marți, 27 august 2013

Intervenţia militară în Siria s-ar putea declanşa joi


Intervenţia militară în Siria s-ar putea declanşa joi
România, îngrijorată de situaţie, va continua consultările constante cu partenerii şi aliaţii europeni şi euroatlantici
Atacurile cu rachete contra Siriei ar putea fi lansate “chiar de joi”, au afirmat oficiali cu rang înalt din Statele Unite, în timp ce Casa Albă îşi intensifică eforturile în vederea obţinerii unui răspuns internaţional la presupusa utilizare a regimului de la Damasc a armelor chimice împotriva populaţiei civile.
Informaţia este difuzată de mai multe mijloace de informare americane, precum CNBC.com, NBC News, dar şi de agenţia Reuters.

Trei zile de atacuri
Ar fi vorba, potrivit surselor citate, despre trei zile de atacuri aeriene, care să fie limitate ca arie (''lovituri chirurgicale'') şi ca timp,cu scopul de a transmite un mesaj regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, au precizat sursele citate.
La rândul ei, agenţia Reuters anunţă că puterile occidentale i-au spus opoziţiei siriene să se aştepte la o lovitură împotriva forţelor preşedintelui Bashar al-Assad în următoarele zile, potrivit unor surse care au participat la o întâlnire între trimişi ai occidentalilor şi Coaliţia Naţională Siriană, luni, la Istanbul. “Opoziţiei i s-a spus, în termeni clari, că o acţiune pentru a descuraja utilizarea în continuare a armelor chimice de către regimului lui Assad ar putea veni în următoarele câteva zile, însă ar trebui să se pregătească totuşi pentru negocieri de pace la Geneva'', a afirmat una dintre surse, prezentă la întâlnirea de luni, pentru agenţia de presă britanică.

Forţele americane sunt pregătite
Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat pentru BBC că forţele armate americane ''sunt pregătite'' pentru o acţiune militară în Siria, în cazul în care preşedintele Barack Obama o aprobă, acuzând Damascul că a folosit arme chimice. "Am poziţionat elemente pentru a fi capabili să răspundem oricărei opţiuni a preşedintelui", a declarat Hagel. El a adăugat că Statele Unite vor prezenta în curând probe ale folsirii de arme chimice de către regimul sirian al lui Bashar al-Assad. "Siria a utilizat arme chimice împotriva poporului său", a afirmat Hagel.
După ce a discutat cu omologii săi britanic şi francez marţi, anterior, Hagel a spus că "majoritatea ţărilor" sunt de părere că regimul sirian se află la originea atacului comis în apropiere de Damasc pe 21 august care soldat, potrivit opoziţiei, cu peste 1.300 de morţi.

Preocupare la Bucureşti
La Bucureşti, ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat că România este îngrijorată de deteriorarea situaţiei din Siria. Corlăţean a afirmat, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române care se desfăşoară la Bucureşti, că este important ca misiunea ONU aflată în această ţară să poată finaliza cât mai rapid investigaţiile privind posibilitatea folosirii armelor chimice.
"În aşteptarea rezultatelor cât mai rapide ale anchetei ONU şi a dezbaterilor din forurile abilitate, şi am în vedere Naţiunile Unite în primul rând, România va continua consultările constante cu partenerii şi aliaţii noştri europeni şi euroatlantici", a arătat ministrul, potrivit agerpres.ro.

Sprijin pentru românii din Siria, “pe cât posibil”
El a menţionat că MAE face tot ce îi stă în putinţă pentru a acorda sprijin cetăţenilor români care se mai află în Siria.
"În acelaşi timp, suntem cu atât mai îngrijoraţi cu cât în Siria, după cum se cunoaşte, se află în continuare un număr important de cetăţeni români. MAE urmăreşte în permanenţă evoluţiile care pot avea repercusiuni asupra siguranţei comunităţii româneşti şi face tot ce îi stă în putinţă, împreună cu alte instituţii ale statului, pentru acordarea de sprijin şi protecţie consulară", a mai afirmat Corlăţean.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, referitor la susţinerea de către ţara noastră a unei intervenţii în Siria a unei coaliţii internaţionale fără acordul ONU, că România se va poziţiona în acest sens după ce va afla rezultatul inspecţiei ONU privind utilizarea armelor chimice împotriva civililor, relatează Mediafax. "Sigur că nici noi nu putem accepta utilizarea gazelor toxice împotriva oricărei părţi, de orice parte", a afirmat Băsescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.
Ministrul sirian de Externe, Walid Mouallem, a avertizat, marţi, că ţara sa dispune de mijloace de apărare care “vor surprinde lumea”. “Să ataci Siria nu e un lucru uşor. Dispunem de mijloace de apărare care îi vor surprinde pe alţii”, a dat el asigurări în cadrul unei conferinţe de presă în care s-a adresat SUA şi aliaţilor lor, care iau în calcul o eventuală intervenţie militară în ţara sa.
“Avem două opţiuni: ori de a ne preda, ori de a ne apăra cu mijloacele de care dispunem. A doua alternativă este cea mai bună: ne vom apăra”, a declarat acesta. “Auzim tobele războiului în jurul nostru. Dacă vor să lanseze o agresiune la adresa Siriei, cred că alibiul armelor chimice nu este deloc potrivit. Îi provoc să arate ce au, ca dovadă”, a subliniat ministrul sirian. El a dat asigurări că un atac asupra Siriei nu va afecta campania militară dusă de autorităţile siriene contra rebelilor, de doi ani încoace deja, în special în zona Damascului. 


Alertă: Marea Britanie se pregăteşte să atace Siria / SUA: "Aşteptăm semnalul preşedintelui"


Marea Britanie pregăteşte planurile pentru o posibilă acţiune militară în Siria, a anunţat marţi Downing Street, relatează AFP. În acelaşi timp, americanii au în vizor o acţiune scurtă şi limitată.


UPDATE: Secretarul american al Apărării Chuck Hagel a declarat pentru BBC că forţele armate sunt "pregătite" pentru o acţiune militară în Siria, în cazul în care preşedintele Barack Obama o aprobă, relatează AFP.
"Suntem pregătiţi. Am poziţionat elemente pentru a fi capabili să răspundem oricărei opţiuni a preşedintelui", a declarat Hagel. "Suntem pregătiţi să mergem acolo", a adăugat el.


Marea Britanie pregăteşte planuri pentru o posibilă acţiune militară ca răspuns la folosirea armelor chimice în Siria, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al premierului David Cameron, relatează AFP.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că şeful Guvernul va decide marţi dacă va convoca sau nu Parlamentul britanic, aflat în prezent în vacanţă, pentru a dezbate o eventuală intervenţie.


În acelaşi timp, preşedintele american Barack Obama analizează posibilitatea unui atac scurt şi limitat împotriva Siriei, susţine marţi presa americană, în contextul în care occidentalii discută o eventuală intervenţie, după presupusul atac chimic de la 21 august, în apropierea Damascului, relatează AFP.

Acest atac, ca reacţie faţă de folosirea "incontestabilă" a armelor chimice, potrivit secretarului american de Stat John Kerry, nu ar dura mai mult de două zile şi ar permite Statelor Unite să evite o implicare mai mare în războiul civil care divizează Siria începând din martie 2011, scrie cotidianul Washington Post, citind oficiali neidentificaţi din cadrul administraţiei americane.

Ziarul american The New York Times consideră că Obama, care analizează o opţiune de natură militară, va ordona începerea unei operaţiuni limitate.

Ar putea fi vorba de atacuri cu rachete de croazieră, lansate dinspre nave americane din largul Mării Mediterane spre ţinte militare siriene, afirmă cotidianul, citând surse din cadrul administraţiei americane.

Oficiali din cadrul serviciilor secrete americane urmează să comunice în următoarele zile informaţii referitoare la presupusul atac chimic, soldat cu sute de morţi la 21 august în apropiere de Damasc şi de comiterea căruia a fost acuzat regimul sirian.

Washingtonul negociază cu marile capitale occidentale referitor la acţiunile care urmează a fi întreprinse, dar există puţine speranţe de a obţine undă verde din partea Consiliului de Securitate al ONU, din cauza opoziţiei puternice a Rusiei, principalul aliat al Siriei.


Moscova critică varianta unei intervenţii

Moscova a avertizat luni împotriva unei intervenţii militare în Siria fără acordul Consiliului de Securitate, apreciind că aceasta ar fi "periculoasă" şi ar constitui "o încălcare gravă a dreptului internaţional".

O intervenţie militară ar avea, de asemenea, "consecinţe catastrofice", a insistat marţi diplomaţia rusă.O posibilă intervenţie occidentală în Siria nu va aduce o "victorie uşoară", deoarece această ţară dispune de sisteme de apărare antiaeriană pentru respingerea atacurilor, a declarat marţi o sursă citată de agenţia Interfax, relatează AFP. "Dacă armata americană şi NATO lansează o operaţiune împotriva Siriei, nu va fi o victorie uşoară", a declarat o sursă diplomatico-militară. "Sistemele multifuncţionale de rachete sol-aer (de tip) Buk-M2E şi alte mijloace de apărare antiaeriană pe care le deţine armata siriană vor asigura un răspuns pe măsura agresorilor", a adăugat această sursă.
Ea a anunţat că Siria deţine, în prezent, până la zece baterii de asemenea sisteme multifuncţionale. Rachetele de tip Buk sunt un sistem rusesc aerian, polivalent, mobil cu rază medie de acţiune şi au fost introduse în serviciu în 1979. Sistemul este destinat apărării forţelor terestre şi punctelor vitale (poduri, centre de comunicaţii, centrale electrice, etc.). O serie de capitale occidentale conduse de Statele Unite intenţionează să efectueze lovituri împotriva regimului sirian ca răspuns la un presupus atac chimic comis în apropiere de Damasc, soldat cu sute de morţi.
Rusia, un aliat puternic al preşedintelui Bashar al-Assad, căruia îi vinde armament, a avertizat că o intervenţie militară va avea consecinţe "catastrofale" pentru ţările din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord.

Avertismentul Iranului

Iranul a atenţionat un înalt reprezentant al ONU că o intervenţie militară împotriva Damascului ar avea 'consecinţe grave' pentru Siria şi pentru regiune, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Abbas Araghchi, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. 

Într-o întrevedere avută luni cu secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a afirmat că "utilizarea de mijloace militare ar avea consecinţe grave nu doar pentru Siria, dar şi pentru întreaga regiune", potrivit purtătorului de cuvânt. 

El a reafirmat că ar exista 'probe' privind responsabilitatea rebelilor sirieni în atac şi că acestea au fost "prezentate de Rusia în Consiliul de Securitate" al ONU. 

Reamintind de "situaţia extrem de sensibilă" în regiune, el şi-a exprimat "speranţa că liderii americani şi anumite ţări europene vor da dovadă de suficientă înţelepciune, mai ales că nu există o autorizaţie din partea Consiliului de Securitate" pentru o operaţiune militară. 

Feltman, în vizită de luni la Teheran în cadrul unui turneu regional, este cel mai înalt responsabil al ONU care a vizitat Iranul în ultimul an. 

Principal aliat regional al Siriei, Iranul şi-a înmulţit în ultimele zile atenţionările în privinţa unei intervenţii militare străine după presupusul atac cu arme chimice la 21 august în regiunea Damasc atribuit de opoziţie şi de mai multe state occidentale regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Bunăstarea și Starea de Bine : 7 Porți către Împlinire


Emisiunea a fost preluată de pe website-ul oficial al postului tv Antena 2. Puteţi găsi şi urmări acolo toate emisiunile recente.
© Antena 2

invitat : Cristian Oneţiu
10 Septembrie 2011




Documentar - Lazarev - Diagnosticarea karmei (subtitrare în română)


Serghei Nikolaevici Lazarev (nascut pe 4 septembrie 1952) este un bioenergoterapeut rus contemporan. In cartile sale, explica in mod incontestabil, prin prisma experientei de vindecator, cauzele aparitiei bolilor. Explicatiile sale sunt in concordanta cu invataturile religioase.
Acest videoclip cuprinde concluziile din primele sale 11 volume.
Cateva idei despre karma:
In prezent, karma actioneaza de zeci de ori mai repede ca inainte, sustine Lazarev in prima sa carte, "Sistemul autoreglarii campurilor". In secolele anterioare, pedeapsa pentru o fapta rea venea in viata urmatoare. Acum insa vine dupa numai cativa ani.
Karma unui sfant se unea, in vechime, cu karma copilului ce-i purta numele. Astfel, copilul era protejat.
Aspiratia continua catre desavarsirea spirituala constituie cel mai eficient mecanism de blocare a karmei.
Cainta modifica structurile karmice.
In timpul sedintei cu Lazarev, are loc o intensificare a tuturor proceselor karmice ale pacientului.
Pacientul care se agata sufleteste de terapeut, facand din el un tel ii preia "murdaria karmica", inmultind-o.
Pentru ca un copil sa nu preia din karma parintilor, trebuie sa-l iubeasca pe Dumnezeu mai mult decat pe parinti.
Copiii adoptati incep sa depinda de karma parintilor adoptivi.


Urmariti documentarul aici:

Documentar - S.N. Lazarev -Schimbarea Celorlalti Incepe Cu Schimbarea Noastra-



Urmareste documentarul aici:

Sursa: 


http://dincolo-de-materie.blogspot.com/

Film - CHICO XAVIER (SUBTITRAT IN ROMANA)


Prezentare: Film biografic despre celebrul medium Chico Xavier, care a contribuit mult la dezvoltarea spiritismului creştin în Brazilia, atât moral, cât şi material. El închidea ochii şi punea pe hârtie poeme, articole şi mesaje - aşa zisa scriere sub dictare spiritistă, denumită şi "psihografie". (Psihografia poate fi inspirată, semi-conştientă şi mecanică, după gradul de conştienţă al mediumului pe parcursul scrierii spiritiste. Pentru detalii citiţi Cartea Mediumilor, de Allan Kardec.) Cărţile lui Chico au consolat numeroşi oameni, au răspândit pacea, au stimulat filantropia creştină, având o imensă influenţă benefică asupra poporului brazilian. Pentru admiratorii săi fervenţi a fost un sfânt. Pentru increduli, un personaj curios ce îi punea pe gânduri. În 1981 a fost propus la premiul Nobel pentru pace.

Mai mult decât traseul unei vieţi particulare, pelicula ne prezintă câteva experienţe tipice trăite de un medium modern. Regăsim aici câteva teme universale, ingenios puse în contrapunct de regizor, cum ar fi: - credinţa respectuoasă, în opoziţie cu scepticismul vanitos; - încercările de a demasca "plagiatul şi escrocheria" de către ignoranţi într-ale spiritualităţii; - slăbiciunile omeneşti ale mediumului, în opoziţie cu marile adevăruri spirituale pe care el le transmite semenilor; - intoleranţa Bisericii, ca instituţie umană, în opoziţie cu sprijinirea ei de munca mediumului, ca instituţie spirituală; - puritatea viziunii spiritelor, în opoziţie cu cinismul şi pragmatismul societăţii contemporane; - suferinţele specifice mediumnităţii, în opoziţie cu lipsa unei recompense financiare juste, pe măsura efortului depus; - atacurile forţelor adverse invizibile, sub forme neaşteptate: violenţe, calomnii, trădări, boli, pierderi, energii negative etc.

Filmul este rafinat, plin de învăţăminte, de mare folos celor interesaţi de domeniul spiritual şi paranormal.


Urmariti filmul aici:

Sursa: www.youtube.com

Horoscopul geto-dac: 7 zeitati protectoare

Ce zeu din mitologia dacilor iti influenteaza zodia?

Istoria geto-dacilor este una dintre pietrele de temelie pentru cunoasterea istoriei noastre. Forta lor spirituala si originaliatatea erau recunoscute pe intreg continentul european. Ei erau impartiti in trei mari clase: tarabostes-preotii, pileati-cei cu caciuli de lana si comati-pletosii. Preotii lor erau impartiti la rand in trei categorii: kapnobatai-cei ce umbla prin nori si cunosc tainele zeilor, polistai- intemeietorii de orase, invatatii siktistai-intemeietorii de neam.
Izvoarele istorice despre acest popor sunt destul de sarace pentru ca cele mai multe informatii erau transmise prin viu grai insa din dovezile numismatice si arheologice care au ramas in urma lor, se crede ca dacii aveau cate un zeu protector pentru fiecare zi a saptamanii. Astfel, fiecare om care se nastea pe pamanturile lor avea destinul guvernat de divinitate anume aleasa in functie de ziua din saptamana in care se nascuse.
sursa foto shutterstock capul lui Decebal la Portile de Fier

LUNI


ZEUL PROTECTOR: ZAMOLXIS

Potrivit legendelor, Zalmoxis a trait intai ca sclav al lui Pythagoras. Numele sau provine de la cuvantul trac zalmos, care inseamna piele. El a fost numit astfel pentru ca imediat dupa nastere, a fost infasat intr-o piele de urs. Zalmoxis a devenit om liber apoi mare preot si in cele din urma, dupa moarte, a ajuns sa fie divinizat ca zeu suprem al dacilor.
Venerarea zeului avea loc in mijlocul naturii sau in temple iar metoda de comunicare era sangeroasa. La fiecare 5 ani, oamenii alegeau un sol care sa le transmita mesajul catre Zalmoxis. Trebuia sa fie cel mai curajos si mai vajnic dintre flacaii liberi ai comunitati. Nu trimiteau niciodata un sclav.
Tanarul ales era aruncat de la inaltime pe un pat de suliti. Daca murea imediat, ei considerau ca zeul le-a primit mesajul si le va indeplini dorintele. Daca barbatul supravietuia, atuni era considerat nedemn pentru misiunea sfanta.
Femeile jucau un rol extrem de important in acest ritual. Cea mai iubita dintre sotiile barbatului sacrificat trebuia sa il urmeze in calatoria sa. Cele care ramaneau, daca nu erau adjudicate de un alt membru al comunitatii sau daca nu se aruncau in rugul funerar al sotului, erau ponegrite si alungate din sanul societatii.
Oamenii nascuti in aceasta zi se simt foarte legati de natura si pot ajunge mari oameni de stiinta. 
O parte dintre ei au inclinatii artistice de mare valoare si isi pot aduce aportul la imbogatirea patrimoniului cultural al comunitatii in care traiesc. Sunt cu siguranta conducatorii din acest zodiac.

Au un curaj extraordinar si poseda calitatea de a mobiliza mase mari de oameni. Stiu sa isi atraga simpatia celorlalti insa pot fi cruzi si neiertatori daca li s-a comis o nedreptate.
Poseda multa imaginatie si au numeroase idei originale. De regula, ei sunt oamenii care se fac remarcati atat pe plan profesional cat si in societate.

MARTI


ZEUL PROTECTOR: ARES

Desi este nume de sorginte helena, un zeu Ares este intalnit si in panteonul dac. Diferenta este ca, in timp ce la vechii greci Ares patrona razboiul crud, sangeros si nedrept, la daci el guverna razboiul drept si bogatia ogoarelor. El era, alaturi de Zalmoxis, singurul zeu caruia i se aduceau jertfe.
Cei care au venit pe lume in zi sunt protejati si de planeta Marte. Drept urmare, sunt temerari si au mult avant. Muncesc intotdeauna cu tragere de inima si au mult spor. Oamenii sunt atrasi de ei si de farmecul lor natural.
De cele mai multe ori, ei aleg meserii ca avocati, chirurgic sau o cariera militara. Sunt temperamentali si se aprind foarte repede. Actioneaza sub impulsul momentului si uneori regreta deciziile luate la nervi.
Le place sa le faca surprize celor dragi dar deseori nu isi arata afectiunea la adevarata intensitate. Cea mai pregnanta trasatura a lor de caracter este autoritatea.

MIERCURI


ZEUL PROTECTOR: GEBELEIZIS

Gebeleizis era considerat patronul cerului. El putea trimite ploile necesare pentru culturi insa atunci cand era maniat si oamenii nu ii acordau cinstea cuvenita, putea trimite inundatii si vanturi care sa smulga plantele din radacina.
Atunci cand zeul isi revarsa furia, oamenii trageau cu arcul spre nori pentru a domoli dezlantuirea naturii. Acest gest nu era considerat o lipsa de respect fata de Gebeleizis ci pornea mai degraba dintr-o teama superstitioasa.
Persoanele nascute in zilele de miercuri se adapteaza foarte usor situatiilor neprevazute. Sunt comunicativi si foarte sociabili, cu o putere mare de convingere.
Atunci cand sunt implicati intr-un conflict, isi impun convingerile cu multa tarie dar stiu sa fie diplomati atunci cand situatia o cere. 
Cei mai multi dintre ei se indreapta catre cariere de diplomati, filozofi, profesori sau in vanzari.

JOI


ZEUL PROTECTOR: BENDIS

Istoricii au asemanata-o pe Bendis cu zeita romana Diana, patroana vanatorii si cu Hecate, zeita vrajitoare. In cultura dacilor, ea era cea care guverna dragostea si fertilitatea. Avea in stapanire luna si puterea mistica a farmecelor.
Bendis era considerata zeita-mama. Numereoase reprezantari ale sale au fost descoperite la Cucuteni, unde apare cu sani opulenti.Cel mai probabil, femeile erau cele care slujeau in cultul lui Bendis.
Cei care s-au nascut in zilele de joi sunt cumpatati si diplomati din fire. Nu fac niciodata excese si stiu sa-si tina temperamentul sub control.
Au personalitati placute si cei din jur sunt atrasi de carisma lor. Vor ajunge foarte greu in pozitii de conducere dar atunci cand o vor face, va fi exclusiv datorita meritelor lor. Sunt foarte sinceri, toleranti si au foarte mult bun simt. De cele mai multe ori, aleg cariera in justitie, medicina sau religie.

VINERI


ZEUL PROTECTOR: DABATOPEIOS

Acesta era considerat zeul mestesugar. Adeseori este asemanat cu Hefaistos/Vulcan, zeul fierar din cultura greaca, respectiv romana. Asocierea este insa eronata.
Dacii nu puneau prea mult accent pe faurirea obiectelor din metal. Ei au ridicat o cultura a lemnului. Vulnerabilitatea materialului in fata timpului a dus la distrugerea multor vestigii care ar fi facut lumina asupra istoriei acestui neam.
Oamenii patronati de Dabatopeios sunt iscusiti in lucrul cu mana. Au multa imaginatie, sunt creativi si au inclinatie catre natura.
Sunt inzestrati cu multa dragoste fata de semenii lor si sunt generosi din fire. Atat de generosi incat unii pot profita de bunatatea lor. Iarta mai usor decat trebuie si nu tin niciodata ranchiuna.
Sunt veseli, muncitori si deosebit de onesti. Au o alura modesta insa nu sunt lipsiti de farmec. Aparitiile lor sunt elegante tocmai prin simplitate si sunt foarte atenti la imaginea lor.

SAMBATA


ZEUL PROTECTOR: DERZELAS

Corespondentul grec al acestui zeu este fiul lui Zeus, eroul oamenilor, Hercule. El patroneaza vigoarea fizica si sanatatea. Cultul sau era raspandit indeosebi in Dobrogea. Cele mai multe vestigii care fac referire la Derzelas au fost descoperite la Histria, Varna dar si la Limanu, in judetul Constanta.
Cei pe care ii patroneaza sunt oameni singuratici, carora le place linistea. Oamenii prea expanisivi sau prea curiosi ii irita. Nu sunt artagosi dar tin foarte mult la spatiul personal si se pot manifesta foarte neplacut atunci cand cineva incearca sa-l incalce.
Isi aleg foarte bine prietenii insa vor avea foarte putini de-a lungul vietii. Pentru ei este foarte importanta increderea si o acorda cu greu.
Sunt inclinati catre stiintele exacte pe care vor cauta mereu sa le revolutioneze. Au o imaginatie bogata si o minte activa, dornici mereu sa invete si sa acumuleze informatii noi. Au o putere de munca extraordinara si nu accepta nimic din ce nu a fost dobandit prin fortele lor.

DUMINICA


ZEUL PROTECTOR: CAVALERUL TRAC

Grecii il numeau Heros iar romanii apare sub numele de Heron. Cultul lui era intalnit atat la geto-daci cat si la tracii care locuiau la sud de Dunare.
Cavalerul trac avea in stapanire campurile, ogoarele, padurile si animalele salbatice. De asemenea era o figura domestica pentru ca patrona asupra casei si familiei.
In cele mai multe reprezentari, el apare in scene de vanatoare. Este vesnic tanar si are o statura impunatoare. Una dintre cele mai interesante imagini cu Cavalerul trac il arata pe acesta pe un cal iar alaturi este reprezentat un copac pe care este incolacit un sarpe.
Unii istorici sunt de parere ca aceasta idee a fost imprumutata de crestinism pentru a-l reprezenta pe Sfantul Gheorghe.
El guvereaza destinul oamenilor nascuti in zile de duminica. Acestia au personalitati puternice si sunt meniti pentru a conduce. Poseda o inteligenta iesita din comun, cu mult peste medie. Sunt foarte ambitiosi fara a se lasa macinati insa de orgoliul.
Nu accepta sa le fie calcata in picioare mandria si se pot razbuna atunci cand simt ca li s-a facut o nedreptate. Nu lovesc niciodata miseleste, ci lupta corect.
sursa foto prima pagina shutterstock sarmisegetuza