Un calugar budist l-a vazut pe Buddha in iad si recunoaste ca doar crestinii detin adevarul

Povestea de mai jos e scrisa de un fost calugar budist. Redau cateva fragmente din ea:

“Buna! Numele meu e Athet Pyan Shinthaw Paulu si sunt din Myanmar. M-am nascut in 1958 in orasul Bogale din sudul Myanmar-ului. Parintii mei erau budisti devotati, asa cum sunt marea majoritatea a oamenilor din Myanmar. La 18 ani, am fost trimis la o manastire budista pentru a deveni calugar novice. In Myanmar, multi parinti incearca sa-si trimita fiii intr-o manastire budista, considerand ca e o mare onoare in a servi in felul acesta.

Cand am implinit 19 ani si 3 luni (in 1977), am devenit calugar obisnuit. Calugarul senior de la manastirea mea mi-a dat un nou nume budist, acesta fiind obiceiul in tara noastra. El era cel mai faimos calugar budist din tot Myanmar-ul. Toata lumea stia cine era, fiind onorat pe scara larga de catre oameni si respectat ca un mare invatator. Din pacate, in 1983 el muri brusc, fiind implicat intr-un accident de masina mortal. Moartea lui a socat pe toata lumea. La momentul acela eram calugar deja de sase ani.

Am incercat din greu sa fiu cel mai bun calugar si sa urmez toate preceptele budismului. La un moment dat, m-am mutat intr-un cimitir unde am trait si am meditat continuu. Unii calugari care doresc sa cunoasca adevarurile lui Buddha fac lucruri ca mine. Unii se duc in adancul padurilor si duc o viata solitara. Am incercat sa ma detasez de gandurile mele egoiste si de dorinte, pentru a scapa de boala si suferinta si pentru a ma elibera de ciclul acestei lumi. Cat am stat la cimitir, nu mi-a fost frica deloc de fantome. Atunci cand am incercat sa ating pacea interioara, un tantar a aterizat pe bratul meu si, in loc sa-l alung, l-am lasat sa ma piste. Si asta pentru ca invataturile noastre budiste ne spun ca nu trebuie sa facem rau niciunei fiinte.

Putin timp dupa piscatul tantarului, m-am imbolnavit foarte grav. M-am dus la spital pentru tratament, iar medicii mi-au spus ca am atat febra galbena cat si malarie. Am stat o luna i spital, timp in care nu numai ca nu m-am facut mai bine, dar mi-era din ce in ce mai rau. Medicii mi-au dat drumul, spunandu-mi ca nu aveam nicio sansa de supravietuire.

Dupa ce am fost externat din spital, m-am intors la manastire, unde alti calugari au avut grija de mine. Mi-era atat de rau, incat, la un moment dat am intrat intr-o stare de inconstienta. Am aflat mai tarziu ca de fapt am murit timp de trei zile. Inima mea incetase sa mai bata, iar trupul meu a fost pregatit pentru incinerare, pentru a fi supus unui ritual de purificare conform traditiilor budiste.

Desi cei din jurul meu spuneau ca sunt mort, totusi mintea si spiritul meu erau constiente. Sa va povestesc acum experienta mea dincolo de moarte. Am simt deodata un vant foarte puternic si cand privi in jur vazui un loc pustiu, fara persoane. Am mers un timp, pana cand am vazut un rau. De partea cealalta a raului se afla un lac oribil de foc, asemenea iadului. In budism nu avem conceptul de iad. La inceput am fost confuz si nu am stiut ca era un iad pana cand l-am vazut pe Yama, regele iadului (n.t. Yama este numele atribuit regelui Infernului, in numeroase culturi din Asia). El avea un trup si o fata de leu, dar picioarele erau asemenea unui naga (spirit de sarpe). Pe cap avea o serie de coarne. Imi era extrem de frica. Tremurand, am intrebat cum il cheama. El a raspuns, “Eu sunt regele iadului, Distrugatorul”.

Regele iadului mi-a spus sa se uite in iazul de foc. M-am uitat si am vazut mai multi calugari budisti. M-am uitat mai aproape si am vazut capul ras al unui om. Cand m-am uitat la fata omului am vazut ca era calugarul meu senior, cel care a murit intr-un accident de masina in 1983. L-am intrebat: “De ce se afla el in acest lac de foc? El a fost un invatator foarte bun.” Regele iadului a raspuns: “Da, a fost un invatator bun, dar nu credea in Iisus Hristos. De aceea, el este in iad.”.

Mi s-a spus sa ma uit la o alta persoana care se afla in foc. Am vazut un barbat cu parul foarte lung infasurat pe partea stanga a capului sau. L-am intrebat regele iadului “Cine este acest om?” El a raspuns: “Aceasta este cel caruia voi va inchinati: Gautama Buddha”. Am fost foarte deranjat sa-l vad pe Gautama in iad. Am protestat: “Gautama a fost un om bun si a avut un caracter moral desavarsit. De ce sufera el in acest lac de foc?” Regele iadului mi-a raspuns: “Nu conteaza cat de bun a fost. El este in acest loc pentru ca nu a crezut in Dumnezeul cel vesnic.”

Am vazut apoi un alt om care purta o uniforma de soldat. El avea o rana mare pe piept. L-am intrebat: “Cine este acest om?” Regele iadului mi-a raspuns: “Acesta este Aung San, liderul revolutionar din Myanmar. El este aici pentru ca a persecutat si a ucis crestini, dar mai ales pentru ca nu crede in Iisus Hristos.”

Epilog

Dupa descrierea infieratoare a iadului, acest fost calugar budist ne descrie cum a vizitat si paradisul, in cele 3 zile cat timp el a fost mort. Apoi, ca un miracol el s-a trezit. Iata ce ne mai povesteste el:

Imediat am inceput sa le spun calugarilor si oamenilor lucrurile pe care le-am vazut si auzit. Toti au fost uimiti. Le-am spus despre cine se afla in iazul de foc, si le-am spus ca numai crestinii detin adevarul si ca stramosii nostri ne-au inselat de mii de ani! Le-am spus ca tot ce credem noi este o minciuna. Oamenii au fost uimiti pentru ca stiau ce fel de calugar am fost, plin de ravna pentru invataturile lui Buddha.

Dupa acest eveniment marcant, fost calugar deveni crestin si se lapada de credinta sa pentru Buddha.

Sursa :http://www.almeea.com

http://dincolo-de-orizont.blogspot.ro

Dezvaluirile fantastice ale unui calugar tibetan

Tibetul a atras dintotdeauna atentia celor care au incercat sa inteleaga sensul vietii si si-au pus intrebari cu privire la existenta si rolul nostru pe acest pamant, mai ales datorita faptului ca el reprezinta centrul budismului. Manastirile se afla sus in munti, iar cararile care duc acolo sint deosebit de periculoase, in special din cauza avalanselor care se produc foarte des, ingropand sub ele zeci de amatori porniti in cautarea iluminarii. Unui neinitiat insa ii este foarte greu sa afle tainele extrem de bine pazite in manastirile budiste. Chiar daca cineva reuseste sa ajunga cumva la o astfel de manastire, cei de aici sunt destul de laconici si nu au relatii cu strainii.

Lobsang Rampa, cercetator si scriitor care a trait mult timp in Tibet, a scris aproximativ 20 de carti ce au fost traduse in numeroase limbi, devenind in scurt timp bestseller-uri. El a calatorit mult, a vizitat manastiri budiste si a reusit chiar sa stea cu calugarii de acolo. Pentru a le castiga increderea, el a trebuit sa se adapteze la ritmul lent al vietii celor care traiesc aici, care, in afara de rugaciunile zilnice obisnuite, nu pronunta niciun cuvint de prisos. Calugarii isi pazesc cu multa grija tainele, dar pentru ca budismul propovaduieste atitudinea pasiva fata de rau si smerenia, ei nu-i alunga pe straini, dar nici nu au legaturi cu ei. Ca rasplata pentru rabdarea si numeroasele sale renuntari, Lobsang Rampa s-a putut bucura de intalnirea cu un calugar, ale carui destainuiri au meritat toate eforturile sale.

Pustnicii, de regula, se pot imparti in doua categorii: primii fac legamant de tacere vesnica si nu vorbesc cu nimeni, in nicio imprejurare. Ei traiesc inchisi si primesc hrana si apa pe care le-o aduce zilnic un servitor tacut. Cu cei din a doua categorie, adica aceia care nu au facut un astfel de legamant, este de asemenea foarte greu de stabilit o legatura, deoarece ei locuiesc in pesteri indepartate, unde se poate ajunge uneori cu riscul vietii. Lobsang Rampa a perseverat si a reusit sa intre in legatura cu un pustnic din cea de-a doua categorie.

Sihastrii, care isi petrec zeci de ani in solitudine, ii intampina cu multa prietenie pe calatorii care reusesc sa ajunga acolo: negustori sau monahi pribegi. Cu toate acestea, pentru a te putea bucura de atentia unui monah, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare. La inceput, sihastrul il examineaza pe musafir. Anii de singuratate i-au ascutit intr-atata simturile, incat el poate vedea clar aura musafirului. Cateodata, chiar si atunci cind monahul este convins de onestitatea persoanei din fata sa, el o supune la diferite incercari si este de ajuns o mica imprudenta din partea acesteia, pentru ca sihastrul nu mai rosteasca niciun cuvant.

Intalnirea cu un monah orb

Petrecand multe zile in compania sihastrului respectiv, Lobsang Rampa a incercat sa-i castige acestuia increderea. Desi era orb, acesta se comporta cat se poate de normal, stiind intotdeauna unde se afla oaspetele sau si ghicindu-i de fiecare data intentiile. Intr-una din seri, batranul l-a rugat pe Rampa sa pregateasca ceaiul, dupa care a inceput sa-i vorbeasca fara graba despre Gradinarii Pamantului.

OZN-urile din Tibet

Cele relatate de batranul orb l-au uimit pe Rampa. Este adevarat ca uneori, in timp ce calatorea prin Tibet, el vazuse deseori fenomene ciudate, pe care ufologii contemporani le-ar fi numit fenomene OZN (Lobsang Rampa si-a scris cartile in anii 20-30 ai secolului al XX-lea). Locuitorii din zona priveau insa fenomenul ca pe ceva normal, numind aparatele de zbor care ale zeilor. Lobsang Rampa a vazut un astfel de car al zeilor chiar deasupra pesterii in care locuia sihastrul. La intrebarea pe care el i-a adresat-o sihastrului privind cele vazute, acesta i-a raspuns linistit: Acestia sunt Gradinarii Pamantului.

Lobsang Rampa nu a insistat cu intrebarile si foarte curand rabdarea i-a fost rasplatita, deoarece sihastrul i-a dezvaluit cercetatorului ceea ce numea el marea taina. Viata sihastrului fusese plina de incercari. Inca din tinerete el cazuse in mainile soldatilor chinezi, care-l supusesera la torturi inimaginabile ce au culminat cu scoaterea ochilor. Tanarul monah s-a tarat tot mai sus si mai sus, de parca o forta nevazuta il tragea spre inaltul cerului. Drumul era lung si anevoios, iar singura hrana a monahului orb erau lastarii plantelor care se incumetau sa creasca acolo. La un moment dat, monahul si-a pierdut cunostinta, iar cand s-a trezit se afla intr-un pat confortabil. El nu putea vedea ce se petrecea in jurul sau, dar toate celelalte simturi ii spuneau ca se afla intr-un loc foarte ciudat. Un glas prietenos l-a anuntat ca a fost salvat de Gradinarii Pamantului si ca se afla in deplina siguranta. Acelasi glas i-a spus ca a fost ales ca reprezentant al Pamantului si ca va trebui sa 

vorbeasca in numele acestuia in fata Ligii Lumilor Unite.

Monahului orb i-a fost atasata o telecamera

Povestirea monahului era uimitoare. El i-a descris lui Rampa o baza a extraterestrilor si aparatura care se afla acolo, cu foarte mare exactitate. Pentru ca el sa poata vedea, extraterestrii i-au atasat un aparat pe care astazi l-am putea numi telecamera. Chiar daca cineva s-ar gandi ca povestirea fusese rodul imaginatiei lui Rampa, este clar ca el nu avea de unde sa aiba idee macar despre o serie de inventii de varf ale chirurgiei sfarsitului de secol XX.

Din spusele monahului, Rampa a tras concluzia ca baza extraterestrilor se afla asezata strategic, pe un platou inalt. Aici se gaseau nenumarati vulcani stinsi, ale caror cratere puteau fi folosite pentru dispunerea unei baze secrete, iar podisul insusi era un loc ideal pentru aterizarea unor nave interstelare. In afara de asta, muntii si platoul sunt in permanenta acoperiti de nori, astfel ca baza nu poate fi observata din avion sau cu ajutorul satelitilor.

Locuitorii Atlantidei au declansat Potopul

Ajungand la baza extraterestrilor, monahul a nimerit intr-o lume fantastica, pe care o creasera niste fiinte foarte asemanatoare cu oamenii. La intrebarea cum aratau extraterestrii, monahul a raspuns laconic ca intre ei si oameni nu erau mai multe deosebiri, ca intre europeni, asiatici sau africani. Extraterestrii i-au povestit monahului despre numeroasele lor contacte cu pamantenii, care fusesera insa soldate cu esecuri, in mare parte datorate faptului ca cei contactati considerau cele vazute drept halucinatii.

Gradinarii Pamantului i-au spus apoi monahului o lunga poveste legata de istoria Atlantidei, ai carei locuitori intrasera in contact cu extraterestrii, iar unii dintre ei avusesera chiar si copii cu acestia. Elita conducatoare din Atlantida avea insa alte planuri in legatura cu extraterestrii, astfel ca, in cele din urma, locuitorii Atlantidei au ajuns in posesia energiei nucleare. Povestirea monahului orb poate parea de domeniul fantasticului, dar sa nu uitam ca monahul, care nu parasise niciodata Tibetul si ale carui cunostinte se aflau la nivel de Ev Mediu, nu putea avea nici macar idee despre ceea ce numim fizica nucleara si aplicatiile acesteia.

Descrierea exploziei nucleare ce urmase era reprodusa cu o uluitoare exactitate. Aceasta declansase Potopul, iar extraterestrii asistasera neputinciosi la disparitia Atlantidei. Pentru a evita repetarea unor astfel de tragedii, extraterestrii hotarasera sa intre in contact doar cu pasnicii monahi sau cu oameni al caror nivel spiritual era foarte ridicat. Calea aleasa de ei era lunga, dar numai in acest mod putea fi pregatita omenirea in vederea contactului cu o civilizatie extraterestra.

Unele tehnologii descrise in anii ‘20 au aparut recent

Revenind la relatarea facuta de monah, trebuie amintit faptul ca insasi descrierea tehnologiei era uimitoare, chiar si pentru cei care au facut cunostinta cu tehnologiile avansate din ultimii ani. Fara indoiala ca au existat multi autori de literatura SF care, pe parcursul catorva zeci de ani, au intuit aparitia realitatii virtuale, dar nimeni nu putea face acest lucru in anii ‘20. In ceea ce-l priveste pe Lobsang Rampa, oricata fantezie ar fi avut, nu avea cum sa vorbeasca despre reprezentari tridimensionale observate cu ajutorul unor casti speciale sau despre manusi care puteau pipai obiectele, intrucat acest lucru este posibil doar in zilele noastre. In afara de asta, experimentele de proiectare a realitatii virtuale pe scoarta cerebrala, in special in portiunile ce raspund de perceptii, sunt deocamdata in curs de desfasurare, fara a fi obtinute succese deosebite.

Monahul a fost cuplat la o baza de date

Dupa ce a fost cuplat la o baza globala ce continea informatii privind nenumarate lumi ale Universului, monahul a aflat lucruri noi despre uniunile galactice, a vazut activitatea desfasurata de extraterestri privind corectarea evolutiei biosferei. Cu acest prilej, el a aflat ca varsta medie a extraterestrilor era de 5.000 de ani. Foarte recent, cercetatorii au stabilit ca, prin folosirea tuturor resurselor organismului uman, pamantenii vor ajunge la venerabila varsta de 5.000 de ani! Aceste date au fost date publicitatii la 80 de ani dupa publicarea cartii lui Lobsang Rampa. Sa fie si asta o noua coincidenta sau batranul monah orb cu care statuse el de vorba avea cunostinte de bioenergie pe care le au doar cercetatorii contemporani?

Calatoria monahului in alte spatii

Uimitoare este, de asemenea, descrierea amanuntita a batranului monah legata de calatoria lui catre alte constelatii, calatorie descrisa corespunzator nivelului lui de intelegere. El a descris aceasta calatorie ca o trecere de la o fereastra la alta, de la un tablou la altul. Unul dintre extraterestri i-a atras la un moment dat atentia: multe din lucrurile pe care le vezi vor fi curand inventate si pe Pamant.

Monahul a putut vedea, de asemenea, si planetele, ale caror populatii traiau in deplin acord si intelegere, dupa ce in prealabil fusesera distruse toate armele. Dupa parerea extraterestrilor, un astfel de nivel de dezvoltare spirituala nu putea fi atins prea curand pe Pamant. Ei ii permisesera sarmanului monah sa aiba acces la cunostintele lor, stiind ca el nu le va transmite si ca nimeni nu le va putea utiliza in scop de distrugere.

Beneficiar indirect al experientei uimitoare a monahului orb si al informatiilor despre extraterestrii cu care acesta intrase in contact a devenit si Lobsang Rampa. El a scris despre toate acestea cu aproape 80 de ani in urma, fara a se gandi la faptul ca vreodata va fi crezut sau nu.

primit pe mail

Sursa: esoterism.ro

PROFETIA SFANTULUI MOISE ARAPUL DESPRE CALUGARII DIN NEAMUL CEL DE PE URMA

Acest articol apartine blogului Saccsiv 

Iata ce putem citi la PROFEŢIA SFÂNTULUI MOISE ARAPUL DESPRE CĂLUGĂRII DIN NEAMUL CEL DE PE URMĂ:

(O. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Din Ierihon către Sion, Ierusalim, 1999, pp. 274-276. )

Sfântul Moise Arapul a profeţit, zicând că în zilele cele de pe urmă ale veacului al şaptelea şi jumătate, viaţa monahicească se va defăima cu totul şi monahii nu vor mai ţine socoteală de mântuirea sufletului. Ei vor umbla prin mijlocul tulburărilor şi al gâlcevilor, întunecaţi, fără nici un folos şi leneşi, neîngrijindu-se nicidecum de fapta bună, robiţi de patimile păcatului, pentru că de acolo de unde l-au ars pe Satana nevoitorii cei dintâi, tot aşa şi el [de acolo] are să ardă şi să pârjolească. Şi de unde s-a biruit, va birui şi el pe monahii cei leneşi şi defăimători. Unde a sporit dreptatea, acolo vor prisosi mai mult păcatul şi fărădelegea, pentru că se va răci dragostea multora şi monahii vor petrece prin mijlocul lumii şi al mirenilor fără frică, cu mâncări şi băuturi, amăgindu-se de poftele trupului, prin deşertăciuni, în necurăţii şi fapte ruşinoase. În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi până la sânge în mănăstirile de obşte, tot asa şi în lavre unde nu este [viaţă] de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt; şi pentru că s-au defăimat sfintele canoane şi nevoinţa cea duhovnicească, se vor pune egumeni şi stareţi oameni neîncercaţi în fapta bună, fără credinţă, nepricepuţi, de nici un folos si simpli, nedeosebind binele de rău, leneşi, fără fapte bune, grijindu-se numai de cele pământeşti, purtându-se cu neruşinare în slujbe.

Răpind cu sila egumeniile, cu daruri, şi neştiind să înveţe şi să povăţuiască turma şi frăţimea, neştiind că ei sunt chip şi pildă de folos pentru cei care urmează fapta bună şi neînţelegând că ei au să dea seamă lui Dumnezeu în ziua judecăţii pentru turma lor. Şi din pricina nepăsării egumenilor care nu poartă grijă de turmă, se vor pierde, se vor osândi nu numai cei leneşi şi trândavi, ci şi fraţii cei cu viaţă bună şi înfrânaţi.

După aceea, robul lui Dumnezeu, Moise, a văzut că nor şi vârtej, negură întunecoasă şi ispite foarte înfricoşate au venit asupra monahilor din partea de la miazănoapte, căci îi alergau pe monahi şi cinul cel monahicesc se împrăştia de blestematele eresuri

Sileau pe mulţi să lepede hainele monahiceşti şi să se masoare. Atunci, putini nevoitori care vor fi încercaţi ca aurul si argintul in cuptor în necazuri multe, în prigoană şi strâmtorare, se vor lămuri. Şi câţi se vor afla încercaţi şi vor birui atâtea ispite înfricoşate, se vor preamări şi se vor preaslăvi şi se vor cinsti de Dumnezeu mai mult decât acei care au răbdat căldura şi zăduful zilei şi gerul nopţii.

După aceea a văzut robul lui Dumnezeu, Moise ca a trecut lama aceea a necazurilor şi ispitirilor şi prigoana acelor înfricoşate eresuri şi s-a făcut linişte. Şi, dupa ce vor trece câţiva ani, iarăşi se va dispreţui ceata cea ingerească a monahilor şi vor veni iarăşi ispite asupra lor, mai multe si mai silnice. A văzut că monahii vor petrece împreună cu călugăriţele şi împreună cu pofta cea rea va veni şi tirania, căci şi cei ce nu vor voi, se vor batjocori cu sila.

Preoţii se vor spurca prin păcatul desfrâului şi preotesele lor vor preacurvi, asemenea şi ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni mânia cea mare a lui Dumnezeu şi va distruge tot neamul cel viclean şi-l va trimite în focul cel veşnic.

Deci, fericiţi vor fi câţi nu se vor pleca la cea mai mare fărădelege a necurăţiei, care este mai silnică şi mai grave decât uciderea, ci se vor împotrivi şi vor mustra faradelegea ca Sfântul Ioan Botezătorul, şi vor stărui mustrand amestecarea de sânge. Şi vor fi ucişi de cei prea fărădelege, spurcaţi şi prea necuraţi oameni din vremea aceea şi apoi se vor odihni în sânul lui Avraam Isaac şi Iacov, al preaslăviţilor Patriarhi, şi vor locui în Impărăţia Cerurilor cu toţi Sfinţii, bucurându-se şi veselindu-se, de care [bucurie] să ne învrednicească Dumnezeu şi pe noi, cu darul Lui cel Sfânt. Amin.

Sursa: Saccsiv’s Weblog

O PROOROCIE MAI PUTIN CUNOSCUTA A BATRANILOR PUSTIEI PENTRU NEAMUL CEL DE PE URMA …

Acest articol apartine blogului Saccsiv 

Iata ce aflam la http://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/slovai.htm

PENTRU AVVA ISHIRION

Fratii parinti ai Schitului au proorocit pentru neamul cel de pe urma. Ce am lucrat noi ?, ziceau ei. Si raspunzand unul din ei, mare cu viata si cu numele, avva Ishirion, a zis : noi poruncile lui Dumnezeu le-am facut. Si raspunzand fratii au zis : dar cei dupa noi, oare ce vor face ? Si a zis : vor sa vina la jumatatea lucrului nostru. Si au zis fratii : dar cei dupa dansii ? A zis avva Ishirion : nu au nicidecum lucru cei ai neamului si randului aceluia, ci va sa le vina lor ispita. Si cei ce se vor afla lamuriti in vremea aceea, mai mari si decat noi si decit parintii nostri se vor afla.

       

Sursa: Saccsiv’s Weblog

Calugari romani care deveneau invizibili prin rugaciune !

Aptitudinile de a te face invizibil si de te deplasa in mod inexplicabil ar constitui unele din efectele rugaciunii isihaste,o rugaciune repetata in minte fara incetare.Iata ce spunea Ioan din Moldova,un sihastru din secolul al XVIII-ea:”Rugaciunea incepuse sa prinda radacini, sa actioneze,nu mai puteam dormi,abia o ora pe noapte,si asta stand pe un scaun.“

Rezultatul acestei rugaciuni neintrerupte este o iubire netarmuita fata de toti oamenii.Ioan din Moldova afirma:”Ma scol deseori seara ca sa spun rugaciunea care Iisus si devin prizonier,atras in afara mea.Nu stiu unde.In corp sau in afara lui?NU stiu,Dumnezeu stie.” Corpul lui a disparut intr-o zi ,fara ca nimeni sa stie unde si cum.

Si astazi se mai pot auzi astfel de relatari.De exemplu,cea a staretului Agapia Teodul,mort in 1981.El a istorisit intalnirile ciudate avute de episcopul Ioan,un sihastru foarte avansat spiritual si cu multe capacitati miraculoase.Era un pustnic vestit,care traia in Muntii Carpati.Cand se plimba pe carari,ucenicul care il insotea intotdeauna mergea in spatele lui,ca sa se poata ruga netulburat.Avea plete albe,barba alba,chipul luminos,purta haine vechi si se sprijinea intr-un baston.Stia sa citeasca in suflete si viitor.

Teodul l-a intalnit intr-o zi si pe carare si sihastrul i-a istorisit traseul lui spiritual.Fiind episcop,in 1915,a dorit sa intre intr-o manastire ca simplu calugar,avand sarcina sa aiba grija de vite.Staretul i-a spus ca a hotarat sa hirotoneasca,dar el era deja hirotonit,asa ca a fugit si s-a retras in padure.Pustnicul i-a cerut lui Teodul hartie si cerneala,apoi a disparut atat de brusc,incat calugarul nu a putut sa-si dea seama in ce directie a luat-o.Teodul s-a intors la manastire sa faca rost de cele cerute de sihastru.Dupa un timp,a revenit pe aceeasi carare.Cand a ajuns in poiana,pustnicul si-a facut aparitia ca din senin,fara sa-si dea seama de unde vinese.Avea chipul radios.Si,dovedindu-si din nou puterea clarviziunii,l-a sfatuit pe Teodul sa nu se duca intr-o anumita manastire,deoarece nu se afla acolo persoana pe care dorea s-o vada.

Cinci ani mai tarziu,Teodul a auzit o poveste stranie.Un frate de la manastire isi vazuse turma de oi si cainii adunandu-se intr-un chip bizar,in mijlocul lor aflandu-se un calugar batran care s etanguia:”Cu ce am pacatuit,Doamne,ca sa ma arati oamenilor?“. Era in mod normal vizibil? Oricum,i-a cerut celuilalt calugar sa nu pomeneasca nimic despre aparitia lui.Dar,dupa o saptamana,calugarul a spus totul la spovedanie.Preotul a cerut sa fie cautat pustnicul,dar nu l-au gasit nicaieri:devenise din nou invizibil.
Astfel de ralatari gasim si la ortodocsii greci si rusi.

Sursa: Secretele Sistemului

Un batran calugar a profetit la Patriarhie despre un mare cutremur si declansarea razboiului pana in decembrie?

Un parinte le-a marturisit de curand enoriasilor cum ca un batran calugar cam la 90 de ani a luat neinvitat cuvantul la Patriarhie spunand ca pana in decembrie va fi un mare cutremur si ca se va declansa razboiul. N-a mai apucat sa spuna prea multe, caci a fost luat pe sus de jandarmi.
Eu il cred pe acest preot, dar doresc sa aflu mai multe. Ca atare, pe cei ce l-au auzit pe acel batran calugar vorbind la Patriarhie, ii rog sa dea detalii.
A fost oare o profetie? A fost intr-adevar calugar? A vorbit de la el? Nu stiu.
Oricum, pana in decembrie sau nu, e limpede ca relativ in curand se vor implini profetiile.
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Invatatura unui calugar….

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el. ”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine.Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog.Atat fac- ma rog impreuna cu el.Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei.Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.
La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin.Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului.Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”
L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta.Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu.Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu.Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea.Acolo te asteapta Dumnezeu.Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica.Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura.Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”
L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste,o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu.Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat.Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine.Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie.Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”
L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi.Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.
“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata.Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului.Iubirea, este curgerea vietii.Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.
Si m-a intrebat:”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta.Atunci te deschideai prin inima.Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata.Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.
Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”
L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:
“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau.Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.
L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii. I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de creinciosi, a pierdut legatura,si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.
“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni.Si omul s-a indepartat de aproapele sau.Si aceasta din teama.Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate,din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale.Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume.Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.
Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentruca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale.Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”
Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.
”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”
Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.
Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:
“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el.Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu.Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.
Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti.Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume.Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi.Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”
La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez.Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”
Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.

Sursa: Dincolo de Orizont

Previziune calugar Alexandru-Probabilitate 42,87%

Semne premerg, după fratele Alexandru, o catastrofă planetară: “În curând, pământul va arde, punându-se în joc cele mai nimicitoare arme din istoria omenirii, iar un sfert din omenire va muri (…). Turcia va pieri în cea mai mare parte, Spania de asemenea, iar multe dintre insulele de pe glob vor fi căutate în zadar. Cetatea Vaticanului va fi ameninţată, dar nu atacată. Palestina va fi prădată, dar nu de război”.
După acest haos se va forma o federaţie a statelor lumii, care, după mai multe
încercări de a-şi găsi un sediu, se va instala în România! Liderul acesteia ar urma sa fie un
om “credincios, cu respect, corect, muncitor, smerit, blând, bun şi înţelegător”. La mica distanţă de Bucureşti, “din dărâmăturile trecutului” se va înălţa prima capitală a lumii unite, iar centrul ei administrativ şi spiritual se va numi “Noul Ierusalim”.România va interzice, pe teritoriul său, vrăjitoria, fumatul şi beţia. Cei care înjură de cele sfinte vor fi pedepsiţi prin lege, iar duminicile şi zilele de sărbătoare vor fi riguros respectate.
Sediul noii ordini mondiale va fi o “cetate circulara împărţită în secţiuni, aparţinând
diferitelor naţiuni, pentru a vedea egalitatea şi dragostea înfăptuită”. În mijloc va trona
Biserica Mântuirii Neamurilor, rotundă “asemenea unei coroane împărăteşti”, înaltă de 300
de metri, în care vor încăpea 1.500.000 de suflete. “Planul cetăţii se va da prin descoperire
divina”. Biserica va fi construită numai din marmură albă, de către americani, iar sub imensa cupola va exista chiar un mic orăşel. Cele 51 de locuinţe ale preoţilor “neprihăniţiîn duh” vor fi adevărate buncăre. “Un resort uriaş va roti aceste locuinţe, astfel încât ele să nu poată fi violate de atacatori”.

Sursa: Ai grija ce visezi-Se indeplineste!