Se afișează postările cu eticheta Sfarsitul Timpului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfarsitul Timpului. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 decembrie 2012

INCREDIBIL! Timpul ... MOARE? Vezi cât de puțin înseamnă, de fapt, 24 de ore!


Teorie incredibilă lansată de specialiști. Aceștia susțin că timpul nu mai are aceeași durată ca acum 34 de ani de exemplu. Ba mai mult, oamenii de știință mai susțin că acesta va ajunge la un ”punct zero”, și că procesul va determina o comprimare a orelor, astfel încât o zi de 24 de ore va ajunge să măsoare 16.


Cercetătorii pun această comprimare pe seama oscilației Schumann sau rezonanța Schumann (cunoscută drept ”pulsul Planetei”). Conform specialiștilor, până în anul 1978, acest "puls al planetei" s-a menţinut constant, aşa cum a fost şi în ultimii 10.000 de ani.
Se pare ”pulsul Planetei” s-a menținut la 7,8 cicluri timp de mii de ani, însă a început să crească din 1980, în prezent ajungând la 12 cicluri. Oscilația se oprește, susține site-ul thecamino.com, la 13 cicluri. Așadar, în prezent timpul a ajuns să măsoare 16 ore efective și tinde să se scurgă cu repeziciune spre punctul zero. Acela este momentul în care planul Sistemului Solar, se va suprapune planului Galaxiei, după cum susțin cei care au interpretat calendarul mayaş.


Sursa:  Libertatea.ro 

luni, 25 iunie 2012

Teorie controversata despre Univers: timpul se va OPRI. "Va ingheta totul, ca intr-o fotografie"


Chiar daca simtim ca timpul trece din ce in ce mai repede pe masura ce ritmul vietii se accelereaza, oamenii de stiinta sunt de parere ca in viitor timpul se va opri. De tot.
Teoria timpului care se scurge a fost studiata de doua echipe de oameni de stiinta de la doua universitati spaniole. Acestia au incercat sa explice de ce Universul pare ca se largeste in mod continuu si accelerat.
Dupa ce au observat "comportamentul" supernovelor - cunoscute si sub numele de stele care explodeaza - au ajuns la concluzia ca cele aflate mai aproape de centrul universului se misca mai incet decat cele de la "periferia" acestuia.
In consecinta, acestia au declarat ca teoria acceptata de aproape tori oamenii de stiinta potrivit careia exista o forta de gravitatie opusa - cunoscuta sub numele de energie neagra - este gresita. Potrivit acestora, realitatea este ca fenomenul de expansiune al Universului se afla in proces de incetinire.
Profesorii Jose Senovilla, Marc Mars si Raul Vera de la Universitatea din Tara Bascilor si Universitatea din Salamanca au declarat ca fenomenul de decelerare a timpului este atat de constant si gradual incat nu este perceput de oameni.
Asadar, scriu acestia in jurnalul stiintific Physical Review D, energia neagra nu exista, iar timpul incetineste constant pana in punctul in care se va opri, atunci cand Terra nu va mai exista.
Fenomenul de incetinirea a trecerii timpului este perceput invers proportional de indivizi: vom avea impresia ca totul se intampla din ce in ce mai repede, pana cand totul va disparea.
"Va ingheta totul, ca intr-o fotografie, pentru totdeauna", a spus profesorul Senovilla pentru New Scientist.
Ideea este acceptata si de alti oameni de stiinta.
"Credem ca timpul a aparut in momentul Big Bang-ului, iar daca timpul poate aparea, poate si disparea", a declarat Gary Gibbons, cosmolog la Universitatea din Cambridge.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

INscensiunea…


INscensiunea™ (ii multumim Alexandrei)
INscensiunea inseamna a fi pe deplin prezenti in corpurile noastre, avand constiinta treaza.
Scopul nostru aici, pe Pamant, nu este legat de inaltare. Am fost coplesiti de framantare, incercand sa atingem inaltarea si acum singura cale de iesire o reprezinta INscensiunea. Pana cand nu vom reusi sa fim pe deplin si constient prezenti aici, pe Pamant, nu vom putea merge nicaieri altundeva. De ce si cum am putea merge mai departe, daca nu am reusit inca sa stapanim dimensiunea aceasta?
Sa vorbim despre aceasta dimensiune. Simtim foarte puternic ca multi oameni sunt, de fapt, fiinte bi-dimensionale, care traiesc intr-o realitate tri-dimensionala. Aspectele bi-dimensionale sunt polaritatile sau dualitatile realitatii de pe planul nostru terestru, cum ar fi: bine si rau, lumina si intuneric, feminin si masculin, lumina alba si lumina neagra.
Realitatea noastra tri-dimensionala este mult mai mult decat ne-am imaginat vreodata. Atunci cand putem fi pe deplin prezenti in fiecare moment, putem crea si ne putem conecta aici si acum, in acest spatiu tridimensional, cu oricare si cu toate celelalte dimensiuni si/sau realitati. Asta, pentru ca dimensiunea noastra este in realitate holografica.
Tineti minte ca asta este numai opinia noastra. Dimensiunea noastra este holografica, pentru ca noi cunoastem alte fiinte din alte dimensiuni, care cer ajutor si ne cauta pentru a le sprijini. De ce ar face asta, fiinte din alte parti? Care este motivul pentru care cea de-a treia dimensiune e atat de importanta? Poate pentru ca, fiind in prezent, avem capacitatea de a demola timpul, avand astfel efect asupra tuturor celorlalte realitati.
Atunci cand invatam cu totii SA FIM, pur si simplu, putem atinge „Sfarsitul Timpului”, despre care atat de multi dintre noi am auzit sau pe care l-am asteptat. Poate ca „Sfarsitul Timpului”, asa cum il stim noi, reprezinta pur si simplu trecerea in starea atemporala a cestui ACUM si a simplei Fiintari. Atunci cand suntem in clipa prezenta, suntem atemporali. Poate ca adevaratul scop al timpului este acela de a actiona ca punct de referinta, astfel incat sa putem exista in momentul prezent. In plus, ce-ar fi daca adevaratul dar constituit de faptul ca avem corp fizic, ar fi acela de a ne furniza, fiecaruia dintre noi, un punct constant si consecvent de ancorare in „momentul prezent”?
Calitatea momentului nu ar trebui subestimata niciodata. Fiecare dintre noi poate exersa zilnic, sa fie prezent in fiecare clipa, astfel incat sa nu mai fim definiti de trecut si sa putem „renunta” complet la tiparele si energiile din vietile noastre trecute sau din vremurile trecute. Acele timpuri si locuri nu vor mai avea niciun inteles concret sau incarcatura emotionala. Poate pentru ca propria noastra viata si toate vietile trecute s-ar revarsa in acest moment – Acum. In locul vietilor trecute, vom avea, pur si simplu, amintiri care au devenit parte din cunoasterea noastra. De indata ce devin parte a invatarii si cunoasterii noastre, ele se pot schimba si pot deveni parte din noi insine. Nu va mai conta daca experientele noastre trecute au fost pe aceasta planeta sau pe altele, daca s-au intamplat ieri sau maine.
Tineti minte, a fi in acum este important, pentru ca aceasta clipa reprezinta punctul de acces al celei mai rafinate reflectii a Sursei care putem noi fi. In aceasta stare, vibratia noastra devine un portal sau o poarta catre Dumnezeu si catre orice alta realitate dimensionala
Sursa: editura foryou

duminică, 18 septembrie 2011

Sfarsitul Timpului-Blog2 Continuare

Blog2 Continuare
“Aceeasi samani i-au spus lui Villoldo ca lumea va ajunge intr-adevar la un sfarsit… ca planeta se va transforma in anii care urmeaza intr-un mod care depaseste capacitatea noastra de intelegere actuala. Perioada anilor 2002 – 2012 ei o denumeau Pachacuti, insemnand timpul cand totul se intoarce invers, cand realitatea este restructurata.” Jay Weidner si Vincent Bridges in cartea “Misterele marii cruci de la Hendaye”
S-au scris multe despre sfarsitul timpului si 21 decembrie 2012, data la care celebrul calendar Maya se incheie brusc.
Un lucru interesant este ca Mayasii, care erau foarte avansati in astronomie, calculasera date cosmice pana la milioane de ani in trecut. De ce calendarul lor se incheie la solstitiul de iarna din anul 2012?
La fel de tulburator este faptul ca in cu totul alta parte a lumii, traditia Kalachakra (Roata Timpului) afirma ca dupa 960 de ani de la revelarea invataturii secrete in Tibet (care s-a facut in anul 1027) va veni o perioada de 25 de ani care va culmina cu Sfarsitul Timpului. O matematica simpla ne duce la un rezultat intrigant: 1027 + 960 + 25 = 2012.
Cu cativa ani in urma au inceput sa apara comentarii si teorii pe marginea celor doua “curente” convergente: calendarul Maya si traditia tibetana Kalachakra. Totusi, nimeni nu putea raspunde la o intrebare simpla si legitima. Pe masura ce ne apropiem de anul 2012 si intram in era Varsatorului, transformarea constiintei colective a umanitatii se va face fara cataclisme sau va fi nevoie de o mare purificare si “triere”, asa cum traditia indienilor Hopi (si multe altele) consemneaza? Sau in ambele moduri?
Cartea numita “Misterele marii cruci de la Hendaye” raspunde acestei intrebari. Astazi suntem la marginea Timpului, cu toate consecintele de rigoare. Si intr-adevar, intreaga realitate se va intoarce “pe dos”. Acelasi lucru s-a intamplat in Atlantida cu mii de ani in urma, cand, ca si acum, domneau lacomia, materialismul, setea de putere si tehnologia, in detrimentul spiritualitatii.
De cel putin 30 de ani o multime de informatii de natura metafizica si spirituala au intrat in campul constiintei planetar, si nu intamplator. Aceasta a facut ca multi oameni sa se intoarca din nou sincer catre spiritualitate, in toate formele ei. Dar nu suficient de multi. Este de ajuns sa ne uitam la lumea noastra de azi si vedem clar ca marea majoritate a decis sa ignore acest semnal. Personal cred ca aceasta polarizare de constiinte face parte din procesul de purificare al planetei.
Din multimea de invataturi profetice, o voi aminti pe cea crestina, fiind cea mai apropiata de nivelul actual de intelegere al umanitatii, fiind deci cea mai potrivita. In Biblie se spune ca graul va fi separat de neghina. Aceasta “triere” deja se desfasoara sub ochii nostri.
Este unanim recunoscut ca, de-a lungul mileniilor, frumoasa nostra planeta a trecut prin diverse cataclisme. Fie ca era vorba de inundatii, ere glaciare, inversari de poli sau alte violente majore, multe dintre ele s-au petrecut foarte rapid. Caminul nostru nu este atat de stabil si sigur pe cat am vrea noi sa fie.
In credintele stravechi gasim referire la fenomenul precesiei echinoctiilor, avand o durata de 25.920 de ani. Acest mare ciclu, sau Anul Cosmic, are o pozitie centrala in traditiile egipteana, mayasa, nord-americana… Era deci foarte important ca astronomii antici sa cunoasca exact locul lor in acest mare ciclu, pentru ca existenta lor depindea de aceasta.
Sursa: piatza.net

2012 vers2

Dupa cartea Istoria Secreta a Omenirii – vol II, aparuta in mai 2006, de Eugen Delcea. Sursa: Newsletterul editurii ForYou.
“Maya ramane in continuare o civilizatie misterioasa, aparuta din neant si cu o origine inca nedeslusita, la fel ca in cazul Sumerului, Indului sau Egiptului Antic. O civilizatie cu un calendar inexplicabil de asemanator cu cel al dacilor, cu date cosmice calculate pana la milioane de ani in trecut, deci avand cunostiinte astronomice extraordinar de avansate. O dovada in acest sens este si calendarul, de o exactitate demna de secolul XX. Anul mayas avea 365,242129 zile, in conditiile in care actualele calcule dimensioneaza anul la 356,242198 zile. Pentru comparatie, sa retinem un amanunt: calendarul Gregorian indica 365,2425 zile.Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se opreste in 22 decembrie 2012! Aceasta data obsedeaza omenirea de cateva secole si i s-au cautat diverse explicatii, majoritatea de esenta religioasa, mai ales ca unele pasaje ofera argumente in acest sens. Vom vedea, insa, ca Sfarsitul Timpului nu este si Sfarsitul Lumii, cum gresit s-a inteles si transmis prin Biblie. Schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si omenirea insasi. – Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca Luna isi fabrica atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafata de 6000 kmp.
- Atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea lui Mars Observer, in 1997.
- Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, 11411×2311l in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care nu exista pana acum iar activitatea vulcanica a crescut de 5 ori din 1875 incoace.
- Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.
- Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.
- Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli, isi maresc campul magnetic si devin tot mai stralucitoare..
- Campul magnetic al Soarelui a crescut si el cu 230% din 1901 incoace..Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar. Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee. Centrul Galaxiei se afla in Constelatia Pleiadelor, fiind marcat de steaua Alciona, Soarele central al Pleiadelor, aflat la 400 de ani lumina de noi. Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor. Sistemul nostru solar trece prin aceasta Centura de doua ori in 25.920 ani, perioada considerata Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza 2000 de ani.Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se estimeaza ca Terra va intra in 2012. Intalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala.
Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa existenta in Centura Fotonica. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala amintita.Orice fiinta este alcatuita in primul rand din energie. Iar energia este informatie, si invers. Corpul material este doar invelisul altor corpuri energetice. Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. “Animal cu (oaresce) ratiune”, fiinta umana a fost inzestrata cu capacitatea de a avea o paleta larga de trairi, sentimente si ganduri.Dovada, ca acestea sunt energii in stare pura, ne este oferita de constatarile de-a lungul timpului si cercetarile stiintifice din ultimile doua secole. Trairile si sentimentele negative creeaza energia negativa, nefasta, iar gandurile se pot chiar si materializa, dupa cum s-a reusit in proiectul Montauk. Ca orice energie, sentimentele, trairile si gandurile umane au o anumita vibratie. O energie negativa nu poate avea, evident, decat o vibratie joasa, pe principiul universal al evolutiei.In Univers, nimic nu este intamplator iar totul este subordonat unui singur scop: perpetuarea si evolutia vietii. Materia insasi este inzestrata cu o inexplicabila capacitate de a crea viata! Exista legi universale chimice, fizice, astronomice si chiar juridice. Ele nu sunt insa stricte, pentru ca Universul nu este Armata Poporului iar cuvantul de ordine este diversitatea. Viata trebuie sa evolueze prin forte proprii, fara dirijari cazone, sa se confrunte cu cele mai dificile situatii.Cine invinge merita sa mearga mai departe. Chiar si razboaiele au rolul lor in programul universal. Nu sunt de dorit, in general, dar determina unitatea unei natii, planete sau chiar unei galaxii ( si evolutia stiintifica, aducand o presiune si o urgentare sporita in acest sens. Tot ele, aduc un examen energetic major, o separare intre “baietii buni si baietii rai” – dupa gandirea simplista americana.Fiindca totul este energie, nici Universul nu face exceptie de la regula. Asa cum el a fost creat prin explozia colosala a unui… atom, tot asa exista surse de energie pozitiva ce alimenteaza galaxiile iar de la acestea, prin sori, sistemele solare. Aceste energii sunt de frecventa foarte inalta, pentru a putea strabate distanele imense, pana la sorii captatori.Pe de alta parte, planetele, sistemele solare si galaxiile se afla intr-o continua miscare, parca pentru a beneficia toate de aceste izvoare de energie a evolutiei. Miscarea are insa si un reflux: catastrofismul… periodic. Nu intamplator, galatenii Ioan Farcas si Ilie Ghetu au devenit subiect pentru “Discovery” TV, teoria lor fiind cu adevarat revolutionara. Conform acestora, la 180-200 milioane ani, Galaxia noastra sufera, permanent, transformari radicale iar sistemul solar de trei ori in acest interval. O data la 60-70 milioane de ani, modificarile de pe Terra sunt atat de radicale incat, spun cei doi, “pana si istoria nu poate fi considerata o observatie continua”. Toate aceste modificari sunt ciclice si… obligatorii si se datoreaza permanentei miscari a galaxiei si sistemului solar. Doar izvoarele de energie pozitiva par a avea o anumita stabilitate.Am tot mentionat ca trecerea prin Centura Fotonica duce la o schimbare radicala a vietii pe Terra. Ce inseamna insa aceasta, concret? Centurile de siguranta, va rog! Centura Fotonica atat de imensa, incat trebuie strabatuta timp de 2000 ani, emite o intensa radiatie electromagnetica, atat in spectrul vizibil, cat si in cel invizibil, de inalta frecventa (inclusiv raze X). Fotonii Centurii vor exercita o multipla si socanta influenta asupra materiei terestre. In primul rand, se va constata fluorescenta tuturor corpurilor iar ca rezultat… nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!! Corpurile vor emite o lumina fara temperatura si nu vor avea umbra.Intregul sistem solar isi va schimba structurile moleculare ale materiei iar energia fotonica nu va mai da dureri de cap la NASA, va deveni sursa majora de energie libera si nepoluanta (gandita de Tesla).Planeta va suferi o scadere progresiva a densitatii si isi va schimba “bataia inimii”. Dupa ce a avut o valoare constanta timp de milenii, “rezonanta Schumann” a Terrei a inceput sa creasca, din 1980, de la 7,8Hz, apoi sa se accelereze, ajungand la 12 Hz, nivelul de astazi. Aceasta inseamna ca, data fiind cresterea frecventei vibratorii a Pamantului, cele 24 de ore de viata ale unei zile sunt… doar 16 ore reale! Deocamdata este inca bine si acceptabil, desi explica de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grabiti si mai obositi.Ce se va intampla in momentul intrarii in Centura Fotonica, in 2012 sau in alt an, este pur si simplu de neinchipuit: intreaga planeta, inclusiv omenirea, va trece intr-o alta dimensiune! Inca neclar? Mai concret: 24 de ore vor fi… 0 ore efective, deci timpul terestru nu va mai exista!!! Iar pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, in acel “Punct Zero” se vor inversa si Polii Magnetici ai Pamantului. Veste buna este, repet, ca Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii.Semn ca momentul este relativ aproape, intensitatea plasmei stralucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit si ele o energie sporita.Mayasii ne retransmit si ei informatiile primite de la zei despre schimbarile ce vor urma:
- intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;
- vom depasii tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;
- banii vor disparea ca necesitate;
- vom intra in Dimensiunea a 5-a;
- ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent.In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute (inca o veste buna – este semnul ca organismul se purifica): – migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;
- simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;
- slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;
- modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducand la o crestere a celor umane. Este asa-numita “inaltare”, “ridicare la Cer”, de care vorbesc si vechile scrieri. “Inaltarea” fiind brusca si puternica, cei cu vibratii joase, negative (rautate, egoism etc.) nu vor rezista transformarii. Frecventele genomului uman si ale ADN-ului sunt foarte inalte, vibratiile foarte fine. Sunt in fapt lumina, ceea ce explica vizibilitatea aurei la zeisi sfinti.Dr. Berrende Fox a constatat ca, de 20 de ani, oamenii au inceput sa se schimbe la nivel celular iar unii chiar si-au dezvoltat noi lanturi in structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sange. Bine, bine, vor intreba oamenii de afaceri, si eu ce castig de aici?! Sa vedem daca le place: – intuitia si capacitatile paranormale se dezvolta mai repede;
- folosirea unei parti mai mari din creier, peste 10-15% cat in prezent;
- toate bolile incurabile vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;
- se vor inmulti bioterapeutii si telepatii;
- corpul fizic va incepe sa se schimbe si probabil vom vedea(cei care scapa!) o aura de lumina ca sfintii de pe peretii bisericilor.Ideea este ca 2012 este foarte aproape de noi si majoritatea vor ajunge cu siguranta sa vada daca aceasta profetie este reala sau falsa.”
Sursa: piatza.net

vineri, 9 septembrie 2011

Sfarsitul Timpului


Sfarsitul Timpului

 


S-au scris multe despre sfârşitul timpului şi 21 decembrie 2012, dată la care celebrul calendar Maya se încheie brusc.
Un lucru interesant este ca Mayaşii, care erau foarte avansaţi în astronomie, calculaseră date cosmice pâna la milioane de ani în trecut. De ce calendarul lor se încheie la solstiţiul de iarnă din anul 2012?
La fel de tulburator este faptul că în cu totul altă parte a lumii, tradiţia Kalachakra (Roata Timpului) afirmă că după 960 de ani de la revelarea învaţăturii secrete în Tibet (care s-a făcut în anul 1027) va veni o perioadă de 25 de ani care va culmina cu Sfârşitul Timpului. O matematică simplă ne duce la un rezultat intrigant: 1027 + 960 + 25 = 2012.
Cu câţiva ani în urmă au început să apară comentarii şi teorii pe marginea celor două “curente” convergente: calendarul Maya şi tradiţia tibetană Kalachakra. Totuşi, nimeni nu putea răspunde la o întrebare simplă şi legitimă: Pe măsură ce ne apropiem de anul 2012 şi intrăm în era Vărsătorului, transformarea conştiinţei colective a umanităţii se va face fără cataclisme sau va fi nevoie de o mare purificare şi “triere”, aşa cum tradiţia indienilor Hopi (şi multe altele) consemnează? Sau în ambele moduri?
Recent am citit o carte numită “Misterele marii cruci de la Hendaye” care răspunde acestei întrebări. Astăzi suntem la marginea Timpului, cu toate consecinţele de rigoare. Şi într-adevăr întreaga realitate se va întoarce “pe dos”. Acelaşi lucru s-a întâmplat în Atlantida cu mii de ani în urmă, când, ca şi acum, domneau lăcomia, materialismul, setea de putere şi tehnologia, în detrimentul spiritualităţii.
De cel puţin 30 de ani o multime de informaţii de natură metafizică şi spirituală au intrat în câmpul conştiinţei planetar, şi nu întâmplător. Aceasta a făcut ca mulţi oameni să se întoarca din nou sincer către spiritualitate, în toate formele ei. Dar nu suficient de mulţi. Este de ajuns să ne uităm la lumea noastră de azi şi vedem clar că marea majoritate a decis să ignore acest semnal. Personal cred că această polarizare de conştiinţe face parte din procesul de purificare al planetei.
Din mulţimea de învăţături profetice, o voi aminti pe cea creştină, fiind cea mai apropiată de nivelul actual de înţelegere al umanităţii, fiind deci cea mai potrivită. În Biblie se spune că graul va fi separat de neghină. Această “triere” deja se desfăşoară sub ochii noştri.
Este unanim recunoscut că, de-a lungul mileniilor, frumoasa nostră planetă a trecut prin diverse cataclisme. Fie că era vorba de inundaţii, ere glaciare, inversări de poli sau alte violenţe majore, multe dintre ele s-au petrecut foarte rapid. Căminul nostru nu este atât de stabil şi sigur pe cât am vrea noi să fie.
În credinţele străvechi găsim referire la fenomenul precesiei echinocţiilor, având o durată de 25.920 de ani. Acest mare ciclu, sau Anul Cosmic, are o poziţie centrală în tradiţiile egipteană, mayaşă, nord-americană… Era deci foarte important ca astronomii antici să cunoască exact locul lor în acest mare ciclu, pentru că existenţa lor depindea de aceasta.
Misterele marii cruci de la Hendaye Secretul crucii de la Hendaye
Marea cruce de la Hendaye din sudul Franţei este un monument ce reprezintă Sfârşitul Timpului. Conţine într-o formă codificată informaţii despre marele An Cosmic şi ciclurile de purificare şi “triere” care vin odată cu acesta.
Dar mai important decât aceasta, mesajul acestei cruci descrie procesul de purificare: emisfera nordică a planetei va trece “prin foc” datorită unui eveniment ce apare în centrul galaxiei noastre. Autorii se bazează nu pe profeţie, ci pe cercetări ştiinţifice în legătură cu anumite alinieri planetare şi galactice care au determinat perioadele de purificare din trecut. Un astfel de proces a început deja şi pentru noi.
Aceste conculzii prezentate în carte au o bază ştiinţifică solidă. Recente descoperiri astronomice vin în sprijinul afirmaţiei că multiple schimbări planetare au început deja şi acestea se vor intensifica pe măsura ce ne apropiem de anul 2012.
La începutul anului 2004, magazinul “Fortune” şi ziarul “The Guardian” au făcut public un raport al Pentagonului. Care afirmă că în următorii ani ne putem aştepta la: schimbări bruşte de climă care vor duce planeta la anarhie; după anul 2010 Europa va suporta o schimbare radicală de climă se estimeaza milioane de victime omeneşti datorate războiului şi foametei; pâna în anul 2007 furtuni violente vor distruge bariera de coastă a Olandei determinând pierderea unor vaste teritorii; revolte şi conflicte interne vor distruge India, Africa de Sud şi Indonezia; numeroase perioade de secetă vor afecta majoritatea “grânarelor” lumii; ameninţările nucleare se vor intensifica; Marea Britanie şi ţările vecine se vor îndrepta către un climat Siberian; conflictele şi neîncrederea vor pătrunde în toate aspectele vieţii; schimbarea climei va fi o ameninţare mai mare decât cea teroristă.
Dovezi ştiinţifice în sprijinul unei schimbări bruşte (de ordinul a câţiva ani) a climei există, pentru că asemenea schimbări au avut loc si în trecut. Două articole recente publicate în “Fortune” şi “Common Dreams” descriu cum aceste schimbări sunt asociate cu ultima eră glaciară, care s-a petrecut acum 13.000 de ani. Şi se pare că se va petrece din nou.
Credibilitatea teoriei unei noi ere glaciare este susţinuta şi de măsurătorile navei spatiale Ulysses (lansată de Agenţia Spaţială Europeană în 1993) care arată că sistemul solar primeşte din ce în ce mai mult praf cosmic venind dinspre centrul galaxiei ceea ce duce la scăderea “luminii” pe care o primim de la Soare.
De asemenea, s-a studiat salinitatea oceanului Atlantic de nord în ultimii 40 de ani. Nivelul salinităţii apei oceanice a scăzut pe măsură ce au început să se topească din ce în ce mai mulţi gheţari, ceea ce a dus la scăderea vitezei marilor curenţi de apă oceanici din această zonă (incluzând faimosul curent cald Gulf Stream), cu efecte directe asupra climei regionale. Se aşteaptă astfel o răcire puternică a vremii în următorii ani, răcire ce va afecta coasta de nord-est a SUA, estul Canadei, Marea Britanie şi ţările vecine. Ca medie, temperaturile din Europa ar putea să scadă cu 7 – 14 grade.
Raportul Pentagonului mai arată că, paradoxal, vara va fi din ce în ce mai caldă, ceea ce va duce la o şi mai rapidă topire a gheţarilor oceanici, cu consecinţe grave asupra curenţilor oceanici şi a climei zonale. La extrem, se poate ajunge la ierni cu temperaturi foarte scăzute, similare Siberiei, în ţările limitrofe Atlanticului de nord. De asemenea, multe alte zone vor suferi schimbări similare.
Legatura cu sudul Franţei
Extraordinarul mesaj dăltuit în misterioasa cruce de la Hendaye îşi are originile în şcolile străvechi ale Gnosticismului, Alchimiei, Sufismului, Kabbalei şi Creştinismului mistic. Se pare că acest mesaj a fost scris pe această cruce de către un supravieţuitor al teribilelor zile ale Atlantidei. Ideea centrală a cărţii este că această cruce reprezintă un punct de referinţă pentru purificarea planetară actuală.
Jay Weidner afirmă că “iniţiaţii şcolilor străvechi priveau timpul şi experienţa umană într-o dimensiune bazată pe cicluri.” Străvechi texte indiene descriu (cu multe mii de ani înaintea Bibliei) cum Marele Ciclu de 25.920 de ani a fost împărţit în 4 ere: “În acelaşi fel cum anotimpurile decurg unul din altul, cum Luna trece prin perioadele de nastere, crestere, maturitate şi moarte, umanitatea, ca întreg, trece prin cele 4 faze ale acestui Mare Ciclu. Acesta este compus din era de aur (Satya), era de argint (Treta), era de bronz (Dvapara) şi era de fier (Kali).”
Astăzi ne aflăm nu numai la sfârşitul erei de fier, dar şi la sfârşitul ciclului de 25.920 de ani. Conform scrierilor străvechi, era de fier este perioada în care magia neagră devine religie iar oamenii găsesc plăcerea în a-şi controla şi domina semenii şi chiar planeta. Pământul, aerul şi apa sunt poluate. Războaie, foamete şi epidemii înconjoară rasa umană. Timpul însuşi se grăbeşte acum spre Sfârşitul care va permite unui nou ciclu să reînceapă.”
Este de ajuns să priveşti atent în jurul tău şi vei vedea că toate aceste simptome sunt prezente.
Alinieri cosmice
Pentru a înţelege cu adevărat mesajul crucii de la Hendaye este necesar să înţelegem fenomenul precesiei echinocţiilor.
Pe scurt, planeta Pămînt se învârte în jurul axei sale ca un titirez care se clatină. Ca rezultat, polul nord al planetei trasează în spaţiu un cerc imaginar larg, având o perioada de 25.920 de ani. Acest adevărat “An Cosmic” este unul dintre secretele bine păzite ale vechilor şcoli spirituale ale civilizaţiilor antice.
Calea Lactee este galaxia din care face parte sistemul nostru solar. Privită din profil, arată ca o pâine rotunda cu un mijloc (centru) proeminent. Centrul galaxiei (descoperit în 1917) se comportă ca o inimă ce pulseaza lent, trimiţând în spaţiu o energie misterioasă.
Autorii cărţii afirmă că mesajul crucii de la Hendaye confirmă recentele descoperiri ştiinţifice din astronomie care arată că centrul galaxiei este responsabil de periodice pulsaţii energetice ce influenţează sistemul nostru solar. Secrete străvechi ne spun că centrul galactic este sursa Conştiinţei Creatoare care ghidează evoluţia umanităţii şi a întregii galaxii şi determină calitatea vieţii şi a conştiinţei de pe Pământ.
Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=85 şi este publicat la Active Information Media.
Deşi aduce mai mult a filozofie, nu este deloc aşa. Autorii arată că descoperirile fizicianului Paul LaViolette sunt esenţiale. El le-a publicat în cartea sa “Pământul incendiat” în care demonstrează că aproximativ la fiecare 13.000 de ani Pământul primeşte un val de energie dinspre centru galactic care duce la catastrofe. Ultima dată s-a întâmplat la sfarşitul erei glaciare.
Mai mult, LaViolette a examinat probe din gheaţa Groenlandei şi a descoperit straturi de Iridium, element provenit din centrul galaxiei. Toate aceste “ploi” galactice au perioade de 13.000 de ani. Suspectaţi vreo legatură cu precesia echinocţiilor?
O viziune unificatoare
Cei care sunt conştienţi de ceea se întâmplă azi în lume recunosc că se pregăteşte într-adevăr ceva. Tradiţiile străvechi ale indienilor Hopi, mayasii, Edgar Cayce, Roata Timpului tibetană şi multe altele, toate converg către aceste zile.
De ce tocmai acum umanitatea este preocupată de probleme planetare ca reducerea salinităţii ocenului Atlantic de nord, încălzirea globală, riscul unei noi ere glaciare?
De ce tocmai acum clima se schimbă drastic? În vara anului 2003, aproape 15.000 de francezi au murit din cauza căldurii excesive în numai 3 săptămâni. Gheaţa din Alaska se topeşte rapid iar stâlpii liniilor telefonice sunt în pericol de a cădea, lipsindu-le suportul. Din 2002 s-au înregistrat cele mai fierbinţi veri din ultimii 500 de ani. În ultimele câteva zeci de ani unii gheţari din Elveţia s-au diminuat cu 50%, la fel ca şi gheţurile nord-polare din regiunea Alaska şi Canada. Sir David King, omul de ştiinţă cel mai respectat din Marea Britanie a afirmat recent că “ne aflăm în faţa unui dezastru climatic” (iar ca urmare guvernul Britanic a încercat să-l reducă la tăcere).
Nu putem ignora toate aceste informaţii.
Atunci ce e de făcut? Să ne ridicăm mâinile la cer şi să renunţăm la orice speranţă? Absolut nu. Aceleaşi tradiţii străvechi ne spun că cei care sunt pregătiţi vor trece cu succes prin toate aceste evenimente, regăsindu-se în noul ciclu.
Către sfârşitul cărţii, autorii amintesc de discuţiile pe care le-a avut Alberto Villoldo cu unii dintre şamanii din Peru. “El vorbeşte de o posibilă evoluţie a speciei Homo Sapiens spre Homo Luminous”. În acestă direcţie sunt importante recentele cercetări despre genomul uman şi despre posibilele re-organizări ale genelor în forme noi care vor da naştere unor lanţuri de ADN cu mai multe spirale (în prezent sunt două). Să fie rezultatul misterioasei energii din centrul galaxiei?
Un lucru e sigur: aceşti şamani sunt convinşi că ceva cu adevărat profund este pe cale să se înfăptuiască şi că urmează un pas foarte important pentru umanitate.
Ca referinţă, merită citite “Amprentele zeilor” de Graham Hancock, “Profeţiile Maya” de Maurice Cotterell şi Adrian Gilbert şi “Dincolo de profeţii şi predicţii” de Moira Timms.
Sursa: piatza.net