Extraterestri cu aspect uman infiltrati printre noi?

Intrebare pe un forum de discutii cu tematica paranormala: “Cati extraterestri traiesc, in acest moment, pe Pamant, deghizati in oameni?” Raspuns: “Toti, in afara de tine, suntem extraterestri; esti singurul om ramas, dar nu te teme, vom veni si dupa tine, curand”. Dincolo de aceasta gluma, mai multe sondaje, extrem de serioase, releva un fapt uimitor: unul din cinci pamanteni crede ca extraterestri traiesc printre noi, deghizati in oameni.
O sondare a opiniei publice, efectuata de Reuters cu ajutorul a 23.000 de subiecti adulti din 22 de tari, a conchis ca India este, in constiinta locala, un epicentru de activitate extraterestra, iar 45% dintre oamenii de aici sunt convinsi ca o invazie extraterestra este deja in derulare. Nici chinezii nu sunt departe, 42% dintre acestia aderand la idei similare, urmati de cei 29% dintre japonezi care isi suspecteaza concetatenii ca ar putea avea origini extraterestre. In Australia, 23% dintre cei chestionati cred ca extraterestrii exista pe Pamant, in timp ce belgienii, germanii si suedezii sunt mai sceptici si doar in proportie de 8% acrediteaza o asemenea teorie. Desigur, multi dintre cei care au dezmintit posibilitatea ca fiinte straine sa traiasca printre noi ar putea fi ei insisi extraterestri care doresc sa ramana nedescoperiti.

Lasand gluma deoparte, cel mai important lucru pe care ni-l spun toate aceste cifre este acela ca teoria infiltrarii unor fiinte din alte lumi in randurile noastre nu are doar trei adepti nebuni, rataciti in colturi izolate de lume ci, dimpotriva, zeci de milioane de oameni de pe tot cuprinsul globului dau curs unei asemenea posibilitati.

O teorie a conspiratiei plauzibila?

La o prima vedere, ideea unor “spioni extraterestri” strecurati printre noi pare, dincolo de a fi copilareasca si paranoica, rezultatul direct al unor povesti si filme stiintifico-fantastice, de tipul “Oameni in Negru”, prin care tocmai un asemenea scenariu le este servit consumatorilor. Dar, la o aplecare mai atenta asupra subiectului, pastrand desigur rezervele de bun simt ale gandirii critice, se naste timid intrebarea “si totusi, de ce nu?”

Este suficient sa ne gandim in felul urmator, pentru a lasa sa ne patrunda “in sistem” un crampei de indoiala: oare noi, oamenii – aventurieri, oportunisti, curiosi si iscoditori, cum ne stim -, am evita sa ne strecuram in sanul unei civilizatii inferioare, nou descoperita, ca membri ai ei, pentru a o studia si chiar manipula din interior, in masura in care abilitatile noastre fizice si psihice sau tehnologia de care dispunem ne-ar permite acest lucru? Oare ce anume, dincolo de discutabile bariere morale sau anumite riscuri, ne-ar opri sa intreprindem o asemenea actiune?

Desigur, chiar si pentru cei care cred sincer in extraterestri, paralela poate parea fortata si ideea in sine mai degraba apanajul unei minti foarte entuziaste. Cat despre cei bigoti, care resping oricum din start existenta unor fiinte extraterestre, nici nu mai poate fi vorba ca ar acorda ceva mai mult decat statutul de blasfemie unor ganduri de acest fel. Si totusi, chiar in proportie minima, o posibilitate ca unii dintre noi, poate chiar liderii nostri, sa fie extraterestri, nu de ieri de azi, ci dintotdeauna, si poate nici macar constient, exista. Tot asa cum exista, in acelasi procentaj, eventualitatea ca tot ceea ce frizeaza fantezia si despre care nu s-a demonstrat ca nu ar putea sub nicio forma exista, pana la urma… sa existe. Pur si simplu, pentru ca ne trece prin gand, sunt sanse sa se intample.

Toata povestea este, la urma urmei, conditionata strict de existenta sau inexistenta extraterestrilor. Daca Ei exista intr-adevar, daca zboara prin spatiu cu viteza luminii, daca sunt extrem de avansati tehnologic si daca ne-au descoperit, mai mult chiar, daca ne si seamana fizic, atunci, ironic, sansele ca extraterestri sa fi coborat intre oameni sunt mai mari chiar decat sa nu o fi facut. Deci si in aceasta situatie, cumva, discutia se rezuma tot la problema existentei extraterestrilor si nu la posibilitatea ca ei sa recurga la asemenea tactici de… spionaj.

Totul suna nebunesc, dar nici nu este condamnabil ca se nasc asemenea teorii, atunci cand pe cer apar necontenit, de zeci de ani, fenomene si obiecte zburatoare inexplicabile, iar sute de filme, carti, emisiuni si discutii vazute, citite, urmarite si purtate de-a lungul timpului alimenteaza constant teoriile despre extraterestri si ne orienteaza in directia OZN-urilor. Pe urma, mai sunt si celebrele cazuri de rapiri extraterestre, probabil niciodata dovedite mai presus de orice banuiala, dar totusi numeroase si asumate de oameni vizibil marcati de ceva. Nu putem spune ca asemenea declaratii au adus vreodata cuiva faima internationala sau vreun beneficiu; dimpotriva, acesti oameni au fost mereu priviti ca ciudati si au dezvoltat serioase probleme in a duce o viata normala. Deci, cu greu se poate vorbi despre nascociri teatrale, cel mult poate fi invocata alienarea, nici ea foarte plauzibila, fiind adeseori vorba despre oameni intelectuali, culti, sanatosi mental.

Dusmani, sau prieteni?

Cultura populara ne-a “programat” sa vizualizam in mod standard fiintele extraterestre: vedem aceste creaturi in nuante cenusii sau verzui, cu capete mari, alungite, atasate unor corpuri semi-atrofiate, cu ochi mari si negri. Totusi, mai multi cercetatori, din diferite motive, au ajuns sa creada ca exista multiple, chiar o multitudine, de specii sau rase extraterestre. Cateva dintre ele sunt unanim acceptate de adeptii ideii.

Cel mai faimos tip de extraterestru este micutul cenusiu, prezentat mai sus si cunoscut uneori sub denumirea de Zeta Reticulan. Acest tip de extraterestru este principalul suspect din spatele fenomenului rapirilor. Banuiti ca ar avea sentimente putine spre deloc, Cenusii sunt priviti ca cercetatori reci si cruzi, care deruleaza experimente pe oameni, fiind lipsisi de orice fel de compasiune. Par sa lucreze ca o singura unitate coeziva, cu o oarecare constiinta colectiva, controlata de un Cenusiu Sef. Singura grija pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred ca ar fi genetic avariata.

O alta specie de extraterestri, care face, mai ales in ultima vreme, subiectul principal al multor teorii conspirationiste, este cea a reptilienilor. Aceasta rasa se numara printre putinele de a caror existenta aproape toti entuziastii fenomenului sunt convinsi, dar ale caror origini nasc dezbateri aprinse. Cine sunt, de unde vin si care le este misiunea? Multe subcategorii de extraterestrii sunt incadrate ca fiind de provenienta reptiliana. Unii dintre cei mai titrati sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, si-ar fi format colonii acolo, dar proclama Pamantul ca fiind planeta lor de bastina. Unii chiar cred ca Terra le-ar apartine originar, in timp ce altii sunt de parere ca reptilienii au inseminat aceasta planeta si vad in noi proprietatea lor biologica. Indiferent de situatie, ii percep pe oameni ca inferiori. Sunt o rasa veche, daca nu chiar primordiala, fiind cruzi si abili. Escaladand subiectul, miturile spun ca reptilienii isi pot schimba forma, simuland aspectul uman. De aici, mai e un pas pana la inchegarea unor comunitati intregi adepte ale teoriei ca acesti extraterestri ne conduc in secret lumea, chiar de sub ochii nostri.

Aceste fiinte s-ar fi deghizat in oameni si ar trai printre noi ca lideri, regi, presedinti, patroni de concerne media si oameni de afaceri; s-au pozitionat in toate punctele de putere si detin controlul popoarelor, creandu-si un mediu propice inainte de a putea sa isi arate adevarata fata si de a se proclama, in mod oficial, stapanii Terrei. Mai mult chiar, exista o teorie conform careia reptilienii nu ar fi parasit niciodata Pamantul. Unii cred ca acestia sunt “extraterestri” doar pentru ca nu sunt umani, insa impart planeta cu noi in sferele ei subterane, ascunsi de ochii omenesti. In aceasta optica, reptilienii ar fi fost fortati sa se retraga in galerii subpamantene, iar guvernele noastre stiu despre existenta lor si se ingrijesc astfel de fragilul echilibru in care traim. Tot fiinte reptiliene mai sunt si Nagas, conform legendelor hinduse, care le asociaza cu “Lumea Serpilor”, un sistem cavernos cu mai multe niveluri, de sub coastele sud-vestice himalayene: lacasul Naga.

Avem stramosi extraterestri?

O alta specie extraterestra celebra in randul ufologilor este cea a Pleiadienilor, nume dat unui grup de extraterestri nordici, sau “fiinte spirituale multidimensionale” din clusterul stelar al Perseidelor, aflat in constelatia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumina de Pamant. Planeta lor originara este Erra, localizata intr-o dimensiune alternativa situata cu o fractiune de secunda inaintea celei in care traim. Acesti extraterestri ar fi extrem de asemanatori cu oamenii. Elvetianul Billy Meier, cel care i-a scornit, sustine ca Ei l-ar fi contactat telepatic, prin anii ‘40, pentru ca in 1970 barbatul sa vina cu fotografii ale navelor pleiadienilor si cu schite ilustrandu-i chiar pe acestia. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Se crede despre ei ca sunt profund spirituali si apropiati de natura, fiinte pasnice care doresc sa previna autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii si cai alternative de existenta.

Si Anunnaki reprezinta o rasa importanta de extraterestri, provenind de pe o planeta controversata din Sistemul Solar, Nibiru. In miturile sumeriene, acest corp astral ar fi casa unei avansate specii extraterestre de tip uman, numita Anunnaki, fata de care si Biblia ar avea unele referinte ascunse. Aceasta rasa ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani in urma, in cautare de minerale, mai ales aur, pe care le-au gasit si exploatat in Africa. Se crede ca Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca sa le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea de Homo erectus. Inscriptiile antice indica faptul ca civilizatia umana sumeriana din Mesopotamia a fost plamadita sub atenta indrumare a acestor “zei”, notiunea de regalitate fiind inaugurata tocmai ca mediere intre specia umana si Anunnaki. Acestia sunt descrisi ca semanand cu oamenii, dar mai mari si mult mai puternici din punct de vedere fizic, precum si o rasa foarte agresiva si temperamentala, lipsita de moralitate, dupa standarde umane, si avand metode brutale.

Un caz documentat

Conform unor relatari, emise in luna aprilie a acestui an de catre coordonatorul unui serviciu de stiri si informatii prin e-mail, oficiali din Agentia de Aparare Americana (DIA), ai Biroului de Investigatii Speciale al Fortelor Aeriene SUA, precum si din alte agentii guvernamentale nord-americane au fost implicati in activitati de securitate privind fiinte extraterestre cu aspect uman pe teritoriul Statelor Unite.

Victor Martinez, coordonatorul e-mail-urilor informative, este un fost angajat federal preocupat de spatiu, aparare si probleme de natura curenta. Destinatarii stirilor sale prin e-mail numara o larga varietate de indivizi, la randul lor interesati de chestiuni stiintifice emergente si de varf, precum si de alte chestiuni mai degraba elitiste.

In e-mail-ul informativ din 24 aprilie 2010, Martinez si-a citat unul dintre pretinsele sale contacte, un actual sau fost oficial DIA, in legatura cu informatii proaspete pe marginea interactiunilor cu extraterestri, care ar putea fi de interes public. Se pare ca legatura din DIA a furnizat informatii despre monitorizarea si interventia oficialilor SUA in cazul unei fiinte extraterestre pozand in om undeva pe teritoriul american. Acelasi contact a atras atentia si asupra unei sensibile operatiuni sub numele de cod “Operatiunea TANGO-SIERRA”, derulata in 1980 si care a constat in implicarea serviciilor militare americane in capturarea unui extraterestru care traia printre oameni.

In acei ani, mai multi americani au pretins ca ar fi fost rapiti de extraterestri cu aspect uman, care le-ar fi aratat imagini holografice ale lumii lor si i-ar fi examinat in diferite chipuri, fara a-i “lua” de pe Pamant. Toti acesti indivizi au fost supusi testului cu poligraful, pe care l-au si trecut. Una dintre fiintele extraterestre a fost identificata in persoana unui barbat care locuia in apropiere de Landover, Maryland. Entitatea presupus non-umana a fost atent supravegheata, fotografiata si intr-un final capturata in apropierea unui supermarket. S-a stabilit rapid ca masculul nu avea puteri sau abilitati speciale.

Suspectul a fost interogat de mai multe echipe, pe parcursul mai multor saptamani, fiind, in total, chestionat si analizat vreme de patru luni. Se spune ca, in tot acest timp, extraterestrul si-ar fi marturisit rasa, planeta de provenienta si motivul vizitei sale pe Pamant. Practic, a cooperat si a oferit detalii despre viata pe planeta sa de bastina. Ar fi fost eliberat la ordinul direct al presedintelui Carter, la finele anului 1980, parasind Pamantul si plecand acasa. “Neomul” provenea din sistemul stelar Delta Pavonis, situat la 20 de ani-lumina distanta de Pamant, de pe a patra planeta de la soarele respectiv, planeta avand dimensiunea aproximativ egala cu cea a Pamantului. Rasa astfel descoperita a fost denumita Septeloida. Calatoria spre Terra a specimenului, conform propriilor declaratii, ar fi durat 18 luni pamantene, extraterestrul intrebuintand un foarte complex sistem de propulsie si un mod de a calatori prin distorsionarea continuumului spatio-temporal.

In momentul in care a fost eliberat, personajul non-uman a disparut pur si simplu. Inainte de aceasta a marturisit, intr-o engleza impecabila, ca extraterestrii din Delta Pavonis vizitau Pamantul deja de 100 de ani omenesti. Puteau imprumuta forma si aspectul umane, traind cu usurinta printre noi. In persoana terestra subiectul non-uman se ocupa cu pastrarea in evidenta a populatiei pentru Departamentul de Comert din Washington. A reusit astfel sa isi manufactureze propriile documente de identitate, preluand numele si datele de identificare ale unui pamantean decedat.
Mai mult, conform sursei tutor acestor informatii, septeloizii, in ciuda faptului ca aici, pe Pamant, poseda trasaturi si anatomie umane, nu sunt fiinte asmenea noua. Aspectul lor real ar fi unul de creaturi hidoase in ochii nostri, de natura sa inspaimaine orice om normal. Dar mai presus de orice, nu au puteri speciale, nu au arme asupra lor si nici intentii de a face rau. Singura lor misiune ar fi aceea de a studia fiintele pamantene si a obtine informatii despre structura trupului, anatomiei si interactiunii sociale umane.

Contactul lui Martinez nu a furnizat informatii privitoare si la alte fiinte de acest fel pe Pamant, dar a afirmat cu certitudine ca operatiuni de acelasi fel au mai existat, vizand situatii asemanatoare. Iar unitatea de elita 7620 Air Intelligence Wing, a carei existenta a fost secretizata multi ani, este considerata autoritatea suprama in investigarea acestui gen de cazuri. Intre speciile de extraterestri cu care se speculeaza ca omenirea ar mai fi avut de a face de aproape, in epoca moderna, se numara si rasele Eben, specie pasnica si cooperanta, si Trantaloid, specie ostila si primejdioasa.

Daca ultima relatare se intampla sa le para cunoscuta unora dintre cititori, si nu pentru ca ar fi aflat-o anterior sub aceeasi forma, cel mai plauzibil motiv este asemanarea aproape izbitoare cu filmul artistic american “K-PAX”, a carui intriga se bazeaza pe situatia unui pacient al unui spital pentru boli mentale care pretinde ca ar veni de pe o alta planeta si ofera detalii impresionante despre lumea lui. De asemenea, la fel ca in cele prezentate mai sus, si in film, personajul principal dispare in final ca prin minune din camera de spital. Cercetand pe Wikipedia cateva detalii despre cartea si filmul “K-PAX”, se mentioneaza in scurta descriere ca, desi este o poveste fictionala, ea este prezentata ca si cum s-ar baza pe fapte reale. Putin probabil ca asemenarea dintre cele doua povesti sa fie pur coincidentiala.

Desigur, mometan, publicul nu dispune de, poate, nici macar o singura dovada incontestabila ca extraterestri ar trai printre noi. Si pana cand se va dovedi acest lucru, daca se va dovedi si daca este real, asemenea teorii vor ramane doar apanajul unei fantezii exacerbate, fantezie impartasita, totusi, de multi colocuitori ai planetei.

Sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

De ce parintele Arsenie Boca l-a pictat pe ereticul Francisc printre Sfinti?

Citez din articolul Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca:
   Biserica din Draganescu
Pe pojghita varului de fresca din pronaosul bisericii din Draganescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o incepand cu anul 1968, parintele a strecurat inexplicabil cateva imagini premonitorii, neobisnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Desi plasate vizibil pe cei doi pereti laterali de la intrare, scenele respective nu sunt usor de observat, parand a se dizolva pana la contopire in multitudinea altor scene biblice importante: Invierea, infatisarea iadului si a Cetei celor Drepti. Oricat te-ai stradui, din intregul picturii nu distingi nimic, in afara unor chipuri biblice, desenate pe cat de canonic, pe atat de aparte si de potrivit lirismului meditativ din arta parintelui. Biserica Draganescu nu e o sala de muzeu renumit, in care intri doar sa-ti domolesti orgoliul sau curiozitatea intelectuala. La Draganescu trebuie sa vii de mai multe ori si sa ai rabdare, cerandu-i parintelui Arsenie sa-ti “arate”. Dupa o vreme, cu alti ochi si alta stare sufleteasca, incepi sa vezi. Mesajul si proorocia parintelui se afla chiar in fata ta. Cu litere de un rosu sangeriu, sta scris cuvantul: “Faradelegile atrag pedeapsa pe pamant”. Alaturi, intr-o completare tainica si complicat de simpla, apare desenul si toata prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea moderna: de la terorism la modificarea genetica; de la globalizarea mondiala la secularizarea new-age-ista a bisericii lui Hristos.
“Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua in cinci colturi o sa dispara”
Multe se spun despre minunile si profetiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent deopotriva in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. Altii se indoiesc, considerand ca toate acestea sunt exagerari venite din idolatrie si nalucire sentimentala; ca sfintenia parintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiratie si pietism. Nici acum, dupa 30 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu stim prea bine daca parintele a prefigurat cu adevarat ororile bolsevismului sau caderea lui Ceausescu, caruia i-a transmis printr-un om al Securitatii ca nu o sa mai apuce anul 1990. Ceea ce stim cu siguranta este ca parintele Arsenie avea darul “inainte-vederii”, dar niciodata nu facea din asta prilej de uimire si de spectacol printre credinciosi.



Parintele Arsenie, lucrand in anii ’80 in altarul Sfintei Biserici de la Draganescu
Dimpotriva – atatea cate erau, cuvintele lui profetice nu-ti vorbeau in clar, ci te chemau discret la cautarea sensului ratacit printre alte sensuri, asa cum s-a intamplat cand parintele a prezis marile cutremure ale secolului XX, spunand ca Bucurestiul “se va oua de doua ori”, iar la a treia ouare, marele oras va fi sters de pe fata pamantului pentru pacatele lui. Tot asa, in ascunzisul tainei, parintele va rosti inca din 1940 o profetie legata de ascensiunea comunismului, dar si de inlocuirea lui cu o ispitire si mai mare: “Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi o sa dispara, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume (…) Asta va fi peste multi ani, si noua, Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi (…) Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas. Caci dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimiti (vanduti dusmanului) si abia atunci va incepe o noua lupta, fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!”.
Apocrife greu de datat si, in acelasi timp, ciudat de actuale, cuvintele parintelui par sa ne certe. Degeaba ispitim viitorul in cautarea unor intamplari uimitoare. Degeaba cercetam amintirile fagarasenilor care l-au cunoscut si mergem in pelerinaj la Prislop, pentru a cere raspuns la crucea si tarana mormantului. Adevarul e mult mai aproape de noi. Marele si adancul sau discurs profetic se afla chiar sub ochii nostri, la doi pasi de Bucuresti, intr-o modesta bisericuta de tara. Acolo, in icoanele si chipurile de sfinti de la Draganescu, e raspunsul. Acolo trebuie sa gasim mesajul si cheia de intelegere a spuselor parintelui. Asa cum observa marele profesor de mistica teologica, Nichifor Crainic, parintele Arsenie a asternut pe varul bisericii – nu ipostaze si scene biblice, ci predici fierbinti, cugetari si ganduri mustind de intrebari si intelesuri. Pe zidurile de catedrala taraneasca de la Draganescu, parintele a pictat crezul sau, deopotriva cu taina unui mesaj profetic, pe care nimeni – nici teologi, nici oameni de arta – nu au incercat pana acum sa-l cerceteze si sa-l inteleaga.
“Voi ati inceput sfarsitul lumii”
Sa ne imaginam o clipa locul si armonia culorilor. La orice ora din zi si din noapte, pe zidul din stanga bisericii troneaza regala si de nerepetat capodopera parintelui. In irizari unice si translucide, ca o adiere sau un suspin de om indragostit, parintele a pictat chiar fundamentul credintei noastre crestine: Invierea lui Hristos, biruirea mortii si triumful Luminii fara de sfarsit. In contrast, pe zidul opus, sta avertizarea – Scaunul de Judecata si glasul pictat al parintelui, cu gandurile si viziunile sale iluminate. Ascunse discret si cu o cheie mereu schimbata in linii si tonuri de culori, cuvintele parintelui Arsenie te indeamna insistent sa zabovesti asupra lor si sa iei aminte. Intr-un tarziu, intelegi si te cutremuri.

Biserica Draganescu
Ceea ce in anii ’70-’80 parea viziune subiectiv artistica si adaos indraznet la erminia bizantina, astazi, dupa aproape 30 de ani, ni se arata a fi un teribil strigat de trezire – o manie profetica, plina de repros si ingrijorare: imaginea apocaliptica a unor zgarie-nori incendiati, ca o prefigurare a zilei de 11 septembrie; imaginea unei navete cosmice, prefatand parca dezastrul misiunii Apollo 13; imaginea lui Nietzsche si Platon, conversand probabil despre adevar, despre genealogia moralei si “moartea” lui Dumnezeu, in timp ce fata cinic zambitoare a unui diavol sopteste la urechea umanitatii otrava spuselor lui paradoxale: “Eu nu exist”, implinind astfel cea mai perfida si mai ucigatoare ispita a lumii moderne: ignorarea celui rau; acceptarea lui prin indiferenta, lene sau toleranta.
Ca sa intelegi ceva din mesajul parintelui, trebuie sa te apropii atent si indelung de fiecare trasatura de penel. In parte, orice detaliu te uimeste prin ceva: faptul ca si diavolii au aura (una stricata, serpeasca, desigur); faptul ca in pictura parintelui nu exista nici o tusa pregnanta de negru, iadul fiind desenat doar in palalai incendiare de rosu sau caramiziu murdar; faptul ca, in una din scene, insusi Hristos o tine in brate pe Fecioara Maria ca pe o copila si nu invers, cum o consacra erminia bizantina; faptul ca cele doua mari biserici crestine (Sf. Sofia de la Constantinopol si Sf. Petru de la Roma) stau impreuna intr-un semicerc cu raze, dar intr-un loc nedecis inca – undeva intre Iad si Rai.

“Sfanta Liturghie mai tine lumea”
Dureaza ceva pana sa observi marile scene si dezvoltari ideatice; sa observi tulburatoarea tema a Calugarului rastignit (cu picioarele in iad si mintea in Rai) sau locul central oferit Nuntii din Cana Galileei, uimitoare prin interpretarea parintelui, care aduna la aceeasi masa fara sfarsit – nu numai mirii, dimpreuna cu cei 40 de mucenici de la Sevasta, in floarea varstei, dar si cortegiul menit sa-l petreaca pe staretul Zosima pe ultimul sau drum, sugerandu-ne astfel ca la bucuria nuntii ceresti exista doar trei cai de a ajunge: casatoria crestina, calugaria si mucenicia martirica.

Cina cea de taina (fragment)
Pe zidurile bisericii din Draganescu, semnificatiile se succed in straturi suprapuse. Nici un chip de sfant nu seamana cu altul. Chiar si in multime, in Ceata celor Drepti, privirile Cuviosilor exprima ganduri si vointa proprie. Pictura nu fixeaza gesturi anume si nu opreste din drum pasii vreunui Apostol, cum se intampla pe zidurile altor biserici. Pictura de la Draganescu se unduieste, tresare, palpaie, respira si se inalta din teluric, spre apoteoza Invierii pe Cruce si intarirea mesajului lasat de parintele, ca o ultima avertizare: “Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte in Imparatia in care nu ati trait pe pamant”.
Sunt multe “indrazneli” si actualizari tulburatoare in pictura bisericii si toate par sa repete acelasi strigat de trambita apocaliptica, adresat omului: “Cu stiinta ati dezlantuit cataclismul stihiilor asupra voastra. Asa va trebuie. Ati inceput sfarsitul lumii!”. O spune parintele Arsenie Boca, absolventul de medicina, teologie si bellearte – calugarul simplu si “omul imbracat in haine de in”, care citea deopotriva Filocaliile si ultimele carti despre quasari sau unde cuantice, fara sa vada o contradictie intre crestinism si stiinta, intre iutimea cunoasterii intelectuale si miracolul energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Cu fiecare cadru pictural inscris pe perete, discursul parintelui pare sa devina tot mai clar si ultimativ – sa fugim de mandrie desarta, de neadevarul si minciuna zilelor noastre, care ne repeta mereu ca omul e stapanul deplin al lumii, care ne indeamna sa ne bucuram de placerile vietii si ne consoleaza perfid: “Fii pe pace. Ai destul timp sa te mantuiesti. La batranete ce ai sa faci?”.
“Incepe timpul mucenicilor”
Neindoielnic, parintele isi cunostea sfarsitul. Ucenicul sau, Preasfintitul Daniil, episcopul ortodox din Varsetul Voivodinei, isi aminteste ca, in decembrie 1988, la ultima lor intalnire de la Prislop, parintele a plans pentru prima si ultima oara, in fata obstii adunate sa celebreze apropierea sfintelor sarbatori de Craciun. Anul urmator, in prag de iarna, parintele va cadea nemiscat la pat si se va stinge sfielnic si tacut, ca palpairea unei lumanari suflate de boarea unui vant. Nimeni nu poate sti cui anume ii erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranta, era un semn de despartire, dar si de intarire a ceea ce se spune ca profetise pentru ultima oara poporului roman, cu putin timp inainte de caderea comunismului: “Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol… Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum incepe timpul mucenicilor”.

Previziunea viitorului
Parintele Arsenie trebuie sa se fi despartit de noi cu regret si amaraciune. Nu numai ca vedea in duh ce o sa ni se intample, dar ne iubea pe toti atat de mult, incat ar fi vrut sa-i puna pe fagaraseni, dimpreuna cu tot poporul credincios, intr-o icoana a neamului romanesc, intruchipata sub forma unui taran simplu si imbracat in in, ce sta in rugaciune cu bratele spre cer, ca Moise pe munte, avand deasupra culmile carpatine, pe care se ridica crucea de pe Caraiman, cu o ceata de cuviosi dincolo de zare, sub profilul celor trei mari lacasuri ale neamului: Cozia, Voronet, biserica de lemn a lui Horea.
In cei aproape 80 de ani ai sai, parintele nu a mai avut timp sa ne lase decat niste insemnari si niste schite, desenate infrigurat in minuscula sa chilie de la Sinaia. Cercetandu-le cu atentie, vom descoperi cu uimire ca, in recluziunea meditativa de la Draganescu, parintele nici nu a profetit si nici nu a transpus dogmatic Scriptura in desene, ci a incercat, dupa cum singur recunoaste, sa picteze ceva mult mai important: zborul si tacerea. E limpede ca nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu si sa I te apropii cu o catime macar, daca nu esti un pic vizionar si poet, daca nu repeti si nu crezi odata cu parintele ca prezentul nici nu ne domina si nici nu ne apartine. Atunci cand ne ocupam prea mult de el, prezentul e o iluzie si o capcana. Sa nu-l preamarim niciodata. “Prezentul”, spunea cuviosul Arsenie Boca, “e doar viitorul trecutului”.
impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum incepe timpul mucenicilor.
In articol se spune la un moment dat:
care citea deopotriva Filocaliile si ultimele carti despre quasari sau unde cuantice, fara sa vada o contradictie intre crestinism si stiinta, intre iutimea cunoasterii intelectuale si miracolul energiilor necreate ale lui Dumnezeu
Nu stiu daca chiar asa gandea parintele sau e parerea autorului articolului. Oricum, „stiinta” cu quasarii e creatia mintii dracesti a celor cu „steaua cu sase colturi”.
Ce ma nedumireste insa pe mine sunt urmatoarele doua chestiuni si ii rog pe preotii si pe cei cu pregatirea teologica temeinica sa incerce sa aduca cat mai multe explicatii. In particular am discutat cu multi, e timpul insa sa vorbim si pe fata. Asadar, de ce parintele a pictat:
   1) BISERICA SF. SOFIA (Constantinopol) si SF. PETRU (Roma) IMPREUNA  
   In afara de cele din articolul de mai sus, iata si ce mai putem citi in articolul PICTURA PARINTELUI ARSENIE BOCA:
Un exemplu foarte „concret” il gasim la Draganescu. In partea stanga a naosului, spre final, putem citi cuvintele: Extra Ecclesia Nulla Sallus (Sf. Ciprian, De unitate Ecclesiae, cap. IV). Imediat jos sunt reprezentate bisericile Sf. Sofia din Constantinopol si Sf. Petru din Roma – impreuna! Cele doua biserici se alatura, formand un corp comun, iar in semicerc deasupra lor este scris: „Cred intru una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica”. Este un apel simbolic la unitatea de credinta a Bisericii din timpul Sinoadelor Ecumenice. Iata un motiv in plus pentru care pictura Parintelui Arsenie poate fi numita profetica13
…
   13 Ibid., p. 176, P. S. Daniil de Varset: „Invaluite de mana Parintelui Arsenie in acelasi nimb si aura intr-o «perihoreza» ecumenica vizionara, ortodoxia si catolicismul, reprezentate simbolic de catre cele doua catedrale emblematice – Sf. Sofia din Constantinopol si Sf. Petru din Roma – vor ajunge intr-un tarziu din nou la  «unirea ipostatica» a primului mileniu crestin, conform iconografiei de la Draganescu”.
 ...................................
Sursa: Saccsiv’s Weblog