurare a vieţii. În interiorul unui sistem corporal, ele sunt distribuite la nivelul fiecărui corp: de la nivelul corpului dublu-eteric (vital) până la corpul dumnezeiesc (sau atmic), chiar şi pentru sistemele corporale care au corpuri în plus (corpul enesic şi corpul supra-enesic). Toate împreună formează un sub-sistem de lucru care oferă spiritului întrupat ca om posibilitatea de a cunoaşte, şi de a se obişnui cu particularităţi planetare împletite astfel încât îi oferă la început un termen de noutate, cu care se va obişnui curând – dar nu dintr-o dată. Toate cele dezvoltate în corpurile fluidice au transmisii de la un corp la altul – până la corpul fizic. Toate concură la cunoaşteri din ce în ce mai aprofundate, pe măsura evoluţiilor pe planetă. Şi nu este vorba numai despre particularităţi ale reliefului planetar, ale climei, ale densităţii aerului, ale circulaţiei fluxurilor energo-materiale în preajma planetei, ci şi la un anumit aspect al biosistemului existent: la multitudinea vieţuitoarelor care formează un câmp hiperactiv din punct de vedere informaţional, căruia omul trebuie să i se adapteze şi să lucreze la un nivel deosebit de înalt calitativ – adică la nivelul unui creator conştient înaintat: ţinând cont şi de propriile sale necesităţi, dar în acelaşi timp şi de derularea mecanismelor naturale planetare, şi de desfăşurarea vieţii întregului biosistem.
Pentru că în acest fel se desfăşura viaţa şi creaţia materială a omenirii în străvechimi, chiar dacă ne vine greu a crede acest lucru.
Însă fiecare etapă a evoluţiei omenirii pe Pământ a folosit acest complex reptilian în manifestări: deosebit de conştient în etapele de vibraţie planetară înaltă, mai mult sau mai puţin conştient în etapa de vibraţie joasă planetară. Studiile istorice vor arăta această trecere de la o etapă la alta şi modul în care omenirea a folosit fiecare structură a corpurilor sale, în fiecare moment al istoriei sale.

PUŢINĂ ISTORIE...
Ca să ajungem să înţelegem cum au decurs evenimentele în timp până să ajungem să ne fie azi frică de „reptilieni”, este necesar să cunoaştem multe aspecte ale evoluţiei omenirii pe Pământ. Pe scurt vom aminti aici, iar în studii ample în capitolele site-ului se vor detalia aspecte concrete din viaţa omului, care ţinea cont de toate acestea şi încă multe altele în plus. Acum, în această deschidere, se pot creiona câteva aspecte, repere generale, dar esenţiale pentru înţelegerea celor de care avem nevoie pentru a ne consolida echilibrul emoţional în faţa confuziilor de acest fel.

Astfel, de la început, acest sistem a ajutat în primul rând rezidenţii umani – spirite care fac pentru prima dată evoluţie în acest punct de vibraţie al universului, în evoluţiile lor progresive: rezidenţi care s-au întrupat mult timp numai în Lemuria – continentul actual asiatic (numit Cian, conform sunetului fundamental al acestui continent) şi continentul Mu, situat în partea central-nordică a oceanului Pacific, fracţionat în timp: o parte a sa s-a scufundat, alte părţi au migrat, aşa cum vom vedea în rândurile următoare.
Prin schimbările care au avut loc de-a lungul timpului s-au creat:
– prin ruperea şi deplasarea rămăşiţelor continentului Mu s-a format continentul actual Australia; o altă bucată s-a deplasat şi s-a înfipt în sudul continentului Cian (Lemuria continentală), formând peninsula India de azi;
– prin deplasarea altor bucăţi şi creşterea nivelului actual al oceanului planetar, s-au format arhipelagurile din Oceanul Pacific;
– prin migrarea unei părţi a populaţiei de ajutători, născuţi în Lemuria, către continentul Aztlan (actualul continent America de Sud), populaţiile in Aztlan, de tip atlant, s-au metisat cu nou-veniţii lemurieni, dând naştere singurei rase cu adevărat metisă din punct de vedere profund fluidic – deci arhetipal profund: rasa toltlecă (denumirea a ajuns la noi sub formă uşor denaturată: toltecă).

Aşadar, complexul reptilian va apare pregnant la toate populaţiile de sorginte lemuriană: asiatice, australiene, populaţiile din Pacificul de Sud, sud-americane: de remarcat faptul că aici este vorba numai despre populaţiile tradiţionale, autohtone.
Marile migraţii populaţionale din Asia, către bazinul Mării Mediterane, din mileniile 3 Î.Ch. şi 1Î.Ch -1d.Ch., au adus populaţii cu puternice caractere reptiliene în aceste noi teritorii. O mare parte din asemenea populaţii nou venite s-au împletit cu cele autohtone, tradiţionale, mascându-se astfel caracterele reptiliene profunde. Nefolosit însă din pricina sclaviei împământenite peste tot, care nu a stimulat dezvoltarea liberă a creativităţii umane, complexul reptilian s-a diminuat mult la aceste populaţii. Astăzi însă în Europa, la populaţiile europene din America de Nord şi de Sud, în Australia, se dezvoltă treptat elementele arhetipale ale tuturor corpurilor fluidice – nu complexul reptilian – care indirect va conduce şi la dezvoltarea lui, în mod echilibrat alături de toate celelalte elemente ale sistemului corporal.
Iată de ce anumite familii conducătoare din ţările europene, precum şi reprezentanţi ai unor secte religioase şi societăţi secrete de pretutindeni, poartă cu sine în genetica corpurilor lor o dezvoltare mai puternică, sensibil perceptibilă de către clarvăzătorii vremurilor noastre – care însă nu au toată cunoaşterea ce le-ar fi de folos pentru a nu privi superficial astfel de cazuri. Cunoaşterea de acest fel poate să conducă la detensionări puternice ale lumii şi chiar intrarea factorilor umani respectivi în creaţie, treptat, în etapele viitoare de trăire ale omenirii, putând deveni conducători creativi şi nu agresivi sub imperiiul noilor energii, din ce în ce mai puternice.
Pentru populaţiile asiatice, creaţia materială a fost susţinută permanent de către structurile complexului reptilian. Este o creaţie materială specifică asiaticilor, pe care o cunoaştem azi, de mare sensibilitate, cu profunzimi ale percepţiilor înaintate ale oamenilor creatori, pe care noi, europenii de abia începem să o înţelegem azi. Mare parte din această creaţie a fost canalizată către artă, către susţinerea materialităţii claselor conducătoare într-o populaţie extrem de numeroasă, cuprinzând spiritual majoritatea grupurilor spirituale ale marilor blocuri spirituale piramidale venite pe Pământ din toate părţile universului, în preajma ultimei glaciaţiuni. O asemenea populaţie a fost obligată la o viaţă plină de reguli, reguli care au obligat la concentrare maximă, de o rigurozitate extremă, iar agresivitatea cu care au fost conduşi oamenii nu s-a depărtat de acelaşi mod de conducere ca şi cel specific altor populaţii, de pe alte continente.
Pentru populaţiile africane, complexul reptilian nu este un element ieşit din comun, întrucât populaţiile africane – de tip atlant, şi nu lemurian – şi nici metis, s-au dezvoltat moştenind puterile mari şi echilibrate ale populaţiilor de ajutători africani: cei mai puternici şi cei mai pricepuţi de pretutindeni în perioadele evoluţiilor omenirii de până la ultima glaciaţiune. Dezvoltarea culturii egiptene s-a bazat pe sănătatea avansată a corpurilor lor.
Este greşit să credem că întreaga cultură africană se reduce la Egipt. Păstrată în restul teritoriilor africane de Vracii din răsăritul continentului şi de Moşii popoarelor africane din sudul lui, cultura africană ascunde o cunoaştere deosebit de profundă şi amplă, căreia îi vom dedica spaţii ample în diferite studii, la fel ca şi celei asiatice. Complexitatea percepţiilor africane, desfăşurată în locuri de înaltă vibraţie planetară se datorează cunoaşterii profunde a puternicilor Vraci est-africani, şi în aceeaşi măsură a Moşilor care au stat pe continent până la realizarea lucrării christice: adică schimbarea vremurilor, începutul creşterii vibraţiei medii planetare.
Dezvoltarea viitoare a popoarelor africane va urma acelaşi curs ca şi acela al populaţiilor europene – prin dezvoltarea puternică în continuare a elementelor arhetipale ale corpurilor lor, care au la rândul lor influenţă asupra dezvoltării tuturor structurilor corporale – inclusiv asupra complexului reptilian: care va ajuta populaţiile umane la fel cum a ajutat oriunde şi oricând a fost nevoie.

REPTILIENII EUROPENI...
Când se discută azi despre conducătorii în care teoriile reptiene contemporane indică „reptilieni”, putem ajunge în multe cazuri – însă nu în toate cazurile – să înţelegem că rădăcina unor astfel de idei este corect percepută, dar eronat interpretată. Este vorba despre o dezvoltare puternică a unui sub-sistem format din elemente care conduc la:
– întărirea intuiţiilor;
– dezvoltarea plexurilor capului: al gâtului, al frunţii şi doar începutul dezvoltării plexului retrocunoaşterii (retrocognoscibilităţii), al cunoaşterii şi preţuirii rădăcinilor spirituale ale omenirii: la ei – sub forma de încăpăţânare în dorinţa de păstrare a caracteristicilor genetice în neamul propriu, cu orice preţ. Cunoaşterea de calitate şi profundă le-ar fi putut spune că nu aşa se păstrează asemenea caracteristici şi averile familiale sporite prin războaie, agresiuni, cruzime şi perversitate politico-socială, ci muncind temeinic, gândind profund, antrenând în muncă curată, corectă, echilibrată propriul neam. Toate acestea le-ar fi asigurat de fapt siguranţa de care au avut nevoie aceste spirite întotdeauna.
Aceasta va fi lecţia lor, de altfel, ca spirite întrupate, după ce îşi vor da seama de tot răul făcut popoarelor conduse de ei haotic, pervers, represiv, criminal.

Istoria s-a scris, şi se mai scrie încă şi azi în alte feluri, binecunoscute de noi acum. Noi ne străduim azi să înţelegem cum s-au derulat multe dintre cele rămase neînţelese sau eronat-înţelese, pentru ca confuziile care generează frici să nu ne mai macine multe dintre clipele vieţii noastre.
Studiul profunzimilor – deşi aflat la începuturi, şi tot la suprafaţă încă putem privi multe dintre cele care ne-au creat viaţa pământeană – arată că complexul reptilian este înţeles sub forma dezvoltării canalului care se dezvoltă în prelungirea plexului frunţii: acel şarpe dintre ochi care apare în papirusurile şi bazoreliefurile egiptene. Dezvoltarea unor asemenea elemente corporale avea loc în trecut prin stimularea procreării între parteneri cu astfel de caracteristici foarte pronunţate. Caracteristicile genetice au stat la baza unor iniţieri de multe feluri, cu exerciţiu îndelungat pentru crearea posibilităţilor de clarvedere şi, pe măsura diminuării vibraţiei planetare, dezvoltarea gândirii strategice, parte a efectelor folosirii elementului reptilian. În timp, sensul indicaţiilor religioase – căci reprezentanţii religiilor s-au preocupat de acest fel de lucrare – totul s-a perpetuat mai mult sau mai puţin cunoscut, ajungând să se dorească în timp mai mult păstrarea averilor în marile familii conducătoare, care ar fi susţinut astfel şi opulenţa prelaţilor.

Iar pe de altă parte, studii realizate în secret, de către societăţi care au continuat să aprofundeze diferite părţi ale cunoaşterilor adunate de-a lungul timpului, ferindu-le de agresivitatea religiilor, au păstrat linii genetice cu grad înalt de puritate etnică, pentru folosirea capacităţilor de percepţie extrasenzorială, pe care le facilitează întreg complexul reptilian.

În acest fel, caracteristicile oferite de complexul reptilian au fost folosite în fel şi chip. Pe măsura trecerii timpului el a oferit mereu noi posibilităţi de manifestare pentru spirite cu sarcini de un anume fel: de a rezista în mediul planetei Pământ, până la creşterea vibraţiei medii planetare şi până la reintrarea spiritelor umane în cunoaşterile lor normale, străvechi. În timpurile noastre, pe continentul nostru, oamenii vor fi ajutaţi şi ei, la rândul lor, nu de complexul reptilian mai puţin dezvoltat prin liniile genetice, ci prin dezvoltarea elementelor arhetipale ale corpurilor fluidice, care dezvoltă toate structurile corporale. Şi nu numai ale oamenilor, ci ale tuturor vieţuitoarelor, îndemnându-le să le folosească, după memoriile de toate felurile, ale tuturor corpurilor, după experienţa, evoluţia fiecăruia în parte. Deja ele sunt în dezvoltare puternică în vremurile pe care le trăim, în regimul energiilor noi, care impulsionează puternic memoriile active ale spiritelor.

VARIAŢIA NORMALĂ A DEZVOLTĂRII COMPLEXULUI REPTILIAN
De-a lungul timpului, odată cu diminuarea vibraţiei medii planetare, structurile corporale s-au restrâns volumic, şi şi-au restrâns funcţiile prin redimensionarea elementelor arhetipale care le-au dezvoltat structurile cândva, în străvechime. Ele s-au dezvoltat de la populaţiile trancedentale la primele generaţii umane (ajutătorii secundari care au preluat corpurile după întărirea şi începutul funcţionării aparatului sexual al transcedentalilor) apoi la primele generaţii de rezidenţi întrupaţi în familiile urmaşilor transcedentalilor.
A fost folosit intens pe întreaga perioadă a adaptării rezidenţilor pe Pământ, apoi folosirea lui şi-a diminuat intensitatea – dar nu total, căci rezidenţii au mereu nevoie de ajutor pentru mereu alte faze ale evoluţiilor lor pe o planetă.
Dar în continuare nu numai rezidenţii au avut nevoie de un astfel de ajutor, ci şi ajutătorii lor veniţi din toate părţile universului. Este drept că ei nu au nevoie în general, pe parcursul etapei mentale, de un asemenea ajutor – căci sunt mari experţi în folosirea trărilor mentale de toate felurile, în orice fel de medii planetare. În timp, vibraţia medie planetară s-a diminuat considerabil, iar oamenii au hotărât să nu mai folosească creaţia mentală – mare consumatoare de energie şi materii de foarte înaltă vibraţie din mediul planetar, ci să folosească creaţia manual-tehnologică pentru susţinerea vieţii umane: o viaţă în condiţiile unei planete devenite agitată şi chiar agresivă în unele momente ale sale. În asemenea condiţii, complexul reptilian le-a fost de cel mai mare folos majorităţii oamenilor pentru trecerea de la creaţia mentală la creaţia manuală. Nu numai creaţia materială a fost ajutată astfel, ci toate trăirile majoritar-trupeşti ale oamenilor de pretutindeni: deplasare locomotorie, comunicare prin vorbire, obţinerea manuală a hranei, orientare în mediile continentale pământene. Toate asemenea operaţiuni nu se pot decât în foarte mică măsură realiza simultan: vorbire + hrănire, deplasare + hrănire, vorbire + deplasare, dar creaţia materială nu are posibilitate de a fi realizată decât prin atenţie şi concentrare la fiecare fază de realizare a sa.
De asemenea, perioada pe care o vom trăi în continuare: de trecere de la creaţia materială manuală la creaţia materială mentală este asemănătoare în rădăcina ei spirituală cu aceea petrecută cândva de rezidenţi: acum – pentru acea parte a ajutătorilor care nu au venit decât în ultimele momente ale etapei mentale anterioare, în preajma ultimei glaciaţiuni, şi nu cunosc în foarte mare amănunt mediile planetare. Sunt de altfel ultimii veniţii pe Pământ şi vor fi primii care vor pleca, căci abia în ciclurile viitoare de vieţi proprii în această zonă a universului ei vor fi pregătiţi să suporte presiunile propriilor lor evoluţii, fără oboseală spirituală. Dar şi cei care sunt azi în situaţia în care vor fi ei atunci – adică doar la a doua lor revenire în această zonă a universului după evoluţiile lor rezidente aici – au nevoie acum să fie ajutaţi, căci ei se vor întrupa primii în epoca viitoare: vor fi primii care vor reveni la creaţia mentală, după care vor pleca şi ei. Alte grupuri spirituale vor face treptat acelaşi fel de treceri şi apoi vor pleca. Ajutătorii lor cei mai avansaţi vor rămâne în continuare cu rezidenţii, care vor intra şi ei la întrupare din nou, după plecarea celor mai agresivi ajutători din epoca anterioară rezidenţii nu s-au întrupat decât rar, şi în sistem total protejat, căci nu pot face faţă agresivităţii unora dintre cei veniţi pentru epoca de joasă vibraţie: de care au prins acum, deocamdată, o foarte mare frică. Dar li se va diminua treptat această frică, pe măsură ce vor aprofunda legităţile evoluţiilor, în parcursul evoluţiilor lor viitoare.
Apoi rezidenţii vor avea din nou nevoie de ajutor, pentru a realiza lucrarea cea mai importantă a vieţii lor: dematerializarea şi reîmpământarea elementelor materiale rezultate din procesul de dematerializare. Căci aşa cum s-au obişnuit treptat, la începutul evoluţiilor lor pământene, să creeze mental, cucerind în condiţiile de aici siguranţa şi calitatea execuţiilor mai presus de toate, tot aşa la finalul evoluţiilor lor pământene vor învăţa să dematerializeze masiv o creaţie densă, de genul celei pe care noi, generaţiile actuale, de după ultima glaciaţiune, am creat, generaţii după generaţii: de la piramidele antice – la centralele nucleare şi cartiere întregi de blocuri turn de până la o sută de etaje.
Rezidenţii sunt obişnuiţi cu creaţia materială: este adevărata materializare mentală (şi nu atingerea unui vis uman, aşa cum suntem azi obişnuiţi să folosim această exprimare) care presupune creaţie materială de densitate foarte mică: cu structura de bază eterică şi, în „plasa” eterică introducerea unor elemente pământoase, amorfe, preluate din aerul planetar. De data aceasta ei se vor confrunta cu creaţii de mare densitate pământoasă (clădiri, drumuri, poduri, etc.) pe care vor învăţa să le dematerializeze şi să le împământeze aproape simultan, ceea ce este mai greu decât ceea ce au făcut cu creaţiile mentale din epoca anterioară. Şi o astfel de lucrare are nevoie de foarte multe variabile de care să se ţină cont, pentru ca totul să fie realizat la standardele cele mai înalte pentru lucrări de acest fel pe Pământ.
Iată deci câte lucruri importante sunt legate de acest complex structural reptilian pe care, fără să ştim, fără măcar să bănuim, mulţi dintre noi îl judecăm ca fiind ...extratereştri infiltraţi în trupurile noastre... Poate a venit vremea să începem să ne schimbăm necunoaşterile cu mai multe cunoaşteri, mai profunde, cu studii serioase, să le diversificăm din ce în ce mai mult în perioadele următoare: tocmai ca o pregătire pentru cele ce vor veni.
Aici, pe Pământ, treptat. Noi trebuie să avem doar răbdare...

Pentru a putea ajuta în modul atât de subtil variabil, am reţinut aşadar că acest complex reptilian se dezvoltă arhetipal şi se restrânge tot arhetipal, în funcţie de: vibraţiile medii planetare şi de folosirea în viaţa curentă a complexului generat de dezvoltările arhetipale.
(se va studia elementul de dicţionar „Arhetipal” la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/arhetipal/ )
Acelaşi mod arhetipal de dezvoltare are loc nu numai privind folosirea sistemelor corporale cu corp fizic de manifestare. Este neapărat de punctat acest aspect – legat de complexul reptilian al celor care evoluează cu corpuri astrale de manifestare. Dacă evoluţiile prin corp astral sunt mult mai uşoare ca manifestare decât evoluţiile prin corp fizic de manifestare, asta nu înseamnă că evoluanţii le pot face pe toate, perfect: este drept că le efectuează mult mai repede şi cu mai multă uşurinţă, dar dacă lucrarea nu este consolidată ca şi cunoaştere, la toţi parametri necesari, ea nu va fi de calitate superioară, necesară pasului evolutiv următor. Aşadar, complexul reptilian este şi rămâne funcţionabil şi pentru manifestările cu corp astral, şi cu manifestările cu corp fizic. Astfel spiritele învaţă că nu uşurinţa execuţiei este cel mai important aspect de care trebuie să ţină cont, ci calitatea execuţiei, al oricărei manifestări de fapt. Iar pentru a obţine calitate în condiţiile pământene este necesar să privească lucrările de realizat într-o profunzime mult mai mare, într-o varietate mult mai mare. Dacă în manifestările prin corpurile fizice nu se cere aşa ceva de la bun început, la nivele profunde, corpul astral permite aprofundările pe care le vor consolida spiritele prin lucrările lor viitoare cu corpul fizic. Să nu uităm niciodată faptul că evoluţiile prin corp fizic de manifestare sunt evoluţii de consolidare a unor învăţături pe care spiritele le au deja – prin corpul fizic învaţă şi consolidează manifestări lente, în imperiul unor influenţe de vibraţii foarte diferite, majoritatea de joasă frecvenţă: astfel încât spiritele vor învăţa să creeze şi să ajute orice semeni, în medii planetare de orice vibraţii, indiferent cât de complexe şi de îndelungate pot fi astfel de lucrări – orice fel de manifestări ale spiritelor.

Să ne oprim deocamdată la aceste generalităţi, urmând să studiem cu atenţie câteva exemple oferite de-a lungul ultimilor ani pentru a atrage atenţia asupra acestor „reptilieni”, în presupusa calitate de extratereştri agresivi, care ar dori – conform părerilor înfricoşate ale unora, să ne acapareze corpurile şi întreaga lume în care trăim.
Respect părerile, sentimentele, înţelegerile altora – aşa cum sunt ele – adică ale celor care nu se pot rupe de astfel de scenarii: încerc pe cât îmi este mie posibil să explic de ce nu cred în ele şi eu, asemenea celor care le consideră credibile.
De la bazoreliefurile antice egiptene, interpretate cu confuzii privind extensiile canalelor şi plexurilor corpurilor fluidice umane, adică confundându-le cu „reptilieni” – până la filmele prezentate de NASA cu moduri de cercetare a spaţiului cosmic cu ajutorul sateliţilor artificiali... acolo unde alţii văd reptilieni – eu văd structuri corporale normale ale corpurilor oricăror vieţuitoare planetare, pur pământene. Şi acolo unde alţii văd nave ale extratereştrilor, eu ştiu bine din prezentările newsletter-ului NASA din anii 2005 – 2009 în special, când se puteau prelua toate filmele de la dânşii, că se arată activitatea de urmărire a sateliţilor artificiali în lumina soarelui, captând informaţii utile pentru desfăşurarea comunicaţiilor noastre pământene. Dar şi altele, mai mult sau mai puţin asemănătoare. Pentru că, bineînţeles, nu cred că toate cercetările sunt îndreptate către binele omului, căci astfel ar fi fost bine de mult pe întreaga planetă. Dar voi prezenta treptat cele necesare pentru a dezvolta înţelegerile mele care au stat la baza acestor încredinţări.

Sursa: cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro

ATLANTIDA UN ADEVĂR APROAPE DE NOI

Gheorghe Şipoş

Conform săpăturilor geologice în teritoriile extracarpatice s-au dovedit că, teritoriile respective cîndva erau acoperite în timp îndelungat de ape găsind rămăşite fosilizate ale vieţuitoarelor marini. Foarte probabil că actualele cîmpii româneşti, şi nu numai, erau componenţii imensei întinderi de ape denumit ca Oceanul (Pre)Atlantic. Existenţa la acea vreme a Continentului lemurian în bazinul Oceanului Pacific, din emisfera sudică, explică această dispunere a păturii de ape pe suprafaţa nordică a Pămîntului. Înclinarea iniţiala în adîncime spre Europa de est, de atunci, a platoului atlanto-european a scos la suprafaţă o serie de insule şi insuliţe vestice care puteau permite foarte uşor accesul pînă la Continentul american. În zona actualului bazin al Dunării de jos se afla o întindere de ape pe drept considerat o mare ”Mare”, componentă a vestitului ocean. Oceanul ajungea departe spre est pînă la Marea Caspică încluzînd şi zonele cîmpiilor din Europa de est, de centru şi de nord. Acest imens de ape care comunica şi cu Oceanul Arctic învăluia, atenţie nu încercuia, un continent fragmentat care ajungea aproape de ţărmurile Americii de nord. Transilvania de atunci putea fi foarte uşor o peninsulă din acest ocean imens, legat de restul teritoriilor din Europa de vest prin limba de uscat, istmul alcătuit de lanţul muntos care leagă Carpaţii româneşti de Munţii Tatrei. Din sud, traversînd ”Marea” aflată în locul Panoniei dar şi în locul Olteniei, Munteniei şi Bulgariei de azi se putea ajunge de pe podişul grecesc la poalele Carpaţilor Meridionali.  Expresia de ”mare” de atunci definea un ”golf” al unei întideri de ape imense, în sensul actual de interpretare. De preferat şi mai sigur, în acele vremuri, era trecerea pe uscat pînă la ”strîmtoarea” de la Porţile de Fier unde era oraşul de primire dar şi de triere al vizitatorilor. Era un fel de port de unde printr-o ”trecere îngustă” dintre cele două pereţi abrupţi se putea păşi pe teritoriul interzis. Pe malul de vizavi era o barieră sau poartă metalică cu aripile susţinuţe de două turnuri de veghe înalte prevăzute cu sisteme de supraveghiere şi de nimicire ale intruşilor nepoftiţi, avînd o rază de acţiune prin care acopereau ambele întinderi de Mare din sudul statului. Erau dotaţi cu sisteme de radar şi tunuri de gen laser cu care putea distruge tot şi orice pe distanţe de sute de kilometrii, ceva de neegalat şi de neînţeles la acea vreme. Iată ce erau de fapt aceste coloane misterioase, printre care ”năvălea puterea uriaşă şi trufaşă” din vremea respectivă, dar şi de care ”nu se putea trece” de nici un fel. De atunci a rămas defileului Dunării de azi denumirea de Porţile de Fier, dar şi numele oraşului de aici de DrobetaTurnu-Severin, fiindcă în zona respectivă se înălţau aceste Coloane rebotezate de unii şi ca Turnurile Severităţii sau Zdrobitoare. Existenţa unor astfel de turnuri şi în alte locuri strategice nu este exclus, chiar foarte probabil de presupus. Voi încerca să schiţez în Fig.13 cele prezentate şi ve-ţi dea seama că toate descrierile legendei lui Platon, dar nu numai, sunt perfect valabile pentru ţinutul Transilvaniei de azi fiind singurul teritoriu de pe Globul nostru pămîntesc ce corespunde respectiv care se conformează absolut tuturori cerinţelor în acest sens.

                                                            

Mergînd mai departe, dincolo de o strîmtoare terestră, se ajungea la oraşul cel vestit, cel misterios, cel legendar: Atlantisul. Se afla în locul actualei localităţi BRAȘOV amintită şi ca ORAȘUL COROANĂ, respectiv REGELE ORAȘELOR. Stema de altă dată a oraşului ne arată clar că existenţa localităţii este ancorată în timp de acest teritoriu ca şi rădăcinile unui copac secular de sol, iar rolul său istoric milenar este redat de coroana regească ca semnul puterii absolute avute. De unde a moştenit oraşul denumirea cu care era amintită, cu care se mai mîndreşte şi azi pe ascuns? De unde a primit stema care spune lucruri atît de măreţe? Nu a fost amintită niciodată ca capitală regească, ci doar refugiu pentru oameni capabili! Nu a avut faimă, ci doar a dat oameni faimoşi! Nu a fost în atenţia nimănui şi totuşi era un centru apreciat şi recunoscut de foarte mulţi! Subsolul oraşului este brăzdat de un sistem de tunele care ajung la mari distanţe în afara lui de parcă ar spune că pe vremuri aşezarea nu se limita doar la teritoriul actual, ci la unul cu mult mai mare ca suprafaţă. Tunelele au fost blocate şi necercetate niciodată, nefiind nici un interes în acest sens. Imensitatea lucrării se poate explica strategic, dar nu şi economic. Preţul unei astfel de lucrări depăşea cu mult posibilităţile financiare ale oraşului medieval care exista aici pe vremuri. Dacă este o moştenire din antichitate iarăşi apare întrebarea că: -Ce interese ascunse se aflau în spatele motivaţiilor de a le săpa pe acestea? În acest sens vă readuc legenda care pomeneşte de o reţea de tunele sub oraşul Atlantis. Se aminteşte de un munte nu prea înalt în vecinătatea Atlantisului care avea două izvoare, unul cald şi altul rece. Vă dezvălui o ciudăţenie legată de istoria muntelui Tîmpa, de care cred că nu s-a auzit decît de foarte puţini dintre noi. Există o susţinere superstiţioasă, aprope uitată, că sub acest munte s-ar ascunde un lac fără fund plin cu apă curată care cîndva alimenta nişte izvoare pentru locuitorii din jur. În orice caz teritoriul ocupat de actualul oraş este amintit ca un pămînt mocirlos pe vremuri şi care s-a secat cu timpul prin retragerea apei în adîncuri. Locul cum se ştie, conform documentelor scrise şi nescrise rămase, era aproape nelocuit iar în împrejurime erau doar localităţi neînsemnate ca mărime şi ca importanţă. Oraşul Braşov, care întotdeauna figura ca o mică cetate apărată de ziduri fragile, a fost întemeiat de saşii aduşi de regii ungari în secolele XII-XIII pe motivul colonizării unori zone slab populate şi părăsite cu mult timp în urmă de localnicii autohtoni. Cum le-a venit saşilor ideea de a da oraşului numele de Kronstadt(Oraşul Coroană)?-dacă nu după o moştenire orală încă existentă pe teritoriul respectiv. Fiind mesteşugari şi foarte interesaţi de comerţ, ei au preluat o denumire cunoscută din zona respectivă pentru a putea fi localizaţi şi găsiţi mai uşor de cei interesaţi. În apropiere, doar la cîţiva kilometrii, găsim o altă aşezare cu nume sonor: Hermanstadt, adică ORAȘUL OAMENILOR SUPERIORI. Trebuie să fac încă o precizare la înţelesul originar al cuvintului „oraş”. Acest cuvînt pur românesc compus, O+RAS, s-a născut în urma istoriei avute de localităţile din acest ţinut ca fiind distruse sistematic şi definitiv, chiar demolate pînă la urmă. Expresia dată se refera în trecutul îndepărtat la un „O”-ras, adică la „O” (ca) arie delimitată în circumferinţă, între hotare bine stabilite, aflată sub jurisdicţia unei comunităţi aparte de cei în jur. Litera „O” este un „semn distinctiv” al apartenenţei la ceva total diferit de exteriorul lui! Mergînd mai departe, Oraş = o-Ras, indică o arie oarecare ”RASĂ” din radăcină, dată ca dispărută din istorie. Stema oraşului Braşov redă foarte corect idea acestui fenomen istorico-geologic prin prezentarea copacului secular ca un ciot uscat de intemperiile suferite în timp. Deci, teoretic, prin cuvîntul „oraş” avem o referire în primul rînd la un ţinut aflat „cîndva” sub o sferă de influenţă şi nu la o populare masivă dintr-o locaţie „actuală”. Mai clar spus, avem indicat un „teritoriu ermetic închis circular” cîndva delimitat de o „prăpastie spirituală” şi ”dispărut ulterior” din existenţa fizică, fiind vorba de o adevărată ”oază”(O+Fază) existenţială de pe vremuri!. Precizările date ne poate pune pe gînduri asupra verdicităţii susţinerii că Atlantida era chiar o insulă(complect înconjurat de ape) în înţelesul de azi al cuvîntului!!! Ca referire la Atlantidă, acesta putea fi un „regat” cu o politică de „izolare ermetică” dusă din motive bine întemeiate, adică era „O” INSULĂ ÎNCONJURATĂ DE APE în general!!! Mările în antichitate erau privite, în primul rînd, ca nişte bariere naturale  care asigurau o posibilitate de retragere eficientă după întinderi apreciabile, relativ periculoase şi greu de trecut.  Noi luîndu-ne după interpretările unilaterale adoptate ulterior cuvintelor, încetăţenite artificial în mintea noastră, dar şi analizînd expresiile literare după reguli noi întroduse am căzut din greşeli derutante în greşeli ireparabile. La fel descrierea dată de Platon că „călătorînd mai departe din oraşul descris se puteau ajunge pe alte insule, iar de acolo pe continentul opus” se poate traduce cu totul altfel decît cum am stabilit noi! Legenda descrie teritoriul atlant brăzdat de canale de aducţiune şi de irigare care puteau împărţi suprafaţa ţinutului, ca particularitate, în adevărate insule la prima vedere pentru cei care nu erau familarizaţi cu asfel de realizări tehnice. Trecînd de aceste oaze artificiale despărţite de ape, dar şi legate între ele, exista un alt teritoriu de dimensiuni apreciabile, un continent, care putea fi foarte probabil actualul ţinut al Austriei, Italiei de nord, Germaniei de sud şi o parte a Franţei la un loc. Fiind amintit ca continent în „opus” reiese că, întradevăr acest ţinut putea fi chiar „O” insulă în adevăratul sens al cuvîntului de azi, înconjurat complet de ape fiind un „O” pus între ceva anume diferit de uscat. Bineînţeles împreună cu ”Peninsula atlantică” care făcea parte din acest uscat continental la acea vreme! Cred că a-ţi observat ca, acest ”pămînt opus” este amintit ca un ”adevărat” continent pe cînd locaţiile atlantice ca ceva ”comparabile”, adică ca ”componente probabile”.  Deci deducerea că, continentul opus amintit ar fi chiar America nu poate fi luat în considerare ca o certitudine admisibilă, ca şi amplasarea posibilă a Atlantidei pe o anumită formaţiune insulară dispărută din zona Oceanului Atlantic actual. Toţi, absolut toţi care au lansat şi au susţinut, în cursul timpurilor străvechi, legendele legate de istoria Atlantidei au fost mai marii filozofi ai vremurilor respective! Aceştia priveau lumea din perspectiva teoreticului şi au folosit în limbajul lor cuvinte cu referire la unele înţelesuri ascunse ale acestora. Ei se exprimau de multe ori prin metafore transferînd astfel sensul de la abstract la concret, dar şi de la concret la abstract! Foloseau foarte des figurile de stil dintr-o comparaţie metafizică subînţeleasă schimbînd categoriile logice pentru a sensibiliza la maxim auditoriul faţă de ideile prezentate. Asfel au întrodus posibilitatea interpretării greşite a cuvintelor de cei neiniţiaţi, dar şi admisibilitatea deformării adevărurilor prezentate de ei în decursul timpurilor care au urmat. Filozofia antică era mai mult una speculativă şi nu una real-concretă pentru care trebuie să fim foarte circumspecţi şi atenţi în interpretarea celor prezentate de aceşti monştrii sacrii ai trecutului. Revin asupra stemei proprii a oraşului Braşov de unde provine denumirea sa populară nici pînă astăzi uitată. Atlantisul avea următorul însemn(Fig. 14), extras din simbolul statal al Atlantidei, care ne poate pune la fel pe gînduri:

                                                          

Inversul coroanei(culoarea roşie) este rădăcina(culoarea maro)! Coroana defineşte puterea, iar  puterea redă istoria; rădăcina susţine calitatea, iar calitatea expune măreţia. Pe baza acestui însemn a primit Atlantisul, din alt motiv în plus, şi denumirea de Oraşul- Rozelor de care s-a uitat complect. Simbolistica prezentată nu este altceva decît vestita Roza-Vînturilor! „ROZĂ” care s-a piedut în timpul istoriei, iar noi am făcut egalitate între această denumire şi schema stelară a celor patru puncte cardinale care definesc poziţiile estului, vestului, sudului şi nordului cu numele adevărat de Steua-Cardinală. Roza-Vînturilor redă generic existenţa Legii unice a echilibrului şi a stabilităţii unitare într-un ansamblu energetic spiritual-material. Redefinit, este schema geometrică a interferenţei fluxurilor logice şi energetice care pot închega sau desface legăturile dintre timp şi dimensiune fără a afecta armonia globală existentă între formele „geo” şi „bio” în manifestare. Pare o lege greu de definit analitic, dar să nu uităm că avem o imagine globală a acesteia care se poate simplifica în aspectul ei spaţial respectiv superficial cu puţină imaginaţie intuitivă. Celelalte 6 oraşe posibile ale Atlantidei, în legendă se vorbeşte de 7 oraşe importante pe teritoriul dat, se aflau în locul Sibiului, Devei, Clujului, Băii Mari, Gheorghienului şi Reghinului. Al şaptelea, în locul Braşovului, avînd în apropere şi minele de uraniu s-a impus ca capitală. Avea o întindere cu oraşul satelit circular pînă aproape de Sfîntu Gheorghe, Codlea respectiv Bran. Prin deţinerea dreptului exclusiv de a produce arme nucleare a devenit, de la început, centrul militar suprem şi centrul politico-administrativ al Imperiului-Federal din emisfera nordică. În zona Reghinului se afla aşa numitul „Templu-central” de construcţie conică care adăpostea cristalul sferic protector. Era un cristal de munte, de siliciu, de formă sferică care în urma dimensiunii avute acoperea tot teritoriul statului cu influenţa sa. Producea un cîmp spaţial perfect silenţios prin respingerea tuturor zgomotelor şi sunetelor terestre şi extraterestre perturbatoare sufletului uman permiţînd astfel procesul fizic de ”contemplare” în linşte a minţii umane. Aşa zisele „temple” erau de fapt nişte construcţii speciale care adăposteau „regeneratoare sonatice”, sono-atomice mai concret spus. Cel centric, de la Reghin, avea un „regenerator informaţional”, primar, cu numele prescurtat de REG-INA-A(REGINA-A). Celelate şase oraşe posedau cîte un ”regenerator integrator”, secundar, notate cu REG-ENT-A(REGENT-A). Capitala avea în dotare „regeneratorul general” care furniza în plus energia teluro-gravitaţională extrasă din descompunerea energiei nucleare folosită pentru funcţionarea întregului sistem amintit. Avea menirea de a capta, de a centraliza şi de a prelucra toate datele informaţionale furnizate din teritoriu. Acest „Templu-coordonator”  era denumit REG-ERE-A (REGERE-A) de localnicii atlanţi. De aici provine caracterizarea celor care conduceau teritoriile de dincolo de mări şi ţări din basmele populare ca „regi răi”(regii răului), sau chiar balauri(ca întruchipările răului). Dar cuvîntul ca „rea”, din care s-a născut ”răul” de azi şi care produce repulsii, teamă, oroare la cei credincioşi oare nu avea un alt înţeles pe vremea respectivă? De pildă: rea = reactualizare prin întoarcere la origini, sau chiar renaştere prin origine??? Cu acest sistem pus la punct se putea pune în evidenţă emiterea şi captarea gîndurilor prin metoda telepatiei între locuitorii zonei respective, dar şi a hologramelor personalizate ale celor aflate într-un contact permanent. În misiunile externe cei nominalizaţi purtau astfel de dispozitive în miniatură care permiteau legături informaţionale imposibil de captat şi ascultat de cei neavizaţi. Putem deduce că, atlanticii cunoşteau fenomenul cristalizării-recristalizării în masă, aveau în dotare bombe nucleare de diferite putere controlînd fenomenul fisiunii şi fuziunii nucleare. Cu astfel de bombe de mici dimensiuni au fost distruse oraşele mitice Sodoma şi Gomora din orientul apropiat. Între cele şapte oraşe erau împărţite dreptul şi obligaţia de a se ocupa de obţinerea unor elemente chimice cheie cu prelucrarea acestora. Fiind situate în dreptul trecătorilor principale aveau răspunderea de a apăra Transilvania de intruşi care ar fi putut copia secretele tehnice sau fura documentaţiile asupra acestora. În acest sens graniţele statului erau bine păzite şi ermetic închise. Atlanticii erau dotaţi cu care de luptă terestre care puteau zbura sau trece prin ape, cu ochiuri magice electro-ionice care detectau orice mişcare şi persoană indiferent de localizarea avută, arme de foc cu lumină orbitoare sau lovituri ucigătoare, etc. şi etc. , unele deja foarte bine cunoscute nouă în prezent. Mijloacele de deplasare motorizate dotate cu arme de foc puteau fi confundate de cei neştiutori cu balauri, dragoni, cai, monştrii marini care scuipă foc, jar, căldură sau vînt ucigător. Deci relatările din basme nu sunt chiar nefondate! Despre misiunile de civilizare spirituală prin îndrumare şi de pedepsire ale atlanţilor povestesc scrierile biblice date ca dispărute şi după care s-au scris povestirile din Vechiul Testament. Aceste acţiuni se desfăşureau în timpul dinaintea catastrofei mari, Potopul cauzat de cometă, după care nu au mai putut reveni complet. În urma pierderilor majore şi irecuperabie suferite treptat au renunţat la astfel de acţiuni. Aşa au dispărut ”persoanele” lui Dumnezeu care se plimbau între muritori conform textelor biblice. Datorită cunoştiinţelor ştiinţifice, dar mai ales în urma dotărilor tehnice şi militare avute, Atlantida a fost considerată o Țară a Zeilor respectiv atlanticii priviţi ca Dumnezei. Ei au luat în serios funcţiile cu care au fost investiţi de popoarele din jur intervenind cînd ceva nu corespundea legilor susţinute de ei sau cînd erau ameninţate interesele lor. Duşmanii au fost nimiciţi iar aliaţii răsplătiţi. Iată răspunsul că de ce se vorbeşte în Biblie la plural referitor la vorbele, faptele şi persoanele lui Dumnezeu. Totatunci se explică şi faptul că exista o perioadă de timp cînd Domnul(Domnii) umbla(umblau) nestingerit(nestingheriţi) între oameni după care a(au) dispărut fără o explicaţie plauzibilă.

         

Cum puteau ajunge atlanticii la o asemenea performanţă într-un timp atît de scurt, pe cînd popoarele din jurul lor se chinuiau într-o neştiinţă relativ foarte redusă faţă de ei? Cu ajutorul cunoaşterii şi aplicării „geneticii spirituale”. Regeneratorul primar, REGINA, era de fapt un sintetizator de informaţii care între altele capta „informaţiile cosmice”  de foarte joasă frecvenţă, de forma undelor liniare verticale şi le scana doar pe cele utile în forma undelor sinoptice. Secundarele, cele REGENTA, erau nişte „analizatoare de aspect” care separau informaţiile primite de la REGINA şi o retransmiteau pe orizontală sub forma undelor sintonice generatoare de imagini focalizante. Cel general şi cel mai important, REGEREA, exercita un control amănunţit în asimilarea acestora fiind „creatorul imaginilor diferenţiate” care furnizau intuiţia sau sugestia necesară pentru rezolvarea diferitelor probleme la indivizii bine separaţi genetic anterior. Numai persoanele apţi genetic spiritual la un gen de informaţii puteau prelua intuiţia imaginară sau capta imaginea sugestivă corespunzătoare, făcîndu-se o selectare spirituală rigroasă prin blocarea accesului nemeritat respectiv nedorit la unele idei constructive sau reconstructive. Astfel se puteau rezolva pe moment toate problemele ştiinţifice şi tehnice, sau eventual în cîteva zile, luni sau ani. Cei care veneau în vizită cu scop comercial din zonele adiacente, neavînd o pregătire de a înţelege concret realizările extraordinare ale atlanţilor, văzînd importanţa construcţiilor descrise erau convinşi că „templele” amintite sunt locuinţele conducătorilor advăraţi ascunşi de la vedere, cu numele de REGE, REGINA şi REGENT care de fapt domnesc peste toate posibile şi imposibile de aici. Din aceasta credinţă s-au născut denumirile suveranilor folosite chiar pînă în zilele noastre. Ulterior, după Potop, s-au pierdut aproape toate instalaţiile respectiv utilajele din dotare, fiind distruse sau scoase din uz. O mare parte a populaţiei conduşi de anumiţi conducători locali s-au dispersat pe teritoriile din jur luînd cu ei anumite idei şi chiar realizări tehnice de valoare aflate sub incidenţa secretului. Era o perioadă cînd controlul propriu zis asupra „valorilor” Atlantidei s-a pierdut parţial. Cei ajunşi pe teritoriul actual al Angliei au înercat să reconstruiească sistemul de captare-reformare REGINA amintit mai înainte, dar fără reuşită. Despre această încercare ne aduce aminte construcţia megalitică de la Stonehenge. Nereuşind elaborarea unui cristal sferic adecvat calitativ, în urma lipsurilor din dotarea tehnică, s-a renunţat definitiv la idee şi totul încet cu încetul a fost dat uitării. Să nu ne ducă în eroare tehnica de elaborare, la prima vedere rudimentară, deoarece un astfel de templu trebuie construit doar din materiale naturale uzuale: din pămînt, piatră şi lemn. În Atlantida ce a mai rămas, din lipsa controlului eficient asupra ordinii, conducătorii judeţeni şi regionali au ajuns în conflict de interese cu cel central foarte slăbit ca putere. S-au iscat neînţelegeri şi certuri în privinţa moştenirii rămase care au degenerat în războaie din care nu a avut nimeni de cîştigat, ci numai de pierdut. La această perioadă zbuciumată se referă şi relatările din toate legendele cu privire la războaiele duse de Zei între ei.  

Conducerea politică şi administrtivă centrală, în prima fază înfloritoare, era exercitat de un „Sfat al Celor 12 Înţelepţi” cu un Prelat şi un Pater, respectiv cu un Preşedinte şi un Premier, în frunte. Prelatul şi Paterul aleşi în urma unui refendum general aveau votul hotărîtor cînd nu se ajungea la un consens majoritar în parlamentare. Ei trebuiau să se hotărească asupra votului lor unice care prin vetoul dat putea chiar bloca o iniţiativă nedorită. Cu cele 12 voturi unitare avute, înţelepţii erau numiţi nominal direct şi reprezentau cele şapte reşedinţe de judeţ din statul central, dar şi cele 5 reşedinţe regionale exterioare. În ultima fază decadentă s-a trecut la o conducere centralizată în mîna unei singure persoane, dizolvîndu-se parlamentul celor 12 Înţelepţi şi renunţînd la discutarea în comun a problemelor ţării. Astfel a apărut tirania politică în forma unui stat poliţenesc, adică polarizarea puterii în mîna unui singur om. În subsolul Transilvaniei s-au găsit şi se regăsesc şi acum aproape toate minereurile importante ca: aurul, argintul, bauxita pentru aluminiu, cositorul, fierul, cuprul şi chiar uraniul. Are zăcăminte de sare, cărbune, sulf, petrol şi gaze naturale necesare pentru obţinerea unor compuşi chimici organici. Vă dezvălui secretul ORICALC, care este un compus format din SiO˛(bioxid de siliciu) şi Al(aluminiu), sau Ar(aramă), avînd ca catalizator pe Ca+(calciu activ) sau C+(carbon activ) înglobat în funcţie de scopurile urmărite. Practic este o materialzare  stratificată, formată în mijloc dintr-o ţesătură din grăunţe fine de oxid de siliciu realizat cu aditiv de chihlimbar, umplut cu calciu sau cărbune activ în goluri şi apoi montat între două straturi de aluminiu respectiv aramă laminat. Iată marele SECRET tehnologic ce ne poate deschide porţi neimagnabile pentru progresul nostru! Acest compus este un material reformator care transformă energia electro-magnetică în energie magneto-sonică care conform comenzilor primite poate transpune anumite forme ale energiei telurice unul în altul prin reformatarea energiei tectonice din zona de influenţă! Incredibil, dar adevărat! O urmă din acest aşa zis material misterios, un fragment de ţesătură din oxid de siliciu, a fost găsită în anii ’70 în valea rîului Buzău fiind o rămăşiţă din această realizare tehnică excepţională. Nu pot să nu revin şi asupra unei alte descoperiri interesante din zona Aiudului. În urma unei excavări adînci s-a găsit o piesă din aluminiu de forma unei labe de picior cu două goluri cilindrice de diferite diametre. De ce este important această descoperire? În primul rînd aluminiul era total necunoscut pînă la începutul anilor 1800! În al doilea rînd prezenţa unor oase de dinozaur în jurul piesei, dar şi grosimea stratului de oxid format pe suprafaţă a dus la concluzia că piesa ar avea o vechime de cîteva zeci de mii de ani bune! Un expert în aviatică a sugerat foarte corect că, nu putea fi decît talpa uneia din suporţii de aterizare de la un aparat de zbor care se aşeza lin şi pe verticală la sol. Acest tren de aterizare al unui aparat de zbor, foarte avansat ca soluţie tehnică, ne sugerează existenţa unor ”care de luptă” de tipul ”OZN”. De acest „Călcîi de la Aiud” s-a interesat şi celebrul cercetător în paleoastronautică Erich von Daniken, însă a fost refuzat categoric de autorităţile comuniste de atunci. Ambele descoperiri probabil zac aruncate într-un coş de gunoi, deoarece reprezentanţii ştiinţelor prezente, în special cei din România, nu pot concepe existenţa în timp pe teritoriul Transilvaniei a unei civilizaţii superioare nouă. Iată că, unele indicii legate de Atlantidă au început să fie scoase la lumina zilei din mormântele milenare de către forţele naturii!                                                           

Exisă în Transilvania o vale neatinsă de civilizaţie care se termină brusc la capăt cu un munte ca o barieră, valea Munţilor Ciucaş zis şi Valea Zizinului. Exact în zona de curbură, în zona special formată energetic! Intrînd în această vale ai impresia că nu ştii încotro mergi: la sud sau nord, la est sau la vest. Este o deschizătură printre Munţii Carpaţi de curbură care taie în două toată lăţimea formaţiunii muntoase carpatice, atenţie, pe orizontală. Ceva de neîntîlnit! Valea la capăt, ca din senin, este închis perpendicular de un munte sălbatic, înfricoşător pentru cei care îl viziteză. Intrarea văii are denumirea populară de „ţinutul celor 7 Localităţi”, iar locuitorii de aici sunt amintiţi ca „dezrădăcinaţii timpului” fără un motiv anume explicabil istoric.  De ce am amintit cele arătate? Deoarece de această zonă se leagă una din cele mai mari secrete ale Lumii! Cuvîntul „templu” în sine poate referi şi la o construcţie spiritual ştiinţifică aparte, la ”Biserică”, adică la ceva construit artificial cu destinaţia de a controla anumite forţe printr-un artificiu al puterii inventive. Biserică = Bio+servire+fizică = Calitate spirituală de a controla natura fizică spre interesul general, în sensul abstract ascuns al cuvîntului. Interesant este că, şi organizaţiile creştine au denumit tot ”biserică” construcţiile în care propovăduiesc apropierea de Dumnezeu! Foarte corect, deoarece urmăresc acelaş lucru de a controla conştientul fizic, însă în alt context de idei. Natura fizică din jurul nostru este rezultatul interacţiunii, dar şi a interdependenţei dintre forţele tectonice şi telurice. Să nu confundăm tectonicul cu teluricul deoarece sunt două valori naturale cu totul şi cu totul diferite! Forţele tectonice sunt forţe primare, geologice, care se pot prevede şi doar ocoli pe cînd cele telurice sunt secundare, echologice, care se pot cunoaşte şi folosi. Primele sunt forţe controlabile iar celelalte forţe de control. Notificarea falsă de necontrolabil este o moţiune şi nu o noţiune, adică rezultatul unei politici de derutare şi nu a unui considerent ştiinţific de valoare. Că noi nu suntem în stare de a recunoaşte, controla şi folosi aceste energii, sau mai bine zis nici nu vrem cu adevărat, este cu totul altceva! Tectonicul este o putere demolatoare pe cînd teluricul una constructivă. Atlanticii au cunoscut legile forţelor telurice deoarece fără acestea nu puteau obţine nici o realizare artificială remarcabilă. Aceste forţe telurice au extraordinara putere de a crea scuturi respectiv legături energetice care pot produce imagini artificiale de constucţie confundabilă cu cea naturală, sau chiar pot închide sau deschide  formaţiuni tectonice naturale prin crearea unui aspect material unitar sau diferenţiat după caz. Cum redă componenţa cuvîntului echologic, sunt de origine sonică bazate pe fenomenul ecoului avînd proprietatea de a se propaga contra timpului prevestind şi ameliorînd în avans orice pericol pentru armonia existenţei în general. Au componenţă logică preventivă putînd interveni şi modifica evenimentele în declanşare prin accelerarea sau blocarea fenomenelor naturale la anumite stări fizice înainte sau dinainte stabilite. Undele sonice în general, sunetul în particular, este o formă de energie cu proprietăţi incredibile pe care noi le-am neglijat complet datorită unor interpretări greşite. Dacă lumina are două conponente lumenice: particulară(fotonică) şi generală(ondulatorie); sunetul se prezintă prin formele sale sonice conpresive de: imprimare(memoristică) şi generatoare (glasonică)! Lumina are culoare şi gust, pecînd sunetul gust şi miros. Parfumul emanat de plante, dar nu numai, este o metodă de comunicare sonică aparte de cel tradiţional, prin intermediul unor frecvenţe de valoare specială. Principala formă de analiză, comunicare şi înţelegere în Natură, cea completă în toate privinţele, este mirosul prin metoda logică a paraforezei! Paraforeza este o sondare interioară printr-o analiză intimă şi metodică în concordanţă perfectă cu situaţiile reale existente în cadrul manifestărilor din jur. În zicala populară se zice foarte des, şi corect, că cei dotaţi cu o analiză excepţională în a prevede şi a prezenta realitatea adevărată: „Au un miros perfect!” Am făcut precizările ştiinţifice anterioare pentru a înţelege cele voi descrie în următoarele rînduri. Voi încerca să lămuresc misterul legat de aşa zisele cele 4 Coloane lui Atlas şi implicit ale lui Hercule care au fost confundate cu simple formaţiuni geologice muntoase. Coloanele lui Atlas au existat în zona Munţilor Ciucaş unde funcţiona o poartă telurică, numită „biserică”(bisecător teluric ca metodă de realizare a controlului spiritual asupra naturii), prin care se putea da lovituri fulgerătoare din faţă respectiv de surpriză din spate asupra forţelor terestre şi marine care veneau cu intenţii de jaf şi cotropire dinspre orice direcţie posibilă. Însă aveau şi un alt rol suplimentar faţă de cele ale lui Hercule, mult mai important, rezultat în urma locaţiei speciale avute! Să luăm denumirea acestui munte straniu, sălbatic, respingător, derutant, dar frumos în acelaş timp. „Ciucaş” = Cioc+aşternut = Ciocul cu aşternut sau Vîrful care ascunde Ceva! Ce ascundea de fapt? Ascundea locul de amplasare al Coloanelor lui Atlas, adică al unei realizări ştiinţifico-tehnice unice, incredibile pentru mintea noastră. O „coloană”, fie ea de orice fel, în principiu ne indică o construcţie fizică de forma unui ansamblu cilindric care se ridică de la un soclu orizontal spre cer, ca un reper vertical, cu ideea de a susţine şi a facilita ceva „autentic” ca gîndire şi ”percutant” în realizare. De ce putea fi ceva „percutant”? Un sistem de „Coloane” în I-versiune(invers) pus transpune energia global-latentă în flux energetic liniar-aparent, dînd naştere printr-o posibilitate de redirecţionare a fluxului la ruperea spaţiului temporal din zona de influenţă permiţînd astfel execuţia unui salt-imaginar dimensional! Dar, în cazul opus al fenomenului invers montat produce şi închiderea versiunii arătate mai înainte, respectiv readuce sistemul energetic transformat la cel normal, într-o situaţie de O-punere. Ce poate fi însă această versiune ”I” mistic şi cea de punere în ”O” miraculos ale unei ”Ideii Constructive” arătate şi din care s-a născut Legea unică şi unitară pe care se construieşte Universul, denumit filozofic ca Legea contrariilor şi contradicţiilor???  Indiciile ”I”(unic) şi ”O”(unitar) funcţionează doar în cazul distribuirii Coloanelor ”T” după ”punctele virtual definitorii” ale unui ”cerc teoretic”!!! Un cerc are 4 puncte definitorii dispuse aparent la 90° în abstract din care cauză era obligat existenţa a ”4” Coloane, foarte corect amintite ca număr în legende! Am indicat valorile unghiurilor aparente deoarece practic au mărimi unghiulare diferite de cel 90° ştiut de noi. Acest 90° este o mărime specifică în numerotarea unghiulară, deci concret ”specifică” doar ”numărul” de coloane necesare la un ”cerc definitoriu” şi numai atît. Acest cerc special nu este o curbă personalizată redus la una ”perfect circulară cu rază consantă”, ci una de o formă constant ”universală” şi cu ”rază continu variabilă” ca generatoare de spaţiu energetic global ”cosmotizat”!!! Totatunci aceste forme literare sunt şi elementele constructive ale realizării tehnice respective, cum ve-ţi observa  în Fig.13 care urmează! O idee ştiinţifică trebuie gîndită ca funcţional, dar şi ca constructiv pe aceleaş principii teoretice! Cum se spune: ”Într-o realizare totul trebuie să corespundă atît virtual cît şi imaginar, atît la propriu cît şi la figurat!!!”- ca să funcţioneze perfect şi corect. Din acestă cauză traiectoriile planetelor par a fi aşa zis eliptice şi nu circulare, respectiv forma planetelor prezintă deformări faţă de cea sferică. Însă în cazul susţinerii eliptice este o mică greşeală, deoarece elipsa nu este o curbă generală ci una particulară legată de o lege personalizată, din care cauză cade valabilitatea generală a acesteia.  Ce nu putem susţine în cazul formei exterioare adoptate planetei noastre, deoarece am găsit un cuvînt reprezentativ special de geoid, care pînă la urmă ne poate indica teoretic orice imagine însă concret nimic prezentabil. Pentru obţinerea fenomenului fizic mai sus descris sunt dotate farfuriile zburătoare tip OZN cu un cilindru central, lucru la care nu s-a putut da nici-o explicaţe tehnică. Valea amintită se numeşte Valea Zizinului(Valea Puterii Zeilor, putere ca sens redată prin repetiţia Zizi=Zei˛) din vecinătatea Oraşului Coroanei. Cele patru COLOANE legendare au dispărut, deoarece au fost demolate de forţele tectonice iar POARTA misterioasă închisă şi zăvorită prin forţele telurice. Imaginea „Porţii” a reluat aspectul muntos permanent de construcţie unică şi cu componenţă materială unitară ca imagine. Aceste forţe lucrează concomitent adică: conic ca direcţie, conforme ca aspect şi contradictoriu ca imagine, adică cu decalare temporală şi cu tentă dimensională momentană. Ceva de necrezut, fantastic, paranormal pentru noi!!! Deocamdată noi recunoaştem doar latura electro-magnetică a materiei, iar de latura magneto-sonică nici nu vrem să discutăm. Valea Zizinului, altfel tradus Valea Puterii Zeilor, prin poarta sa telurică comunica cu Valea Buzăului şi de aici cu Marea din zona Bărăganului. Aici se afla canalul de legătură a oraşului Atlantis cu apele exterioare. Cu ocazia erupţiei vulcanice devastatoare cele două văi au fost umplute definitiv cu pămînt, mîl şi pietriş. Valea şi rîul de dincolo de Carpaţi au moştenit denumirile după vechea definiţie avută de această poartă: Buza Zeului = Buzău. Foarte sugestiv, deoarece o ”buză” se poate închide sau deschide, te poate înghite spre înăuntru sau te poate scuipa în afară, te poate măcina în sensul de a te distruge sau te poate ascunde pentru a proteja, poate fi o cale de apropiere prin intermediul comunicării sau o barieră de respingere prin readucerea tăcerii.    Poate nu ştiţi, deoarece nu se caută popularizarea, în zona Văii Buzău-Zizin apare din senin şi fără o explicaţie posibilă pînă şi azi un fenomen natural ciudat care îţi redă formarea unei arcuiri  energetice slab vizibile, asemănătoare ca formă curcubeului, îndicînd că aici ar exista o ZONĂ cu totul deosebită şi cam „atît”(A+T în T), respectiv AT˛  deocamdată. Coloanele lui Atlas, cele patru ”Stîlpi care susţineau Cerul”, aveau rolul de a fi un zăvor comandabil pentru Buza Zeului. Prezentau diferenţe de cele amintite ca herculiene şi  după care s-au inspirat înaintaşii noştrii egipteni cînd au construit una din cele 7 Minuni ale Lumii antice: Farul de la Alexandria. Coloanele lui Hercule, în particular, erau nişte antene de emisie-recepţie pentru unde radio, dotate cu un sistem de localizare precisă prin unde de foarte joasă frecvenţă, dar şi arme redutabile de lungă acţiune cu lumină polarizată. Generalizate, însă, cu dotări suplimentare puteau deveni şi un sistem energetic de deschidere-închidere(fasonare) a spaţiului dimensional material respectiv de transpunere-impunere (lansare) în spaţii temporale spiritual paralele.  Cum puteau interpreta călătorii neştiutori aceste coloane înalte de multe zeci de metrii uitînd de jos în sus? Erau ceva de neînchipuit şi de neînţeles pentru minţile lor! Discurile de reflecţie montate la capătul lor, în cazul Coloanelor lui Atlas, creau iluzia că ar susţine bolta cerească, din care cauză au inventat legenda cunoscută. Fiind privite de eleni ca nişte realizări de neîntrecut în puterea lor de acţiune coloanelor respective s-au atribuit însuşiri herculiene(indicativ grecesc antic la ceva de neînchipuit de puternic şi de neînvins). Substantivul comun rezultat de „Hercule” a fost ulterior ridicat la rang de nume propriu pentru un semizeu şi astfel a apărut şi persoana lui ”Hercule” cu Coloanele sale extraordinare! De fapt o ”Coloană atlasiană”, cum reiese din stema Atlantidei unde este ostentativ prezentată schematic, era de forma unui T uriaş în prezentare plană, respectiv de forma unui cilindru vertical înalt cu disc circular orizontal reflectorizant la capăt în construcţie spaţială. În vîrf era dotată în plus cu un emiţător şi receptor de unde convergente şi divergente de mare putere(Fig.15). Spre deosebire de aşa zise ”Coloane herculiene” care nu erau prevăzute cu discuri speciale de reflecţie şi erau mai mult de forma unor turnuri, ca în cazul farurilor cunoscute!

         Iată şi dezlegarea misterului legat de ”Cheia egipteană” care apare prin atîtea înscrisuri hieroglifice antice din Egipt. Șerpii care se încolăcesc în jurul acestei ”Chei” nu sunt decît prezentarea simbolică a undelor electro-magnetice active care în rezonanţă cu cele magneto-sonice reactive produc fluxul de putere pentru punerea în ”funcţiune”  a sistemului respectiv, adică a ”fundamentului acţiunii”(conform componenţei cuvîntului) universale, a controlul armoniei dintre forţele tectonice şi telurice prezente la un sistem global aparte. Aripile care apari sunt la fel un simbol al posibilităţilor extraordinare ce ne pot asigura aceste ”construcţii” în a ”zbura pe aripile undelor”, adică admisibilitatea de a ajunge sau de a fi oriunde şi orcînd atît la propriu cît şi la figurat! De ce apari undele prezentate prin şarpe? Deoarece acest animal prin deplasarea sa ne redă această posibilitate extraordinară ca prin ”şerpuirea” undelor magnetice să se poate obţine „trecerea” prin ”Dimensiune”, adică „temporizarea” în ”Adîncime”!  

             În continuare aş mai puncta o idee care caută la fel un răspuns de cîteva secole. Unde era vestita ţară a regelui Solomon, cel care a reconstruit Casa Domnului? Solomon a fost unul din ultimele regi ai regatului Atlantidei înainte de dispariţia finală. Vestitele sale mine se găseau în Carpaţii Apuseni la Rosa Montana(Roşia Montana de acum) unde se mai extrage şi astăzi aur. Aceste mine fiind spre epuizare, el a adus acest metal preţios la sfîrşitul domniei sale şi din Etiopia reginei Shaba cu care avea relaţii politico-economice strînse. Legenda regelui Athur este legat tot de persoana sa prin poveştile duse în vestul Europei de refugiaţii atlantici după catastrofa care a distrus în final ţara lor. Din această perioadă s-a păstrat denumirea de Ardeal pentru Transilvania, nume cu care au rebotezat anglo-saxonii în cursul istoriei noastre teritoriul atlantic: Ardeal = Aragon+delet+all = Aragonul Total Dispărut! Iată unde trebuie căutat centrul administrativ al faimosului „Regat al Regelui Arthur”, adică „Cetatea Aragonului”! Întradevăr Transilvania, respectiv Ardealul, se putea considera o CETATE naturală fiind înconjurat de ziduri excelente de apărare prin cele trei ramuri ale Munţilor Carpaţi. Spre susţinerea ideii vă reamintesc din nou că, aici lîngă Braşov sunt două stînci care se numesc Pietrele lui Solomon peste care conform unei alte legende ar fi sărit cu calul regele respectiv. Tot lîngă Braşov se înalţă Muntele Sfînt(Cristianul) unde se ridica un templu vestit, Templul Soarelui amintit şi ca Casa Domnului de Biblie. Aici era adăpostit Chivotul Sfînt în care, contrar credinţei îndoctrinate, erau sub păstrare cele trei volume ale Codexului Rozelor. Chivotul, lada în care se păstrau cărţile, avea un sistem de siguranţă alimentat prin curent electric furnizat de baterii care la atingere produceau descărcări electrice scurte de cîteva mii de volţi. Totul pentru a evita deschiderea şi furtul de cei neavizaţi  al ”Moştenirii” spirituale, culturale şi ştiinţice a ”Tuturori Timpurilor” păstrată pentru posteritare! Revin asupra denumirii muntelui zis Cristianul de lîngă Braşov. Indica de fapt Creasta Anilor în înţelesul de a fi Stîlpul Istorisirilor asupra Originilor avute, avînd la poalele lui Poiana Soarelui respectiv Grădina Măririi şi a Strălucirii avute. Aici se afla ”TEMPLUL DOMNULUI” care permitea „contemplarea” asupra ideilor măreţe păstrate cu sfînţenie de atlantici. Era o „Bibliotecă” a Culturii Universale adunate pînă în zilele respective! Avea o colecţie impresionantă de cărţi originale numite „romane”, dar şi copii rescrise ale acestora denumite ca „remane”.  Soarele, „Strălucirea” colecţiei, era Codexul Rozelor care era destinat spre păstrare pentru timpurile viitoare fiind bine protejat de orice furt, distrugere şi dispariţie posibilă. Clădirea era tot de formă conică pentru a crea condiţii energetice adecvate stimulării condiţiilor spirituale în studierea ideilor ştiinţifico-tehnico-culturale. În urma acestei idei de activare mentală au luat naştere „Piramidele” în toată lumea. A fost preluat deasemenea şi tradiţia de obligativitate ca, o „astfel de construcţie” piramidală automat să păstreze pe ascuns un „CEVA” de mare preţ pentru civilizaţia care a ridicat-o! Nu degeaba exisă acest mare interes, de cînd există lumea, de a afla „SECRETELE” construcţiilor respective fiindcă „AU LA BAZĂ” un „ADEVĂR” valoros care merită căutat! ”ADEVĂRUL” la rîndul său este un „SECRET”, pentru care trebuie să „PUI INTELIGENȚA LA CONTRIBUȚIE” şi apoi să „MUNCEȘTI DIN GREU” pentru a-l obţine!!!- este ideea universală pentru care valorile respective sunt ”bine ascunse” în astfel de piramide. Locul camerelor secrete sunt foarte bine gîndite şi protejate astfel ca fără o ”intuiţie ajutătoare” să nu fie ”descoperite”, adică să fie greu ”decopertabile”.  Iată precizări banale în exprimare, cum am mai susţinut de atîtea ori, care însă „corect redate şi însemnate” pot furniza informaţii „preţioase” şi „utile” pentru mintea noastră! Nu degeaba încerc să scot în evidenţă anumite cuvinte prin litere majuscule sau puse între ghilimele, adică ÎNSEMNATE de cîte ori se poate şi cît se poate mai bine, deoarece în ”sinea” lor conţini referiri concrete în construcţia lor asupra paşilor, metodelor practice care trebuiesc urmate respectiv ce trebuiesc aplicate în orice domeniu al vieţii noastre. Cum puteţi vedea zona Braşovului, dar şi Transilvania întregă, abundă în denumiri foarte edificatoare care sunt păstrate de nu se ştie de cînd şi de unde, în contradicţie cu altele din Lume. Denumiri care nu au fost date în urma unor descoperiri geografice făcute de către diferiţi deschizători de drumuri în a cunoaşte globul nostru pămîntesc, ci de memoria colectivă a tradiţiilor populare cu mult înainte de era noastră. Puteţi aminti un loc de pe Pămînt care să concentreze la un loc atît de strîns atîtea referiri directe la aproape toate legendele cunoscute şi păstrate pînă azi? Eu zic că, NU. Relatările asupra Atlantidei au suferit mari modificări prin amestecarea perioadelor de timp în care s-au derulat evenimentele, prin adăugiri personale pentru mărirea misticismului şi suspansului asupra ei, dar şi prin omiterea unor informaţii considerate de unii nesemnificative. Prin umflarea unor întîmplări pînă la extremis s-au ajuns la relatări absolut fantastice. Ulterior prin migraţia popoarelor, intenţiilor de colonializare, de căutare a unor condiţii de trai mai bune s-a format un amalgan al tradiţiilor, limbilor şi legendelor.Toţi care au ajuns pe tărîmuri necunoscute au încercat să impune anumite denumiri, poveşti aduse din ţara lor de origine. Au apărut o serie de versiuni ale uneia şi aceleaş legende care în prezentare şi în numele personajelor par a nu avea nimic comun între ele. Cei mai mulţi dezrădăcinaţi ai erei noastre au parvenit din Europa care au fost de fapt urmaşii urmaşilor refugiaţilor din Atlantida vestită. Avînd în subconştientul lor amintirile timpurilor străvechi pline de glorie şi mărire, fără a-şi da seama, au denumit diferite locuri şi localităţi, regiuni, state noi formate de ei cu denumiri lingvistice care aveau mari semnificaţii spirituale în mintea lor. Astfel au încercat să readucă acelor ţinuturi faima sperată, dar şi speranţa de a reprimi de la divinitate viaţa fericită, dar şi patria pierdută. Pe pămînturi total străine de Atlantida originară au apărut nume şi denumiri care au incitat ulterior minţile cercetătorilor ducîndu-le în eroare. Abundenţa unor astfel de indicaţii lingvistice pe teritoriul Americii, aduse sau încetăţenite în mare măsură de coloniştii europeni şi nu preluate de la populaţia autohtonă, au creat falsa concluzie că întradevăr aici trebuie căutat originile legendei lui Platon. Prin exterminarea într-un timp relativ scurt a civilizaţiilor găsite pe aceste meleaguri s-a pierdut ocazia de a cunoaşte în profunzime limba lor cu semnificaţiile avute asupra posibilelor legături istorice avute în cadrul Spiritualtăţii Pămîntene în general. Nu am reuşit să descifrăm nici limba mayaşă sau incaşă, ne-au rămas doar fragmente de documente de la aceste popoare şi acelea tălmăcite, răstălmăcite de acei la care simbolurile literare folosite de băştinaşi erau greu de pronunţat sau greu de înţeles. Nu ne-a atras atenţia multe pasaje importante din legendele legate de  originile popoarelor din acest continent american. Ameridienii susţin că, provini dintr-o civilizaţie din est, dintr-o ţară înconjurată complet de munţi înalţi şi despărţită de restul ţinuturilor locuite de o strîmtoare! Nu poate fi vorba decît de Transilvania care întradevăr are în sud situat strîmtoarea Porţilor de fier, strîmtoare care pe vremurile de de mult putea fi foarte bine o punte de legătură dintre ”Mările” care ocupau Oltenia, Muntenia respectiv zona cîmpului Panoniei de azi. Dar, şi de ”despărţire” a teritoriilor aşa zis cunoscute de preantici de cele ascunse în munţi şi interzise pentru ei! Puteţi găsi o altă locaţie asemănătoare pe harta Lumii care să corespundă celor descrise în atîtea legende rămase? Cuvintele de ”dincolo de strîmtoare” nu indică neapărat o locaţie abordabilă prin necesitatea navigării în lung a strîmtorii respective, ci foarte bine una care este accesibilă în urma trecerii peste aceasta de-a curmezişu pe un pod sau printr-o altă realizare tehnică mai avansată! Chiar denumirea de ”Poartă” rămasă în tradiţia populară ne duce la ideea că aici, conform mentalităţii populare străvechi, trebuia să existe ceva care facilita trecerea condiţionată spre o ”proprietate îngrădită şi privată” atît la propriu cît şi la figurat! Totatunci înţelesul multori cuvinte de origine latină au fost însuşite de cercurile religioase apărute la începutul erei noastre urmînd ca să devine derutante pentru căutările actuale. Anumite indicii importante furnizate de cuvinte au primit tente religioase pentru a mării şi mai mult dilemele apărute asupra originii civilizaţiei terestre. În contextul Istoriei avute în timp, pe acest Pămînt al nostru, „originile” trebuiesc căutate întotdeauna acolo unde trăieşte un popor redus ca număr, neînsemnat pentru alţii, care căuta şi caută cu înverşunare prin orice mijloace să păstreze patria şi tradiţiile sfînte. Trebuie să fie înconjurat de state mărginaşe cu „politici” de expansiune şi cotropire avute în istorie. Politica în sine exprimă visul ascuns al unor interese de grup în general, sau personale în particular, avizi de putere şi măreţie, de a readuce gloria şi bogăţia de altădată spre folosul lor şi numai pentru interesul lor. Atlanticii cu astfel de apucături nocive în general au emigrat din ţara distrusă stabilinduse pe teritoriile mărginaşe apropiate sau mai îndepărtate, cum redă această idee foarte corect Legenda lui Romulus şi Remus. Pe Pămîntul Sfînt dispărut, încărcat cu uriaşe tendinţe spirituale de a se  renaşte din propria cenuşă, astfel de tendinţe „politice” nu au fost, nu sunt şi nu vor fi tolerate de timp. Conform componenţei cuvîntului: politică = poliţie+atlantică! Politica nu este o menire şi nici o profesie! Se referă la acei care se dedică unei înclinaţii anume care are ţelul de a restaura statul poliţenesc care exista în ultima fază atlantică. Politicienii sunt descendenţii descendenţilor care apărau şi susţineau tirania tîrzie, decadentă, a Atlantidei. Cuvîntul „poliţie” nu este o denumire referitoare la un organ statal, ci o definiţie pentru un curent organizatoric. Poliţie = polarizare+ambiţie defineşte prin excelenţă o linie filozofică care promovează necesitatea urmăririi ambiţiilor personale în realizările de orice fel în dentrimentul intereselor spirituale comune. Adică după ei poate să vină şi Potopul!!! Interesant ce indicaţii uluitoare pot da componenţa cuvintelor româneşti?! Din această cauză există o repulsie generală, implementată artificial în timp, la auzul limbii române şi la apariţia românilor care vorbesc această limbă. Întradevăr prezintă un pericol major pentru cercurile politice conducătoare din LUMEA actuală. V-aş reaminti ceva care mereu scapă din atenţia cercetătorilor din ultima vreme. La Roşia Montana s-au descoperit ”Tăbliţele cerate” scrise pe o ”latină vulgară” conţinînd contractele de închiriere şi de administrare a mai multori mine de aur, întocmite dintre proprietarii autohtoni şi reprezentanţii autorităţilor romane. Acestea dovedesc că dacii din acea vreme cunoşteau şi foloseau o variantă a latinei care foarte probabil era limba lor oficală. Interesant este că, aceste contracte erau întocmite la începuturile ocupaţiei iar la timpul respectiv latina vulgară era de mult înlocuită oficial cu cea literară cunoscută şi azi. Teoria latinizării forţate a populaţiei dacice este o mare gogoaşă furnizată nouă! Dacia a fost ocupată de romani doar cca. 150 de ani după care s-au retras din acest teritoriu. Au fost alte popoare care au trăit sub dominaţia severă a romanilor chiar o mie de ani şi nu s-a reuşit latinizarea limbii lor în aşa măsură, chiar de loc. Tradiţiile şi limba populară nu se pot şterge cu buretele într-un timp aşa de scurt! Care a fost de fapt limba tradiţională a dacilor? Avem doar înscrisuri şi documente scrise în latină, nimic altceva! Nici un cuvînt, nici o literă de altă formă!!! Ce concluzii se pot trage cu adevărat? Vă las să faceţi singur acest lucru. În urma erupţiilor, ploilor şi cutremelor din ultima fază mulţi refugiaţi, în mare măsură „politicieni” ai Atlantidei, au găsit o patrie primitoare în zonele muntoase şi deluroase din sud-estul Franţei de azi, iar urmaşii lor au înfiinţat celebrele ordine secrete bisericeşti, ordinele Templierilor, care sfidau orice putere administrativă controlînd chiar consiliul cardinal şi papa de la Roma prin averile obţinute pe căi doar de ei ştiute. Cruciadele spre Ținuturile Sfînte s-au organizat la îndemnul şi pe banii lor cu scopul foarte bine ascuns de a aduna toate documentele şi relicvele Atlantidei dispărute în Egipt şi în jur. Cît de importante erau documentele putem deduce din realizările rămase de la marii Aristotel, Pitagora, Hipocrat şi chiar Iisus Cristos. Să nu utăm pe vestiţii alchimişti, dar nici pe Leonardo da Vinci sau chiar pe Jules Verne. Precis că, aceştia din urmă, au fost ori urmaşii unori avizaţi în a păstra sub jurămînt informaţii tehnice şi ştiinţifice bine ascunse de ochiul celor mulţi, ori că pe baza unor conjuncturi de moment au ajuns în cotact cu astfel de scrieri ascunse în bibliotecile secrete existente. În final, cele ştiute sau aflate de ei, au fost prezentate şi descrise prin schiţe, referate, romane după mintea, aptitudinea, posibilitatea fiecăruia. Nici un secret nu se poate ascunde pînă la nesfîrşit! Timpul va crea anumite canale de scurgere neprevăzute pentru informaţiile ascunse, deoarece fiind de interes general aparţini tuturora neputînd fi însuşite pe nedrept de anumite persoane sau grupuri de interese, nici pe baza unor intenţii ca bine cotate la prima vedere. 

Gheorghe Şipoş

Sursa: http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Atlantida%204%20de%20Sipos.htm

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com/