Se afișează postările cu eticheta drumul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drumul. Afișați toate postările

duminică, 2 septembrie 2012

Drumul spre o noua ordine mondiala trece prin razboi


Nu stiu câti profeti au prevazut blocajul Siriei într-un razboi fara solutie. Convergenta vointei politice a comunitatii internationale pentru rasturnarea unui dictator arab, la fel de incomod ca si ceilalti eliminati de pe scena istoriei, nu mai functioneaza.

Mai putin curtat în trecut dar tolerat, Bachar al-Assad a cazut pâna la urma în dizgratia democratiilor occidentale si urma sa aiba soarta lui Ben Ali, Hosni Mubarak, daca nu chiar a lui Saddam Hussein sau Moammar el-Gaddafi. Salvarea lui a venit de la un vechi aliat militar, Rusia, si de la un stat care se opune de principiu interventiilor externe în treburile altora, China. Când toata lumea se astepta ca întelegerile de ieri pentru noua ordine în lumea araba, smulse în luni sau ani de negocieri, sa functioneze si în cazul Siriei, marile puteri au reintrat în transee si au ocupat aliniamentele disputelor de altadata.

Ceva a intervenit. Ceva care, dupa repozitionarea strategica partiala în Nordul Africii, a impus refacerea calculelor pentru noua reîmpartire a zonelor de influenta în Orientul Mijlociu.
Explicatiile date de Moscova si Beijing pentru opozitia la adoptarea în Consiliul de Securitate a unei rezolutii care sa permita utilizarea unor „mijloace adecvate“ (a se întelege folosirea, sub o forma sau alta, a fortei), pentru înlaturarea sirianului al-Assad nu înlatura, ci confirma aceasta ipoteza. Interesele în regiune ale Rusiei si Chinei sunt la fel de mari ca si cele ale Statelor Unite sau ale fostelor puteri coloniale.
Siria, micul stat mediteranean, are ghinionul sa fie încorsetat între Turcia si Iran, vecin cu pioni importanti ai strategiilor militare în regiune, ca Libanul, Iordania si Israelul, si, în consecinta, nu poate iesi din calculele generale ale marilor puteri. De aici, complicata batalie pentru o tara nesemnificativa geografic, dar importanta geo-strategic, al carei popor pare uitat pâna si de Dumnezeu. Razboiul din Siria se suprapune cu perioada de vârf a crizei mondiale de care nu este straina lupta pentru reîmpartirea sferelor de influenta. Cine pierde acum pozitii în Orientul Mijlociu iese pentru multe decenii din carti.
Nu soarta dictatorului al-Assad este mobilul acestui razboi (eliminarea lui ar cere câteva ore), ci modificarea regimului international al Siriei care poate aduce o schimbare a cheii raporturilor de forta din regiune.
Pâna acum, tentativele de mediere si pacificare a beligerantilor sirieni au esuat. Mai întâi, cele ale Ligii Arabe, apoi cea a emisarului ONU, Kofi Annan. Aceeasi soarta au avut-o si cele ale ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, si ale Natiunior Unite ai caror observatori au fost nevoiti sa se retraga din Siria la 20 august. Toate acestea s-au întâmplat pe fondul intransigentei Moscovei si a Beijingului de a accepta solutia puterilor occidentale pentru înlaturarea dictatorului Bachar al-Assad. Nu este un secret ca partile beligerante, armata lui Assad si insurgentii sirieni, primesc ajutoare, inclusiv militare, din afara. Aceastã oculta manevra naruie sansele oricarei negocieri politice. Asa trebuie înteles esecul misiunii fostului secretar general al ONU, Kofi Annan, si al planului sau de masuri agreat în prealabil atât de Assad cât si de insurgentii sirieni. Punerea acestui plan rezonabil de pace în aplicare a fost imposibila. Primul care si-a încalcat promisiunile a fost dictatorul Assad. Restul a venit de la sine, incalificabilul gest al dictatorului devenind cel mai bun, daca nu si cel mai dorit, pretext pentru nerespectarea angajamentelor. Acum este limpede: nimeni nu voia decât „victoria“ lui, iar numele acestei victorii nu tine cont de pretul masacrarii populatiei civile.
O vreme, pacatul de a vinde arme regimului lui Assad cadea exclusiv pe Rusia. Apoi presa a informat ca, desi Siria era sub embargo, a fost retinut un vas încarcat cu arme destinate insurgentilor sirieni. Mai mult, potrivit ziarului „Sunday Times“, care se foloseste de o declaratie a unui responsabil al opozitiei siriene, serviciile secrete britanice au ajutat insurgentii sa duca mai multe atacuri armate. Informatiile erau transmise Armatei siriene libere (a opozitiei insurgente) de la bazele militare britanice din Cipru, via Turcia si Statele Unite. Saptamânalul german „Bild am Sonntag“ informa pe la mijlocul lui august ca o nava germana se gasea în largul apelor din dreptul Siriei având la bord agenti ai Serviciului federal german de informatii, care observau miscarile trupelor si transmiteau datele serviciilor secrete britanice si americane pentru ca acestea sa le parvina rebelilor. Daca lucrurile stau astfel, renuntarea lui Koffi Annan la misiunea de mediere încredintata de ONU are un sens. Înlocuirea lui cu algerianul Lakhdar Brahimi echivaleaza cu un esec si presupune un nou început.
Razboiul din Siria ne obliga sa ne reîntoarcem la o problema de fond a relatiilor internationale, cea a justificarii razboiului. În 1991 ONU a aprobat înabusirea rapida, prin mijloace militare, a agresiunii lui Saddam Hussein împotriva Kuweitului. Începea sa se închege ideea de reactie colectiva la o agresiune militara, idee care va cunoaste punctul de maxima eficienta în masurile luate împotriva exploziei de violenta a terorismului international din septembrie 2001. Ideea solidaritatii comunitatii internationale în fata agresorului nu mai trecea prin încercarile deosebirilor de optiuni politice si de interese militare. Si, mai trebuie observat, atunci nimeni nu era preocupat sa defineasca precis „comunitatea internationala“. Era suficienta invocarea solidaritatii ei în fata violentelor, atentatelor si razboaielor. Tributul platit de comunitatea internationala în razboiul din Afganistan va modifica treptat-treptat adeziunea neconditionata. În 2003, justificarea invaziei Irakului aceluiasi Saddam Hussein a întrunit mai greu consensul comunitatii internationale. Membrii permanenti ai Consiliului de Securitate s-au regasit cu greu pe pozitii care sa permita adoptarea unei rezolutii necesara înlaturarii regimului lui Saddam Hussein. Franta a contestat solutia militara dar, în final, a acceptat-o. Revoltele si razboaiele din statele nord-africane au necesitat alte rezolutii în Consiliul de Securitate pentru înlaturarea dictatorilor, parteneri ieri, intrati în dizgratie azi. Prin negocieri, dificultatile au fost însa înlaturate. În cazul Siriei, iata, o astfel de rezolutie nu mai este posibila. Examinând situatia, constatam o involutie a solidaritatii comunitatii internationale, redusa mai nou la marile puteri mondiale. Pe tacute, au revenit între elementele de judecata, reperele pe care se baza împartirea razboaielor în „juste“ si „injuste“. Pe vremea lui Lenin, cele de aparare erau juste, cele injuste erau „imperialiste“. Criteriile de evaluare le impunea de obicei agresorul si ignorau adesea dreptul international. Ambiguitati exista si azi când un razboi preventiv este considerat unul just. Dar daca în recurgerea la acest razboi se „strecoara“ o eroare? Timpul confirma supozitia cel putin în cazul razboiului din Irak, în care a cazut Saddam Hussein. Dificultatea de a întelege ratiunea razboaielor din Irak, Afganistan, Libia si, iata, cel care se profileaza în Siria, vine de la legitimitatea justificarii recurgerii la forta armata pentru înlaturarea unui regim politic. Iar acest principiu, nu pentru ca ieri a fost invocat de Paris iar azi de Beijing sau Moscova, trebuie luat în seama. Asa se face ca, în Consiliul de Securitate el a revenit în discutie în cazul înlaturarii regimului dictatorului Assad. Nimic nu ar fi de obiectat daca invocarea lui nu ascunde interese de putere. Siria ofera, poate, ultimul bastion al unei batalii pentru ramânerea pe pozitii de influenta si de putere în Orientul Mijlociu si Apropiat. Pentru împrospatarea memoriei as vrea sa reamintesc aici un eveniment din trecutul care proiecteaza corect lumina pe acest adevar. Moscova a reactionat moderat la sprijinirea insurgentilor din statele arabe cu exceptia Siriei. Explicatia consta în tipul de relatii stabilit de Rusia cu Siria. În ianuarie 2005, la invitatia lui Putin, presedintele de atunci si de azi, Bachar al-Assad, a facut o vizita la Kremlin si a obtinut stergerea a doua treimi din datoria contractata de Siria înca din vremea excelentelor relatii militare cu Uniunea Sovietica. Cum Moscova nu da si nu da nimic pe gratis, sovieticii instalasera pe teritoriul Siriei o baza militara care functioneaza si azi. Acea vizita la Moscova a lui Assad s-a materializat, în 2005, într-un nou acord care prevede „aprofundarea cooperarii traditionale ruso-siriene în domeniul tehnico-militar“. Termenii generali la prima lectura indica un grad înalt de întelegere si de protectie militara a intereselor Rusiei în Siria care, iata, se dovedeste esential în pozitia Moscovei în privinta eliminarii lui Assad.
Sa revenim la linia noua de instabilitate deschisa în regiunea Orientului Apropiat de „primavara araba“. Conflictului fara solutie israelo-palestinian i se adauga acum razboaie mai mici care implica statele arabe si islamice din Maghreb, din Irak, Libia, Siria, în „centura de foc“ ce se întinde spre Asia Centrala. Chiar daca razboiului cald din Afganistan i se va gasi o formula de încheiere – fie si ambigua, ca cea pentru razboiul din Irak –, nu avem nici un motiv sa speram ca ne asteapta vremuri de pace. Traim într-o lume deloc coerenta, aflata în spasmele tranzitiei spre o ordine mondiala noua.
GEORGE APOSTOIU
Sursa: gandeste.org

sâmbătă, 14 iulie 2012

Drumul sufletului-Bashar – Channeling


Postat MARIA
Inteleg ca explicatia va fi intr-un cadru liniar, dar e mai usor sa o descriem asa; numai intelegeti ca tot ce descriu acum co-exista simultan in acest moment. Insa, pentru a usura discutia, uitati-va la drumul sufletului din perspectiva temporala. Vom incepe cu ideea Creatiei si a explorarii incetul cu incetul a temelor specifice pe masura ce ati consolidat si ati consolidat si ati consolidat si ati cristalizat grupul de familii de suflete ce sunteti, intr-un curs al evenimentelor din ce in ce mai specializat. Si aveti multe vieti in aceste realitati diferite, in sisteme diferite, exprimandu-va si experimentandu- va pe sine in toate aceste locuri diferite cu mult mai multe decat apar pe acel grafic. Pe grafic nu e spatiu pentru toate locurile in care aveti experiente, insa acestea sunt cele care prezinta mai multa semnificatie si relevanta pentru voi in aceasta viata, acelea pentru care multi dintre voi si-au realizat, constientizat conexiunea, cum ar fi ideea Sistemelor Orion, Pleiade, Arcturus, Sirius. Toate aceste idei la care va conectati au relevanta pentru ceea ce se petrece pe Pamant. De asemeni, ca si grup de suflete, multi dintre voi, cand ati venit si v-ati incarnat in sistemul solar de-acum, de fapt ati avut multe alte incarnari mai intai pe planeta pe care acum o numiti Marte, pe cand era capabila sa sustina viata asa cum o stiti. Asta acum mult timp in urma. Iar acele cicluri de incarnare au introdus alte idei, alte experiente care s-au adaugat intelegerii voastre generale despre voi ca si grup de suflete, precum si ca suflete individuale in interiorul grupului, ca si spirite individuale, ca si personalitati individuale, in relatia cu acea familie cuprinzatoare. Apoi, cand dezastre naturale au avut loc pe Marte si-au transformat-o intr-o planeta nelocuibila, ati realizat ca Pamantul era acum propice si gata pentru a fi locuit de suflete pentru a se incarna aici. Mai intai, dupa cum vedeti pe grafic, existau alte forme de viata pe planeta voastra, ideea a ceea ce numiti dinozauri , precum si alti extraterestri, dintre care unii va sunt cunoscuti, iar altii nu. Insa unul cunoscut e Anunaki, care au venit pe Pamant si au facut experimente cu material genetic; au folosit propriul material genetic, propriul ADN, pentru a crea o noua rasa, folosindu-se de ADN de la dinozauri si au creat ceea ce acum numiti o rasa reptiliana. Insa aceasta rasa nu a exista si locuit pe Pamant pentru o perioada lunga de timp. A plecat in alta parte, a fost dusa in alta parte. 56 Dar apoi, din alte motive, intr-un tarziu cand s-a format o specie naturala Hominidae pe Pamant, din nou, Anunaki si altii si-au folosit propriul material genetic, amestecandu-l cu materialul genetic al speciei Hominidae si astfel s-a creat forma umana care acum putea fi locuita, din punct de vedere al incarnarii, de vibratia sufletelor voastre.
Avea rezonanta care era acum capabila sa relationeze cu vibratia sufletelor voastre, astfel ca acum v-ati putut incarca in forma umana de pe planeta. Toate aceste influente, ca sa spunem asa, functioneza ca o reteta. Deoarece, in incarnarile de pe Pamant oricum ati adus cu voi toate aceste vibratii diferite, toate aceste experiente diferite, din Pleiade, Arcturus, Sirius, Orion, neutri, al altor fiinte dimensionale, ale Ratacitorilor/Calatorilor, ale Observatorilor, ale Griilor din dimensiuni paralele, si le-ati adaugat toate in compozitie. De aceea aveti o astfel de experineta - atat de bogata - pe Pamant si exista o atat de mare varietate pe Pamant. Pentru ca fiecare dintre voi are propria diagrama circulara, avand diferite grade din aceste vibratii, in diferite proportii si rapoarte una fata de alta. Voi toti, TOTI aveti toate acele vibratii, insa in grade si proportii ce variaza de la unul la altul. Deci hai sa spunem, de exemplu, ca toti aveti ceva energie ce e de natura pleiadiana, insa unul dintre voi poate avea sa zicem “ o felie “ de 1% pe diagrama sa circulara, altul poate avea 3%, altul 5% sau 10%. Cu totii aveti energie conectata la sistemul stelar Sirius, insa unul poate avea 1%, 2%, 3%, 4%, 20%. Depinde de multe lucruri diferite: ce tip de tema ati vrut sa explorati si sa experimentati in aceasta viata. Insa cu totii aveti toate acele energii pe diagramele voastre circulare, in grade variabile. In acest sens, schita sufletului poate fi citita ca un fel de diagrama circulara a tuturor acestor frecvente diferite, a acestor energii diferite. Toate sunt concentrate acum intr-un punct focal in prezent. Toate se inter-conecteaza, toate se activeaza, toate se trezesc in propriul grad proportional variabil al conexiunii lor ca sa va permita voua sa deveniti constienti, in orice grad e relevant pentru voi, sa fiti constienti de aceste frecvente diferite, sa folositi aceste energii in orice fel e relevant pentru tema voastra. Iar tema voastra e conectata la ideea despre care am vorbit pe planeta voastra de atatia ani: entuzimul propriu, bucuria. Oricare ar fi cel mai mare entuziasm, cea mai mare bucurie pe care le aveti la un moment dat, aceea e directia in care va gasiti inca temele proprii de explorat. Aceea e directia care va va sustine cel mai bine in explorarea temelor voastre in aceasta viata, teme ce ar putea reprezenta ideea de merit, ideea de a crea liber in baza alegerii. Tema poate avea si multe subteme, cum ar fi explorarea abundentei, a relatiilor, a diferitelor nivele de frica; tot felul de sub-teme in marea tema a descoperirii cine esti cu-adevarat in acest spatiu si timp. Ele se adauga la intelegerea ta despre propria relatie cu Creatia si relatia ta cu transformarea ce se deruleaza pe Pamant acum, transformare ce e atat de intens importanta pentru experienta ta ca si suflet, deoarece e atat de unica, e atat de rara: sa treci de la un asemenea intuneric intr-o asemenea lumina. 57 V-ati asumat o sarcina/misiune incredibila, una ce va imbogateste incredibil de mult si va invata incredibil de mult si care, cand treceti prin aceasta tranzitie, asa cum faceti, ia acea experienta si o iradiaza restului Creatiei. Astfel ca intreaga Creatie este imbogatita de experienta voastra. Trecerea voastra prin aceasta experienta ofera altora din Creatie, mai multe ocazii si posibilitati de a experimenta Creatia intr-un mod mai bogat. Le ofera mai multa intelegere despre faptul ca mai multe lucruri sunt posibile de experimentat. Deoarece voi ati experimentat lucruri pe care altii, pe alte planete le-ar fi crezut imposibil de experimentat. Cu siguranta, nimeni nu poate vreodata trai experienta ideii ca ar fi deconectat adevarat de Creatie. Cu siguranta asta nu-i posibil. Unde s-ar putea intampla asa ceva? Cum de ar fi macar posibil asa ceva??. Ei, eu stiu locul asta. Se numeste Pamant. Ei chiar cred pe bune ca nu sunt conectati la Creatie. Ei chiar se pot experimenta pe ei de parca ar fi deconectati. Ei chiar cred ca nu sunt iubiti neconditionat. A, nu, cu siguranta ca nu. Te tii de glume. Asa ceva nu e posibil. Cum poate avea cineva pe bune experienta ca nu e iubit neconditionat ? Ei bine, ei au gasit o modalitate, “ fiinte istete ce sunt “ au gasit o modalitate sa foloseasca “ fiti atenti la asta “, au gasit o modalitate sa foloseasca conexiunea iubirii neconditionate pe care o au cu Creatia, s-o faca sa para ca nu sunt iubiti neconditionat. Cat de ingenios. Pentru ca singura modalitate in care pot avea experienta ca sunt deconectati e sa fie de fapt conectati si sa creeze iluzia deconectarii.? Si de ce ar vrea ei sa faca asta ? Fiindca au descoperit faptul ca sunt gata sa experimenteze iluzia unei deconectari complete de Creatie si cu toate astea sa regaseasca acea conexiune din nou, e un mod unic, extrem de convingator si puternic de a experimenta actul creativ in sine! ! “ Serios ? “ Si cam cat vor mai continua sa faca asta ? Nu mult. De fapt au ajuns aproape la sfarsitul acelui ciclu al separarii si acum isi amintesc ca de fapt sunt conectati, isi amintesc ca ei au creat iluzia deconectarii, isi amintesc ca e, de fapt, o iluzie si se trezesc constientizand ca nu au fost niciodata deconectati, dar au jucat jocul deconectarii ca sa castige instrospectie si experienta asupra a ceea ce inseamna cuadevarat sa fii IN MOMENTUL ACTULUI DE CREATIE IN SINE. Daca nu l-ar fi experimentat in acest fel, nu l-ar fi putut incetini indeajuns ca sa poata cu-adevarat avea experienta actului de creatie. Lucrurile ar fi pur si simplu create sau n-ar fi. N-ar exista “ intre “, n-ar exista experienta de “ intre “, n-ar mai avea experienta actului in sine. Asa ca au creat, ingenios, aceasta idee a timpului si spatiului in asa o profunzime, intr-un asemenea grad incat chiar pot sa incetineasca totul si sa traiasca experienta tututor detaliilor actului de creatie. “ Serios ? “ Fascinant ! Ma bucur ca-s ei si nu eu. Da, dar vezi tu, ei au fost foarte indrazneti/curajosi, iar noi ii respectam pentru acest curaj. Fiindca, acum ca ei o fac, inseamna ca oricine o poate face. Iar acum ca ei 58 au facut ceea ce pentru tine pare imposibil “ dar acum stii ca nu e “ Acum STII ca NIMIC NU E IMPOSIBIL! NIMIC! Daca ei pot face asta, oricine poate face orice. Si, crede-ma, cand se vor trezi in sfarsit, cand isi vor aminti si vor realiza exact ce-au facut, atunci sa vezi! Nimic nu va fi imposibil pentru ei! Nu vreau sa spun ca le vom da Ego-uri mari, insa ei VOR STI, acum vor STI, dincolo de orice urma de indoiala, ca si rasa, ca si grup de familie de suflete, ca si portiune a Creatiei, vor sti cu certitudine absoluta , ca nimic nu e peste putinta, ca nimic nu e imposibil! Vor fi invatat ce inseamna sa se vada cu-adevarat pe ei insisi prin ochii lui Dumnezeu.? Si o vor fi facut intr-un mod incredibil de unic si puternic. Iar asta va fi o binecuvantare pentru toata Existenta. “ Suntem interesati sa vedem asta. “ Da, vino si tu. Sunt o gramada care se uita. Ti-am pastrat un loc in fata/in primul rand la “ Evenimentul Mileniului “ Trezirea Planetei Pamant, constientizarea adevaratului sau potential. Nu vor mai juca acest joc vechi pentru mult timp. Da-le vreo cateva decade, poate maxim trei si vor fi complet pe un nou drum, intr-o noua intelegere, traind cuadevarat intreaga constientizare a ceea ce a insemnat schita sufletului lor, ajutand si asistand, aducand toata aceasta energie pe Pamant, consolindand-o, radiind-o si trasmitand-o Pamantului ca sa faca posibila alegerea pentru cei ce vor sa decida ce realitate isi doresc. Iar dupa ce aleg, sa traiasca experienta acelei realitati, iar intr-un tarziu, doar a acelei realitati. Noi suntem privilegiati ca putem participa in aceasta tranzitie, privilegiati ca putem vedea acest proces in actiune/in desfasurare. Nu aveti nici cea mai mica idee de cate clase invata de la voi! Sunteti programa scolara pentru mii si milioane de fiinte ce invata, prin exemplul vostru, prin ceea ce treceti voi. Pe masura ce va treziti acele portiuni ale schitei sufletului, pe masura ce va interconectati, aveti membri de familie, alte grupuri de suflete in alte realitati care realizeaza si ele ca va treziti si va constientizati relatia cu ei. Tineti minte! Tot ceea ce va transmitem in acest moment este auzit de miliarde de alte fiinte, telepatic. Si tineti minte ca primiti mai multa informatie acum decat ceea ce auziti prin cuvintele rostite de canalizatorul nostru. Are loc multa corespondenta acum, o multime de inter-conectari, o multime de lucruri ce se deschid. Uneori asta va aparea in vis, alteori asta va aparea in sincronicitatile din viata voastra mai tarziu. Dar un simptom sigur pentru faptul ca va adunati la un loc, e cresterea de sincronicitati in viata voastra. Si sunt sigur ca multi dintre voi ati inceput deja sa experimentati din asta din ce in ce mai mult. [?] 
Bashar – Channeling

joi, 12 iulie 2012

Drumul catre tine


The Way To Yourself

Nu ne pricepem la Cabala (Kabbalah). Avem idee cat de cat despre ce e vorba insa am avut mereu o reticienta si o respingere fata de acesta cale spirituala (poate si pentru ca termenul Cabala are si o incarcatura negativa si poate si pentru ca este asociat cu evreii). Insa nu odata am regasit intelepciunea Kabbalah ca fiind foarte reala si totusi foarte ocultata. Nu prea s-a vorbit despre kabbalah  pe acest blog decat indirect (in filmele cuNassim Haramein, din cate ne amintim). Ni s-a parut a fi o invatatura cam ermetica, potrivita mai mult mintilor „crete”, mult prea complicate pentru gustul nostru. In forul nostru interior am crezut mereu ca orice om il poate intelege pe Dumnezeu si ca adevarurile sunt suficient de simple sa fie intelese si de niste copii de 7 ani. Dumnezeu este accesibil tuturor nu numai unei elite atent alese ... dar asta e parerea noastra.
De putin timp insa, am descoperit un filmulet plin de intelepciune, un filmulet realizat cu ajutorul unui cabalist pe nume Michael Laitman, un film plin de esenta. Daca cineva care practica intelepciunea kabbalah ajunge la o astfel de viziune, inseamna ca e o cale spirituala veritabila ce merita poate, mai multa atentie din partea noastra. Exista asadar si evrei intelepti, luminati, vizionari, de bun simt care mai ard din karma multora dintre confratii lor. Din cate am inteles totusi, kabbalah este pentru evrei cum este sufismul pentru musulmani si ishiasmul pentru crestini, adica o esenta mai pura, mai putin dogmatica a acestor mari religii, adevarata intelepciune a acestor religii.
Nu vrem insa sa speculam prea tare caci nu stim.
„Cabala este o tradiție veche, ce s-a născut acum 5770 de ani. Termenul „Cabala” derivă de la cuvântul ebraickabbalah, care înseamnă primire, receptare. De fapt, limba ebraică, considerată una din limbile sacre, a fost dezvoltată în mod special de către și pentru cabaliști, pentru a-i ajuta să comunice despre chestiuni spirituale. Accesul larg la esoterismul Cabalei este realizat de abia la sfârșitul secolului XII, prin Cartea lui Zohar. În viziunea cabalistului Baal HaSulam, însemnătatea vieții este „revelarea Dumnezeirii Sale către creaturile sale în această lume”. Deci, mai mult decăt în orice tradiție, în Cabala, care este mult mai abstractă și mai cifrată, revelarea Sinelui este o chestiune de dăruire din partea Divinității către om, atunci când acesta s-a corectat, iar omul e cel care primește, datorită trezirii ființei prin studierea înțelepciunii Cabala.
Sinele în Cabala este chiar Dumnezeu manifestat în om, și are un corespondent în inima spirituală. Trezirea punctului din inimă și apoi împlinirea completă a acestui punct până la desăvârșire, este scopul pe calea spirituală a Cabalei.”
SURSA si mai multe detalii aici http://ro.wikipedia.org/wiki/Cabala
Daca sunt printre voi oameni care rezoneaza cu intelepciunea cabalista va invitam sa studiati site-ul http://www.shanti-spirit.ro si canalul youtube arcturian7 unde puteti vedea o multime de filmulete traduse despre kabbalah.

VEDETI  FILMULETUL TRADUS, AICI:

vineri, 6 aprilie 2012

Aprilie 2012 ~ DRUMUL PUTERII



(31 martie 2012; channeler: Lena Stevens)
Caracteristica principală a lunii APRILIE 2012 va fi PUTEREA.
În această lună, mai tot ceea ce se întâmplă va fi legat de putere. Toate modelele vechi, sisteme de credință, reacții, experiențe, încredera sau neîncrederea, opoziția, dorințele, totul începe să se redefinească, să se raporteze la factorul de putere, putere dorită cu ardoare de persoane sau grupuri care, în general, nu o merită. Pe de altă parte, la nivel individual, va exista un imbold, o pornire de a îndrăzni mai mult, de a revendica anumite drepturi.
Totul în această luna se va manifesta mai viguros, mai revendicativ, mai curajos. De la evenimente la reacţii şi experienţe personale, totul este potenţat cu o energie mai mare şi mai multă vitalitate.
Mulți dintre voi veți avea oportunități interesante pentru realizarea unor visuri mai vechi. Pentru alții, pornirea de a-și manifesta puterea poate fi un moment dificil de pus în practică din cauza obstacolelor care apar, lipsei mijloacelor de realizare, experienței sau sentimentului copleșitor care va inhiba, până la urmă, impulsul inițial, dovedindu-se încă o dată că doar dorința nu este suficientă, dacă nu este susținută de o reală și justificată putere. Psihologic, este o perioadă interesantă care poate pune la încercare capacitatea de a utiliza puterea minții și abilitățile pe care considerați că le aveți.
Deși majoritatea dintre voi vor fi tentați să încerce creșterea nivelului lor de putere, mulți vor încheia această experiență fără a-și atinge obiectivul, rămânănd doar cu un gust amar al unei tentative eșuate.
Este important să nu vă hazardați în escaladarea unor încercări de putere, dacă intuiți că nu sunteți pe deplin pregătiți să obțineți succesul.
Încă o dată, oportunitatea există, dar succesul va fi unul real doar pentru cei care au determinarea și bagajul de cunoaștere suficient.
Unele dintre sufletele tinere vor avea în această lună reacții de auto-învinovățire, gelozie, mânie și chiar agresivitate, considerându-se neîndreptățite de alții sau de soartă. Aceștia vor fi profund preocupați să răspundă întrebărilor de genul “de ce tocmai mie, de ce chiar acum?”. Din acest motiv, îi sfătuim pe toți cei care au tendința de a avea asemenea comportamente, să evite orice situație conflictuală care ar putea repede degenera.
Ce este o oportunitate de putere? Este o ocazie de a putea lua o decizie și măsurile cele mai adecvate care se impun într-un interval anume de timp în care există mari șanse de realizare, în comparație cu o perioadă obișnuită. Oportunitatea de realizare a unui obiectiv trebuie să aibă la bază un minim de posibilități reale care să fie utilizate. Aceasta în contrast cu situațiile în care, deși pregătirea materială, volitivă etc. există la cote optime, sau măcar suficiente, este imposibil să se atingă acel obiectiv, din motive cosmice conjuncturale. În general, orice acțiune nouă în care inițiatorul nu are experiență, reclamă un anume nivel de curaj, de îndrăzneală, poate chiar de risc. Oportunitățile la care ne referim pentru luna aprilie a.c. se referă la diverse domenii precum: locul de muncă, afaceri, probe (examene), sănătate, conducere, mediu, finanțe. Dacă asemenea oportunități vi se oferă, și ele fac parte din obiectivele voastre de viață, este bine să acționați promt și cu aplomb, păstrând în minte reușita.
Universul este mereu receptiv și dornic să învestească cu putere pe cel curajos și doritor s-o obțină. Dacă demararea acțiunii de înfăptuire a acelui obiectiv are loc fără obstrucții sau „ghinioane”, adică, dacă legea sincronicității funcționează, este semn că puteți continua cu curaj. În caz contrar, e bine să renunțați sau să amânați tentativa deoarece veți consuma energie, bani și timp fără să obțineți un rezultat satisfăcător.
Există multe situații în care diverse persoane se angajează în acțiuni pe care inițial le consideră viabile dar, pe parcurs, constată că nu era ce căutau, fapt ce le determină să renunțe înainte de a le fi terminat, cu suportarea unor pierderi materiale sau de imagine. Alții încearcă să obțină ceva care cu adevărat le este necesar dar pentru care nu sunt pregățiți. Aceștia pot acumula o anumită experiență care să le servească mai târziu, când se vor afla din nou într-un loc și moment de putere.
Este important să înţelegem că, în aceste vremuri, procesele de vindecare pot avea loc chiar și în situații în care nu facem nimic în acest sens, dar acceptăm manifestarea și ne pliem pe situația creată, reorientându-ne acțiunile astfel încât să rezoneze cu energiile care o caracterizează. O bună parte din vindecare are conexiuni cu energiile de tip masculin care au de-a face cu abuzul de putere. Procesul vindecării eliberează componenta masculină care a dominat societatea umană aproape de la început. În secolele trecute, toate sistemele în baza cărora era organizată viața și societatea erau ancorate de energii masculine, dure și intransigente, menite să rezolve conflictele prin forță și intoleranță.
Acum vremurile s-au schimbat şi avem nevoie de echilibrarea energiilor masculine cu cele feminine care presupun mai multă accepatre, înțelegere, compasiune și iubire.
Să ne oprim puțin la conceptul de putere. Puterea este o energie, o abilitate sporită de a ne manifesta. Este cunoașterea, capacitatea, înţelepciunea, bunăstarea şi securitatea interioară. Adevărata putere este acel ceva pe care nimeni nu ni-l poate lua. Deci, adevărata putere nu este ceva extern, care poate fi acumulat sau revendicat dintr-o sursă exterioară. Puterea este sănătate, talent, intuiție, minte ascuțită, capacitate de a iubi şi hotărârea de a fi neutru, dacă situația o cere. Puterea este creativitate şi capacitatea de a înţelege şi de a lucra cu câmpul cuantic. Multe dintre aceste aspecte vor putea fi fixate mai bine în această lună, căci aprilie acesta este luna oportunităților. Întrebaţi-vă de fiecare dată dacă ceea ce doriți să faceți se bazează pe energiile vechi sau pe cele noi. Renunțați să încurajați revigorarea vechilor energii, chiar dacă, la început, s-ar părea că ele vă oferă o șansă de reușită; mai târziu se va dovedi că nu ați făcut o alegere bună.
A exista un vechi îndemn că, în cazul în care dorești să ai mai multă putere, ar trebui să stai pe lângă oameni puternici. Acest principiu a funcționat o lungă perioadă de timp, dar în viitor, adevărata putere nu va veni decât din interiorul ființei voastre. Desigur, nu este de respins ideea de a fi în cercul unor oameni puternici, de la care poți învăța multe, dar puterea pe care ți-o dorești nu o vei obține decât din interiorul ființei tale. Altfel, vei rămâne un om dependent de puterea altora, de la care vei primi atât cât vor ei să-ți ofere și când vor să ți-o dea. Fără ei, vei deveni un handicapat, incapabil să se bazeze pe propria-i forță.
Mai este aspectul puterii colective care este reconfortant și reprezintă cheia succesului unor acțiuni de aploare de care beneficiază întreaga colectivitate.(Nota C.M.: Cunoaștem că puterea unei colectivități este mult mai mare decât suma puterior componente. Aici nu mai este valabilă regula simplei adunări aritmetice)
În ceea ce privește modalitățile de creșterea puterii personale, se recomandă să ne fortificăm prin petrecerea a cât mai mult timp în mijlocul naturii, să evităm consumarea a orice este obținut prin procese tehnologice care anihilează principiile active adică să ne hrănim cât mai natural, folosind cât mai puțin tratamentele termice, să consumăm apa și produse nepoluate.
Există un element de tensiune în această lună, care se poate manifesta fie negativ fie pozitiv. Tensiunea care se acumulează se va manifesta în sens negativ ca iritabilitate şi agresiune sau în sens pozitiv, ca un neastâmpăr ce demonstrează atingerea unui factor productiv de putere superior. Important va fi să se găsească un câmp de manifestare care să absoarbă aceste energii, în scopul obținerii unor stări și situații favorabile. Acumulările energetice, pozitive sau negative, fără descărcare, pot crește starea de surescitare, insomniile, sau somnul agitat.
Fiți atenți la gândurile care vă frământă și încercați canalizarea lor către stări de împăcare și încredere, evitând ca ele să se transforme în obsesii.Vă puteți analiza gândurile persistente încercând să mergeți înapoi până la cauza lor reală. Este adevărat că urmărirea cu calm a unui fir retrospectiv nu este o treabă ușoară, dar, în timp, vă puteți disciplina mintea care, până la urmă, va renunța la starea de permanentă agitație. Pentru a reuși în această încercare, folosiți meditația, contemplația și schimbarea perspectivei.
Oportunitățile din această lună, vă pot ajuta să deveniți mai puternici, să vă eliberați de vechi dogme și credințe și să vă poziționați diferit față de cum o făceați până acum, atunci când vă confruntați cu situații care tind să vă scoată din echilibru.
În această lună puteți îndrăzni mai mult ca altădată pentru a vă rezolva unele dintre problemele mai vechi, rămase înscrise în agendă de mai multă vreme.
Eliminați din habitatul vostru, lucrurile învechite și nefolositoare, la care nu ați renunțat gândind că, poate, cândva, veți avea nevoie de ele.
Aceasta deoarece în lucrurile vechi, uzate și depozitate în spații care, alfel, v-ar fi necesare pentru altceva, sunt acumulate vechi energii care iradiază vibrații joase.
Lena
Renunțați la „argumentul” că “pe aceasta n-o pot rezolva, oricât aș încerca” deoarece o asemenea atitudine vă diminuiază din start șansa de a reuși. Credeți în puterea voastră!.
RELAȚII
Unele oferte de putere din această lună vizează relațiile cu cei din jur și cu mediul înconjurător. Renunțați la fricile care v-au inhibat bunele intenții în relațiile cu unele persoane. Scăpați de eventualele complexe de inferioritate, printr-o atitudine demnă și fără compromisuri stânjenitoare. Lansați-vă mesajele corect și cu bună credință și nu vă temeți că ele vor fi rău apreciate. (Nota C.M.: Este important cum pleacă un mesaj nu cum este el primit de destinatar).
Dacă ați constatat că o relație (fie ea și de căsnicie) vă stânjenește vădit în evoluție, nu mai acceptați situațiile de amânare sau acceptare tacită, care nu au perspectivă să se modifice favorabil. Verificați autenticitatea crezului și convingerilor voastre apelând la dorința inimii și faceți conform cu acea dorință. În general, trenarea unei stări anormale între parteneri nu se încheie mai niciodată avantajos pentru niciuna dintre părți.
Nu renunțați la verticalitatea voastră, dacă inima vă spune că ați vrea altceva.
MEDIU
Programați-vă activitățile în funcție de urgența și oportunitatea lor și nu de starea de moment a vremii, care se poate schimba de la o oră la alta. Mai mereu, se pot găsi soluții de rezolvare chiar dacă perspectivele anunțate nu erau prea favorabile. Credeți în puterea și reușita voastră. Chiar și în relația cu mediul înconjurător, cu starea vremii, trebuie să vă păstrați într-un punct al puterii, excepție făcând situațiile evidente. Nimic în relația cu natura nu trebuie să fie dramatic. Încrederea în puterea voastră și în dorința Mamei Naturi de a vă fi prieten, nu dușman, trebuie să stea la baza programului vostru zilnic de activitate. Desigur, confruntarea cu Mama Natură nu trebuie să conducă la momente prin care ea să vă amintească cine este șeful. Planeta (deci și natura) ocrotește ființele cărora le crează toate condițiile de dezvoltare și caută să le conturbe cât mai puțin năzuințele.
SĂNĂTATE
Deși se spune că organismul uman este fragil, în realitate, este incredibil de puternic.
Totul depinde de un factor de voință și de credință. Vulnerabilitatea sau puterea vostră se regăsește în voi nu în afara voastră. Funcționarea organismului, reacția la boli, tăria fizică au o bază mai mult spirituală și psihică decât o cosistență materială.
În această lună, aceste însușiri vor avea ocazia să-și demonstreze viabilitatea.
Tot acum, vechile tipare care argumentau vulnerabilitățile umane, vor începe să cedeze locul noilor configurații create pe baza noilor energii, ajutate de creșterile de vibrație la care ați ajuns. Și aici trebuie să menționăm aportul important cu care vin exercițiile fizice, plimbările sau munca în natură și hrana de tip yang.
POLITICĂ ȘI PROBLEME GLOBALE
Funcțiile de putere, strategia şi aspectul vor juca un rol determinant în politica la nivel global. Deși nu putem face precizări în ceea ce privește anumite date de realizare și modificări de paradigmă, știm că acestea se vor produce deoarece și în acest sector al vieții este nevoie de vindecare și reînnoire.
În politica globală vor apărea figuri noi, chiar surprinzătoare, care vor veni cu noi concepții ale jocului politic. Validarea lor va cădea în sarcina publicului larg, care militează pentru un nivel crescut al onestității și încrederii.
Trebuie însă să facem mențiunea că, pe lângă cei care aduc un suflu nou în politică, se vor găsi destui oportuniști care vor încerca să câștige capital politic promovând idei populiste, ușor de acceptat de către cei ignoranți și ușor manevrabili (Nota C.M.: La noi, este cazul așa-zisului Partid al Poporului, care practică o politică agresivă, vulgară, aberantă, mincinoasă și plină de atacuri la persoană, precum și al coaliției distructive USL, care a paralizat activitatea parlamentului prin generalizarea chiulului parlamentar, inventat de Crin Antonescu, reprezentantul șuetei și golănimii politice românești, pe banii contribuabilului cinstit).Vom vedea …..
Să aveți o lună minunată!
Lena
SURSA: www.thepowerpath.com

duminică, 8 mai 2011

A început drumul “Marii Treceri”! Ascultaţi vocea sufletului vostru!

Ne pregătim să înţelegem ce va fi…ascultăm lucruri pe care nu ni le imaginăm…vedem deja imagini pe care mintea multora dintre noi le refuză…ne închinăm şi ne rugăm la Dumnezeu căci vine marea schimbare…
      S-au scris multe despre sfârşitul timpului şi 21 decembrie 2012, dată la care celebrul calendar Maya se încheie brusc.
      Un lucru interesant este ca Mayaşii, care erau foarte avansaţi în astronomie, calculaseră date cosmice până la milioane de ani în trecut. De ce calendarul lor se încheie la solstiţiul de iarnă din anul 2012?
      La fel de tulburător este faptul că în cu totul altă parte a lumii, tradiţia Kalachakra (Roata Timpului) afirmă că după 960 de ani de la revelarea învăţăturii secrete în Tibet (care s-a făcut în anul 1027) va veni o perioadă de 25 de ani care va culmina cu Sfârşitul Timpului. O matematică simplă ne duce la un rezultat şocant: 1027 + 960 + 25 = 2012.
      Pe măsură ce ne apropiem de anul 2012 şi intrăm în era Vărsătorului, transformarea conştiinţei colective a umanităţii se va face fără cataclisme sau va fi nevoie de o mare purificare şi “triere”, aşa cum tradiţia indienilor Hopi (şi multe altele) susţine?
      Dumnezeu nu bate cu parul spun bătrânii noştri şi…nu greşesc cu numic!!!
      Astăzi suntem la marginea Timpului şi întreaga realitate se va întoarce “pe dos”. Acelaşi lucru s-a întâmplat în Atlantida cu mii de ani în urmă, când, ca şi acum, pe Pământ domneau lăcomia, setea de putere şi tehnologia, în detrimentul spiritualităţii.
      În Biblie se spune că grâul va fi separat de neghină. Această “triere” deja se desfăşoară sub ochii noştri. Puţini vor fi cei aleşi şi doar dacă sufletul, spiritul lor, vor fi atât de „înalte şi bune” încât să-i treacă prin marea încercare!!!
      Emisfera nordică, adică partea de Pământ pe care ne ducem şi noi, românii, traiul necăjit de zi cu zi, va trece “prin foc” datorită unui eveniment ce apare în centrul galaxiei noastre. Recente descoperiri astronomice vin în sprijinul afirmaţiei că multiple schimbări planetare au început deja şi acestea se vor intensifica pe măsura ce ne apropiem de anul… 2012!!!
      La începutul anului 2004, magazinul “Fortune” şi ziarul “The Guardian” au făcut public un raport al Pentagonului. Care afirmă că în următorii ani ne putem aştepta la: schimbări bruşte de climă care vor duce planeta la anarhie; după anul 2010 Europa va suporta o schimbare radicală de climă.  Numeroase perioade de secetă vor afecta majoritatea “grânarelor” lumii; ameninţările nucleare se vor intensifica; Marea Britanie şi ţările vecine se vor îndrepta către un climat Siberian; schimbarea climei va fi o ameninţare mai mare decât cea teroristă.
      Două articole recente publicate în “Fortune” şi “Common Dreams” descriu cum aceste schimbări sunt asociate cu ultima eră glaciară, care s-a petrecut acum… 13.000 de ani!!! Şi se pare că se va petrece din nou…
      Raportul armatei americane mai arată că, paradoxal, vara va fi din ce în ce mai caldă, ceea ce va duce la o şi mai rapidă topire a gheţarilor, cu consecinţe grave asupra curenţilor oceanici şi a climei zonale. La extrem, se poate ajunge la ierni cu temperaturi foarte scăzute, similare Siberiei, în ţările de pe malurile Atlanticului de nord.  
      Calea Lactee este galaxia din care face parte sistemul nostru solar. Privită din profil, arată ca o pâine rotunda cu un mijloc (centru) proeminent. Centrul galaxiei (descoperit în 1917) se comportă ca o inimă ce pulsează lent, trimiţând în spaţiu o energie misterioasă.
     Fizicianului Paul LaViolette afirmă în cartea sa “Pământul incendiat” că aproximativ la fiecare 13.000 de ani Pământul primeşte un val de energie dinspre centru galactic care duce la schimbări majore şi…catastrofe. Ultima dată s-a întâmplat la sfârşitul erei glaciare.
     Mai mult, LaViolette a examinat probe din gheaţa Groenlandei şi a descoperit straturi de Iridium, element provenit din centrul galaxiei. Toate aceste “ploi” galactice au perioade de 13.000 de ani. Vedeţi acum legătura cu calendarul Maya sau predicţiile tibetanilor?
      Pentru ca imaginea pe care v-o faceţi despre ce va urma, despre ce am început să trăim, despre marea trecere prin Centura Fotonică…mai prezentăm un document!  
     Avertisment dat omenirii de echipe de cercetători din Statele Unite şi Anglia:
      Proporţiile calamităţii care s-a abătut asupra Asiei, vor pali în comparaţie cu evenimentul apocaliptic care se apropie. Oamenii de ştiinţă susţin că Pământul se va confrunta în curând cu un fenomen tsunami mai distrugător decât orice catastrofă naturală ştiută.
     Cercetătorii spun ca un val tsunami enorm, provocat de o erupţie a vulcanului din La Palma, insulele Canare, va acoperi coasta de est a Statelor Unite si vestul Europei. Milioane de oameni vor suferi, milioane de oameni vor muri… La aceasta oră, ochii geologilor din întreaga lume sunt aţintiţi asupra insulelor Canare, din largul coastelor marocane. Aici se afla ceea ce savanţii consideră a fi pericolul numărul unu pentru omenire: vulcanul Cumbre Vieja, de pe La Palma, una din cele şapte insule vulcanice care compun arhipeleagul Canare. Oamenii de ştiinţă cred că, în următoarele doua decenii, aceasta zona va fi scena unei catastrofe mondiale. Nu se ştie când dar dezastrul va fi declanşat de năruirea insulei La Palma, în urma erupţiei vulcanului Cumbre Vieja!!!
       Datele adunate arată că erupţia va provoca prăbuşirea în ocean a unei mase de rocă de 500 de kilometri cubi, cântărind peste 500 de miliarde de tone. Ce efect va avea acest uriaş fenomen natural? Cutremur major urmat de un  tsunami de proporţii gigantice. Potrivit lui Bill McGuire, directorul Centrului de Cercetari Benfield Grieg Hazard de la Universitatea din Londra, valul va avea câteva sute de metri înălţime şi o viteza de… 800 de kilometri pe oră!!!
 
      Ştiu că este greu de crezut că aşa ceva se poate întâmpla dar…iată adevăruri pe care mulţi dintre voi nu le ştiţi, iată cum a fost în trecut:
 
      1 Noiembrie 1755 – După ce un cutremur puternic a distrus oraşul Lisabona, din Portugalia, şi s-a resimţit în mai multe alte ţări europene, 60.000 de oameni au murit în urma… tsunamiului care a fost provocat, dar şi din cauza incendiilor izbucnite pe continent.
      27 august 1883 – Erupţiile vulcanului Krakatoa au provocat un tsunami care a adus sfârşitul pentru 36.000 de oameni în insulele indoneziene Java şi Sumatra. Puterea valurilor a adus la mal… 600 de tone de corali.
      15 iunie 1896. Valuri înalte de… 30 de metri, create de un cutremur, au “măturat” coasta estică a Japoniei. Aproximativ 27.000 de oameni au murit atunci. Luna trecută , la Fukushima, valul ucigaş a avut maxim…10 metrii!!!
      9 iulie 1958. Considerat cel mai mare din istorie, tsunamiul din Lituya Bay, Alaska, provocat de un cutremur de 8,3 grade, a atins o înălţime de… 576 de metri în golf, însă datorită faptului că zona este una relativ izolată, singurele victime au fost… 2 pescari surprinşi într-o barcă!!!
 
      Cine îşi poate imagina un val înalt de…jumătate de kilometru?
      Ce minte poate gândi astfel de cataclisme?
     Ce suflet va fi în stare să rămână în credinţă şi rugăciune în faţa unei astfel de grozăvenii?
     Câţi vor mai putea spune dar mai ales câţi vor mai  simţi că DUMNEZEU este CALEA…ADEVĂRUL…şi VIAŢA?
Sursa: Biblioteca Secreta