sâmbătă, 23 iunie 2012

Tradiţii şi superstiţii de SÂNZIENE


SÂNZIENELE sunt sărbătorite pe 24 iunie, ziua în care se face pomenirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută și sub denumirea de "Cap de vară”, pentru că soarele ajunge la apogeu.

SÂNZIENELE plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, tămăduiesc bolnavii și apăra semănăturile de grindină. 
  
În ajunul SÂNZIENELOR, pe 23 iunie, fetele culegeau de pe câmp flori de SÂNZIENE și împleteau cununi pe care le aruncau peste case. Seara, se întâlnesc fetele care vor să se mărite cu flăcăii care doresc să se însoare. Băieții fac ruguri, aprind făclii și le învârtesc în sensul mișcării soarelui, strigând: Dacă acestea se agățau de horn, era semn că se apropie cununia. Cei în vârstă aruncau coronițe peste casă, pentru a află când vor muri. Se credea că atunci când coroniță va cădea de pe acoperiș, moartea este aproape.
  
Fetele își pun flori de Sânziene neîmpletite sub căpătâi. În acea noapte, ele își vor visă ursitul. Dacă cununa va fi purtată în păr sau în sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atrăgătoare și drăgostoase. Înainte de răsăritul soarelui, fețele și flăcăii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate în coarnele vitelor. Dacă gingașă coroniță se oprește în cornul unei vite tinere, fata se va mărită după un tânăr, iar dacă se oprește în cornul viței bătrâne, ursitul va fi om în vârstă. 

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu