sâmbătă, 27 august 2011

29 AUGUST- TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL, CEL DIN URMA PROOROC. ZI DE POST

Marcu VI, 14-30
14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.
15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.
16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.
17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.
18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.
19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,
20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.
21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,
22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.
23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.
24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.
25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.
27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.
30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.
Acest sfânt a fost marturisit de Hristos ca este mai presus decât toti cei nascuti din femeie si mai mult decât proorocii. Acesta este cel care mai înainte a saltat în pântecele maicii sale si a propovaduit pe Hristos si celor de pe pamânt si celor din iad. A fost fecior lui Zaharia arhiereul si al Elisabetei, nascut fiind din fagaduinta lui Gavriil; i s-a taiat cinstitul cap de Irod Antipa, pentru împreunarea fara de lege cu Irodiada. Acesta care din pântece era îmbracat cu sfintenie si avea în sine salasluita curatia, a iubit întelepciunea, nu s a îngrijit de hrana, ci, departat de toata amestecatura si vorba omeneasca, a locuit în pustie ca în cer. A petrecut cu fiarele, acoperit cu par de camila si încins cu brâu de curea; si hrana lui era ca a pasarilor. Pururea cugeta în Legea lui Dumnezeu si toate cele de jos mai mici le socotea decât paza Legii dumnezeiesti. El a trecut peste hotarele firii, si a botezat pe Hristos cel neîntinat si mai presus decât toata firea.
Dar Irod, cel lipsit de minte si neastâmparat, biruitor fiind peste a patra parte de Iudeea, si-a luat lui femeie pe sotia fratelui sau Filip. Pentru aceasta pornindu-se Proorocul din dumnezeiasca râvna si întemeindu-se cu armele adevarului, a zis catre tiranul: “Nu-ti este iertat a tine pe femeia lui Filip fratele tau”. Din cauza aceasta a pornit împotriva sa pe acea femeie turbata si pe îndragitorul sau, care l-a bagat legat în temnita. Deci facându-se veselie pentru ziua nasterii lui Irod, si pornind bautura multa si împletita cu dragoste desfrânata spre nebunie si tulburare pe mai-marele ospatului, a venit si fata Irodiadei si a jucat înaintea împaratului. Iar ca plata pentru necinstitul ei joc i s-a dat, vai! moartea Proorocului. Si numaidecât a fost adus capul Proorocului pe tipsie si l-a dat acelei necurate si mult desfrânatei femei, înca sângele curgând. Si s-au facut acesteia în cetatea Sevastiei ce este departe de Ierusalim cale de o zi, unde si case împaratesti a facut al IV-lea biruitor ce a domnit dupa acesta, si s-a facut ospatul cel ucigator de prooroc, acolo acoperindu-se proorocescul si sfântul acel trup, de ucenicii lui s-a ascuns.
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu