n studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Oregon, în colaborare cu USGS, arată că este foarte probabil ca în partea sudică a faliei San Andreas, ce traversează California, să se înregistreze în curând un seism de mari proporţii.
În partea de sud a acestei falii nu s-a mai înregistrat un cutremur de aproximativ 320 de ani. Noi date paleoseismice arată că în această zona au loc cutremure la un interval de 116 – 221 de ani. Perioada ce a trecut de la ultimul cutremur este cea mai lungă din istoria faliei.
Intervalul mare de «linişte seismică» îngrijorează oamenii de ştiinţă, care susţin că este foarte probabil ca acesta să conducă la o acumulare mai mare a tensiunii în acest segment al faliei, făcând mult mai probabil ca un cutremur de magnitudinea 8 sau 9 să se petreacă în viitorul apropiat.
“Le-aş spune oamenilor ce trăiesc astăzi în sudul Californiei că este foarte probabil ca, de-a lungul vieţii lor, să fie martorii unui cutremur de proporţii. De aceea este nevoie să fie pregătiţi. Ar trebui să aibă casele expertizate pentru riscul seismic şi să aibă stocate resurse pentru situaţii de urgenţă”, anunţă cercetătorul Belle Philibosian, geolog la Institutul Californian de Tehnologie.

Se estimează că un cutremur de proporţii va face mii de victime în Los Angeles, San Bernandino, Riverside şi în zonele din apropiere şi ar provoca daune de sute de miliarde dolari.
Sursa: MSNBC
Sursa: MSNBC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu