O ţară întreagă pare fascinată de furia cheltuielilor de sărbători, de ploaia banilor aruncaţi pe cadouri, distracţii sau călătorii. Mai cu seamă marile oraşe au lăsat impresia unei alte Românii, în care oamenii au bani în exces şi disponibilităţi nelimitate. Agenţiile de turism anunţau anul trecut încă de la inceputul lui decembrie că locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsă a cumpărăturilor de sezon.
Ştirile televizate şi forfota oraşelor lăsau impresia de bunăstare generalizată, în mare contrast cu ceea ce se întâmplase peste an, când ţara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, căldură sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele ştiri referitoare la sute de mii de oameni care se debranşau de la reţeaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continuă să arate un venit mediu de numai 125 de euro.
În faţa freneziei cheltuielilor, mulţi se întreabă de unde apar atâţia bani, de unde atâtea maşini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeraţia din localurile cu pretenţii în care e greu să obţii o rezervare? Cine sunt cei care umplu discotecile, barurile şi ţin aprinse luminile oraşului până dimineaţa?
Prinşi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilităţi modeste şi chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigaţi această defilare de prosperitate, întrebându-se dacă nu cumva statisticile au rămas în urmă, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunării. Secretul acestei aparente bunăstări nu stă însă nici în consolidarea clasei de mijloc, nici în simplul efect cumulativ al "cheltuielilor de ocazie", spun economiştii. Combustibilul care animă distracţia şi consumul în România sunt banii care lipsesc din statistici.
Un observator străin venit într-o Românie descrisă de parametrii sărăciei este contrariat să vadă această euforie aparent generalizată a consumului. "Cine sunt aceşti oamenii cu bani?", se întreabă analistul Florin Petria. Se vorbeşte prea puţin de noua clasă a noilor îmbogăţiţi. Cine sunt ei? Nu prea ştim, iar comentatorii doar bănuiesc, urmărind sursele posibile de bani. Lăsăm la o parte "clubul celor 300" de milionari în dolari, care nu prea-şi mai petrec sărbătorile prin România şi fac deja cumpărături la Paris.
Clubul noilor îmbogăţiţi nu poate fi confundat nici cu aşa-numita "clasă mijlocie". În Romania, clasa de mijloc, recunoscută ca atare prin salariile mari primite din bănci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporaţii sau prin veniturile obţinute din afaceri, nu e foarte numeroasă. În afară de asta, oamenii care fac bani din profesie sunt rereori prezenţi în peisajul social, împărţindu-se doar între serviciu şi viaţa de familie şi concentrându-se pe investiţii majore.
Mirajul clasei de mijloc
"Clasa de mijloc este reprezentată de indivizi cu studii superioare, bine calificaţi profesional şi mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezintă o categorie relativ importantă. În Europa, pătura intelectualilor variază în jurul a 30 la sută. În România, ca pondere a populaţiei cu studii superioare, ne situăm pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la sută din populaţie. Standardul de consum al păturii de mijloc este special.
Sunt mai puţin interesaţi de bunurile de strictă subzistenţă şi tind să investească în altceva, tind să facă economii, iar, în România, tind să-şi cumpere electrocasnice, locuinţe şi automobile.", explică sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.
Aspectul dinamic al pieţei în România ar putea crea impresia falsă că în sfârşit a apărut şi la noi mult râvnita clasă de mijloc, pătura groasă a celor care ţin în stare de funcţionare industriile producătoare de maşini, umplu teatrele şi cinematografele şi impulsionează industria serviciilor. "Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populaţia României, iar oameni cu averi considerabile sunt vreo zece mii.
Raportat la populaţia României, asta nu e prea mult", explică analistul economic Ilie Şerbănescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiţi în toată ţara, nu explică momentele de maximă risipa şi nici aparenta bunăstare de peste an. "Statisticile arată că veniturile lunare ale unui salariat, chiar şi ale celor mai bine plătiţi, nu pot susţine cu intensitate euforia consumului."
Mai bogaţi decât arată statisticile
Bineînţeles, există o pătură de mijloc activă, cu resurse financiare "curate", la care se adaugă adolescenţii şi studenţii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la părinţi. Numărul acestora este însă departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricât de adânc ar căuta în buzunar, cei care sunt plătiţi cu un salariu minim pe economie, situat la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta în situaţia în care nu plătesc nici o factură în luna decembrie.
Nici în eşaloanele superioare din punct de vedere salarial răspunsul freneziei consumului nu îşi găseşte răspuns: oficial, cei mai bine plătiţi români sunt bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie 2003, salariul mediu în bănci a fost de "numai" 325 de euro, şi astfel nici aceştia nu pot cheltui decât vreo zece euro pe zi.
Cheltuială de plăcere
În timp ce Alvin Toffler vorbea despre un "al patrulea val", anume economia timpului liber, spre care se îndreaptă lumea occidentală, România rămâne într-o etapă premergătoare, încercând să-şi acopere golurile acumulate până acum. "Consumul de timp liber nu pare a fi mare în România. Indivizii bine plătiţi din companiile prospere nu dau bani pe "loisir", ci preferă să investească masiv în apartamente - România fiind, de altfel, una dintre puţinele ţări cu număr record de proprietari de case (90 la sută).
Pentru comparaţie, Anglia are sub 40 la sută. În afara aparentei bunăstări şi a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la sută din populaţie, românul o duce mai prost decât orice alt european, exceptînd spaţiul ex-sovietic, Albania, Bosnia şi Serbia. Raportat la propriile lor aşteptări, românii o duc chiar şi mai rău: în jur de 70 la sută spun că îşi ating puţin peste strictul necesar.", spune sociologul Bogdan Voicu.
Şpaga, unealtă a prosperităţii
Mai există o categorie de noi bogătaşi, din care fac parte, în general, corupţii deja plătiţi din buget. Investitorii străini susţin că în România corupţia este mai intensă în spitale, la ghişeele sau birourile funcţionarilor mărunţi. Dar "şpaga" micilor corupţi e în mare parte plătită din venituri legale.
Bunăstare de import
Nu în ultimul rând, printre argumentele creşterii aparente a nivelului de consum se numără faptul că imigraţia a crescut. Dupa un vârf absolut în 1990, s-a înregistrat o perioada de stagnare, după care a început din nou să crească (începînd cu 1995). "Mai nou, au apărut adevărate reţele de emigrare. Există, de pildă, o cursă Teleorman - Barcelona, care pleacă de la Dobroteşti joi la ora 1.00. De undeva din Botoşani se pleacă în fiecare săptămână la Bruxelles. Există comune întregi în care jumătate din populaţie este la muncă în străinătate", explică sociologul Bogdan Voicu.
Un studiu recent arată că 1,7 milioane de gospodării au cel puţin câte un membru plecat la muncă pe alte meleaguri. Astfel în Romania au intrat anul trecut cel puţin două miliarde dolari, din care aproape jumătate intră în circuitul bancar, restul vin direct la chimir", susţine analistul economic Ionuţ Popescu. Banii "stranierilor" explică în mare parte faptul că în ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decât veniturile oficiale, spune Popescu.
Dezavantajele banilor nemunciţi
Banii negri sau gri vin din traficul de mărfuri, din munca la negru afară, din şpăgile birocraţilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al îmbogăţiţilor din zona subterană a economiei este creşterea preţurilor datorată uşurinţei cu care toţi aceştia pot accepta scumpirile. "Din păcate, veniturile ilegale sunt marea sursă a inflatiei, pentru că cine are bani în surplus acceptă mai uşor un preţ mai mare. Banul care vine muncit şi taxat nu generează inflaţie. Concentrarea banilor "negri" în oraşele mari ridică preţurile şi amplifică inflaţia.
În România nu există o statistică regională a indicelui de creştere al preţurilor, dar dintr-o asemenea analiză am putea afla că inflaţia evoluează diferit în Moldova, faţă de Constanţa, Timişoara sau Bucureşti. O asemenea statistică ar descrie mai bine unde se concentrează veniturile netaxate", spune Florin Petria. "La o analiză atentă, observi că economia subterană e distribuită inegal. În esenţă, banii se-nvârt în oraşele mari. Dacă vrei să cumperi un produs mai scump în Brăila, de exemplu, nu-l gaseşti. Chiar dacă ai făcut bani la Brăila, cumpărăturile mai sofisticate le faci la Bucureşti, şi aşa se explică în parte şi vânzoleala pe marile artere comerciale din Capitală", apreciază Ionuţ Popescu.
Economia subterană joacă un rol mult mai important decât ne place să admitem în viaţa socială şi economică a marilor oraşe. Cei care nu au bani se grupează, însă, într-o majoritate tăcută, în mare contrast cu bunăstarea "risipitorilor" al caror număr nu-l putem socoti.
