Peşedintele Traian Băsescu a fost informat că americanii vor sprijini suspendarea sa din funcţie, precum şi o eventuală demitere. În orice caz, nu vor mai tolera, sau încuraja nici o fraudă electorală. Surse din Administraţia Prezidenţială au spus că Băsescu a fost informat, de anumite contacte personale pe care le are în Congresul SUA, că actuala Administraţie de la Casa Albă îl vrea plecat de la Cotroceni.
Informaţiile care i-au parvenit acestuia la sfîrşitul săptămînii trecute avertizează asupra faptului că, la Washington, Serviciile Secrete ale SUA, dar şi cele diplomatice au primit ordin să sprijine orice acţiune democratică de îndepărtare din funcţie a lui Traian Băsescu şi organizarea unui nou scrutin prezidenţial pînă la sfîrşitul acestui an.
Sursele nu au ştiut să precizeze care sînt congresmanii americani cu care Traian Băsescu este în relaţii apropiate, dar putem să bănuim că aceştia sînt tocmai cei 5 oaspeţi care, săptămîna trecută, i-au făcut o vizită acestuia, la recomandarea lui George Sörös, pentru un prim contact în negocierea vînzării unor hidrocentrale româneşti.
Informaţiile ajunse la urechea lui Traian Băsescu nu specifică, deocamdată, un înlocuitor preferat de americani, dar l-au alarmat pe atît de tare încît, sîmbătă seara, acesta a ordonat tuturor structurilor statului aservite intereselor sale să treacă la acţiune pentru a întîmpina orice posibilă schimbare de majoritate parlamentară.
Pe de altă parte, toată ziua de duminică, Băsescu a stat retras la reşedinţa oficială de la Vila Lac 3, unde nu are acces decît familia, şi a încercat pe mai multe căi să ia legătura cu George Sörös. Tentativele de a vorbi cu miliardarul ungur au fost făcute şi luni, de circa 5 ori, telefonic, dar fără succes, de parcă pe Sörös l-a înghiţit pămîntul….
Sursa: Surse.org Un Proiect Open Source
Uite aceiasi informatie ca baza dar evenimentele vazute altfel!:)
RăspundețiȘtergerehttp://www.ziarultricolorul.ro/editorial/de-ce-boicoteaz-romnia-summitul-de-la-varovia-antajist-i-primitiv-traian-bsescu-iar-le-pltete-americanilor-o-poli.html
Hmmm, da! Ce sa zic? Sa ne bazam pe sublima intelepciune populara, care spune: " Orice nas, isi are nasul!" si poate, in curand.... cine stie?!
RăspundețiȘtergereSfatuitoarea