Un respectat specialist neurolog a pus bazele unei noi teorii convingătoare despre experienţele dintre viaţă şi moarte.
Gillian MacKenzie îşi aminteşte că a fost îngrijorată de starea copilului său nenăscut atunci când lumea din jurul ei a fost înghiţită de întuneric, cu excepţia unui singur punct luminos. Era conştientă că sarcina avea probleme şi că pierdea mult sânge în timpul acesteia, dar se simţea confortabil în acea lumină.
“Iniţial a fost un singur punct, iar apoi am observat că am fost târâtă spre el, acesta mărindu-se din ce în ce mai mult. Luminozitatea era atât de puternică, încât aveam senzaţia că mă aflu într-un tunel” a susţinut aceasta.
“Nu am simţit nicio frică atunci când mă aflam în tunel şi mă cufundam în lumină. Nu era un sentiment prea plăcut. Îl pot descrie doar ca pe un sentiment de transă”, a continuat Gillian.
“Deodată am auzit o voce bărbătească ce striga: «Gill!». Era o voce foarte drăguţă şi m-am gândit: «O nu, mă aflu în faţa lui Dumnezeu şi eu nici măcar nu cred în El». M-a întrebat dacă ştiu cine este şi i-am răspuns: «Da, dar mi-e teamă că nu pot să îţi pronunţ numele». S-a dovedit că avea un simţ al umorului dezvoltat, deoarece a chicotit la auzul răspunsului meu” a reluat aceasta.
Experienţa lui Gillian s-a petrecut în urmă cu mulţi ani, înaintea apariţiei poveştilor despre experienţele dintre viaţă şi moarte. Şi în ziua de azi acea senzaţie pare reală pentru Gillian, care a suferit o hemoragie în timpul naşterii.
Nimeni nu poate şti cu siguranţă, dar cercetătorii consideră că aproximativ o persoană din zece va avea o experienţă între viaţă şi moarte, cel mai probabil în timpul unui stop cardiac.
În general vom vedea o lumină, vom merge printr-un tunel, ne vom întâlni cu o persoană dragă sau vom gravita deasupra corpului nostru, urmărind doctorii şi asistentele în încercarea de a ne resuscita.
Acele persoane care au trecut printr-o astfel de experienţă au descris acest eveniment ca pe o stare de bucurie şi cugetare ce i-a schimbat pentru tot restul vieţii.
Majoritatea persoanelor consideră că au avut o străfulgerare şi au aruncat o privire asupra vieţii de apoi. Deseori, această experienţă le întăreşte credinţa şi duce la dispariţia fricii faţă de moarte. Pentru aceşti oameni, întâmplările par reale, lucide şi preţioase.
Pentru ei ar putea veni ca un şoc vestea că un respectat neurolog american crede că poate explica în termeni fiziologici totate simptomele experienţelor dintre viaţă şi moarte. Aceste explicaţii vor infirma ideile conform cărora sufletele îşi părăsesc trupurile pentru a face o călătorie în viaţa de apoi şi pentru a se reîntoarce pe Pământ.
Un neurolog oferă explicaţia ştiinţifică
Kevin Nelson, profesor de neurologie la Universitatea din Kentucky, a studiat timp de 30 de ani experienţele dintre viaţă şi moarte.
În noua lui carte, acesta a explicat toate elementele unei experienţe dintre viaţă şi moarte, argumentul lui central implicând REM (mişcare rapidă a ochilor). În această fază a somnului se produc cele mai multe vise, în timp ce persoana care doarme are corpul paralizat, cu excepţia ochilor, a inimii şi a diafragmei – cea care controlează respiraţia.
Profesorul Nelson consideră că unii oameni sunt mai sensibili decât alţii la ceea ce se numeşte “intruziunea REM”, moment în care paralizia ce însoţeşte REM are loc atunci când o persoană se află în starea de veghe şi este adesea însoţită de halucinaţii ce par reale.
Studiul condus de profesorul Nelson a examinat 55 de cazuri ale oamenilor ce au pretins că au avut parte de o experienţă între viaţă şi moarte. Dintre aceştia 60% au experimentat episoade anterioare de intruziune a REM, comparativ cu 24% dintre participanţi care au fost aleşi întâmplător.
“În loc să treacă direct de la starea de REM la starea de veghe, creierul persoanelor care susţin că au experienţe între viaţă şi moarte, tinde să combine cele două stări”, explică profesorul. Acest fapt duce la poziţionarea subiectului într-o stare numită “la limita conştiinţei”.
“Multe persoane trec prin această stare pentru numai câteva secunde sau minute, până să treacă la starea de REM sau starea de veghe. Aflat «la limita conştiinţei», paralizia, luminile, halucinaţiile şi momentul de visare sunt absolut normale. În timpul unei crize precum stopul cardiac, această stare ar putea explica ceea ce se cunoaşte sub numele de experienţă dintre viaţă şi moarte” a continuat Nelson.
În studiul său, profesorul a subliniat faptul că astfel de experienţe sunt întâlnite în cazul unor situaţii aflate la limita dintre viaţă şi moarte (exemplu fiind traumele sau stopul cardiac). Aceste episoade au în comun întreruperea circulaţiei sângelui către creier.
“În mod normal, 20% din sângele pompat de inimă ajunge la creier. Dacă fluxul sangvin este redus şi ajunge la o treime din cantitatea obişnuită, creierul rămâne activ până la 10, maxim 20 de secunde, după care îşi pierde cunoştinţa. Creierul nu suferă leziuni, chiar dacă fluxul sângelui rămâne scăzut pentru ore întregi”, afirmă cercetătorul.
“Atunci când sângele este evacuat din zona capului, îmediat înainte de pierderea cunoştinţei, ţesutul care este cel mai afectat este retina, nu creierul. În momentul în care retina este afectată, apare senzaţia de întuneric care vine dinspre exterior spre interior, şi astfel se produce efectul de tunel” explică Nelson.
“Lumina de la capătul tunelului poate veni de la două surse diferite. Poate fi vorba de o lumină ambientală – lumina dintr-o cameră de spital, care ar putea fi singurul element recogniscibil în momentul în care sângele este drenat din creier. Ca alternativă, sistemul REM, care este cunoscut pentru activarea sistemului vizual, ar putea genera o lumină internă, care există doar în creier” a mai precizat profesorul.
“Partea creierului asociată cu experienţele din afara corpului, regiunea temporoparietală, se află lângă zona responsabilă cu senzatia de mişcare”. Acest lucru ar putea explica de ce oamenii au senzaţia că se mişcă în timpul acestor experienţe.
“În mod normal, această porţiune a creierului nu este implicată în procesul REM, dar, în unele cazuri, acest sistem nu funcţionează corespunzător, iar în timpul tranziţiei către starea de REM creierul poate avea parte de unele senzaţii de mişcare” a adăugat Nelson.
Pentru a explica senzaţiile de eliberare a sufletului şi de părăsire a trupului, profesorul Nelson a făcut referire la un studiu efectuat de neurologul elveţian Olaf Blanke. Acesta, împreună cu echipa sa, a făcut o descoperire uimitoare în timp ce pregătea o femeie de 43 de ani pentru operaţie. Această femeie a suferit convulsii, iar chirurgul i-a aplicat o serie de impulsuri electrice asupra creierului, pentru a depista de unde vine problema.
Deodată, femeia, care era conştientă în timpul procedurii, a mentionat că a avut parte de o experienţă de părăsire a trupului şi s-a uitat în jos către ea. Atunci când curentul electric a fost întrerupt, aceasta s-a “reîntors” în corp.
“Senzaţia femeii de a se afla în afara corpului sau în interiorul lui putea fi modificată la fel de simplu ca activarea unui întrerupător pentru aprinderea sau stingerea unui bec” a precizat profesorul Nelson.
Sentimentul de beatitudine ar putea fi explicat de sistemul de recompensare a creierului. În timpul unor momente de criză, corpul elimină o serie de substanţe chimice care provoacă un sentiment de relaxare şi bunăstare.
Dacă în timpul unei partide de vânătoare, grupul era încolţit de un animal de pradă, iar oamenii erau siguri că vor fi omorâţi, ar fi avut mai multe şanse dacă unul dintre aceştia ar fi rămas în urmă fără să se lupte, pentru a-i salva pe ceilalţi. Prădătorul ar petrece timpul şi energia pe un singur om, astfel fiind mai uşor pentru restul grupului să scape.
În timpul experienţei dintre viaţă şi moarte, Gillian MacKenzie şi-a întâlnit bunicul care murise în urmă cu doi ani. Aceasta i-a spus că a născut un băiat – lucru corect, dar pe care nu ar fi avut de unde să îl ştie – şi a avut senzaţia că îşi părăseşte corpul, că pluteşte deasupra lui şi că vede doctorii şi asistentele cum o operează.
De asemenea, aceasta a menţionat că a plutit şi deasupra soţului ei, Hamish, pe care l-a urmat pe coridoarele spitalului, văzând cum acesta îi dă un telefon mamei ei.
“Nu eram speriată, dar îmi doream să îl pot anunţa pe Hamish că totul va fi bine şi că voi reveni într-un fel înapoi în corp” a explicat Gillian.
“I-am spus bunicului că trebuie să îl părăsesc şi să mă reîntorc să am grijă de copil şi de soţ, dar el m-a avertizat că trebuie să am argumente puternice pentru a avea voie să mă întorc în corp”, a continuat Gillian.
În timpul acestui episod, Gillian a retrăit diferite momente din trecut, atât bune, cât şi rele, şi s-a reîntors cu o percepţie diferită asupra propriei vieţi. De exemplu, ea nu a iertat-o niciodată pe mama ei pentru faptul că a lăsat-o la internat şi îşi aduce aminte că a plâns atunci când aceasta a plecat.
“Retrăind aceste momente, am realizat că a fost foarte greu şi pentru ea să mă vadă plângând, dar nu i s-a permis să privească în urmă. Am înţeles mai bine această situaţie şi i-am spus bunicului că ar trebui să mă întorc pentru împărtăşi această nouă viziune asupra problemelor şi pentru a-i ajuta astfel şi pe ceilalţi. După care am revenit”, a explicat Gillian.
În anii care au urmat, Gillian a devenit consilier. “Înaintea aceastei experienţe eram intolerantă cu oamenii, dar m-am schimbat şi am devenit un alt om”.
“Poţi veni cu o explicaţie raţională legată de acest gen de experienţă, dar ar fi în zadar. Pentru noi aceste episoade sunt reale şi au un efect profund asupra noastră şi a modului în care ne trăim viaţa după aceea. În urma acestei experienţe mi-a dispărut orice frică pe care ar fi trebuit să o am în legătură cu moartea mea şi consider că acest fapt m-a transformat într-o persoană mai bună. Le poţi numi halucinaţii, dacă vrei, dar ele sunt parte din realitatea noastră” a precizat Gillian.
Este negată existenţa lui Dumnezeu de explicaţia ştiinţifică a acestui fenomen?
Profesorul Nelson a menţionat că nu intenţionează să nege existenţa lui Dumnezeu sau să diminueze importanţa experienţelor de acest gen.
“Există o schismă tot mai mare între persoanele care cred că Dumnezeu este un anacronism şi consideră că toate experienţele spirituale sunt o iluzie periculoasă, şi cei care spun că religia stă la baza vieţii lor” explică Nelson.
“Am considerat că ar fi indicat ca un neurolog să încerce să explice natura experienţelor spirituale, nu să aducă teorii false. Tratez cu foarte mare respect acest tip de experienţe, deoarece ele sunt foarte importante pentru cei care le-au avut. Acestea pot fi considerate cele mai influente experienţe pe care ar fi putut să le aibă vreodată” continuă profesorul.
“Aşadar trebuie să încerc să explic în termeni fiziologici cauzele şi modurile în care se produc aceste experienţe, dar aş putea demonstra că nu se află în contradicţie cu credinţa oamenilor în Dumnezeu, pentru cei religioşi” a declarat acesta.
“În fond, cine poate spune că acest mecanism nu a fost creat de Dumnezeu tocmai pentru a oferi oamenilor un confort atunci când aceştia au nevoie de el – momentul când se apropie de moarte?”, încheie profesorul neurolog Kevin Nelson.
Sursa:
blogul meu
Următoarele cuvinte au fost scrise pe mormantul unui preot anglican (1100) în criptele abaţiei Westminster:
