Se afișează postările cu eticheta cererea aderare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cererea aderare. Afișați toate postările

joi, 13 septembrie 2012

Scandalul “Portul Constanţa”: o expresie a statutului de colonie


Румыния флаг
© Foto: Flickr.com/ swarve /cc-by-nc-sa 3.0

Fiecare privatizare a întreprinderilor strategice oferă ample posibilităţi pentru identificarea jurnaliştilor şi politicienilor care şi-au „luat tainul” de la diverşi beneficiari ai procesului de vânzare a patrimoniului naţional.

După un deceniu de privatizări „performante” care au adus beneficii exclusiv pentru cei care au cumpărat aproape gratis importante companii româneşti, cei care susţin că o vânzare a Portului Constanţa ar fi o idee bună sunt fie excesiv de naivi, fie excesiv de bine plătiţi.
Astăzi, nu există confirmări oficiale ale intenţiilor de preluare a controlului asupra Portului Constanţa de către companii olandeze, iar ambasadorul Olandei la Bucureşti a declarat că nu există vreo legătură dintre poziţia ţării sale în problema Schengen şi privatizarea portului. Probabil, diplomaţii olandezi încă mai ţin la vechile cutume ale decenţei ipocrite în relaţiile cu băştinaşii colonizaţi şi preferă să nu irite inutil opinia publică, ceea ce îi deosebeşte radical de unii diplomaţi americani sau europeni care deja s-au obişnuit cu ideea că autorităţile române pot fi şantajate fără nici o consecinţă negativă, iar opinia poporului nu contează. Există un interes cert al firmelor olandeze faţă de Portul Constanţa, fapt confirmat indirect atât de declaraţia Ambasadei Olandei de la Bucureşti cât şi de declaraţiile preşedintelui Confederaţiei Patronale a Olandei care, evident, susţin că este vorba doar de intenţii de cooperare.
În logica colonială a relaţiilor dintre România şi unele dintre statele Uniunii Europene este oarecum normal ca Olanda să-şi dorească participarea la ultimul val de privatizări din România, mai ales în condiţiile în care Olanda a rămas în urmă în comparaţie faţă de alte state europene în privinţa valorificării potenţialului colonial al României. Germania a obţinut o parte din reţelele de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale, Austria a obţinut aproape gratis controlul asupra sectorului petrolier, sectorul financiar a fost împărţit „frăţeşte” între francezi şi austrieci, Cehia şi Italia au obţinut controlul asupra unor reţele energetice regionale, toate aceste vânzări făcându-se în numele intrării României în Uniunea Europeană. Nu este exclus ca politicienii olandezi să se simtă nedreptăţiţi de faptul că Olanda nu a obţinut vreun „beneficiu palpabil” de pe urma României şi să folosească posibilitatea de a şantaja guvernul de la Bucureşti prin blocarea accesului la spaţiul Schengen.
Scenariul cel mai probabil al strangulării potenţialului competitiv al Portului Constanţa este următorul: în perioada premergătoare alegerilor parlamentare, o companie olandeză sau o companie controlată „din umbră” de interese olandeze va deveni managerul privat al portului. Transferul de control va fi însoţit de o amplă campanie de presă care va fi menită să calmeze publicul şi să-l obişnuiască cu ideea că managementul privat străin va opri furtul şi va aduce investiţii străine. După alegerile parlamentare, odată cu reducerea riscului apariţiei unor probleme de ordin electoral, se va desfăşura procesul de privatizare a portului, astfel încât să nu existe nici măcar posibilitatea teoretică a creării în Constanţa a unui centru logistic care să concureze în vreun fel cu centrul de la Rotterdam sau ca statul român să beneficieze în vreun fel de pe urma fluxurilor logistice care vor trece prin Constanţa. Rămâne de văzut dacă acest scenariu se va dovedi a fi cel real. Aspectul ironic al situaţiei constă în faptul că sacrificarea Portului Constanţa nu garantează în vreun fel intrarea României în spaţiul Schengen. În România au mai rămas câteva companii de stat foarte atractive pentru coloniştii străini, iar pretextul blocării intrării în Schengen ar putea fi reutilizat pentru continuarea şantajului.

miercuri, 12 septembrie 2012

Viza Schengen în schimbul portului Constanța?


шенгенская виза шенгенское соглашение шенген евросоюз шенген шенгенская зона 2011 май коллаж
© Colaj: Vocea Rusiei

Olandezii nu vor cu încăpățânare să vadă România în Spațiul Schengen. De această dată, Amsterdamul a pus României o condiție fățiș batjocoritoare: vânzarea portului românesc Constanța olandezilor. În schimb, Olanda va sprijini aderarea României la spațiul fără vize.

Această condiție este inacceptabilă pentru București din orice punct de vedere ar fi privită. Tocmai de aceea a fost și respinsă, consideră experții.
Olanda blochează deja de mult timp toate încercările României de a adera la Spațiul Schengen, care cuprinde 26 de state europene. Propunerea olandezilor de a li se vinde lor portul Constanța pentru un miliard de euro, fapt relatat de ziarul românesc Cotidianul, este puțin probabil că poate fi privită ca un compromis pentru soluționarea acestei probleme. După cum a declarat pentru ziariști senatorul român Mariul Bota, Olanda șantajează Bucureștiul cu aderarea la Schengen, cerând obținerea portului în condiții avantajoase, cu scopul de a controla transporturile comerciale în această parte a Europei. Căci Constanța, în cazul aderării României la Schengen, va face concurență acerbă portului olandez Rotterdam, permițând accesul încărcăturilor comerciale în Europa Centrală și de Est. Se zvonește că totuși au loc negocieri în privința tranzacției, care se vor încheia la sfârșitul lunii septembrie. Conducerea română nu a făcut niciun comentariu oficial în acest sens.
Firește, România își dorește foarte mult să devină membră a Spațiului Schengen. Acest lucru are legătură cu faptul că mulți români pleacă la muncă în alte țări europene, cât și dorința de a nu mai fi considerată o țară de categoria a două. Însă prețul pe care îl cere Olanda de la România este prea mare, a menționat în interviul pentru Vocea RusieiBoris Șmelev, șeful Centrului de Studii Politice din cadrul Institutului de Economie.
”Sincer vorbind, Olanda nu este o țară-cheie în UE, Olanda nu este un stat cu rol determinant în Uniunea Europeană. Însă în acest caz mi se pare că Olanda pur și simplu speculează posibilitatea sa de a face presiuni asupra problemei legate de statutul de membră a României în Spațiul Schengen. Și suma de 1 miliard de euro, care i se propune Guvernului român pentru acest port, nu este mare. Este greu de spus dacă va avea loc această tranzacție, dacă va fi de acord România să vândă portul. Mai ales că acolo este acum o situație politică dificilă, președintele Traian Băsescu a trecut printr-un referendum de demitere, iar o astfel de decizie ar putea duce la o nouă explozie politică, la o nouă agravare a situației politice interne”.
Totodată, potrivit lui Boris Șmelev, din cauza situației sale economice dificile, România nu este în stare să dezvolte singură portul Constanța. Însă chiar dacă presupunem că portul ar fi vândut olandezilor, nimeni nu poate garanta că ei vor investi bani în el. Mai degrabă invers, ei vor încerca să înghețe renovarea portului. Așa că din orice punct de vedere, acum este în interesele României să refuze controlul asupra singurului ei port funcționabil.
Totodată, nimeni nu vede România în viitorul apropiat în Spațiul Schengen. La începutul lunii septembrie, vicepreședintele Comisiei Europene de Justiție, Viviane Reding, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situația politică din România. Așa că doamna Reding personal nu se va mira dacă la summit-ul UE din octombrie aderarea României va fi din nou amânată.

joi, 6 septembrie 2012

Bulgaria a îngheţat pe termen nelimitat planurile de adoptare a monedei euro. Decizia ar trebui să dea de gândit şi României


Bulgaria a îngheţat pe termen nelimitat planurile de adoptare a monedei euro, în contextul crizei datoriilor de stat, considerând că aderarea la uniunea monetară nu ar mai aduce vreun beneficiu, ci numai costuri.

Premierul Boyko Borisov şi ministrul Finanţelor Simeon Djankov au declarat că decizia de a suspenda planurile de aderare la zona euro, un vechi obiectiv pe termen lung al mai multor guvernări de la Sofia, este o consecinţă a deteriorării condiţiilor economice şi incertitudinilor legate de viitorul blocului monetar, alături de schimbarea “decisivă” a opiniei publice din ţară privind adoptarea euro, la începutul celui de-al treilea an de austeritate, potrivit WSJ. com.

“Direcţia s-a schimbat în strategia noastră, dar şi în rândul publicului. În prezent, nu văd niciun beneficiu al intrării în zona euro, ci numai costuri. Publicul este îndreptăţit să ştie cine ar avea de salvat pe cine după ce aderăm. Este prea riscant pentru noi şi, în plus, nu este sigur care sunt regulile şi cum vor sta lucrurile peste un an sau doi”, a afirmat Djankov.
Criza datoriilor de stat a determinat şi alte state UE să se îndepărteze cu prudenţă de adoptarea monedei unice. Premierul lituanian Andrius Kubilius a declarat săptămâna trecută că ţara va adera la zona euro numai atunci când “Europa va fi pregătită”.
Anterior, premierul leton Valdis Dombrovskis a spus că guvernul va lua o decizie în privinţa unui program de adoptare a euro în primăvara anului 2013, termen care contrazice obiectivul amterior de a adopta moneda unică la începutul lui 2014.
Borisov a afirmat că temerile guvernului bulgar au fost accentuate de divergenţele tot mai profunde dintre liderii europeni - unii dintre aceştia susţin insistenţele Germaniei de a prioritiza disciplina fiscală în defavoarea creşterii econmice, iar alţii doresc o politică mai expansionistă.
“Sunt sigur că vom asista la o adâncire a divergenţelor din Europa, deoarece multe guverne nu sunt pregătite să înghită deciziile dificile pe care trebuie să le ia. Parcă avem de-a face cu un copil răsfăţat care nu vrea să meargă la stomatolog să-şi trateze dinţii, deşi are nevoie de o operaţie. Este un moment critic pentru zona euro şi pentru UE”, a afirmat premierul bulgar.
Programul Bulgariei de adoptare a monedei euro s-a schimbat odată cu evoluţia crizei financiare de pe continent. În luna ianuarie a anului 2010, Borisov afirma că Bulgaria urma să solicite formal intrarea în mecanismul ERM de preaderare, pentru a trece oficial la euro din 2013. Termenele au fost amânate odată cu adâncirea crizei din zona euro, însă până recent guvernul a menţinut poziţia că Bulgaria este în continuare fidelă obiectivului de a se alătura blocului monetar.
Guvernul bulgar estimează că economia va creşte în acest an cu 1,5% din PIB, după plus 1,7% în 2011. Djankov a avertizat că zona euro s-ar putea confrunta cu “cinci ani de creştere zero” dacă statele membre vor continua să discute soluţii în loc de a susţine din plin strategia Germaniei de a continua consolidarea fiscală strictă.
Autor: Vlad Popescu
sursa: zf.ro
Sursa: gandeste.org

joi, 30 august 2012

Portul Constanta in schimbul aderarii la spatiul Schengen?


Deși aderarea la spațiul Schengen ar implica și multe dezavantaje pentru România, acest obiectiv rămâne în continuare unul prioritar pentru guvern. Olanda este statul care se opune cel mai puternic aderării României la spațiul Schengen.

Unii experți susțin că nu corupția și crima organizată cauzează opoziția Olandei, ci că miza ar fi una economică. Există posibilitatea ca guvernul să privatizeze Administrația Porturilor Maritime Constanța, o afacere evaluată la un miliard de euro. Portul Constanța ar urma în acest caz să fie vândut olandezilor. Aceasta în schimbul intrării în Schengen.

În cazul aderării României la Schengen, Portul Constanța ar face concurență Portului Rotterdam și ar putea amenința supremația acestuia. Cum acest lucru ar afecta economia Olandei, olandezii se folosesc de dreptul lor de a se opune aderării României la Schengen pentru a șantaja România.

Deocamdată atât guvernul cât și Ambasada Olandei neagă orice posibilitate de încheiere a unei asemenea afaceri. Însă privatizarea companiilor este ceva caracteristic tuturor guvernelor ce au condus România, din asemenea afaceri dăunătoare economiei românești au profitat mulți politicieni care s-au îmbogățit în mod ilegal.
România are potențial de a deveni principala poartă de acces în Europa a bunurilor din Orientul Mijlociu și Estul Asiei. Însă acest lucru nu va fi posibil decât atunci când politicienii vor reprezenta interesele economiei și nu se vor lăsa șantajați de presiuni străine.
În cazul în care guvernul are de gând să încheie o asemenea afacere, România riscă să rămână fără cel mai mare port la Marea Neagră după ce am rămas fără Petrom, rețele de electricitate, rețele de gaze și multe alte companii. Acest lucru în schimbul intrării în Schengen, proces în urma căruia România ar putea avea mai mult de pierdut decât de câștigat.
Sursa: gandeste.org

duminică, 14 august 2011

Palestinienii vor depune cererea de aderare la ONU pe 20 septembrie.Israelul poate pierde astfel Ierusalimul de Est.Va declansa Israel razboiul in Orientul Mijlociu pentru a bloca intentia Palestinei?

[...]Palestinienii vor depune cererea de aderare cu drepturi depline la la 20 septembrie, a declarat sâmbătă ministrul palestinian de Externe, Riyad al-Malki, anunţă AFP.
Cererea va fi predată lui Ban Ki-moon în ziua deschiderii viitoarei Adunări Generale a ONU la New York.
Preşedintele Mahmoud Abbas va depune cererea personal secretarului general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, în ziua deschiderii viitoarei Adunări Generale a ONU la New York, urmând ca acesta să o prezinte Consiliului de Securitate.
Maliki a adăugat că s-a ales luna septembrie deoarece atunci Libanul va deţine preşedentia Consiliului de Securitate al ONU, având şanse mai mari ca cererea să fie acceptată.
Siria recunoaşte deja existenţa unui stat palestinian, în frontierele de la 4 iunie 1967, în vigoare înaintea războiului israeliano-arab, având capitala la Ierusalimul de Est, potrivit anunţului din 17 iulie a Ministerului sirian al Afacerilor Extrerne.
“Siria recunoaşte statul palestinian între frontierele de la 4 iunie 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală şi păstrarea drepturilor legitime ale palestinienilor”, anunţă ministerul, într-un comunicat.
Siria va “trata Biroul OLP (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei) la Damasc ca ambasadă, imediat după apariţia acestui comunicat”, subliniază ministerul.
Riyad Mansour, trimisul special al palestinienilor la ONU, a declarat recent într-un interviu pentru France 24 că formarea unui stat palestinian ar fi “o investiţie în pace” şi ca aproape 130 de state recunosc deja existenţa acestui stat, relatează cotidianul Haaretz.
Liderii palestinieni încearcă sa obţină acceptul ONU pentru formarea unui stat independent în cadrul frontierelor stabilite înca din 1967. Anul trecut, negocierile cu Israelul au eşuat, liderii israelieni pronunţându-se împotriva formării unui stat palestinian, ca şi Washinghtonul, care şi-a anunţat intenţia de a-şi exercita dreptul de veto.
Război în Orientul Mijlociu pentru a zădărnici planurile palestinienilor?
Robert Baer, ​​un fost agent CIA din Orientul Mijlociu, a prezis la o emisiune radio că Israelul va ataca instalaţiile nucleare ale Iranului luna viitoare, înainte de a merge palestinienii la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru recunoaşterea statalităţii, arată Huffington Post. În urmă cu două luni şi fostul şef al Mossad lansa un astfel de avertisment.
Baer, ​​un vechi ofiţer CIA cu 12 ani de activitate în Orientul Mijlociu şi a cărui memoriu a stat la baza filmului „Syriana” din 2005, în care joacă George Clooney, spune că un atac israelian asupra Iranului ar trage Statele Unite într-un război major şi costisitor în Orientul Mijlociu. Potrivit acestuia, armata SUA nu se opune şi chiar există un ordin de la Pentagon pentru pregătiri de război. Fostul ofiţer spune că forţele speciale americane caută deja obiective iraniene în Irak. Fostul ministru al apărării Robert Gates ar fi fost singurul care s-a opus unei astfel de intervenţii, folosindu-şi influenţa pentru a contracara un atac israelian în timpul administraţiilor Bush şi Obama.
Declaraţia lui Baer vine în completarea avertismentului lansat de fostul şef al Mossad Meir Dagan, care a părăsit agenţia de informaţii israeliene în septembrie 2010. În urmă cu două luni, el a prezis că Israelul ar putea ataca Iranul, o acţiune pe cât de “iminentă”, pe atât de “stupidă”. În conformitate cu presa israeliană, spusele lui Meir Dagan ar trebui luate în seamă nu numai pentru că şefii Mossad, în funcţie sau pensionari, păstrează în mod tradiţional secretele, dar şi pentru că Dagan este foarte conservator în materie de securitate. “Când acest om spune că guvernul nu are nici o viziune şi este iresponsabil, ar trebui să ne oprească din dormitul profund pe timp de noapte”, arată presa israeliană.
Sursa: Secretele Sistemului