Uraganul Irene, care ameninţă coasta de est a Statelor Unite, a scăzut în intensitate sâmbătă, retrogradând la categoria 1 pe scara Saffir-Simpson, care are cinci niveluri, a anunţat Centrul naţional pentru uragane (NHC).
Uraganul Irene, care ameninţă coasta de est a SUA, a scăzut în intensitate, retrogradând la categoria 1
La ora 09.00 GMT (12.00 ora României), centrul uraganului Irene se afla la 55 de kilometri de Cap Lookout, în North Carolina, fiind însoţit de rafale de vânt cu viteza de 150 de kilometri pe oră, potrivit NHC, cu sediul la Miami.
Aeroporturile din New York vor fi închise sâmbătă începând de la prânz (19.00 ora României) pentru toate avioanele care urmau să sosească în acest oraş, au anunţat vineri seara autorităţile aeroportuare.
Primarul din New York, Michael Bloomberg, a ordonat vineri evacuarea a peste 250.000 de persoane care locuiesc în zona inundabilă a oraşului, o decizie fără precedent.Toate transporturile în comun vor fi suspendate la New York începând de sâmbătă, ora 12.00 (19.00 ora României).
Autorităţile statelor din North Carolina până în Massachussetts au decretat stare de urgenţă sau alerte de uragan, iar zeci de mii de persoane au primit ordinul de a se îndepărta de coaste.

Sursa: mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu