De aceea Va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. (Marcu 11, 24-25).
In lumea rapida si dezvoltare rapida a nanotehnologiei, cercetatorii sunt mereu in cautarea unor blocuri cladire noua pentru a impinge de inovare si de descoperire a scale mult mai mici decat cele mai mici fir de praf.
In Institutul Biodesign de la Arizona State University, cercetatorii sunt folosind ADN-ului pentru a face complicat nano-sized obiecte. De lucru la aceasta scara detine un mare potential pentru avansarea aplicatii medicale si electronice. ADN-ul, de multe ori gandit ca molecula de viata, este un bloc de constructie ideal pentru nanotehnologie, deoarece acestea auto-asamblat, sa se rupa impreuna in forme bazate pe regulile de chimice naturale de atractie. Acesta este un avantaj major pentru cercetatori Biodesign ca Hao Yan, care se bazeaza pe chimice unic si proprietatile fizice ale ADN-ului pentru a face complexe lor nanostructuri.
In timp ce oamenii de stiinta sunt pe deplin explorarea promisiunea a ADN-ului nanotehnologiei, Biodesign coleg Institutul John Chaput de lucru este de a da cercetatorilor de brand materiale noi pentru a ajuta desenele lor. Intr-un articol publicat recent in Journal of American Chemical Society, Chaput si echipa sa de cercetare au facut primul auto-asamblate nanostructuri compusa in intregime de acid nucleic glicerol (GNA) – un analog sintetic a ADN-ului.
Toata lumea in nanotehnologie a ADN-ului este, in esenta limitata de ceea ce ei pot cumpara de pe raft, a declarat Chaput, care este, de asemenea, un profesor asistent ASU in cadrul Departamentului de Chimie si Biochimie. Ne-am dorit sa construim molecule sintetice care asamblat ca ADN-ul, dar au proprietati suplimentare, nu a fost gasit in ADN-ul natural.
Helix ADN-ului este format doar din trei parti de simplu: un zahar si o molecula de fosfat care formeaza coloana vertebrala a scarii ADN-ului, si unul din cele patru baze azotate care alcatuiesc treptele. Baza de azot asocierea norme in alfabetul chimice ADN-ului ori a ADN-ului intr-o varietate de forme de util pentru nanotehnologie, dat fiind ca o pot forma doar un fermoar-ca legaturi chimice cu T si G pereche doar cu C.
In cazul GNA, de zahar este singura diferenta cu ADN-ul. De zahar cinci de carbon frecvent intalnite in ADN-ul, numit dezoxiriboza, este inlocuita de glicerol, care contine doar trei atomi de carbon.
Chaput a avut un interes de lunga durata, in tinkering cu blocuri de constructii chimice utilizate pentru a face ca moleculele de proteine si acizi nucleici care nu exista in natura. Cand a venit timpul sa sintetizeze de sine primul-asamblate GNA nanostructuri, Chaput a trebuit sa ma intorc la elementele de baza. Ideea din spatele de cercetare a fost ceea ce sa incepeti cu o nanostructurate ADN-ul simplu ca am putea imita doar.
Prima auto-asamblate nanostructurate ADN-ul a fost facuta de Ned Seemans laboratorul de la Universitatea Columbia in 1998, laborator foarte aceeasi in cazul in care profesorul ASU Hao Yan a primit titlul de doctor Chaputs echipa, care include absolvent de studenti Richard Zhang si Elizabeth McCullum au fost nu numai posibilitatea de a duplica aceste structuri, dar, unica de a GNA, au constatat ca ar putea face imagine in oglinda nanostructuri.
In natura, multe molecule de important pentru viata cum ar fi ADN si proteine au evoluat pentru a exista doar ca dreptaci. Structurile GNA, spre deosebire de ADN, sa dovedit a fi molecule enantiomeric, care din punct de vedere chimic inseamna atat la stanga si la dreptaci.
Efectuarea GNA nu este complicat, doar trei pasi, si cu trei atomi de carbon, doar un singur centru de stereo, a spus Chaput. Ea ne permite de a face aceste dreapta si stangaci biomolecule. Oamenii au facut de fapt, stangaci ADN-ului, dar este un cosmar sintetic. Pentru a folosi aceasta pentru nanotehnologie ADN-ar putea niciodata de munca. Sale prea mare de un cost de a face, astfel incat niciodata nu a putut a lua un material suficient.
Capacitatea de a face oglinda structuri Imaginea se deschide noi posibilitati pentru a face nanostructuri. Echipa de cercetare, de asemenea, a gasit o serie de proprietati fizice si chimice, care au fost unica de a GNA, inclusiv cu o toleranta mai mare la caldura decat ADN nanostructuri. Acum, cu un material nou in mana, care Chaput Dubs nefiresc de acid nucleic nanostructuri, grupul spera sa exploreze limitele de topologia si tipurile de structura ei pot face.
Credem ca putem face acest lucru ca o cladire bloc de baza si pentru a incepe pentru a construi structuri mai elaborate in 2-D si a le vedea in imagini de microscopie cu forta atomica, a spus Chaput. Cred ca va fi interesant pentru a vedea unde se va duce totul. Cercetatorii veni cu toate aceste modele inteligent acum.
Natural, ecologic, bio – probabil că aţi observat că toţi aceşti termeni ce desemnează „întoarcerea la natură” sunt din ce în ce mai des folosiţi în ultima vreme. Dacă acum 40 de ani acest deziderat părea tipic culturii hippie, astăzi din ce în ce mai multe persoane consideră că este necesară o reevaluare a progresului adus de modernitate, mai ales ca urmare a consecinţelor negative pe care aceasta le are uneori.
Acest lucru nu presupune renunţarea la progresul ştiinţific, ci integrarea lecţiilor oferite de natură. Conceptul de biomimetism (în engleză biomimicry) a fost făcut celebru în 1997 de Janine Benyus prin lucrarea Biomimicry: Innovation Inspired by Nature, în care susţinea că oamenii trebuie să facă un efort conştient pentru a se inspira din geniul naturii. Conceptul de biomimicry (sau biomimetism) este format din două cuvinte greceşti, bios – însemnând viaţă şi mimesis, adică “a imita”.
Principalul argument în favoarea biomimetismului este acela că natura a rezolvat deja multe din problemele cu care se confruntăoamenii. Identificarea unei soluţii mai bune decât cea care a rezultat în urma evoluţiei de-a lungul a miliarde de ani pare un obiectiv nerealist.
Din ce în ce mai multe persoane sunt convinse că biomimetismul constituie una din metodele care vor asigura un viitor mai bun, în care produsele vor fi mai eficiente în a-şi atinge scopul, folosind mai puţină energie electrică şi dăunând mai puţin mediului înconjurător.
Biomimetismul, o soluţie de-a lungul istoriei
Natura a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru inventatori, artişti, poeţi şi arhitecţi de-a lungul timpului. De la arhitecţii egipteni, care s-au inspirat din frunzele plantelor de lotus şi din structura palmierilor pentru a crea coloanele clădirilor şi până la Antoni Gaudí, care considera că “originalitatea înseamnă întoarcerea la origini”, mediul înconjurător a fost muza a nenumăraţi creatori.
Sagrada Familia, cea mai cunoscută operă a arhitectului catalan, este concretizarea cea mai spectaculoasă a arhitecturii biomimetice. Gaudí considera că natura este opera perfectă a lui Dumnezeu, el inspirându-se din creaţia divină în toate elementele ce formează templul. Coloanele din interior, spre exemplu, au fost proiectate să semene cu trunchiuri de copaci, care să-i dea vizitatorului senzaţia că se află într-o pădure.
Arhitectura nu a fost însă singurul domeniu influenţat, de-a lungul timpului, de natură. Una dintre cele mai cunoscute invenţii ale secolului al XX-lea, «ariciul» Velcro folosit la numeroase obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte şi nu numai, a fost inspirată tot de mediul natural.
Ideea acestei invenţii i-a venit lui George de Mestral în urma unei plimbări alături de câinele său. Când a ajuns acasă, el a descoperit că seminţele unui scaiete se agăţaseră de blana câinelui şi de pantalonii săi. Intrigat, a studiat la microscop mecanismul de prindere al plantei şi a realizat că acesta ar putea fi copiat şi pus în aplicare şi de către oameni.
Dacă până recent biomimetismul era un principiu aplicat doar de câteva personaje vizionare, în ultimii ani se observă o tendinţă tot mai pronunţată, în numeroase domenii existând o schimbare de paradigmă ce duce la integrarea perspectivei biomimetice în principiile de bază.
O schimbare de perspectivă
Până de curând, majoritatea substanţelor şi materialelor folosite pentru conceperea produselor erau analizate doar din perspectiva costului şi a performanţei, impactul asupra mediului înconjurător nefiind luat în calcul. Elizabeth Grossman scria în cartea Chasing Molecules: Poisonous Products, Human Health and the Promise of Green Chemistry că “doar 4% dintre cele 30.000 de chimicale folosite în acest moment în produse sunt monitorizate în mod constant pentru a li se evalua impactul de mediu şi asupra sănătăţii umane, iar peste 75% dintre acestea nu au fost evaluate niciodată“.
Astfel se explică o serie de probleme de mediu şi de sănătate apărute în ultimele zeci de ani, de la folosirea azbestului în pereţii clădirilor, a vopselelor pe bază de plumb în case şi şcoli sau a bisfenolului A în sticlele de plastic şi în biberoanele destinate bebeluşilor.
Astăzi, companiile încearcă o schimbare, luând în calcul impactul asupra sănătăţii umane şi a mediului încă din faza de producţie. Pentru produse prietenoase cu mediul, inventatorii se inspiră din natură. Un exemplu este oferit de Kaichang Li, cercetător la Universitatea din Oregon. Acesta a inventat Purebond, un adeziv din soia, conceput pentru a înlocui la lipirea placajelor substanţele adezive pe bază de formaldehidă, o substanţă cancerigenă. Omul de ştiinţă a reuşit să conceapă prin imitarea naturii acest adeziv ce nu are efecte secundare asupra sănătăţii umane. Astfel, el a studiat şi copiat metoda prin care funcţionează proteinele lichide folosite de midii pentru a se ataşa de stânci. Pe lângă faptul că nu are niciun efect secundar asupra sănătăţii umane, PureBond este şi mai ieftin de produs decât adezivul vechi!
Un alt exemplu de biomimetism îl constituie agricultura verticală, considerată o soluţie pentru provocările secolului al XXI-lea. Astfel, se estimează că până în 2050 aproximativ 80% din populaţia planetei va locui într-un mediu urban. Acest lucru, alături de schimbările climatice şi de necesarul tot mai mare de terenuri agricole pentru a satisface nevoia de hrană a unei populaţii în creştere, va necesita o regândire a sistemului prin care ne procurăm hrana.
Agricultura verticală este considerată o potenţială rezolvare pentru această problemă. În cadrul acestui tip de agricultură, plantele ar fi crescute într-un zgârie-nori conceput special pentru a obţine cât mai multă lumină solară. Astfel, ferma verticală ar imita natura, formând un ecosistem funcţional în care apa folosită ar fi captată prin dezumidificare şi refolosită, iar deşeurile ar fi reciclate.
Folosirea de ferme verticale ar reduce costurile financiare şi de mediu asociate transportării hranei, permiţând în acelaşi timp creşterea mai multor tipuri de culturi fără a depinde de vremea de afară. De asemenea, terenurile folosite acum pentru agricultură ar avea timp să se refacă, nemaifiind afectate de pesticide şi îngrăşăminte.
Principalul susţinător al fermelor verticale este Dickson Despommier, profesor la Universitatea Columbia şi autor al cărţii The Vertical Farm: Feeding Ourselves and the World in the 21st Century. Acesta susţine că “natura a făcut deja totul în locul nostru, noi nu trebuie decât să o observăm“.
Un semn că designul biomimetic devine din ce ce în mai important în conştiinţa publică este oferit şi de o serie de reclame folosite de RENFE, societatea naţională de exploatare a căilor ferate spaniole, pentru a se promova.
Inspirându-se din natură, proiectanţii trenurilor folosite de RENFE au reuşit să obţină o folosire mai eficientă a curentului electric. “Cea mai bună soluţie pentru a proteja natura este să o imităm“, este sloganul folosit în aceste reclame.
Şi inginerii japonezi au apelat la natură pentru proiectarea trenurilor de înaltă viteză, concepând locomotiva acestora pentru a semăna cu ciocul unei păsări.
Un gândac ne învaţă să extragem apa din ceaţă
Accesul la apă potabilă constituie o problemă pentru o bună parte a populaţiei lumii, ONU estimând că un miliard de oameni trăiesc fără a avea acces la o sursă stabilă de apă curată!
Studiind această problemă, o echipă de masteranzi de la Massachusetts Institute of Technology a descoperit o metodă eficientă de a extrage apă potabilă din ceaţă. Cercetătorii au fost inspiraţi de gândacul de deşert din Namibia (Stenocara gracilipes), care trăieşte pe ţărmul arid al acestei ţări, într-o regiune în care nivelul anual de precipitaţii este de 40 de milimetri.
Acest gândac a dezvoltat o metodă unică pentru a obţine apă de băut. Dimineaţa, pe ţărmul atlantic al Namibiei, se formează ceaţă ca urmare a interacţiunii dintre aerul fierbinte al deşertului şi briza venită dinspre ocean. Gândacul are un set de aripi adaptate pentru a colecta apa, pe care le extinde, acumulând picături minuscule de lichid. Când aceste picături au devenit suficient de mari, acestea alunecă într-un “şanţ” acoperit cu o substanţă ceroasă ce transmite preţioasa apă spre gura sa.
Studiind aripile gândacului, cercetătorii de la MIT au descoperit că acestea prezintă mici zone hidrofile folosite pentru a atrage apa. Combinaţia acestora cu şanţurile hidrofobe ce permit transportul rapid al apei constituie un sistem extrem de eficient, ce nu risipeşte nicio picătură din valorosul lichid.
Colectarea de apă din ceaţă nu este o idee nouă, utilizându-se în acest scop plase metalice de mai bine de un deceniu. Graţie inspiraţiei oferite de gândacul namibian, specialiştii de la MIT au reuşit să descopere substanţele hidrofile (pentru colectarea apei) şi hidrofobe (care să permită ca aceasta să fie stocată rapid într-un rezervor, înainte de a se evapora) cele mai potrivite pentru fiecare mediu, reuşind astfel să obţină mai multă apă cu ajutorul acestor plase.
Descoperirea celor de la MIT va fi extrem de utilă în zonele de deşert şi de munte în care nu există surse de apă potabilă, dar în care se întâlneşte fenomenul de ceaţă. Cercetătorii au lansat deja un proiect pilot în Africa de Sud şi intenţioneze să lanseze altul în India, pentru a aplica modelul oferit de gândacul de deşert. Ei estimează că un metru pătrat de plasă metalică poate genera cel puţin un litru de apă potabilă pe zi, în condiţii ideale fiind posibil să se obţină până la 10 litri!
Hipopotamul ne învaţă să ne protejăm de soare
Deşi hipopotamul petrece nenumărate ore în soare, pielea lui nu este afectată de această expunere constantă. De ce? Cercetătorii au descoperit că acesta este protejat de o secreţie glandulară produsă sub piele şi eliminată pe toată suprafaţa corpului prin pori.
Secreţia este formată din două tipuri de acid, acid hiposudoric şi acid norhiposudoric. Oamenii de ştiinţă au descoperit că această secreţie mai are şi alte efecte benefice pe lângă protecţia solară, fiind totodată o substanţă antibiotică şi având un efect de respingere a insectelor. Cercetătorii încearcă acum să conceapă un produs inspirat de această substanţă, care să combine efectul anti-bacterian, anti-insecte şi care să ofere protecţie solară.
Natura, sursă de inspiraţie pentru drone şi roboţi
Dacă acum un deceniu armata americană opera doar 10 drone aeriene, astăzi foloseşte pe câmpurile de război mai bine de 7.000, iar tendinţa pare să se accelereze. Forţele aeriene americane au început deja să instruiască mai mulţi piloţi pentru drone (350 anul acesta) decât pentru avioane de luptă sau de bombardament. Pentagonul va investi anul viitor 5 miliarde de dolari în dezvoltarea dronelor, intenţionând ca până în 2030 acestea să ia forma unui “nor de insecte” care să poată ajunge oriunde se află inamicii.
Dacă dronele folosite astăzi sunt de dimensiuni mari, cercetătorii armatei americane deja au conceput prototipuri de aeronave minuscule, de dimensiunile unor păsări sau ale unor insecte. Pentru acestea au copiat mecanismul de zbor al păsărilor-colibri, al moliilor şi a altor vieţuitoare.
La începutul acestui an, în luna februarie, compania AeroVironment a prezentat primul prototip al unei nanodrone ce imită zborul unei păsări-colibri, micuţa aeronavă fiind capabilă să zboare cu 18 km/h.
Acum, cercetătorii americani încearcă să reproducă zborul moliei colibri, o insectă ce poate plana la fel ca pasărea-colibri, dar la o scară mai mică. “Este uluitor ce reuşeşte să facă această molie în comparaţie cu aeronavele noastre”, declara recent în ziarul american New York Times maiorul Michael L. Anderson, unul dintre cei ce lucrează la conceperea viitoarelor drone pe care le va folosi armata americană.
Principiul biomimetismului este aplicat şi în domeniul roboticii, unde nu este folosit doar în scopuri militare.
Un proiect finanţat de Comisia Europeană intenţionează să conceapă o caracatiţă robotică. Cercetătorii implicaţi în Octopus Project au reuşit să construiască deja un braţ robotic similar celui de caracatiţă, acest pas fiind considerat extrem de important.
O musculatură precum cea a caracatiţei este întâlnită extrem de rar în natură, ea având capacitatea de a deveni tare sau moale în funcţie de nevoie, asemenea limbii umane sau trompei de elefant. Prin intermediul unei structuri de silicon traversate de un cablu de oţel şi conectate la un set de cabluri de nylon, braţul robotic poate manipula obiecte, fiind primul bio-robot “moale” (fără componente rigide) ce poate face acest lucru.
“Am dorit să copiem de la caracatiţă capacitatea de a adapta rigiditatea braţului în funcţie de nevoi“, a declarat Cecilia Laschi, profesor de biorobotică la Scuola Superiore Sant’Anna din Pisa, membră a echipei de cercetători implicate în dezvoltarea acestui robot. Echipa doreşte să realizeze o caracatiţă-robot, cu toate cele 8 braţe funcţionale, până în ianuarie 2013.
Tehnologia ar putea avea un număr mare de aplicaţii, de la folosirea sa pentru a explora spaţiile înguste, ce nu pot fi accesate altfel, la operaţiuni de salvare a celor prinşi sub dărâmături. De asemenea, o echipă de chirurgi britanici s-a arătat interesată de folosirea acestei tehnologii pentru conceperea unui endoscop care să se transforme la comandă dintr-un instrument moale într-unul rigid, cu ajutorul căruia se pot efectua operaţii.
Ce ne rezervă viitorul?
Aceste exemple evidenţiază doar câteva dintre beneficiile pe care oamenii le pot obţine aplicând soluţiile ingenioase ale naturii.
Pe măsură ce aceste soluţii inspirate din mediul înconjurător îşi demonstrează valoarea, din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă încep să se întrebe, atunci când sunt confruntaţi cu o problemă, “cum ar rezolva natura această problemă?“.
În secolele precedente, progresul a implicat o oarecare aroganţă din partea omului, care a crezut că inteligenţa sa îi va permite să stăpânească natura, ignorându-i lecţiile. Astăzi, natura îşi recapătă rolul de sursă a cunoaşterii, biomimetismul constituind una dintre căile prin care se produce întoarcerea spre studiul perfecţionării prin evoluţie.
Recunoscându-ne limitele şi acceptând lecţiile oferite de procesul evolutiv ce a avut loc de-a lungul a miliarde de ani putem spera la un viitor sustenabil, în care progresul tehnologic şi respectul faţă de natură să se îmbine armonios.
De la începutul civilizaţiei umane, capacitatea de a memora a fost recunoscută de minţile luminate drept una dintre trăsăturile cheie ce definesc omul. În mitologia greacă, memoria era personificată de zeiţa Mnemosina, mama celor nouă muze ce stau la originea cunoaşterii manifestate prin arte. Astfel, gânditorii greci recunoşteau rolul esenţial pe care memoria îl juca în definirea umanităţii.
Memoria a continuat să considerată manifestare a divinului şi în creştinism, fiind descrisă de marele filozof Augustin de Hipona ca esenţă a sufletului. Cu timpul, însă, memoria şi-a pierdut atributele divine, iar în vremurile recente tehnologia preia din ce în ce mai multe sarcini Cum a fost afectată memoria de tehnologiile trecutului?
Încă din antichitate, oamenii au privit cu temere şi scepticism efectul pe care tehnologiile noi îl au asupra memoriei. În unul din celebrele dialoguri ale lui Platon, Phaidros, Socrate povesteşte cum zeul egiptean Theuth, considerat în mitologia locală inventatorul alfabetului, încearcă să-l convingă pe regele Egiptului, Thamus, să răspândească arta scrisului printre egipteni.
Argumentând în favoarea acestei noi tehnologii, Theuth susţine că “stiinţa aceasta îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi mai cu ţinere de minte; găsit a fost leacul uitării şi, deopotrivă, al neştiinţei”. Regele Thamus contestă însă beneficiile pe care Theuth le pretinde:
“scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte; punându-şi credinţa în scris, oamenii îşi vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, şi nu dinlăuntru, prin cauză proprie. Leacul pe care l-ai găsit tu nu e făcut să învârtoşeze ţinerea de minte, ci doar readucerea aminte”.
Această pildă reflectă ceea ce gândea Socrate: tehnologia alfabetului schimbă mintea omului într-un mod negativ, substituirea amintirilor cu simboluri exterioare fiind un proces care afectează gândirea, făcând-o superficială. Se ştie, de altfel, că filozoful nu a lăsat nicio operă scrisă în urmă, fiind cunoscut astăzi graţie elevului său Platon, care nu-i împărtăşea viziunea în ce priveşte riscul pe care îl prezintă scrisul.
Cu toate acestea, Socrate a avut dreptate în ceea ce priveşte cel puţin unul dintre efectele pe care tehnologia scrisului le-a avut asupra memoriei: pe măsură ce a devenit posibilă stocarea informaţiei pe un mediu extern, oamenii au încetat să mai memoreze cantităţi uriaşe de informaţii.
În Antichitate epopeele se transmiteau exclusiv pe cale orală, iar minţile strălucite se mândreau cu o memorie de neegalat. Temistocle, celebrul politician şi general grec, avea reputaţia de a fi învăţat numele şi chipul fiecăruia din cei 20.000 de cetăţeni din Atena. Romanii au codificat principiile Ars Memorativa, adică tehnici şi metode de amplificare a memoriei, printre cei care au scris pe această temă numărându-se Cicero şi Quintilian. În Evul Mediu erudiţii obişnuiau să memoreze pe de rost cărţi întregi. Acest lucru s-a schimbat odată cu tiparul inventat de Johannes Gutenberg, ce a redus costul cărţilor şi a permis apariţia acestora în tiraje mari. Specialiştii estimează că în 50 de ani de la apariţia tiparului lui Gutenberg (eveniment ce a avut loc în 1455) au fost tipărite la fel de multe cărţi câte au reuşit să producă scribii din întreaga Europă în cei 1.000 de ani ce au precedat invenţia presei tipografice de către metalurgistul german.
Accesul publicului larg la această nouă tehnologie şi alfabetizarea, de-a lungul secolelor, a unui procent din ce în ce mai mare a populaţiei din ţările moderne a dus la transformarea conştiinţei umane şi la renunţarea la tradiţia memorării, tendinţă ce este accelerată în ultimele decenii, odată cu apariţia de noi tehnologii. Revoluţia electronică şi apariţia Internetului au dus la scăderea costului în timp şi bani al accesului la informaţie, reducând şi mai mult nevoia de a memora. Tehnologia modernă pe post de memorie externă
Un studiu efectuat anul trecut în Marea Britanie a arătat că fenomenul intitulat “amnezie numerică”, adică incapacitatea de a ţine minte numere de telefon, este din ce în ce mai răspândit. Astfel, 47% din populaţia adultă a Marii Britanii nu ştie numărul de telefon al partenerului pe de rost, iar 61% nu l-a memorat pe cel al celui mai bun prieten. Acum 20 de ani, când telefonul fix constituia principalul mod de a comunica la distanţă, majoritatea oamenilor cunoştea numerele de telefon ale persoanelor apropiate. Astăzi, însă, agenda telefonului mobil a preluat sarcina memorării acestora.
Acelaşi studiu a relevat faptul că 4 din 10 persoane au recunoscut că, atunci când şi-au pierdut telefonul mobil sau le-a fost furat, nu au putut să ia legătura cu persoanele apropiate, deoarece nu ştiau pe dinafară numărul de telefon.
Rezultatele acestui studiu au fost comentate de un specialist în psihologie, Dr. Glenn Wilson: “Odată ce tehnologia devine mai sofisticată, propriile noastre amintiri dispar pe măsură ce ajungem să contăm pe informaţiile stocate pe telefoanele mobile sau online. Pe lângă faptul că această dependenţă de tehnologie poate deveni problematică în clipa în care memoria externă devine inacesibilă sau este pierdută, există riscul ca agilitatea mentală a indivizilor să fie afectată. Ca în cazul multor alte competenţe, memoria trebuie exersată dacă dorim să nu se atrofieze“.
Pe măsură ce accesul la Internetul devine din ce în ce mai facil, iar telefoanele mobile inteligente permit accesul la întreaga cunoaştere a omenirii în aproape orice moment, va fi din ce în ce mai greu să rezistăm tentaţiei de a externaliza memoria.
Acest lucru se întâmplă deja, poate fără să ne dăm seama.
Un studiu efectuat pe un eşantion de 3.000 de persoane de către un reputat neurolog, Ian Robertson, a evidenţiat faptul că persoanele tinere au o capacitate mai redusă decât cele mai în vârstă de a-şi aminti detalii personale despre oamenii din viaţa lor. Când au fost întrebate dacă ştiu data de naştere a unei rude, 87% din persoanele de peste 50 de ani au ştiut răspunsul, lucru valabil pentru doar 40% dintre persoanele mai tinere de 30 de ani. Dincolo de această cercetare, se poate observa în ultima vreme tendinţa, mai ales în rândul tinerilor, de a folosi reţeaua de socializare Facebook ca o formă de memorie externă ce stochează informaţiile personale esenţiale ale persoanelor apropiate.
Aceasta nu este singura tehnologie folosită în acest scop. Dispozitivele de navigaţie de tip GPS, ce cresc constant în popularitate în rândul şoferilor, reduc nevoia unei bune cunoaşteri a mediului înconjurător. Această externalizare poate ajunge la forme extreme, în SUA înregistrându-se cazuri de persoane care s-au rătăcit şi chiar au murit în Parcul Naţional Death Valley din deşertul Mojave, pentru că au urmat orbeşte indicaţiile GPS-ului. Problema este atât de serioasă încât autorităţile avertizează vizitatorii pe site-ul oficial al parcului să nu se bazeze exclusiv pe GPS pentru a naviga Valea Morţii.
Există voci care susţin chiar că tinerii din “generaţia Google”, aşa cum sunt supranumiţi copiii din ziua de astăzi, crescuţi în epoca Internetului, nu trebuie să mai înveţe date istorice, ci doar contextul general. “În zilele noastre, profesorii nu mai sunt izvorul cunoaşterii, ci Internetul poartă acest rol”, susţine autorul Don Tapscott. “Copiii ar trebui să înveţe despre istorie pentru a înţelege lumea, dar nu au nevoie să memoreze toate datele. E suficient să cunoască detalii generale despre bătălia de la Hastings, fără să fie nevoiţi să ţină minte că a avut loc în 1066. Pot căuta acest aspect pe Google, cu un singur click“, a afirmat acesta, susţinând că sistemul şcolar în care elevii memorează date reflectă realitatea epocii industriale, nefiind adaptat la lumea de astăzi, într-o economie digitală, în care tinerii au nevoie să proceseze multe informaţii în timp real.
David Brooks, editorialist la New York Times, sintetiza recent într-un articol avantajele pe care le oferă tehnologia modernă: “am crezut că magia epocii informaţiei constă în faptul că ne permite să ştim mai mult, când, de fapt, magia acestei ere este aceea că ne oferă oportunitatea de a şti mai puţin. Epoca informaţiei ne oferă servitori cognitivi externi – sisteme de memorie din siliciu. Putem lăsa poverile pe umerii acestor servitori, eliberându-ne pe noi înşine. Acum nu mai am nevoie de memorie, pentru că am Google, Yahoo şi Wikipedia. Dacă doresc să ştiu ceva despre lume, apăs câteva taste şi mă bucur de binecuvântările minţii exterioare”. Acesta adăuga: “poate vă întrebaţi dacă în procesul de externalizare a gândirii mele nu îmi pierd individualitatea. Nicidecum. Nu-mi pierd decât autonomia”.
Totuşi, pentru o categorie de oameni, instrumentele ce oferă un suport extern pentru memorie au efectul opus: le redau acestora autonomia şi independenţa.
Proiectul SenseCam, dezvoltat de Microsoft în laboratorul său de la Cambridge, constă într-o cameră foto ce poate fi purtată de persoanele cu pierderi de memorie. Aceasta face poze fără încetare de-a lungul unei zile, constituind un beneficiu imens pentru pacienţii ce suferă de boala Alzheimer sau de alte afecţiuni ce provoacă pierderi de memorie.
Emma Berry, neuropsiholog de la Spitalul Addenbrooke din Cambridge, a explicat de ce SenseCam este o inovaţie extraordinară: “Pe lângă faptul că SenseCam permite pacienţilor să-şi reamintească evenimentele atunci când privesc imaginile, ceea ce este minunat, am descoperit că după folosirea acestei metode pacienţii ajung să îşi păstreze amintirile de-a lungul mai multor luni, fără a mai avea nevoie de imagini. Acest lucru este absolut extraordinar, ţinând cont că în mod normal aceiaşi oameni uită un eveniment important la doar câteva zile după ce a avut loc. Nu există niciun alt instrument, nicio altă metodă care să producă aceste rezultate extraordinare“.
Cum funcţionează sistemul? Acesta se bazează pe o cameră foto pe care pacientul o poartă la gât. Camera foto are o lentilă de tip fisheye, ce surprinde aproape tot ceea ce vede pacientul. Aceasta este programată să capteze o imagine la o anumită perioadă de timp, de obicei la 30 de secunde, sau atunci când senzorii săi detectează o schimbare în intensitatea luminii, în culoare, în căldura emisă de corp sau dacă giroscopul incorporat percepe mişcare.
Dacă în zilele noastre un astfel de instrument este util doar persoanelor cu pierderi de memorie, echipa de la Microsoft Research îşi imaginează un viitor în care fiecare dintre noi beneficiază de un suport extern al memoriei, care stochează fiecare moment din viaţa proprie. Aceştia desfăşoară un proiect intitulat MyLifeBits, în care se încearcă stocarea fiecărui amănunt din viaţa lui Gordon Bell, un pionier în domeniul informaticii. Începând cu 2001, fiecare detaliu din viaţa lui Gordon Bell este înregistrat, de la ceea ce vede în fiecare moment (folosind SenseCam), ce pagini web vizitează, ce articole citeşte, ce emisiuni umăreşte la televizor, ce se aude la aparatul radio aflat în apropierea sa, până la conţinutul fiecărui email şi al fiecărei conversaţii telefonice. De la începutul experimentului, el a beneficiat de mai multe instrumente, astfel că acum îi este înregistrată fiecare bătaie a inimii, iar poziţia lui din fiecare moment al zilei este cunoscută graţie unui sistem GPS. Toate aceste date sunt stocate într-o memorie externă, pe care doar el o poate accesa.
Practica de a stoca fiecare moment al vieţii se numeşte lifelogging, iar dacă acum pare doar o excentricitate, în 10-20 de ani acest obicei ar putea deveni unul de rutină, pe măsură ce costul stocării datelor scade vertiginos (în 2006, un hard-disk de 1TB costa 600$; astăzi costă 100$), iar tehnologia evoluează şi ocupă un spaţiu mai mic. Astfel, cele mai multe telefoanele mobile disponibile astăzi sunt echipate cu o cameră foto, iar procesoarele folosite de telefoanele inteligente de ultimă generaţie sunt mai puternice decât cel folosit de naveta spaţială care a dus primii oameni pe Lună în 1969. Miniaturizarea cipurilor va permite integrarea senzorilor în aproape orice obiect ce ne înconjoară, de la haine până la vasul de toaletă. Viitorul memoriei externe şi efectul asupra sinelui
Recent, o echipă de cercetători americani a reuşit să activeze şi să şteargă, cu o atingere de buton, o amintire din creierul unui şoarece. De asemenea, oamenii de ştiinţă au reuşit în cadrul aceluiaşi studiu să conceapă un implant care să conţină amintirile pe care şoarecele le pierduse.
Acesta constituie primul pas spre o “neuroproteză”, instrument medical ce va fi folosit pentru a asista pacienţii afectaţi de atacuri cerebrale, Alzheimer sau de alte boli degenerative ce conduc la pierderea memoriei. Următorul pas al acestui tip de cercetare este dezvoltarea unei neuroproteze care să producă un efect similar în cazul maimuţelor, pentru ca abia apoi această tehnologie să fie testată pe oameni. Chiar dacă această neuroproteză va fifolosităiniţial pentru a asista persoanele cu boli ce afectează memoria, este greu de crezut că, în timp, tehnologia nu va fi folosită şi în scop recreaţional sau pentru augmentarea cunoştinţelor.
Tehnologia de astăzi permite deja dirijarea unui automobil cu ajutorul gândului, controlul unui computer sau apelarea unui număr de telefon exclusiv prin puterea minţii, toate aceste inovaţii aducându-ne, pas cu pas, mai aproape de realizarea interfeţei om-maşină.
Privind paşii făcuţi deja în direcţia simbiozei om-maşină, apariţia unui exocortex (adică a unei unităţi artificiale de procesare a informaţiei care să se afle în continuă interacţiune cu creierul biologic) pare mai degrabă o problemă de timp, iar paşii pe care îi facem în direcţia utilizării memoriei externalizate ridică unele probleme în plan etic.
Psihologii avertizează că memoria este o componentă esenţială a sinelui, a individualităţii fiecărei persoane, iar pe măsură ce tot mai multe elemente vor fi stocate pe medii externe minţii umane, profunzimea personalităţii individului riscă să fie afectată. Gusturile noastre, preferinţele şi alegerile pe care le facem, cultura pe care ne construim reperele, vor fi toate afectate pe măsură ce vom accepta o externalizare tot mai mare a memoriei către un mediu extern.
Cu excepţia unei retrageri totale a individului din societatea informatizată, tendinţa din ce în ce mai pronunţată spre o externalizare progresivă a memoriei cu greu poate fi încetinită. Progresul tehnologic nu poate fi oprit – nici nu ar fi un lucru benefic – însă acesta trebuie însoţit de o atentă examinare a consecinţelor pe care le poate avea în cazul personalităţii fiecăruia, pentru a înţelege cu adevărat schimbările pe care le provoacă.
sursa descopera.ro
