Controlul constient al sistemului imunitar

Rezultatele Unui Studiu efectuat cu ajutorul metodei Wim Hof ​​sugereaza faptul circa o persoana matrimoniale INVATA SA-si controleze in mod constient raspunsurile sistemului imunitare.

Wim Hof ​​Este detinatorul recordului mondial, AFLI faimos în lume Cu pretul abilitatea sa de a rezista temperaturilor extrem de sczute. Din pretul this invulnerabilitate, olandezul o Fost poreclit "Iceman".

O ECHIPA de cercetatori condusa de Matthijs Kox, de la Centrul Medical Universitar Radbound DIN Nijmegen, Olanda, un studiat this metoda, de îngrijire Este orecum similara cu tehnica tibetana Tummo - yoga caldurii interiorare - si cu ajutorul unor Meditatii, exercitii de respiratie, un instruit 12 de voluntari cu capacitatea de a Lupta Impotriva inflamatiilor.

In cadrul studiului, 24 de voluntari, printre îngrijire 12 instruite Persoane în metoda Wim Hof ​​si 12 de îngrijire Nu au urmat o astfel de pregative, au Fost supuse testului de inflamatie. Acestora le-a Fost injectat o tulpina de bacterii îngrijire provoaca simptome asemanatoare cu ale gripei Cele.

Ca, rezultat, îngrijire voluntarii au urmat metoda Hof au raportat simptome Mult mai putn intens în comparatie cu celelalte Persoane. In Acelasi TIMP, organismul Voluntarilor instruiti un produs cantitati Mult mai Mici de proteină de inflamatie si niveluri Mult mai ridicate de interleukina - 10, o ProteinA îngrijire Lupta Impotriva inflamatiilor.

"Pana ACUM, Atat nervos SISTEMUL, cat si SISTEMUL imunitare au Fost grijuliu o fi Sisteme CE Nu pot fi influentate in mod Voluntar. Studiul de fata o demonstreaza ca, imp tehnicile invatate in programul Unui cadrul de Instruire Foarte Scurt, SISTEMUL nevors si SISTEMUL imunitare pot fi Intr-Adevăr influentate in mod Voluntar. " , sustin jurnalistii revistei Științifice PNAS, Acolo Tier o Fost Publicat acest Studiu.

"Marea majoritate a neurobiologilor si un imunologilor au Fost Foarte sceptici. Acestia sunt servanda de parere circa interactiunile DINTRE SISTEMUL nervos si cel imunitare Este Domeniu ONU al umbrelor. Acest Studiu a reusit sa demonstreze this legatura. " , a declarat Giuseppe Matarese, onu medic imunolog de ​​la Universitatea din Salerno, Italia.

Acesta Nu Este singurul Studiu de ingrijire ȘTIINȚIFIC atesta capacitatea mintii de a Controla în mod constient SISTEMUL imunitare. Oamenii de Stiinta australieni recunosc abilitatea constiintei de o influenta intensitatea reactiilor alergice.

Ca Parte a Unui experiment medical, mai multe Voluntari sanatosi au Fost injectati cu histamina, o substanta de îngrijire Joaca majoră lei ONU în cadrul multor alergice reactii. Experimentul un Fost structurat in asa FEL Incat o Parte DINTRE participantii la Studiu au Fost facuti sa creada circa injectia urmeaza sa FIE va putea sa faca Intr-o papusa de cauciuc, în CE TIMP o injectie Reala o Fost va putea sa faca brat Intr-ONU al Lor.

Dupa experiment, intensitatea raspunsului alergic Nu PE ambele Brate ale Voluntarilor o Fost evaluata si comparata cu CEA un grupului de îngrijire de control a Fost supus iluziei papusii de cauciuc. Cà rezultat, CEI DIN Urma au manifestat ONU Efect Mult mai puternic al histaminei la Bratul de îngrijire a Fost standard Inlocuit de fals ONU.

Ambele Arata Studii circa SISTEMUL imunitare matrimoniale fi influentat de catre constiinta noastra in Mai multe Moduri, CEEA CE inseamna circa propriile noastre ganduri, credintele noastre si starea de spirit ne afecteaza Intr-o mare masura Foarte starea de Sănătate a organismului Nostru. Cunoscand acest Lucru, putem sa ne controlam INVATA gandire Intr-o Mult mai mare masura si astfel, SISTEMUL imunitare si starea de Sanatate.

https://www.youtube.com/watch?v=sKT1Wvz3xm0

Sursa: http://www.e-dimineata.ro/

Un proces de mii de miliarde de dolari deschis în SUA ar putea pune capăt tiraniei financiare (1)

(prima parte)

adaptare după un articol de David Wilcock

 În iunie 2009, doi cetățeni japonezi au fost reținuți în timp ce intenționau să traverseze frontiera Italiei spre Elveția, cu obligațiuni americane în valoare de 134 de miliarde de dolari. Acesta fapt constituie începutul unor evenimente uluitoare, înconjurate încă de foarte mult mister, în care cifrele amețitoare aflate în discuție nu reprezintă partea cea mai senzațională.
Într-un interviu incendiar acordat lui David Wilcock, Benjamin Fulford (jurnalist binecunoscut pe plan mondial pentru dezvăluirile despre ceea ce am putea numi o contra-insurgență împotriva clicii criminale a aşa-zişilor „iluminaţi”), a făcut cunoscute informații cu totul extraordinare despre existența unui proces de despăgubire pentru o sumă astronomică, de mii de miliarde de dolari, împotriva unor organizaţii şi persoane fizice faimoase şi influente pe scena geopolitică actuală, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite sau premierul italian Silvio Berlusconi.
 David Wilcock a făcut la rândul său unele cercetări personale, convingându-se astfel din plin de autenticitatea acestui proces uluitor care ar putea reprezenta sfârşitul tiraniei financiare a elitei „iluminate”.
 Vă oferim în continuare unele extrase semnificative din amplul articol scris de David Wilcock pe această temă, articol ce prezintă pe larg nenumărate dedesubturi mai puţin cunoscute şi dovezi incontestabile referitoare la această acţiune juridică fără precedent.

 Se poate ca acesta să fie cel mai binefăcător eveniment din întreaga istorie a umanităţii 
 La data de 28 noiembrie 2011, surse media anunţau că că ne-am putea afla la doar zece zile distanţă de o prăbuşire totală a monedei euro şi, în mod evident, aceasta ar fi însemnat, de asemenea, şi colapsul iremediabil al majorităţii economiilor mondiale.
 Între timp, a fost aplicată o faimoasă strategie de „salvare”, astfel încât să se mai amâne această prăbuşire iminentă, însă măsurile adoptate nu au readus deloc liniştea în rândul populației, mai ales pentru că cei care aţâţă conflictele din Orientul Mijlociu nu-şi încetează deloc maşinaţiunile criminale, sporind astfel motivele de îngrijorare ale oamenilor.

Ei bine, aceasta este perspectiva din care este prezentată situaţia actuală de către mass media, însă trebuie să ştiţi că din fericire această perspectivă este în realitate complet lispsită de temei!
 În termeni clasici orwellieni – conform cărora „războiul înseamnă pace, libertatea înseamnă sclavie, ignoranţa înseamnă forţă” –  acest întreg tam tam creat de mass-media cu privire la o aşa-zisă „prăbuşire financiară globală” ar putea să fie, în realitate, cel mai binefăcător eveniment din istoria recentă a umanităţii.

 Un scandal financiar foarte misterios, de proporţii uriașe, dar care este ținut ascuns 
 Vă vom dezvălui în continuare ceva care până acum câtva timp ar fi părut doar o poveste de adormit copiii, un minunat basm spus la gura sobei pentru a linişti sufletul. În mass-media corporatistă nu s-a spus şi nu s-a scris încă nici măcar o vorbuliţă cu privire la ceea ce urmează să vă dezvăluim.
 Originea bizară a acestei întregi poveşti s-a infiltrat totuşi, la un moment dat, pentru scurt timp – întocmai ca o licărire, pentru ca apoi să se dizolve complet în cea mai adâncă şi totală tăcere – în emisiunea lui Glenn Beck de la FOX TV, în anul 2009.
 Glenn Beck afirmă în respectiva emisiune că cei de la FOX TV au contactat Trezoreria americană pentru a afla mai multe informaţii legate de acest caz, însă drept răspuns au primit o scrisoare oficială menită să pună capăt întrebărilor, care ar putea fi rezumată prin cuvintele: „nu putem face niciun fel de comentariu” cu privire la cele 134 de miliarde de dolari în obligaţiuni americane ce au fost confiscate la graniţa cu Italia, căci ar fi vorba, zice-se, despre nişte „probe într-o investigaţie ce se află încă în desfăşurare”.
 Beck prezintă apoi o listă a ţărilor care deţin cele mai multe obligaţiuni americane, cât şi valoarea acestora: pe primul loc se află China, cu 763,5 miliarde, urmată de Japonia, cu 685, 9 miliarde, Marea Britanie, cu 152, 8 miliarde, Rusia, cu 137,0 miliarde şi Brazilia, cu 126, 0 miliarde. Potrivit cifrelor oficiale, disponibile în mod public, cele 134,5 miliarde de dolari în obligaţiuni americane nu ar fi putut aparţine decât Rusiei, Marii Britanii, Japoniei sau Chinei, niciunei alte ţări. În plus, suma de bani este atât de mare, încât, dacă ea ar aparţine, să spunem Rusiei, atunci acestora nu le-ar rămâne decât 2,5 miliarde în obligaţiuni americane!

Prezent la acea emisiune, Joe Wiesenthal, redactorul revistei online Business Insider a afirmat că întreaga operaţiune – fie că avem de-a face cu un guvern care face dumping (vânzarea unor produse sub prețul de producție, adesea cu scopul de a elimina eventuali concurenţi), fie de o operaţiune de contrafacere a obligațiunilor – este una de proporţii gigantice, care „nu are precedent până acum, nici în ceea ce priveşte amploarea, nici în ceea ce priveşte atenţia la detalii”.      
 Potrivit spuselor lui Weisenthal, pentru a contraface astfel de obligaţiuni „ar fi nevoie de o tehnologie pe care nu ne putem aştepta să o deţină altcineva înafară de un guvern”.
Weisenthal crede, de asemenea, că anul 1934, inscripţionat ca dată de eliberare a obligaţiunilor respective, poate sugera că ar putea fi vorba de nişte obligaţiuni contrafăcute în urma unui proces amănunţit ce a fost în prealabil gândit în mod meticulos.

 Realitatea acestui proces poate fi oricând verificată. 
 În afară de alte câteva reacții cât de cât semnificative înregistrate la scurt timp după acest incident uluitor, subiectul s-a stins. Singurele referiri ulterioare au fost furnizate săptămânal şi sub forma unor cantităţi impresionante de informaţii din interior, de către Benjamin Fulford, fostul redactor şef al ediţiei pentru Asia Pacific al revistei Forbes.
 Procesul aflat în epicentrul investigaţiei realizate în jurul acestui caz a devenit acum o realitate ce poate fi oricând verificată, validând tot ceea ce Fulford a scris cu privire la acest caz straniu încă de la început.
 Atunci când așteptata zi de 15 noiembrie 2011 – în care Fulford anunțase că va fi înaintată o plângere penală – a venit şi apoi a trecut, fără să se petreacă nimic semnificativ, credibilitatea jurnalistului părea să fie serios ameninţată, după ani de zile în care scrisese foarte mult pe marginea acestui subiect. 
 Însă la doar câteva zile distanță, pe 23 noiembrie 2011, orice îndoială cu privire la credibilitatea lui Fulford a fost înlăturată. La acea dată a fost într-adevăr deschisă o acţiune juridică la Tribunalul Districtual al Districtului de Sud din New York, plângerea penală numărând 111 pagini. Acest dosar se află în arhivele publice şi existența lui poate fi verificată de oricine doreşte să se convingă.
 Eu însămi am descoperit sute de pagini de informaţii detaliate, martori oculari ce pot fi intervievaţi şi chiar documente oficiale ce pot fi analizate şi studiate aşa cum se cuvine.
 Dacă suma exorbitantă de bani pentru care sunt daţi în judecată inculpaţii nu a reuşit să vă surprindă, atunci cu siguranţă lista inculpaţilor vă va atrage atenţia: Republica Italiană, Poliția financiară italiană, primul ministru italian Silvio Berlusconi, Forumul Economic Internaţional, Ban Ki-Moon (preşedintele ONU) şi însăşi ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite). 

Mass-media a preluat acest subiect începând cu 5 decembrie 2011  Dan McCue este primul jurnalist care a abordat acest subiect la Courthouse News Service, un serviciu media naţional pentru avocaţi şi jurnalişti.
McCue nu pare întru totul convins de importanța și veridicitatea subiectului, articolul său intitulându-se „O bizară cerere de despăgubire în valoare de o mie de miliarde”. Totuşi, având în vedere că este vorba despre un caz real, el a fost cu siguranţă îndeajuns de interesat pentru a începe să scrie despre aceasta.
 Iată unele extrase din articolul lui McCue:
 „Un expatriat american în Bulgaria susţine că ONU, Forumul Economic Internaţional, Oficiul Internaţional pentru Controlul Tezaurului (OICT) şi guvernul italian au conspirat împreună cu mulţi alţi indivizi pentru a fura instrumente financiare în valoare de peste 1,1 mii de miliarde de dolari care erau iniţial destinaţi unor scopuri umanitare.
 Plângerea de 111 pagini include instituţii şi entităţi binecunoscute în rândul promotorilor de teorii conspiraţioniste, printre care se numără aşa-zișii Iluminaţi de la Vatican, Francmasoneria, Comisia Aurului pentru Mileniul trei, Trilaterală, Tripartită şi Banca Rezervei Federale. 
 Reclamantul Neil Keenan afirmă că în 2009 i-au fost încredinţate unele instrumente financiare – care includeau bancnote ale Băncii Rezervei Federale în valoare de 124 miliarde de dolari, două obligaţiuni guvernamentale japoneze cu o valoare nominală combinată de 19 miliarde de dolari şi o obligaţiune americană Kennedy cu o valoare nominală de un miliard – de către ceea ce se numeşte Familia Dragonului, o societate secretă formată din mai multe familii asiatice bogate. 
 «Familia Dragonului nu se arată aproape deloc în public, evitând să fie cunoscută, dar avem unele informaţii care ne permit să credem cu convingere că această societate acţionează în scopuri benefice, pentru binele şi evoluţia planetei şi că ea a colaborat la un moment dat cu grupurile de conducere a organizaţiilor financiare internaţionale, în special cu Banca Rezervei Federale.», susţine Keenan. 
 «În cursul existenţei sale din ultimul secol, societatea Dragonului a adunat o mare bogăţie după ce a cedat Băncii Rezervei Federale şi guvernului Statelor Unite anumite cantităţi de aur şi argint prin intermediul anumitor conturi pe care le deţinea în Elveţia, în schimbul cărora a primit o cantitate considerabilă de bani, obligaţiuni şi titluri de acţiuni, întocmai precum cele la care ne-am referit mai sus, toate fiind emise de către Banca Rezervei Federale.» 
 Keenan afirmă că dacă luăm în considerare dobânda aferentă, aceste instrumente financiare sunt acum în valoare de peste o mie de miliarde de dolari. Mai mult decât atât, el susţine că societatea Dragonului l-a desemnat pe el să se ocupe de un anumit proiect care avea ca ţel întocmirea unor fonduri private de investiţii (FPI). Fondurile astfel strânse urmau apoi să fie destinate anumitor ţeluri umanitare specifice. 
 În plângerea sa cu totul neobişnuită, Keenan susţine că în urmă cu foarte mulţi ani, guvernul american a primit o cantitate enormă de «bani» – este vorba, în realitate, de cantităţi enorme de aur şi alte metale preţioase – de la societatea Dragonului şi că aceştia au fost apoi depozitaţi în Banca Rezervei Federale ca o garanţie pentru ceea ce apoi «a devenit şi continuă să fie şi astăzi moneda globală numărul unu» – dolarul. 
 Plângerea formulată de Keenan descrie o istorie complicată cu foarte mulţi actori, printre care apar atât foarte multe personaje cunoscute internaţional, cât şi altele mai puţin cunoscute sau necunoscute, iar ideea de bază a acestei istorii este faptul că acesta (Keenan) ar fi primit miliarde de dolari de la familia Dragonului în scopul de a-i administra.
(Aceste instrumente financiare au fost apoi furate, iar doi agenţi japonezi au vrut să treacă cu ele graniţa dintre Italia şi Elveţia. )      
 Keenan suţine că de-a lungul desfăşurării conspiraţiei mai mulţi oficiali de vârf i-au oferit în mod reptat o mită de 100 de milioane de dolari pentru ca el să «predea» respectivele instrumente financiare fără a anunţa familia Dragonului de furtul lor şi pentru a le permite ca acestea să fie convertite într-un aşa numit «Program de Suveranitate» al ONU, care să se afle astfel în întregime sub auspiciile, protecţia şi sub umbrela imunităţii de jurisdicție de care se bucurau inculpaţii. 
 Printre inculpaţi se numără secretarul general al ONU Ban Ki-Moon, fostul prim ministru italian Silvio Berlusconi, Giancarlo Bruno, care este şeful pe probleme bancare al Forumului Economic Internaţional, ambasadorul Italiei la ONU Cesare Maria Ragaflini, Ray C. Dam, preşedintele Oficiului Internaţional pentru Controlul Tezaurului (OICT) şi David A. Sale, şeful adjunct al consiliului pentru guvern al OICT. 
 Keenan cere returnarea instrumentelor financiare, daune punitive şi acoperirea cheltuielilor de judecată pentru mai multe capete de acuzare ce includ fraudă, violare de contract şi încălcarea legii internaţionale. 
 El este reprezentat de William H. Mulligan Jr., împreună cu firma de avocatură Bleakley, Platt&Schmidt din White Plains, New York.”

 Probabil veţi spune că este o glumă, şi totuşi este perfect adevărat. 
 Cei de la Courthouse News Service nu au avut curajul necesar pentru a cita unul dintre cele mai interesante şi în acelaşi timp relevante paragrafe din plângerea înaintată de Keenan, însă eu voi îndrăzni. Chiar acest fragment este cel care mi-a permis să îmi formez o imagine de ansamblu coerentă în ceea ce priveşte acest caz:
 „Avem motive întemeiate să credem că aceste obligaţiuni (deţinute de către familia Dragonului) valorează undeva la milioane de miliarde de dolari americani, din care doar o mică parte au fost implicaţi în operaţiunea ce a condus la acţiunea juridică.
 Fiecare dintre aceste instrumente financiare, așa cum sunt IFFD (Instrumente Financiare ale Familiei Dragonului) implicate în această acțiune, a fost şi este înregistrat în Sistemul Rezervei Federale, aşa încât pot fi uşor şi oricând verificate prin intermediul procesului specific de verificare şi examinare a Băncii Rezervei Federale.”
 Milioane de miliarde?! Este o glumă!? Când am citit aceste cuvinte, am ştiut imediat că era necesar să aflu mai mult, deoarece aveam deja destule informaţii pentru a putea fi convins că acesta nu era un fals proces penal sau o simplă scamatorie. Tocmai de aceea, am aranjat imediat un interviu cu Fulford pentru a lămuri întreaga situaţie.
 Ideea principală aici este că, de fapt, familia Dragonului a intenţionat ca aceste instrumente financiare să fie furate! Ele reprezintă doar o mică parte din totalul de capital pe care îl deţin şi care este înregistrat în mod clandestin la Banca Rezervei Federale şi Banca pentru acorduri internaţionale.
 În acest inteviu Fulford a oferit o introducere a evenimentelor petrecute, iar pe măsură ce a trecut timpul, am reușit să aflu mult mai multe informații.
 Adevărul îmbucurător este că aceasta a fost în realitate o complexă operaţiune sub acoperire menită să ne aducă în punctul în care ne aflăm astăzi – acela în care o alianţă internaţională de 117 ţări are acum o modalitate perfect legală de a pune capăt tiraniei financiare a Vechii Ordini Mondiale.

 Un volum impresionant de informaţii 
 L-am contactat pe Neil Keenan şi am păstrat de atunci neîntrerupt legătura. Am procedat apoi la fel cu Keith Scott, care apare şi el menţionat în plângere. Scott a devenit expert în modul în care este structurată, funcţionează şi operează această gigantică reţea secretă de comerţ între băncile centrale, fiind totodată la curent cu sumele exorbitante pe care acestea le vehiculează şi care sunt mereu ţinute sub cel mai strict secret.
 Keenan nu a lucrat niciodată pentru vreo agenţie guvernamentală sau clandestină. El este un om de afaceri care la un moment dat a avut ocazia să îi cunoască pe cei din societatea Dragonului – care conduceau, de fapt, China înainte de venirea comunismului – şi să devină un apropiat al lor.
 Personal am analizat cu atenţie peste 300 de fotografii şi zeci de alte documente pe care mi le-a trimis Keenan în legătură cu acest caz, inclusiv strict secreta Carte a codurilor, cunoscută sub numele de Maklumat Book, Sfântul Graal al lumii financiare. [Această carte permite decriptarea informațiilor stocate în sistemul de protecție al Rezervei Federale. Ea conține cifrurile secrete și date cu privire la deciziile juridice, tratate și alte aranjamente. Conform anumitor surse, ea ar oferi informații referitoare la toate conturile și subconturile care conțin aur și alte bunuri, precum și informații referitoare la instrumentele financiare emise în schimbul aurului. n.n.]
 Una dintre ocaziile ce mi-au permis, personal, să mă conving de autenticitatea aspectelor prezentate mai sus, a apărut atunci când i-am trimis lui Keenan un email în care îi ofeream descrierea cutiilor în care fuseseră depozitate obligaţiunile – informaţie pe care o primisem de la una dintre sursele mele din interior care activează la unul dintre nivelurile cele mai de vârf. O astfel de informație nu apăruse niciodată pe internet. În mai puţin de 15 minute Keenan mi-a trimis zeci de fotografii în care se vedea foarte clar că descrierea pe care o oferisem se potrivea perfect cu aspectul respectivelor cutii. Am fost uluit. Nu exista nicio posibilitate prin care el să fi putut falsifica acele fotografii în mai puţin de 15 minute.
 Acest proces uluitor este cea mai mare problemă, perfect reală, pe care puterile ce stăpânesc din umbră această planetă au avut-o vreodată. Aceasta înseamnă, însă, o veste foarte bună pentru oricine altcineva.

SURSA: yogaesoteric
              8 noiembrie 2013

(pentru conf. C.M.) 

Sursa: http://ascensiuneaspiritului.blogspot.ro/

Bancile fac bani din tastatura iar romanii sunt executati silit sa achite opera jafului national

Afara cu bancile din tara!

Guvernul, Parlamentul si guvernatorul B.N.R. se prefac a nu intelege ca noi sintem cei care achitam opera jafului national comis de ei, inclusiv imprumuturile F.M.I.. In loc sa-i protejeze pe romani de abuzurile bancilor, au mare grija sa ajunga in incapacitate de plata si sa-i execute silit. Asta este strategia lor, iar ceea ce se li se intimpla acum romanilor este de toata jena. In cei patru ani de criza n-a existat nicio initiativa de protejare a cetateanului fata de hienele bancare, fata de camatarii care au cumparat creditele restantierilor. Romanii sint storsi pe orice cale de tot felul de taxe si comisioane, iar B.N.R si A.N.P.C. favorizeaza cele 40 de banci prezente in Romania,care au facut si fac profituri uriase pe spinarea clientilor, pe care i-a atras cu publicitate agresiva si inselatoare.

Tot mai multi romani disperati ne scriu in redactie, acuzind sistemul bancar, asemuindu-l cu unul mafiot, caruia i s-a facilitat un cadru legal. Dar, „cine dracu’ va credeti voi?” a intrebat Nigel Farage in plenul Parlamentului European, adresandu-se conducerii Uniunii Europene. Chiar asa, cine se cred bancherii, recuperatorii si guvernatorul?

Pentru cei care nu stiu sau nu-si mai aduc aminte, prin anii 94 – 96 bancile practicau dobinzi si de 270% la credite, dar despre acest lucru guvernatorul refuza sa vorbeasca. Cu ce bani si-au facut, nu sedii, ci palate, bancile in toata tara? Cu dobinzi ilegale, comisioane si clauze abuzive, scrise cu litere aproape invizibile in contractele incheiate cu bietii romani. Guvernatorul tace si emite reguli pentru bancile straine, cu imputernicire sa faca orice fel de magarie doresc la noi acasa.

Bancile din tarile civilizate practica dobinzi de citeva procente, iar comisioanele sint aproape simbolice. La noi, hotia bancilor din buzunarul cetateanului este sustinuta tacit, de cine credeti? De B.N.R..

Furtul este o infractiune penala si mi se pare normal si legal ca cel care guverneaza banii furati de la romani sa fie luat la intrebari, anchetat si obligat sa inapoieze pina la ultimul cent banii poporului. Tara noastra a avut parte din ’90 incoace de un singur baiat versat la casa de bani, care s-a jucat cu visteria tarii si cu bruma de bani a romanilor.

Cele 40 de banci – niste rechini pradatori – prezente in Romania, au avut mina libera de la guvernator si au momit oamenii cu tot felul de oferte gen „credit doar cu buletinul”, mergind pe ideea sa-l indatoreze pe romanul necajit, ca sa aiba de unde culege pe termen lung. Conform declaratiei sale de avere, zestrea sa este modesta, pentru ca valuta e la purtator. in plus, nu a precizat bancile la care si-a depus maruntisul.

In mod sigur bancile alea nu vor da faliment. Ce poate fi mai moral decit sa manevrezi cum vrei visteria, sa rizi in nas poporului si sa fii apreciat si decorat pentru asta? Un „lup paznic” la stina! Este vointa puterilor mondiale, ca el, doar voia lor o face. Ar cam fi vremea sa faca de paza la butucii de vita de vie de pe mosie, decit sa traga sforile valutele, functie de imprejurari. Magarii, nu?

Alexandra Popa, o jurnalista aflata, probabil, sub aripa vreunei banci incearca sa bage spaima in romani cu articol: „Pierzi casa pentru o restanta de 600 lei! O restanta la un credit, cit de mica, poate duce automat la executarea silita”. Sa-ti fie rusine „fata-hai”! Camataria bancara, caci despre asta vorbim, nu e sanctionata de statul de drept, iar bancherii fac tot ceea ce le „poftesc” buzunarele, platind bine pe unii ziaristi care isi ameninta public conationalii.

De ce acum bate vintul prin cele mai multe dintre banci din Romania? Pentru ca bancile-camatare au avut grija sa ramana fara clienti prin raportari aberante la Biroul de Credite si prin aceste executari abuzive, la limita legalitatii. N-am vazut un ziarist de buna credinta, care sa scrie despre modul in care bancile „tepuiesc” clientii. si ca ar fi timpul sa iasa afara din Romania. Nu. N-are voie sa spuna adevarul. I se pune pumnul in gura, isi poate pierde slujba, e catalogat drept extremist, daca se revolta impotriva birurilor, a jafului si nedreptatilor.

In Romania, toti bancherii venetici, toti camatarii fura, inseala si mint si iau cu japca… Ne guverneaza cei care, daca la facultate tot au fost prezenti la cursuri doar in condica, iar diplomele lor sint cumparate ca in piata, inventeaza legi si ordonante potrivit lacomiei si egoismului lor.

De la inceput mi s-a parut suspect faptul ca toate bancile ofereau in 2005-2008, credite cu buletinul, de fapt ofereau bani virtuali. Era perioada in care criza se cocea premeditat in cuptoarele Americii, astfel ca bancile lor si alti camatari fara legitimatii sa poata confisca pe mai nimic bunurile oamenilor.

Cum altfel s-ar mai fi putut imbogati asa de repede si usor? A lua cu japca este cea mai buna afacere. Ecuatia este simpla, iar cei inteligenti o rezolva usor: in toata ingineria financiara numita credit sint urmatoarele personaje:

Camatarii „legali”, adica bancile, capusele sau firmele de recuperare, societatile de asigurari, pagubitul (imprumutatul) si, cu voia dumneavoastra, cel mai tare, guvernatorul. Odata ce imprumutatul nu-si mai poate plati datoriile, camatarul isi incaseaza banii de la societatea de asigurari (din acest motiv pagubitul mai plateste pe linga rata o dobinda uriasa si o asigurare).

Ca atare, camatarul isi recupereaza pierderea si normal ar fi ca hotia financiara sa se termine aici; dar, in acest moment pentru citeva firimituri, camatarul vinde creanta capuselor care, in situatia in care semnezi hirtiile trimise de ei, devin noii tai creditori pe viata. De ce nu avem legea falimentului personal, ci doar al companiilor si societatilor comerciale?

Guvernatorul stie!, de aceea a recapitalizat bancile, desi de folos ar fi romanilor falimentul acestor institutii parazitare, care practica ilegal camataria dupa sistemul mafiot. Bancile fac bani din tastatura. Lumea trebuie sa priceapa, banii nu prea mai au forma fizica. Sint doar o conventie bazata pe profit, care se intemeiaza pe un click de mouse, pentru ca banii sint virtuali de ceva timp.

sursa: badpolitics.ro

          gandeste.org

Ne indreptam spre un fascism bancar? Spania: evacuarile silite provoaca un val de sinucideri din cauza crizei creditelor ipotecare

Situaţie tot mai dramatică a restanțierilor la creditele bancare

Toată Europa este sufocată de criză. Cele mai afectate ţări, precum Spania, Portugalia, Grecia, Italia sau Irlanda, cunosc şi cele mai mari drame. În rândurile populației, consumul a scăzut sub nivelul de sustenabilitate economică, în timp ce şomajul creşte de la o zi la alta. Analiştii economici internaţionali sunt de părere că dacă nu se iau măsuri concrete de rezolvare a crizei, şi celelalte ţări ale UE se vor confrunta, fără excepţie, cu problemele de care se lovesc în prezent ţările PIIGS. Dar cea mai mare dramă este aceea creată de bănci. Mii de familii sunt evacuate în fiecare zi, în întreaga Europă, pe motiv că nu şi-au plătit creditele. Iar această dramă ameninţă şi România.

În Spania, zilnic, sunt evacuate din case peste 500 de familii. De la începutul anului şi până acum, băncile au evacuat din case peste 100.000 de familii de spanioli. Situaţia se repetă, la o scară mai mică, şi în celelalte ţări din sudul Europei puternic afectate de criză. Şi asta în condiţiile în care băncile spaniole au primit, fie de la stat, fie de la UE, ajutoare financiare de sute de miliarde de euro pentru a-şi acoperi găurile lăsate tocmai de creditele neperformante. Cu alte cuvinte, deşi băncile au primit „despăgubiri” de la stat, acestea insistă să recupereze şi creditele neperformante de la populaţie. Şi în timp ce băncile primesc miliarde de euro pentru a fi salvate, familiile primesc ordine judecătoreşti de evacuare, prin care nu numai că sunt scoase în stradă, dar mai şi rămân cu o datorie perpetuă. În privinţa României, peste 100.000 de conaţionali riscă să fie evacuaţi, tocmai pentru faptul că nu mai au bani să-şi plătească creditele la bancă.

Nici în Spania, nici în România şi nici în vreo altă ţară, băncile nu par interesate de situaţia socială a celor cu probleme la returnarea creditelor. Dar băncile uită un lucru: banii pe care i-au primit drept „ajutoare” pentru a fi salvate sunt tot bani de la populaţie, proveniţi din taxe şi impozite. Astfel, se naște întrebarea „Cât de morale sunt ajutoarele acordate băncilor şi, în acest context, cât de morale sunt evacuările?”. Bine, am putea spune, dar băncile din România nu au primit bani de la stat sau de la UE. Recent, oficiali din sistemul bancar susţineau că băncile nu au primit niciun euro de la statul român. Da, dar în mediile economico-bancare se ştie foarte bine că băncile din România au primit multe miliarde de euro de la… Fondul Monetar Internațional.

FMI - banca băncilor

Se ştie că peste 70% din banii primiţi de la Fond se regăsesc acum în seifurile băncilor din România. „Noi când am intrat în criză aveam cea mai bună situaţie, dintre ţările UE. N-aveam probleme, nicio datorie, nimic. Şi am fost obligaţi să contractăm acest credit de 20 de miliarde de euro la FMI, pentru că, de fapt, au fost împinşi de către băncile străine care aveau capital în România la rezervele minime obligatorii. Şi atunci, au condiţionat cele două împrumuturi, de reducerea rezervelor minime obligatorii. La primul împrumut de 20 de miliarde, aproape în aceeaşi zi, când s-a semnat acordul, au scăzut rezervele, de la 40, la 25%, în valută, este vorba de miliarde de euro de la BNR. Şi la al doilea contract de precauţie, chiar în ziua respectivă, în 31 mai, s-a redus rezerva în valută, de la 25, la 20. Era acordul mai mic. La 20 de miliarde au redus cu 15%, iar la cinci miliarde, numai cu cinci puncte procentuale. Deci ei atunci ne-au obligat să intrăm în mizeria asta, fără să avem nevoie, pentru că banii, aţi văzut ce s-a întâmplat, i-a luat BNR-ul, o parte, numai trei miliarde, ca să nu spună că n-au avut nevoie de ei. Deci ideea este că ne-au obligat să luăm aceste împrumuturi, ca să eliberăm miliardele de la BNR. Şi le-am eliberat. Şi băncile şi-au luat miliarde de euro”, a declarat, pentru ZIUAnews, analistul financiar Ionel Blănculescu.

Soluţia politică…

Toate partidele politice de la nivelul UE, dar şi din România, sunt şi ele vinovate moral de criza creditelor neperformante. Pentru că, în paralel cu acordarea ajutoarelor financiare, puteau să ceară băncilor să „uite” de creditele neperformante acordate populaţiei. La noi, de ani de zile se vorbeşte fie de o amnistie fiscală, fie de adoptarea legii falimentului personal. Dar până acum nu s-a întâmplat nimic concret. „Soluţia politică pentru rezolvarea problemelor legate de creditare este ca oamenii să câştige suficient de bine ca să-şi poată permite să-şi plătească ratele la bancă. Nu sunt de acord cu amnistia fiscală, pentru că aceasta se face o dată, iar după aceea, oamenii se îndatorează din nou. Pentru că îl ierţi pe om de datorie, dar apoi rămâne din nou fără bani şi se îndatorează. Deci singura soluţie pe care o văd este să facem în aşa fel încât să funcţioneze economia, pentru ca oamenii să poată câştiga. Peste tot în lume oamenii se împrumută de la bănci, mai ales când este vorba de bunuri mai scumpe, precum casele. De aceea oamenii trebuie să câştige bine, ca să-şi plătească creditele. Din acest motiv, trebuie să aibă surse de venit sustenabile”, a declarat, pentru ZIUAnews, Maria Grapini, vicepreşedintele Partidului Conservator şi preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Uşoară.

Falimentul falimentului personal

Marele avantaj al ţărilor din UE este că au o lege a falimentului personal. Cu ajutorul acestei legi, cetăţenii insolvabili din UE sunt „iertaţi” de datorii, dându-li-se şansa unui nou început. La noi, intrarea în vigoare a acestei legi este sistematic împiedicată de către întreg spectrul politic. De altfel, România este singura ţară europeană care nu are o asemenea lege. „Singura soluţie pentru cei care nu-şi mai pot plăti creditele la bancă este adoptarea legii falimentului personal. Eu am avut această iniţiativă legislativă cu falimentul personal, dar nimeni nu mă ajută. Acum, legea este la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor, dar există în interiorul partidelor o rezistenţă puternică în adoptarea ei. Pentru cei 100.000 de români care sunt în pericol de a fi evacuaţi, legea falimentului personal este singura soluţie ca aceştia să rămână în case. Oricum, e clar că băncile nu au ce să facă cu toate aceste case, pentru că pur şi simplu nu se mai vând. De exemplu, legea falimentului personal a reuşit să ridice America, după declanşarea crizei, în 2007. Când toată America era în faliment, când erau oraşe în care nu mai stătea nimeni, iată că legea falimentului personal a salvat situaţia. Dacă înainte de adoptarea acestei legi, erau câmpuri întregi la marginea oraşelor americane pline cu corturi, după adoptarea legii, oamenii s-au întors în case. Aşa funcţionează. Aceasta este o lege esenţială pentru funcţionarea unei economii”, ne-a declarat Iulian Urban, fost senator democrat-liberal, actualmente independent. În ultima scrisoare de intenţie trimisă de guvern Fondului Monetar Internațional, se arată clar că „pentru a păstra disciplina creditării şi pentru a evita hazardul moral printre debitori, ne vom abține de la adoptarea de inițiative legislative (de exemplu, propuneri pentru legea insolvenţei personale) sau de modificare a Ordonanței 50/ 2010, care ar submina disciplina de credit”.

Un sistem putred

Costurile crizei prin care trecem sunt imense, astfel încât suma de care e nevoie pentru rezolvarea tuturor problemelor este astronomic de mare. De ordinul miilor de miliarde de euro. Însă toată lumea era conștientă că nu puteau fi dislocate, brusc, sume atât de mari. Publicul trebuia obișnuit cu cifrele mari, pentru ca apoi generalizarea lor să fie o chestiune de obișnuință. Şi, într-adevăr, a devenit o „obişnuinţă” faptul că majoritatea băncilor cu probleme primesc finanţări substanţiale de la stat sau de la organismele financiare internaţionale. Mai nou, primesc bani direct de la tiparniţa de bani a Băncii Centrale Europene. Iar apoi, aceleaşi bănci care au fost „salvate” raportează profituri peste aşteptări. Dar, la o privire mai atentă, se constată că întregul sistem bancar occidental e putred. De fapt, întreaga activitate bancară a devenit una parazitară, pentru că băncile nu produc absolut nimic în afara plasamentelor banilor altora. Iar primul lucru de care au grijă, conform contractelor ce le fac cu doritorii de credite, este ca în contract să se stipuleze că mai întâi se plătesc dobânzile şi comisioanele, şi doar după aceea se vor returna ratele propriu-zise. Procedând astfel, băncile iau întâi partea ce cred ei că li se cuvine, adică profitul de pe urma dobânzilor, iar riscul ca împrumutatul să nu mai fie solvabil îl transferă deponenţilor, adică celor care şi-au depozitat economiile la bancă. De exemplu, dacă cineva face un împrumut de 10.000 de euro pe zece ani, banca percepe peste această sumă alți 8.500 de euro din dobânzi şi alte comisioane. În total, vor fi restituiţi băncii, eşalonat pe cei 10 ani, 18.500 de euro. Aici este şi esenţa crizei din sistemul financiar-bancar din UE şi din Statele Unite: băncile au plasat banii în credite şi şi-au însuşit dobânda, devenită profit, primind - luând exemplul oferit - suma de 8.500 de euro. Problemele au apărut atunci când băncile au trebuit să plătească şi banii împrumutaţi. Atunci când au fost puse în situația de a recupera banii care de drept sunt ai deponenţilor, băncile au ajuns la fundul sacului şi nu i-au mai putut restitui. Asta înseamnă că băncile capitalizează câştigul de pe urma banilor, iar pierderile le „capitalizează” în contul deponenţilor. Iar bancherii disperaţi că au plasat greşit banii deponenţilor cer ajutor statului, care constată că băncile nu mai pot recupera datoriile împrumutatului care nu mai poate plăti ratele, în timp ce activele (ipotecile imobiliare) au devenit „baloane de săpun”. Acesta este scenariul după care au fost „salvate” cele mai multe bănci cu probleme din UE şi din Statele Unite. În România, băncile au fost interesate să urce preţul imobilelor sau să îl îngheţe la cote nefiresc de mari, pentru a-şi putea supraevalua activele şi a raporta profituri „peste aşteptări”. În caz că s-ar reduce dramatic preţurile la case, s-ar putea ca eventualul cumpărător să nu mai aibă nevoie de banii băncii pentru a-şi achiziţiona acea casă, scenariu de neacceptat pentru bănci.

Dezvoltarea excesivă a sectorului financiar dăuneză grav economiei

Deşi sectorul financiar ajută la dezvoltare, creşterea excesivă a acestuia poate deveni o povară pentru economie, avertizează analiştii Băncii Internaţionale de Reglementare (BRI). „Cu cât creşte sectorul financiar, cu atât încetineşte creşterea economică”, se arată în raportul instituţiei. Analiştii BRI au menţionat că ţările dezvoltate au permis ca sectorul lor financiar, adică băncile şi fondurile de investiţii, să se dezvolte mai mult decât nivelul considerat toxic pentru economia reală. Ei au mai identificat un potenţial pericol, şi anume atragerea în acest domeniu a oamenilor cu alte specializări decât cea economică. De exemplu, mulţi specialişti în domeniul spaţial au devenit şefi ai unor fonduri speculative, în detrimentul industriei sateliţilor, fiind atraşi de câştigurile foarte mari. „Rezultatul este că oameni care ar fi trebuit să lucreze în domeniul ştiinţei, care în alte vremuri ar fi visat la găsirea unui remediu pentru cancer sau la zborul pe Marte, visează acum să ajungă directori de fonduri speculative”, se arată în document. Analiştii au menţionat că „sectorul financiar, ajuns obez, a devenit el însuşi o povară pentru economie”.

Bogdan Panțuru
sursA: ziuanews.ro

          gandeste.org

Băncile centrale nu dispun de aur fizic

O ştire recentă ne anunţă că Germania a demarat o investigaţie oficială pentru a verifica dacă aurul său se află încă depozitat la băncile centrale ale ţărilor partenere.

Băncile centrale nu dispun de aur fizic

Aurul fizic din toată lumea este furat şi îndepărtat din depozite. Totul se învârte în jurul acest metal şi următorul articol arată cum un sistem financiar disfuncţional prosperă totuşi deoarece majoritatea oamenilor sunt needucaţi şi ignoranţi. Mai departe, vă prezentăm fragmente dintr-o serie de interviuri cu James Turk, difuzate la King World News.

Dl. Turk este specializat în afaceri bancare internaţionale, finanţe şi investiţii, a absolvit în 1969 la Universitatea George Washington, cu specializarea în economie internaţională. 

James Turk a scris mai multe eseuri şi numeroase articole despre bani şi afaceri bancare, mare parte din care pot fi găsite pe site-ul său Free Gold Money Report. El este co-autor al cărţii Prăbuşirea anunţată a dolarului (editura Doubleday 2004), care a fost apoi actualizată şi publicată cu titlul Prăbuşirea Dolarului.

Pe 30 octombrie 2012 James Turk a spus pentru King World News: "... am văzut că există eforturi concrete disperate de a transforma aurul bancnotelor în aur fizic. Dar aici este punctul important, aceste acţiuni disperate s-au intensificat pentru că s-au extins de la zona fondurilor de investiţii spre zona băncilor centrale."

Iată ce a spus Turk: "Situaţia privind rezervele de aur ale Germaniei primeşte o atenţie sporită, ceea ce este un lucru bun, deoarece rezervele de aur sunt unul dintre pilonii care stau la baza suveranităţii oricărei ţări."

James Turk continuă:

"S-ar putea argumenta că, în conformitate cu standardul de aur care a fost stabilit până în 1971, avea sens ca o ţară să-şi depoziteze o parte din aurul său la băncile centrale ale ţărilor cu care avea principale parteneriate comerciale. Asta deoarece aurul a fost folosit pentru a soluţiona dezechilibrele comerciale, şi anume prin mutarea lingourilor de aur în cadrul depozitului băncii centrale, din rezerva plătitorului în cea a beneficiarului. 

Dar justificarea depozitării externe a aurului a dispărut în 1971, atunci când standardul de aur a fost abandonat şi a fost introdusă o politică financiară de masă monetară "relaxată" (adica decuplarea masei monetare de cantitatea de aur disponibilă ţării respective). În prezent balanţa de comerţ este onorată prin înregistrări contabile stocate pe computerul băncii centrale.

Aşa că astăzi aurul unei ţări are un scop diferit. Acesta oferă valoare reală masei monetare, care este esenţială pentru siguranţa financiară a ţării. E un "cuib" valoros de care fiecare ţară are nevoie, atunci când lucrurile merg prost, şi ştim din istorie că destul de des aşa se petrece. 

Aurul oferă fundamentul pe care o ţară îşi poate re-construi sistemul financiar după o prăbuşire a valorii monetare (care poate apare printr-o inflaţie galopantă). Şi cum moneda euro stă pe marginea prăpastiei, iar disciplina monetară strictă a Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei) a fost abandonată de European Central Bank (Banca Centrală Europeană), acestea ar putea fi motivele pentru care Germania vrea să ştie unde se află lingourile sale de aur.

Am subliniat de multe ori că trebuie să privim aurul şi băncile centrale în perspectiva corectă. Aurul nu este deloc o relicvă din vremurile "barbare". În schimb, o adevărată "relicvă arhaică" este însăşi Banca Centrală (privită ca instituţie), pentru că menţine controlul Statului asupra sistemului financiar. Acest control intervine pe piaţa financiară care ar trebui să fie liberă. Controlul banilor e ca şi controlul libertăţilor individuale. Dacă un guvern controlează banii unei ţări, atunci guvernul controlează de fapt propriul popor.

Să vedem ce s-a petrecut atunci când, în secolul 20, aurul a fost luat de la oameni de către Lenin în Rusia, de către Mussolini în Italia, de către Hitler în Germania, de către Roosevelt în SUA. De ce au făcut ei asta? Pentru a concentra întreaga putere a unei ţări într-o instituţie pe care o puteau manipula după dorinţă, prin furtul de la oameni al singurei forme purtătoare de valoare reala (şi pe care Statul nu o putea manipula), şi anume aurul fizic.

Dacă o ţară îşi poate controla şi manipula poporul prin manipularea aurului acestuia, atunci această ţară poate fi foarte uşor controlată şi manipulată la rândul ei atunci când aurul ei se află depozitat într-o bancă centrală a altei ţări.

Aşa că este oare o simplă coincidenţă faptul că Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei) spune că aurul Germaniei se află în depozitele SUA, Marii Britanii şi Franţei? Aceştia sunt Aliaţii din cel de-al doilea război mondial care au ocupat Berlinul de Vest şi Germania de Vest la sfârşitul războiului. Şi din moment ce precedentul război (primul) se încheiase cu numai 3 decenii în urmă, oare nu este posibil ca Aliaţii să se fi gândit la posibilitatea unui nou război viitor declanşat de Germania? Şi pentru a-l împiedica au forţat Germania să îşi depoziteze aurul în Băncile Centrale ale lor... Aliaţii practic au manipulat Germania în toţi aceşti ani obligând-o să îşi stocheze aurul în băncile lor.

Piaţa aurului a fost manipulată de mai mult de 100 de ani de către băncile centrale din toată lumea.

În anul 2009, unul dintre fondurile de investiţii majore de pe piaţa de capital, Greenlight Capital, a hotărât să îşi transforme în aur fizic toate activele din forma virtuală a aurului (active constând practic în numere stocate într-un calculator). La acea vreme aurul costa aproximativ 920 USD. Această schimbare a evidenţiat diferenţa uriaşă între aurul virtual şi cel real (fizic).

De atunci încoace am fost martorii unei adevărate bătălii de a transforma aurul virtual în aur fizic. Dar acum este o situaţie cu totul nouă, pentru că este vorba chiar de băncile centrale. Să ne amintim exemplul Venezuelei care a reuşit până la urmă să îşi aducă înapoi cele 200 tone de aur. Au aşteptat 3 luni doar pentru primul transport. Oare cât va aştepta Germania pentru a-şi primi uriaşa cantitate de aur care este de 10 ori mai mare decât în cazul Venezuelei?

Repatrierea aurului din depozitele secrete ale băncilor centrale care au controlat şi manipulat rezervele de aur ale ţărilor încă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, poate fi un aspect important care va influenţa creşterea preţului acestui metal valoros.

În aceste zile, iată că realitatea este recunoscută: băncile centrale au mai puţin aur în depozitele lor, decât cred marea majoritate a oamenilor. Această situaţie este rezultatul politicilor Fondului Monetar Internaţional care le permite acestor bănci centrale să îşi ascundă adevărata cantitate de aur aflată în depozitele lor."

Dar dispariţia aurului din depozitele băncilor centrale nu este deloc recentă. James Turk povesteşte că în anul 1920, Hjalmar Schacht, preşedintele de atunci al Reichsbank (Banca Regală Germană), a făcut o vizită în SUA la Banca Rezervei Federale (FED) pentru a verifica aurul Germaniei depozitat acolo. A mers împreună cu şeful FED în depozitele bine păzite ale FED pentru a căuta lingourile de aur germane, însă după câteva ore de căutat, au ieşit declarând că nu au fost în stare să găsească acel aur!

Sursa: roaim.de.vu