Autor: Iuri Floroiu
Am promis, aşa că... serialul OZN-uri în România continuă. Voi „vorbi“ astfel despre alte portaluri. In articolele precedente am descris şi am exemplificat cu fotografii acele „ferestre“ de formă pătrată sau triunghiulară, prin care misterioase obiecte zburătoare neidentificate intră sau ies din spaţio-timpul nostru.
In aceste cazuri, tocmai existenţa unui strat de nori avantajează observarea închiderii şi deschiderii portalurilor sau a culoarelor de zbor. Din cînd în cînd, mai sînt vizibile şi alte tipuri de portaluri, care nu seamănă cu cele descrise anterior.
Anul trecut, în luna septembrie, am reuşit să evadez din „ghearele” Bucureştilor şi am petrecut cîteva zile minunate la Buşteni. A fost cald, aerul curat, cerul senin şi am făcut fotografii superbe (zic eu). Bineînţeles, nu m-am limitat să imortalizez doar munţii, florile şi gîzele. Cum urmăresc cu insistenţă firmamentul, am obţinut şi „capturile” aşteptate. Am să încep cu cea care îmi pare a fi mai interesantă, deoarece nu se încadrează în tiparele deja cunoscute.
In ziua de 11 septembrie 2011, după ora 17, mă relaxam la poalele muntelui Caraiman. Intins pe iarbă, priveam cerul şi ascultam trilurile păsărilor. La un moment dat, am sesizat că îmi lipsea ceva: ciripitul păsărilor... era o linişte deplină! Cum „amicul japonez” se odihnea şi el în iarbă, lîngă mine, l-am „trezit” şi l-am pus să muncească. Eram oarecum derutat. Cerul era senin şi îmi lipseau „ferestrele” sau reperele pentru sesizarea activităţii OZN. Timpul în care reuşeşti să observi şi să fotografiezi „ceva” pe cer este, de regulă, foarte scurt. Trebuie să te mişti foarte repede şi să alegi parametrii optimi pentru focalizare, deoarece... „vizitatorii” nu aşteaptă să faci fotografii de probă. Privind în jurul meu, mi s-a părut că văd ceva pe direcţia est şi am avut timp să fac două fotografii. Nu m-am înşelat! Era ora 17.37 şi reuşisem să imortalizez un alt tip de portal. După cum se poate vedea, în imagine sînt vizibile trei obiecte de formă aparent cilindrică, a căror poziţie delimitează un triunghi echilateral perfect. In dreapta acestora, la „ora 5”, este un altul, de mai mici dimensiuni, care intră sau iese din portal. Totul a durat cu mult mai puţin timp decît mi-a luat să vă povestesc. La ora 17.40, totul reintrase în normal, iar păsările concertau cu foc. Studiind mai bine imaginea, mi-am adus aminte că, în urmă cu trei ani, în sudul ţării, lîngă Ostrov, am fotografiat ceva asemănător, doar că obiectele (tot trei la număr) încă nu se „aranjaseră” în triunghi echilateral. Una dintre „laturi” era ceva mai scurtă sau, poate, unghiul din care am fotografiat nu era perpendicular pe portal. Probabil, cei care ne vizitează sau studiază nu aparţin aceleiaşi civilizaţii şi folosesc tehnologii diferite pentru saltul în timp şi spaţiu. Pînă cînd vom fi însă contactaţi de „ei” în mod oficial, aşteptăm şi relatările dvs.
In ziua de 11 septembrie 2011, după ora 17, mă relaxam la poalele muntelui Caraiman. Intins pe iarbă, priveam cerul şi ascultam trilurile păsărilor. La un moment dat, am sesizat că îmi lipsea ceva: ciripitul păsărilor... era o linişte deplină! Cum „amicul japonez” se odihnea şi el în iarbă, lîngă mine, l-am „trezit” şi l-am pus să muncească. Eram oarecum derutat. Cerul era senin şi îmi lipseau „ferestrele” sau reperele pentru sesizarea activităţii OZN. Timpul în care reuşeşti să observi şi să fotografiezi „ceva” pe cer este, de regulă, foarte scurt. Trebuie să te mişti foarte repede şi să alegi parametrii optimi pentru focalizare, deoarece... „vizitatorii” nu aşteaptă să faci fotografii de probă. Privind în jurul meu, mi s-a părut că văd ceva pe direcţia est şi am avut timp să fac două fotografii. Nu m-am înşelat! Era ora 17.37 şi reuşisem să imortalizez un alt tip de portal. După cum se poate vedea, în imagine sînt vizibile trei obiecte de formă aparent cilindrică, a căror poziţie delimitează un triunghi echilateral perfect. In dreapta acestora, la „ora 5”, este un altul, de mai mici dimensiuni, care intră sau iese din portal. Totul a durat cu mult mai puţin timp decît mi-a luat să vă povestesc. La ora 17.40, totul reintrase în normal, iar păsările concertau cu foc. Studiind mai bine imaginea, mi-am adus aminte că, în urmă cu trei ani, în sudul ţării, lîngă Ostrov, am fotografiat ceva asemănător, doar că obiectele (tot trei la număr) încă nu se „aranjaseră” în triunghi echilateral. Una dintre „laturi” era ceva mai scurtă sau, poate, unghiul din care am fotografiat nu era perpendicular pe portal. Probabil, cei care ne vizitează sau studiază nu aparţin aceleiaşi civilizaţii şi folosesc tehnologii diferite pentru saltul în timp şi spaţiu. Pînă cînd vom fi însă contactaţi de „ei” în mod oficial, aşteptăm şi relatările dvs.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu