SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA

SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA. Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, începe duminică seara, iar a doua zi moaştele lor şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou vor fi aduse în procesiune pe podiumul special amenajat în apropierea locaşului.

Sfinţii Constantin şi Elena

SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA care se celebrează  anual la 21 ale lunii mai este, se pare, cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună. 
SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.
În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.
Sfinţii Constantin şi Elena. Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume: mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului, în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca, podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii, ziua de Sfântul Constantin și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului, femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă, pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.
Sfântul Constantin a venit pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători "Epoca de aur", în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, "cu mână de fier şi credinţă tare", s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin.
Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270 (pe când avea 16 ani) cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în anul 272 l-a născut pe unicul său fiu, Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).
În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.
În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al Imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de "Nobilissima Femina" (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Sfântul Constantin i-a oferit Sfintei Elena cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de "Augusta".
În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, cu scopul aflării Sfintei Cruci pe care fusese răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Acest împărat construise la mormântul Domnului, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că sfânta Elena, însoţită de sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. Conform unei tradiţii, în urma acelor săpături au aflat trei cruci, dar nu puteau să identifice crucea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea au atins cele trei cruci de un mort, care a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului.
În acel moment, Sfântul Macarie a arătat Crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.
În perioada petrecută la Ierusalim, Sfânta Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, în anul 330 a murit. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.
Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca "făclie", "torţă", "strălucirea soarelui", este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.
Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea intensă faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate. În Biserica Ortodoxă, Sfinţii Constantin şi Elena sunt prăznuiţi pe 21 mai.
Totodată, Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta Crucea Mântuitorului.
În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.
Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea (biograful Sfântului Constantin) şi apologetul Lactanţiu descriu viziunea pe care Sfântul Constantin a avut-o înainte de luptă. Astfel, el a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Pe acest eveniment este pusă, de foarte mulţi cercetători, convertirea împăratului la religia creştină.
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit "religio licita", adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.
În anul 325, Sfântul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii Bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci este prima creatură a Tatălui. La acest sinod au participat, conform tradiţiei, 318 părinţi, printre care Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Nicolae al Mirelor, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba. În urma lucrărilor, sinodul a stabilit dumnezeirea Fiului, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".
În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă, pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), va fi noua capitală a imperiului, care va rivaliza cu vechea Romă. Aici a zidit măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli, unde a fost şi înmormântat.
Pe lângă aceste măsuri, Sfântul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii Bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase, a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.
Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat, pe patul de moarte, de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp în Nicomidia şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ocrotitorii Catedralei Patriarhale. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), biserica cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.
Catedrala Patriarhală serbează luni, hramul istoric şi totodată 10 de ani de când PF Teoctist a primit în dar părticele din moaştele sfinţilor împăraţi. Cu această ocazie, luni dimineaţă vor fi scoase în procesiune moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, care vor fi aşezate pe baldachinul din apropierea Catedralei.
Peste 1,1 milioane de femei şi aproximativ 640.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, informează Ministerul Administaţiei şi Internelor.

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 - Leana şi 1.467 - Nuţi.
Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 - Costinel, 635 - Costi şi 315 - Costeluş.

Sursa: www.realitatea.net

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. Ce nu e bine să faci în această zi de sărbătoare

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. In fiecare an, la 21 mai, crestinii ortodocsi serbeaza ziua Sfintilor Imparati Constantin si Elena. In calendarul popular, aceasta sarbatoare este cunoscuta ca si Contantin Graur sau Constantinul Puilor. Batranii spun ca in aceasta zi pasarile de padure isi invata puii sa zboare.

Sfinţii Constantin şi Elena

SFINȚII CONSTANTIN ȘI ELENA. Cunoscuti drept cei care au dat libertatea crestinismului, cei doi imparati Constantin si Elena au deventi adevarati protectori ai crestinilor. In timpul domniei sale, Imparatul Constantin a adoptat o serie de masuri in favoarea Bisericii si a preotilor. Iar despre mama lui, Imparateasa Elena, se spune ca si-ar fi eliberat slavii si i-ar fi ajutat pe crestinii persecutati.
De numele Imparatului Constantin este legat si Consiliul de la Niceea, in care s-a hotarat ca Pastele sa fie sarbatorit in prima duminica de dupa luna plina a echinoctiului de primavara, scrie Sfatulparintilor.ro.
Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena care se celebrează  anual la 21 ale lunii mai este, se pare, cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună. 
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.
În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.
Sfinţii Constantin şi Elena. Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume: mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului, în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca, podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii, ziua de Sfântul Constantin și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului, femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă, pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.
Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, "cu mână de fier şi credinţă tare", s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin.
Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270 (pe când avea 16 ani) cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în anul 272 l-a născut pe unicul său fiu, Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).
În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.
În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al Imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de "Nobilissima Femina" (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Sfântul Constantin i-a oferit Sfintei Elena cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de "Augusta".
În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, cu scopul aflării Sfintei Cruci pe care fusese răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Acest împărat construise la mormântul Domnului, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că sfânta Elena, însoţită de sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. Conform unei tradiţii, în urma acelor săpături au aflat trei cruci, dar nu puteau să identifice crucea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea au atins cele trei cruci de un mort, care a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului.
În acel moment, Sfântul Macarie a arătat Crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.
În perioada petrecută la Ierusalim, Sfânta Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, în anul 330 a murit. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.
Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca "făclie", "torţă", "strălucirea soarelui", este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.
Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea intensă faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate. În Biserica Ortodoxă, Sfinţii Constantin şi Elena sunt prăznuiţi pe 21 mai.
Totodată, Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta Crucea Mântuitorului.
În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.
Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea (biograful Sfântului Constantin) şi apologetul Lactanţiu descriu viziunea pe care Sfântul Constantin a avut-o înainte de luptă. Astfel, el a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Pe acest eveniment este pusă, de foarte mulţi cercetători, convertirea împăratului la religia creştină.
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit "religio licita", adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.
În anul 325, Sfântul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii Bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci este prima creatură a Tatălui. La acest sinod au participat, conform tradiţiei, 318 părinţi, printre care Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Nicolae al Mirelor, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba. În urma lucrărilor, sinodul a stabilit dumnezeirea Fiului, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".
În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă, pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), va fi noua capitală a imperiului, care va rivaliza cu vechea Romă. Aici a zidit măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli, unde a fost şi înmormântat.
Pe lângă aceste măsuri, Sfântul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii Bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase, a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.
Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat, pe patul de moarte, de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp în Nicomidia şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ocrotitorii Catedralei Patriarhale. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), biserica cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.
Catedrala Patriarhală serbează luni, hramul istoric şi totodată 10 de ani de când PF Teoctist a primit în dar părticele din moaştele sfinţilor împăraţi. Cu această ocazie, luni dimineaţă vor fi scoase în procesiune moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, care vor fi aşezate pe baldachinul din apropierea Catedralei.
Peste 1,1 milioane de femei şi aproximativ 640.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, informează Ministerul Administaţiei şi Internelor.

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 - Leana şi 1.467 - Nuţi.
Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 - Costinel, 635 - Costi şi 315 - Costeluş.

Sursa: www.realitatea.net

SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA: tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Sfinţii Constantin şi Elena. Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, începe duminică seara, iar a doua zi moaştele lor şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou vor fi aduse în procesiune pe podiumul special amenajat în apropierea locaşului.

Sfinţii Constantin şi Elena

Sfinţii Constantin şi Elena. Sărbătoarea începe duminică, la ora 16.00, cu Slujba Vecerniei unită cu Litia, iar luni, în ziua hramului, de la ora 7.00, vor fi scoase în procesiune moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou şi vor fi aşezate în baldachinul special amenajat lângă Catedrala Patriarhală, unde vor rămâne întreaga zi pentru a putea fi venerate de către credincioşi, potrivit Patriarhiei Române, scrie Mediafax.

Patriarhul Daniel va oficia Sfânta Liturghie

Sfinţii Constantin şi Elena. Sfânta Liturghie din ziua hramului istoric va fi oficiată de patriarhul Daniel, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Actuala Catedrală Patriarhală este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de 354 de ani aflându-se sub ocrotirea acestora, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena care se celebrează  anual la 21 ale lunii mai este, se pare, cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună. 

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cunoscuți drept cei care au dat libertate creștinismului. Despre Împărăteasa Elena se spune că a fost prima femeie care și-a eliberat sclavii și a ajutat creștinii persecutați.

În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.

Sfinţii Constantin şi Elena. Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume: mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului, în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca, podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii, ziua de Sfântul Constantin și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului, femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă, pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

Sfântul Constantin a venit pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători "Epoca de aur", în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, "cu mână de fier şi credinţă tare", s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin.

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270 (pe când avea 16 ani) cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în anul 272 l-a născut pe unicul său fiu, Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).

În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.

În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al Imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de "Nobilissima Femina" (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Sfântul Constantin i-a oferit Sfintei Elena cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de "Augusta".

În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, cu scopul aflării Sfintei Cruci pe care fusese răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Acest împărat construise la mormântul Domnului, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că sfânta Elena, însoţită de sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. Conform unei tradiţii, în urma acelor săpături au aflat trei cruci, dar nu puteau să identifice crucea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea au atins cele trei cruci de un mort, care a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului.

În acel moment, Sfântul Macarie a arătat Crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.

În perioada petrecută la Ierusalim, Sfânta Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, în anul 330 a murit. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca "făclie", "torţă", "strălucirea soarelui", este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.

Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea intensă faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate. În Biserica Ortodoxă, Sfinţii Constantin şi Elena sunt prăznuiţi pe 21 mai.

Totodată, Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta Crucea Mântuitorului.

În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.

Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea (biograful Sfântului Constantin) şi apologetul Lactanţiu descriu viziunea pe care Sfântul Constantin a avut-o înainte de luptă. Astfel, el a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Pe acest eveniment este pusă, de foarte mulţi cercetători, convertirea împăratului la religia creştină.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit "religio licita", adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.

În anul 325, Sfântul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii Bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci este prima creatură a Tatălui. La acest sinod au participat, conform tradiţiei, 318 părinţi, printre care Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Nicolae al Mirelor, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba. În urma lucrărilor, sinodul a stabilit dumnezeirea Fiului, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: "Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".

În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă, pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), va fi noua capitală a imperiului, care va rivaliza cu vechea Romă. Aici a zidit măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli, unde a fost şi înmormântat.

Pe lângă aceste măsuri, Sfântul Constantin a dat o serie de legi prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii Bisericii de impozite şi de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase, a oferit creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat, pe patul de moarte, de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp în Nicomidia şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ocrotitorii Catedralei Patriarhale. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), biserica cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

Catedrala Patriarhală serbează luni, hramul istoric şi totodată 10 de ani de când PF Teoctist a primit în dar părticele din moaştele sfinţilor împăraţi. Cu această ocazie, luni dimineaţă vor fi scoase în procesiune moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, care vor fi aşezate pe baldachinul din apropierea Catedralei.

Peste 1,1 milioane de femei şi aproximativ 640.00 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, informează Ministerul Administaţiei şi Internelor.

Dintre cei 1.800.634 de români care îşi serbează onomastica de Sfinţii Constantin şi Elena, 640.518 sunt bărbaţi şi 1.160.116 sunt femei, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 884.229 poartă numele de Elena, 124.773 sunt Ileana şi 69.944 se numesc Lenuţa. Alte 53.613 de femei poartă numele de Constanţa, 26.811 au numele Constantina, 4.279 - Leana şi 1.467 - Nuţi.

Majoritatea bărbaţilor, respectiv 495.656, se numesc Constantin, alţi 80.037 poartă numele Costel, iar 33.386, Costică. De asemenea, 20.002 de bărbaţi se numesc Costin, 10.487 - Costinel, 635 - Costi şi 315 - Costeluş.

Sursa:  REALITATEA.NET

CUM A FURAT ELENA UDREA 1,3 MILIARDE EURO…

Acest articol apartine blogului Romanialeaks.org 

Eduard Hellvig s-a asezat pe o bomba cu ceas atunci cand a preluat Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Initial, au existat indicii sau chiar probe, unele mediatizate, conform carora doamna Elena Udrea a sifonat bani publici. Apoi, zilele trecute, a explodat o prima bomba. Lansata, ce-i drept, de procurorii Departamentului pentru Lupta Antifrauda de la Bruxelles.

Acestia au identificat nereguli grave in legatura cu faimoasa “Gala Bute”, folosita de Elena Udrea pentru a-si face campanie. 

Daca semnalele procurorilor de la Bruxelles se confirma, atunci DNA, care a preluat cazul, va fi obligat sa constate ca s-au savarsit infractiuni. Oricum, nu mai plateste UE, ci platim noi cei 1,3 milioane euro. Ceea ce, insa, a descoperit Eduard Hellvig in minister intrece orice imaginatie.

Noul ministru de la Dezvoltare a cerut, de urgenta, sprijinul Ministerului de Interne. O adevarata cutie a Pandorei s-a deschis. Din ea ies fantomele doamnei Elena Udrea. Care au primit contracte de 2 miliarde de euro. Dintre acestea, reporterii de la www.paginaintai.net au identificat operatii extrem de dubioase, savarsite de clientele PDL, in valoare de cel putin 1,3 miliarde euro. Sub ministeriatul lui Vasile Blaga dar mai ales al Elenei Udrea. Aceasta uriasa suma de bani a fost distribuita, in vremuri de criza, clientelei PDL, care, in schimb, a sponsorizat partidul sau i-a imbogatit pe membrii acestuia. Fiecare dintre aceste contracte este supraevaluat. Aproape toate vizeaza constructia sau modernizarea unor sali de sport.

Cine sunt beneficiarii? Asa cum reiese din ampla documentare a colegilor de la Pagina Intai, avem de-a face cu o fauna destul de diversa de personaje. Asfaltatori din “grupul de sprijin” PDL, consilieri ai Palatului Cotroceni, inclusiv directoarea de cabinet a Presedintelui Traian Basescu, reprezentanti ai unor societati comerciale, cu sediul in cladiri apartinand PDL, patroni de ziare, posturi de radio si televiziuni cotroceniste, alte societati, care, fara exceptie, au sponsorizat campaniile politice PDL si ale Presedintelui Romaniei. Dintre acestia, unii sunt anchetati de DNA pentru alte fapte iar, in cazul altora, au fost deja intocmite rechizitorii.

Contractele sunt atat de numeroase, incat Eduard Hellvig nu are alta solutie decat aceea de a constata ca “avem de-a face cu un jaf public” si de a solicita sprijinul autoritatilor. Intre timp, masina de sifonat bani, pusa in functiune si turata la maxim de Elena Udrea, trebuie oprita. Iar cheia de contact ar fi bine sa fie aruncata la canal. Iata unde sunt banii romanilor, pensionari si nepensionari, copii si adulti, in vremuri de cumplita criza. Iata ce a facut unul dintre cei mai importanti ministri ai cabinetelor Boc, in dispretul opiniei publice. Iata de ce tara este confruntata cu atat de multe lipsuri.

Au trecut doar cateva zile de la instalarea Guvernului Ponta iar presa cotrocenista incepe sa se agite, aratandu-i pe ministrii cu degetul si intreband cu candoare: “oare de ce nu sunt scoase la lumina ilegalitatile despre care USL vorbea, in opozitie fiind? Nu cumva USL-ul a mintit?”. Nu a mintit! Ceea ce se intampla la Dezvoltare e doar inceputul!

sursa

Sursa: WikiLeaks Romania Romanialeaks.org

VIAŢA SFÎNTULUI MARELUI ÎMPĂRAT ŞI ÎNTOCMAI CU APOSTOLII CONSTANTIN ŞI A MAICII LUI, ELENA (21 MAI)

Acest articol apartine blogului Blog Crestin Ortodox 

SF. CONSTANTIN şi ELENA

Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta şi Elena au fost părinţii marelui Constantin. Consta a avut şi alţi copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie şi al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian şi o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost şi moştenitor al împărăţiei tatălui său.

Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povesteşte că, deşi se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idolească ca ceilalţi închinători de idoli; ci se arăta şi nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăţa pe fiul său, Constantin, să caute şi să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli. Lui îi era milă de creştinii ce se munceau şi se omorau de ceilalţi împăraţi păgîni; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apăra de prigonire. Deci, creştinii din părţile Apusului aveau odihnă sub stăpînirea lui; iar cei din părţile Răsăritului erau supuşi la diferite chinuri, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocleţian, stăpînea părţile acelea.

La curtea împăratului Consta erau mulţi creştini în tot felul de dregătorii, iar unii dintre ei erau chiar slujitori de aproape ai lui. Vrînd împăratul să ştie care dintre bărbaţi sînt buni, desăvîrşiţi şi statornici în credinţă, a făcut aceasta: A chemat toată curtea sa împărătească şi le-a zis: “Dacă îmi este cineva credincios şi voieşte să fie în palatul meu, să se închine zeilor mei şi împreună cu mine să le aducă jertfe şi atunci îmi va fi prieten adevărat, slujindu-ne în boieria sa şi învrednicindu-se de la noi de mai mare cinste. Iar dacă cineva nu va voi să se închine zeilor mei, să se ducă din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot să fiu împreună cu cei ce nu sînt de o credinţă cu mine”.

Împăratul, zicînd acestea, deodată, cei ce stăteau de faţă, s-au împărţit în două părţi; pentru că cei ce erau adevăraţi robi ai lui Hristos, adică creştinii, s-au dat la o parte, lăsîndu-şi astfel dregătoriile şi rangurile lor cele mari cu care erau însărcinaţi şi, astfel, au început a ieşi din palatele împărăteşti. Iar cei ce iubeau lumea aceasta şi slava ei mai mult decît pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, aceia s-au plecat la cuvintele împăratului şi se închinau idolilor. Deci, împăratul, oprind pe adevăraţii creştini, a zis către dînşii: “De vreme ce vă văd, că slujiţi cu credinţă Dumnezeului vostru, voiesc ca voi să fiţi sfetnicii, slujitorii şi prietenii mei; pentru că nădăjduiesc că în ce fel sînteţi credincioşi Dumnezeului vostru, tot în acel fel veţi fi credincioşi şi către mine!” Iar către cei care au voit a se abate de la Hristos şi a se închina zeilor, a zis: “Pe voi nu mai voiesc să vă am în curtea mea; căci, dacă nu aţi păstrat credinţa Dumnezeului vostru, apoi cum veţi fi credincioşi mie?”

Astfel i-a gonit ruşinaţi din faţa sa. De aici se vede cît era de bun acel împărat către creştinii cei credincioşi. Aflîndu-se în Britania şi, căzînd în boală de moarte, a încredinţat împărăţia fiului său, Constantin, cel născut din Elena, pe care îl iubea mai mult decît pe toţi fiii săi cei născuţi din cealaltă femeie; şi, în urmă, şi-a dat ultima suflare.

Constantin a luat stăpînirea împărăţiei după moartea tatălui său, cu învoirea a toată oastea, pentru că era iubit de toţi, ca o odraslă ieşită dintr-o rădăcină bună. Maxentie, fiul cel nelegitim al lui Maximian Erculie, auzind de acest lucru, s-a umplut de zavistie şi, amăgind cîţiva senatori din Roma, cărora dîndu-le multe daruri şi făgăduindu-le multe altele, i-a răpit scaunul împărătesc, făcîndu-se astfel împărat al Romei cu puterea sa, fără voia poporului Romei şi a toată oastea. Constantin, înştiinţîndu-se de acest lucru, nu s-a supărat asupra lui, ci mai ales s-a şi învoit cu dînsul şi a trimis la el soli pentru pace, lăsînd pe Maxentie să împărăţească în Roma, iar el mulţumindu-se cu Britania şi cu părţile ei cele de un hotar. Maxentie însă, nu voia pacea cu Constantin şi nici nu-l recunoştea ca împărat, voind ca singur să rămînă împărat a tot pămîntul şi ţinuturilor de sub stăpînirea Romei. El, întărindu-se în Roma, a început a face multă răutate poporului; căci nu numai pe creştini îi gonea, ci şi pe păgînii săi îi muncea. El a omorît pe senatorii cei cinstiţi, jefuindu-le averile, batjocorind casele cele de neam bun şi vieţuind cu necurăţie; pentru că răpea femeile şi fecioarele senatorilor spre necurăţia lui, îndeletnicindu-se foarte mult la vrăji şi fermecătorii, făcîndu-se foarte aspru şi urît în toată Roma pentru tirania lui cea spurcată.

Deci, romanii au trimis în taină la Constantin care petrecea în Britania cu mama sa Elena, rugîndu-l să vină şi să-i scape de acel tiran. Constantin a scris mai întîi lui Maxentie, sfătuindu-l prieteneşte, să înceteze cu tirania sa Maxentie nu numai că nu l-a ascultat şi nu s-a îndreptat, dar mult mai rău s-a făcut, gătindu-se de război împotriva lui Constantin, nemaivoind a-l lăsa să împărăţească împreună cu dînsul. Constantin, auzind că Maxentie nu se îndreptează, ci se întinde spre lucruri mai rele şi adună oaste multă împotriva lui, a pornit el împotriva lui cu război. Dar, văzînd că puterea lui de oaste este puţină şi gîndindu-se şi la farmecele lui Maxentie, a început a se îndoi de biruinţă, deoarece ştia că Maxentie vărsa mult sînge omenesc prin facerea vrăjilor şi pe mulţi prunci, fecioare şi femei însărcinate le junghia şi le jertfea diavolilor, făcîndu-şi lui milostivi pe zeii cei deşerţi, spre care nădăjduia.

Văzînd Constantin că de partea lui Maxentie era mare puterea diavolească, a început a se ruga adevăratului Dumnezeu, Care stăpîneşte cerul şi pămîntul, pe Care neamul creştinesc îl cinsteşte, ca să-i dăruiască chip de biruinţă asupra tiranului. Deci, cu osîrdie rugîndu-se, i s-a arătat întru amiazăzi chipul Crucii Domnului, închipuit cu stele strălucitoare, mai mult decît soarele, iar deasupra acestui chip era următoarea scrisoare: “Cu aceasta vei birui”. Aceasta o vedeau toţi ostaşii, peste care era comandant Artemie – care s-a muncit de Iulian pentru Hristos – şi se minunau. Iar cei mai mulţi dintre dînşii au început a se teme, deoarece, la neamuri, chipul Crucii era semn de nenorocire şi de moarte, fiindcă tîlharii şi făcătorii de rele se pedepseau cu răstignirea pe cruce. Deci, ostaşii se temeau toţi ca nu cumva războiul lor să fie fără izbîndă, iar împăratul Constantin era întru nepricepere mare. Noaptea, pe cînd el dormea, i s-a arătat singur Domnul nostru Iisus Hristos şi iarăşi i-a arătat semnul cinstitei Cruci, cel ce i se arătase, şi i-a zis: “Să faci asemănarea acestui semn şi să porunceşti ca să-l poarte înaintea cetelor şi vei birui nu numai pe Maxentie, ci şi pe toţi vrăjmaşii tăi!”

Sculîndu-se împăratul, a spus boierilor săi acea vedenie a sa şi, chemînd meşteri iscusiţi, le-a poruncit să facă cinstita Cruce, după chipul semnului ce i se arătase, de aur, de mărgăritare şi de pietre scumpe. El a mai poruncit ca toată oastea sa să închipuiască semnul Sfintei Cruci pe toate armele, pe steaguri, pe coifuri şi pe paveze. Păgînul Maxentie, înştiinţîndu-se de venirea lui Constantin din Britania asupra Romei, cu multă îndrăzneală, şi-a scos oastea romană şi a tăbărît împotriva marelui Constantin; iar Constantin a poruncit să poarte cinstita Cruce înaintea cetelor ostaşilor săi.

După o luptă înverşunată, Maxentie a fost biruit cu puterea cinstitei Cruci şi mulţi ostaşi au fost ucişi în acea luptă. Iar el, fiind urmărit de împăratul Constantin, a fugit pe podul de peste rîul Tibru, pe care singur îl zidise, şi, stricîndu-se podul cu puterea lui Dumnezeu, s-a afundat ticălosul în rîu cu ostaşii săi, ca şi Faraon cel de demult şi astfel s-a umplut rîul de ostaşi şi de cai. După aceasta marele Constantin a intrat în Roma cu biruinţă, întîmpinat de tot poporul cu mare bucurie şi cinste; iar el a înălţat mare mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce i-a dat biruinţă asupra tiranului cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Spre pomenirea acelei preaslăvite biruinţe, a pus o cruce în mijlocul cetăţii Romei, pe un stîlp înalt de piatră şi a scris pe dînsa: “Prin acest semn mîntuitor, cetatea aceasta s-a eliberat de sub jugul tiranului”.

El a mai avut al doilea război împotriva Vizantiei, care era atunci cetate mică zidită de un grec oarecare, anume Vizas, în numele său, pe vremea lui Manase, împăratul iudeilor. Acolo Constantin fiind biruit de două ori, era într-o mare mîhnire; dar, făcîndu-se seară, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia aceasta: “Cheamă-mă în ziua necazului tău, şi te voi scoate şi Mă vei preamări”. Înfricoşîndu-se, şi-a ridicat ochii spre cer şi a văzut închipuită o cruce de stele şi împrejurul ei aceste cuvinte: “Prin acest semn vei birui”. Astfel, punîndu-se crucea iarăşi în fruntea cetelor, a biruit pe vrăjmaşii săi şi le-a luat cetatea Vizantiei.

Avînd al treilea război cu tătarii la Dunăre, iarăşi i s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci, arma cea mîntuitoare şi, ca şi mai înainte, a avut biruinţă. De aceea, împăratul Constantin, cunoscînd puterea lui Hristos, Cel ce S-a răstignit pe cruce, a crezut în Hristos adevăratul Dumnezeu şi s-a botezat împreună cu maica sa, Elena, cea vrednică de laudă.

Despre botezul Sfîntului Constantin se povesteşte astfel: Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce le rînduieşte toate spre folosul omenesc, împăratul Constantin a căzut într-o lepră foarte cumplită, care i-a cuprins tot trupul de la cap pînă la picioare, încît tot trupul lui era o rană. El a adus mulţi doctori preaînţelepţi şi vrăjitori, nu numai din stăpînirea Romei, ci şi din Persia; însă nici un folos n-a cîştigat la boala sa. Mai în urmă venind la împărat, slujitorii idoleşti de la Capitoliu i-au zis: “De nu-ţi vei face scăldătoare din sînge de copii mici şi de nu te vei spăla în acel sînge, fiind cald, apoi nu poţi să te tămăduieşti; iar de vei face aşa, atunci îndată vei fi sănătos, căci altă doctorie nu este mai bună decît aceasta”.

Atunci împăratul a trimis pretutindeni ca să adune prunci mici, pentru a face din sîngele lor scăldătoarea. Adunîndu-se la Capitoliu o mulţime de prunci mici, care sugeau la sînul maicilor lor şi, sosind ziua în care erau să fie junghiaţi, a mers şi împăratul la Capitoliu; pentru că acolo îi gătise slujitorii idoleşti scăldătoarea de sînge. Atunci s-au adunat o mulţime de femei, care îşi smulgeau părul de pe cap şi cu unghiile îşi zgîriau feţele, tînguindu-se şi plîngînd cu amar. Deci, întrebînd împăratul care este pricina plîngerii lor, şi aflînd că sînt mame ale pruncilor adunaţi pentru junghiere, s-a umilit şi, văzînd plîngerea şi tînguirea cea amară, a zis: “O, cît de mare este neomenia celor ce m-au sfătuit să vărs sînge nevinovat! Chiar de aş fi ştiut cu adevărat că mă voi tămădui, apoi mai bine era ca eu unul să rabd durere, decît să vărs sîngele la atîţia prunci, care nici un rău nu mi-a făcut, şi încă şi pe maicile lor să le umplu de neîncetată tînguire şi mîhnire”. Acestea zicînd, s-a întors la palat şi îndată a poruncit să dea mamelor, sănătoşi pe fiii lor, dîndu-le în acelaşi timp şi aur din vistieriile împărăteşti, şi astfel le-a eliberat pe ele cu pace.

Iar Preabunul Dumnezeu, văzînd o milostivire ca aceasta din partea împăratului, i-a răsplătit cu îndoită sănătate şi trupească şi sufletească. Dumnezeu a trimis la dînsul pe Sfinţii şi Marii Apostoli Petru şi Pavel, care s-au arătat în vedenie pe cînd dormea, stînd lîngă patul lui. Împăratul i-a întrebat pe dînşii, cine sînt şi de unde vin, iar ei au zis: “Noi sîntem Petru şi Pavel, Apostolii lui Hristos, trimişi de Dînsul la tine să te povăţuim la calea mîntuirii, să-ţi arătăm baia în care vei cîştiga sănătatea sufletului şi a trupului şi să-ţi făgăduim viaţa cea veşnică de la Dumnezeu, pentru viaţa cea vremelnică pe care ai dăruit-o pruncilor, fiindcă i-ai cruţat pe dînşii de moarte. Deci, cheamă la tine pe episcopul Silvestru, care se ascunde de frica ta în muntele Soract, şi să asculţi învăţătura aceluia, pentru că el îţi va arăta o scăldătoare, în care te vei curăţi de toate spurcăciunile şi vei fi sănătos cu trupul şi cu sufletul”. Sfinţii Apostoli, zicînd acestea, s-au dus de la dînsul.

Împăratul deşteptîndu-se din somn, se minuna de acea vedenie, cînd, după obicei, a intrat la dînsul doctorul. Atunci împăratul a zis către dînsul: “De acum nu mai am trebuinţă de doctoria voastră, fiindcă nădăjduiesc spre dumnezeiescul ajutor”. Şi l-a gonit pe el de la dînsul. După aceea a poruncit, ca îndată să caute pretutindeni pe episcopul Silvestru şi să-l aducă la dînsul cu cinste. Deci, găsindu-l pe episcopul Silvestru şi aducîndu-l la împărat, l-a primit cu mare cinste şi dragoste, pentru că, singur sculîndu-se, l-a întîmpinat şi l-a îmbrăţişat prieteneşte.

Apoi l-a întrebat pe dînsul, zicînd: “Sînt la voi oarecare dumnezei cu numele Petru şi Pavel?” Silvestru a răspuns: “Îm-părate, unul este la noi Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul şi toate cele ce sînt pe dînsul. Iar aceia cărora tu le zici Petru şi Pavel, nu sînt dumnezei, ci robi ai lui Dumnezeu, care au propovăduit în toată lumea numele lui Iisus Hristos şi mai pe urmă şi-au vărsat sîngele lor pentru Domnul, fiind ucişi de către Nero”. Auzind aceasta, împăratul s-a bucurat foarte mult şi a zis: “Rogu-mă ţie, episcope, arată-mi mie asemănarea lor, dacă o ai pe icoane închipuită, ca mai cu încredinţare să ştiu de sînt aceia ce mi s-au arătat mie în vis”. Atunci Silvestru a trimis îndată un diacon să aducă icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Deci, văzînd împăratul închipuirile feţelor apostoleşti, a zis: “Cu adevărat aceştia sînt, cei văzuţi de mine!”

Atunci împăratul a spus episcopului cu de-amănuntul toată vedenia lui şi l-a rugat pe el să-i arate scăldătoarea aceea, în care ar putea să se curăţe de lepra sufletească şi trupească, după cuvîntul apostolilor, care i s-au arătat lui în vedenie. Sfîntul episcop Silvestru a zis împăratului: “Nu se cade ţie să intri într-alt fel în scăldătoarea aceea, decît să crezi fără şovăire mai întîi în Dumnezeul acela, pe Care L-au propovăduit apostolii ce ţi s-a arătat ţie”. Împăratul a răspuns: “De n-aş fi crezut că Iisus Hristos este Unul Dumnezeu, apoi niciodată nu te-aş fi chemat la mine pe sfinţia ta”. Grăit-a lui sfîntul: “Se cade mai întîi să posteşti, apoi, cu rugăciuni şi lacrimi, prin mărturisirea păcatelor tale, să milostiveşti pe Dumnezeu. Deci, leapădă-ţi porfira şi coroana împă-rătească timp de şapte zile şi să te închizi în camerele dinăuntrul palatului şi, plîngînd în sac şi în cenuşă, să-ţi faci pocăinţa, aruncîndu-te la pămînt; apoi porunceşte să se închidă capiştile idoleşti şi jertfele lor să înceteze; pe creştinii ce sînt în temniţe să-i eliberezi şi celor ce stau în legături dăruieşte-le libertate; fii bun cu cei ce se roagă ţie, împlineşte-le toate cererile lor drepte şi dă din averea ta multă milostenie săracilor”.

Împăratul a făgăduit că pe toate acestea o să le împlinească; iar episcopul, punîndu-şi mîna pe capul lui, s-a rugat şi l-a făcut pe el unul dintre cei chemaţi la primirea Sfîntului Botez. Apoi, adunînd pe toţi credincioşii, le-a poruncit şi lor asemenea să postească şi să se roage, ca astfel să înceteze ura împotriva Bisericii lui Dumnezeu, să piară întunericul închinării de idoli şi să strălucească tuturor lumina cea mîntuitoare.

Sosind a şaptea zi, Sfîntul Silvestru a venit la împărat şi, învăţîndu-l multe despre tainele sfintei credinţe celei întru Preasfînta Treime, i-a pregătit scăldătoarea Sfîntului Botez. Cînd a intrat împăratul în scăldătoarea Sfîntului Botez şi, după ce Sfîntul Silvestru l-a afundat de trei ori în numele Sfintei Treimi, deodată a strălucit o lumină mare din cer, mai mult decît razele soarelui, încît s-a umplut casa de negrăită strălucire. Atunci împăratul, îndată s-a curăţat de lepră, care, căzînd de pe trupul lui ca nişte solzi de peşte, a rămas toată în apă. Astfel a ieşit sănătos din scăldătoare, încît n-a mai rămas nici urmă din bubele ce au fost pe trupul lui. Apoi, îmbrăcîndu-se în haine albe după Sfîntul Botez, a povestit singur, zicînd: “Cînd m-am afundat în apă, am simţit o mînă de sus, întinzîndu-se şi atingîndu-se de mine”.

După acestea, împăratul îndată a dat poruncă să nu îndrăznească nimeni a huli pe Hristos sau a supăra pe creştini. Deci, a zidit în curţile sale împărăteşti o biserică în numele Mîntuitorului Hristos şi a poruncit să se boteze fără întîrziere toţi cei ce vor voi să fie creştini; iar haine albe pentru botez să ia din vistieriile împărăteşti. În ceasul acela s-au botezat o mulţime mare de popor şi, din zi în zi, creştea şi se înmulţea Biserica lui Hristos, iar închinarea de idoli se împuţina.

Astfel s-a făcut bucurie mare credincioşilor, a căror mulţime era atît de mare în Roma, încît voiau să gonească din cetate pe toţi cei ce nu voiau să fie creştini. Dar împăratul a oprit poporul, zicînd: “Dumnezeul nostru nu voieşte ca cineva să vie la El cu silă şi fără de voie; ci, dacă cineva de voie liberă şi cu scop bun se apropie de El, în acela El binevoieşte şi cu milostivire îl primeşte; deci, precum voieşte cineva să creadă cu libertate, aşa să creadă, iar nu să se prigonească unul pe altul!”

De acest împărătesc răspuns şi mai mult s-a înveselit poporul; căci lăsă pe toţi să trăiască în libertate, pe fiecare în credinţa şi după voia sa. Dar nu numai în Roma s-a făcut bucurie credincioşilor, ci şi în toată lumea. Pentru că pretutindeni se eliberau din legături şi din temniţe credincioşii cei chinuiţi pentru Hristos şi se întorceau de la închisori; iar cei ce se ascundeau prin munţi şi prin pustietăţi de frica muncitorilor, veneau la locurile lor fără de frică, şi astfel, pretutindeni, a încetat prigonirea şi tirania.

După aceasta, binecredinciosul împărat Constantin a voit să zidească în numele său o cetate în Ilie, unde – precum se povesteşte – a fost războiul troadenilor cu elinii. Dar el, cu dumnezeiasca înştiinţare, s-a oprit să zidească acolo cetate şi i s-a poruncit s-o zidească mai bine în Vizantia. Deci, supunîndu-se voinţei lui Dumnezeu, a zidit în Vizantia o cetate mare şi slăvită, a înfrumuseţat-o cu toate podoabele şi a numit-o după numele său, Constantinopol. Apoi a mutat acolo scaunul său de la Roma cea veche, poruncind ca acea cetate să se numească Roma cea nouă, încredinţînd-o apărării lui Dumnezeu şi a Preacuratei Sale Maici.

În acea vreme răucredinciosul Arie, tulburînd cu eresul său Biserica lui Hristos, acest binecredincios împărat a voit cu dinadinsul să încerce cele pentru sfînta credinţă. Deci, a poruncit să se ţină în Niceea Sinodul cel mare a toată lumea, unde s-au adunat 318 Sfinţi Părinţi, care au alcătuit credincioasele dogme ale sfintei credinţe, iar pe Arie şi eresul lui l-au blestemat. Acest sinod care s-a ţinut în anul 325 în Niceea a fost întîiul sinod a toată lumea.

Împăratul Constantin a trimis apoi pe fericita sa maică, Elena, la Ierusalim cu multă avere, ca pe una ce era preaiubitoare de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Ea, ducîndu-se la Ierusalim, a văzut acele Sfinte Locuri, le-a curăţit de spurcăciunile idoleşti şi a scos la lumină cinstitele moaşte ale mai multor sfinţi. Pe acea vreme era patriarh în Ierusalim Macarie, care a întîmpinat pe împărăteasă cu cinste cuviincioasă.

Fericita împărăteasă Elena, vrînd să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viaţă, care era ascunsă de evrei, i-a chemat pe toţi şi i-a întrebat să-i arate locul unde este ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Iar ei lepădîndu-se că nu ştiu, împărăteasa Elena îi îngrozea cu munci şi cu moarte. Atunci ei i-au arătat pe un bărbat bătrîn cu numele Iuda, zicînd: “Acesta poate să-ţi arate ceea ce cauţi, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc”. Deci, făcîndu-se multă cercetare, iar Iuda lepădîndu-se a spune, împărăteasa a poruncit să-l arunce într-o groapă adîncă, în care petrecînd cîtăva vreme, în cele din urmă a făgăduit să-i spună. Deci, scoţîndu-l din groapă, au mers la un loc, unde era un munte mare, pe care Adrian, împăratul Romei, zidise o capişte zeiţei Artemida şi pusese în ea pe idolul ei. Acolo a arătat acel Iuda, că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa Elena a poruncit să dărîme capiştea idolească, iar zidul şi pietrele să le risipească.

Fericitul patriarh Macarie rugîndu-se, a ieşit în locul acela un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat spre răsărit, Mormîntul şi locul Căpăţînii (Golgota), iar aproape de ele au aflat îngropate trei cruci şi împreună cu ele au aflat şi cinstitele piroane. Nepricepînd nimeni care ar fi fost Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a întîmplat în acea vreme, că duceau un mort la îngropare. Atunci patriarhul Macarie a poruncit celor ce-l duceau să stea, şi a pus una cîte una crucile pe cel mort, iar cînd a pus Crucea lui Hristos îndată a înviat mortul şi s-a sculat viu cu puterea dumnezeieştii Cruci a Domnului. Iar împărăteasa, luînd cu bucurie cinstita Cruce, i s-a închinat ei şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească ce era cu ea. Iar unii nu puteau să vadă şi să sărute Sfînta Cruce în acea vreme, de înghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o vadă de departe.

Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stînd la un loc mai înalt, a arătat poporului cinstita Cruce; iar toţi strigau: “Doamne, miluieşte!” De atunci s-a început a se prăznui Înălţarea Sfintei Cruci. Împărăteasa Elena a luat cu sine o parte din acest sfînt lemn, asemenea şi sfintele piroane; iar pe cealaltă parte punînd-o într-o raclă de argint, a dat-o patriarhului Macarie pentru păzirea neamurilor care vor fi de aici înainte. Atunci acel Iuda şi împreună cu el o mulţime de iudei au crezut în Hristos şi s-au botezat. El s-a numit din Sfîntul Botez Chiriac, care, după aceea, a fost patriarh al Ierusalimului şi s-a sfîrşit pe vremea lui Iulian Paravatul, fiind muncit pentru Hristos.

Sfînta împărăteasă Elena a poruncit ca în Ierusalim, pe la sfintele locuri, să se zidească biserici. Mai întîi a poruncit să se zidească Biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, lîngă Sfîntul Mormînt, acolo unde s-a găsit Sfînta Cruce. A mai poruncit să se zidească o biserică şi în Ghetsimani, unde este mormîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei Adormiri. Apoi, după ce a zidit şi alte optsprezece biserici, înfrumuseţîndu-le cu toate podoabele şi dăruindu-le cu îndestulate averi, a venit la Constantinopol, aducînd o parte din lemnul Sfintei Cruci cea de viaţă făcătoare şi sfintele piroane cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Apoi, nu după multă vreme s-a mutat la Dumnezeu, bineplăcîndu-I Lui, şi a fost îngropată cu cinste.

Iar marele împărat Constantin, după moartea maicii sale, Sfînta Elena, vieţuind ca zece ani şi ceva, a plecat la război împotriva perşilor. Dar într-un sat al Nicomidiei a căzut în boală. Deci, cunoscînd că i s-a apropiat sfîrşitul, a făcut diată, împărţind împărăţia la cei trei fii ai săi; şi, bolind cu trupul, şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Hristos Dumnezeu, cerescul Împărat. După aceasta a fost adus în Constantinopol, unde s-a îngropat cu slavă în biserica Sfinţilor Apostoli. El a murit la 32 de ani ai împărăţiei sale; iar toţi anii de la naşterea sa avea şaizeci şi cinci. Iar acum vieţuieşte în viaţa cea fără de sfîrşit, în veşnica împărăţie a lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste, slavă şi închinăciune în vecii vecilor. Amin.

DACĂ AI AJUNS PE ACEST BLOG FĂ-L TE ROG PUBLIC PE ORICE SITE,BLOG,TV-MASS MEDIA şi pe orice alt suport de tip PUBLICITAR…Acest blog nu câştigă sub nicio formă BANI sau alte valori materiale. SUCCES TUTUROR…

Sursa: BLOG CREȘTIN ORTODOX

21 MAI: SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA

Acest articol apartine blogului Saccsiv 

În luna mai, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.

Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.

Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

Cititi va rog si:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai21.htm

Sursa: Saccsiv’s Weblog