Enigme ale Petrilei, incomplet studiate…

Grohotele de piatră

Aceste grohote, în număr de trei, au o distanţă între ele de aproximativ 1,5-2 km. Prima dintre ele este situată chiar la poalele Muntelui Parâng, în satul Jieţ, în locul numit Laz, alta pe aşa zisul „Iazul Davidonilor”, între satul Popi şi Jieţ, şi alta în partea de nord-est a dealului Maleia. Ultimele două au fost concasate în anul 1990, fiind folosite la prefabricatele din beton necesare la betonarea galeriilor miniere din Valea Jiului, în construcţii sau şosele, fundaţii pentru case. Au mai rămas mărturie bolovanii mari ce nu au putut fi concasaţi. În partea stângă a Jieţului, pe o terasă (în locul grohotelor din satul Popi), conform tradiţiei populare, ar fi fost şi un puternic castru roman, care avea sub comandă castrele din Comărnicel şi Vârful lui Pătru, asigurând trecerea prin această regiune şi paza în zona de sud a Daciei lui Decebal. Incompleta studiere a acestor grohote alcătuite din bolovani rotunzi, proveniţi parcă din cursurile unor râuri, nu ne permite să tragem o concluzie clară privind originea şi rolul lor. Aşa după cum am amintit, se presupune că ar fi rămăşiţele unor cetăţi dacice. Alţi autori sau, mai bine spus, naratori populari susţin că ar fi rezultatul săpării gropilor din Băni, o altă enigmă locală neelucidată.

Gropile din Băni – o altă enigmă locală incomplet elucidată

Mergând spre sud, din satul Popi, din marginea grădinilor satului şi până aproape de satul de sub pădurea de fag, Moliviş, sunt răspândite circular cu o adâncime de 1,5 până la 2 m şi cu un diametru de 2–3 m o mulţime de gropi, fără a respecta o anumită sistematizare. Sunt poate mii de asemenea gropi. Bunica îmi spunea că auzise de la bunicii ei  că acestea ar fi fost făcute de către turci în scurtul timp cât au stat pe aceste locuri, căutând după cărbune pentru fierari, în ultima lor invazie din 1788.

Bazându-se pe povestirile bunicilor şi străbunicilor săi, dr. Ionel Preda susţine că acest lucru este puţin probabil, din mai multe motive:

- Turcii nu ar fi putut să staţioneze prea mult pe aceste terenuri pentru a desfăşura o asemenea activitate, căci ar fi fost repede respinşi de către armata austriacă;

- Dacă ar fi staţionat o perioadă mai lungă, ar fi lăsat urme semnificative în folclorul local, care în cei aproximativ 200 de ani trecuţi s-ar fi păstrat. Invazia tătară din anul 1241, deşi mult mai veche, a lăsat în sânul băştinaşilor urme lexicale. Să amintim doar expresia: „Lua-te-ar Han-Tătar!” (în sensul de „Lua-te-ar dracu’!”), deşi acesta era căpetenia tătarilor.

Puţinele scrieri referitoare la aceste gropi susţin că au fost făcute pe vremea daco-romanilor pentru exploatarea zăcămintelor locale, în special a nugeţilor de aur. Aceste informaţii au pătruns şi în folclorul local.

Privind de la înălţime Băniul, se observă mai multe locuri ale unor iazuri pe unde au fost cursuri de apă pentru spălarea nisipului aurifer.

Steampurile găsite, care ajutau la acest lucru şi de care mă voi ocupa în alt capitol, întregesc această presupunere.

Aceste urme de iazuri au o direcţie firească pe cursul fostelor ape de la sud la nord-vest şi nord-est.

Apa ar fi putut proveni din pârâul Negri, Voislava, Jieţ fie ca ape dirijate, fie prin cursuri naturale. Poate cu mii de ani în urmă, nivelul Jieţului alimentat din pădurile milenare a fost mult mai mare, poate a avut alt curs.

Prin lucrări de artă, baraje, jilipuri, apa s-ar fi putut dirija după nevoie. După cum se ştie, romanii au fost experţi în aducţiunile de apă;

- Urmele a două dintre aceste iazuri coboară înspre Maleia din Băni, una în dreptul fostei mori a lui Făinaru şi una mai sus, cam în dreptul Hanului haiducilor. Aceste ape s-ar fi vărsat în apa Maleia;

- Spre râul Jieţ se vărsau alte două iazuri, o urmă fiind în apropierea casei lui Moruş din apropierea satului Jieţ şi alta la moara, piua şi văioaga lui Gălăţan Ion din Androneşti;

- Un al treilea loc îl întâlnim puţin mai sus de casa familiei Botoaşcă din satul Popi. Poate că dacă s-ar fi făcut măcar nişte foraje în aceste gropi s-ar fi elucidat unele din întrebările ce plutesc în aer. S-ar fi găsit ceva urme de aur sau poate că nu, cine ştie? Dar se putea primi un răspuns chiar şi aproximativ.

Galeriile subterane din satul Popi – altă enigmă

Privind în faţă un grup de trei case din satul Popi, aflăm, din povestirile localnicilor, că la casa din mijloc cu un gang frumos închis în lemn şi sticlă se ascunde un nou mister. Din relatările lui Popa Ionel Botoaşcă, la această casă, la locul unde este intrarea în pivniţă, cu mulţi ani în urmă s-a petrecut ceva ciudat, iar acest ceva i-a fost dezvăluit de însuşi proprietarul casei, H.N., în vârstă de 80 de ani. Stătea cu el la vaci pe dealul Maleii şi discutau de lucruri şi fapte pe care, la anii pe care Popa Ionel îi avea, nu apucase să le vadă şi să le ştie. Pe terenul din faţa pivniţei, pe o suprafaţă de 20-24 mp omul avea un staul în care închidea oile iarna. Staulul, după cum afirma bătrânul, îl moştenise de la înaintaşi, fiind pavat cu piatră pusă în cant pentru a nu se face noroi. După ani şi ani, pavajul începuse să se dete­rioreze şi omul nostru, ca un bun gospodar, a început să-l repare. Ca să înlocuiască piatra unde aceasta prezenta defecţiuni a căutat să cureţe bine locul până la terenul sănătos, adică într-o vatră solidă. Săpând, se trezeşte deodată că pământul se prăbuşeşte, lăsând să se vadă o groapă mare. Nu era nimic interesant până acum, dar uitându-se bine, distinge acolo jos, la o adâncime de 2 m, profilul unei vechi galerii, nu se ştia de unde vine şi nici unde se duce şi nici dacă va ieşi afară sau nu. N-a vrut să se afle acest secret. Ba dimpotrivă, omul s-a apucat şi a umplut repede lucrarea cu bolovani şi pământ pentru a-şi desăvârşi lucrarea începută. N-a scos niciun cuvânt către nimeni atunci şi mulţi ani după aceea, de teamă să nu se găsească cineva care să scormonească pământul şi să-i strice casa, ce cu trudă mare o ridicase în locul uneia dărăpănate, situată în aceeaşi vatră. Faptul s-a petrecut probabil între anii 1900-1910. Galeria, aşa după cum povestea bătrânul, era făcută după toate legile mineritului, cu stâlpi şi grinzi groase din lemn de esenţă tare, probabil frasin. Prin galerie curgea un pârâiaş care nu se ştia unde duce, dacă iese undeva la suprafaţă sau rămâne doar în subteran. Nimeni nu-şi amintea ca în timpurile recente aici să se fi exploatat ceva din subteran. Nici din povestirile bunicilor şi străbunicilor nu reieşea acest lucru. Şi totuşi, cineva căutase în măruntaiele pământului, în mod organizat. Cine, când şi ce căutase este greu de precizat, dar oricum acest lucru nu s-a întâmplat în ultimele secole. Nimic din jurul locului nu indică acest lucru.

Cu ocazia demolării unei case vechi, mai jos cu vreo 100–200 m, în partea stângă a pârâului Popi, s-a depistat acelaşi lucru. Aceeaşi galerie, sau poate una asemănătoare, a ieşit la iveală. În lungul pârâului, până în ultimul timp (şi poate şi azi), în vreo două sau trei locuri, s-au putut vedea puse transversal trunchiuri groase de lemn rotund (ø 70–80 cm). Ceea ce te face să crezi că pe aici a fost cândva un jilip pe care s-au transportat lemne, sau poate au avut alt rost.

Comoara din satul Popi şi legătura cu antichitatea

În anul 1962, în cătunul Popi, în partea nord-vestică, a fost descoperit un tezaur de monede romane imperiale, în locul numit „Grohote”, la adâncimea de 50–60 cm, în timpul lucrărilor efectuate pentru extracţia pietrişului din albia pârâului Popi (probabil continuator pe vremuri a pârâului Dealul Negri). Aici a fost găsit un vas de lut în care erau depozitate monede. După descoperire, aşa cum relatează Gh. Lazin, o parte din monede au fost înstrăinate, fiind apoi recuperate, aproape în totalitate. Din conţinutul tezaurului 73 de piese au ajuns în colecţiile Muzeului Deva. Se apreciază că numărul pieselor s-ar fi ridicat la aproximativ 100 de exemplare. Anii din care provin aceste monede romane se încadrează între 193 şi 249 e.n., fiind vorba de denari şi antoniniani.

În anul 1869, în Pasul Vâlcan a fost descoperit un tezaur ale cărui piese monetare se eşalonează pe o perioadă mare de timp din prima jumătate a secolului I î.e.n. şi până în a doua jumătate a secolului IV e.n. (363), în perioada invaziei hunilor.

Dacă monedele ar fi fost emise de pe vremea lui Traian sau înainte de el, s-ar putea spune că au rămas întâmplător în acest loc în urma trupelor romane ce au trecut pe aici spre Sarmizegetusa, ori ele datează din sec. II şi III ale erei noastre. Este cea mai puternică dovadă că aici (chiar şi în satul Popi) în acei ani, după cucerirea Daciei de către romani şi apoi retragerea lor, viaţa pulsa din plin. Se făcea comerţ organizat cu acele monede. Viaţa şi activitatea pe toate planurile a continuat nestingherită şi după ce s-au retras trupele romane. În aceste locuri a fost o comunitatea bine închegată care, pe lângă faptul că schimba mărfuri cu negustorii ce poposeau pe aici, mai schimbau şi unele informaţii şi noutăţi. Nici vorbă de a fi vorba de nişte sălbatici. Ei îi ocoleau doar pe cei răi, fiind obişnuiţi să-şi ducă viaţa în tihnă.

Cetate la Petrila. Cine mai ştie acest lucru?

Este vorba nu de o cetate, ci chiar de două cetăţi, probabil construite în perioada Evului Mediu, folosite inclusiv la ultima invazie turcească din anul 1788. Bătrânii satelor şi acum amintesc de ele. Cetăţile au fost aşezate pe două piscuri ale Coastelor Petrilei, vis-a-vis de Pod Fabrică. Erau cunoscute de bătrânii satelor drept Cetatea Bună şi Cetatea Rea. Adică, una era dărâmată, iar cealaltă, cea Bună, era într-o stare mai cumsecade. Între cele două piscuri, separate de o vale, curge pârâul Cetăţii, care se uneşte cu pârâul Androneştilor, inabordabil din cauza stâncilor pentru a ajunge la cetăţi. Circulă chiar şi superstiţia că cei care au încercat să facă acest lucru au sfârşit rău.

Căile de acces dinspre Petrila spre cetăţi sunt dificile, fiind vorba de pereţi stâncoşi, fiind, aşadar, uşor de apărat. Accesul se putea face pe cărări tainice dinspre nord, dar probabil la vremea respectivă şi acestea erau blocate de ziduri din piatră sau din lemn. Oricum, invadatorii nu pe aici dădeau atacurile în Petrila. Cetatea avea ziduri de apărare, platouri de luptă. Deşi în apropiere sunt doar stânci calcaroase, zidurile erau construite din lespezi de piatră provenite dintr-o stâncă stratificată.

Deşi situată în vârf de pisc şi de stânci, cetatea avea apă adusă de la distanţă, dinspre partea de nord, prin şanţuri săpate în pământ. De la înălţimea locului unde era situată Cetatea se putea vedea o bună parte din panorama Văii Jiului, nu mai vorbim de zona Petrilei, care putea fi privită „ca în palmă”.

Când se primeau semnale luminoase (foc) sau acustice (clopotele bisericilor mai recent) din zona Pasului Vâlcan (perfect vizibil de aici), localnicii se retrăgeau în cetate, după ce îşi luau cu ei lucrurile cele mai de preţ, familia şi chiar animalele. Îşi îngropau prin grădini ce nu puteau lua cu ei, aşteptând să treacă pericolul. De la cetatea din Petrila se putea comunica prin semnale luminoase cu satul Popi, cu Cimpa şi chiar cu zona Grohotelor din Lazul Jieţului, aşa că prin filiera Pasul Vâlcan erau alarmaţi rapid toţi locuitorii din satele Petrilei.

Legendele locale spun că localnicii s-au refugiat şi s-au apărat în faţa primejdiilor şi după Cheile Tăii şi ale Jieţului.

În spatele Cheilor Tăii s-au retras localnicii şi în perioada ultimei invazii turceşti din 1788. După Cheile Tăii, spre Lunca Florii şi împrejurimi, localnicii aveau şi colibe unde îşi puteau ascunde şi animalele. De sus, de pe stâncile ce mărginesc aceste chei, prăbuşeau răgălii, bolovani şi chiar bucăţi mai mari de stâncă blocând accesul.

Dr. Preda, din povestirile bunicilor şi a străbunicilor, a reţinut că în timpul acestei ultime invazii turceşti au fost prăbuşite multe bucăţi de stâncă în Cheile Tăii. O bucată mare dintr-o stâncă a zăcut în apa Tăii până târziu, în secolul XX, fiind dinamitată când s-a construit calea ferată pentru transportarea lemnului exploatat de la Valea Popii şi Auşelu. Această cale ferată trecea prin Taia, Cheile Tăii, Valea Tăii, până la Valea Popii unde avea şi o bifurcaţie spre cabana forestieră Auşelu, iar pe Valea Popii mergea până aproape de Ştevia. Calea ferată a fost construită de o firmă care construise şi Fabrica de Ţiglă şi Cărămidă din cartierul Traian Vuia din Petrila, cartier care pe vremuri purta chiar numele de Fabrică.

Poate că dacă s-ar fi făcut studii mai aprofundate de către specialişti în zona cetăţii din Coastele Petrilei, despre care puţină lume mai ştie, la ora actuală am avea date mult mai multe privind data construcţiei, scopul etc.

Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ 

(Din volumul „Petrila dincolo de legende şi povestiri”)

Sursa: http://www.zvj.ro/articole-22220-Enigme+ale+Petrilei++incomplet+studiate.html

http://adevaruldespredaci.ro/

Ucraina: teoria haosului

Foto: EPA

Greşelile fatele interne şi externe, care au provocat escaladarea tensiunilor în Ucraina, ar fi avut justificare în cazul în care tot ceea ce se întâmplă în această ţară ar fi fost un fenomen unic în istoria recentă a statului. Dar nu e aşa.

În ultimele decenii, Occidentul a acumulat o vastă experienţă în ceea ce priveşte schimbarea regimurilor politice „greşite”. De ce oare sprijinul puternic acordat din exterior forţelor de opoziţie nu aduce rezultate pozitive?

În ultimii 10 ani, toate tentativele de schimbare a regimurilor politice au avut loc în ţări „problematice”, care trec prin transformări economice, sociale, etnice şi religioase profunde. Prin urmare, planurile de ajutor erau elaborate de diverse grupuri de experţi: oficiali - avocaţi, diplomaţi şi economişti, şi mai puţin - spioni şi militari. Astfel, era de datoria lor să asigure succesul.

Însă regimurile se schimbau, iar problemele rămase nesoluţionate se gravau. Pe lista ţărilor în care revoluţiile au fost sprijinite şi continuă să fie sprijinite de Occident nu există niciuna, ai cărei cetăţeni să se declare recunoscători pentru ajutorul acordat.

Occidentul încearcă în prezent să ajute Ucraina. Acolo nu există niciun conflict armat deschis, niciun dictator violent sau dificultăţi în a înţelege situaţia internă. Obiectul înlăturării de la putere a preşedintelui Ianukovici a urmat necondiţionat sfaturile vicepreşedintelui american Joe Biden despre „necesitatea de a da dovadă de maximă reţinere”. În cele din urmă, renunţând să lupte împotriva opoziţiei, el a părăsit ţară.

Acum toată puterea se află în mâinile „guvernului provizoriu”, loial Occidentului. Pentru obţinerea victoriei finale şi stabilizarea situaţiei este nevoie doar de asistenţa politică şi financiară promisă şi de sfatul specialiştilor cu experienţă care să le spună ce greşeli nu pot fi comise şi ce măsuri sunt absolut necesare.

În realitate, însă, în locul unei declaraţii cu privire la unitatea regiunilor de vest şi de este ale ţării, deputaţii au decis abrogarea legii referitoare la statutul limbii ruse ca limbă regională. În consecinţă, în locul unei stabilizări a situaţiei, în ţară au izbucnit revolte în regiunile de sud, de sud-est şi în Crimeea.

Niciunul dintre consilierii occidentali nu recomandă Kievului să risipească temerile Moscovei cu privire la soarta bazelor sale navale din Crimeea, unde se află 70% din întreaga infrastructură a Flotei ruse în Marea Neagră. Temerile sunt întemeiate: actuala conducere a Ucrainei declară că prezenţa pe teritoriul Ucrainei a Flotei ruse în Marea Neagră contravine intereselor sale naţionale.

E puţin probabil ca cineva să poată nega faptul că Rusiei îi era pe deplin îndeajunsă baza militară navală de la Sevastopol şi relaţiile excelente cu populaţia din Crimeea. Toţi ştiau. Oare ar fi putut prevedea reacţia Moscovei la o ameninţare evidentă la adresa intereselor sale? Într-un interviu pentru MSNBC, Lawrence Wilkerson, adjunct al fostului secretar american Colin Powell, a spus: „Dacă aş fi în locul lui Putin, aş fi făcut exact ceea ce a făcut Putin, iar cei care spun că nu au putut prezice acest lucru sunt fie proşti, fie mincinoşi”.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru/

Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_03_14/Ucraina-teoria-haosului-6669/

De ce, in ciuda efortului nostru de a ne integra cu totul in Alianta Occidentala, ramanem o tara periferica?

Am avut sansa sa realizez doua emisiuni cu Larry Watts si sa asist la lansarea in tara a primului sau volum, publicat de RAO: “Fereste-ma Doamne de prieteni…“. Una dintre intrebarile care m-au preocupat a fost: De ce in ciuda eforturilor Romaniei de a se apropia organic de lumea democratica si libera, perceptia occidentalilor si chiar a americanilor, fata de noi nu s-a schimbat foarte tare, fata de paradigma de dinainte de 1989. Au trecut aproape 25 de ani  de când a căzut comunismul, dar nu si comunistii. Care sunt motivatiile reale ale marilor adversitati fata de Romania?

Cu tact, precizie si expertiza, Larry Watts expune o serie de motive foarte interesante. In primul rand, ultimii 5 ani ai Razboiului Rece, au facut din Ceausescu un monstru stalinist. Iata ce sustine Larry, intr-un interviu din presa centrala: “Imediat dupa prabusirea regimului ceausist, serviciile secrete rusesti au raspandit şi vandut foarte bine ideea că România a fost în pragul războiului etnic şi că graniţele se vor prăbuşi. Din această cauză România a fost într-o carantină pentru Europa şi pentru Statele Unite timp de trei ani. Din 1989 şi până la sfârşitul anului 1992 nimeni nu a venit aici. Din această cauză nu au existat relaţii, programe de dezvoltare, de asistenţă, nimic până la sfârşitul lui 1992. Trei ani fără nici un fel de sprijin. Din această cauză România a trebuit să se susţină fără ajutor din afară, după ce ajunsese în situaţia în care ajunsese pentru a-şi plăti datoriile externe. Asta e ceva extraordinar şi se poate folosi foarte uşor în lupta pentru imagine împotriva aceleiaşi găşti care s-a menţinut şi în primii ani după ’89. Au fost aceleaşi servicii, toţi liderii din ţările foste membre ala Tratatului de la Varşovia erau foşti comunişti, cu exceptia lui Havel şi Walessa. Nu a fost nici o deosebire faţă de România. Dar România a fost considerată o problemă majoră din această direcţie. Şi există o poveste extraordinară pentru mine. Relaţiile româno-americane au fost bazate pe înţelegere şi interese strategice. Ambele ţări au avut programe politice de constrângere a puterii militare sovietice. Şi asta a mers până la sfârşitul anilor ’80 chiar, cel puţin pe linie armată, dar se pare că au fost nişte legături şi pe linie informaţională. Acest aspect este foarte neclar şi nici o parte şi nici cealaltă nu a vorbit despre el. Dar înainte de revoluţia din decembrie ’89, în octombrie, a fost creată o relaţie de cooperare între serviciile americane de informaţii şi serviciile maghiare de informaţii. Asta înseamnă că este foarte, foarte probabil că au ajuns de la ei la noi nişte informaţii despre România unde noi nu aveam surse. Între septembrie ’89 şi mi se pare primăvara lui ’91 au fost create aceleaşi relaţii de cooperare cu serviciile de informaţii poloneze şi cu cele cehe, iar în septembrie 1991 cu Bulgaria. România a fost într-o relaţie de ostilitate cu SUA până în mai 1993. Şi, după ce au fost create aceste relaţii, nişte părţi din comunitatea informaţională din SUA au crezut că serviciile de informaţii din România sunt ostile intereselor americane în lume. Se vede foarte uşor cum România a rămas cu aceeaşi imagine care i-a fost creată. Şi echipa care a lucrat până în 1991 a lucrat mai departe, dar nu pentru sovietici şi nu din cauza comunismului sau acestui deviaţionism, ci a scoaterii României din competiţia pentru asistenţa şi resursele financiare occidentale.”

In concluzie, Romania a incaput, imediat dupa preluarea puterii de Ion Iliescu si de agentul GRU Nicolae Militaru, in sfera de influenta a serviciilor secrete rusesti. Nestingeriti de nimeni, pana la sfarsitul anului 1993, agentii Kremlinului au avut timp sa organizeze ceea ce numim astazi MAFIA POLITICA, cu adanci ramificatii in zona economica si cu interese majore in piata media. Dupa integrarea deplina a Romaniei in structurile NATO si UE, in 2007 a inceput curatenia sistemica. Acest demers coincide si cu declansarea crizei economice si politice din Romania.

Si, in final ca sa raspundem si la intrebarea din titlu, cred ca principalul motiv pentru care Romania este privita in continuare cu suspiciune de catre partenerii occidentali este inconsecventa, jocul dublu si mai ales lacomia clasei politice. Daca adaugam, la acest tablou si ceea ce se intampla astazi in Ucraina, precum si evidenta incercare a Rusiei, de a-si redesena importanta geo-strategica, putem trage trista concluzie ca desi au trecut 25 de ani de la  momentul Decembrie 1989, esential noi am ramas aceeasi tabla de sah, pe care rusii si americanii, asistati de europeni si de chinezi, isi muta pionii economici si militari.

Sursa: http://codulluioreste.ro/

Agenda ascunsă a lui László Tőkés

„Să punem lucrurile la punct: maghiarii şi secuii se bucură în România de toate drepturile de care se bucură şi românii.” FOTO Mediafax Declaraţiile năucitoare făcute de dl László Tőkés în plenul Parlamentului European ar putea lăsa unui străin senzaţia că în România nu se respectă drepturile minorităţilor.

Dar ce vrea, de fapt, dl Tőkés? Unui occidental mai puţin informat, care ştie doar că în ţara noastră există de la o vreme probleme cu statul de drept, nu i se va părea imposibil că guvernul de la Bucureşti duce o „politică de asimilare” împotriva comunităţii maghiare sau că… situaţia secuilor din Transilvania este comparabilă cu a tătarilor din Crimeea!

Opiniile dlui Tőkés vin, nu întâmplător, în urma mitingului de la Târgu Mureş, la care au participat mai mulţi reprezentanţi ai unui partid extremist din Ungaria

. Dacă dl Tőkés ar fi făcut afirmaţiile la vreo tabără de vară din România, am fi zis că a intrat în campanie electorală şi nu i-am fi dat probabil atenţie. Din simplul motiv că dumnealui nu mai este demult un personaj politic demn de luat în serios. Însă, în Parlamentul European declaraţiile au un alt ecou.

Să punem lucrurile la punct: maghiarii şi secuii se bucură în România de toate drepturile de care se bucură şi românii. Iar situaţia lor nu are nicio legătură cu a tătarilor din Crimeea, unde ura şi armele au luat locul dialogului.

Drepturile minorităţilor naţionale sunt consfinţite clar prin articolul 6 din Constituţie: „Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”. Dar ce vrea, de fapt, dl Tőkés?

În cadrul aceleiaşi intervenţii, dumnealui cere instituţiilor europene să sprijine „autonomia Ţinutului Secuiesc”. O altă manipulare grosolană.

Această regiune, formată din trei judeţe aflate în inima Transilvaniei, se bucură de tot atâta autonomie ca şi celelalte 38 de unităţi administrativ-teritoriale ale ţării, chestiune reglată şi ea de Constituţie, prin articolul 120:

„Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”. Este evident, pentru oricine cunoaşte agenda reală dlui Tőkés, că nu la tipul acesta de autonomie se referă dumnealui.

De ani de zile, o mână de extremişti agită steagul separatismului şi visează la un scenariu în mai mulţi paşi: pentru început, o autonomie lărgită pe criterii etnice, apoi crearea unei enclave teritoriale, un fel de stat în stat şi, într-un final, separarea de România.

Sigur, acest scenariu contravine Constituţiei, care stipulează că statul român este „unitar şi indivizibil”, cât şi reglementărilor internaţionale. Ca să nu mai spunem că nu are niciun sens într-o Europă unită

. Dar cea mai bună dovadă că dl Tőkés este complet rupt de realitate o constituie faptul că principala formaţiune politică a comunităţii maghiare din România, UDMR, a fost cooptată din nou la guvernare.

Ce garanţie mai bună poate exista în privinţa respectării drepturilor minorităţilor în ţara noastră?

Sursa: adev.ro

http://2blackjack1.wordpress.com/

Oficial ucrainean: Ucraina se va destrăma, iar România, Polonia, Rusia şi Turcia îşi vor alipi noi teritorii

“Mai devreme sau mai târziu, Ucraina va rămâne doar cu Kievul și cinci regiuni, iar restul teritoriului va fi împărțit între România, Polonia, Rusia și Turcia”, a declarat liderul partidului Marea Ucraina, Igor Bercut, într-un interviu acordat portalului de ştiri Bagnet, citat dejurnalul.md, care a precizat că România va dori şă-si recâştige Basarabia, Polonia – Lvovul și Galiția, Turcia – Crimeea, iar Rusia este oricând pregătită să anexeze zona de est.„În Istanbul, orice turist poate cumpăra o hartă unde Crimeea este vopsită în steagul turcesc, a amintit Igor Bercut. Iar în est, nu toți votează neapărat pentru Rusia, ci pentru faptul că în acolo salariile și pensiile sunt de trei ori mai mari”. Situația tensionată din interiorul țării, care creează contextul ideal pentru provorările venite din exterior, consideră Bercut.

Directorul Departamentului pentru relaţia cu media de la Ministerul Afacerilor Externe a Ucrainei, Oleg Voloşin, a declarat că Ucraina nu vrea să-și alipească Transnistria de teamă de a nu pierde Crimeea.

„Noi suntem pentru inviolabilitatea frontierelor din Europa, stabilite după al doilea război mondial, deoarece schimbările pot reprezenta o adevărată amenințare pentru noi. Astăzi vom lua Transnistria, iar mâine Rusia ne va cere Crimeea, apoi românii vor pretinde Bucovina, iar Ungaria – Transcarpatia.

Sursa :b1.ro

http://2blackjack1.wordpress.com/

DR. CHRISTA TODEA-GROSS: „VACCINURILE: PREVENŢIA CARE ÎMBOLNĂVEŞTE ŞI UNEORI CHIAR UCIDE”

De curând a fost publicată o carte ce a stârnit atât interesul părinţilor, cât şi al medicilor: „Vaccinurile: Prevenție sau boală? O nouă patologie pediatrică”, scrisă de medicul clujean Christa Todea-Gross. Lucrarea aduce câteva mari provocări pentru sistemul medical românesc din ultima jumătate de secol: au rezolvat într-adevăr vaccinurile marile epidemii sau este aceasta o ipoteză care s-a dovedit nefondată? Sunt companiile care le produc sincer preocupate de bolile oamenilor sau există un interes economic în promovarea feluritelor vaccinuri?

Am încercat, în interviul luat D-nei Dr. Todea-Gross, să obţinem câteva răspunsuri concise la aceste întrebări, care nădăjduim să stârnească îndeajuns interesul cititorilor pentru a le aprofunda în cartea domniei sale.

- Vă întreb direct: care sunt efectele vaccinurilor asupra copiilor? De ce vaccinurile provoacă tot felul de reacţii adverse?

- Termenul medical corect este cel de „reacţii adverse postvaccinale”, care sunt numeroase, mai mult sau mai puţin grave, unele recunoscute de către medicină, altele nu. Sunt recunoscute în mod oficial doar acele reacţii adverse care apar în primele patruzeci de zile de la vaccinare (excepţie făcând vaccinul antituberculos BCG) şi nu voi insista asupra lor, fiind descrise în carte.

Cele mai severe reacţii adverse, denumite de către medicii din Occident „complicaţii postvaccinale”, nu sunt recunoscute în mod oficial şi debutează după această perioadă. Aceste complicaţii nu sunt altceva decât bolile sistemului imun: alergiile, bolile alergice, bolile autoimune şi bolile maligne (limfoame, leucemii). Deşi bolile maligne sunt cele mai grave, pe primul loc ca frecvenţă rămân bolile autoimune, care sunt boli severe, cronice şi nevindecabile, dintre care enumăr câteva:

- bolile autoimune digestive: alergia la lapte de vacă, alergia la gluten, boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragică, diabet zaharat tip 1 etc.;

- bolile autoimune reumatologice: ARJ la copil (artrita reumatoidă juvenilă), PR (poliartrita reumatoidă) la adult;

- bolile autoimune hematologice: anemia Biermer, anemii hemolitice, trombocitopenie etc.;

- boli autoimune cutanate: psoriazis, vitiligo;

- bolile autoimune neurologice: sindromul Guillain-Barré, scleroza multiplă, epilepsie, paralizii de nervi cranieni (urmate de surditate, orbire sau lipsa vorbirii), encefalite, meningite, sindrom ADHD, autism etc.

Cea mai gravă complicaţie postvaccinală este decesul. „Sindromul morţii subite la sugar” este o astfel de complicaţie şi s-a dovedit că este dată de vaccinul DTP.

Cauzele „reacţiilor adverse postvaccinale”

 Eşecul vaccinurilor este determinat de mai multe cauze, pe care le putem împărţi în trei grupe.

În primul rând, aş vorbi despre principiul vaccinării. Acesta este un principiu fals, artificial, la care organismul uman nu se poate adapta. De ce? Fiindcă „mecanismele de funcţionare” ale sistemul imun al omului nu sunt „aplicabile” în cazul unui vaccin. Sistemul nostru imun este asemenea unei maşini care funcţionează după anumite reguli stricte, precise, stabilite şi adaptate în decursul a mii de ani… De două secole, noi încercăm să reprogramăm un mecanism perfect, dar nu reuşim, fiindcă este imposibil. Sacrificiul unei astfel de „încercări” a fost prea mare: distrugerea lentă şi sistematică a celei mai puternice arme de supravieţuire a organismului uman –sistemul imun. În concluzie, principiul vaccinării este unul simplist şi ineficient, fiind un model „artificial”, bazat pe alte legi decât cele naturale, la care, după cum o dovedesc studiile şi practica medicală, sistemul nostru imun nu se adaptează, ci se îmbolnăveşte.

În al doilea rând, numărul mare de vaccinuri, administrate într-un timp foarte scurt unui organism imatur şi cu un sistem imun incomplet maturizat. Un medic din Occident afirma că un vaccin administrat unui sugar echivalează cu treizeci de vaccinuri administrate unui adult în decurs de o zi… Un adult nu ar putea suporta o asemenea agresiune, dar un sugar trebuie s-o facă! Consecinţele le vedem…

În al treilea rând, combinaţia de vaccinuri. Să ne întoarcem puţin în timp. În Germania (şi în toate ţările europene, de altfel), în anul 1972 existau numai cinci vaccinuri la sugari! Toate vaccinurile erau administrate separat. Este motivul pentru care organismul reuşea să facă faţă unei asemenea agresiuni, iar îmbolnăvirile nu erau atât de frecvente şi atât de grave. În anul 1975 încă nu se ştia de sindromul ADHD! În 1976 creşte numărul vaccinurilor la doisprezece şi este pentru prima dată când se administrează simultan două vaccinuri. În continuare a crescut numărul vaccinurilor la paisprezece, apoi la treizeci şi două! În 1995 se foloseşte trivaccinul DTP (trei vaccinuri combinate), apoi tetravaccinul (patru vaccinuri combinate). În 2006 s-a ajuns la patruzeci de vaccinuri la un singur copil şi se introduce pentru prima dată hexavaccinul la sugar (şase vaccinuri simultan!). Din acest an, frecvenţa sindromului ADHD creşte foarte mult. La fel şi autismul.

În România, numărul de vaccinuri administrate sugarului până la vârsta de 1 an este în număr de douăzeci şi nouă, iar până la 9 ani – treizeci şi patru de vaccinuri (fără să socotim şi vaccinurile opţionale!). Combinaţia de şase vaccinuri se administrează şi sugarilor din România la vârsta de 2, respectiv 6 luni, iar sindromul ADHD şi autismul sunt deja destul de răspândite între copiii români. Un singur vaccin conţine un singur antigen (viral, bacterian etc.) şi o cantitate mai mică de adjuvanţi şi conservanţi, deci o cantitate mai mică de substanţe neurotoxice (mercur, aluminiu) sau alergice (proteine animale, antibiotice etc.). Combinaţia mai multor vaccinuri a dus inevitabil la înmulţirea efectelor neurotoxice şi alergice, cu efectele dezastruoase pe care le vedem…

- Care credeţi că este cel mai periculos vaccin?

- Cel mai toxic vaccin este cel care are cele mai multe combinaţii de vaccinuri şi cei mai mulţi conservanţi şi adjuvanţi neurotoxici (aluminiu, mercur): hexavaccinul de la 2 luni şi combinaţia de opt vaccinuri de la 1 an.

Dar, în acelaşi timp, nu putem simplifica matematic o reacţie postvaccinală. Spre exemplu, vaccinul BCG singur poate provoca o tuberculoză primară pulmonară ori extrapulmonară gravă, sau otite purulente, care duc la pierderea auzului. Vaccinul DTP (trivaccin) poate provoca „sindromul morţii subite la sugar”, iar exemplele pot continua. Repetarea aceluiaşi vaccin reprezintă un alt pericol. Are loc o hiperimunizare, prin formarea unui titru (o cantitate) mult prea mare de anticorpi – aşa cum se întâmplă în cazul vaccinului DTP, care se administrează de patru ori (!) până la vârsta de 1 an, cu provocarea unor boli alergice şi apoi a bolilor autoimune: eczema atopică, alergia la lapte de vacă, astm bronşic etc.

Toate acestea se întâmplă din cauza dezechilibrului sistemului imun, prin stimularea unilaterală a imunităţii umorale, în detrimentul celei celulare. Dacă este întreruptă la timp vaccinarea şi tratată corespunzător boala alergică, copilul se vindecă. Dacă se continuă vaccinarea, observăm că are loc o trecere de la o boală alergică la una autoimună mai uşoară (alergie la lapte de vacă), apoi la altă boală autoimună mai gravă (alergie la gluten) etc. De fapt, sistemul imun clachează şi în final se instalează o boală autoimună gravă, fie la 1,5-2 ani (ADHD, autism, astm bronşic), fie la 6-7 ani (diabet zaharat, ARJ), sau chiar în adolescenţă (scleroza multiplă, poliartrita reumatoidă, boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragică, diabet zaharat tip 1 etc.). Vaccinurile au bătaie lungă, de ani de zile, chiar zeci de ani…

Tot mai mulţi părinţi refuză vaccinarea

 - S-a schimbat mentalitatea părinţilor în ceea ce priveşte vaccinurile?

- Mentalitatea părinţilor a început să se schimbe treptat, odată cu informarea acestora pe diverse căi, principala cale fiind Internetul. Nu sunt singura persoană din ţară care a postat articole despre vaccinuri pe site-uri, iar părinţii, cunoscători de limbi străine, au putut să se informeze şi din alte surse despre pericolul vaccinurilor pentru sănătatea copiilor. Cartea pe care am scris-o vine să lămurească aspectele variate legate de vaccinuri, dar să dea şi soluţii.

Rezultatul este evident: tot mai mulţi părinţi refuză vaccinarea copiilor lor, iar recent, apariţia unor reacţii adverse destul de severe după vaccinul BCG la nou-născuţi (cunoscute şi până acum, dar, poate din lipsa informării, părinţii nu le-au mai sesizat organelor competente) a dus la pierderea încrederii în efectul pozitiv al vaccinurilor. Faptul că părinţii copiilor afectaţi au ajuns în instanţă pentru a-şi cere drepturile care le-au fost încălcate este un pas înainte în România – pe mine mă bucură cu adevărat acest lucru, pe care, de altfel, l-am accentuat şi în introducerea cărţii.

- De ce credeţi că totuşi unii părinţi îşi vaccinează în continuare copiii, în ciuda atâtor materiale care au apărut împotriva vaccinurilor?

- Mentalitatea părinţilor nu poate fi schimbată peste noapte… Este adânc înrădăcinată în conştiinţa oamenilor falsa idee că bolile copilăriei sunt foarte periculoase şi trebuiesc prevenite cu orice preţ, când de fapt este adevărat exact contrariul: bolile copilăriei sunt afecţiuni uşoare, la care sistemul imun foarte flexibil al copilului se adaptează uşor şi, în câteva zile, acesta se vindecă complet, fără complicaţii. Pe de altă parte, vaccinarea nu previne aceste boli, ci le amână pe mai târziu, când sunt mai greu suportabile, din cauza unui sistem imun mai rigid şi când pot apărea complicaţii, fără să pună însă viaţa omului în pericol. Trebuie să existe unteren susceptibil (boli cronice, deficienţe imune, tratamente greşite cu antibiotice sau tratamente care scad imunitatea etc.), pentru ca bolile copilăriei să provoace complicaţii la sugari. Cu atât mai mult, la aceşti sugari, vaccinurile pot provoca reacţii adverse grave.

Pentru majoritatea părinţilor este un şoc să afle că vaccinurile sunt dăunătoare şi nu benefice! Nici nu au cum, fiindcă medicii înşişi sunt dezinformaţi sistematic în timpul facultăţii şi ulterior, când practică medicina. Zilnic primesc întrebări din partea părinţilor care nu ştiu ce decizie să ia. Este motivul pentru care am scris cartea, folosind aproape în exclusivitate bibliografie străină. Sunt convinsă că vom avea, cu timpul, tot mai mulţi copii nevaccinaţi şi sănătoşi. Nu-i putem sacrifica de dragul unor interese financiare…

- Dar cum pot fi prevenite bolile copilăriei, dacă se renunţă la vaccinuri?

- Ele nu trebuiesc prevenite! Dimpotrivă, este indicat ca toţi copiii să facă bolile copilăriei. Aceste boli joacă un rol important în formarea unui sistem imun sănătos al copilului, iar imunitatea dobândită în urma acestor boli este îndelungată, deseori pentru întreaga viaţă. Totodată, studiile arată că imunitatea dobândită în urma bolilor copilăriei joacă un rol important în prevenirea altor boli grave: sindrom nefrotic, tumori, leucemie etc. Or, acest adevăr nu li se spune părinţilor! Fetiţele care trec prin aceste boli naturale până la vârsta de 14-16 ani vor avea o imunitate suficientă şi pentru copii, când vor deveni mame. Prin vaccinare, imunitatea se pierde mult mai repede, iar copiii vor fi expuşi intranatal sau postnatal acestor boli, care le pot provoca malformaţii, respectiv complicaţii. Aş dori să mai spun faptul că vaccinurile pot provoca uneori chiar boala pe care ar trebui s-o prevină!

- Exista totuşi vreun vaccin care ar trebui făcut?

- Nu. Motivele le-am explicat mai devreme, când am vorbit despre cauzele reacţiilor adverse ale vaccinurilor. Studiile arată că numărul consultaţiilor copiilor vaccinaţi este net superior celor nevaccinaţi. Dr. G. Buchwald afirma pe bună dreptate că în viitor, după ritmul în care are loc vaccinarea sugarilor, singurii copii cu adevărat sănătoşi vor mai fi doar copiii nevaccinaţi!

În decurs de 30 de ani, toţi copiii vor suferi de o boală alergică

 - Care sunt consecinţele pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei, dacă se continuă cu vaccinurile în acelaşi ritm?

- Statisticile arată că, la ora actuală, în ţările dezvoltate (fără ca situaţia să fie diferită de cea din România!), unul din doi copii suferă de alergie, tot al treilea copil suferă de eczemă atopică şi unul din zece de astm bronşic. Nici una dintre aceste boli nu are un tratament etiologic, ci doar unul simptomatic – adică ameliorează simptomele, dar nu vindecă. Se preconizează că în decurs de 30 de ani toţi copiii vor suferi de o boală alergică. Nu vor mai suferi de banalele boli ale copilăriei, tratabile şi vindecabile în 3-7 zile, ci vor suferi o viaţă întreagă de boli cronice, ireversibile, de cele mai multe ori debilizante!

Dar nu trebuie să ne uităm atât de departe… Deja putem vorbi la ora actuală de oepidemie de autism în România în rândul copiilor, iar o mare parte din cazurile de sindrom ADHD nu sunt diagnosticate. Ca urmare, numărul lor este cu mult mai mare decât cel oficial. Numărul cazurilor de boli neurologice postvaccinale creşte de la o zi la alta. Vaccinurile din copilărie au deschis o „poartă” şi pentru alte boli cronice, nevindecabile: peste un milion de români suferă de o boală rară… Statisticile arată că 75% dintre pacienţii cu boli rare sunt copiii, conform datelor Alianţei Naţionale pentru Boli Rare din România. Acestea pot fi boli autoimune, boli toxice şi infecţioase, boli pulmonare, leucemii sau alte cancere rare etc. Legătura dintre aceste afecţiuni rare şi vaccinuri o fac numeroase studii din Occident.

Este nevoie de o mare reformă în medicina preventivă. Programul naţional de vaccinare, din nefericire, constituie o prevenţie care îmbolnăveşte şi uneori chiar ucide.

- Relataţi-ne, vă rog, câteva din cazurile întâlnite în activitatea dumneavoastră în care copiii au avut de suferit de pe urma vaccinurilor…

- Primele cazuri ar fi chiar proprii mei copii: doi băieţi şi o fată… Dar prefer să vorbesc despre cazuri mai recente, la modul general, nu individual, datele fiind confidenţiale. Am văzut toată gama de boli autoimune şi neurologice la copiii vaccinaţi: alergii alimentare, astm bronşic, sindrom ADHD, autism, vitiligo, psoriazis, diabet zaharat tip 1 etc.

Nu voi intra în amănunte, fiindcă mi se va spune că nu pot dovedi legătura dintre vaccin şi aceste boli. Ea poate fi însă dovedită prin proba terapeutică, şi anume prin aplicarea unui tratament (încă necunoscut în ţară, dar care se aplică în Occident încă din anul 1990) care ameliorează net aceste boli şi uneori le vindecă (aşa cum am precizat şi în carte, la capitolul 3). Medicina alopată este neputincioasă în faţa unor astfel de afecţiuni cronice, unele foarte grave. Am văzut cum aceşti copii, prin eliminarea metalelor grele din organism (mercur) cu ajutorul unui tratament specific, s-au vindecat. Numeroasele studii au arătat cum mercurul din vaccinuri provoacă boli autoimune neurologice grave precum autism, ADHD ş.a., care, fiind tratate la debut, pot fi ameliorate net şi uneori pot fi vindecate. Acelaşi tratament, alături de un regim alimentar, poate vindeca eczemele atopice, psoriazisul la debut, alergiile alimentare, astmul bronşic alergic ş.a.

Ceea ce lipseşte deocamdată la noi în ţară este studiul comparativ dintre copiii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi. Ar fi o altă dovadă că vaccinurile sunt cauza frecventă a bolilor sistemului imun, respectiv bolile alergice, autoimune şi maligne. La copiii nevaccinaţi, bolile alergice şi autoimune sunt extrem de rare (date de alergiile părinţilor, intoxicaţiile cronice ale părinţilor cu metale grele etc.). Boli precum autismul şi sindromul ADHD practic lipsesc la copiii nevaccinaţi.

- Ştim că în străinătate părinţii au dat în judecată spitalele pentru astfel de situaţii. La noi s-au întâlnit astfel de cazuri?

- Nu, dar am înţeles că zilele acestea mamele copiilor care suferă în urma vaccinului BCG au dat în judecată Ministerul Sănătăţii – acesta este un început promiţător! Aşa cum am specificat şi în carte, părinţii nu sunt informaţi asupra reacţiilor adverse ale vaccinurilor. De asemenea, este grav încălcat dreptul pacientului când, în maternitate (şi nu numai), copii sunt vaccinaţi fără a se cere acordul în scris al mamei. Mama trebuie să semneze dacă este de acord sau refuză vaccinurile, inclusiv cele două din maternitate: BCG şi anti-hepatitic B. Prin încălcarea dreptului la consimţământul informat, mama poate da în judecată conducerea spitalului.

- Ce ar trebui sa facă părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii, mai ales când primesc tot felul de ameninţări din partea personalului medical?

- Părinţii, indiferent dacă refuză sau nu vaccinurile, trebuie să îşi cunoască drepturile de cetăţean, drepturile de pacient şi cele de tutore ale unui minor. Astfel, dacă le sunt încălcate unele din aceste drepturi de către medicul de familie, este indicat să-l schimbe. Dacă nu există această posibilitate, părinţii pot depune o plângere sau, în ultimă instanţă, pot da în judecată persoana care-i ameninţă sau conducerea instituţiei (grădiniţă, şcoală, spital).

Din nefericire, intimidarea părinţilor rămâne în continuare o armă foarte eficientă la noi în ţară când este vorba de vaccinare. Lucrurile trebuie să se schimbe la un moment dat, fiind vorba de sănătatea copiilor noştri. După ce copilul se îmbolnăveşte, nu se mai face de obicei legătura dintre vaccin şi boală, „reacţiile adverse” sunt considerate „normale”, iar părintele se vede neputincios şi părăsit într-o lume medicală indiferentă…

Sursa : familiaortodoxa.ro

http://2blackjack1.wordpress.com/

Cazul Maria Orsic: Femeia care a fost în contact cu o civilizație extraterestră

Maria Orsic este una dintre cele mai controversate femei din toate timpurile. Povestea sa începe în 1919, când devine membru de frunte al Vril Gesellschaft, o societate secreta înfiintata de ocultistii germani. Scopul principal al acestei organizatii secrete era de a intra în contact cu civilizatiile extraterestre existente în Univers si de a face un schimb de informatii si eventual tehnologii.

Toate femeile care faceau parte din aceasta societate secreta erau de o frumusete rara. Caracteristica de baza era parul lung, pretinzând ca acesta joaca rolul unei antene pentru a putea comunica cu diversele civilizatii extraterestre. Aceste femei erau extrem de dorite, chiar si ofiterul de rang înalt al SS, Rudolf Hess, a ramas vrajit când tinerele mediumuri au format un cerc de spiritism si au început sa primeasca informatii de la o rasa necunoscuta, demult alungata din buncarele Berlinului.

Mediumul Maria Orsic a fost liderul Vrilerinelor, frumoasele tinere ale Societatii Vril si i-a uimit pe liderii germani în clipa în care le-a prezentat o serie de mesaje pe care le primise de la o civilizatie extraterestra.

Interesant este faptul ca extraterestri cu care comunica Orsic au trait pe Terra cu mii de ani în urma, pe teritoriul Mesopotamiei si din motive necunoscute au ales sa paraseasca planeta. În acest fel, au ajuns sa populeze o planeta aflata în îndepartatul sistem solar Aldebaran, din Constelatia Taurului.

Comunicarea era realizata în mare parte prin telepatie si mesajele primite erau într-o limba care seamana izbitor de mult cu sumeriana. Una dintre conducatoarele lor, cunoscuta sub numele de Sigrun (dat dupa una dintre cele noua fiice ale lui Wotan, din mitologia scandinava), s-a alaturat grupului si a început sa descifreze imaginile transmise prin scrierea automata.

Cel mai important dintre mesajele primite de societatea secreta a fost schita de construire a unui OZN. Planurile erau atât de elaborate încât si în ziua de astazi este dificil ca cineva sa le realizeze din proprie imaginatie. Acesta a fost poate motivul pentru care Germania s-a apucat de construit primul OZN în 1922. Masinaria ciudata a fost numita JFM-ul („Jenseitsflugmachine“), sau ,,Masina Zburatoare de Dincolo“ si constructia sa a durat 2 ani. În fruntea proiectului s-a aflat cunoscutul om de stiinta W.O. Schumann, din cadrul Universitatii Tehnice din München.

Se spune ca acesta a fost punct de pornire al dezvoltarii tehnologiei extraterestre în Germania si ca astfel Hitler a beneficiat de aparate de zbor incredibil de puternice atunci când ar fi fugit în baza secreta construita sub gheata din Antarctica.

Sursa: http://bok.ro/