sâmbătă, 23 iunie 2012

Tainele bisericii - Taina Sfântului Botez - Taina Sfintei Mirungeri - Taina Sfintei Spovedanii - Taina Sfântului Maslu - Taina Sfintei Împartasanii - Taina Sfintei Cununii - Taina Sfintei Preotii



1. Taina Sfântului Botez 

Prin botez, devenim fii ai lui Dumnezeu dupa har si putem primi si celelalte Sfinte Taine. “Mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh...”. (Matei 28, 19)
Efectele botezului asupra celui nou botezat sunt urmatoarele:
lepadarea de buna voie de vrajmasul lumii si unirea cu Hristos, Mântuitorul lumii;
iertarea de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pâna la botez;
primirea de nume sfânt si capatarea statutului de membru al Bisericii si fiu al lui Dumnezeu dupa har.

2. Taina Sfintei Mirungeri 
Prin ungerea cu Sfântul si Marele Mir a partilor principale ale corpului si prin rostirea cuvintelor “Pecetea harului Duhului Sfânt” noul botezat primeste harul Duhului Sfânt si toate darurile necesare vietii si mântuirii lui care izvorasc din har.

3. Taina Sfintei Spovedanii 
Prin Taina Sfintei Spovedanii, numita si Taina Pocaintei sau a Marturisirii, întelegem marturisirea pacatelor, stabilirea tratamentului corespunzator bolii noastre si dezlegarea urmata de iertarea pacatelor marturisite.
Aceasta Taina a fost instituita de Mântuitorul nostru Iisus Hristos dupa Învierea Sa, când S-a aratat Apostolilor si a suflat asupra lor zicând: “Luati Duh Sfânt; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute”. (Ioan 20, 22-23) 
 
Momentele Tainei: 

a) Marturisirea pacatelor
Traditia Sfintei Biserici a stabilit ca Taina Spovedaniei sa fie împlinita de cel putin patru ori pe an, în perioada celor patru posturi. Bolnavii se vor spovedi mai des, lunar si, în unele cazuri grave, chiar saptamânal.
b) Stabilirea tratamentului spiritual (canon)
Dupa momentul chirurgical sufletesc de marturisire a pacatelor cu hotarâre, este necesar sa acceptam si sa urmam cu strictete tratamentul spiritual, care va duce cu siguranta la însanatosirea noastra. Aceasta operatie de salvare prin marturisirea pacatelor face ca pacatul sa fie sters din lagarele sufletului nostru. Dar la orice rana deschisa, dupa vindecare ramâne o cicatrice. Deci ceea ce a ramas în sufletul nostru este marca ranii respective, cicatricea corespunzatoare care, lovita în aceleasi circumstante cum s-a facut odinioara, se poate redeschide mai rau decât a fost. Prin urmare, canonul (tratamentul sufletesc) mentine mereu mintea treaza, pentru ca sa nu ne mai lovim în acelasi loc, adica, sa nu ne mai proiectam niciodata gândul catre pacatul respectiv.
c) Dezlegarea si iertarea pacatelor
Partea harica principala este dezlegarea pacatelor prin punerea mâinilor în chipul crucii pe capul credinciosului, dupa terminarea marturisirii pacatelor si rostirea rugaciunii de dezlegare. Aceasta taina iarta toate pacatele pe care le face crestinul de la Botez si de la ultima spovedanie pâna în clipa marturisirii. Reamintim ca stergerea pacatelor face sa se rupa legatura dintre cauza si efectul bolii noastre, se desfac nodurile pe care omul le are în inima si nu le mai poate dezlega singur, se recapata harul vindecarii si puterea Duhului Sfânt.

4. Taina Sfântului Maslu 

Taina Sfântului Maslu se savârseste în Biserica Ortodoxa pentru vindecarea bolnavilor. Ea se întemeiaza pe învatatura Sf. Apostol Iacov care spune:
Este cineva în suferinta ? Sa se roage... Este cineva bolnav între voi ? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mântui pe cel bolnav si, de va fi facut pacate, se vor ierta lui;. (Iacob 5, 13-15)
Sfântul Maslu se face, de obicei, în zilele de post cu trei, cu cinci sau cu sapte preoti. Iar credinciosii bolnavi si rudele lor, care participa la aceasta taina si doresc cu adevarat sa-si usureze suferinta trupului si a sufletului, trebuie sa vina la Sfântul Maslu cu mare credinta în Dumnezeu, împacati cu toti, spovediti, postiti si întariti cu multe rugaciuni.
Sfântul Maslu cu mai multi preoti, facut cu credinta si post pentru cei bolnavi si ungerea lor cu untdelemn sfintit formeaza cea mai puternica slujba si rânduiala de vindecare si alinare a bolilor sufletesti si trupesti în Biserica Ortodoxa.
Timpul cel mai potrivit pentru savârsirea Sfântului Maslu este perioada postului, atât în cele patru posturi, cât si în zilele de miercuri si vineri. În aceste zile, crestinii care participa la Sfântul Maslu trebuie sa posteasca pâna seara, sa se roage mai mult si sa-si marturiseasca mai întâi pacatele la duhovnic
În cazuri grele de boala si primejdie de moarte, Sfântul Maslu se poate savârsi în orice zi, ori de câte ori este nevoie, în casele celor suferinzi, dupa ce mai întâi bolnavii sunt spovediti din copilarie si împacati cu toti, spre a lor alinare si iertare, ca sa nu plece la Hristos fara aceasta Sfânta Taina. La urma, cei grav bolnavi trebuie împartasiti cu Trupul si Sângele Domnului, ca sa fie pe deplin pregatiti pentru marea calatorie la cer. Aceasta este cea mai buna si cea mai completa pregatire pentru moarte, pe care o ofera Biserica Ortodoxa fiilor ei pe pamânt. Adica, Spovedania, Sfântul Maslu si Sfânta Împartasanie.

5. Taina Sfintei Împartasanii

Sfânta Împartasanie, numita si Euharistie, este Însusi Trupul si Sângele lui Hristos, pe care Domnul l-a purtat pe pamânt dupa Înviere si pe care ni-l ofera în dar tuturor celor ce credem în El si facem voia Lui, spre iertarea pacatelor si viata de veci.
Trebuie sa o primim cu mare evlavie si credinta, stiind ca este foc mistuitor care curata si iarta pe cei vrednici, iar pe cei nevrednici îi arde si-i osândeste. Daca Taina Botezului si Taina Mirungerii ne fac fii ai Bisericii si ai lui Dumnezeu dupa har, Taina Spovedaniei si Taina Împartasaniei ne fac fii si mostenitori ai Împaratiei cerurilor. De nu veti mânca trupul Fiului Omului si de nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viata întru voi. (Ioan 6, 53)
Efectele harice ale Tainei Sfintei Împartasanii sunt urmatoarele:
ne iarta pacatele deja marturisite la duhovnic;
ne înmulteste cel mai mult harul Duhului Sfânt primit la Botez, daca ducem o viata cu totul curata si placuta lui Dumnezeu;
ne ajuta la despatimire, iluminare, desavârsire, mântuire si sfârsit crestinesc minunat.

6. Taina Sfintei Cununii 

Nunta este cea mai veche taina, întemeiata de Însusi Dumnezeu în Rai. Ea sta la temelia vietii pe pamânt. De aceea a fost binecuvântata de Mântuitorul, care a participat la nunta din Cana Galileei si a facut aici prima Sa minune.
Familia se va bucura pe deplin de sanatate sufleteasca si trupeasca daca va respecta conditiile principale ale Nuntii ortodoxe si daca vor ajunge sa împlineasca scopul Nuntii crestine. 
 
7. Taina Sfintei Preotii 

Prin Taina Preotiei întelegem cele trei trepte ale slujirilor bisericesti - diaconi, preoti, episcopi - care sunt hirotoniti, adica sfintiti de episcopi prin punerea mâinilor pe capul lor si prin chemarea harului Duhului Sfânt peste ei, în timpul Sfintei Liturghii. Preotii si episcopii, prin hirotonie, primesc de la Dumnezeu întreita putere de a învata lumea cuvântul Sfintei Evanghelii, de a savârsi sfintele slujbe sfintind pe oameni prin Sfintele Taine si de a conduce pe toti care cred în Hristos pe calea mântuirii. 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu