Alimentaţia raw sau fără foc este renumită pentru efectul vindecător pe care îl are asupra organismului. Hrana vie abundă în enzime şi nutrienţi care sunt la cote minine în hrana preparată termic. Află cele mai sănătoase reţete recomandate de medicul Pavel Chirilă!
O dietă bogată în legume, fructe, cereale integrale şi limitarea consumului de produse de origine animală reprezintă primele reguli pe care trebuie să le ai în vedere dacă ţi-ai propus să ai grijă de sănătatea ta, avertizează prof. dr. Pavel Chirilă, medic primar boli interne, în cartea recent lansată în colaborare cu cu Cristela Georgescu (absolventă a programului Plant Baise Nutrition, Cornell University, S.U.A) şi Mădălina Popescu (specialistă în imunologie şi alergologie clinică) şi intitulată "Nu hrăni cancerul!"
Ca să te aperi de bolile care fac ravagii în organism trebuie să alegi preparate cât mai simplu gătite şi să incluzi zilnic în alimentaţia ta cât mai multe alimente crude. Nu numai salatele pot să constituie porţia zilnică de hrană vie, ci există nenumărate alte opţiuni pentru a consuma crudităţile. Supele cremă, pateurile sau deserturile fără foc sunt câteva dintre variantele la care poţi să apelezi cu încredere.
Iată 5 reţete recomandate de prof. dr Pavel Chirilă în cartea sa şi care abundă în ingrediente hrănitoare şi cu efect vindecător asupra organismului! Toate aceste reţete sunt preparate fără foc pentru a păstra intacte toate substanţele nutritive din ingredientele folosite!
1. Ciocolată la minut (100% crud)
Ingrediente: 1 avocado copt bine, 2-3 linguri cu miere naturală, 2-3 linguri cu pudră de roşcove, 1 lingură de nuci crude măcinate (sau alte nuci), 1 lingură făină de ovăz, stafide sau alte fructe preferate.
Se pisează bine avocado până devine cremos, după care se amestecă restul ingredientelor.
2. Bruschete cu morcovi
Ingrediente: 4 morcovi daţi prin răzătoarea mică, 3 căţei de usturoi, sare de mare, 1 lingură cu ulei de măsline presat la rece, 1 lingură cu seminţe crude de floarea-soarelui, 1 lingură cu seminţe crude de dovleac.
Se amestecă în robotul de bucătărie toate ingredientele până se obţine o pastă cremoasă. Se unge pasta de morcovi peste felii de pâine integrală prăjită, după care se ornează cu câteva felii de avocado şi verdeaţă.
3. Ciulama de ciuperci (100% crud)
Ingrediente: 10 ciuperci, o legătură de pătrunjel, o jumătate de legătură de mărar, 12 nuci caju înmuiate în apă câteva ore, 1-2 câţei de usturoi, sare de mare, ulei de măsline presat la rece.
Se amestecă feliază pălăriile ciupercilor şi se amestecă cu o jumătate de legătură de pătrunjel tocat şi cu mărarul mărunţit.
Din restul ingredientelor se prepară un sos cu ajutorul blenderului, care se toarnă peste amestecul din ciuperci şi verdeaţă.
4. Supă-cremă de roşii (100% crud)
Ingrediente: 4 roşii, 1/2 linguriţă de busuioc, 1 vârf de cuţit de cimbru, 1/2 ceapă, ulei de măsline presat la rece, sare de mare, 500 mililitri de apă.
Se amestecă în blender toate ingredientele.
5. Paste din dovlecei cu sos pesto (100% crud)
Ingrediente: 2 dovlecei curăţaţi de coajă şi feliaţi cu un curăţător de legume, 100 grame de fistic crud (seminţe de floarea soarelui sau nuci caju), 1 roşie, 4 căţei de usturoi, 60 mililitri de ulei de măsline, 1/2 linguriţă sare de mare, 30 mililitri suc de lămâie, 2 linguriţe busuioc, 1 lingură fulgi de drojdie inactivă.
Pune dovleceii feliaţi pe o farfurie, după care se prepară sosul cu ajutorul unui blender. (foto: iStockphoto)
Sursa: http://www.eva.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu