Retrospectivă în istoria noastră călăuzită mereu şi mereu de firul neîntrerupt al idealului naţional. O istorie plină de trădări din partea puternicilor Europei, plină de sânge românesc vărsat pentru bunăstarea Occidentului şi din inconştienţa acestuia. O istorie care ne aduce cinste şi care nu trebuie uitată!„Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte, noi, românii…Istoria neamului românesc nu a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit dintr-un uragan şi am trăit în vifor. Popor de frontieră luptam şi muream pentru toţi. Muream mai ales, plătind miopia şi neghiobia altora Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge şi atâta nenoroc datorită în primul rând incapacităţii Occidentului de a vedea de unde vine primejdia.Pe noi , vreme de cinci secole ne ascos din istorie victoria Imperului Otoman.Timp de secole am luptat singuri. Hărţuiam necontenit armatele turceşti, cu preţul pe care îl ştiam:traiul în afara istoriei. Istoria se făcea în Apus, fără noi dar, datorită sângelui nostru.Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar se luptau între ei …Civilizaţia noastră ţărănească se adaptase la nivelul vegetal la care se reduse istoria. Aşezările româneşti dispăreau şi reapăreau cu aceeaşi ireductibilă, misterioasă încăpăţânare a vegetaţiei. În timpul acesta la o mie, două de kilometri, spre Apus, se înălţau catedrale, se îmbogăţeau castele, se înfrumuseţau mănăstiri şi oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri,să citească pe sfinţi, pe teologi şi pe poeţi, să înţeleagă că sunt oameni şi să se bucure că trăiesc omeneşte – iar nu ca fiarele sălbatice prin munţi şi păduri , ca strămoşii noştrii care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut in calea răutăţilor”
Peste noi au venit toţi puternicii lumii vechi: persanii, romanii, pecenegii, cumanii, goţii germanici, uzii, avarii, hunii, slavii, maghiarii,tătarii, bizantinii, turcii, austriecii, ţaristii. Toţi au plecat în zarea largă lasând în urma lor sânge şi jale. Noi am rămas… am rămas să ne cântam doinele odata cu vântul,să ne plângem taţii şi fraţii odată cu ploaia, să ne spunem dorurile odată cu foşnetul pădurilor. Noi şi permanenţa noastră … suntem miracolul care uimeşte istoria! „ Românii au sabotat istoria” spunea L. Blaga. Da, au sabotat-o dar cu ce preţ? Traiul în afara istoriei, cu preţul sângelui a mii de oameni care îngraşă pământul sfintei noastre glii şi care strigă „nu ne uitati”, cu preţul aşezărilor pustiite de tavalugul migratorilor şi al turcilor.
Dacă nu ar fi fost aşa, dacă nu ar fi fost sacrificiul acestui popor mic şi dârz Mahomed ar fi ajuns „ din pristolul de la Roma să dau calului ovaz”. Întreaga armie a cruciaţilor europeni a fost zdrobită la Nicopol dar la Rovine, Mircea cel Bătrân a inchis porţile Europei. Toate aceste jertfe, tot acest sânge al străbunilor noştri au dus la măreţul moment 1 decembrie 1918, împlinire a idealului naţional românesc. Atunci acest ideal a fost hotărnicit pentru totdeauna.
În istoria noastră multi milenară au fost trei momente in care acest deziderat al naţiunii române s-a implinit: regatul lui Burebista, momentul1600 cand toţi românii aflati în cele trei principate au fost uniţi vremelnic sub domnia marelui Mihai Viteazu, şi anul decisiv 1918. Burebista şi Mihai Viteazu au fost asasinaţi prin trădare, unirea din 1918 a fost pătată de cizma hortistă care, pătrunsă în NV Transilvaniei prin Dictatul de la Viena, s-a dedat la jafuri şi crime abominabile. Stau mărturie ţăranii martirizaţi la Ip… la Traznea…la Moisei. Şi totuşi…ceea ce Dumnezău şi naţiunea a legat nu a mai putut fi dezlegat! Căci şi în vremea lui Mihai şi la 1918 „unirea naţiunea a făcut-o”A. Păunescu spune in slove de poezie „ Cu săbii făcură unirea ţăranii/ Cu toţii spre Alba mergeau/ Toti oamenii ţării semnau întregirea/Voinţa întregului neam”. Da, acei anonimi ai istoriei ţăranii, care formau grosul oştirii lui Mihai şi grosul armatei române din primul război mondial, acel ţăran care în răzbelul de independenţă ( 1877) a salvat armata rusă ducând cele mai grele lupte la Plevna şi Griviţa, Rahova, Vidin şi Smârdan, acel ţăran care a înţeles să-şi apere pamântul strămoşesc cu preţul sângelui la Mărăşti,Mărăşeşti şi Oituz măsurându-se cu cei mai buni soldaţi din lume în condiţii aproape egale. Nu erau egale pentru că neamţul primea masa caldă zilnic, ciocolata, ceai, îmbracăminte şi armament. Soldatul român iarna degera de ger, vara se perlea la caldură, mânca pe apucate intre două tiruri de artilerie si un asalt al inamicului si lupta…cu pusti din războiul de independenţă. Şi totuşi…Makensen nu a putut trece mai departe!
Ciudat…Alba Iulia prima dată, atunci când în Catedrala Unirii au răsunat cuvintele solemne spuse de „cavalerul creştinătăţii” : „Io, Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei” Acesta era idealul lui Mihai Voievod Viteazu unirea tuturor românilor într-o singură naţiune puternică şi de sine stătătoare căci iată „Astăzi s-a implinit porunca cea din veac: Trei dintr-o singură Mamă, laolaltă: Ţara Românescă,Ţara Moldovei şiŢara Ardealului”. Ca un Christos al neamului românesc, el, domnul unei ţări mărunte şi neînsemnate care băgase groaza în turci şi speriase prin infăptuirea idealului său întreg Occidentul, după ce-şi pierde domnia şi fiul în bătălia de Mirăslau, plecat la Viena, va reuza oferta generoasă a Împăratului cerând în schimb cele trei ţări române „ Asta-i pohta ce-am pohtit eu: Ţara Românească,Ţara Moldovei şi Ţara Ardealului”! Acest ideal, singur, este în masură să răstoarne toate ipotezele trăznite ale unor istorici ce terfelesc imaginea primului unificator al românilor numindu-l aventurier.
…A doua oară… momentul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918…acelaşi leit-motiv: Alba Iulia! Concluzia? Inima României Mari nu bate la Bucureşti, nu bate la Iaşi unde Cuza unise Moldova cu Valahia, ci la Alba Iulia unde prin rezoluţia Marii Adunări Naţionale se decreta „unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România”.
Acest vis de veacuri al românilor de pretutindeni, unirea într-o singură ţară liberă nu a putut fi atins până nu a curs sânge.. mult sânge.. multe lacrimi de vadane a căror barbaţi pieriseră pe câmpurile de luptă din Dobrogea, de pe Argeş şi Cerna, de pe Valea Jiului , de la Flamânda şi Turtucaia, Mărăşti , Mărăşeşti şi Oituz, de copii rămaşi fără fraţi şi părinţi.
…Am fost la mausoleele inchinate eroilor la Marăşeşti şi Mărăşti.. mii de nume inşirate în coloane verticale pe marmură neagră…toate nume de eroi ce şi-au pus osul şi sângele la temelia unităţii neamului…. lacrimile incepuseră sa-mi picure gândindu-mă „ De ce pentru orice dorinţă are neamu asta trebuie să curgă atâta sânge?”…Am fost în oraşul Unirii de 1 dec… parcă-l auzeam pe Mihai zicând:
„Astăzi s-a implinit porunca cea din veac: Trei dintr-o singură Mamă, laolaltă: Ţara Românescă,Ţara Moldovei şiŢara Ardealului!”… Auzind pe unii şi pe alţii zicând asta-i moldovean, oltean prost şi alte invective aduse în fapt celor de un neam şi un sânge cu ei mă intreb: „Pentru asta a fost vărsat sângele eroilor şi martirilor naţiunii?” Nu fraţilor! Nu pentru asta! Ci pentru ca să fim uniţi in cuget şi-n simtire să fim o naţiune puternică care să-şi cunoscă şi mai departe interesul naţional şi să putem spune nu cand acest interes este incălcat!
zamolxe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu