vineri, 26 august 2011

A fost descoperită prima planetă de diamant (VIDEO)

A fost descoperită prima planetă de diamant (VIDEO)
Astronomii au descoperit o planetă îndepărtată a cărei compoziţie constă în diamant pur. Anunţul a făcut furori în lumea ştiinţifică, deoarece este vorba de prima planetă în privinţa căreia astronomii afirmă că este compusă din preţiosul material.
Noua planetă are o densitate mult mai mare decât a oricărei alte planete descoperite până în prezent, fiind alcătuită în esenţă, din carbon. Deoarece esta atât de densă, cercetătorii au concluzionat că starea în care se află carbonul este una strict cristalină. Cu alte cuvinte, planeta este alcătuită preponderent din diamant.
"Istoria evoluţionară alături de densitatea uluitoare a planetei sugerează că avem de aface cu un corp stelar din diamant. Este de fapt un diamant imens care orbitează la fiecare două ore în jurul unei alte stele", susţine Matthew Balls, astronom în cadrul Swinburne Univerity of Technology din Melbourne, Australia.
Planeta de diamant este situată la o distanţă de aproximativ 4 000 de ani lumină de Terra. Astronomii cred că fascinanta planetă este probabil o reminiscenţă a unei stele de dimensiuni mari, care şi-a pierdut straturile exterioare în favoarea pulsarilor care orbitau în jurul său. În afară de carbon, planeta mai conţine rezerve mici de oxigen, hidrogen şi heliu. Planeta este putin mai mică decât Jupiter, dar datorită masei sale deosebite, are o densitate de 20 de ori mai mare.


Sursa: Reuters

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu