Atracţia sau aversiunea

Postat Maria

De ce oamenii pe care vrem să-i îndepărtăm din experienţa imediată a vieţii continuă să ne urmeze ca umbrele urâte, iar cei pe care-i dorim cu prea mare vâltoare a sufletului stau departe, tot mai departe de noi? De ce dorinţele aprinse şi nestăpânite ale minţii şi ale inimii nu se împlinesc şi de ce tot ce ne zgârie lăuntric şi ne produce aversiune se lipeşte cu înverşunare de noi? În experienţa individuală a vieţii, ca şi în cea socială, în viaţa politică şi în toate domeniile de experienţă umană legile universului funcţionează ireproşabil. Conştiinţa unui om sau a unui popor, a unei lumi întregi sau a unei familii se dezechilibrează prin dorinţă intensă! Nu dorinţa e problema (dorinţa-i o sămânţă a creaţiei), cât intensitatea ei emoţională. Iar intensitatea aceasta nu izvorăşte din neant, nu-i creată de extratereştri, nici de forţe necunoscute, ci de însăşi percepţia umană dezechilibrată.Unor obiecte, fiinţe, lucruri, situaţii sau evenimente le atribuim caracteristici pronunţat pozitive, iar altora le atribuim caracteristici pronunţat negative şi asta-i sursa dezechilibrului pe care-l creăm inconştient în existenţă, în experienţa imediată a vieţii. De exemplu, unui bărbat îi place o femeie; pe acest fundal, al plăcerii, el îi creează o imagine de basm. Mintea vede la femeie doar ce-i frumos, doar ce-i bun, visează la desfătarea simţurilor sale cu ea şi la clipa în care fericirea îi va fi adusă pe tavă omului tocmai prin această femeie ” de afară”. Îndrăgostitul...se îndrăgosteşte pe măsură ce priveşte cu ochelari roz către fiinţa care posedă taina fericirii sale. Omul care visează la o realizare măreaţă vede numai în roz obiectul visului său, aşa cum cetăţeanul caută cu îndârjită consecvenţă calităţile politicianului pe care-l apreciază. Perspectiva exclusiv pozitivă a percepţiei umane crează un personaj imaginar pe care-l iubeşte, căci ea exclude slăbiciunile şi tot ce conţine dimensiunea umană a personajului real. Perspectiva exclusiv negativă a percepţiei vede rău tot ce face, spune, gândeşte sau este celălalt, iar de aici percepţia exclude latura luminoasă, pozitivă, prezentă în toate formele şi-n toate fiinţele, oricât de tenebroase sau de ticlăloase ar părea ele. Această din urmă percepţie creează aversiunea interioară, neplăcerea şi respingerea subiectului cu pricina, dar şi aici respingem un personaj imaginar, pe acela rău, creat prin percepţia noastră exclusiv negativă. Atracţia puternică este cauzată de o percepţie exclusiv pozitivă, pe când respingerea are în componenţă o percepţie exclusiv negativă. Una ne creează iluzia unei iubiri de neoprit, iar alta ne creează iluzia unei aversiuni teribile; în ambele situaţii, însă, iubim o imagine, nu omul sau situaţia reală şi respingem, de asemenea, o imagine a propriei minţi. Atracţia sau aversiunea nu încetează decât printr-o operaţie vindecătoare de sine. Simplu spus, a vedea lucrurile, oamenii, evenimentele doar în alb sau doar în negru cauzează dezechilibrul energiilor, care ne creează realitatea şi experienţele vieţii de zi cu zi şi tocmai acest dezechilibru se menţine în experienţă atâta vreme cât nu vindecăm cauza lui. Echilibrul percepţiei, al energiilor şi al evenimentelor vieţii va fi posibil atunci când vom înţelege că şi un sfânt e om şi se poate ca într-o zi să vedem asta. Un politician rău are şi părţi bune, un bărbat excepţional poate avea momente de aprigă slăbiciune, iar o femeie blândă se poate dovedi şi severă. Asta-i percepţia echilibrată; practicând-o avem şansa de a scăpa de dorinţa intensă, dar şi de aversiunea nestăpânită.

Maria Timuc 

Sursa: eulinterior.blogspot.ro