Fiecare interacţiune este un schimb de binecuvântări, de la relația voastră cu pământul la fiecare persoană cu care vă conectaţi. Deşi există o serie de conexiuni disponibile pentru voi, în funcţie de creşterea sufletului vostru, promisiunile de vindecare, contractele de suflet şi angajamentele de vindecare, există o schimbare în aceste conexiuni cu fiecare nivel nou de înţelegere la care ajungeți iar voi faceți acest lucru recunoscând schimbul de binecuvântări în orice situaţie. Voi sunteţi binecuvântaţi de către toată lumea şi de către tot iar voi, de asemenea, oferiți binecuvântări pentru toată lumea şi pentru tot. Acestea poate că nu credeți că sunt binecuvântări, dar ele sunt. O binecuvântare este orice schimb de energie, fără judecată în privința a ceea ce este sau nu este o binecuvântare sau cum este primită sau respinsă.
Binecuvântările includ toate aspectele legate de învăţare, de la cele în urma cărora vă simțiți binecuvântați la cele pe care le găsiți dureroase şi provocatoare. Pentru a primi toate binecuvântările în orice situaţie, priviți-vă pe voi înșivă atât ca student cât şi ca profesor, care dă şi primește. Când oferiți voi împărtășiți energia voastră și deschideți pe altcineva la potenţialul propriei lor lumini. Voi primiți prin învăţarea şi vindecarea pe care o experimentaţi în aceste conexiuni. Nu este important dacă sunteți respinși, cereți să vă fie arătate binecuvântările pe care le primiţi. Uneori, alţii nu sunt dispuşi să primească binecuvântările darului vostru, dar asta face parte din calea lor de vindecare. Aspectul cel mai important este modul în care sunteți binecuvântaţi.
Când oferiți altora voi deschideți o conexiune energetică pentru ei. Dacă intenţia voatră este de a vindeca, ajuta sau a-i schimba, calea spre binecuvântări este foarte limitată. Sunteți dispuși să deschideţi spaţiul inimii voastre, fără aşteptări? Uneori, o binecuvântare vine sub formă de respingere puternică, sau o negare a luminii voastre și o incapacitate de a se conecta cu voi energetic. Acest lucru doar vă indică faptul că cealaltă persoană nu este unde aţi crezut că este, dar ea este pe calea ei proprie. Acest lucru vă binecuvântează cu închiderea, ştiind că această conexiune nu poate continua în acest moment.
Alte binecuvântări pot include acceptarea şi o călătorie comună care vă binecuvantează cu iubire, bucurie, pace, şi conexiune. Acceptați acest lucru cu recunoştinţă în momentul de faţă, nu vă temeți că aceasta va fi încheiată sau sfârşită. Dorinţa omenească de permanenţă limitează capacitatea voastră de a aprecia binecuvântările. Fiecare situaţie există pentru a vă binecuvânta cu învăţare, vindecare, creștere și transformare. Priviți totul în lumina acestor aspecte şi veți recunoaşte fiecare binecuvântare în totalitatea învăţării şi divinității ei. Toate lucrurile există pentru a vă binecuvânta pe calea voastră pe măsură ce treceți de la vindecare la întregire, de la limitările de teamă la extinderea luminii, de la călătoria de ascensiune la îndeplinirea apariţiei ca un om spiritual divin.
Copyright (c) 2012 de Jennifer Hoffman. Toate drepturile rezervate.
Traducerea- Eliza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu