Se afișează postările cu eticheta scorpion. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scorpion. Afișați toate postările

vineri, 31 octombrie 2014

Horoscop Urania - Săptămâna 1 – 7 noiembrie! Luna Plină în Scorpion pe 7 noiembrie


Săptămână obișnuită, fără evenimente astrologice majore, fără piedici astrale foarte mari, dar, totuși, nu tocmai ușor de suportat.

Mai întâi din cauza tranzitelor propriu-zise ale Soarelui prin registrul, metaforic vorbind, al „morții”, al sfârșitului, al coborârii sevelor vitale în adâncul pământului. Se sfârșește domnia zeiței Demeter și începe domnia Persefonei. Este un pasaj astral încărcat de tristețe sau de îngrijorare. Unii se vor simți chiar depresivi în această perioadă. Datele astrale împing spre reflecții asupra vieții și rosturilor unor atașamente sau ambiții. Multe dintre ele li se vor părea, unora, vanități sau vise deșarte. Este momentul necesar pentru curățarea de lucruri grele, neplăcute gândului sau sufletului și păgubitoare trupului. Dar asta nu echivalează cu o curățare de toxine, ci cu o punere a gândurilor într-o ordine necesară pentru a se putea acționa mai departe. Mai poate fi vorba de împăcare, de întoarcere la cele sfinte, de cântărire lucidă a propriilor fapte și, în final, de acceptarea unor renunțări fără de care nu se poate. Amintiri, idei, ambalări inutile, toate trebuie aruncate peste bordul corabiei sufletului: o încarcă prea tare, o pun în pericol. Ruperea de trecut nu înseamnă abandonarea unor activități și proiecte utile, demne de respect. Înseamnă doar alungarea unor sentimente (cel mai adesea niște „fixații”) care îl pot bloca, la un moment dat, și pe cel mai determinat adult să acționeze în beneficiul personal.


Citeste horoscopul pentru fiecare zodie aici:

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/horoscop-urania-saptamana-1-7-noiembrie-luna-plina-in-scorpion-pe-7-noiembrie-512792.html

joi, 23 octombrie 2014

23 Octombrie 2014: ECLIPSA SOLARA si Luna Noua in SCORPION! Cel mai puternic eveniment astrologic al anului



Eclipsa partiala de Soare in Scorpion. Luna Noua in Scorpion. Venus in conjuctie cu Soarele si Luna. Vezi cum te va afecta acest fenomen astrologic puternic in perioada urmatoare de timp!

Pe 23 octombrie are loc o eclipsa partiala de soare care va fi vizibila in estul Asiei si in cea mai mare parte a Americii de Nord, dar nu si din Romania. Este un fenomen deosebit si interesant atat din punct de vedere astronomic, cat si din punct de vedere astrologic.
eclipsa de soare partiala
Foto: Eclipsa partiala de soare, Shutterstock
“O eclipsa de soare are loc atunci cand Luna trece intre Pamant si Soare, total sau partial, acoperind imaginea Soarelui la o vizualizare de pe Pamant.”, explica site-ul www.sprestele.ro . “Eclipsa solara partiala va avea loc in regiunile polare ale Terrei atunci cand centrul de umbra a Lunii va trece aproape de Pamant. Centrul umbrei Lunii va trece peste Polul Nord astfel ca eclipsa va fi partiala si vizibila la rasarit in extremul orient a Rusiei si Japonia si inainte de apusul soarelui in America de Nord.”


Eclipsa partiala de Soare in Scorpion/ Luna Noua in Scorpion

Eclipsa solara in Scorpion de pe 23 octombrie aduce cu ea un aspect important: TRANSFORMAREA. Pe 23 octombrie, Soarele va intra in Scorpion si se va afla aici pana pe 22 noiembrie. Este un aspect pe care il poti transpune in acel domeniu al vietii tale in care ai cea mai mare nevoie. Este momentul ideal de a-ti explora pasiunile. Chiar daca le urmezi fidel si iti asculti vocea interioara, nu iti neglija nici realitatile practice. Ele te ancoreaza in prezent si te ajuta sa pui in practica ceea ce iti doresti. Aceasta eclipsa solara este momentul ideal pentru a-ti investiga interiorul, adresandu-ti acele intrebari pe care, de teama raspunsului pe care l-ai putea primi, evitai sa ti le adresezi.

“Eclipsa de Soare are loc in faza de Luna Noua in Scorpion ( Soarele in Scorpion se afla in conjunctie cu Luna in Scorpion) si se formeaza la data de 24 octombrie 2014, ora 00:57, ora Romaniei, pe gradul 0: 25 in Scorpion, in apropierea Nodului Nord Lunar in Balanta pe gradul 19:21, si este o eclipsa ce poate aduce oportunitati imense pentru viitor.

Cu Luna Noua in Scorpion, cei nascuti in jurul datei de 24 ( plus, minus trei zile ) din semnele fixe ( Scorpion, Taur, Leu si Varsator) vor simti influenta acestei energii mult mai puternic decat ceilalti; acest lucru este valabil si daca aveti axele principale adica ascendentul, descendentul, casa carierei sau orice planeta personala in jurul gradului 1 din orice semn zodiacal” 
se arata pe site-ul de astrologie adriana-astro.com
Scorpionul iubeste adevarul autentic si doreste sa il afle cu orice pret chiar daca acest lucru inseamna sa se elibereze de fricile sale, de umbrele sale, de vulnerabilitatile sale, de toate acele lucruri pe care si le-a reprimat sau suprimat pana acum. Aceasta eclipsa de soare va fi o provocare pentru multi intrucat ii va forta sa se uite adanc in interiorul lor pentru a intelege ceea ce simt si isi doresc cu adevarat. Eclipsele solare sunt in general precedate de Luni noi puternice, aducand cu ele mari sfarsituri ale unor aspecte ale vietii tale, dar lasand loc in acelasi timp si pentru noi inceputuri. Ele conduc de multe ori si catre noi drumuri, iar efectele lor pot fi resimtite chiar si la luni si ani de cand au avut loc. Aceasta eclipsa este si ea un timp al initierii, un timp al implinirii, un timp al adevarului, un timp al actiunii, un timp al eliberarii de datorii karmice care va tineau pe loc.

Eclipsa din Scorpion ne va oferi posibilitatea sa incepem etape noi in viata noastra si sa ne eliberam de ceea ce ne tine pe loc in evolutia noastra, privind inainte pentru a ne valorifica potentialul maxim si a progresa. Eclipsa ne obliga sa renuntam la tot ce este vechi, nefolositor noua si sufletului nostru. Indiferent ca ne referim la dragoste sau la planul profesional, exista o imperiozitate de a rezolva problemele care bea framanta si de a le gasi solutii. Ceea ce este minunat din punct de vedere astral este faptul ca si si reusim sa “vedem” solutii in cazul unor probleme mai vechi.
eclipsa de soare

In perioada care va urma, multe din relatii vor trebui reinventate pentru a putea supravietui. Si relatiile de dragoste vor fi supuse transformarii, unei “morti” potentiale pentru a se putea naste din nou, mai puternice. Daca aceste relatii de dragoste nu sunt favorabile destinului vostru personal, atunci ele au chiar si potential de a se destrama definitiv, lasand loc unui nou drum si unui nou inceput. Se pot inchide ferestre pentru voi, insa se pot deschide usi noi, in care accentul pica asupra implinirii visurilor voastre. In aceasta dinamica astrala, sincronicitatea joaca si ea un rol important. Te afli la locul potrivit la timpul potrivit si esti ajutat de oamenii potrivit in momentul potrivit.

Luna, Soarele si Venus in tripla conjuctie

Ceea ce este cu adevarat interesant la aceasta eclipsa din 23 octombrie este faptul ca se formeaza nu doar o conjuctie la grad perfect intre Luna si Soare, dar celor 2 planete li se adauga si Venus, formandu-se astfel o tripla conjuctie. Venus se va afla in Scorpion pana pe 16 noiembrie, influenta acestei planete a creativitatii, a interactiunii si a relatiilor fiind puternic vizibila in urmatoarea perioada de timp. Venus ne va face sa experimentam mai intens senzualitatea si sexualitatea, intensificand totodata energiile si intuitia.

Intuitia va devine ghidul tau calauzitor in urmatoarea perioada de timp, iar daca logica mai poate da gres in unele decizii, instinctele nu o vor face. Daca ti-ai propus sa atragi in viata ta ceea ce iti doresti, in perioada urmatoare este momentul perfect pentru a face acest lucru. Concentreaza-te asupra dorintelor tale interioare si fii sincera cu tine insati in ceea ce le priveste. Raportul de putere in relatii are si el tendinta de a se echilibra in urmatoarea perioada de timp. Mercur care va intra si el in peisaj incepand cu data de 25 octombrie va ajuta la imbunatatirea comunicarii in cuplu si a relatiilor, favorizand totodata negocierile.

Sursa: www.garbo.ro

luni, 20 octombrie 2014

Horoscop. Planeta Venus tranzitează zodia Scorpionului

Horoscop. Planeta Venus tranzitează zodia Scorpionului
Horoscop. Planeta Venus tranzitează zodia Scorpionului
În perioada 23 octombrie – 16 noiembrie 2014, Venus, planeta iubirii, va tranzita zodia Scorpionului. Seducţia, senzualitatea şi pasiunea vor fi elementele centrale ale vieţii noastre în acest interval.


Venus, planeta iubirii, se “întâlneşte” cu zodia care reprezintă sexualitatea, seducţia şi secretele. Dar Scorpionul este şi semnul obsesiilor, al dorinţelor extrem de puternice şi al reacţiilor nestăpânite, scrie Eva.ro.
Secretele sunt domeniul Scorpionului, iar Venus în acest semn aduce o nevoie obsesivă a afla ceea ce ascund alţii, în special partenerul de viaţă sau persoana de care eşti îndrăgostită.
Rişti să te transformi într-un adevărat detectiv, iar dacă nu reuşeşti să-ţi menţii emoţiile sub control, gelozia şi suspiciunea pot pune stăpânire pe tine.
Venus în Scorpion poate aduce tentaţii în plan sexual. Dacă eşti singură, vei fi mai înclinată ca oricând să dai curs aventurilor erotice.

Sursa: www.realitatea.net

miercuri, 1 octombrie 2014

"O NOUA PERSPECTIVA" - Mercur retrograd in Balanta/ Scorpion 4-25 octombrie 2014









“Cuvintele interzise orienteaza gresit sau dezorienteaza. Deci, trebuie sa fii mai presus de cuvintele oamenilor: sa nu te atinga nici lauda, nici ocara din ele. Cuvintele sunt fiinte vii, capabile sa faca treaba la care au fost trimise. Si fiindca sunt fiinte vii, viata din viata, pe cel care le-a creat ele-l insotesc pana la judecata de apoi, ca niste copii ai lui, cu toate consecintele lor. Marturisirea lor cu pocainta mai poate schimba situatia. Taina pocaintei este o judecata milostiva. Aici, ce opreste aceasta nu mai ajunge la cealalta. „Zece porunci are intelepciunea: de 10 ori sa taci si o data sa vorbesti si atunci putin”, din cartea “Invataturi ale parintelui Arsenie Boca”.
Pe 4 octombrie 2014, ora 20:03, ora Romaniei, Mercur isi incepe miscarea aparent retrograda in semnul Scorpion gradul 2:19, termina aceasta aparenta intoarcere in timp in data de 25 octombrie 2014 pe gradul 16:46 Balanta. Perioada de umbra a lui Mercur a inceput pe 14 septembrie 2014, adica atunci a trecut pentru prima data peste gradul final al miscarii lui retrograde, peste gradul 16:46 Balanta. Este o perioada in care energia lui Mercur poate pune in evidenta anumite probleme ce se cer a fi reevaluate si rezolvate atunci cand intra in miscare aparent retrograda (unii oameni pot intampina probleme mult mai mari in aceasta perioada).
Mercur este un arhetip al cunoasterii magice, el este un zeu complex, un erou civilizator, un patron al stiintelor, al cunoasterii oculte, este alchimistul cerului ce “cunoaste totul si poate face totul”. In astrologie,Mercur guverneaza toate activitatile care se refera la comunicare, deplasare, invatamant, semnarea unor acorduri, corespondenta de toate felurile, echipamentele de comunicare, calculatoarele, telefoanele, aparatele de radio, calatoriile, masinile, bicicletele, trenurile, avioanele, schimburi comerciale, diferite hotii. Sa nu uitam ca Mercur are renume de mare trisor ce stie atat de usor sa pacaleasca, sa vanda si sa cumpere intr-un fel avantajos pentru el. Cand Mercur este direct, scopul lui universal este de predare a noilor cunostinte intr-un mod usor, informatia curge usor si este inteleasa la fel de usor, mintea este clara si capabila sa inteleaga sensul adevarat al informatiei primite, conversatiile sunt usoare fara a fi bruiate. Cand Mercur devine retrograd, accesul la aceste noi cunostinte este interupt fiind un timp in care trebuie sa ne intoarcem la acele probleme ramase neterminate, la acele probleme ramase in timp fara o rezolvare. Mercur retrograd este o energie ce stie sa ofere “solutii” la toate problemele nerezolvate sau la cele rezolvate intr-un mod gresit, este o noua sansa cosmica oferita de Univers sa indreptam anumite erori in problemele considerate solutionate, dar intr-un mod gresit. Mercur retrograd ne reaminteste ca viitorul nostru mai are nevoie de anumite amanunte uitate, ascunse in trecut, are nevoie de o analiza profunda a pasilor trecuti facuti necorespunzator menirii noastre divine.
Mercur retrograd in semnul Scorpionului poate fi asemeni unui detectiv care se intoarce inca o data la locul faptei sa investigheze o problema aparent rezolvata, este o minte ce poate ajunge la radacinile oricarei situatii, dar ce gaseste acolo poate sau nu poate sa fie prea frumos. Mercur in Scorpion este o minte profunda dar care destul de greu renunta la ideile lui (scorpionul este un semn fix), acuma, aceasta perioada poate sa ajute destul de mult in descoperirea acestor idei fixe la care trebuie sa renuntam sau sa le redefinim, reevaluam. Asa cum Mercur isi incetineste rirmul (de fapt ,miscarea aparent retrograda inseamna o miscare incetinita a planetei respective) si noi trebuie sa incetinim ritmul. Doar asa, putem fi atenti la mesajele acestei energii, altfel, putem rata elemente esentiale reevaluarii, rezolvarii unei probleme, a unei situatii de viata (asta in functie de domeniul de viata energizat de Mercur retrograd). Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce sunt la suprafata iar Mercur in Scorpion ne ajuta sa mergem dincolo de aparente, acolo putem gasi raspunsurile de care avem nevoie. Secretele, afacerile murdare devin vizibile in aceasta perioada. Toate zonele de comunicare sunt afectate in special cele legate de lucruri ascunse, secrete, intalniri intime, sexuale, gelozie, afaceri, credite, banci, investigatii, ocultism, putere. Pe 10 octombrie, ora 13:26 Mercur re-intra in semnul Balantei si devine “profesorul“ care corecteaza o relatie, o lege, o casnicie, o alegere gresita, o uniune gresita. Ziua de 10 octombrie poate fi mai grea deoarece Mercur trece de la inceputul unui semn fix (Scorpion) la sfarsitul unui semn mutabil (Balanta) si energia lui este amplificata, deci, mare atentie. Cum Balanta guverneaza angajamentele, Mercur retrograd in acest semn va analiza, bruia sau binecuvanta orice angajament al sufletului. Comunicarea in doi poate fi destul de grea, un cuvant poate rupe o relatie, un cuvant poate da viata unei relatii vechi, dar trebuie sa stiti ca reuniunea nu va fi permanenta, nu cumparati nici un inel. Mercur retrograd este renumit pentru refacerea unei relatii vechi, dar este o magie in ton cu “n-a dansat decat o toamna “.

Tot Balanta vorbeste despre dreptate, egalitate, justitie, compromisuri, diplomatie, iar Mercur retrograd va aduce in atentia noastra toate aceste lucruri. Cat este Mercur retrograd, cuvintele pot fi adevarate magii albe sau negre, deci incercati sa fiti magicienii pacii si nu ai razboiului. Orice conexiune sanatoasa poate deveni mai sanatoasa, orice conexiune toxica devine parca mai toxica, grea, de nevindecat. Este momentul adevarului in relatiile de orice fel, dar atentie, este un adevar divin si nu un adevar al nostru. Rolul acestei perioade de retrogradare a lui Mercur este unul care permite sa rezolvam conflictele, relatiile dezechilibrate, totul merge catre armonie, fara ea, viata relationala este grea.
Pana pe 16 octombrie ora 23:45, inca ne miscam prin prea mult intuneric, prin prea multe semne de intrebare, dar dupa conjunctia Soarelui cu Mercur retrograd, parca se aprinde lumina, informatiile incep sa se lege, adevarul incepe sa prinda contur. Cand Mercur retrogradeaza in spatele Soarelui putem spune ca este mai usor sa gasim “ceva pierdut” deoarece este luminat drumul.
Conjunctia Soare -Mercur retrograd are loc pe 16 octombrie, la aceasta intalnire participa si Venus, dar si asteroidul 38083 Rhadamanthus.
In mitologia greaca, Rhadamanthus a fost fiul lui Zeus si al Europei si fratele lui Minos. In calitatea lui de conducator si judecator al lumii interlope care din punct de vedere simbolic inseamna “dupa moarte“, el este renumit pentru dreptatea lui, pentru onestitatea lui scrupuloasa pedepsind grav infractorii. In sens poetic si literar, Rhadamanthus inseamna hotarare inflexibila, dreapta. In astrologie, energia lui Rhadamanthus arata capacitatea de a evalua corect si drept un proces, o situatie de viata, o proba. Tema principala a acestei energii este aceea de a aduce adevarul in lumina pentru o situatie, fapta din trecut.
Avand in vedere ca mitul se refera la “ judecata dupa moarte”, acuma, in tranzit si in fuziune cu Mercur retrograd in Balanta, judecata are legatura cu actiunile din trecut legate de relatii, asocieri, uniuni, politica, sistem financiar, banci, valori, ceva a fost facut, deciziile au fost luate, banii au fot cheltuiti, escrocii si-au facut treaba.
Infuenta lui Rhadamanthis (judecata) de mana cu Mercur retrograd (decizii scrise din trecut) in Balanta (relatii, uniuni, judecatori, legi) incepe dupa ce alegerile au fost facute si nu mai pot fi schimbate, are legatura cu ceea ce a fost facut si nu mai poate fi anulat, ci doar pedepsit.
Trecutul este un judecator aspru al perioadei lui Mercur retrograd, suntem chemati in fata instantei divine iar Rhadamantus nu este influentat nici de emotii, nici de fel de fel de scuze, el pedepseste tot ce este ilegal, inacceptabil in special in relatii, uniuni, aliante politice, politicieni. Alegerile, faptele din trecut vin in prim-plan pentru revizuire iar tot ceea ce are o urma de incorectitudine, o urma de murdarie sufleteasca, va fi adus in lumina. Orice pacat va fi evaluat si pedepsit de Rhadamanthus scrupulos, integru si atent la faptele cauzei. Cine a crezut ca poate scapa, ca actiunile egoiste si murdare zac acum ascunse in trecut, va fi extrem de mirat sa vada ca trecutul vine peste el. Rhadamanthus nu are limite, stie atat de bine sa gaseasca abuzurile, ilegalitatile si sa faca o nota de plata pentru ele. Aceasta energie nu poate fi pacalita sau potolita, are o memorie foarte lunga si vede in ambele lumi. Rhadamanthus (hotararea) aduce ceea ce este drept intr-o relatie (Balanta).
Deoarece Mercur retrograd incepe pe gradul 3 Scorpion, perioada 4-10 octombrie poate fi mai grea pentru Scorpionii, Taurii, Leii, Varsatorii nascuti in jurul datei de 27 octombrie, mai, iulie, ianuarie. Mercur retrograd in Balanta se opreste pe gradul 16, in consecinta, cei nascuti dupa data de 6 octombrie, aprilie, iulie, ianuarie, vor fi in atentia lui Mercur. Pentru ceilalti, influenta lui Mercur retrograd are un impact personal in domeniu de viata unde aveti semnele Balanta si Scorpion.
Gemenii si Fecioarele sunt in centru atentiei deoarece vorbim de retrogradarea sefului lor astral.
Daca aveti Mercur retrograd in harta natala, puteti beneficia din plin de aceasta miscare deoarece ii cunoasteti tonul, face parte din voi.
Mercur este o energie legata de minte si isi petrece aproximativ o treime din timpul anului in mers retrograd, acelasi procent il petrecem si noi dormind. Asa cum prin somn noi ne reparam, revitalizam, Mercur retrograd este un timp pentru a repara, revizui, restabili anumite lucruri, situatii de viata din trecut si care lasate asa ne pot afecta viitorul. Eu spun ca este de bine, ca intotdeauna, universul ne poarta de grija si chiar trebuie sa multumim Cerului pentru aceasta grija.
Nu uitati ca “ mersul inapoi este mai dificil decat mersul inainte”.
Adriana Tudosa
*Imagine:http:media.wizards.com

Articol preluat de pe www.astrocafe.ro

vineri, 26 septembrie 2014

Horoscop 26 Septembrie - 9 Octombrie 2014: Ceres - Saturn in Scorpion

"Singurul motiv pentru care exista timpul este acela ca lucrurile sa nu se intample toate deodata" Albert Einstein
Noi traim intr-o lume in care timpul este coordonata cea mai importanta a vietii noastre. Daca in spatiu te poti misca inainte si inapoi , timpul are o singura directie. Mintea noastra este setata sa perceapa si sa masoare trecerea timpului.
Timpul exista pentru ca exista ciclicitate, pentru ca Pamanantul are o rotatie in jurul propriei axe de 24 de ore si o rotatie completa in jurul Soarelui de 365 de zile. Acesta este timpul pentru noi, ziua si anul. Cum ar fi pentru noi lucrurile daca Pamantul ar avea un ciclu de rotatie in jurul Soarelui de 150 de ani? Nu ar mai exista notiunea de AN. Toti am trai in acelasi an, in acelasi ciclu. Automat totul s-ar schimba intr-un mod imposibil de dedus. Dar ceea ce trebuie sa constientizam este ca timpul este o coordonata data de o miscare spatiala a unor corpuri ceresti. Daca Soarele nu ar rasari si nu ar apune am avea o zi sau o noapte permanenta - cam cum se intampla pe la poli.
In astrologie, stapanul timpului este Saturn. El este cel care face ca lucrurile sa se miste si ceea ce zicea Einstein , sa percem lucrurile secvential.
In perioada 26 Septembrie - 9 Octombrie 2014 , Ceres se va afla impreuna cu Saturn in semnul Scorpionului.  Ceres , printre multe alte lucruri, indica ceea ce ne ingrijoreaza cel mai mult in viata noastra. Indica frica a ceea ce urmeaza sa se intample. Am putea spune ca prin extrapolare ar indica teama de viitor, teama de a nu pierde ceva la un moment dat.
Ceres- Saturn in perioad aceata va crea un tipar astral in care se distorsioneaza perceptia timpului. Brusc putem deveni mult mai ingrijorati de curgerea timpului, de curgerea vietii noastre.  Putem deveni constienti de rapiditatea cu care au trecut anii,lunile, saptamanile.  Ingrijorarea ca nu vom avea suficient timp pentru a rezolva anumite lucruri va creste foarte mult in aceasta perioada. Automat si reactiile noastre vor fi influentate. Datorita fricilor putem deveni mai agresivi si vom avea tendinta de forta lucrurile. Poate apare si sentimentul deznadejdii , ca totul e in van, ca nimic nu merge, ca lipseste esentialul in viata voastra. 
Bineinteles. manifestarile difera de la o persoana la alta in functie de horoscopul fiecaruia. Clar cei mai afectati sunt cei cu marcaj de Scorpion urmati de Taur, Leu si Varsator.
Partea buna a acestui aspect este ca va scoate la suprafata o frica de care nu erati constienti. Veti avea ocazia de a va da seama de ce va temeti de fapt si unde sunteti voi foarte sensibili. Sfatul meu este sa constientizati teama dar nu neaparat sa actionati acum. Doar observati-o , acceptati-o si dupa 9 Octombrie aveti tot timpul sa lucrati asupra ei.
O alta influenta a lui Ceres-Saturn este ca va exista un puternic sentiment de neincredere in tot ceea ce reprezinta soliditate si stabilitate in viata: de la institutiile statului, la lege, sistem juridic, administratie pana la companii, traditie etc. Este ca si cum brusc ne putem intrebarea: Cum ar fi daca lucrurile pe care noi le luam ca fiind eterne si inalterabile vor dispare?  La nivel personal va puteti confrunta cu o teama vis-a-vis de tot ceea ce considerati piloni de baza in viata voastra. Pot apare evenimente si situatii in care sa va dati seama ca va bazati pe lucruri care intr-o buna zi pot dispare.
Aceasta configuratie astrala poate avea un impact puternic si in planul sanatatii. Mai ales tot ce tine de sistem osos si piele va fi mai sensibil in aceasta perioada.
Ceres simbolizeaza energia Pamantului prin anotimpurile sale si ideea de ciclicitate in natura. Din acest motiv, Ceres este un element prezent atunci cand se produc cataclisme naturale sau alte evenimente cu impact puternic in constiinta umana.
Ceres si Saturn se intalnesc o data la 5 ani in semne diferite. In semnul Scorpionului s-au mai intalnir in Septembrie 1954, Ianuarie 1867 si Ianuarie 1807. Asta in ultimii 500 de ani. Prin urmare avem de-a face cu un eveniment destul de rar.
In Septembrie 1954 au avut loc urmatoarele evenimente: cutremur in Algeria care a facut 1500 de victime, Uniunea Sovietica detoneaza prima bomba termonucleara - semnul Scorpionului,feribot scufundat in Japonia cu 1.100 victime , primul submarin nuclear lansat la apa de armata SUA.
In concluzie: in perioada 26 Septembrie - 9 Octombrie mai multa atentie la propriile emotii si trairi. Incercati sa fiti mai constienti de ceea ce simtiti si evitati reactii de moment. Incercati sa capatati o intelegere mai profunda a ceea ce simtiti. Lucrati la relatia voastra cu timpul.
Dan

Articol preluat de pe http://www.ascella.ro/

marți, 26 august 2014

Detergent universal: conjunctia Marte-Saturn in Scorpion


Conjunctia Marte-Saturn s-a produs pe 25 august 2014, pe fundalul Lunii Noi din Fecioara. Intalnirea celor doua planete considerate “malefice” in semnul cel mai puternic al zodiacului poate intra la categoria “evenimente astrologice”, data fiind periodicitatea. Marte si Saturn se intalnesc o data la doi ani, dar in Scorpion, ele nu s-au mai vazut din 14-16 februarie 1984, asta dupa ce conjunctia anterioara in aceeasi zodie avusese loc pe 13-15 decembrie 1924. 

Aspectul asupra caruia atragem atentia se pare ca vine de fiecare data pe un fond de tensiune si nemultumire sociala. El cade in mijlocul unor perioade de turbulente mocnite, cu jocuri de culise si instigare la revolta. Conjunctia Marte-Saturn in Scorpion parca bate cu pumnul in masa si cere plata unor despagubiri. Nemultumirile generale se coalizeaza, de obicei, in jurul unor personaje care devin dusmani publici.

Deloc intamplator, aspectul astronomic si astrologic se produce in 2014 in preajma sarbatorii crestine ce comemoreaza Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august). Sf. Ioan, Inaintemergatorul, a fost cel ce a vestit venirea Mantuitorului. Ca orice profet, el era purtator de Lumina si Adevar. Cuvantul sau era Cuvantul lui Dumnezeu. Numai ca majoritatea oamenilor prefera intunericul, nestiinta, manipularea, orbirea mintii, minciuna. Pentru Adevar e nevoie de truda, trebuie sa faci ceva. Pentru intuneric nu trebuie sa depui niciun efort. E mai simplu sa fii sclavul altora decat sa faci tu ceva pentru tine. E mai comod. Ca sa pasesti in Lumina, trebuie sa ai vointa si sa iesi din zona de confort, ceea ce poate sa doara. 

Cei ce au mesaje de transmis, cei ce au darul de a schimba ceva in constiinta oamenilor sunt luati acum in vizor. Fortele ignorantei lucreaza intens pe fondul acestei conjunctii Marte-Saturn prin barfe si judecati. E cel mai simplu sa codamni pe cineva dupa un sablon sa-l judeci si sa-l declari vinovat! Apoi sa-l iei drept reper pentru “Asa nu!”.

Decapitarea Sf. Ioan Botezatorul este exemplara pentru atitudinea multimii inraite si hotarate sa lupte cu orice mijloace sa-si conserve stilul de viata. In Biblie, episodul taierii capului anticipeaza rastignirea lui Iisus. Multimile vor sa-si revizuiasca stilul de viata pe ici, pe colo, adica sa nu se schimbe nimic. Oamenii de rand cauta scuze si se sprijina pe prejudecati, pe ce se face si nu se face, pe ce e bine si pe ce e rau, pe ce e frumos si pe ce nu. In momentul in care apar oameni dispusi sa-si traiasca viata fara sa-i intereseze de altii, creste exponential ostilitatea celor ce vor sa se agate cu dintii de existenta lor rigida.

Din 29 august 2014, de la Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul, pana la Pastele din 2015, pe 12 aprilie, energia de Scorpion a conjunctiei Marte-Saturn lucreaza intens.

Cei ce se ridica si au un cuvant de spus atrag furia celor ce nu concep ca existenta lor sa iasa din normele deja cunoscute. Polarizarea oamenilor devine tot mai evidenta: intr-o tabara stau cei treziti, care inteleg ca viata inseamna evolutie, alegeri constiente, legatura cu Divinitatea, in cealalata tabara fiind locul celor adormiti, ce nu se preocupa decat sa dea vina pe altii, pe soarta si pe Dumnezeu pentru toate nemultumirile lor! Adormitii prefera sa sufere, dar sa nu faca nimic cu viata lor, deci doar se plang ca sa atraga atentia si sa-i vampirizeze energetic pe cei din jur. Ei se ocupa numai cu intrigile, cu judecarea si condamnarea celor care nu sunt asemenea lor! Oricine iese in afara normei este declarat vinovat si aratat cu degetul!

Numai ca energia cosmica ce atinge acum Pamantul ii sprijina acum tocmai pe cei ce isi traiesc viata constient, dincolo de prejudecati si convingeri. Toti cei ce au curajul sa-si urmeze inima, sa iubeasca, sa-si schimbe viata eliberandu-se de constrangeri sociale sau religioase care-i ingropau de vii, toti cei ce-si revendica dreptul la fericire, toti cei ce deschid ochii si vad ca au fost manipulati si tinuti in intuneric de diverse institutii, ajung sa detina puterea asupra propriei vieti!

Adormitii impun doar interdictii! La ei functioneaza numai poruncile “asa se face, asa nu se face!”. Ei doar condamna, judeca si exclud!

Trezitii impun modele! Prin felul lor de a fi, prin cautarea de sine, prin evolutia lor, prin munca de a aduce Lumina in viata lor, ei ii inspira si ii contamineaza pe cei din jur. Pentru ca tot ce fac pentru ei fac si pentru altii! Si tot mai multi se trezesc din dogme, iluzii si intuneric!

Cei ce se cauta, merg pe drumul lor, isi traiesc constient misiunile personale, isi asuma responsabilitatea pentru tot cea ce creeaza, sunt luati in vizor, li se cauta punctele slabe, sunt discreditati. Daca raspund provocarilor, se consuma si isi incetinesc mersul inainte. Sa-si vada de drumul lor! Ei au treaba doar cu cei ce-i inteleg si ii iubesc! Si sunt din ce in ce mai multi!

Raul este la indemana oricui. Cu fapta, cu gandul sau cu un simplu cuvant aruncat gratuit, fara nicio acoperire. Cei ce stau in intuneric au tot dreptul sa sufere, sa se planga si sa fie indoctrinati!  Dumnezeu le permite, deci nici noi nu avem dreptul sa facem ceva cu forta pentru ei! Ei cauta victime pe care sa rabufneasca, sa se infurie si sa-si arunce toate frustrarile.

Se disting foarte clar oamenii care vorbesc din durere, din suferinta sau din frustrare! Sunt cei ce comenteaza orice vine spre ei si ii face sa se simta amenintati. Sunt cei ce doar distrug, fara sa vina si cu solutii pozitive. Cei preocupati sa arunce cu noroi. Dar energia conjunctiei Marte-Saturn din Scorpion vine ca un detergent universal. Inalbitor natural cosmic. Curatarea vine prin blocaje, suferinta si boala, autoinduse prin atitudinea ostila fata de viata, Lumina si Iubire! Cine se plange, o sa aiba si mai multe motive sa se planga.

Calea Luminii este calea alegerilor in Iubire, calea legaturii cu Dumnezeu, calea vindecarii propriei vieti de convingeri, tipare si suferinte. Cine nu merge pe ea in intervalul amintit mai sus, are programare la masina de spalat cosmica, cu detergentul Marte/Saturn. Cine merge pe ea, se ridica deasupra apelor tulburi ca spuma si incepe sa pluteasca. 



duminică, 27 iulie 2014

Alba-neagra cu Marte in Scorpion (26 iulie - 13 septembrie 2014)



Intre 26 iulie si 13 septembrie 2014, Marte traverseaza semnul sau de domiciliu, Scorpionul. Asta nu e neaparat cea mai buna veste, intrucat exista una si mai buna: daca a ajuns in Scorpion, inseamna ca a iesit din Balanta, unde a stat indecent si chinuitor de mult, vreo 7 luni si jumatate. Plecarea lui Marte din Balanta incheie o etapa majora de nehotarare in viata noastra, de oscilare si nesiguranta. Cu Marte in Scorpion, avem la dispozitie o luna si jumatate sa luam decizii si sa ramanem fermi pe pozitie.

Marte in Scorpion aduce ambitie si incredere in fortele proprii. Stim ce avem de facut si trecem la actiune. Gata cu pendularea, cu energia imprastiata in mai multe directii deodata, cu ezitarile, cu tatonarile si cu amanarile. In anumite momente, s-ar putea sa ne trezim ca facem lucrurile brutal, dintr-o bucata, ca si cum am aplica o lovitura de topor. Asadar, avem de lucrat la forma in care ne comportam, intrucat s-ar putea sa fim mult prea categorici si sa ranim fara sa ne dam seama. Insa nu mai exista nuante de gri, lucrurile ori sunt, ori nu sunt. Ori vrem, ori nu vrem. Ori e laie, ori balaie.

Dar actiunile bruste, decisive, fara drept de apel, ne ajuta sa facem acum rapid curatenie in viata noastra. Marte in Scorpion ne da puterea sa inchidem capitole din viata noastra si sa o luam de la zero. Ies la suprafata adevaruri care numai pot sa stea ascunse, ne dam seama unde ne-am mintit singuri si ca ne facem rau daca ne agatam de ceva ce nu mai functioneaza.
Energia lui Marte in Scorpion este agresiva, asa ca suntem prinsi in tot felul de lupte, intampinam rezistenta, ne facem adversari foarte usor. Dar stim ce vrem si suntem in stare sa ne ducem alegerile pana la capat. Marte ne invata sa lasam lucrurile sa curga fara sa ne mai agatam. Oricine se opune unui deznodamant inevitabil si vrea sa detina controlul ajunge sa se epuizeze mental, fizic si emotional. 

Marte in Scorpion mai starneste si pasiuni, este propice atractiilor la prima vedere si pune un accent deosebit pe nivelul fizic al relatiilor. Se anunta, asadar, un sfarsit de vara inflacarat si senzual. Multe relatii se pot metamorfoza, iar legatura dintre parteneri poate deveni mai stransa prin explorarea sexualitatii. De asemenea, in cupluri, proiectele comune ce presupun atragerea de fonduri si investitiile financiare bazate pe imprumuturi ii unesc pe parteneri. E vreme buna de investit in casa sau de facut afaceri impreuna.

Relatiile noi care se infiripa acum au o evolutie fulminanta, intr-un cuplu nou format pe vibratia lui Marte in Scorpion cei doi fuzioneaza pe toate planurile in cel mai scurt timp. Relatiile nou-nascute au un evident rol terapeutic, partenerii avand sansa de a se vindeca impreuna de dependentele si atasamentele care-i legau de trecut. Marte in Scorpion scoate la suprafata toate sentimentele, toate gandurile si toate planurile. Intre parteneri, nu mai exista loc de secrete. Desigur, in anumite cazuri, adevarurile incomode legate de tradare, infidelitate, minciuna, vor da si ele navala.

Marte in Scorpion nu umbla deloc cu jumatati de masura. El ne cere angajament desavarsit. Vrea totul sau nimic. Cat a fost in Balanta, cei ce s-au grabit, au pus piciorul in prag sau au fortat lucrurile, au avut numai de pierdut. Cei ce au vrut ca lucrurile sa se intample “acum” nu au avut sorti de izbanda, pentru ca nu era momentul. De data asta, ies la rampa cei hotarati si fermi. Cine ezita, oscileaza si nu alege sa renunte la ceea ce nu mai functioneaza, nu ajunge nicaieri. Cine amana lucrurile, ramane cu intrebarea “Mai e mult pana departe?”. Cine a avut si are rabdare, cu perseverenta poate sa obtina tot ceea ce isi doreste, evident, atata timp cat toate partile implicate sunt de acord si considera ca au de castigat.

Cum, la sfarsit de august, Marte face conjunctie cu Saturn, orice decizie luata produce efecte pe termen lung. Orice proiect, relatie, afacere care porneste sub acest impuls astral, are sanse de durabilitate. Sa fim sinceri cu noi, sa recunoastem ce vrem, sa spunem ce simtim si sa trecem la fapte! Marte in Scorpion ne incurajeaza sa punem punct si sa o luam de la capat in unele domenii din viata noastra. Orice temelie punem acum anunta o structura rezistenta.

Ca in povestea celor 3 purcelusi, Marte in Balanta ne-a ajutat sa cladim casute din paie si nuiele, care s-au daramat la prima suflare de vant. Marte in Scorpion aduce casa de caramida a celui de-al treilea purcelus, pe care nu o poate asedia lupul cel rau si negru. Este randul celor harnici, eficienti, devotati, responsabili si hotarati sa se afirme si sa se bucure. Al celor care nu se gandesc doar la satisfactii de o clipa, ci la valori trainice. Marte in Scorpion spulbera si imprastie ceea ce este efemer in vietile noastre si ne da material pentru constructii pe termen lung.

Sursa: http://valeriupanoiu.blogspot.ro/

luni, 23 iunie 2014

Saturn in Scorpion (2012-2015). Drumul spre lumina trece prin intuneric









Pe 5 octombrie, Saturn paraseste Balanta, unde a stat aproape 3 ani, si trece in Scorpion, semn pe care-l va tranzita pana pe 18 septembrie 2015. In Balanta, Saturn ne-a obligat pe toti sa ne revizuim relatiile si ne-a invatat sa ne raportam la ceilalti intr-un mod mai matur si mai responsabil. A adus tensiuni si provocari in aceasta zona de viata, tocmai pentru a ne constientiza asupra fisurilor existente, dar si asupra responsabilitatii pe care o avem in tot ce am creat in domeniul relational. Daca ne-am facut temele, au ramas in viata noastra doar relatiile benefice, sincere, solide.

Tranzitul lui Saturn este foarte important, avand in vedere ca acesta se intoarce abia dupa 28-29 ani intr-un semn zodiacal. Are o semnificatie puternica in special pentru cei care il au pe Saturn in Scorpion, in harta natala. In cazul acestora, vorbim despre "revenirea lui Saturn"in pozitia pe care o avea la nastere (prima revenire- la varsta de 28-29 ani, a doua- la varsta de 58-59 ani) adica despre incheierea unui ciclu de viata si inceperea altuia, despre un bilant riguros si alegeri extrem de importante pentru urmatorii 28-29 ani. Acesti nativi ar fi bine sa cunoasca efectele si predispozitiile revenirii saturniene, pentru a gestiona cat mai constructiv intreaga perioada a tranzitului. 

Pe langa nativii Scorpion, influente puternice primesc si Taurii, Leii si Varsatorii sau cei are au Ascendentul si/sau planete personale in aceste semne zodiacale. Scorpionul este semnul puterii, intensitatii, abisurilor, crizelor transformationale, tabu-
urilor, strategiilor ascunse, resurselor altora, taxelor si impozitelor, mortii si renasterii. 

Profesorul Saturn

Saturn, cunoscut de greci drept Cronos (timpul) si atribuindu-i-se rolul de profesor sever, este planeta progresului lent si solid, invatarii, autoritatii, structurii, credintei, disciplinei, limitelor, constrangerilor, responsabilitatii, misiunii. Fizic, guverneaza oasele, dintii, pielea. 

Saturn este planeta cu un singur inel de o simetrie si frumusete uimitoare, prin care demarcheaza vizibilul de invizibil, stabileste limita intre lumea interioara si cea exterioara, fiind numit si "locuitorul din prag". Se spune, de altfel, ca Saturn iubeste solitudinea, ca singura cale de crestere reala. Ne invata diferenta intre solitudine si singuratate, ne ajuta sa gasim bucuria in solitudine, prin cufundare in pacea launtrica.Vom deveni mult mai discreti, vom cauta mai des locurile linistite, izolate, in care sa ne putem auzi si simti. Vom invata sa iubim momentele de solitudine si sa ne asezam in ochiul uraganului cand suntem in lume.

In Scorpion, Saturn ne indeamna sa ne orientam spre noi insine, sa ne recastigam autoritatea si puterea prin ceea ce suntem si nu prin ceea ce ne ofera altii. Ne intoarce privirea, din exterior, catre interior. Ne ajuta sa exploram acele parti din noi pe care nu am vrut sau nu am reusit sa le constientizam pana acum, de care am fugit constant. Ne forteaza sa invatam lectia acceptarii partilor intunecate si sa renuntam la control. Ne invita sa ne aruncam in flacara Scorpionului si nu sa o ocolim, pentru ca numai astfel se poate produce purificarea si transformarea. 

Saturn ne testeaza evolutia, la fiecare pas

Daca pana acum am mai pastrat relatii de conjunctura, toxice sau in dezacord cu misiunea noastra aici, cu Saturn in Scorpion, toate acestea sunt inlaturate. Structurile firave, relatiile bazate pe compromis, alegerile care ne-au indepartat de spirit sunt acum reevaluate si "arse" in flacarile Scorpionului purificator.

Saturn inseamna, in primul rand, autoritate. Casa astrologica in care se afla Saturn in momentul nasterii vorbeste despre domeniul de viata in care e necesar sa ne castigam autoritatea si sa izbavim prin eforturi proprii. In acel domeniu, suntem pur si simplu pe cont propriu. Acolo nu avem niciun fel de carje, niciun fel de sprijin exterior. Suntem singuri pe drum si e necesar sa ne impacam cu asta.

Asadar, Saturn in Scorpion ne obliga sa ne reclamam autoritatea. Acea autoritate la care am renuntat prea usor, din diferite motive (in special din cauza convingerilor si invataturilor vechi si rigide), si le-am cedat-o celorlalti (sefului, profesorului, prietenului, partenerului, parintilor, guvernului etc). Odata cedate autoritatea si puterea in afara noastra, e lesne de inteles ca nu am inregistrat o crestere reala in acele zone de viata, si ca nu am facut decat sa asteptam ca altcineva sa aleaga pentru noi, sa ne aduca implinirea si bucuria, sa ne schimbe viata in bine etc. Acum aflam, functie de segmentul din harta natala pe care il tranziteaza Saturn, ca puterea e la noi si ca nimeni altcineva nu poate sa faca schimbarile necesare in locul nostru. Saturn ingroasa aceasta demarcatie, intre ce am asteptat din exterior si ce avem in interior ca resurse. Si e posibil ca toate ancorele pe care le-am construit, toate carjele in care ne-am sprijinit, sa fie acum inlaturate una cate una. Procesul poate fi dureros, intrucat putem avea senzatia ca ramanem singuri si neajutorati, insa este singura cale disponibila in acest moment, pentru a experimenta regasirea de sine, identificarea unei misiuni semnificative in aceasta lume, gasirea unui loc in care sa ne asezam cu onoare, respect si smerenie.

Nu mai putem da vina pe altii pentru durerea din noi sau pentru esecurile de pana acum. Sau putem sa o facem, dar nu ne va ajuta, ba mai mult ne va costa si mai multa durere. Durerea noastra e a noastra, chiar si atunci cand ii facem responsabili pe altii. Crizele noastre sunt ale noastre, nu poate iesi din noi decat ce-i al nostru.

Saturn este asociat si cu credinta. Acea credinta testata in afara oricarui sprijin exterior, in afara oricarei iluzii sau in prezenta presiunilor de ordin material. Dupa ce ti-a distrus carjele, Saturn intreaba: "poti sa-ti pastrezi credinta si acum?" Cu alte cuvinte, Saturn ne invita sa ne testam si cultivam credinta, dincolo de orice conjunctura exterioara, chiar si atunci cand ne simtim singuri (caci in realitate nu suntem singuri niciodata) sau suntem in cadere libera in haul propriei fiinte, in infinitul de dincolo de material, in fricile cele mai profunde (aduse acum la suprafata prin activarea Scorpionului) si intunecimile necunoscute ale mintii noastre. 

Saturn inseamna claritate si luciditate, acceptarea realitatii asa cum este ea. Perioada in care Saturn va trece prin Scorpion aduce in fata ochilor nostri si in viata noastra exact experientele de care avem nevoie pentru a capata un mai mare respect de sine si o viziune cat mai clara si cat mai aproape de realitate si bun simt, in ce priveste sectorul vizat in harta fiecaruia.

Scorpionul este un semn radical, nu cunoaste jumatati de masura, nu intelege nuantele. Saturn nu accepta ambalajele colorate asezate peste inconsistenta, non-valoare, iluzii sau iresponsabilitate. Prin urmare, pana in 2015, vom tot da la o parte ambalaje, vom decoji fiinta de falsele zambete, de masti fricoase, invelisuri relationale sclipicioase si fara substanta, si vom ramane "goi" in fata noastra, fiind obligati sa ne privim asa cum suntem si cum nu suntem, sa ne asumam tot drumul de pana acum, sa ne aruncam in gol in noi si sa acceptam, chiar sa iubim, intunericul intalnit pe calea spre lumina.

Transformarea de sine este, prin urmare, inevitabila si vitala. Nu mai putem fugi de ea. Procesul va fi cu atat mai usor cu cat ne lasam mai usor in voia lui. Daca, in schimb, opunem rezistenta, ne impotrivim sau ne acoperim ochii si ne inabusim simturile, nu facem decat sa ne acutizam frica si sa ne prelungim stagnarea.

Saturn se va afla in receptie mutuala cu Pluto. Practic, cei doi astri au facut schimb de locuinte. Saturn se va afla acasa la Pluto (in Scorpion), in timp ce Pluto se afla deja acasa la Saturn (in Capricorn). Iata un tandem prielnic pentru derularea tuturor schimbarilor necesare si utile. 

"Planul material este punctul in care eternitatea se intersecteaza cu timpul" (T.S Eliot)

In acest context, Saturn (timpul) ne indica pretul pe care il putem plati pentru atasamentele fata de materie (Scorpion), dar si uriasa crestere spirituala la care putem ajunge, daca renuntam la ele. Putem spune, asadar, ca Saturn in Scorpion inseamna presiuni materiale, ca teste date anagajamentului spiritual al fiecaruia. 

Concret, poate aduce sistarea unor fonduri, blocaje in demersurile legate de imprumuturi, credite, taxe si impozite. Nu e cea mai prielnica perioada pentru accesarea resurselor si fondurilor altora. Bine-ar fi ca datoriile sa fie achitate inainte de acest tranzit, dar daca acest lucru nu e posibil, macar sa fie gestionate cu cat mai multa responsabilitate, cu prudenta si rabdare. Cei care asteapta in continuare sa fie intretinuti, sa primeasca favoruri sau daruri nemeritate, se vor confrunta cu sistarea tuturor acestor resurse externe, pentru a intelege sa isi asume doar propriile merite si sa-si construiasca prosperitatea prin proprii eforturi. Excesele si extravagantele nu sunt tolerate de Saturn, mai ales daca acestea sunt in stransa legatura cu bani, sex, ocultism, autoritate si putere.

In plan fizic, Saturn in Scorpion sensibilizeaza segmente precum dintii, oasele, articulatiile, pielea, organele genitale si reproducatoare, sistemul imunitar, sangele. Asadar, acestor segmente va trebui sa le acordam atentie sporita. Orice dezechlibru care apare la unul din aceste niveluri semnaleaza o alta lectie pe care e necesar sa o asimilam, o noua schimbare pe care e necesar sa o producem in atitudinea si stilul de viata, o noua etapa a transformarii interioare prin acordaje care se resimt si la nivel fizic.
Este un moment bun pentru a renunta la vicii sau la alte obiceiuri toxice care ne-au afectat imunitatea si echilibrul fizic.

Inca din septembrie, Scorpionul gazduieste si axa nodurilor lunare, mai exact Nodul Nord (destinul). Prin urmare, axa nodurilor lunare il sustine pe Saturn in Scorpion in tot acest proces de purificare, transformare si crestere. Practic, pana in februarie 2014, invatam sa trecem de la conceptele integrate in timpul Nodului Nord in Sagetator, la aplicarea lor. 

Facem, de asemenea, o tranzitie de la gandire la simtire. Iesim din minte, invatam sa ne bazam pe simturi, sa ne ascultam corpul, sa ne ghidam dupa impulsurile puternice interioare, sa ne gestionam emotiile si sa le folosim constructiv.

Disciplinarea dorintelor

Dorintele foarte puternice ale Scorpionului (verbul care caracterizeaza acest semn este "eu doresc") vor fi triate in timp, dar vor fi mult mai clare. Cu alte cuvinte, ne va fi mai clar ce ne dorim, vom fi mai lucizi, mai hotarati si mult mai radicali decat pana acum. Miza este mult prea mare (misiunea noastra in lume, prin cine suntem si ce avem cu adevarat de oferit), pentru a mai pierde timpul cu frivolitati, amagiri si compromisuri. Iar daca ne vom lasa in continuare manipulati, atrasi in experiente de acest gen, iluzionati de idei si alegeri care nu ne apartin si nu ne reprezinta, vom fi intorsi din drum si blocati intr-o situatie pana cand vom intelege si asimila lectia. Probabil cei mai afectati vor fi cei care au alergat dupa putere conferita de statut sau functie, cei care s-au identificat cu averi materiale ori cei care si-au facut un renume pe un fundament putred. Aici va fi vorba de deposedari, pierderi sau alte experiente de acest gen, care au rolul de a-i intoarce pe cei vizati la ei insisi si la adevar.

Pe de alta parte, vom vedea cum intentiile clare, declarate cu putere, se materializeaza mult mai repede. Dorintele care nu au legatura cu ego-ul nostru, ci doar cu bucuria de a experimenta viata in diverse contexte si forme, ne sunt indeplinite.

Proba timpului

"Cu cat e noaptea mai intunecoasa, cu atat va fi dimineata mai stralucitoare" (Osho)

Saturn este recunoscut si prin faptul ca aduce stagnare in domeniul vizat. Asa este, insa e necesar sa intelegm rolul acestei aparente stagnari. De fapt, ce se intampla este ca suntem fortati sa ne oprim, sa asteptam, sa avem rabdare, sa ne asumam procesul asa cum e el, pentru a construi ceva durabil, solid si valoros. Cine se zbate, nu face decat sa se inglodeze si mai adanc. De aceea, solutia este rabdarea, asteptarea, acceptarea. Proba timpului este favorita lui Saturn si numai cei ce o trec pot culege roadele, la finalul acestei etape si pot face alegeri cu adevarat benefice pentru ani multi de acum incolo.

La nivel macro, Saturn in Scorpion poate aduce, pana in 2015, abordari diferite in ce priveste tratarea unor boli (de exemplu SIDA), sexualitatea, moartea, ritualurile, misterele. Cu ajutorul lui Pluto, scoate la iveala adevaruri care au fost bine ascunse de ochii si urechile oamenilor, informatii legate de resursele reale ale pamantului. Devoaleaza lupte josnice pentru putere, aduce in prim plan cauzele reale ale crizelor cu care se confrunta omenirea. Pune reflectoarele pe formatiunile oculte, strategiile de control si manipulare si varfuri politice de carton, sanctioneaza abuzul de putere. 


Cert este ca oamenii, desi din ce in ce mai constransi la nivel de resurse fizice, materiale, nu vor mai fi atat de usor de manipulat, sensibilizat, controlat. Nu se mai lasa purtati de emotii induse, sunt mai reci, mai distanti si mai dispusi sa sanctioneze orice forma de manipulare. Tocmai de aceea, ne putem astepta la noi forme de manifestare si revolta din partea societatii, de data aceasta nu foarte vocale si masive, ci izolate, ascunse dar puternice. 

Pe de alta parte, vom asista probabil la masuri economice din ce in ce mai drastice sau la o reconfigurare substantiala a tot ceea ce inseamna sisteme, reguli, legi. Cele mai mari schimbari vor viza sectorul financiar-bancar. In contextul constrangerilor din ce in ce mai mari si al lipsei de resurse (inclusiv alimente), oamenii vor cauta tot mai mult sa-si genereze propriile resurse alimentare, energetice si de alta natura, pentru a depinde cat mai putin de sistem. 

In concluzie, perioada cuprinsa intre 2012 si 2015 va aduce mari transformari, atat la nivel individual, cat si la nivel macro. Este o perioada intensa, dar vindecatoare, purificatoare si aducatoare de crestere si progres. Sa ne imprietenim si sa cooperam, asadar, cu Saturn si sa-i cream contextul de tip Scorpion pe care si-l doreste de aceasta data. 

Intelepciune, inspiratie si incredere tuturor!

Din inima,
Nico Svârlefus


*Foto:www.space4case.com

Sursa: http://astrocafe.ro/

miercuri, 7 mai 2014

LUNA PLINA IN SCORPION 14 MAI 2014 , ORA 22:16,ORA ROMANIEI -“ DOAR SUFLETUL CULEGE…. “

astro_2gw_454_luna_plina_in_scorpion_2014.59122.34062
“…………………………………………
O mie de ani mai tarziu, cand am urcat din nou pe muntele cel sfant, si iarasi I-am vorbit lui Dumnezeu, I-am spus:
„Dumnezeul meu, menirea si implinirea mea,
eu iti sunt ieri, iar Tu-mi esti maine;
eu iti sunt radacina din tarana, iar tu esti inflorirea mea in ceruri,
si impreuna crestem dinaintea soarelui.”
Iar Dumnezeu se apleca atunci deasupra-mi
si imi sopti-n ureche dulci cuvinte,
si-asemeni marii care primeste rauletul ce alearga catre ea,
El m-a primit in Sine.
Am coborat apoi spre vai si spre campii,
iar Dumnezeu era si-acolo.”Kahlil Gibran
Luna Plina in Scorpion pe gradul 23 :55 este o faza a Lunii in care Luna in Scorpion este in opozitie ( aspect astrologic de 180 grade ) cu Soarele in Taur. Este o energie intensa, puternica, magica ce ne ajuta sa culegem roadele muncii noastre, o munca inceputa odata cu Luna Noua in Scorpion (Eclipsa de Soare)din 3 noiembrie 2013.
Cu Luna in Scorpion in opozitie cu Soarele in Taur  ( faza de Luna Plina in Leu ) trebuie sa incecam sa gasim un echilibru intre toate valorile noastre materiale, spirituale, relationale. Luna Plina in Scorpion este un moment de transformare profund ce accentueaza aspectele ascunse ale vietii, motivatiile din spatele actiunilor, realizarilor noastre. Scorpionul este un semn de apa asociat cu profunzimea, intunericul, puterea, controlul, sexul, banii, secrete ,operatiuni sub acoperire, relatii profunde. Scorpionul este detectivul care observa totul dintr-un loc ales de el, are o intelegere naturala a renasterii, transformarii, mortii , regenerarii. Scorpionul guverneaza in acelasi timp si “ banii celuilalt “ cum ar fi investitiile, banii partenerului, creditele bancare, comisioanele, mostenirile. Aceasta Luna Plina in Scorpion poate aduce la suprafata adevaruri legate de domeniile de viata stapanite de Scorpion : relatii profunde, sex, transformare, manevre financiare, parteneri de suflet plecati, pierduti .
“ Care sunt valorile noastre adevarate, ce valori durabile putem construi”  este intrebarea Soarelui in Taur astfel incat sufletul nostru sa fie asemeni pasarii Phoenix ce isi canta transformarea, regenerarea. Misiunea acestei Luni Pline in Scorpion este aceea de a ne ajuta sa dam glas impulsului inimii prin cultivarea tuturor resurselor disponibile dar in acord deplin cu divinul. Luna nu are lumina ei proprie, ea reprezinta emotiile, instinctele si nevoia de securitate. In general, Luna arata capacitatea noastra de a fi sensibili la mediul inconjurator, cum dam si cum primim hrana pentru suflet, ce ne hraneste sufletul. Luna este cea care ghideaza sufletul instinctiv, este profund conectata la inconstientul personal,  este acea parte misterioasa din noi luminata  acuma in totalitate de Soarele in  Taur. Putem vedea un aspect de opozitie ca o tabla  de sah in care cei doi parteneri se privesc fata in fata, vad mutarile celuilalt, in cazul nostru , “ mutarile efectuate de Luna “ depind de informatiile primite de la Soare. Este un joc inceput in trecut( Eclipsa de Soare in Scorpion din noiembrie 2014)iar acuma, prezentul are nevoie de anumite raspunsuri, schimbari, iar aceasta Luna Plina ne va da raspunsurile necesare sufletului , vietii noastre.
Luna Plina  in Scorpion  adica opozitia dintre Soarele in Taur si Luna in Scorpion  activeaza  axa  XI-V, o axa ce vorbeste despre profunzimea relatiilor, fie ca vorbim de relatia cu un iubit, un grup, un prieten, un copil, cu propria creativitate, cu spiritualitatea, cu partea nevazuta a vietii.
Cu Luna Plina in Scorpion in casa XI,  o casa naturala a Varsatorului, putem vedea acest moment ca “ o palma peste obraz menita sa ne trezeasca sufletul, nevoile sufletului”. Cand  pasim in casa XI, descoperim ca nu suntem singuri, aici sunt prietenii nostri, aliatii nostri, protectorii nostri,  puterea noastra in cadrul unui grup, puterea unui grup, sperantele noastre, aici muncim pentru viitor. Tot casa XI ne aduce fata in fata cu astrologia, calculatoarele, electricitatea, avioanele, cauzele umanitare, castigurile neasteptate. In casa XI, Luna Plina in Scorpion lumineaza tot ce este ascuns in relatia noastra cu un grup, in prieteniile noastre, in sperantele noastre, aici, Luna Plina este un detectiv original, iesit din tipare care gaseste raspunsul in stele, in vise, in fel de fel de ghizi.
Mesajul “ culegem ce am semanat “ al Lunii Pline in Scorpion este dublat de Saturn retrograd in Scorpion datorita aspectului de conjunctie. Rolul lui Saturn in acest moment este un rol de supravegere a tuturor lucrurilor incepute in trecut( Saturn retrograd)  care sunt luminate si trebuiesc rezolvate in acord deplin cu definitiile date de Saturn – cu responsabilitate, disciplina, tenacitate, cu rabdare. Fara Saturn, viata ar fi “ fara limite, fara standarde, control, structura “, deci viata ar fi plina de haos. Unde isi face aparitia Saturn in viata noastra, totul este incetinit, inghetat( uneori bine congelat ) obligandu-ne sa vedem realitatea, sa tinem cont de ea si de limitele noastre. Acuma, Luna Plina de mana cu Saturn retrograd in Scorpion nu poate oferi prea multe, totul iese in lumina, parca istoria se repeta, anumiti pasi din trecut sunt refacuti.  Saturn in Scorpion aduce in prim plan lucrurile ascunse iar in miscare retrograda poate fi asemeni unui plug tras inapoi prin aceeasi brazda iar lucrurile descoperite pot soca. Saturn  pune un accent deosebit pe “ regulile jocului “, pe trecut, pe ignorarea unor reguli, angajamente  iar aceasta Luna Plina este ca o  lumina in haosul indus in viata noastra prin depasirea anumitor limite in relatii, in iubire, servici, politica, clasa conducatoare. Daca aceasta perioada aduce obstacole si limitari in viata, trebuie sa intelegem de fapt ca obiectivele sufletului nostru sunt incorecte, ca am ignorant scopurile noastre reale. Cu Luna Plina si Saturn retrograd in Scorpion in casa XI, trecutul  devine o piesa de teatru in reluare ce combina emotiile profunde, dragostea, banii prin fel de fel de acorduri, puterea banului, dormitorul unei relatii, prieteni,  grupuri, directia in viata.
In legatura cu Luna Plina in Scorpion  se afla asteroizii 57 Mnemosyne si 38628 Huya iar Soarele in Taur  este sustinut de asteroidul 3671 Dionysos  .
mnemosyne 1
Mnemosyne a fost un Titan, o fiica din prima generatie a zeitatilor din  Grecia. Parintii ei au fost  Cronos si zeita Gaia. Mnemosyne,  zeita greaca a memoriei, a fost considerata una  dintre cele mai puternice zeite ale timpului ei. La urma urmei, aceasta este memoria, ea este un cadou care ne distinge de celelalte creaturi din lumea animala. Ea este un dar care ne permite sa rationam, sa anticipam rezultatele, ea este fundamentala pentru civilizatie. Zeita Mnemosyne este responsabila pentru numirea tuturor obiectelor, ea pastreaza lucrurile intr-o anumita ordine si da capacitatea de aducere aminte a ceea ce a fost.
Cu mult inainte de inventarea alfabetului, a cuvantului scris, Mnemosyne a fost responsabila cu  amintirea normelor si energiilor universului, cu ciclurile de viata, cu memoria traiului pe pamant. Locatia lui Mnemosyne este in suflet si a fost venerata ca o parte vitala a omului in legatura cu divinitatea, cu tot ce este trecut, prezent si viitor. Istoria, stiinta, ceva care necesita amintirea unui stadiu anterior pentru a-l compara cu prezentul si viitorul, sunt in puterea acestei zeite iar fara ea, nimic nu ar exista inregistrat, nu am avea cum sa ne aducem aminte nimic, nu am avea unde sa cautam ceva.
Fara Mnemosyne, nu am avea posibilitatea sa ne amintim nici chiar numele nostru, unde am fost, cu cine am vorbit, cum sa mergem, cum sa recunoastem anumite forme, fete, dusmani sau prieteni, fara ea, supravietuirea ar fi foarte grea. Rolul lui Mnemosyne este legat de timp, ea este organizatorul si memoria timpului, fara capacitatea indusa de ea de a ne aminti lucrurile, oamenii, experientele vietii, am fi ca o planta ce traieste doar un anotimp. Acuma, Mnemosyne este retrograda si ne ajuta sa re-colectam emotional experientele, sentimentele, impresiile, relatiile, valorile din viata noastra. Ea ca si arhiva a tot ce am gustat, atins, dorit, mirosit, simtit, ne conduce ca un ghid acolo unde am stocat aceste imagini, simboluri, sentimente despre relatiile noastre, parteneri de suflet, ajutandu-ne astfel sa intelegem mai bine rolul acestora in evolutia noastra. As putea spune ca ‘sufletul nostru devine o carte pe care o vom deschide exact la pagina care are un mesaj” pentru viata noastra. In “ aceasta carte “ putem citi despre un prieten, un partener de suflet, ambitii, sperante si dorinte, prieteni, grupuri, societatea in care traim. Mnemosyne ne ajuta sa intelegem ca trecutul a fost inregistrat iar legaturile spirituale intre oameni, cu un partener de suflet plecat, merg dincolo de viata ( Scorpion). Acuma putem sa ne dam seama mai bine despre rolul cheie al unui suflet pereche, al unui prieten , al unui protector in viata noastra, este darul lui Mnemosyne care ne indeamna sa-i inspiram si pe ceilalti cu lectiile noastre de viata.
huya
Huya a primit acest nume dupa zeul ploii venezuelean  care este asociat cu sezonul ploios, cu iarna si care traieste in altitudini celeste dincolo de soare. Astrologic, Huya reprezinta constientizarea a ceva ce lipseste,  este vorba despre ceea ce facem pentru altii care in final ne hraneste si pe noi, ii “ imbogatim pe altii “ dar si noi ne imbogatim, facem eforturi, dam ceva celorlati si vedem ca prosperam si noi. Aceasta energie ne ajuta sa transformam modelele fixe din trecut, chiar vieti trecute prin acceptarea unei expresii libere si flexibile a vietii . Huya poate fi si o energie ce lucreaza ca ‘ o terapie psihologica “ ajutandu-ne sa eliminam anumiti virusi mentali , boli karmice. Sau poate avem nevoie pentru a examina motivatiile noastre ascunse din trecutul relatiilor noastre ( Huya in Scorpion) care acuma le gasim frumos aranjate in memoria sufletului -Mnemosyne in Scorpion…! Inclin sa cred ca aceasta Luna Plina in Scorpion in legatura si cu Huya va aduce destula ploaie, sufletul poate plange dar poate fi si o anumita flexibilitate si atentie fata de detalii, de informatiile spirituale.
Soarele reprezinta principiul central al energiei vitale si al sinelui constient in astrograma. Asa cum Soarele este centrul sistemului solar, in astrologie reprezinta entitatea centrala in psihicul nostru, este ego-ul constient, este energia de baza, vointa de a exista si de a ne exprima in mod dinamic ca un individ autonom. Aceasta energie arhetipala reprezinta acea expresie dinamica a vointei personale care ne influenteaza direct identitatea si care se bazeaza pe toate celelalte energii planetare. Soarele ne invata ca avem o identitate pesonala :“ eu sunt X, acesta sunt eu, asta am facut prin mine insami”. Dar acuma, Soarele in Taur formeaza o conjunctie cu asteroidul Dionysos, Zeul “nascut de doua ori “ accentuand influenta acestei energii mici care acuma devine mare datorita Soarelui.
dionysus
In mitologia greaca, Dionysus este Zeul Naturii, vitei de vie, vin, extaz, betie, dans, renastere. El a avut o natura dubla, pe de o parte, el semnifica bucuria si extazul divin, pe de alta parte este nechibzuinta, brutalitatea, nebunia, ambele reflectand natura duala a vinului dar si a omului.  El este un zeu de epifanie, este ” zeul care vine”, un personaj important, popular si este inclus in unele liste cu cei doisprezece olimpieni. Dionysos a fost ultimul Zeu acceptat pe  Mt. Olymp. El a fost cel mai tanar ai singurul care avea o mama muritoare. El este fiul lui Zeus si al muritoarei Semele, fiica regelui Cadmus din Teba. Hera, sotia lui Zeus a aflat de infidelitatea sotului si s-a imprietenit cu Semele in timp ce aceasta era insarcinata. Semele i-a povestit de tatal copilului ei iar Hera, prefacandu-se ca nu crede acest lucru, a reusit sa-i planteze indoiala in mintea fetei. Astfel Semele i-a cerut lui Zeus sa se arata ca si Zeu, in toata maretia lui  dar acesta a implorat-o sa nu-i ceara asa ceva. Semele a insistat iar in urma promisiunii lui Zeus, acesta, a venit  invaluit in fulgere dar nici un muritor nu supravietuia atunci cand se uita la un zeu nedeghizat.Asfel, Semele moare iar Zeus reuseste sa ia copilul nenascut si sa-l coase in coapsa lui. Cateva luni mai tarziu, Zeus il elibereaza pe Dionysos din coapsa lui, fiind cel nascut “ de doua mame “ sau “ nascut de doua ori”. Deci nasterea lui Dionysos arata  ceva ciudat in timp ce renasterea lui  este motivul principal pentru care acest zeu a fost remarcat in religiile misteriilor in care moartea si renasterea sunt evenimente mistice, divine. Dupa nasterea lui, Zeus si-a dat copilul lui Hermes ( Mercur) pentru a avea grija de educatia lui, pentru a-l proteja de Hera. Mai tarziu, cand el a crescut, a descoperit vita de vie si modul de extragere a sucului pretios din struguri dar Hera i-a indus nebunia si nevoia de a hoinari prin lume. Cybele l-a ajutat pe Dionysos sa se vindece prin ritualuri religioase. Vindecat, el a colindat lumea, a fost aproape de oameni invatandu-i cultivarea vitei de vie.
Dionisos iubeste viata si placerile pe care aceasta le poate oferi, el reprezinta  cele doua aspecte ale omului, cele doua laturi ale sale, una rea si una buna si importanta pastrarii echilibrului intre Rau si Bine.
Pe muritori, Dionysos ii invata sa cultive vita de vie, in plus, el avea capacitatea de a induce fel de fel de daruri oamenilor( el i-a indus lui Midas capacitatea de a transforma totul in aur prin mainile lui), el avea darul de a face sa tasneasca din tarana lapte, miere si vin, spulberand cu acestea grijile oamenilor. Fata de cei care i s-au împotrivit s-a aratat crud, luandu-le mintile, sau transformandu-i in delfini . La serbarile date în cinstea lui (dionysia sau bacchanalia) participa toata lumea dar, mai ales, femeile. Dionisos este reprezentat ca un tanar cu pletele albastrui care-i flutura in jurul capului si pe umerii puternici poarta o mantie intunecata. Calatoreste intr-un car tras de pantere si ornat cu iedera si cu vita de vie.  Dionysos este unul dintre putinii zei care a fost capabil sa aduca un mort din lumea interlopa. Chiar daca nu o vazuse niciodata pe mama lui Semele, el a coborat in lumea de dincolo intr-un efort de o  aduce inapoi.  Hades a fost de acord sa o elibereze doar in cazul in care Dionysos  i- a dat ceva foarte drag lui, asa ca Dionysos a  renuntat la fabrica de mirt.  Dionysos a devenit unul dintre cei mai importanti zei din viata de zi cu zi asociat cu mai multe concepte-cheie.  Unul a fost renastere dupa moarte, un alt concept este ca sub influenta vinului  ne putem conecta cu divinitatea(sfanta impartasanie). In  traditiile misterelor, intoxicatia nu vine de la planta ci de la spiritul plantei de esenta divina care ne face liberi si eliberati de constrangerile formale ale societatii. In aceste momente, un om ar putea fi mai mare decat viata iar faptele lui par a nu avea legatura ce ceea ce face el in mod normal. Dionysos a fost un zeu mantuitor ce conduce pe altii pe calea catre divin prin experiente rituale si mistice. Dionysos a fost  iubit de ceilalti Zei, mai mult decat atat, el i-a ajutat de foarte multe ori . Toti Zeii l-au respectat iar Hera ii datoreaza o mare recunostinta deoarece el a fost singuru zeu capabil sa-l convinga pe Hefaistos sa o elibereze din catusele lui geniale. Minunata lui bautura aduce bucurie si distractie peste tot.  Aceasta ii face pe oameni sa uite de  grijile lor, readuce zambetul pe fetele lor. Dionysos a influentat evolutia omului prin aparitia “ eu-sunt”-ului personal  ceea ce a facut ca omul sa fie mai egoist, sa pretinda numai pentru “ eul lui” , sa nu mai fie in slujba celorlalti. El stabileste legatura intre oameni printr-un fel de betie exterioara, adanceste egosmul, materialismul, dorintele materiale, independenta, apare o legatura rupta cu divinitatea. Dar el este si Zeul nascut de doua ori, prima data de Semele –pamanteana iar apoi din coapsa lui Zeus –o divinitate ceea ce ne arata ca vinul lui din potir acuma, are rolul de a ne impartasi, de a restabili legatura cu divinitatea, de a regasi sursa care ne hraneste.
Dionysos este adesea prezentat tinand in mana un potir si o bagheta numita un “thyrsus”.   Potirul este gandit pentru a reprezenta pantecele mamei sale Semele pentru care el ar fi fost un copil de promisiune. Potirul ofera o natura divina  pentru ca  el contine esenta divina – “vin” .  El a iubit-o din prima clipa pe frumoasa Ariadna. Fiica lui Minos, indragostita de Tezeu, ea s-a trezit parasita si abandonata  pe insula Naxos. Fara ca ea  sa stie, Dionysos a venit in visul lui Tezeu si cu amenintari l-a fortat sa plece. Singura pe insula. Dionysos a aparut ca un salvator pentru ea, casatorindu-se cu el. Dar el stia ca Ariadne este sufletul lui pereche.
potir dionysos
Despre ce vrea Soarele de mana cu Dionysos in Taur sa-i vorbeaca Lunii in Scorpion?
In acest aspect gasim o inspiratie brusca, ceva este rupt si re-plantat in alt loc care ne ajuta sa ne gasim menirea divina. Ganditi-va ca acest zeu a trecut prin multe incercari inca de la nastere, in copilarie a trebuit sa fie protejat impotriva rautatilor lui Hera, apoi adult a trebuit sa lupte cu blestemul indus de Hera asupra lui. El ramane totusi un zeu creativ care continua sa impartaseasca celorlalti darul lui, el este perseverent in munca lui indiferent de piedicile induse de ceilalti. De multe ori, acest zeu aduce o permanenta predispozitie de a evita greutatile vietii prin solutii alternative dar placute, prin erotism, betii, substante afrodisiace.
Poate ca in ultimile luni am fost rupti in bucati si reinviati, se poate ca lupta pentru cucerirea a  fel de fel de lucruri materiale, bani, iubire, invatatura, sa fi fost destul de aspra dar perseverenta este acuma premiata. Semintele plantate in trecut aduc roade  acuma iar acestea tin de copii, creativitate personala, arta, astrologie, munca in echipa, muzica, banci, invatatura, prieteni, afaceri originale. Nu trebuie sa uitam ca Dionysos are capacitatea de a prezida comunicarea intre cei vii si morti, poate primim fel de fel de mesaje de la cei dragi plecati, iubiti dincolo de spatiu si timp. Poate fi si o rasplata a eforturilor noastre de a comunica cu cei plecati. Se poate ca efortul nostru pentru a recastiga, readuce in viata noastra pe cineva pierdut sa fie rasplatit dar nu fara a da ceva in schimb.
Favorurile sunt de partea noastra deoarece Jupiter (Zeus) sutine benefic aceasta Luna Plina.
Luna Plina in Scorpion ne poate ajuta sa vedem tot ceea ce este intunecat, murdar, nesanatos in viata noastra. Verbul  caracteristic Scorpionului este “ a dori “ reamintindu-ne in aceste zile ca  putem vedea mai clar care dorinte pot fi realizate si care trebuie lasate “ sa moara”. Ambele semne sunt renumite pentru posesivitatea lor dar aceasta Luna Plina in Scorpion ne cere sa intelegem ca cele mai importante “ valori ” sunt zidite in suflet. Scorpionul nu detine  lucruri, aici doar sufletul vorbeste, construieste iar tot ce nu ne mai serveste in viata trebuie sa moara pentru a face loc unei experiente noi. Asa cum Dionysos s-a vindecat prin ritualuri religioase, prin restabilirea legaturii cu partea divina din el, aceasta Luna Plina poate fi un panaceu al sufletului, al experientelor care ne-au traumatizat copilaria, tineretea. Suntem ajutati sa intelegem ca trebuie sa ne ridicam deasupra placerilor trecatoare cautand magia vietii prin cunoastere, spiritualitate, studiu iar perseverenta este cheia evolutiei.
Adriana Tudosa
Sursa: http://adriana-astro.com/

https://www.youtube.com/watch?v=bkTLIO2zanM